17. PRIMA RETRAGERE A MOŞILOR: STRATEGII PENTRU VIITOARELE EVENIMENTE; PEȘTERA IALOMICIOAREI DUPĂ ACEST EVENIMENT

I. IDEI PRINCIPALE

Retragerea Moșilor, pretutindeni în lume, a avut loc numai atunci când au fost reunite anumite condiții – condiții care au fost totodată realizări de sarcini: și ale Moșilor, și ale oamenilor din așezări:

a. Se încheiase etapa de trecere de la manifestările mental-astrale – la manifestările preponderent fizice; se consolidaseră manifestările fizice și se finalizaseră pregătirile pentru etapa manifestărilor mental-astrale care urma să se deruleze după etapa manifestărilor fizice.

b. Se încheiaseră aplicațiile celor ce aveau să fie numite tradiții: ca forme curente de organizare, de comunicare (scris, citit), arhitectură, artă (pictură, sculptură, muzică), precum și forme de percepție și înțelegere a intuițiilor, clar-intuițiilor și clar-simțurilor în perioadele de timp cu vibrații mai înalte. 

c. Nu mai erau necesare îndrumările oferite de Moși de două ori pe an – necesare până la consolidarea manifestărilor fizice, orientarea și adaptarea tuturor la viața manifestată fizic; o parte din Călătorii Moșilor au rămas pe lângă așezări pentru a ajuta oamenii în retragerile din calea migratorilor, o altă parte s-au retras în sihăstrie, ținând legătura cu Moșii și alți Călători. 

2. În mod normal, Moșii geților ar fi trebuit să nu se mai întoarcă, lăsând totul în grija celor puțini Moși care aveau ca sarcini permanente rămânerea definitivă în marginea așezărilor omenești. 

3. Pentru coordonarea acțiunilor legate de evitarea războaielor cu migratorii agresivi, o parte din Moșii tracilor (elini, traci și asiatici – toți coordonați de Zalmoxis) s-au întors pentru a participa la conducerile statale din acea perioadă. Este valabil și pentru alte evenimente de pe alte continente, pentru alte feluri de evenimente locale.

4. Populațiile din Transilvania (Cuibul Munților) și din nord (din Carpații Păduroși) s-au retras din așezările lor pentru a face loc trecerii migratorilor:

– cei din nord s-au retras spre podiș și Carpații Orientali;

– în vederea evenimentelor ulterioare, cea mai mare parte a populațiilor din podiș s-au retras spre Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

5. Toate aceste mișcări nu au fost migrații, întrucât:

– s-au derulat în propriile teritorii ale geților;

– nu au fost mișcări în masă, în grupuri mari din același popor;

– majoritatea strămutărilor au fost pentru o perioadă scurtă de timp (circa 300 de ani), făcând parte din strategiile de planificare a evenimentelor istorice. 

6. În vederea evenimentelor următoare, Călătorii care activaseră în Peștera Ialomicioarei au rămas în, și în jurul Peșterii; au consolidat anumite structuri interioare și și-au derulat cercetările mentale și astrale proprii, necesare pentru vremurile care aveau să vină. 

II. DETALII, DISCUŢII

Ce a însemnat prima retragere a Moșilor?

Sunt câteva puncte pe care le punem în primul rând în vedere:

1. Populațiile încheiaseră epoca de trecere de la activitatea de tip mental+astral la activitatea preponderent fizică, incluzând aici și consolidările traiului integral fizic + cele necesare trecerii, într-un viitor mai îndepărtat, înapoi de la etapa activităților preponderent fizice – din nou la cele de tip mental și astral în mediul rural și urban pentru toată lumea din viitorul lor – de fapt ultima mare etapă de trăire pământeană a tuturor spiritelor care fac acum întrupări umane. Acest lucru este deosebit de important pentru toată omenirea, căci revenirea la cele din vechime este ceva dificil în perioadele atipice ale evoluțiilor noastre, așa cum este etapa prin care trecem acum. Așadar să reținem că ambele direcții de manifestare s-au derulat în acea perioadă, fiecare om fiind conștient de tot ceea ce avea să se petreacă în viitor: și viitorul foarte apropiat, și viitorul mai îndepărtat – adică ceea ce începem noi acum să trăim, revenirea treptată la manifestările mentale și astrale, pe care le-am folosit cândva absolut toată omenirea. 

2. Populațiile de pretutindeni aplicaseră nu numai toate cele ce urmau să se constituie în ceea ce numim azi obișnuințe curente ale manifestărilor fizice, dar și ceea ce numim tradiții – traducerea în forme fizice a tuturor celor percepute până atunci pe cale mentală și astrală: elemente de pictură, sculptură, arhitectură, muzică, precum și pregătiri ale înțelegerilor intuițiilor, clar-intuițiilor și clar-simțurilor în anumite perioade ale anilor, când vibrația devine mai înaltă. 

3. Nu mai erau necesare îndrumările primite de oameni de la Moși, de două ori pe an (în zilele Mijlocului de Vară și ale Mijlocului de Iarnă) prin intermediul Călătorilor Moșilor. O parte dintre Călătorii Moșilor s-au retras în locuri amenajate dinainte de ei în păduri sau chiar și în locuri deschise, dar singuratice, trăind individual – nu grupați pentru că nu aveau să ducă o viață de așezare, familială, ci exclusiv de cercetare pentru toate evenimentele care urmau să se desfășoare în vremurile viitoare. O perioadă de timp ei au dat așezărilor îndrumări însă directe, prin tangență directă (am scris mai de mult ”Veneau odinioară colindătorii-călători ai Moșilor” ), mai ales în așezările care aveau să rămână în vatra lor sau să se retragă mai târziu doar temporar, urmând să se reîntoarcă și să ia de la capăt viața din urmă.

Acolo unde aveau să înceapă migrațiile, Călătorii au rămas în apropierea așezărilor, dar mulți s-au sihăstrit imediat ce au început să plece migratorii. Au ținut legătura în continuare cu restul populațiilor din care au plecat migratorii, au ținut legătura cu alți Călători, precum și cu Moșii retrași – dar care aveau în continuare sarcină de ajutor pentru popoarele lor.

Pentru geții carpatici se punea doar problema retragerii din calea migratorilor, pentru a le lăsa să înainteze spre vest. Niciodată nu au migrat grupuri de geți din această parte în lume – pentru ei nu a existat nicio nemulțumire cu privire la locurile lor natale. Călătorii Moșilor au însoțit și ajutat pe cei care s-a retras, au rămas în preajma lor de-a lungul timpului, până dincolo de a doua retragere a Moșilor. 

Călătorii geți nu s-au întors destul de multă vreme în Peștera Ialomicioarei, având multe de făcut înafară, dar alții prin alte locuri de aproximativ același fel au rămas pe loc, în funcție de sarcina fiecăruia în parte. Cea mai mare parte din Moșii de pretutindeni au plecat, dar doar temporar, urmând să se reîntoarcă după schimbarea vremurilor și creșterea vibrației planetare suficient cât oamenii să poată reînchega începuturile vieții de odinioară. Totuși în acele vremuri au rămas Moși în număr minim – adică 1-2 din fiecare grup de Moși de odinioară. În alte locuri – cum a fost în Africa sau în America de Sud, au rămas mai mulți Moși, grupuri mici dar compacte, în mici așezări care au dăinuit până la mijlocul mileniului I d.H. când s-au retras în majoritate, la fel ca pretutindeni. 

Să reținem că vracii (vindecătorii) de la Polovragi au fost din rândul Călătorilor și nu ai Moșilor – Vraci erau numiți Moșii din Africa de vest și o parte dintre cei din sudul Africii care și ei s-au implicat în conducerile imperiului din Țara lui Ker (numit actual Egipt); iar cei din mijlocul arabilor și mesopotamienilor au rămas și ei până în mileniul al II-lea d.H., făcând cu rândul parte din Bătrânii neamurilor – unii dintre ei chiar până în zilele noastre, fără pauză, fără o primă sau o a doua retragere din lume, chiar dacă au stat în marginea ei, neștiuți decât de foarte puțini oameni, pregătiți prin destin să ia parte la lucrările lor continentale și planetare. 

