PRECIZĂRI ŞI CÂTEVA DETALII ÎN PLUS PRIVIND COBORÂREA „ÎN IAD”

Ştiu bine că pentru înţelegerea fenomenologiei desfăşurate cu prilejul crucificării lui Iisus Hristos este nevoie de multă cunoaştere: nu este complicată – ci doar complexă, însă cum nu suntem obişnuiţi să gândim curent prin asemenea unghiuri de vedere, devine relativ greu să reţinem amănunte pe care nu le folosim în mod frecvent. De aceea prilejurile speciale de analiză şi înţelegere a unor mari evenimente planetare – trecute, prezente şi viitoare – sunt rare şi este destul de greu să ne reamintim amănunte care conduc la înţelegerea unor subtilităţi. 

Dar între noi fie spus, cele aflate astfel se pot folosi curent, şi în situaţii mărunte şi dese, şi în situaţii mai complexe şi rare – dar nu suntem obişnuiţi să le privim din mai multe unghiuri de vedere, valorificând permanent cunoaşterile noastre. Societatea ne împinge către folosiri ale energiei noastre vitale pentru o serie lungă de exagerări de care putem scăpa, însă pentru foarte mulţi oameni nu chiar acum. Lucrurile se vor schimba – numai răbdare să avem. 

De aceea voi reveni puţin asupra ultimului subiect abordat: Coborârea în iad şi voi face o înşiruire a etapelor acestui eveniment – sugerată de o prietenă căreia îi mulţumesc şi pe această cale – ca să rămânem măcar cu claritatea desfăşurării lucrărilor dânsului; şi apoi să mai adăugăm câteva precizări care pot fi utile şi pentru alte dezvoltări.

Aşadar, etapele lucrării de echilibrare a energiilor cosmice şi telurice – căci de fapt aceasta este lucrarea, mai clar numită astfel – sunt următoarele:

1. Decesul fizic; depunerea trupului lui Iisus în mormânt şi sigilarea mormântului. 

Deşi trupul este declarat mort, spiritul rămâne viu şi manifest fără nici o oprire: prin corpul astral, corp protejat şi ajutat de toate celelalte corpuri fluidice din sistemul corporal propriu.

2. Dematerializarea corpului fizic şi a resturilor corpului dublu eteric. 

Entitatea astrală este tot Iisus Hristos. Aşadar, nu urmărim starea materială a corpului de manifestare (corpul fizic) decât fenomenologic, dar acceptăm exprimările curente obişnuite ale omului („Iisus a murit”) – având permanent în vedere faptul că Iisus nu a murit (aşa cum nici o vieţuitoare nu moare de fapt), ci doar pierde corpul fizic şi dublul sau eteric (vital). Şi dânsul a continuat să trăiască ca entitate astrală, iar în această calitate, prin puterea proprie a spiritului, Iisus a dematerializat imediat după sigilarea mormântului corpul său propriu şi rămăşiţele corpului dublu-eteric (căci corpul eteric se destramă destul de repede după încetarea funcţionării corpului fizic). 

3. Coborârea în miezul Pământului: în nucleul planetar format din coarda stelară cu bucle strânse sub formă de ghem – căci numai sub această formă îşi poate întreţine puterea de susţinere a tuturor:

– structurilor materiale stabile ale planetei: fizice şi fluidice;

– întrupărilor tuturor vieţuitoarelor care formează biosistemul planetar;

– influenţelor cosmice şi circulaţiei + distribuirii fluxurilor energo-materiale care vin de la nucleul galaxiei. Are loc lucrarea de activare (deschidere fină, subtilă) a canalelor interioare ale coardei din nucleu.

4. Ieşirea din nucleul astfel lucrat şi ridicarea lui Iisus în atmosfera Pământului, în câmpurile Pământului întărite de dânsul până la crucificare. 

A putut astfel simţi şi aprecia echilibrul, format abia în urma lucrării, între partea interioară şi cea exterioară a planetei. 

5. Continuarea învăţăturilor oferite oamenilor pentru formarea, încurajarea şi dezvoltarea manifestărilor spirituale noi, specifice vibraţilor înalte ale planetei. Învăţăturile aveau să formeze o moştenire care să ajute mult omenirea în perioada de dezvoltare a capacităţilor maxime spirituale pentru toţi oamenii, treptat. 

De ce în special oamenii?...

Pentru că:

– ei cuprind în corporalitatea lor toate liniile genetice ale speciilor care trăiesc simultan cu specia umană pe aceeaşi planetă;

– toţi oamenii sunt ajutători tradiţionali ai tuturor speciilor de pe planetă şi planetei însăşi (planeta ca popor spiritual întrupat şi corporalitatea sa complexă de întrupare). Noi, oamenii, suntem ajutători tradiţionali, adică ajutători prin transcendenţă de la o formă de trăire la alta, de la un nivel de vibraţie planetară la alta; suntem ajutători pentru toate spiritele care se întrupează în speciile planetare, trăind odată cu specia umană. O perioadă relativ scurtă de timp – cât vibraţia planetei este foarte joasă – nu se pot manifesta toate capacităţile umane, de ajutători benefici, protectori: este necesar să rămână în manifestare din ele doar atâta cât se estompează (dar nu se anulează) funcţia totală de protector planetar: pentru a nu sta în calea creaţiei materiale fizice, din resursele planetare, vegetale şi animale. Când vibraţia începe să crească, toate capacităţile spirituale încep să revină, să se întărească şi să se îmbogăţească treptat. Ele sunt păstrate însă în toată această perioadă prin marii ajutători planetari: în calitate de ajutători interdimensionali şi dimensionali, cu o corporalitate specifică straturilor de unde vin să ajute, dar şi oameni obişnuiţi, cu o corporalitate umană obişnuită tuturor celorlalţi oameni, şi care sunt întrupaţi înafara societăţii sau la marginea ei: având o cunoaştere profundă, precum şi o experienţă proprie avansată şi dezvoltată sub oblăduirea entităţilor interdimensionale şi dimensionale. 

Aşadar, să nu uităm că lucrarea s-a realizat pentru întreg biosistemul planetar, nu numai pentru oameni, prin intermediul corporalităţii umane: care cuprinde în genetica ei întrega complexitate a geneticii speciilor pământene. 

Vom mai avea prilejul, desigur, să mai dezbatem şi alte subiecte privind lucrările hristice prilejuite de modificarea atât de subtilă a vibraţiei planetare.