EVOLUŢII

Pentru înţelegerea acestui subiect este necesar să se studieze materialul prezentat în articolul „Zonele Universului Fizic” cu adresa:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/zonele-universului-fizic_30.html

Se cunosc azi diferite forme prin care ne putem reprezenta evoluţiile spiritelor – după cum ne reprezentăm mental: în funcţie de cultură şi informaţia pe care o putem accesa, apoi treptat, prin forţe proprii, după cum creierul nostru decodifică informaţiile provenite de la senzorii corpurilor noastre fluidice: cu fiecare set de senzori – ai fiecărui corp fluidic pe care îl avem – putem percepe universul în care trăim.
De cele mai multe ori, evoluţia spirituală este imaginată ca o piramidă – dar ea nu este, de fapt, doar o schemă unidirecţională, pornind de la o bază (reprezentată ca fiind baza de pornire în cunoaştere) – ajungând la un punct, vârf, unde puţini ajung. Pentru fiecare spirit în parte, evoluţia poate fi imaginată ca pornind însă de la un punct – o singură formă de trăire, de manifestare (hrănirea pentru supravieţuire) şi dezvoltându-se până la un volum impresionant de cunoaştere.
Putem să reprezentăm aceste lucruri conform schemei de mai jos:

Fig. nr. 1 (a,b): Dezvoltări cantitative în evoluţii primare (1)

Fiecare linie de cunoaştere în parte este de fapt un volum dezvoltat treptat. Căci sunt direcţii care pot fi înţelese, la rândul lor, ca puncte de sprijin pentru înţelegeri în fiecare moment al trăirilor noastre curente, în fiecare loc din universul în care suntem ajutaţi să ajungem, să trăim, să învăţăm şi apoi să-i ajutăm şi pe alţii să trăiască ceea ce am trăit şi noi. Ne îmbogăţim treptat astfel experienţa chiar cu noutăţile trăirilor celor ajutaţi, după personalitatea, individualitatea manifestărilor proprii fiecărui spirit în parte.
Continuarea evoluţiilor are loc pe linia abstractizării elementelor de cunoaştere, pe linia unui parcurs de la volum – la esenţă. Nu este nicidecum o simplificare, o sărăcire de experienţă, prin nefolosirea celor învăţate anterior. Dimpotrivă, manifestarea cu puterile adunate, cu cunoaşterea şi experienţa practică, conduce la acel tip de acţiune care poate influenţa, doar printr-un singur gest, printr-un singur gând, o zonă întreagă a Universului Fizic.
Toată experienţa spiritului se concentrează astfel, la un moment dat, într-un punct – un punct de acţiune, în care spiritul este perfect conştient de toată suflarea întrupată pe care o ajută.

Fig. nr.2 : Exprimarea piramidală a înţelegerii esenţei.

Dar fiecare moment al trăirilor noastre, indiferent de locul şi timpul în care se desfăşoară el, indiferent de volumul experienţei, cunoaşterii noastre, se poate reprezenta în acest fel (cel descris mai sus). Mai mult, se poate înţelege faptul că trăim simultan astfel, în fiecare moment al vieţii noastre, două sensuri pe care le putem reprezenta piramidal într-o formă veche, unanim cunoscută azi de noi sub numele de Steaua lui David:

Fig. nr.3 : Simultaneitatea trăirilor noastre piramidale curente

Suntem în fiecare clipă într-un vârf al înţelegerilor noastre, într-un vârf al evoluţiilor noastre, cel pe care îl conştientizăm acum, în acest moment. Dar avem, urmăm un ideal, un vârf în faţă, pe care îl dorim în acest moment, în fiecare moment al trăirilor noastre. Atunci când ajungem acolo, putem percepe în plus încă două căi (cel puţin), înainte de a merge mai departe:
– multe puncte nu le-am înţeles şi avem nevoie să prindem mai multă putere, pentru ca apoi să ne întoarcem pentru a le înţelege, pentru a le trăi în mod extins;
– sunt multe spirite în urma noastră pe care le putem ajuta să meargă şi ele pe drumul nostru, aşa cum şi noi am fost (şi suntem permanent) ajutaţi să mergem pe acest drum.
Se simte nevoia de întărire, permanent: cel care este conştient de felul în care trăieşte îşi dă seama că are nevoie mereu de ajutor, dincolo de încurajarea pe care o primim permanent: să avem încredere şi în forţele şi în cunoaşterile noastre!!
Şi simţim nevoia mereu s-o facem şi noi, la rândul nostru, pentru cei care sunt în jur şi au nevoie şi ei, la rândul lor, de o astfel de încurajare.
Numai în acest fel, primind ajutor din orice parte a trăirilor noastre spirituale, putem ajunge să înţelegem, la un moment dat al evoluţiilor noastre, cum se pot separa – şi totuşi uni! – toate felurile noastre de trăiri, pentru a merge cu toate mai departe: nicidecum separându-le în eternitate; ci folosindu-le pentru a trece fără greutăţi dintr-o formă de trăire în alta, înţelegând şi folosind experienţa tuturor, mari şi mici, de acelaşi fel sau de feluri diferite, pentru a urca necontenit.
Şi unde nu mai este nici sus, nici jos – este trăire pur şi simplu, însă o trăire în perfectă şi mereu perfectibilă cunoaştere.
Şi unde nu mai există nici o frică în faţa existenţei altor păreri, acolo unde nimic nu se mai separă, unde totul este înţeles – nu controversat; unde nu mai este control – ci doar libertate: unde tocmai pentru că există reparaţia se acceptă libertatea, indiferent cum s-ar manifesta ea. Iar acolo unde există acestea două – se înţelege conlucrarea, fără ca accentul să cadă pe o direcţie sau alta (fig. nr.4: a,b,c).

Fig. nr.4 (a,b,c) : Parcursul evoluţiilor secundare începătoare (se mai numesc şi arhetipale).

Numai atunci trăirea devine semnificativă în orice punct al universurilor bazate pe formă, departajările necesare pentru ajutorul oferit celor care îl necesită luând şi păstrând forme fluide, în trăiri din ce în ce mai profunde; unde noţiunea de superficial este înţeleasă în profunzime, iar eforturile monadelor sunt îndreptate către depăşirea ei definitivă.
Mai detaliat spus, evoluţiile în lumea formelor (numite de noi universuri de manifestare prin intermediul corpurilor) continuă cu alte evoluţii în care formele nu se anihilează, ci doar monadele cuceresc o stabilitate înaintată în orizonturile nemarginite. Astfel de orizonturi nu mai cuprind creaţii stricte, strângând spaţiile in bariere, în dimensiuni separate, proprietăţi si creaţii de supravieţuire, dar permit monadelor să se manifeste într-o libertate pe deplin conştientă de lumea pe care o trăiesc total. Undele simţirilor lor formează însă fronturi de influenţe asupra lumilor cu formă strictă, care au nevoie de bariere şi spaţii care dimensionează şi direcţionează; şi se obişnuiesc să simtă şi să se manifeste în funcţie de volumul şi de densitatea acestor fronturi, între care ele înseşi sunt unde cu volum, iar volumul cuprinde în sine esenţa sa: pe care o caută mai departe, o înţelege şi se aşteaptă s-o atingă.
Este o lume în care monadele se despart de fraţii lor de spirit şi fiecare monadă în parte tinde către atingerea unui ideal suprem: o atingere care este posibilă însă numai prin ajutor oferit semenilor aflaţi pe toate treptele de evoluţie pe care le-a atins, apoi le-a cuprins şi ea, în ea însăşi. Monada devine din ce în ce mai conştientă, în continuarea celor deja cunoscute, că toate cele aprofundate de ea până în acest moment nu sunt decât cele dintâi începuturi micuţe: şi nu pentru că nu ar fi vrut – ci pentru că nu i-au permis puterile sale încă mici, oricât de mari ar părea altora. Va face orice sacrificiu pentru a-şi mări puterile, pe care şi le doreşte pentru a putea ajuta din ce în ce mai mulţi semeni.

Fig. nr.4 (d,e,f) : Parcursul evoluţiilor secundare avansate.

Departe de a-şi fi ajuns sieşi pentru eternitate, unda se esenţializează prin ea însăşi, cuprinzând în puţinele sale puncte rămase, de volum puternic condensat, întreaga experienţă uriaşă a necuprinselor esenţe ale timpurilor din eternitatea trăită (fig. nr.4: g,h).

Fig. nr.4( g,h) : Parcursul evoluţiilor centrale (a Fiilor de Dumnezeu).

Forţele sale cuprind, în conştientizarea lor, tot ceea ce ţine de universurile cu forme, lumi peste lumi pe care le poate trăi dinafara lor. Numai forţele sale se pot concentra şi întrupa, nemaifiind necesară coborârea permanentă în universul primarilor, atunci când este vorba despre o trăire personală.
Dar când este nevoie să intre în tangenţă pentru învăţătură cu micuţii săi fraţi – o va face! Făcându-se micuţ ca şi ei... Va construi, va munci, va învăţa şi va fi în acelaşi timp învăţător, neştiut pentru ei. Cu cât se va face mai mic, cu atât puterile sale vor creşte mai mari.
Se va strecura, cu forţele sale proaspete, fără să fie simţit, chiar şi înafara Casei Mari, a Centrului acestuia de evoluţie care i-a protejat fiinţa şi l-a ajutat să crească mereu. Va cunoaşte tot ceea ce este înafară, fără să deranjeze nici o uluitor de mică celulă ce abia se zăreşte printre fuioarele celor dintâi lumi, numite de toţi: fundamentală. Şi pe drept cuvânt, căci simte lumea din care a venit, în care s-a aflat tot timpul, dar în formele pe care le-a înţeles treptat ca fiind cele ale căror seminţe s-au format chiar acolo, înafară, pe care le-a purtat şi le-a dezvoltat pentru ca, în continuare, să poată ajuta infinitul număr de fărâme de viaţă pulsând atât de palid în Totul pe care nici nu-l poate numi, de fapt...
Întoarcerea Înăuntru îi va fi încununată de înţelegerea a ceea ce a devenit deja: toate forţele sale le poate susţine în interiorul său – dar ele radiază aşa cum a văzut la ajutătorii săi, care l-au sprijinit mereu, şi îl sprijină în continuare: căci nu se compară forţele şi esenţa sa – cu ceea ce se poate simţi la toţi aceşti puternici ajutători ai săi !!
Şi încă simte perfect de clar acum puterea şi radiaţia blândă şi atotcuprinzătoare a Lor, a marilor Creatori... Făuritori în egală măsură a uriaşului lor Centru de evoluţie şi a sa personală, încă micuţă monadă care se simte în continuare în faţa Lor!! Şi care Mai Marii fiind – totuşi Ei consideră cu înţelegere şi nesfârşită iubire cele mai mărunte celule dinafară, toţi cei care trăiesc Înăuntru şi proprii lor egali ca fiind, cu toţii, Fraţii Lor:

FRAŢI ÎN ETERNITATE !!