Problematica în curs:
„4/ Spiritele neintrupate ar trebui totusi sa faca parte tot din lumea viului.
Exista lant trofic? Energia compactizata radianta, prin emisie constanta ar trebui sa se epuizeze si sa piara.
Emisie radianta presupune in aceasta situatie refacere. Cum? Absorbtia altor energii compactate ar fi o explicatie? Intruparea de urgenta si reintrarea in lantul trofic?
5/ SUFLET - SPIRIT
Sa-nteleg ca e totuna...?
Nu am reusit niciodata sa dau o definitie clara care sa-mi convina intelesului pentru Suflet. Si-acolo unde nu inteleg evit sa ma pronunt.. "
Nu am pretenţia să ajung să răspund într-un mod monumental aici. Dar am străduinţa de a creiona, după câte ştiu bine că trebuie s-o fac – căci suntem datori să ne reprezentăm pe orice cale trăirile pe care le avem.
De aceea avem legende şi mituri, poveşti. Avem romane şi avem ziare. Avem TV şi avem filme. Datoria fiecăruia este aceea de a exprima cum poate ceea ce simte. Atitudinea pasivă, interpretând faptul că, dacă o persoană simte ceva în mod mai înaintat (acceptat de alţii) – nu au decât acei alţii să ajungă acolo şi ei, şi să simtă ce pot ei, în timp ce prima persoană nu s-ar amesteca, pentru că ar face un efort care ar putea să o scoată din confort, din înaintarea aceea... Cu pierderea corespunzătoare de vibraţie, care ar putea să o determine să rateze „Marea trecere” cu un anumit fel de prioritate, socotindu-se un fel de ales (aleasă) pentru că a fost printre primii indivizi care au deschis ochii celorlalţi...
Şi ştim bine din Biblie: cui îi este frică să nu-şi piardă sufletul, cu siguranţă că-l va pierde...
Cu toate acestea o astfel de atitudine pasivă este una la care avem dreptul personal, după puterile spirituale ale fiecăruia – dar nu şi dreptul de a împinge pe altul să se oprească. Mai este o vorbă a Bibliei: „Nici voi nu aţi vrut, nici pe alţii n-aţi lăsat!”
Citez din memorie. Nu sunt de acord cu învăţatul intenţionat pe dinafară. În orice fel de situaţie.
Să lăsam lumea să se bucure de ea însăşi!
Să nu o limităm doar la ceea ce ştim noi sau credem că altcineva nici nu poate, iar ceea ce poate la un moment dat nu ar fi perfectibil.
Să învăţăm înălţarea pornind din orice punct ne aflăm!!
Să începem deocamdată prin a răspunde pe larg la cele de mai sus, urmând ca în zilele următoare să creionez un articol privind multidimensionalitatea trăirilor noastre.
***
Un punct este un univers întreg şi universul este doar un punct într-o imensitate care se crează pe ea însăşi.
Construcţia în care trăim ia exemplu din infinit pentru a puncta ca reprezentare nemărginirea pe care o oglindeşte astfel în interiorul său.
Creaţia astfel realizată se dezvoltă la infinit folosind chiar proprietăţile fondului din care provine. Îşi manifestă astfel unicitatea faţă de exteriorul care a creat-o şi oferă un caracter unitar interiorului, armonizând toate cele care îi aparţin, pentru ca nici o tensiune să nu străbată în exteriorul ei, tulburând autocreaţia din care s-a născut.
În interior – suntem noi...
Trăim într-o părticică a acestui interior, într-un univers complex structurat, pe care îl putem percepe în multe feluri, percepţiile noastre putând fi exprimate, mai departe, în fel şi chip. Trăirile vieţuitoarelor planetare pot fi luate ca trăiri în adevărate universuri: universul uman, universul vegetal, universul animal, universul mineral. Toate se împletesc într-o dimensiune comună sau pot fi percepute separat.
Schimbările vibraţionale ale aceluiaşi loc sunt reale la nivelul simţirilor umane – cel mai complex format evoluţionist de pe Pământ: fiecare nivel vibraţional poate să fie exprimat ca dimensiune vibraţională sau chiar ca universuri aparte – chiar dacă spaţial trăirile se petrec în acelaşi loc. Numai circulaţia efectivă prin acelaşi univers: în aceeaşi dimensiune de trăire şi dintr-o dimensiune de trăire în alta, arată departajarea spaţiilor chiar în cadrul aceluiaşi univers. Astfel ne putem da seama că evoluăm totuşi în acelaşi loc, chiar dacă schimbăm diverse locuri între ele, dar şi orice loc îşi poate schimba vibraţia, tot aşa cum şi cel ce percepe îşi poate schimba frecvenţele de vibraţie ale corpurilor sale şi, mai departe – ale trărilor sale.
Dar acelaşi loc chiar schimbă regulat frecvenţele şi acest lucru este o rezultantă a împletirii multor factori.
Suntem în progul unor înţelegeri complexe, de care nu am fost conştienţi câteva generaţii la rând. Nu prea multe, totuşi, pentru că ni s-au creat, până acum cca. 1000 de ani, condiţii de întrupare, pe lângă societăţile sclavagiste pe care le cunoaştem acum, şi în societăţi în care viaţa era echilibrată, în libertate absolută, între simţire şi creaţie. Erau create pentru odihna spiritelor care se întrupau apoi – ca şi înainte de astfel de vieţi – în societăţi deschise oricăror forme de manifestare:cu oameni agresivi şi oameni supusi agresorilor lor, învăţand singure să se organizeze, după cum mergeau intuiţiile, puterile, strădaniile.
Şi am dus strădaniile din societăţile retrase, echilibrate şi liniştite, creative mai presus de orice peste tot în lume, contribuind astfel şi noi la schimbarea tuturor comunităţilor umane.
Învăţăm azi că trăim într-un univers care cuprinde şi sistemul de referinţă tridimensional (3D). Este un sistem de referinţă, aşadar, în care axele de referinţă pot face trimitere şi la spaţiul ca mărime fundamentală – nu spaţiul măsurabil prin intermediul unităţilor de măsură raportate la elemente din spaţiul studiat, cu mai multă stabilitate în mari perioade de timp, comparativ cu viaţa şi varietatea de simţiri şi de trăiri, măsuri şi frecvenţe umane.
O altă mărime rezultată din studiul spaţiului 3D este timpul, mărime dedusă comparativ între diferite fenomene locale, mişcări ale macrostructurilor cosmice, cu stabilitate mare în mişcarea lor, în care timp se petrec o serie de fenomene de mai mică anvergură, repatabile şi formând viaţa în mare parte calculată a creatorilor conştienţi.
Mai departe, deduceri din tematica înţelegerilor modului de desfăşurare a elementelor perceptibile pentru om conduce la înţelegerea unui spaţiu nD – “n” venind de la “necurprins” cu cunoaşterea, necunoscut încă – cred eu! Care sistem cuprinde şi sistemul de bază şi mai cunoaştem că, pe anumite porţiuni, toate se întrepătrund, iar la nivelul omului – cel puţin, din câte cunoaştem acum – se formează un complex spiritual pe care îl redescoperim treptat, pas cu pas.
Propriile noastre simţiri se împletesc în ceva cunoscut de către fiecare om în parte. Majoritatea oamenilor se mulţumesc cu descrierea 3D. Mulţi înţeleg că factorul “timp” poate fi reînţeles tot ca stări spaţiale şi îl scot din tărâmul celor 4D în care l-au considerat până acum, căci cunoaşterea scoate la iveală o fenomenologie întreagă care conduce la o altfel de înţelegere a lui şi a complexităţii sale.
Dar dezvoltarea percepţiilor a condus la înţelegerea pătrunderii sferice, globale în mediile de trai. Unde “sferic” este o expresie care nu trebuie să ne oprească aici, simţirea umană mergând poate chiar dincolo de sferic, într-o complexitate care poate cuprinde azi o altă posibilitate: cel puţin ori ca teorie, ori ca expresie care se cere cercetată în continuare: translaţia spaţiului 3D, reprezentat astfel printr-un cub, în acel spaţiu fundamental care ar cuprinde toate cele cunoscute şi necunoscute de noi. Apar termenii de “teseract” într-un “hiperspaţiu”. Spaţialitatea nu se mai desfăşoară în funcţie de un sistem 3D, dar îl cuprinde, iar evoluanţii pot să perceapă în egală măsură spaţialitatea punct=1D, linie=2D, cub=3D şi să perceapă deplasarea într-un spaţiu cu o profunzime specială pentru el, comparativ cu ceea ce simţea în 3D. Deja intrăm în multidimensional – comparativ cu cele pe care le cunoaştem din viaţa noastră obişnuită. Este cât se poate de clar că omul, cu puţină concentrare, poate să înţeleagă toate aceste lucruri, care astfel trec din patrimoniul speculaţiei în acela al realităţii.
Doar câteva cuvinte ar mai fi poate de adăugat, fără să intrăm în alte amănunte – oricum materiale care explică astfel de viziuni abundă pe net şi vă puteţi orienta pe acolo. Eu am luat acest exemplu dintre cele pe care le puteţi studia, pentru a merge mai departe cu un anumit fel de explicaţii.
O astfel de multifuncţionalitate conduce treptat la ideea unor fâşii de spaţiu universic, diferite printr-un element – dar desfăşurându-se în acelaşi spaţiu, sau suprapuse şi… ne reîntoarcem la miturile universurilor ca nişte ţestoase puse una peste alta, creindu-se reciproc, remanente în spaţiul fundamental atâta timp cât este necesară o obişnuire a evoluanţilor cu noi elemente spaţio-temporale, la trecerea de la o fâşie existenţială la alta.
Ne este necesar să reţinem aceste lucruri, pentru că îmi voi baza şi alte explicaţii, în articolele viitoare, pe aceste elemente, de loc speculative.
Să rămânem mai departe însă în tipul de spaţio-temporalitate cunoscut nouă cel mai bine şi să remarcăm faptul că orice lucru pe care îl înţelegem azi poate fi reprezentat 3D imagistic. Fără să conştientizăm de cele mai multe ori, sunetul, mirosul şi vibraţia (un fel de tuşeu intra- şi extra-dimensional) completează imaginea volumelor complexe, direcţiilor complexe şi finitului nostru imaginar fără de margini.
Este deja cât se poate de clar faptul că creierul nostru poate decodifica orice fel de asemenea informaţii, întrucât, în mod normal, el primeşte şi procesează informaţii ale multor dimensiuni ale trăirilor noastre, conştientizate sau neconştientizate prea mult azi.
Dacă raportăm toate acestea la puterea spiritului, fundamentală, eternă, care poate înţelege, la orice nivel, orice formă de reprezentare, având acest simţ al unui nD de care devine treptat conştient, după care începe să înţeleagă formele lui clare, funcţionalităţile şi influenţele sale asupra sa şi raporturile de forţe care se crează treptat, între membrii comunităţilor care trăiesc, se manifestă în acelaşi spaţiu. Lucrurile se înţeleg treptat, chiar dacă acest nD are majoritatea părţilor sale invizibile pentru o anumită perioadă de timp, necesară de altfel pentru ca nimic să nu fie chiar brusc, o necesitate înţeleasă şi bine acceptată în momentul pornirii la drum, chiar dacă pe parcurs greutatea drumului crează dureri, intoleranţe, neînţelegeri locale şi doar momentane. Finalul unei etape este însă înţeles tocmai datorită acestei multifuncţionalităţi pe care spiritul o are în experienţa sa, chiar dacă de multe ori secvenţial, şi nu simultan desfăşurată. Tocmai această simultaneitate este dificil de înţeles în orice locuri şi orice timpuri, tocmai această dificultate o trăim noi azi, acum. Adică, azi, acum, în condiiile în care devenim treptat din nou conştienţi de toate aceste dimensiuni ale trăirilor noastre, cu forme şi viteze de reacţie diferite de la individ la individ.
Esenţele noastre mental-emoţionale, cauzale şi spirituale sunt tot atâtea spaţii simultane dimensionale pe pământul pe care îl călcăm cu piciorul, zi de zi, şi nu în altă parte. Despre alte părţi putem face discuţii separate.
În paranteză fie spus, a aştepta să ajungem în altă parte pentru a defini ceea ce putem face acum, aici, este o politică interioară spirituală pe care o consider diferită de vederile mele.
Toate aceste dizertaţii mi se par necesare atunci când vrem să discutăm despre problema spirit-suflet-întrupare. Ea poate fi reprezentată destul de simplu în linii şi cuvinte: imagine şi sunet (chiar dacă în cazul nostru sunetul este şi el transpus în formă de imagine!!)
Într-o simţire concretă, obişnuită nouă, înţeleg sufletul ca fiind radiaţia spirituală care vine din spirit, cuprinzând în desfăşurarea ei forţele care canalizează, pe rând sau/şi simultan: şi fondul de forţă de susţinere automată a corpurilor; şi forţele de acţiune, simţire, reprezentare şi înţelegere a celor pe care le simte din interiorul său; şi pe cele pe care le simte că acţionează direct sau indirect din exterior asupra corpurilor sale: adică, prin baleierea corpurilor sale de manifestare, ca acţiune a altor radiaţii asupra radiaţiei sale, pe care o încarcă suplimentar sau o atrage în exteriorul din care provine.
Am pus totul într-o frază, ca să se înţeleagă totul ca un complex indivizibil, funcţional şi stabil în spaţiul de întrupare.
Până la echilibrarea prin voinţă proprie, echilibrul forţelor spirituale se realizează prin
– păturile protectoare inter-universice: aflate între spaţiile universice (construcţii ale universurilor) care departajează în felul lor spaţiile universice aflate unele în profunzimea celorlalte; în acest caz – între Universul Spiritual Primar şi Universurile de manifestare ataşate acestuia;
– păturile spirituale: aflate în construcţia spiritelor, în universul lor existenţial (dar nu şi de manifestare): aflate şi în interiorul spiritului – între monadele care formează grupul spiritual, şi cele care protejează întreg spiritul, îl ajută să se hrănească şi îi crează posibilităţi de canalizare a energiilor ca un sector îngust către universul de manifestare.
Spiritul reprezintă, după părerea mea, o formă stabilă, şi protejată pentru a-şi păstra stabilitatea, cu structuri interioare pe care le-am putea asocia unor forme de densităţi diferite, perceptibile în planuri actual înţelese tocmai pentru că avem în înţelegere complexitatea structurilor corpurilor lor – formate pe radiaţia sa exterioară. Privind corpurile se poate face o înţelegere la nivelul subtilităţii spiritului, a monadelor care îl compun.
Ideea de “interior”-“exterior” este o problemă de reprezentare, ea este decodificată într-o imagine complexă în acest fel (prezentat în imagine). Dacă era din interior către exterior, creierul mi-o reprezenta în felul atribuit celeilalte direcţii. Dar şi aici ar fi multe de comentat.
Reprezentarea nu arată o succesiune de planuri ale acestei realităţi, ci o formă prin care ştiu că este vorba de o altă dimensiune. Şi am să şi explic cum, ca să fei clar pentru toată lumea. Fiecare om, oriunde ar fi plasat, la orice înălţime de pe Pământ – pe munte, în fundul oceanului, în călătorie cosmică – păstrează aceeaşi distanţă între reprezentarea spiritului radiant undeva de-asupra capului şi corpul său de manifestare în spaţiu.
Mai sunt nişte subtilităţi de reprezentare, a căror înţelegere a apărut în momentul în care am studiat călătoria în trepte a spiritelor de la locul lor numit “acasă” (unde îşi desfăşoară evoluţia lor principală, din care pleacă în călătorie de întărire spirituală şi remodelare a comportamentului lor – către rădăcinile evoluţiilor lor, periodic). În astfel de situaţii, conul radiant de întrupare “prinde” simultan o parte a locului părăsit, în care s-a întrupat în corpuri speciale de călătorie, de unde a pornit călătoria – şi cu cea mai mare parte a radiaţiei în locurile de călătorie până în punctul terminus al acesteia, acolo unde se desfăşoară ciclul actual al vieţilor lui: Pământul, spre exemplu.
Dacă însă ştim cât se poate de clar că într-o astfel de dimensionalitate nu există propriu zis ideea de “sus”-“jos”, direcţia de curgere a conului de radiaţie nu este neapărat de de-asupra capului – aşa cum scriu şi multe texte vechi – cu toate acestea, reprezentarea este de-asupra capului, chiar dacă sistemul de referinţă este multidimensional, în 3D el aşa apare. Această explicaţie a profunzimii şi a reprezentării cerebrale nu am reuşit s-o înţeleg până acum.
Astfel încât deocamdată o iau şi eu ca atare.
De aceea este destul de dificil de discutat astfel de probleme – dar este bine s-o facem, după puterile pe care le avem în fiecare moment al acestui ciclu de vieţi aici, pe Pământ. Să nu abdicăm de la încercarea de exprimare – după cum ne este înţelegerea, cu seriozitate. Luăm în considerare ceea ce structurile politico-religioase au canalizat în conştientul populaţiilor de-a lungul mileniilor trecute, aşa cum ne învaţă istoria (atâta cât o cunoaştem azi): chiar dacă au impus mai mult sau mai puţin subtilă ocolirea cercetărilor oamenilor, cu pedepse pentru cine a avut curajul să se exprime… Din toate cele expuse în acel fel, nu toate sunt neadevărate – dar multe sunt prezentate într-o lumină subtil-perversă, abătând atenţia de la deschiderea unor drumuri de înţelegere şi împuternicire a spiritului uman…
Fără să ne dăm seama – până când ne dăm seama – suntem purtătorii unor asemenea linii de conduită spirituală, religioasă în special. Unii chiar caută să influenţeze cu bună ştiinţă în continuare, alţii nici nu-şi dau seama că este vorba despre neputinţe care trebuiesc învinse. Subtilitatea este aceea că, în timp (şi ele au fost în mod expres astfel create) se dezvoltă o exacerbare inconştientă a orgoliului pe care aceste structuri le-au canalizat către dorinţa de a se ridica contra celor care doresc noutatea, către a sprijini exacerbat creatorii acestor mituri contemporane perverse. Perversitatea consta în intenţia nematerializată, şi nu în informaţia ca atare. În drumul intoleranţelor de un anumit fel, pe care structurile religioase astfel le acceptă şi chiar încurajează… Încă.
Dar Lumina este peste tot. Şi are putere din ce în ce mai mare.
Deci informaţiile sunt bune, sunt jaloane ale drumurilor spirituale către descoperirea drumurilor de evoluţie pământeană. Avem timp – şi trebuie să credem acest lucru – pentru înţelegerea tuturor aspectelor vieţii noastre şi conlucrarea în vederea depăşirii intoleranţelor de orice fel.
Revenind la studiul radiaţiei spirituale, să adăugăm faptul că ea este strâns legată de completarea cu acel fel de energie radiantă care îi vine din exterior – aşa cum spuneam în definirea spiritului: adică influenţele pe care le primim dinafară, de care ne speriem atât de mult, atunci când suntem la începutul conştientizării lor. Complexitatea acestui conglomerat radiant – primitor-distribuitor – duce la înţelegerea noţiunii de suflet.
Dar aceasta nu înseamnă că spiritul nu ar avea energie suficientă în spaţiul său de trăire şi de aceea este necesar să fie supus acestor influenţe, pentru a trăi mai departe.
El este obişnuit să piardă un anumit cuantum din energia sa prin radiaţie, în condiţiile în care trage mai departe energie din păturile sale protectoare. Dacă trage fără să facă un anumit fel de efort, de mică intensitate – dar des, aşa cum a fost obişnuit în evoluţiile sale anterioare (filamentare ca energii şi materii – de aceea învăţăm despre ele, ca să înţelegem şi cele care vin după ele) păturile se subţiază şi senzaţia sa devine asemănătoare celei pe care o cunoaştem sub formă de durere. Atunci el trage energie manifestâdu-se cu putere mare, ceea ce conduce la antrenarea sa în acţiune, prin corpurile sale. Simţirea sa, în corpuri, este de pierdere, comparativ cu starea de nemişcare în filamentul de energie, şi apoi de cel de materie. Treptat, creşterea puterilor implică complexitatea corpurilor sale şi apoi complexul folosirii aceluiaşi fel de sistem corporal pe care începe să şi-l conştientizeze, în moduri din ce în ce mai complexe.
Suflul său susţinător nu se schimbă, percepţia se schimbă, sub imperiul înţelegerii câtor acţiuni poate să desfăşoare în mediul său de trăire.
Aportul de energii din corpuri poate să creeze un surplus faţă de obişnuinţele de percepţie şi, atunci când nu mai există în volumul său vibraţia obişnuită, dorinţa formată astfel cere crearea sub o formă sau alta, a termenilor, valorilor obişnuinţei. Obişnuinţa începutului, când spiritul nu se poate echilibra prin cunoaşterea căilor de obţinere a energiei necesare, conduce la necesitatea de a învăţa cum să obţină: nu din furtul din mediu, ci făcând eforturi să atragă astfel energie din chiar jurul (mediul) său: din Universul Spiritual Primar unde se află (în profunzimea universului de manifestare). Volumul fluxurilor care îi pătrund păturile spirituale este proporţional cu necesarul energetic al interiorului spiritului. Nu intru aici în amănunte, acum, care ţin de modul de întrupare a fiecărei monade din spirit simultan în mai multe universuri de manifestare, cu proporţionalităţi de întrupare între fiecare monadă şi fraţii săi din spirit.
Dar învăţătura cuprinde desfăşurare de activităţi care se împart între întreţinerea corpurilor şi întreţinerea materială locală pentru sine şi pentru cei apropiaţi, care apoi se va extinde către creaţii de anvergură din ce în mai mare, ajutând segmente din ce în ce mai mari de întrupaţi, aflaţi şi ei pe drumul dezvoltării trăirilor lor.
COMENTARIU PE IMAGINE:
Păturile spirituale direcţionează radiaţia monadei pe un sector relativ îngust spre directia de întrupare, creind în spaţiu un con cu deschiderea proporţională cu puterea radiantă a spiritului şi cu experienţa sa în universul de manifestare.
Conul de radiaţie mai trece printr-un fel de barieră (totuşi nu este corect să numim chiar barieră, astfel încăt să rămânem la termenul de pătură sau cămaşă) – păturile care separă cele două universuri: Universul Spiritelor Primare de Universul Fizic (să rămânem în domeniul de discuţie al universului nostru; vom discuta şi despre alte universuri, când va fi cazul).
Păturile inter-universice sunt structuri unisens, dar sunt impermeabile la fluxurile care nu vin cu putere (spunem: cu hotărâre) din partea spiritelor. Pătrund dincolo de ele acele fluxuri care au suficientă putere de susţinere a unei treceri şi a unei activităţi corespunzătoare momentului evolutiv al spiritului. Aşadar, o mică cantitate din radiaţia spirituală se întoarce înapoi, în condiţiile în care monada nu se manifestă cu toată puterea ei. Va învăţa, astfel, în timp, să o facă, să-şi folosească toate puterile pe care le are pentru a ajunge să simtă acea satisfacţie a obişnuinţei sale, care se modelează permanent.
Conul întreg al radiaţiei spirituale este format dintr-o mulţime uriaşă - dar finită, de fire de radiaţie spirituală, care creşte mereu în timp, asociate cu diverse feluri de puteri, care se întăresc mereu prin folosirea lor permanentă. Firele de radiaţie cele mai puternice, cele expulzate cu puterea, cu hotărârea cea mai mare, trec în universul de manifestare - Universul Fizic, în cazul nostru. În acest fel, spiritul este determinat să trăiască cu puterea sa cea mai mare, pe tot parcursul vieţii. Altfel, spiritul nu va ajunge să-şi susţină corpurile şi nici să se manifeste corespunzător. Pe măsura creşterii şi diferenţierii puterilor spiritului, corpurile sale se specializează şi permit folosirea forţelor noi, alături de forţele vechi. Forţele vechi se dezvoltă în continuare, îşi măresc şi ele ariile de desfăşurare, conducând la o calitate mereu crescândă a creaţiei realizate, a comportamentului general al întrupatului în lumea sa de manifestare.
Forţele pe care spiritele nu şi le cunosc – nu au putere de pătrundere în mediul de întrupare, de aceea corpuri noi se crează de către ajutărorii evoluţiilor, corpuri care crează astfel matrici materiale (corpuri materiale, le numim spirituale) care vor conduce treptat la formarea unui flux puternic radiant din chiar mediul de trai – din Universul Fizic; se formează astfel un sistem corporal în stare să atragă filamente noi de materii şi să formeze corpuri noi, puternice. Aceste corpuri noi vor susţine activităţi crescute ale monadei, care va fi impulsionată să folosească forţe pe care nu ştie, nu şi le conştientizează, la început.
Folosind astfel de forţe, treptat, în activităţi din ce în ce mai complexe, spiritul junge la conştientizarea tuturor forţelor sale. Conştientizează în plus faptul că toate radiaţiile pe care le-a primit din mediu, departe de a tulbura creşterea sa, au întărit în toate momentele anterioare firicelele foarte slabe pe care nici nu şi le conştientiza!! Astfel încât fiecare firicel, care abia putea trece de pătura inter-universică, se întărea prin radiaţiile din mediu, cu care spiritul se lupta să le respingă, necunoaşterea făcându-l să numescă totul “rău”, apoi “ciudat”, apoi “de tolerat”, şi în sfârşit: bun, bun la fel cu toate cele care îi erau bune până atunci.
Şi astfel spiritul ajunge la concluzia că unele sunt chiar mai bune decât altele, începe să discearnă între particularităţile celor cunoscute, prin prisma experienţei adunate, diverse tipuri de influenţe care îi sunt de folos pe moment şi altele care pot fi folosite în alte locuri şi în alte timpuri.
Toate schimburile de energie dintre diferite locuri, dintre universuri, au loc pe fondul energiei fundamentale care scaldă toate universurile, care nu se termină niciodată, în care de fapt totul se trasformă dintr-o stare în altă, fără să se termine niciodată.
Mai departe… lucrurile stau exact aşa cum ştim bine acum !!!
În fine, mai mult sau mai puţin!!
„4/ Spiritele neintrupate ar trebui totusi sa faca parte tot din lumea viului.
Exista lant trofic? Energia compactizata radianta, prin emisie constanta ar trebui sa se epuizeze si sa piara.
Emisie radianta presupune in aceasta situatie refacere. Cum? Absorbtia altor energii compactate ar fi o explicatie? Intruparea de urgenta si reintrarea in lantul trofic?
5/ SUFLET - SPIRIT
Sa-nteleg ca e totuna...?
Nu am reusit niciodata sa dau o definitie clara care sa-mi convina intelesului pentru Suflet. Si-acolo unde nu inteleg evit sa ma pronunt.. "
Nu am pretenţia să ajung să răspund într-un mod monumental aici. Dar am străduinţa de a creiona, după câte ştiu bine că trebuie s-o fac – căci suntem datori să ne reprezentăm pe orice cale trăirile pe care le avem.
De aceea avem legende şi mituri, poveşti. Avem romane şi avem ziare. Avem TV şi avem filme. Datoria fiecăruia este aceea de a exprima cum poate ceea ce simte. Atitudinea pasivă, interpretând faptul că, dacă o persoană simte ceva în mod mai înaintat (acceptat de alţii) – nu au decât acei alţii să ajungă acolo şi ei, şi să simtă ce pot ei, în timp ce prima persoană nu s-ar amesteca, pentru că ar face un efort care ar putea să o scoată din confort, din înaintarea aceea... Cu pierderea corespunzătoare de vibraţie, care ar putea să o determine să rateze „Marea trecere” cu un anumit fel de prioritate, socotindu-se un fel de ales (aleasă) pentru că a fost printre primii indivizi care au deschis ochii celorlalţi...
Şi ştim bine din Biblie: cui îi este frică să nu-şi piardă sufletul, cu siguranţă că-l va pierde...
Cu toate acestea o astfel de atitudine pasivă este una la care avem dreptul personal, după puterile spirituale ale fiecăruia – dar nu şi dreptul de a împinge pe altul să se oprească. Mai este o vorbă a Bibliei: „Nici voi nu aţi vrut, nici pe alţii n-aţi lăsat!”
Citez din memorie. Nu sunt de acord cu învăţatul intenţionat pe dinafară. În orice fel de situaţie.
Să lăsam lumea să se bucure de ea însăşi!
Să nu o limităm doar la ceea ce ştim noi sau credem că altcineva nici nu poate, iar ceea ce poate la un moment dat nu ar fi perfectibil.
Să învăţăm înălţarea pornind din orice punct ne aflăm!!
Să începem deocamdată prin a răspunde pe larg la cele de mai sus, urmând ca în zilele următoare să creionez un articol privind multidimensionalitatea trăirilor noastre.
***
Un punct este un univers întreg şi universul este doar un punct într-o imensitate care se crează pe ea însăşi.
Construcţia în care trăim ia exemplu din infinit pentru a puncta ca reprezentare nemărginirea pe care o oglindeşte astfel în interiorul său.
Creaţia astfel realizată se dezvoltă la infinit folosind chiar proprietăţile fondului din care provine. Îşi manifestă astfel unicitatea faţă de exteriorul care a creat-o şi oferă un caracter unitar interiorului, armonizând toate cele care îi aparţin, pentru ca nici o tensiune să nu străbată în exteriorul ei, tulburând autocreaţia din care s-a născut.
În interior – suntem noi...
Trăim într-o părticică a acestui interior, într-un univers complex structurat, pe care îl putem percepe în multe feluri, percepţiile noastre putând fi exprimate, mai departe, în fel şi chip. Trăirile vieţuitoarelor planetare pot fi luate ca trăiri în adevărate universuri: universul uman, universul vegetal, universul animal, universul mineral. Toate se împletesc într-o dimensiune comună sau pot fi percepute separat.
Schimbările vibraţionale ale aceluiaşi loc sunt reale la nivelul simţirilor umane – cel mai complex format evoluţionist de pe Pământ: fiecare nivel vibraţional poate să fie exprimat ca dimensiune vibraţională sau chiar ca universuri aparte – chiar dacă spaţial trăirile se petrec în acelaşi loc. Numai circulaţia efectivă prin acelaşi univers: în aceeaşi dimensiune de trăire şi dintr-o dimensiune de trăire în alta, arată departajarea spaţiilor chiar în cadrul aceluiaşi univers. Astfel ne putem da seama că evoluăm totuşi în acelaşi loc, chiar dacă schimbăm diverse locuri între ele, dar şi orice loc îşi poate schimba vibraţia, tot aşa cum şi cel ce percepe îşi poate schimba frecvenţele de vibraţie ale corpurilor sale şi, mai departe – ale trărilor sale.
Dar acelaşi loc chiar schimbă regulat frecvenţele şi acest lucru este o rezultantă a împletirii multor factori.
Suntem în progul unor înţelegeri complexe, de care nu am fost conştienţi câteva generaţii la rând. Nu prea multe, totuşi, pentru că ni s-au creat, până acum cca. 1000 de ani, condiţii de întrupare, pe lângă societăţile sclavagiste pe care le cunoaştem acum, şi în societăţi în care viaţa era echilibrată, în libertate absolută, între simţire şi creaţie. Erau create pentru odihna spiritelor care se întrupau apoi – ca şi înainte de astfel de vieţi – în societăţi deschise oricăror forme de manifestare:cu oameni agresivi şi oameni supusi agresorilor lor, învăţand singure să se organizeze, după cum mergeau intuiţiile, puterile, strădaniile.
Şi am dus strădaniile din societăţile retrase, echilibrate şi liniştite, creative mai presus de orice peste tot în lume, contribuind astfel şi noi la schimbarea tuturor comunităţilor umane.
Învăţăm azi că trăim într-un univers care cuprinde şi sistemul de referinţă tridimensional (3D). Este un sistem de referinţă, aşadar, în care axele de referinţă pot face trimitere şi la spaţiul ca mărime fundamentală – nu spaţiul măsurabil prin intermediul unităţilor de măsură raportate la elemente din spaţiul studiat, cu mai multă stabilitate în mari perioade de timp, comparativ cu viaţa şi varietatea de simţiri şi de trăiri, măsuri şi frecvenţe umane.
O altă mărime rezultată din studiul spaţiului 3D este timpul, mărime dedusă comparativ între diferite fenomene locale, mişcări ale macrostructurilor cosmice, cu stabilitate mare în mişcarea lor, în care timp se petrec o serie de fenomene de mai mică anvergură, repatabile şi formând viaţa în mare parte calculată a creatorilor conştienţi.
Mai departe, deduceri din tematica înţelegerilor modului de desfăşurare a elementelor perceptibile pentru om conduce la înţelegerea unui spaţiu nD – “n” venind de la “necurprins” cu cunoaşterea, necunoscut încă – cred eu! Care sistem cuprinde şi sistemul de bază şi mai cunoaştem că, pe anumite porţiuni, toate se întrepătrund, iar la nivelul omului – cel puţin, din câte cunoaştem acum – se formează un complex spiritual pe care îl redescoperim treptat, pas cu pas.
Propriile noastre simţiri se împletesc în ceva cunoscut de către fiecare om în parte. Majoritatea oamenilor se mulţumesc cu descrierea 3D. Mulţi înţeleg că factorul “timp” poate fi reînţeles tot ca stări spaţiale şi îl scot din tărâmul celor 4D în care l-au considerat până acum, căci cunoaşterea scoate la iveală o fenomenologie întreagă care conduce la o altfel de înţelegere a lui şi a complexităţii sale.
Dar dezvoltarea percepţiilor a condus la înţelegerea pătrunderii sferice, globale în mediile de trai. Unde “sferic” este o expresie care nu trebuie să ne oprească aici, simţirea umană mergând poate chiar dincolo de sferic, într-o complexitate care poate cuprinde azi o altă posibilitate: cel puţin ori ca teorie, ori ca expresie care se cere cercetată în continuare: translaţia spaţiului 3D, reprezentat astfel printr-un cub, în acel spaţiu fundamental care ar cuprinde toate cele cunoscute şi necunoscute de noi. Apar termenii de “teseract” într-un “hiperspaţiu”. Spaţialitatea nu se mai desfăşoară în funcţie de un sistem 3D, dar îl cuprinde, iar evoluanţii pot să perceapă în egală măsură spaţialitatea punct=1D, linie=2D, cub=3D şi să perceapă deplasarea într-un spaţiu cu o profunzime specială pentru el, comparativ cu ceea ce simţea în 3D. Deja intrăm în multidimensional – comparativ cu cele pe care le cunoaştem din viaţa noastră obişnuită. Este cât se poate de clar că omul, cu puţină concentrare, poate să înţeleagă toate aceste lucruri, care astfel trec din patrimoniul speculaţiei în acela al realităţii.
Doar câteva cuvinte ar mai fi poate de adăugat, fără să intrăm în alte amănunte – oricum materiale care explică astfel de viziuni abundă pe net şi vă puteţi orienta pe acolo. Eu am luat acest exemplu dintre cele pe care le puteţi studia, pentru a merge mai departe cu un anumit fel de explicaţii.
O astfel de multifuncţionalitate conduce treptat la ideea unor fâşii de spaţiu universic, diferite printr-un element – dar desfăşurându-se în acelaşi spaţiu, sau suprapuse şi… ne reîntoarcem la miturile universurilor ca nişte ţestoase puse una peste alta, creindu-se reciproc, remanente în spaţiul fundamental atâta timp cât este necesară o obişnuire a evoluanţilor cu noi elemente spaţio-temporale, la trecerea de la o fâşie existenţială la alta.
Ne este necesar să reţinem aceste lucruri, pentru că îmi voi baza şi alte explicaţii, în articolele viitoare, pe aceste elemente, de loc speculative.
Să rămânem mai departe însă în tipul de spaţio-temporalitate cunoscut nouă cel mai bine şi să remarcăm faptul că orice lucru pe care îl înţelegem azi poate fi reprezentat 3D imagistic. Fără să conştientizăm de cele mai multe ori, sunetul, mirosul şi vibraţia (un fel de tuşeu intra- şi extra-dimensional) completează imaginea volumelor complexe, direcţiilor complexe şi finitului nostru imaginar fără de margini.
Este deja cât se poate de clar faptul că creierul nostru poate decodifica orice fel de asemenea informaţii, întrucât, în mod normal, el primeşte şi procesează informaţii ale multor dimensiuni ale trăirilor noastre, conştientizate sau neconştientizate prea mult azi.
Dacă raportăm toate acestea la puterea spiritului, fundamentală, eternă, care poate înţelege, la orice nivel, orice formă de reprezentare, având acest simţ al unui nD de care devine treptat conştient, după care începe să înţeleagă formele lui clare, funcţionalităţile şi influenţele sale asupra sa şi raporturile de forţe care se crează treptat, între membrii comunităţilor care trăiesc, se manifestă în acelaşi spaţiu. Lucrurile se înţeleg treptat, chiar dacă acest nD are majoritatea părţilor sale invizibile pentru o anumită perioadă de timp, necesară de altfel pentru ca nimic să nu fie chiar brusc, o necesitate înţeleasă şi bine acceptată în momentul pornirii la drum, chiar dacă pe parcurs greutatea drumului crează dureri, intoleranţe, neînţelegeri locale şi doar momentane. Finalul unei etape este însă înţeles tocmai datorită acestei multifuncţionalităţi pe care spiritul o are în experienţa sa, chiar dacă de multe ori secvenţial, şi nu simultan desfăşurată. Tocmai această simultaneitate este dificil de înţeles în orice locuri şi orice timpuri, tocmai această dificultate o trăim noi azi, acum. Adică, azi, acum, în condiiile în care devenim treptat din nou conştienţi de toate aceste dimensiuni ale trăirilor noastre, cu forme şi viteze de reacţie diferite de la individ la individ.
Esenţele noastre mental-emoţionale, cauzale şi spirituale sunt tot atâtea spaţii simultane dimensionale pe pământul pe care îl călcăm cu piciorul, zi de zi, şi nu în altă parte. Despre alte părţi putem face discuţii separate.
În paranteză fie spus, a aştepta să ajungem în altă parte pentru a defini ceea ce putem face acum, aici, este o politică interioară spirituală pe care o consider diferită de vederile mele.
Toate aceste dizertaţii mi se par necesare atunci când vrem să discutăm despre problema spirit-suflet-întrupare. Ea poate fi reprezentată destul de simplu în linii şi cuvinte: imagine şi sunet (chiar dacă în cazul nostru sunetul este şi el transpus în formă de imagine!!)
Într-o simţire concretă, obişnuită nouă, înţeleg sufletul ca fiind radiaţia spirituală care vine din spirit, cuprinzând în desfăşurarea ei forţele care canalizează, pe rând sau/şi simultan: şi fondul de forţă de susţinere automată a corpurilor; şi forţele de acţiune, simţire, reprezentare şi înţelegere a celor pe care le simte din interiorul său; şi pe cele pe care le simte că acţionează direct sau indirect din exterior asupra corpurilor sale: adică, prin baleierea corpurilor sale de manifestare, ca acţiune a altor radiaţii asupra radiaţiei sale, pe care o încarcă suplimentar sau o atrage în exteriorul din care provine.
Am pus totul într-o frază, ca să se înţeleagă totul ca un complex indivizibil, funcţional şi stabil în spaţiul de întrupare.
Până la echilibrarea prin voinţă proprie, echilibrul forţelor spirituale se realizează prin
– păturile protectoare inter-universice: aflate între spaţiile universice (construcţii ale universurilor) care departajează în felul lor spaţiile universice aflate unele în profunzimea celorlalte; în acest caz – între Universul Spiritual Primar şi Universurile de manifestare ataşate acestuia;
– păturile spirituale: aflate în construcţia spiritelor, în universul lor existenţial (dar nu şi de manifestare): aflate şi în interiorul spiritului – între monadele care formează grupul spiritual, şi cele care protejează întreg spiritul, îl ajută să se hrănească şi îi crează posibilităţi de canalizare a energiilor ca un sector îngust către universul de manifestare.
Spiritul reprezintă, după părerea mea, o formă stabilă, şi protejată pentru a-şi păstra stabilitatea, cu structuri interioare pe care le-am putea asocia unor forme de densităţi diferite, perceptibile în planuri actual înţelese tocmai pentru că avem în înţelegere complexitatea structurilor corpurilor lor – formate pe radiaţia sa exterioară. Privind corpurile se poate face o înţelegere la nivelul subtilităţii spiritului, a monadelor care îl compun.
Ideea de “interior”-“exterior” este o problemă de reprezentare, ea este decodificată într-o imagine complexă în acest fel (prezentat în imagine). Dacă era din interior către exterior, creierul mi-o reprezenta în felul atribuit celeilalte direcţii. Dar şi aici ar fi multe de comentat.
Reprezentarea nu arată o succesiune de planuri ale acestei realităţi, ci o formă prin care ştiu că este vorba de o altă dimensiune. Şi am să şi explic cum, ca să fei clar pentru toată lumea. Fiecare om, oriunde ar fi plasat, la orice înălţime de pe Pământ – pe munte, în fundul oceanului, în călătorie cosmică – păstrează aceeaşi distanţă între reprezentarea spiritului radiant undeva de-asupra capului şi corpul său de manifestare în spaţiu.
Mai sunt nişte subtilităţi de reprezentare, a căror înţelegere a apărut în momentul în care am studiat călătoria în trepte a spiritelor de la locul lor numit “acasă” (unde îşi desfăşoară evoluţia lor principală, din care pleacă în călătorie de întărire spirituală şi remodelare a comportamentului lor – către rădăcinile evoluţiilor lor, periodic). În astfel de situaţii, conul radiant de întrupare “prinde” simultan o parte a locului părăsit, în care s-a întrupat în corpuri speciale de călătorie, de unde a pornit călătoria – şi cu cea mai mare parte a radiaţiei în locurile de călătorie până în punctul terminus al acesteia, acolo unde se desfăşoară ciclul actual al vieţilor lui: Pământul, spre exemplu.
Dacă însă ştim cât se poate de clar că într-o astfel de dimensionalitate nu există propriu zis ideea de “sus”-“jos”, direcţia de curgere a conului de radiaţie nu este neapărat de de-asupra capului – aşa cum scriu şi multe texte vechi – cu toate acestea, reprezentarea este de-asupra capului, chiar dacă sistemul de referinţă este multidimensional, în 3D el aşa apare. Această explicaţie a profunzimii şi a reprezentării cerebrale nu am reuşit s-o înţeleg până acum.
Astfel încât deocamdată o iau şi eu ca atare.
De aceea este destul de dificil de discutat astfel de probleme – dar este bine s-o facem, după puterile pe care le avem în fiecare moment al acestui ciclu de vieţi aici, pe Pământ. Să nu abdicăm de la încercarea de exprimare – după cum ne este înţelegerea, cu seriozitate. Luăm în considerare ceea ce structurile politico-religioase au canalizat în conştientul populaţiilor de-a lungul mileniilor trecute, aşa cum ne învaţă istoria (atâta cât o cunoaştem azi): chiar dacă au impus mai mult sau mai puţin subtilă ocolirea cercetărilor oamenilor, cu pedepse pentru cine a avut curajul să se exprime… Din toate cele expuse în acel fel, nu toate sunt neadevărate – dar multe sunt prezentate într-o lumină subtil-perversă, abătând atenţia de la deschiderea unor drumuri de înţelegere şi împuternicire a spiritului uman…
Fără să ne dăm seama – până când ne dăm seama – suntem purtătorii unor asemenea linii de conduită spirituală, religioasă în special. Unii chiar caută să influenţeze cu bună ştiinţă în continuare, alţii nici nu-şi dau seama că este vorba despre neputinţe care trebuiesc învinse. Subtilitatea este aceea că, în timp (şi ele au fost în mod expres astfel create) se dezvoltă o exacerbare inconştientă a orgoliului pe care aceste structuri le-au canalizat către dorinţa de a se ridica contra celor care doresc noutatea, către a sprijini exacerbat creatorii acestor mituri contemporane perverse. Perversitatea consta în intenţia nematerializată, şi nu în informaţia ca atare. În drumul intoleranţelor de un anumit fel, pe care structurile religioase astfel le acceptă şi chiar încurajează… Încă.
Dar Lumina este peste tot. Şi are putere din ce în ce mai mare.
Deci informaţiile sunt bune, sunt jaloane ale drumurilor spirituale către descoperirea drumurilor de evoluţie pământeană. Avem timp – şi trebuie să credem acest lucru – pentru înţelegerea tuturor aspectelor vieţii noastre şi conlucrarea în vederea depăşirii intoleranţelor de orice fel.
Revenind la studiul radiaţiei spirituale, să adăugăm faptul că ea este strâns legată de completarea cu acel fel de energie radiantă care îi vine din exterior – aşa cum spuneam în definirea spiritului: adică influenţele pe care le primim dinafară, de care ne speriem atât de mult, atunci când suntem la începutul conştientizării lor. Complexitatea acestui conglomerat radiant – primitor-distribuitor – duce la înţelegerea noţiunii de suflet.
Dar aceasta nu înseamnă că spiritul nu ar avea energie suficientă în spaţiul său de trăire şi de aceea este necesar să fie supus acestor influenţe, pentru a trăi mai departe.
