Vindecarea fara actiune proprie, fara intelegerea celor care au cauzat iesirea din echilibru nu este o solutie nici in cazurile bolilor sau accidentelor trupesti - dara-mi-te sufletesti...
Eu nu uit niciodata sa atentionez oamenii ca, inainte de a merge la doctor si de a lua pachetul cu medicamente, sa aiba in primul rand deschiderea asupra celor care i-au introdus in criza.
E drept, celor care spun ca avem pacate, eu le spun ca nu recunosc pacatul ca atare decat ca actiune inconstienta a conducatorilor care au tinut lumea in durere si nestiinta, degradare trupeasca si sufleteasca - cauzala in sensul cel mai profund - in ultimele milenii. Asadar, fara acuzare - ci doar cu atentionare asupra acestui fapt, degradarea nu ne apartine, dar ACTIVAREA ei poate fi problema noastra - chiar si pentru ca am acceptat din frica sa facem ceva ce nu ni se potrivea. Si astfel trebuie sa invatam sa actionam in propria noastra viata... Chiar si prin a avea curajul de a nu mai actiona pe diferite planuri, sau de a intoarce atentia, cu fortele spirituale pe care le avem, catre alte directii. Chiar... poate MAI ALES !! prin a invata sa fim fericiti prin noi insine, bucurosi, sa nu asteptam sa fim 'bucurati' de alti, 'fericiti' de altii... Asta nu inteleg oamenii.. Nici eu nu am inteles candva cum am ajuns la ulcer nu numai prin viata dezordonata de serviciu hiperactiv... ci si prin faptul ca nu intra nimic cald in stomacul meu... O cafea sau un ceai astepta un beneficiar sau o lucrare de calculator, mancarea era intotdeauna racitura frumos impachetata din caserola... La fel este si sufletul... daca nu ii dai ceva cald... apar ulceratii... Nu trebuie sa ne puna cineva mancare calda direct in gura, NOI trebuie sa ne bucuram de clipa care trece, e mancarea calda, proaspata pentru sufletele noastre... Cati oameni accepta acest lucru?? cred ca prea putini...
Schimbarea este inevitabila in timpurile pe care le traim. Vom invata cu totii acest lucru, prin bucuria de a o face sau prin durerea pe care o simtim... Privind la mine insami si la tot ceea ce ma inconjoara am ajuns la aceasta concluzie. Doar ca fiecare avem calea sa proprie si cred ca gresim daca credem ca ea apartine integral si altora... Fiecare om e dator sa se inspire, dar sa adapteze inspiratia la propriile manifestari, inaintari. Altfel, chiar neputinta de a ajunge la un rezultat vizibil - deziluzia, de-sperantizarea - se va constitui in fundament pentru o noua durere. Si nu vom sti ca ne-am facut-o cu mana noastra... vom crede ca tot altul ne-a'facut-o' !! Cercul ni se va inchide, si nimeni nu ni-l va deschide pentru a ne da aripi sa ne avantam pe spirala bucuriei de a trai cu adevarat, intens, total.
Sta numai in puterea noastra, cred eu, din toate cele traite in viata mea, iar pentru cei care doresc sa controleze ceva - eu cred ca este singurul lucru pe care il putem controla.
Eu nu uit niciodata sa atentionez oamenii ca, inainte de a merge la doctor si de a lua pachetul cu medicamente, sa aiba in primul rand deschiderea asupra celor care i-au introdus in criza.
E drept, celor care spun ca avem pacate, eu le spun ca nu recunosc pacatul ca atare decat ca actiune inconstienta a conducatorilor care au tinut lumea in durere si nestiinta, degradare trupeasca si sufleteasca - cauzala in sensul cel mai profund - in ultimele milenii. Asadar, fara acuzare - ci doar cu atentionare asupra acestui fapt, degradarea nu ne apartine, dar ACTIVAREA ei poate fi problema noastra - chiar si pentru ca am acceptat din frica sa facem ceva ce nu ni se potrivea. Si astfel trebuie sa invatam sa actionam in propria noastra viata... Chiar si prin a avea curajul de a nu mai actiona pe diferite planuri, sau de a intoarce atentia, cu fortele spirituale pe care le avem, catre alte directii. Chiar... poate MAI ALES !! prin a invata sa fim fericiti prin noi insine, bucurosi, sa nu asteptam sa fim 'bucurati' de alti, 'fericiti' de altii... Asta nu inteleg oamenii.. Nici eu nu am inteles candva cum am ajuns la ulcer nu numai prin viata dezordonata de serviciu hiperactiv... ci si prin faptul ca nu intra nimic cald in stomacul meu... O cafea sau un ceai astepta un beneficiar sau o lucrare de calculator, mancarea era intotdeauna racitura frumos impachetata din caserola... La fel este si sufletul... daca nu ii dai ceva cald... apar ulceratii... Nu trebuie sa ne puna cineva mancare calda direct in gura, NOI trebuie sa ne bucuram de clipa care trece, e mancarea calda, proaspata pentru sufletele noastre... Cati oameni accepta acest lucru?? cred ca prea putini...
Schimbarea este inevitabila in timpurile pe care le traim. Vom invata cu totii acest lucru, prin bucuria de a o face sau prin durerea pe care o simtim... Privind la mine insami si la tot ceea ce ma inconjoara am ajuns la aceasta concluzie. Doar ca fiecare avem calea sa proprie si cred ca gresim daca credem ca ea apartine integral si altora... Fiecare om e dator sa se inspire, dar sa adapteze inspiratia la propriile manifestari, inaintari. Altfel, chiar neputinta de a ajunge la un rezultat vizibil - deziluzia, de-sperantizarea - se va constitui in fundament pentru o noua durere. Si nu vom sti ca ne-am facut-o cu mana noastra... vom crede ca tot altul ne-a'facut-o' !! Cercul ni se va inchide, si nimeni nu ni-l va deschide pentru a ne da aripi sa ne avantam pe spirala bucuriei de a trai cu adevarat, intens, total.
Sta numai in puterea noastra, cred eu, din toate cele traite in viata mea, iar pentru cei care doresc sa controleze ceva - eu cred ca este singurul lucru pe care il putem controla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu