Pentru a întelege mai departe anumite subtilitati ale vietii din vechime, mai întâi din istoria noastră, apoi şi din istoria altor popoare, este necesar sa întelegem câteva aspecte legate de structurile planetei noastre, pe care dacii (pentru ca vom vorbi mult despre ei în continuare) le cunoşteau bine şi le foloseau in toate lucrările pe care le realizau, sub îndrumarea atenta a moşilor poporului lor. Al nostru.
Existenta unor canale de legătura intre regiuni diferite ale planetei este o realitate pe care mulţi o cunosc in momentul de fata; tindem sa credem că, de fapt, există doar canale săpate de oameni, din vremuri neînțelese bine pana acum. Înafara de cele aflate în tărâmul material, pământesc, al planetei, există structuri eterice ale planetei, care au formă de canale, de tuburi: ele fac parte din matricea eterică a galaxiei, din care coboară astfel de elemente matriceale, corzi (tuburi) către toate stelele din galaxie, apoi către planete: sunt structuri care formează chiar baza de naştere a stelelor si planetelor galaxiei, care vor întreţine in continuare viata pe planeta: şi viaţa stelelor, si a planetelor guvernate de stele, şi a întregului biosistem al planetelor.
Sa ne oprim deocamdata la nivelul planetei noastre.
Astfel de canale pot fi văzute de catre clarvazatori pretutindeni, chiar de oamenii care nu-si constientizeaza unele momente de clarvedere, absolute normale, mai cu seama in preajma miezului de vara si si de iarna: adica atunci cand energiile planetare sunt foarte puternice. Interfata aer/sol – scoarta pamanteasca, cum o numim in mod current – releva in astfel de situatii structuri tubulare care par a intra si a iesi din sol. Si, la un studiu mai atent, se observa ca intreaga suprafata a planetei este strabatuta de o retea, plasa formata dintr-un numar aparent infinit de astfel de tuburi, canale. De fapt doar catre suprafata (am numnit-o interfata aer/sol) canalele sunt de grosimi foarte diferite, subtiri sau groase, iar pe masura ce creste adancimea de observare, ele devin compacte, astfel incat ofera aparenta unei structuri inchegate, uniforma, chiar daca mai cuprinde in masa ei si alte structuri (despre care insa deocamdata nu este cazul sa discutam). Este corpul compact eteric al planetei, parte a matricei stelar-galactice, un corp compact pana in centrul planetei, unde se afla nucleul eteric planetar, cu o compactizare uriasa, oferind un aspect de cristal: fara sa fie insa un cristal adevarat. Structurile matriceale planetare sunt necreate de mana omului: nici din populatiile actuale, nici de catre atlanti – mari intelegatori ai pastrarii, conservarii structurilor planetare, structuri despre care ei stiau bine ca intretin viata pe planeta. Este complet neadevarat ceea ce se crede despre ei – ca ar fi facut lucruri care sa fi denaturat starea de bine a planetei.
Vom mai discuta despre aceste aspecte, despre confuziile care pot apare datorita faptului ca vederea la distanta poate sa joace feste unui cercetator inca neobisnuit cu intelegerile mai adanci ale constructiilor planetare, ale celor pe care in mod particular le numim elemente matriceale planetare.
Aceste studiu a pornit, de altfel, de la perceperea, in acest peisaj, a unor legaturi intre Romania si Peru, legatura cunoscuta de unii cercetatori, cunoscut si faptul ca dacii cunosteau bine astfel de elemente si se foloseau de o astfel de cunoastere in viata lor curenta.
De altfel, nu este vorba numai despre o legatura intre aceste doua tari: in functie de pozitionarea omului pe directia unui astfel de canal, perceptibil la suprafata planetei, deasupra pamantului – cum spunem noi – omul se poate afla in „legutura” cu alte portiuni ale planetei. Depinde de canalele care strabat locul de stationare a cercetatorului, canalele, tunelele care strabat de fapt intreaga planeta, pe distante foarte lungi, traversand continentele si oceanele lumii.
Grosimea canalului determina sunetul pe care el il emite si poate fi recunoscut prin obisnuinta, de catre cel care are invatatura pentru folosirea unei astfel de perceptie in viata de toate zilele.
Adica asa cum am discutam despre felul in care mosii si invatatorii lor simteau modificarile de vibratie care aveau loc de-a lungul si de-a latul intregii planete.
Spre exemplu, am pornit să fac acest studiu datorită faptului că se cunoaşte bine acum faptul că intre Romania si Peru este o legatura energetice puternica, cunoscuta de catre daci cu mii de ani in urma: prin canale energetice, cunoscute prin imagine si sunet.
Cercetarea in plan eteric (vital al planetei – acel camp energo-material care vitalizeaza corpul nostru solid si al tuturor vietuitoarelor planetare, animale si vegetale deopotriva) este relevantă in acest plan.
Se pot observa doua componente ale retelei matriceale planetare, dispuse cam ca doua potcoave magnetice, ca doi de "U" pusi cu partea rotunda in tangenta, undeva pe la est de Portile de Fier. Aceasta este latura lor perceptibila in materie eterica, pe care multi oameni o pot percepe, mai ales in acele parti ale anului in care vibratia este foarte inalta.
Daca concentrarea mentala se face pe un anume element, se poate percepe exact partea care conduce la efectul cercetat. Dar la o cercetare mai profunda se pot percepe inca mult mai multe elemente, care determina intelegerea creatiei planetare naturale si intelegerea functionarii ei la cele mai subtile nivele. Asadar, in cazul nostru nu exista numai structura aceea care apare la prima vedere, in felul descris mai sus, ci treptat, se releva cercetatorului o uriasa retea de fire, de canale care impanzeste suprafata Pamantului in fel si chip. In aceasta retea, canalele au diferite rosturi, asa cum intr-un snop de fire electrice unul face ceva, altul – altceva.
Continuand, aprofundand cercetarea, se ajunge la intelegerea elementelor care compun covorul eteric al intregii planete, asa cum a fost descris mai sus. Si, pe deasupra, inca si mai multe elemente matriceal-eterice planetare, pe care insa le vom discuta in alte studii, dupa cum ne va fi nevoia: elemente matriceale marunte, care stau la baza formarii corpurilor biosistemului marunt al planetei, structuri formate din increngatura canalelor – cu rol deosebit de important in vietuirea tuturor fiintelor planetare, asa cum sunt: celulele de stabilizare vibrationala, apoi calotele si benzile de stabilizare vibrationala personala a spiritelor, si altele.
Dacii stiau bine totul: ei foloseau efectiv (si foarte complex) canalele, traseele energetice. Nu numai ei, ci toate populatiile libere de exploatare: celti, daci, tibetani, canarieni (locuitorii din Insulele Canare), populatiile restranse din vestul si sudul Africii, insularii din Pacific, populatia maori din Australia. Traseele de comunicare intre diferite locuri si populatii urmau astfel de fire, de canale, dar in functie de situatia sociala continentala, lucratorii care comunicau astfel intre ei de la distanta alegeau sa lucreze de multe ori din locuri ferite. De aceea, in Europa, locurile care au ramas vizibile sunt rare si de regula retrase sub munte. In alte parti, unde inca nu se intrevedeau probleme, astfel de amenajari erau exact acolo unde puterea energetica sau inaltimea vibrationala in teritoriu era optima; de asemenea se lua in considerare distanta fata de zonele aglomeratiilor populationale (estul Africii, Arabia, parti din Asia, mai tarziu si sudul Europei), distanta care trebuia sa fie suficient de mare pentru ca sa nu aiba loc interceptari din partea unor oameni versati in astfel de lucruri: preotii egipteni, in special, apoi iudeii si invatatii arabi, care nu excelau in obtinerea unor protectii proprii de inalta calitate, putand fi „cititi” in intelegerile lor de catre egipteni. Problemele erau nu numai cu grupurile migratoare (este bine sa intelegem ca deplasarile nu se faceau in popor, ci in grupuri migratoare venite din diverse popoare); miscarile lor teritoriale erau bine cunoscute, iar organizarile unor astfel de comunicari se bazau cunoasteri precise ale deplasarilor grupurilor migratoare. Intr-adevar, cea mai serioasa problema cu care organizatorii se confruntau era aceea a conducatorilor si preotilor din teritoriile egiptene in primul rand, arabe si intr-o anumita parte a Asiei: locuri in care se aflau aglomerari populationale sub conducerea unor structuri de conducere agresive, care cautau cunoasterea spre folosirea ei doar in interes propriu, departand-o de populatiile supuse. Cunoscand activitatile lor agresive, indreptate catre acapararea puterii politice, se putea organiza o protectie sustinuta a populatiilor cu conduceri echilibrate si ajutatorilor lor din teritoriile libere de agresiuni: sa nu fie interceptati in timpul comunicarilor lor, sa nu fie distrusa reteaua de ajutatori planetari cu sarcini permanente de mentinere a vitalitatii planetei, in mijlocul inconstientei generale a acestor conducatori si preoti agresivi (mai ales egipteni), cunoscatori ai mentalismului universal (unde mentalismul universal este denumirea formei universale a creatiei+comunicarii+relationarii mentale constiente).