El este obişnuit să piardă un anumit cuantum din energia sa prin radiaţie, în condiţiile în care trage mai departe energie din păturile sale protectoare. Dacă trage fără să facă un anumit fel de efort, de mică intensitate – dar des, aşa cum a fost obişnuit în evoluţiile sale anterioare (filamentare ca energii şi materii – de aceea învăţăm despre ele, ca să înţelegem şi cele care vin după ele) păturile se subţiază şi senzaţia sa devine asemănătoare celei pe care o cunoaştem sub formă de durere. Atunci el trage energie manifestâdu-se cu putere mare, ceea ce conduce la antrenarea sa în acţiune, prin corpurile sale. Simţirea sa, în corpuri, este de pierdere, comparativ cu starea de nemişcare în filamentul de energie, şi apoi de cel de materie. Treptat, creşterea puterilor implică complexitatea corpurilor sale şi apoi complexul folosirii aceluiaşi fel de sistem corporal pe care începe să şi-l conştientizeze, în moduri din ce în ce mai complexe.
Suflul său susţinător nu se schimbă, percepţia se schimbă, sub imperiul înţelegerii câtor acţiuni poate să desfăşoare în mediul său de trăire.
Aportul de energii din corpuri poate să creeze un surplus faţă de obişnuinţele de percepţie şi, atunci când nu mai există în volumul său vibraţia obişnuită, dorinţa formată astfel cere crearea sub o formă sau alta, a termenilor, valorilor obişnuinţei. Obişnuinţa începutului, când spiritul nu se poate echilibra prin cunoaşterea căilor de obţinere a energiei necesare, conduce la necesitatea de a învăţa cum să obţină: nu din furtul din mediu, ci făcând eforturi să atragă astfel energie din chiar jurul (mediul) său: din Universul Spiritual Primar unde se află (în profunzimea universului de manifestare). Volumul fluxurilor care îi pătrund păturile spirituale este proporţional cu necesarul energetic al interiorului spiritului. Nu intru aici în amănunte, acum, care ţin de modul de întrupare a fiecărei monade din spirit simultan în mai multe universuri de manifestare, cu proporţionalităţi de întrupare între fiecare monadă şi fraţii săi din spirit.
Dar învăţătura cuprinde desfăşurare de activităţi care se împart între întreţinerea corpurilor şi întreţinerea materială locală pentru sine şi pentru cei apropiaţi, care apoi se va extinde către creaţii de anvergură din ce în mai mare, ajutând segmente din ce în ce mai mari de întrupaţi, aflaţi şi ei pe drumul dezvoltării trăirilor lor.
COMENTARIU PE IMAGINE:
Păturile spirituale direcţionează radiaţia monadei pe un sector relativ îngust spre directia de întrupare, creind în spaţiu un con cu deschiderea proporţională cu puterea radiantă a spiritului şi cu experienţa sa în universul de manifestare.Conul de radiaţie mai trece printr-un fel de barieră (totuşi nu este corect să numim chiar barieră, astfel încăt să rămânem la termenul de pătură sau cămaşă) – păturile care separă cele două universuri: Universul Spiritelor Primare de Universul Fizic (să rămânem în domeniul de discuţie al universului nostru; vom discuta şi despre alte universuri, când va fi cazul).
Păturile inter-universice sunt structuri unisens, dar sunt impermeabile la fluxurile care nu vin cu putere (spunem: cu hotărâre) din partea spiritelor. Pătrund dincolo de ele acele fluxuri care au suficientă putere de susţinere a unei treceri şi a unei activităţi corespunzătoare momentului evolutiv al spiritului. Aşadar, o mică cantitate din radiaţia spirituală se întoarce înapoi, în condiţiile în care monada nu se manifestă cu toată puterea ei. Va învăţa, astfel, în timp, să o facă, să-şi folosească toate puterile pe care le are pentru a ajunge să simtă acea satisfacţie a obişnuinţei sale, care se modelează permanent.
Conul întreg al radiaţiei spirituale este format dintr-o mulţime uriaşă - dar finită, de fire de radiaţie spirituală, care creşte mereu în timp, asociate cu diverse feluri de puteri, care se întăresc mereu prin folosirea lor permanentă. Firele de radiaţie cele mai puternice, cele expulzate cu puterea, cu hotărârea cea mai mare, trec în universul de manifestare - Universul Fizic, în cazul nostru. În acest fel, spiritul este determinat să trăiască cu puterea sa cea mai mare, pe tot parcursul vieţii. Altfel, spiritul nu va ajunge să-şi susţină corpurile şi nici să se manifeste corespunzător. Pe măsura creşterii şi diferenţierii puterilor spiritului, corpurile sale se specializează şi permit folosirea forţelor noi, alături de forţele vechi. Forţele vechi se dezvoltă în continuare, îşi măresc şi ele ariile de desfăşurare, conducând la o calitate mereu crescândă a creaţiei realizate, a comportamentului general al întrupatului în lumea sa de manifestare.
Forţele pe care spiritele nu şi le cunosc – nu au putere de pătrundere în mediul de întrupare, de aceea corpuri noi se crează de către ajutărorii evoluţiilor, corpuri care crează astfel matrici materiale (corpuri materiale, le numim spirituale) care vor conduce treptat la formarea unui flux puternic radiant din chiar mediul de trai – din Universul Fizic; se formează astfel un sistem corporal în stare să atragă filamente noi de materii şi să formeze corpuri noi, puternice. Aceste corpuri noi vor susţine activităţi crescute ale monadei, care va fi impulsionată să folosească forţe pe care nu ştie, nu şi le conştientizează, la început.
Folosind astfel de forţe, treptat, în activităţi din ce în ce mai complexe, spiritul junge la conştientizarea tuturor forţelor sale. Conştientizează în plus faptul că toate radiaţiile pe care le-a primit din mediu, departe de a tulbura creşterea sa, au întărit în toate momentele anterioare firicelele foarte slabe pe care nici nu şi le conştientiza!! Astfel încât fiecare firicel, care abia putea trece de pătura inter-universică, se întărea prin radiaţiile din mediu, cu care spiritul se lupta să le respingă, necunoaşterea făcându-l să numescă totul “rău”, apoi “ciudat”, apoi “de tolerat”, şi în sfârşit: bun, bun la fel cu toate cele care îi erau bune până atunci.
Şi astfel spiritul ajunge la concluzia că unele sunt chiar mai bune decât altele, începe să discearnă între particularităţile celor cunoscute, prin prisma experienţei adunate, diverse tipuri de influenţe care îi sunt de folos pe moment şi altele care pot fi folosite în alte locuri şi în alte timpuri.
Toate schimburile de energie dintre diferite locuri, dintre universuri, au loc pe fondul energiei fundamentale care scaldă toate universurile, care nu se termină niciodată, în care de fapt totul se trasformă dintr-o stare în altă, fără să se termine niciodată.
Mai departe… lucrurile stau exact aşa cum ştim bine acum !!!
În fine, mai mult sau mai puţin!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu