SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (4): DESCHIDEREA CERURILOR

Am discutat despre “deschiderea cerurilor” în fel şi chip. Mai precis:

1. Despre fenomenul astronomic 

( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/12/despre-deschiderea-cerurilor.html ): adică reflectarea fenomenologiei vibraţionale în funcţionarea radiaţiilor stelare (solare). De reţinut este faptul că nu steaua – Soarele – determină fenomenologia solstiţionară (se va studia Sub semnul solstiţiului: 

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-1.html , 

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-2-radacinile.html , 

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/01/sub-semnul-solstitiului-3-impacarea.html ), ci steaua se aliniază primirilor vibraţionale, asemenea întregii galaxii: prin punctul dimensional care susţine formarea nucleului galactic şi toate celelalte formări ale galaxiei, în cascadă, până la stelele şi planetele de ultimă generţie ale galaxiei;

2. Despre fenomenul vibraţional manifest în zilele Mijlocului (Miezului) de Iarnă şi în zilele Mijlocului (Miezului) de Vară – adică în preajma solstiţiilor. Au loc echilibrări profunde la nivelul întregii planete: între emisferele planetare – adică atunci când în emisferă nordică este iarnă în emisferă sudică este vară, fiecare emisferă primind vibraţia care i se potriveşte şi astfel echilibrarea este la nivelul întregii planete. Întreaga planetă, toate vieţuitoarele planetei se echilibrează astfel, ajută pe fiecare întrupat să primească direct sprijin vibraţional şi direct, la nivelul corpului fizic (şi din cealaltă emisferă la nivel spiritual) şi invers: direct la nivelul corpurilor spirituale (şi din cealaltă emisferă la nivelul corpului fizic);

3. Am discutat despre faptul că în preama fenomenului solstiţional, în această etapă planetară încă de joasă vibraţie pe care o traversăm, omul trăieşte şi după obiceiuri şi tradiţii, şi după intuiţiile proprii, în moduri care erau pentru el, la nivelul înalt de vibraţie planetară, moduri curente de trăire, permanente, normale. Iar în vremurile acelea omul a ştiut că venise vremea (aşteptată de altfel din străvechimi) că avea să trăiască o trecere la alt mod de viaţă, de trăire, în vibraţii joase, o diminuare vibraţională care îi va aduce uitarea celor el le putea face în trecut. Aceasta a determinat atunci crearea unor adevărate programe pentru ceea ce s-a putut păstra în obiceiurile, tradiţiile poporului, manifestări umane care să ducă amintirea celor vechi pe tot parcursul perioadei cu vibraţia cea mai joasă; şi care să fie apoi, când vibraţia avea să crească din nou, întărire pentru cei dintâi care se vor confrunta cu reveniri la naturalul străvechi. 

Că unii conducători le-au păstrat nu ca pe un bun al întregii comunităţi, ci ca pe un bun personal pe care l-au gestionat în felul lor interesat şi agresiv, fondând legi numite altfel, direcţionându-le în fel şi chip – asta nu diminuează adevărul rădăcinilor tuturor, asemănătoare cu ale altora de acelaşi fel din lume. Nu au fost nicidecum formate primordial de o singură populaţie anume din lume, apoi răspândite prin circulaţie, ci impuse prin crearea şi perpetuarea imperiilor sclavagiste, prin interese rămase mult timp obscure. Ele ies însă treptat la iveală şi este necesar să avem, să păstrăm în vedere faptul că, dacă omul a procedat într-un fel incorect, fundamentul celor impuse cu brutalitate, cu pedeapsă - şi nu cu explicare şi ajutor de înţelegere, rămâne absolut real, bun, învăţător, corect. Este necesară cunoaşterea adevărului şi nicidecum obstrucţionarea lui. Să ne fie o cunoaştere atât din punctul de vedere al folosirii abuzive – pe care trebuie s-o ştim, dar s-o şi iertăm, cât şi din punctul de vedere al profunzimii moştenirii fiecărui popor în parte. Căci fiecare popor a avut o cunoaştere reală din perioada anterioară ultimei glaciaţiuni, când toată lumea trăia prin puterile spirituale universale – adică prin ceea ce denigrează sau dispreţuieşte azi multă lume: din frică, sau din invidie; sau din neputinţa de a accepta adevărul cu privire la sfârşitul epocii în care minciuna, hoţia, crima, perversitatea au “circulat” libere în lume – de la un suflet la altul… 

Aşadar, formarea tradiţiilor şi obiceiurilor a fost o acţiune deliberată, bazată pe universalitatea manifestărilor de acest fel în rândul întregii omeniri, din întreaga lume. Cunoaşterea universală străveche a rămas astfel sub forme insulare sau de sinteză (azi le numim abstractizări) în manifestările umane care au devenit treptat de altă natură, de alt fel, specifice acestei etape planetare cu vibraţie foarte joasă. 

De reţinut este şi faptul că cele religioase nu le numim obiceiuri sau tradiţii – dar de fapt asta sunt şi au aceeaşi rădăcină ca şi cele religioase, chiar dacă sunt privite de religioşi dogmatici pe nedrept cu dispreţ (şi nu ar trebui…) ca fiind “barbare”. De fapt sunt cele perene ale fiecărui popor în parte, rămase dincolo de obligaţia de a le înlocui cu cele ale altui popor pentru ca conducătorii să aibe o bază comună de ajutor între ei, şi nu pentru popor, în vremurile formării de imperii şi încercării deznădăjduite de a le menţine astfel pe orice căi, cât mai mult timp în funcţiune. 

Tocmai de aceea înţelegerile actuale se vor extinde treptat şi vor avea loc reveniri la trăiri naturale, neimpuse, necreate din frică, ci bazate pe iubire de divinitate şi de oamenii înfrăţiţi din ce în ce mai mult, dincolo de învrăjbirile şi întunericul necunoaşterii relaţiei fireşti între om şi Dumnezeu,  nicidecum altfel…

Înţelegând – putem merge mai departe, echilibraţi şi plini de demnitate, respectându-ne reciproc, conlucrând din orice punct de vedere… 

… Am discutat în fel şi chip despre faptul că suntem radianţi – dar nu suntem obişnuiţi să facem faţă tuturor influenţelor vibraţionale care ne vin de pretutindeni.

… Am discutat despre faptul că avem puteri, forţe spirituale subtile pe care nu ni le mai cunoaştem, căci ne-am trezit influenţaţi de cei din jur, iar când am conştientizat că de fapt lucrurile stăteau aşa cum le-am intuit, şi nu aşa cum ne impuneau exagerările altora, ne-am trezit neputincioşi şi pedepsiţi, şi am renunţat la cele ştiute de noi, în timp ce stăpânii au continuat în ascuns să facă şi bine – dar şi mult rău… Fiecare grup şi-a avut astfel neputinţele lui…

… Am discutat despre faptul că azi am câştigat o serie de libertăţi şi am început să înţelegem că nu cerurile se “deschid” – Dumnezeu nu le “închide” niciodată de altfel – ci impulsurile de vibraţie ridicată determină de fapt “deschiderea” propriilor noştri senzori de percepţie ai corpurilor noastre fluidice. Şi astfel mai ales “vederea” astrală şi mentală preia conducerea asupra senzorilor corpului fizic, sau cel puţin coexistând pentru o clipă sau o perioadă diferită de la om la om. În anumite perioade ale anului suntem astfel mult mai perceptivi, iar ceea ce numim “obiceiuri” şi “tradiţii” ne ajută să dăm “o mână” sau… o “gură” de ajutor !… naturalului care pare că se dilată în spirale din ce în ce mai largi, până la un moment culminant, pentru ca apoi să se piardă, să scadă treptat din intensitate până ce obişnuinţele anterioare estompează “apariţiile”… Spontaneitatea lor mai apare însă pentru unii oameni rar, pentru alţii mai des, pentru unii când vor ei – pentru alţii când sunt condiţii ca ritmurile lor biologice să se suprapună cu ritmuri planetare, toate la un loc să determine percepţii care, cu timpul, nu mai sperie prin neobişnuit, ci creează obişnuinţe, înţelegeri, susţineri pentru alţii care se deschid şi ei.

Postul de orice fel uşurează circulaţia energo-materială în corpurile noastre şi creează un drum mai uşor deblocărilor pe care vibraţia înaltă a Zilei Mijlocului de Iarnă/Vară  îl determină în sistemele noastre corporale.

Reducerea activităţilor după cum simţim, intuim, conduce la relaxarea corpurilor noastre şi la curgerea mai fluidă a fluxurilor mereu înnoitoare.

Împăcarea cu semenii, acceptarea celor care încă nu se pot împăca cu ei înşişi şi cu cei din jur, cererea de sfaturi unor oameni care au experienţă mult mai multă decât noi înşine: indiferent dacă sunt însă oameni sau entităţi ajutătoare - pe care ajungem treptat să le înţelegem şi să le acceptăm sfaturile, bucurând şi pe alţii cu ele – toate ajută la deschiderea noastră multisenzorială. Odihna şi înţelegerea treptată că nu gălăgia stridentă, nu cumpărăturile pline de pretenţii, împovărătoare, nu aglomeraţiile obositoare sunt cele care ne trebuiesc în continuare – dar înţelegem că altora încă le mai trebuie, completează fondul împăcării cu sine. Trecerea la linişte, la pace interioară, la echilibru interior de fapt, se face prin umplere cu manifestări – sau cu consumarea integrală a manifestărilor, putem să numim oricum – nu prin gol: unde este gol existenţial (spiritual) – se va realiza o mişcare interioară (nevoie) sau exterioară (năvală) care ne va ajuta – nicidecum împiedica să facem paşi mai departe. Evoluţia noastră nu înseamnă gol, ci îmbogăţire permanentă – dar şi gestionarea golului şi gestionarea bogăţiei: împletirea lor – a golului şi a bogăţiei este calea înălţărilor noastre spirituale în care realizăm şi oferim permanent bogăţii de creaţii, fără să păstrăm nimic pentru noi; oferim încredere şi pace sufletească făcând linişte în odihnirile necesare celor de început, urmând ca noi înşine şi apoi cei ajutaţi să înţelegem împreună subtilităţile extinderii unor anume feluri de bogăţii: alte creaţii universice, alte universuri, alte Centre de evoluţie. Deschiderea cerurilor – aşa cum o numesc îndeobşte oamenii – este mult mai pregnantă pe fondul tuturor acestora la un loc, a acceptărilor de diferite feluri – chiar dacă ni se dispreţuieşte însăşi acceptarea sau oricum nu mai suntem preţuiţi aşa cum eram înainte. 

Înţelegem că în liniştea sufletelor noastre, în liniştea naturii, în liniştea înţelegerilor şi blândeţea celor de acelaşi fel ne regăsim pe noi înşine, ne putem conştientiza eternitatea în fiecare moment care vine şi trece, noi înşine trecători printre clipele noastre şi ale celor din jurul nostru, lăsându-ne mai drepţi, mai echilibraţi, mai modeşti, mai altruişti, mai înţelepţi, mai iubitori de tot ceea ce ne înconjoară.

Simplu zis: cu adevărat – mai umani…

Toate ne trebuiesc: pe loc, direct - pentru a ne odihni de oboselile trecute. Pentru viitor – când aflăm că ne vom reîntoarce la ceea ce sufletele noastre tânjesc şi dorim ceea ce este esenţial pentru noi, indiferent dacă rămânem pe Pământ sau plecăm în alte părţi ale universului. Aşteptăm “deschiderea cerurilor”, definitivă şi completă, cu speranţa şi bucurie ca să ne întărim percepţiile, înţelegerile, ştiind că apoi le vom continua în spirale infinite, întăriţi, consolidaţi fiind de tot ceea ce am trăit până acum…