Comunicarile intre popoare, pe o astfel de cale mentala, se orientau in teritorii dupa particularitatile de constructie matriceal-eterica locala: in functie de canalele (tunelurile) energetice locale. Unele canale puteau fi folosite de oameni cu puteri foarte mari, altele puteau sa fie folosite de oameni cu puteri mai apropiate de normalul timpului lor. De aceea se foloseau canalele de inaltime vibrationala mai mica, pentru ca un numar mai mare de oameni antrenati sa poata sa le foloseasca. Cu atat mai mult cu cat vibratia medie planetara era mereu in scadere, chiar daca se cunostea faptul ca ea avea sa intre din nou in crestere. Avea sa treaca mult timp pana ce avea sa se inalte suficient, creând astfel conditii pentru revenirea la intelegerile generale superioare ale oamenilor pe Pamant. Si stiau precis ca astfel de eveniment se va produce candva.
Nu toate canalele erau in vederea unui grup de cercetatori-lucratori. Dar ei cunosteau bine locurile de unde se puteau percepe elemente specifice unui loc sau altul de pe Pamant, canale care duceau informatii pe tot teritoriul Daciei, in multe puncte de unde se urmareau modificarile sunetelor transmise prin ele. Grupuri specializate pe diferite vibratii erau raspandite in toate teritoriile, ducandu-si munca cu multa pricepere. Atunci cand era cazul, lucrau asupra fluxurilor energetice: percepand vibratia si sunetul in flux, modificarea fluxurilor in functie de starea vibrationala cosmic-planetara; ei aveau toata invatatura pentru echilibrarea vibratiei locale, cu puterile lor mentale, de la mosii poporului. In acest fel, atenuau mult vibratiile joase raspandite de societatile bazate pe conducerea cu agresivitate, avand o grija infinita ca toti cei care evoluau in societati retrase sa-si duca destinele linistiti, pana la capat.
Variatiile majore, necesare evolutiilor tuturor pe planeta erau lasate sa curga, in timp ce variatiile de moment erau estompate treptat, nu brusc, pentru ca nimic sa nu agreseze trairile oamenilor. Pe moment ele nu erau foarte mari, dar in timp ele puteau deveni mari. Era necesar sa se cunoasca si sa se tina cont de ele. Atunci cand era necesar, ele erau astfel modificate, atat cat modificarea sa nu depaseasca teritoriile societatii lor.
Acelasi lucru se petrecea oriunde in lume, acolo unde erau societati retrase. Pe masura ce ele au intrat in circuitul general al societatilor deschise, activitatile de acest fel au fost treptat diminuate, pana la finalizarea lor totala.
De asemenea, aveau in vedere si modificarea vibratiei planetare si de influentele provenite de la dezvoltarea societatilor bazate pe agresivitate (le-am numite societati deschise – deschise tuturor felurilor de manifestare, fara coordonarea directa a mosilor sau aport constient al ajutatorilor cu evolutie inaintata, intrupati in mijlocul lor). In functie de aceste modificari, era necesara permanent recalibrarea legaturilor mentale cu alte grupuri cu care tineau legatura in acest fel.
Grupul cercetatorilor-lucratori era ajutat si coordonat permanent de catre un ajutator inaintat, de nivel vibrational foarte mare, cu perceptii deosebite. Un conducator spiritual, care ajuta oamenii sa tina pasul cu toate schimbarile vibrationale ale timpului.
La daci, acesta a fost Mosul Zeu (cunoscut sub denumirea inchegata Zalmoxis).
Dincolo de intelegerea perceptiei ca atare – dorit, vazut, auzit, inteles cum este o astfel de legatura – se mai naste o tema de discutat: spuneam ca acea imagine de inceput se prezenta ca si doua potcoave puse in tangenta la partea rotunda. Ulterior imaginea apare doar clar delimitata in aceasta retea planetara (extinderea poate sa fie stelara, zonal-locala sau universica), in care reteaua apare mai estompat si locatia cautata mai puternic conturata, cu tot felul de perceptii adiacente. Alte canale din retea apar reci si goale intr-un fel, comparativ cu aceasta regiune, cu structura astfel cautata si perceputa. Cercetatorul isi da seama astfel ca numai aceasta este legatura care uneste, la un anumit nivel de vibratie, cele percepute – de cele cautate. Mergand apoi pe firul restului canalelor care in acel punct de frontiera se intretaie si fac legatura cu tara noastra, se poate intui si apoi percepe clar cum canalele trec prin Peru, urmandu-si cursul mai departe. Ceea ce este de comentat aici este faptul ca legatura nu este singulara, ci face parte din aceasta retea complexa, iar canalele se influenteaza reciproc, pe langa faptul ca sunt influentate de starea vibrationala a pamanturilor (vegetatiei si animalelor aflate in mod constant sau aflate in trecere) si a structurilor matriceale mari care incapsuleaza planeta (care vehiculeaza, la randul lor, uriase fluxuri energo-materiale, provenite de la stea si de la planetele cu care se afla in retea).
Asadar, canalele strabat teritoriile, pot ajunge in Peru, apoi din Peru in Romania, inconjurand Pamantul, urmand un traseu care strabate toate regiunile dintre cele doua locatii.
Nimic nu este singular in lume, nimic nu este facut doar pentru ceva anume.
Desigur ca acelasi canal, aflat in observatie de catre un grup de cercetatori care s+ar afla pe teritoriul Bulgariei, sa spunem, ar percepe o vibratie usor modificata, specifica acelui teritoriu. Oamenii care se serveau de astfel de formatiuni planetare erau cunoscatori buni ai acestor aspecte si antrenati corespunzator: numai pe vibratia locala: la nivelul normal al pamantului lor.
Putem vorbi si de alte feluri de formatiuni energo-materiale existente pe teritoriul tarii noastre. Dacii ne-au lasat insemne clare – doar ca ele se deterioreaza, din nefericire, din an in an, vizibil.. Totusi ele au strabatut mileniile pana in zilele noastre, au dainuit pana cand am devenit constienti de adevarurile planetei si istoriei societatii noastre.
31.martie2009
http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/04/in-tara-bucegilor-3.html
Este un exemplu de folosire a informatiilor canalelor de acest fel de catre daci.
3.aprilie.2009
Este necesar sa se faca urmatoarele precizari - urmare a unor discutii pe forumurile altor site uri:
In primul rand canalele nu sunt neactivate pentru ca omul de rand nu le mai cunoaste si foloseste in fiecare zi a vietii lui, dupa cum ii sunt necesitatile. Ele fac parte din structurile matriceale planetare, parte a structurilor matriceale stelare, parte a marilor structuri galactice. Toate sunt active, chiar si la planetele aparent lipsite de viata vegetala sau animala.
Canalele chiar au fost folosite in toate timpurile: mai intai de toata omenirea (lemuriana, atlanta) apoi, pe masura diminuarii vibratiei medii planetare, mai cu seama dupa ultima glaciatiune (sa-i zicem si noi "potop"), cand puterile mentale curente s-au diminuat si ele mult, de catre ajutatori inaltati ai omenirii - ai intregii planete. Astfel de folosiri se refera la activitati foarte complexe, dintre care o parte putem cunoaste si noi, treptat, pana la schimbarea totala a vremurilor: cand toata lumea le va folosi dupa trebuintele de lucru si de relationare intre toti oamenii pamanturilor.
Este necesar sa mai fac o mica completare (sper din tot sufletul sa nu fie suparare, dar din orice lucru putem cu totii invata enorm de multe) : atentie si la felul in care ni se transmit anumite informatii privind activitaile umane. Nimic nu poate fi activat radiestezic (multi radietezisti folosesc o asemenea exprimare) - caci ceea ce activeaza: orice - este facut prin puterea radianta a spiritelor intrupate. Radiestezic se pot afla informatii detaliate despre locatii, activitati, creatii materiale sau structuri planetar-stelare, prin diferite procedee.
Canalele se pot vedea de catre clarvazatori in orice perioada a anului, mai cu seama in perioada solstitiilor de vara si de iarna, cand se inregistreaza puncte de maxima puterea a unui segment energetic planetar, in linii foarte mari: iarna - pe segmentul spiritual si vara pe segmentul trupesc.
Nu stiu cum se pot determina radiestezic, eu nu am facut niciodata cursuri de acest fel, dar stiu ca se fac in lume, va puteti interesa la specialisti (caci avem specialisti buni) poate ca, daca se urmareste un anumit canal sau un manunchi de canale, se poate merge cu un pendul de buna precizie de-a lungul sau. Pentru ca nu sunt canale individuale, ci intreg sistemul planetar estestrabatut de astfel de canale, ca un ghem urias de fire nesfarsite (fara "cap" si fara "final"). Practic traim cu ele, printre ele, pe ele, putem sa le folosim prin simtirea modificarilor lor in timp, datorata influentelor pe care le suporta energiile planetare circulante prin ele la schimbarea conditiilor planetare (modificarea cursului apelor, secarea unor ale curgatoare, prezenta si activitatea umana de mare putere, etc.)
Am observat insa locuri din lume in care asemenea canale apar in fotografiile digitale (este normal, tehnica inregistreaza acum performante deosebite) - de-asupra Romei am vazut la cineva care avea fotografii luate mai mult spre cer, urmarea modul in care apar pe cer profilate constructiile locale. Erau si ei stupefiati de ceea ce inregistrasera!
La noi se poate simti cat se poate de clar, chiar de catre oameni necunoscatori (am discutat cu multi oameni care mi-au spus ceea ce simt ei, de-a lungul timpului), un "munte" de astfel de formatiuni, un "brau" care traverseaza tara, intrand cam in dreptul Cazanelor (ma rog, ce a mai ramas din ele!!!) traverseaza subcarpatii (noi l-am simtit la intrarea in Pitesti) si iese pe la gurile Dunarii. Ulterior am vazut consemnata aceasta formatiune in Sala Hartilor din Pestera Ialomicioarei. De fapt cam pana acolo ar fi trebuit sa ne intindem noi, romanii, dar am ocupat si teritoriile pana la Dunare. Corpurile noastre nu prea sunt compatibile cu teritoriile intre acest brau de canale ingemanate (formatiunile de acest fel se reliefeaza prin vibratiile puternic diferite de restul celor inconjuratoare). De aceea muntenii sunt nervosi, agresivi, usor influentabili de catre restul lumii. Dar, in fine, este foarte explicabila si necesitatea pentru care lucrurile stau asa si nu altfel.
De asemenea, runele folosite de daci au forma unor canale cu ramificatii deosebit de bogate; ele pot crea senzatia unor ape curgatoare, dar la origine ele au creat informatii privind forma stationara a canalelor care erau de simtit de catre oamenii locurilor, reprezentand forma normala a canalelor planetare, in felul lor obisnuit pentru epoca pe care autorii o traversau.

3 comentarii:
Vaaai scumpa...ce frumos e blogul tau...are hainutze noi...bravo! Mi-am copiat articolele tale sa le citesc in liniste...O saptamana frumoasa, pupici!
Pai o sa schimb frecvent foto ca sa va incant intotdeauna!!! Am invatat sa scot si sa modelez foto special pt. blog, asa ca asteapta-te sa fie din ce in ce mai frumos !!! duminica o sa scot mai multe.
Ei, ma bucur si eu!!... (considera emoticom strans in brate !!!)
Trimiteți un comentariu