Voiam să discut zilele acestea despre cultul iepuraşului cu legătură, în folclorul nostru, cu legenda lui Aleodor Împărat, în care apare un personaj negativ (la noi, românii, mai intransigenţi decât alte popoare) numit Jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop şi legătura cu ceea ce azi numim sindromul ADHD: toate la un loc au o legătură cu împletirea vizibilă azi a trecutului omenirii cu prezentul şi cu viitorul mai ales, care ne interesează în mod deosebit (la fel a ca şi sindromul Marfan despre care am mai comentat în treacăt – dar voi relua în articol dedicat special acestui subiect).
Însă o serie de articole şi comentarii citite în ultima vreme m-a încredinţat că este nevoie să ştim bine ceva: că postul ortodox este cel mai corect post şi astfel cel mai bun de urmat. Şi susţin asta nu pentru că neapărat religia ortodoxă este religia în care am crescut, precum şi a preoţilor care m-au ajutat să-mi cunosc capacităţile, să intru în miezul destinului meu. Sunt un om care preţuieşte ceea ce trăieşte – dacă nu ar aş preţui cele mai multe aspecte ale religiei ortodoxe aş schimba; şi tentaţii au fost multe de-a lungul timpului, dar şi analize multe, şi hotărâri nu puţine, conforme cu încredinţările mele, chiar dacă lumea mă judecă aspru uneori. Dar normal – e dreptul ei. Aşadar, dacă aş fi crescut şi trăit în altă religie, şi aş fi ajuns la cunoaşterea mea de azi şi la aplicările mele de azi, aş fi arătat adevărul cu orice preţ. Dar nu vreau să fac o dizertaţie pe acest subiect, al religiei sau a postului în general, căci cele mai importante lucruri au fost spuse deja în articolele care aveau ca subiect ce avem de învăţat din energiile şi vibraţiile curente (ECHINOCŢII: GREUTĂŢI ŞI AJUTOR PENTRU REMODELAREA OBIŞNUINŢELOR NOASTRE şi DESPRE ÎNDRUMĂRILE RELIGIOASE(2) ). Iar cu alt prilej voi scrie detaliat despre păcatele noastre – după cum numesc religiile abrahamice manifestările noastre pe care le avem de îndreptat, de corectat prin seria întrupărilor pământene actuale. Postul, spovedania şi împărtăşania sunt de fapt elemente necesare formării unui comportament uman total deschis – cu specificarea faptului că pedeapsa nu ar trebui să-şi aibe locul aici şi niciunde de altfel; însă cei care ar trebui să se străduiască să ne înveţe doar câteva principii, lucruri simple până la urmă, nu au fost învăţaţi nici ei să procedeze altfel. Ciclul mereu reluat cu aceleaşi obişnuinţe nu este de natură să schimbe deocamdată ceva în această lume: nu înainte ca fiecare om să-şi descopere trecutul, să-şi intuiască marile – şi totuşi simplele – adevăruri, iar apoi să şi le urmeze, pentru că are în el tot ceea ce îi trebuie ca să echilibreze totul şi în sufletul lui, şi în relaţiile lui cu societatea, şi cu toate vieţuitoarele, şi cu planeta însăşi.
Să fiu astfel iertată – îmi doresc – de către cititorii mei de altă religie, căci nu doresc să-i deranjez – îmi spun doar părerea şi caut să o susţin cu argumentele pe care le am acum la îndemână.
TRĂIRILE NOASTRE ÎN VIBRAŢII JOASE
Cei care nu sunt obiţnuiţi cu blogul şi cu site-ul meu pot urmări studiul Variaţia vibraţiei zonale .
Linia de trăire a omului pe Pământ arată – şi o ştiu mulţi azi – faptul că, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare toate vibraţiile ne vor ajuta să revenim la modul de viaţă, de trăire anterior, aşa cum s-a derulat viaţa noastră înainte de coborârea puternică a vibraţiilor: de manifestare a noastră prin acţiuni şi comportamente cu totul deosebite de cele de azi, de cea mai înaltă calitate, moralitate – spiritualitate în total. Înainte de ultima glaciaţiune a fost o epocă trăită de noi, oamenii, în vibraţii foarte înalte, aflate însă în diminuare până la un minimum planetar. Când a fost atins acest minim, pe Pământ s-a întrupat coordonatorul tuturor evoluţiilor care se derulează pe Pământ, pentru a realiza cele mai puternice lucrări energetice, menite să schimbe cursul şi viteza modificărilor lente, mult mai îndelungate, obişnuite (tipice) în acest punct din univers. Această lucrare a fost necesară datorită derulării pe Pământ a evoluţiilor unor mari blocuri spirituale piramidale, venite pe Pământ din zone cu vibraţii foarte înalte, prin călătorii regresive la un moment dat al vieţii spiritelor. Se grăbesc astfel derulările, întrucât astfel de trăiri sunt foarte grele pentru majoritatea spiritelor: se scurtează astfel mult timpul evoluţiilor în vibraţii joase. Au fost astfel aduse fluxuri de filamente noi, proaspete, care să le înlocuiască pe cele vechi, care au pierdut mult din vibraţia lor iniţială, trecând prin corpurile stelelor, planetelor şi vieţuitoarelor în perioade extrem de lungi. Pentru un timp relativ scurt – dar extrem de important pentru noi, se împletesc fluxuri vechi şi noi, dând naştere la:
– o accentuare a fenomenologiei planetare (mult mai liniştită în mod normal, când nu sunt blocuri spirituale piramidale pe planetă şi, astfel, nici necesităţi de acest fel);
– o accentuare a complexului comportamental uman spre manifestări agresive, perverse, născute din disperarea de a nu putea face faţă unor complexităţi planetare şi spirituale deosebite: din necunoaşterea propriilor evoluţii, uitate din cauza diferenţelor mari de vibraţii între locurile anterioare de evoluţie (numite de noi „acasă”) şi vibraţia locului din univers în care se află Pământul. Aceasta înseamnă că spiritele venite astfel pe Pământ nu-şi uită numai locul de unde au venit, ci şi faptul că au forţe energetice radiante noi, cu vibraţie personală foarte înaltă , lăsându-se influenţaţi de semenii care încearcă astfel să le abată atenţia de la forţele spirituale proprii. Dar chiar numai faptul că vor conştientiza aceste abateri şi vor lucra la corectarea lor va consolida folosirea unor asemenea forţe şi va crea o stabilitate a lor pe baza căreia şi ele se vor dezvolta în continuare, dar se vor dezvolta şi altele noi.
Toate trăirile pământene au astfel efecte şi în dezvoltarea forţelor noastre de vibraţie mai scăzută, dar toate la un loc vor ajuta la dezvoltarea celor cu vibraţie înaltă, pe care le folosim oriunde pe drumurile spre, şi de „acasă”.
Când fluxurile noi ajung să le înlocuiască pe cele vechi într-o proporţie suficient de mare, deja începe schimbarea corporalităţii noastre sub puterea vibraţiilor crescute: se deschid plexurile tuturor straturilor corporale aflate pe stare latentă în ultimele milenii, care determină dezvoltarea straturilor, creşterea percepţiilor, conştientizarea memoriilor spirituale. Toate la un loc atrag revenirea la comportamente echilibrate, conştientizări din ce în ce mai profunde, venite din memoriile spirituale cu vibraţii înalte.
Dar percepţiile şi comportamentele activate când de vibraţii joase, când de vibraţii înalte, determină manifestări diametral opuse de la o perioadă scurtă de timp la alta; însă înţelegerea şi acceptarea faptului conştientizat că suntem în stare şi de comportamente echilibrate, frumoase, rafinate, conduce la dorinţa de a le generaliza, estompând pe cele agresive şi perverse anterioare.
Ca să înţelegem bine de ce am trecut, trecem şi vom trăi în continuare în baza existenţei acestor vibraţii, să nu uităm faptul că vibraţiile influenţează manifestările noastre: percepţiile, comportamentele noastre sunt răspunsuri la impulsurile lor, la schimbările lor, sunt adaptările noastre la modificările sau persistenţele lor, sunt înţelegeri ale faptului că putem trăi lin, fără oboseli inutile, doar armonizându-ne conştientizările şi corectările cu momentele lor speciale.
Astfel stând lucrurile, adaptarea noastră la modificarea vibraţiilor ar trebui să fie regula principală, după conservarea vieţii. Când vibraţiile mediului sunt joase – învăţăm să ne folosim forţele, razele (din radiaţia noastră totală) care au vibraţia cea mai joasă: prin trăiri fizice – dar nu orice fel de astfel de trăiri, ci bazându-ne pe intuiţia care ne îndeamnă să trăim moderat, curat, cuminte, privind lumea cu bunătate, făcând lucruri de calitatea cea mai înaltă pe care o ştim. În acest fel asemenea raze, forţe profunde ale spiritului, se vor dezvolta nu numai individual, ci susţinându-le pe toate celelalte, de alte vibraţii, mai mult sau mai puţin dezvoltate, ajutându-ne mereu de experienţa totală pe care o avem, şi care se modelează şi diversifică mereu.
Când vibraţia este joasă, trăim în parte ca orice vieţuitoare începătoare: este felul uman de a trăi pentru a le înţelege felul de trai – căci înaintând în evoluţii le pierdem din vedere, manifestările lor nu le mai considerăm bune pentru noi, ajungând să le dispreţuim ca vieţuitoare – nu numai obişnuinţele şi comportamentele lor. Dar învăţăm treptat să ajungem ajutători pentru semenii cu aceeaşi evoluţie şi cu evoluţie mai puţină, cu experienţă mai puţină, dar şi ei pe aceeaşi cale a dezvoltărilor pe care noi înşine am parcurs-o. Viaţa de acest fel este pentru a ne reaminti cum trăiam asemenea lor şi, pe de o parte să trăim la un nivel superior, apoi să nu ne mai lăsăm influenţaţi de vibraţiile provenite de la ele, pentru a nu răspunde în acelaşi fel; pe de altă parte, învăţăm astfel să le protejăm, să le ajutăm, devenind din consumatori inconştienţi – ajutători de nădejde pentru evoluţiile tuturor. Să avem în vedere aşadar nu numai animalele, ci şi semenii noştri cu mai puţină experienţă – tot creatori, dar începători în cele legate de conştiinţă la nivele joase de vibraţie, începători în cele legate de alegeri făcute cu ajutorul ei. Semeni care învaţă la început (aşa cum am fost cu toţii) să trăiască inconştienţi de răul pe care îl pot face în jur, apoi învaţă să conştientizeze orice fel de rău şi să aleagă să nu-l mai facă: de la distrugere la dispreţ. Căci dacă prin dispreţul de manifestări inconştiente am scăpat cu toţii de ele la început, învăţăm apoi să nu le mai dispreţuim, să nu mai dispreţuim absolut nimic şi să folosim orice fel de potenţial al energiei fundamentale, în funcţie de posibilităţile pe care le avem. Ne formăm astfel noi direcţii de manifestare, a unor noi experienţe pe care le vom înălţa mereu.
Adaptarea la vibraţiile joase presupune în cazul nostru, concret, trăirea după felul manifestărilor majoritare prin corpul fizic: întreţinerea şi protejarea lui pe cale fizică, apoi: deplasare, comunicare, relaţionare şi procreere prin corpul fizic – manifestări care sunt asemănătoare în fondul lor existenţial cu cele ale animalelor, dar care se pot detaşa totuşi de ele nu numai prin gândire şi creaţie materială conştientă – aşa cum credem acum – ci şi prin conştientizarea manifestărilor ca atare: realizate curat, îngrijit, fără a deranja pe cei din jur, conlucrând cu semenii, cu atenţie la întreţinerea şi ocrotirea vieţii din jur, a planetei înseşi pe care o împarte omul cu toate celelalte vieţuitoare, dar şi a ei însăşi, a structurilor ei, a vitalităţii ei.
La început nu avem asemenea grijă; treptat ea se formează, se consolidează, cei mai avansaţi pe această cărare îi vor îndruma şi ajuta pe cei mai puţin avansaţi.
Pe măsura creşterii vibraţiei planetare devine o necesitate vitală pentru orice om să se armonizeze cu această creştere, căci are experienţa de manifestare dinainte ca vibraţia să ajungă la nivelele ei cele mai joase.
Ca să se înţeleagă bine faptul că postul ortodox a păstrat esenţa trecutului pentru ca oamenii să nu o uite. Desigur, unii preoţi de la vârf ştiu bine asta, majoritatea însă iau totul drept mister de neaprofundat, de necercetat, ci de urmat automat fără întrebări şi fără căutări de răspunsuri: că doar am fi robi, nu?) şi duc mai departe enoriaşilor obligativităţile pe care le-au preluat. Dar deşi nu pare, ele sunt în viaţa noastră pentru a ne păstra măcar o parte din obişnuinţele vechi, adaptate vremurilor, orientate pe cât posibil spre a uşura revenirile. Şi sunt în viaţa noastră pentru a ne întări în perioada revenirilor.
Să trecem în revistă câteva particularităţi ale vieţii din străvechimi, către revenirea cărora ne îndreptăm din nou, azi.
VIAŢA OMULUI ÎN VIBRAŢII ÎNALTE
Să remarcăm faptul că ceea ce numim idealuri ale vieţii noastre de acum sunt de fapt adaptări ale unor cunoaşteri străvechi la stilul de viaţă în vibraţii joase. Multe dintre cele ale vieţii noastre sunt chiar mult mai profunde decât înţeleg azi majoritatea oamenilor – bunele maniere ale societăţii aşa-zis „înalte” au nişte baze spirituale solide: din nefericire nu prea este ea „înaltă” din punct de vedere spiritual pe toate palierele ei, ci mai mult ca imagine arogantă, fără să se ştie clar ce stă la baza unor asemenea elemente ale vieţii lor; dar păstrează aparenţele şi, din negativităţile existente, se pot lua multe lucruri pentru a fi urmate de către cei ce conştientizează deja necesităţile de schimbare spirituală.
1. O asemenea viaţă nu presupune, în primul rând – discutând despre subiectul nostru – o hrănire abundentă pentru întreţinerea corpului fizic, pentru susţinerea activităţilor: care sunt nu numai complexe, aşa cum şi trebuie să fie ele, în plus ar trebui să fie derulate echilibrat, neobositor dar într-un ritm susţinut, cu plăcere pentru lucru, pentru utilizarea obiectelor create şi pentru împărtăşirea experienţei cu cei din jur pentru diversificarea, îmbogăţirea ei. Omul folosea în mod majoritar corpul mental şi corpul astral pentru derularea activităţilor sale, chiar şi pentru folosirea corpului fizic. Hrănirea cu hrană fizică era rară, în momentele în care vibraţia era scăzută în ritmurile ei normale ale bioritmului personal şi planetar, care aveau variaţii scurte şi de mică amploare. Totul era caracteristic acelor vremuri, înainte de ultima glaciaţiune. Hrănirea majoritară era osmotică, prin sistemul de pori ai corpului fizic (ai pielii), prin sistemul de canale şi plexuri ale corpurilor fluidice: adică prin schimb de acest fel, între mediul exterior şi corpurile umane, de aer, gaze, vapori de apă şi mai ales fluxuri energo-materiale cu vibraţie foarte înaltă. Hrana fizică, pentru întreţinerea corpului fizic, cu vibraţia naturală cea mai joasă din sistemul corporal, era formată dintr-un tubercul (reprezentând energiile telurice) şi/sau un fruct (reprezentând energiile solare, cosmice), exclus fiind orice element de natură animală şi secreţii ale altor vieţuitoare (ouă, lapte, miere): şi dintr-un profund respect pentru viaţa celorlalte vieţuitoare, şi pentru că un consum de alimente mai complexe decât vegetalele conduce la un efort mult mai mare din partea întregului sistem corporal, cu repercusiuni asupra energeticii corpului fizic. Astfel un asemenea sistem corporal va cere energii suplimentare nu numai printr-o hrană abundentă, ci şi un consum puternic de energii care poate diminua forţele creative ale spiritului întrupat.
2. Deplasarea în spaţiile planetare (terestru, aerial şi acvatic) prin forţele spiritului: prin puterile reunite ale corpului astral, care menţinea corpul fizic în aer (ca un fel de levitaţie) la suprafaţa pământurilor şi apelor; prin puterea corpului mental care ajuta la orientare în spaţiu şi schimbarea poziţiei: vertical sus-jos cu orientare la 360 grd, orizontal (la fel) – aşadar în medii mai puţin dense: aer, apele oceaunului planetar.
3. Comunicare: exclusiv nonverbală, realizată mental prin transfer inter-uman şi de la un individ la un grup, de tip peisaj activ: ca un film cu sonor, vibraţii, emoţii, gânduri în cazul oamenilor, apoi mişcări de fluxuri energo-materiale în toate câmpurile planetare în acel punct, mişcări de biosistem. Totul era în direct, cuprinzând şi schimbările petrecute în timpul transferului. Comunicarea se derula simultan cu curgerea relaţiilor între doi sau mai mulţi membrii din familie, din grupul de întrupare şi din întreaga societate.
4. Activitatea de procreere fără atingere trupească, doar prin mecanisme naturale bazate pe un puternic magnetism corporal, care conducea în anumite momente ale bioritmurilor partenerilor la atracţia puternică a spermatozoidului de către ovul: atragerea NUMAI a spermatozoidului special cerut prin destin – conform vibraţiilor ambelor elemente – şi nu al altuia, astfel încât urmaşul direct avea clar fixat şi realizat sistemul corporal necesar destinului său; astfel, cuplul familial era purtător:
– pentru femeie: unui număr de ovule exact cât urmaşi avea sarcina să nască şi să crească: unul, rar două ovule;
– pentru bărbat: unui număr de spermatozoizi identic cu numărul seturilor de corpuri spirituale pe care partenera sa le purta deja din naştere, şi astfel fiind purtătorul unei genetici complementare doar cu cea a partenerei sale de destin.
Având în vedere faptul că etapa planetară cu vibraţie joasă este foarte scurtă comparativ cu etapa cu vibraţie planetară foarte înaltă, şi având în vedere faptul că este necesar ca toate spiritele umane să-şi realizeze sarcinile fizice pentru care au venit pe Pământ, după ultima glaciaţiune corporalitatea umană a avut ca dezvoltare arhetipală (adică prin structurile sale cele mai sensibile la variaţia vibraţiei planetare) structuri interioare cu o vibraţie medie ne-personalizate decât cu mici excepţii (la hrănire, caracteristică raselor umane). De aceea noi ne asemănăm cu celelalte vieţuitoare planetare din multe puncte de vedere – însă doar în această perioadă planetară cu vibraţie foarte joasă, în timp ce celelalte vieţuitoare au avut întotdeauna acest fel de viaţă, doar cu accente mult mai puţin agresive (mai ales pentru mamifere) decât le prezintă ele azi.
Tematica trăirilor în sexualitate aplicată pentru reproducere este foarte amplă, dar să ne limităm deocamdată la cele legate de postul ortodox.
Să vedem cum ne învaţă ortodoxia să ne obişnuim să fim, să facem – păstrând acum însă accentul pe post.
1. Hrănirea curentă a omului contemporan cuprinde carne, ouă, lapte, miere – pe lângă legume şi fructe plus alimente de sinteză. Postul ortodox este lipsit de carne de mamifer în totalitate – acceptă doar peştele în zilele comemorative. Reţinerea nu este pentru vegetale şi miere. Hrănirea de „mâine” păstrează doar vegetalele – şi acelea folosite în mod echilibrat. Iar aceasta este de asemenea o idee fundamentală (pe care însă, din nefericire, nu se pune accent): hrănire echilibrată – nu multă. Iar din când în când – pentru cine poate şi doreşte – chiar post „negru”: un lucru bun, căci viitorul nu va avea o hrănire zilnică (cea osmotică fiind suficientă), ci doar în acele puncte (ore, zile) când vibraţia personală şi/sau cea planetară se află în punctele cele mai joase ale ritmurilor personale şi planetare.
Postul este pentru a echilibra poftele, a reobişnui omul să urmărească vitalizarea şi nu plăcerea – plăcerea fiindu-ne în mod natural înlocuită cu bucuria de a desfăşura activităţi echilibrate pentru cunoaşterea proprie, pentru întreţinerea proprie şi a planetei distruse din epoca „plăcerilor, poftelor” cu orice preţ.
2. Deplasarea: fără să fie specificată în post (modestie cerută de adevărata ortodoxie) manifestarea umană are referire implicită şi la călătorii, dar sub altă formă – pelerinajele grupurilor de credincioşi, care măresc percepţiile lor, îi determină să gândească, să vorbească despre fapte curate, frumoase, cuminţi. Nu se spun prea multe despre asemenea drumeţii religioase, nu li se face publicitate, dar ele au un loc important în activităţile patriarhiilor.
3. Comunicarea şi relaţionarea: postul de vorbă este nu numai o limitare a vorbirii, a discuţiilor „la gard”, sau „la colţ de stradă”, sau „la o cafea”, a bârfelor, a gâlcevii, a certurilor, neîmpăcărilor, intoleranţelor de orice fel între indivizi sau grupuri întregi, dar chiar şi a discuţiilor care nu au decât un rost pasager în viaţa noastră. Să nu uităm că mulţi oameni ajung la serviciu, îşi fac repejor o cafea şi apoi stau la „taclale” pentru a-şi pârâ soţii, socrii, vecinii, apoi colegul care tocmai a ieşit pe uşă (şi fiecare de fapt are parte de acelaşi tratament! Ceea ce nu contează – contează bârfa, „răcorirea” şi gata!). Credeţi-mă că a existat o perioadă extraordinară în viaţa mea de serviciu în care zilnic, imediat ce dădeam şefului lucrarea pentru „operativă”, ne strângeam câţiva colegi pentru a discuta rapid ce cercetări mental-astrale făcusem în seara anterioară, ce comunicări astrale primisem, şi altele de acelaşi fel. O tematică spiritulă de o însemnătate cu totul deosebită, specială, mai învăţam unii de la alţii, ne programam alte cercetări pentru seară. Trăisem anii ’80 cu bârfa de la prima oră, de aceea toată perioada aceea (care s-a terminat în 4 ani, din nefericire) a rămas ceva deosebit de frumos şi bun în amintirea mea.
Desigur acum... fiecare cu plăcerile şi cu bucuriile lui, dar viitorul va fi acela al omului care are în grijă un spaţiu larg (5-10-15 kmp în funcţie de puterile sale radiante) în care face „curăţenie” vibraţională, atent şi la desfăşurarea vieţii astrale (cercetare şi comunicare cu entităţile astrale ajutătoare), dialog mental cu fiecare vecin la nevoie, relaţii rare, întâlniri rare. Să învăţăm să ne echilibrăm azi, să discutăm despre acelaşi fel de subiecte profunde va fi posibil în viitor – e drept după plecarea de pe planetă a blocurilor spirituale piramidale cu evoluţia cea mai puţină: puternic inerţiali, care se adaptează cel mai greu la schimbările fundamentale ale planetei şi omenirii însăşi.
4. Am lăsat la sfârşit în mod special subiectul relaţiilor sexuale, controversat şi neînţeles azi: am pierdut mulţi cititori – nu mi-e ruşine să spun – când am arătat detaliat că sunt de acord cu păstrarea Muntelui Athos ferit de paşii femeilor (Justeţea interdicţiei femeilor de a păşi pe Muntele Athos, dar şi când, pe facebook, am scris că nu am nimic împotriva homosexualilor - atâta vreme cât nu atentează la sănătatea sexuală a copiilor. Căci tot la fel, se poate detalia modul în care ne vom confrunta în viitor, pe alte meleaguri universice, cu tot felul de corporalităţi ce nu au nevoie de inerţiile conceptual-sexuale căpătate pe Pământ.
Făcând comparaţie cu cele pe care le-am scris mai sus cu privire la sexualitatea umană în străvechimi – la care vom reveni într-un viitor apropiat – să considerăm că postul sexual nu este de loc un lucru rău, dacă ne gândim că activitatea sexuală este azi o descărcare de energii neconsumate din cauza prea puţinelor feluri de activităţi umane – şi acelea neplăcute omului, nefăcute cu bucurie, în libertatea alegerii şi a beneficiului de a folosi integral cele create prin munca proprie. Obligaţiile profesionale, familiale – neîmpărţite în mod egal între membrii grupului de trăire (familie, serviciu), conduc la acumulări energetice în câmpul corpurilor noastre pentru care omul a descoperit cândva că are o portiţă de descărcare posibilă până ce a devenit o plăcere: atunci când munca fizică nu a mai avut pentru om nici o bucurie într-o societate agresivă şi perversă. Singura şi palida cale de stimulare sexuală pentru acoperirea unei activităţi ce nu oferă întotdeauna satisfacţii a fost perversitatea sexuală, care în timp a înlocuit aproape cu totul curăţenia şi cuminţenia sufletească şi trupească normală pentru spiritul uman. Lipsa înţelegerii între parteneri, datorată oboselii şi nemulţumirilor la tot pasul, a condus rapid la dezvoltarea căutărilor de mijloace care să determine continuarea obţinerii de plăceri trupeşti în locul celor sufleteşti.
La toate acestea se adaugă azi împrăştierea energiilor radiante pe toate nivelele corporalităţii noastre, sub puterea dezvoltării corpurilor noastre fluidice, datorată creşterii permanente a vibraţiei planetare. Oameni disperaţi mă întrebau de curând: Unde s-au dus puterile noastre doamnă? Că nu mai avem, nici eu, nici ăla, nici ăla puterile de acum 4-5 ani şi nu suntem bătrâni???...
Ce să le fi spus sărmanilor muncitori... că se cam termină puterile fizice... că vedeţi şi voi cum mor sportivii pe capete la 20-25 de ani??... Că să se apuce de citit o carte, să caute bucurii simple în familie, de plimbat şi de văzut + înţeles lumea în care trăim... Deocamdată nici asta nu-ţi vine să-i spui aşa, direct, omului care nu ştie ce e asta pentru că nu l-a susţinut nimeni la învăţătură, nu i-a cerut societatea cultură, nu i-a dat exemple faine de la cei din jurul său...
...Religia ar trebui să ne înveţe, să ne îndrume fără să ne pedepsească, dar prea puţini preoţi cu suflet curat pot să o facă, acţionând în limita dogmelor impuse. Ar fi bine să se facă lăsând acuzele de păcat deoparte, fără a-l numi pe om „rob” al lui Dumnezeu – pentru că el este copil şi prieten al lui Dumnezeu, doar rob al structurilor laice şi religioase în mod egal. Să ne fie îndrumătoare pe calea învăţăturilor pentru o viaţă curată, cuminte, cunoscătoare, în care sfinţenia să nu fie altceva decât urmărirea perfecţiunii umane – chiar dacă nu poate fi atinsă de la nivelul lumii în care trăim: dar măcar să o avem în vedere, să luptăm, să lucrăm pentru un pas cât de mic pe Calea prefigurată de dumnezeire...
Măcar să discutăm despre cele ale Căii, şi nu numai atunci când suntem în prag de sărbători, ci cât mai des posibil.
Mulţi o fac.
Unii se gândesc s-o facă.
Alţii sunt pe drumurile oboselilor care îi vor duce către schimbări majore, de loc depărtate în fărâma de eternitate care formează viaţa noastră!...
Să vă fie frumos şi bine !!! Paşte fericit vă doresc din tot sufletul, alături de cei dragi !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu