COBORÂREA ÎN IAD

Simplu spus. În vremurile trecute nu era nevoie de multe explicaţii – care oricum nu ar fi fost niciodată oferite – căci religia se impunea cu “mistere” obligatoriu de preluat ca atare, nu sub formă de explicaţii despre o fenomenologie foarte uşor de înţeles pentru cei care ar fi avut condiţii de învăţătură, şi încurajare pentru folosirea propriilor intuiţii. În orice timpuri oamenii au avut capacitatea de a înţelege totul, iar dovadă a fost întotdeauna pedepsele pentru cei ce au îndrăznit să-şi urmeze asemenea capacităţi şi să-şi împletească încredinţările cu alţii care gândeau la fel. 

CÂTEVA IDEI PENTRU ÎNŢELEGEREA FENOMENOLOGIEI STUDIATE

Pentru înţelegerea fenomenologiei care a cerut asemenea operaţiuni realizate de Iisus, este necesară cunoaşterea unor Elemente de energetică stelar-planetară, a studiilor despre Filamente energo-materiale cu studiul special pentru subiectul nostru: Variaţia vibraţiei medii zonale. 

Cele petrecute nu sunt de loc uşor de înţeles pentru că ne lipseşte cunoaşterea multor elemente expuse în titlurile de mai sus, plus câte ceva despre elementele arhetipale ale corpurilor noastre (se poate studia elementul de dicţionar ARHETIPAL pct.2. STRUCTURI CORPORALE ARHETIPALE ). Elementele arhetipale determină modificări ale corporalităţii de întrupare pentru orice spirit sau grup de spirite, modificări care au loc în funcţie de vibraţia mediului şi de circulaţiile de fluxuri energo-materiale prin plexurile (chakrele) corpurilor fluidice. Nu sunt lucruri foarte complicate – sunt doar complexe şi necesită atenţie, precum şi obişnuirea noastră cu elemente noi de cunoaştere.  

Faptul că cele petrecute au fost exprimate sub forma unor metafore, deosebit de bine alese, atestă clar cunoaşterea lor exact aşa cum s-au derulat ele: Iisus s-a coborât în iad şi l-a descătuşat pe Întâiul Adam. 

Recunosc că în articolele din eticheta Religii nu m-am ocupat de acest aspect – ceea ce este numit Coborârea în iad a lui Iisus; m-am ocupat în special de natura luminii pascale, şi încă aş mai dori să abordez pe scurt, înafara subiectului actual, şi tema neputinţei altor credincioşi (dar nu ortodocşi, ci de alte ramuri ale bisericii creştine), efectuând alte feluri de slujbe, de a declanşa evenimentul Coborârii Luminii Pascale. Deocamdată să vedem pe scurt acest subiect – oricum vom avea şi alte prilejuri în viitor, să abordăm şi alte detalii.

Câteva puncte de cunoaştere pe care trebuie să le avem în vedere pentru înţelegerea feomenologiei legate de această temă:

1. Galaxia noastră, ca orice altă galaxie, are următoarele componente, prin care se desfăşoară activităţi speciale:

– Nucleul galaxiei: este format dintr-o împletitură (un ghem) de corzi matriceale galactice. Fiecare coardă are o structură interioară formată din canale concentrice: în exterior, la interfaţa cu cosmosul, canalul cu cea mai mică vibraţie, iar spre interior canale concentrice cu vibraţii din ce în ce mai înalte. În funcţie de vibraţia canalelor, nucleul atrage din mediul universic fluxuri energo-materiale cărora le asigură, prin ele, o circulaţie constantă, care stă la baza constituirii şi întreţinerii vieţii stelelor, planetelor şi planetoizilor (sateliţi naturali) care formează la un loc componentele galaxiei.

– Fluxurile atrase de nucleu au o varietate foarte mare de filamente energo-materiale cu vibraţii extrem de diferite, care se atrag unele pe altele, formând fuioare în fluxuri bogate. Nucleul atrage fluxurile cu totul, dar preia din ele doar fuioarele de filamente care au vibraţii asemănătoare cu vibraţia corzilor sale şi le pune în circulaţie prin corzi. Alimentate cu astfel de fluxuri, corzile înseşi cresc şi, în nodurile lor, se formează sistemele stelare cu planetele lor. Restul fluxurilor se răspândesc în câmpurile interioare ale galaxiei, şi sunt atrase de corpurile mici ale vieţuitoarelor de pe planete sau din jurul lor (vieţuitoare cu corp fizic şi entităţi astrale, spirituale, etc.).

2. Fluxurile aflate în circulaţie prin cosmos, mai precis prin subzona locală a universului: de la o galaxie la alta, pierd din vibraţia lor iniţială trecând prin toate corpurile stelelor, planetelor, vieţuitoarelor de pe planete; când ajung la o vibraţie minimă, sunt retrase din subzonă, duse în Universul Central prin mecanismele universice şi reîmprospătate de către coordonatorii-creatori ai evoluţiilor noastre. Evacuarea şi revenirea lor în Universul Fizic se face prin barierele intersubzonale (care delimitează subzonele): evacuarea celor vechi are loc prin bariera cu vibraţia cea mai joasă, intrarea celor noi are loc prin bariera cu vibraţia cea mai înaltă. 

3. Componenţa spirituală a populaţiilor umane cuprinde aşadar, printre celelalte grupuri de spirite creatoare avansate, blocuri spirituale piramidale care oferă - rar, dar cu deosebită importanţă pentru învăţăturile tuturora – condiţii de a-şi cunoaşte toate puterile pe care le pot folosi în asemenea condiţii – dar mai ales toate neputinţele:

– neputinţe care au rămas din evoluţiile anterioare;

– neputinţe care s-au format din diferenţele de obişnuinţe dintre nivelele înalte de vibraţie (de „acasă”, de unde vin) şi nivelele joase de vibraţie (pământene, în cazul nostru). 

Asemenea neputinţe sunt combinaţii de manifestări cu vibraţii care răspund numai la împletiri de fluxuri energo-materiale foarte vechi cu fluxuri energo-materiale foarte noi, proaspete: de aceea ele nu au putut fi simţite, ci doar intuite în perioadele de trăiri pământene anterioare, până la ultima glaciaţiune. Până atunci vibraţia planetei era în diminuare dar lină, fără fracturi între fluxuri, şi astfel fără fracturi între simţirile, conştientizările lor de către toate populaţiile biosistemului planetar. Asemenea conştientizări erau manifestate complex doar de către populaţiile spirituale umane, creatoare şi având un complex emoţional-mental-cauzal mult mai dezvoltat decât al celorlalte spirite care evoluează pe planetă. De aceea le numim neputinţe în cazul oamenilor, şi trăiri spontane, instinctuale, în cazul celorlalte vieţuitoare. 

Diminuarea vibraţiei medii planetare conduce treptat la înăsprirea condiţiilor de mediu pentru biosistemul întreg. Spiritele umane, sub influenţa tuturor la un loc devin agresive, posesive, perverse, distrugându-şi semenii, vieţuitoarele planetei şi planeta însăşi. 

Însă pentru scurtarea suferinţelor tuturor – oameni şi restul biosistemului, ca şi greutăţile de fiinţare a planetei însăşi în mod egal – coordonatorii tuturor evoluţiilor din subzonă (şi din întreaga zonă, toate evoluţiile fiind armonic legate între ele) se întrupează în mijlocul populaţiilor planetare pentru a grăbi schimbarea fluxurilor vechi, cu energie consumată, cu fluxuri noi, cu energii reîmprospătate. Dar lucrurile sunt ceva mai complexe decât se crede la prima vedere şi înţelegere. 

COBORÂREA ÎN IAD 

Iisus, coordonatorul evoluţiilor din zona în care ne aflăm acum întrupaţi, este cel care – cu puterea sa radiantă, a atras în timpul întrupării sale cu corp fizic fluxuri noi, reîmprospătate de către coordonatorii tuturor evoluţiilor (în Universul Central ) şi trimise de dânşii în Universul Fizic prin barierele zonale şi subzonale (mai corect: interzonale şi intersubzonale). Timpul necesar ajungerii fluxurilor noi în câmpurile Pământului, pe cale naturală, prin atracţii şi circulaţii din galaxie în galaxie, şi prin corzile galaxiei noastre: de la nucleu până la Pământ, ar fi fost de câteva mii de ani. Creşterea nu ar fi început pentru pământeni imediat după momentul cu vibraţia cea mai joasă a planetei, iar până la o schimbare suficient de mare (chiar dacă este foarte mică încă) care ar fi ajutat la schimbarea conştientizărilor umane, ar fi trecut un astfel de timp foarte lung: abia aproximativ de acum încolo am fi scăpat – dacă nu s-a fi distrus planeta – de sclavie, trecând la un feudalism încă şi mai agresiv, la războaie cumplite, etc. De aceea ajutătorii de mare putere – Fiii de Dumnezeu numiţi de noi, fiind de fapt coordonatori-creatori ai tuturor evoluţiilor noastre, din toate universurile – grăbesc această schimbare, pentru ca grupurile de spirite cu prea puţină experienţă în adaptările lor la realităţile planetei (mai ales legate de lupta lor de a adapta planeta şi vieţuitoarele la plăcerile lor, distrugând aproape totul în calea lor) să nu se sălbăticească încă şi mai rău, şi să ajungă la distrugerea efectivă a planetei. 

Lucrarea a început însă cu mult înainte de întruparea fizică a Lucrătorului Divin: Iisus şi-a început lucrarea din straturile dimensionale ale universului, înainte de întrupare pe Pământ, acolo unde se fac toate lucrările mari de ajutor pentru evoluanţi. Apoi a continuat cu întruparea sa fizică, cu corp fizic de manifestare curentă, atrăgând toate felurile de fluxuri (inclusiv fizice, de nivelul trupurilor noastre). Prin lucrarea sa – şi aici facem referire deocamdată la acea parte de lucrare energetică cosmică, pentru necesităţile vitale ale oamenilor, ale celorlalte vieţuitoare şi implicit ale întregii planete – dânsul a rezolvat problema cosmică: atragerea fluxurilor reîmprospătate direct din bariera cu vibraţia cea înaltă a subzonei, de unde tocmai pornise cu ceva timp în urmă aprovizionarea cu fluxuri noi, ca prin fiecare astfel de barieră din fiecare subzonă a întregii zone, simultan. Această atragere a adus fluxurile prin cosmos, direct în atmosfera Pământului. O asemenea tragere a fluxurilor trebuie realizată numai de coordonatori nu numai pentru puterea lor mare, ci şi pentru că numai cu cunoaşterea lor de mare fineţe, subtilitate, se poate şti corect cât să fie tras spre planetă, astfel încât simultan să fie trase fluxuri şi pentru alte planete din galaxiile zonei care găzduiau blocuri spirituale piramidale: fiecare dintre asemenea planete având în lucrare un alt coordonator asemănător lui Iisus. Mai precis: cât să se preia pentru asemenea planete şi cât să se lase în circulaţie cosmică, în funcţie de desimea galaxiilor şi mărimea lor, în care intrau un număr mai mare sau mai mic de planete implicate în evoluţiile regresive ale blocurilor spirituale piramidale. 

Vedem bine, aşadar, că lucrurile nu sunt atât de simple cum am crede noi...

Aşadar în acest fel a avut loc schimbare din aerul planetar; însă fluxuri învechite, cu vibraţii joase, veneau în continuare din nucleul galaxiei, prin sistemul corzilor. Nu se puteau atrage şi circula fluxuri prin nucleul galactic, întrucât nu toate planetele aveau ca necesar o asemenea împletire între fluxuri noi şi vechi, ci evoluau în mod tipic, numai încet, aşteptând să se modifice treptat cosmosul învăluitor al galaxiilor, apoi să ajungă la nucleele galaxiilor, apoi să înceapă circulaţia prin corzi: ceea ce înseamnă întotdeauna o pregătire din timp a evoluanţilor mititei, a vieţuitoarelor mărunte, astrale şi fizice sau de natura unor asemenea entităţi (cu vibraţii mai joase sau mai înalte, după etapele evoluţiilor lor). Vedem şi noi cât de puţin ne interesează viaţa lor – ceea ce pentru centralii asemănători lui Iisus nu mai există aşa ceva: grija lor este pentru micuţi în egală măsură ca şi pentru avansaţi, pe care îi învaţă însă cum să-şi îndrepte şi ei atenţia către protejarea şi adaptarea lor. 

Continuarea pe termen îndelungat a existenţei şi împletirii unor fluxuri bogate: şi cu vibraţie înaltă, şi cu vibraţie joasă ar fi condus rapid la deteriorări puternice ale corporalităţii vieţuitoarelor şi chiar a structurilor superficiale ale planetei, apoi tot mai adânc în structurile pământoase, apoase şi aeriene. De aceea, canalele interioare ale nucleului, în primul rând, care erau în stare latentă (nu complet închise) trebuiau reactivate, pregătite să primească imediat în circulaţie fluxuri noi, pentru a facilita circulaţia fluxurilor cu vibraţie înaltă pe care le folosea steaua, Soarele în situaţia noastră: chiar dacă în proporţie mult diminuată. Stelele folosesc ultimele resurse cu vibraţie mai înaltă din regiunea galactică, dar nu mai au puterea să menţină total în deschidere canalele matriceale interioare ale galaxiei. Întotdeauna este necesar mult timp pentru a reîncepe circulaţia atunci când încep să vină fluxuri proaspete, până ce se deschid canalele interioare şi începe circulaţia din ce în ce mai puternică a acelor fluxuri noi, împrospătate. De aceea era nevoie de reactivarea lor nu prin efortul planetei, ci prin lucrarea unui Fiu de Dumnezeu. Şi trebuie menţionat că cel puţin în cazul canalelor care alimentează Pământul cam 3 din 4 feluri de canale sunt în stare latentă în perioada în care încep aprovizionările din barierele interzonale. 

Toată acestă perioadă de timp a fost scurtată pe cele două căi despre care discutăm: prin atragere de fluxuri pe cale cosmică şi prin deschiderea canalelor interioare ale nucleului planetei. 

Lucrarea este însă mult mai complexă – de aceea spuneam că a fost începută dinainte de intrarea la întrupare a lui Iisus, şi cuprinde, pe scurt:

– pregătirea stelei, a nucleului ei, pentru o astfel de deschidere mai rapidă decât în mod natural;

– deschiderea canalelor interioare ale corzii stelare pe care se află Pământul;

– deschiderea canalelor interioare ale nucleului planetei şi a celorlalte elemente matriceale, ale manşoanelor planetei. 

Schimbarea corzii stelare a creat condiţii pentru schimbările elementelor matriceale ale Pământului – nucleul şi manşoanele: a determinat începutul creşterii manşoanelor eterice ale planetei, cu o anumită viteză, nu oricum, ceea ce a creat în continuare condiţii pentru atragerea de noi fluxuri cu vibraţie mai înaltă, pentru a duce mai departe lucrarea hristică. Iisus cu Moşii au început lucrarea de atragere de fluxuri noi. Numai Moşii, chiar dacă ajutaţi de ajutătorii planetei întrupaţi ca oameni (secundari şi centrali, aflaţi la începutul lor de o asemenea experienţă) nu puteau face o asemenea lucrare singuri: a fost iniţiată de Iisus şi doar continuată de Moşi. Lucrarea de coardă putea fi realizată de ei, dar era absolut necesară lucrarea asupra nucleului planetei: în acel moment, nucleul planetei avea o vibraţie foarte joasă, în interiorul lui toate vibraţiile joase se împleteau puternic, strâns, şi numai un coordonator de evoluţii, cu o putere energetică extrem de mare – şi nu numai folosită din sistem corporal cu corp fizic, după cum vom vedea – putea să o aibă şi s-o folosească în mod diferenţiat pentru fiecare canal în parte din nucleu şi pentru fiecare coardă care porneşte din nucleu, mai departe, străbătând manşoanele planetei. 

Pentru o astfel de lucrare asupra nucleului nu trebuia ca Lucrătorul să lucreze cu corp fizic. Nu numai pentru faptul că un sistem corporal cu corp fizic are vibraţia mai joasă, şi astfel s-ar fi deteriorat corpul fizic propriu zis, dar forţa energetică de lucru, schimbată şi dozată rapid, şi cu specific diferenţiat, ar fi deteriorat şi partea fizică (pământoasă, apoasă şi aeriană) a planetei, precum şi corpurile fizice ale vieţuitoarelor care nu pot vehicula fluxuri foarte puternice, cu vibraţie foarte înaltă, nici nu pot gestiona vibraţii foarte puternice cu schimbări rapide – nu se pot adapta repede la astfel de schimbări – ameninţată fiind în primul rând viaţa vieţuitoarelor mărunte (de la viruşi până la mamifere), în special zburătoarele ar fi fost astfel imediat afectate, izbite de păturile atmosferice de aer, nori, până să cadă pe Pământ. Şi fără toate cele mărunte, mamiferele şi oamenii ar fi urmat în cădere liberă. 

Tocmai de aceea trebuie să avem în vedere o altă necesitate – poate puţin înţeleasă de noi: era necesară moartea fizică a lui Iisus şi trebuie să înţelegem că ea a fost ordonată şi stimulată încă de la Botezul Domnului, treptat, avându-se în vedere legătura cu toate grupările umane care foloseau pe diferite căi cunoaşterea ştiută de preoţi, dar neoferită poporului. Momentul ales pentru lucrare era foarte important: nici înainte de deces, nici după Înălţare – după terminarea sarcinii pământene, fizice, nu se putea realiza lucrarea, nici măcar după cele 4-6 zile care urmează după destrupare, când are loc constituirea entităţii astrale care îşi întăreşte mai întâi corpul astral de manifestare curentă: pentru a putea derula lucrări personale mult mai complexe decât în timpul vieţii cu corp fizic. El s-a arătat după înviere sub formă de entitate astrală, şi nu cu corp fizic: spune chiar să nu fie atins căci nu s-a ridicat la Tatăl = împuternicit, întărit ca entitate, după exprimarea curentă a vremii. 

În acel moment, al primei zile de când s-a lăsat observat de oameni, el deja realizase lucrarea sa, exact în timpul în care el nu era încă întărit, şi astfel nu putea să fie atins de vibraţiile joase din nucleu. Acela era cel mai bun moment de lucrat în asemenea condiţii, momentul imediat după retragere din corpul fizic (imediat după decesul fizic), înainte de a se putea arăta oamenilor cu începerea întăririi sale. 

De sabat oamenii s-au odihnit şi apoi, în prima zi a săptămânii au venit femeile cu miresme şi au găsit mormântul gol. Dar el nu s-a ridicat chiar atunci din mormânt, ci şi-a dematerializat trupul după închiderea mormântului şi a rămas ca entitate astrală în lucrarea pentru care decedase atât de repede. El a fost aşadar viu, în formă astrală, imediat după deces şi deja lucrase puternic, total, până ce avea să se arate oamenilor în formă astral-umană. Acela a fost timpul lucrării sale totale: până la apariţia sa. 

Nu a lucrat însă singur: Moşii şi oamenii pe care Moşii îi consideraseră buni pentru a lua parte la această lucrare au ţinut vibraţional – mental şi astral – întreaga planetă în echilibru, din corpul lor fizic, ştiut fiind că orice lucrare înaltă şi profundă are nevoie în mod obligatoriu de implicări fizice. 

Astfel, în formă pur astrală, Iisus a coborât în cea mai densă şi puternică formă materială a planetei – nucleul acesteia – cu canalele interioare strâns unite, care aveau vibraţiile cele mai joase. Ştim că cele mai joase vibraţii ale materiilor de pe Pământ sunt cele ale materiilor fizice: dar spunem că au fost în nucleul planetei vibraţiile cele mai joase, fără să ne referim la cele fizice, ci la toate materiile fluidice - corzile matriceale planetare, stelare şi galactice fiind constituite numai din materii cu vibraţii superioare celor din segmentul fizic. Aşadar în acest context discutăm despre cele mai joase vibraţii ale fiecărui segment de vibraţie ale canalelor interioare ale corzii care vine de la steaua locală (Soarele), ale cărei bucle strâns unite formează la un loc nucleul Pământului. Deci discutăm despre toate canalele interioare ale corzii, ale nucleului: care ajunseseră în acel moment la nivelul de vibraţie cel mai scăzut în fiecare canal în parte. Vibraţia era extrem de joasă, puternic radiantă, şi trebuie luăm în considerare şi faptul că structurile materiilor fluidice sunt mult mai dense decât cele ale materiilor fizice: lăsate în acest fel pentru ca cele fizice, cu vibraţia generală cea mai joasă dintre toate segmentele pământene de vibraţie, în aglomerarea, compactizarea lor, să nu conducă la o influenţă vibraţională mult mai joasă decât ar putea suporta spiritele întrupate de Pământ (cu corp fizic de manifestare) şi în jurul Pământului (cu corp astral de manifestare). 
Acolo, asupra nucleului, el a lucrat şi a activat (a deschis puţin, nu mult) canalele cu vibraţie înaltă, cu vibraţie asemănătoare felului existenţial înainte de ultima glaciaţiune. 

Sunt două forme de metaforizare, pentru două evenimente distincte: coborârea în iad a lui Adam a fost de fapt intrarea omenirii în perioada cu vibraţiile cele mai joase. Coborârea în iad a lui Iisus şi eliberarea din “lanţuri” a lui Adam a fost începutul creşterii vibraţiei planetei, a ieşirii lui Adam din “robia” vibraţiilor foarte joase. 

Metaforic vorbind, el a eliberat astfel Adamul cel vechi: adică a creat condiţii astfel pentru ca Omul Vechi – mental-astral – să renască: nu brusc, ci treptat, având în vedere puterea de suportare a omului activ în acel moment, care nu mai era obişnuit cu vibraţii înalte, ci cu cele joase. 

În esenţă, acesta este evenimentul din rădăcinile lui. Faţă de ceea ce a fost la momentul acela al vibraţiei medii planetare, cu valori foarte scăzute ale vibraţiei, lucrarea a fost realizată cu efectele cele mai mici la adresa biosistemului planetar, care trebuia să suporte în continuare şi “iadul” făcut de mâna omului în mileniile care aveau să vină, şi mintea umană care avea să cucerească toate oceanele şi continentele planetei. 

Momentul acesta a fost ales printre primele ale perioadei care ar fi urmat să se întindă, în mod natural, cam până în acest moment când schimbarea ar fi fost sesizată, de toată lumea ultra-sensibilă şi cunoscătoare de tot ce cuprinde sistemul nostru stelar, cam în cca.50-100 de ani. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, adică: schimbarea să nu fie adusă, grăbită, ci să se aştearnă în mod natural, lent, omenirea – fără blocurile spirituale piramidale – ar fi învăţat o multitudine de adaptări în trăirile sale, în cunoaşteri şi în tipuri de creaţie normală – fizică – în această perioadă de trecere. Cunoaşterea s-ar fi împletit cu multe alte cunoaşteri subtile, totale – în condiţiile în care omenirea ar fi fost condusă de Moşi. Dar, repet, pentru o asemenea situaţie ideală, popoarele ar fi avut o componenţă spirituală mult mai redusă, mai calmă, infinit mai liniştită: doar spirite rezidente şi ajutători foarte înaintaţi - galactici primari, secundari şi centrali: nu şi blocuri spirituale piramidale, în evoluţii spirituale regresive . 

Însă prin prezenţa blocurilor spirituale piramidale nimeni nu pierde nimic din evoluţie, dimpotrivă. Rezidenţii au avut parte de subtilităţi deosebite prin evoluţiile lor pământene. Şi ei, şi ajutătorii lor trăiesc în asemenea mod ideal, natural, fără intervenţii, cu pregătiri îndelungi, majoritatea evoluţiilor lor de creatori conştienţi, aflaţi în curs de universalizare. Toate învăţăturile lor vor continua tot aşa în alte spaţii, asemănătoare sau diferite de cele pământene, în timpuri diferite. Şi numai rar, dar necesar, se vor confrunta cu asemenea realităţi planetare. 

Iată aşadar toate subiectele legate de activităţile hristice din ultima perioadă a întrupării sale pământene. Toate au fost discutate, ordonate şi începute cu Moşii şi cu oamenii lor de încredere – ajutători pentru societatea existentă: în anii plecării lui Iisus din mijlocul iudeilor.

De asemenea, după deschiderile canalelor nucleului planetar şi astfel pregătirea întregului sistem local stelar, Iisus a continuat în perioada până la Înălţare să lucreze şi cu Moşii pământeni, ce aflaţi în marginea societăţilor umane, precum şi cu Moşii plecaţi în stratul interdimensional de ajutor, organizat în mod special pentru situaţii astfel create. Lucrările au continuat însă şi după înălţare, în feluri speciale, Iisus rămânând întrupat ca entitate dimensională, în structurile dimensionale paralele ale Universului Fizic: cu lucrări necesare pentru toate subzonele în care se aflau, şi se mai află încă, blocuri spirituale piramidale în galaxiile zonei.