Este de menționat faptul că Moșii-conducători (ai geților sau ai altor popoare, de pe alte continente care au avut sarcini de conducători) erau în acest fel de sarcină numai pe timpul unor evenimente de mare amploare (socială, politică) așa cum era situația și în cazul geților păstrători de tradiții locale în Europa, și se retrăgeau imediat ce situația se normaliza. La noi au intrat în conduceri Moșii încă din timpul Durașilor: Diurpaneus era Moș, Deceneu era Moș-sihastru, singuratic de cele mai multe ori, dar stând în legătură cu ceilalți Moși, încă din ajunul plecării dintâi a Moșilor și al primelor migrații, intrând și plecând din conduceri când era cazul de îndrumări în momentele care necesitau vibrații foarte înalte, care să susțină oamenii de pretutindeni. 

Zalmoxis, în calitate de îndrumător al Moșilor dintre Alpi și Urali, a fost permanent peste tot – nu într-o locație anume, și se retrăgea în spațiile dimensionale sau inter-dimensionale intrând de acolo oriunde era nevoie de el în calitate de monadă centrală (fiu de Dumnezeu) întrupată pe timp nedefinit, ori de câte ori era nevoie de puterile lui echilibrate și puternic pătrunzătoare dincolo de materiile fizice, în profunzimea timpului și spațiului, a însăși energiei fundamentale. 

Moșii coordonați de Zalmoxis primeau îndrumări mult mai complexe de la el, comparativ cu ceea ce comunicau Călătorilor când era necesar. Călătorii primeau în principal îndrumări de la Moșii care primiseră anterior îndrumări de la Zalmoxis. Dar Moșii primeau îndrumări și de la alți îndrumători continentali, asemănători lui Zalmoxis, atunci când era necesar, în funcție de derularea sarcinilor fiecăruia în parte. 

Să detaliem. 

Prima retragere a Moşilor geţilor a avut loc odată cu ceilalţi Moşi – ai popoarelor din care s-au desprins primele grupuri migratoare din cauza condiţiilor de trai devenite excesiv de grele: cauza principală fiind deşertificarea pământurilor sau chiar şi numai sărăcirea lor. 

În mod normal Moşii geţilor ar fi trebuit să plece mai târziu şi să nu se mai întoarcă: căci din mijlocul geţilor nu era în programul vieţii lor să se desprindă grupuri migratoare, condiţiile lor de trai în jurul şi în podişul dintre munţi nu aveau să devină grele niciodată din cauza mediului natural planetar. Geţii erau deja total pregătiţi pentru desfăşurarea sarcinilor lor de popor spiritual, iar Călătorii Moşilor, Învăţătorii şi Măiaştrii erau în continuare în mijlocul lor, ţinând o legătură strânsă cu alţi asemenea lor înşişi din alte popoare, de pe alte continente, precum şi cu Moşii înşişi ori de câte ori era nevoie. În continuare Moşii geţilor ar fi trebuit să rămână cu ceilalţi Moşi retraşi în insulele din sudul Oceanului Pacific cam până spre anul 1000 d.H., când principalele evenimente ale mileniului I d.H. aveau să se fi derulat deja în istoria tuturor popoarelor, de pe toate continentele, formând primele state care au intrat în matca lor, aşa cum ştim că s-a desfăşurat istoria. 

Prima retragere a însemnat așadar, spre sfârşitul mileniului III î.H., că toate popoarele erau pregătite pentru viaţa fizică în general şi pentru viaţa social-politică în particular, o viaţă atipică comparativ cu ceea ce se desfăşurase înainte în lumea omenească şi aşa cum se desfăşoară lucrurile în societăţile tipice în această zonă a universului, astfel obişnuite la scară universică, ale creatorilor avansaţi aflaţi în curs de universalizare – așa cum sunt și spiritele umane pe Pământ. 

Am discutat de multe ori despre situaţia atipică de pe Pământ, care s-a manifestat cu putere începând cu epoca migraţiilor – chiar dacă nu a primelor migraţii care au fost mult mai blânde decât cele ulterioare: căci oamenii erau încă în obişnuinţe de viaţă ordonate, curate, echilibrate, fără ca conştiinţa lor să-şi fi pierdut ceva din liniile echilibrate, avansate spiritual. Dar să reținem că primele migraţii au creat condiţii pentru derularea istoriei de mai târziu, aşa cum o ştim noi azi, formând treptat temeliile statelor de mai târziu. Aşadar primele migraţii s-au derulat cu totul paşnic peste tot în Europa – dar şi pe alte continente, chiar dacă pe alocuri migratorilor le-a trebuit mult timp pentru a se înţelege, mai mult sau mai puţin, cu localnicii. Cu timpul, odată cu scăderea drastică a vibraţiei planetare, odată cu îndesirea populaţiilor în locurile cu condiţii bune de trai, viaţa a devenit ea însăşi atipică şi de aceea caracteristicile vechilor vieţi: calmă, frumoasă, lucrativă, conlucrativă în relaţiile dintre diverse grupuri de populaţii cu obiceiuri diferite, s-a modificat definitiv spre agresiv până la criminal şi pervers. 

Retragerea – temporară – a Moşilor de pe meleagurile noastre, a lăsat timp oamenilor din aşezări să-şi consolideze cunoaşterile cu privire la viaţa dinafara vetrelor satelor lor. La noi, Moşii nu au plecat până ce populaţiile nu s-au mutat din locurile natale spre munte. Am discutat pe scurt despre aceste deplasări şi în capitolul “Platoul munţilor Bucegi”. Oamenii au ştiut dintotdeauna ce avea să urmeze şi s-au pregătit din absolut toate punctele de vedere pentru acest moment: să-şi ridice case provizorii în umbra pădurilor de la rădăcinile munţilor, lăsând loc de liberă trecere primelor grupuri de migratori spre vest. Drumul liber însemna în partea de nord – prin Carpaţii Păduroşi şi la nord de ei, partea de nord a Moldovei şi a Transilvaniei, precum şi în Câmpia Panoniei. Geţii nordici s-au retras spre podiş, Carpaţii Apuseni şi spre mijlocul Carpaţilor Orientali, iar din podiş, ştiindu-se şi evenimentele următoarelor valuri de migratori, o parte din localnici şi-au strămutat definitiv vetrele satelor şi în sudul podişului, şi în munți (Carpații Meridionali), fără însă a se trece de linia Subcarpaţilor Getici (din sudul Carpaţilor Meridionali). De acolo, la al doilea val de migratori, aveau să se retragă din nou în munţi, iar populaţiile care nu s-au retras din centrul şi din sudul podişului la primul val (în mileniul III î.H.) se vor retrage la poalele Făgăraşilor la timpul valului al doilea (sfârşitul mileniului I î.H. – începutul mileniului I d.H.). 

Să reținem un lucru deosebit de important: toate aceste mișcări ale geților au avut loc în propriile lor teritorii, nu au fost migrații: pe de o parte nu au fost mișcări în masă, pe de altă parte nu au fost mișcări definitive decât pentru foarte puține așezări (și care oricum făceau parte din strategiile de orientare și adaptare la condițiile istorice, nu de mediu natural); de asemenea majoritatea mișcărilor de acest fel nu au fost pe termen lung în general – circa 300 de ani – iar cele care au fost permanente s-au hotărât pentru a face loc romanilor care aveau să vină în teritoriile geților la începutul mileniului I d.H. 

Toate mișcările s-au realizat în funcție de situația concretă a vremurilor, însă toți oamenii erau pregătiți să facă tot ceea ce era necesar după cum avea să fie nevoie – în trepte și după cum se dovedea mai bine, făcându-și loc unii altora, astfel încât nu numai să se țină cont de necesitățile trecerii migratorilor, dar și între ei, pentru a e evita aglomerațiile. 

Noile aşezări au beneficiat de cunoaşterile oamenilor bine pregătiţi pentru aceste evenimente, iar casele din vetrele aşezărilor străvechi, care au rămas în urma lor, au avut provizii uscate, exact ca şi în casele de călători din timpul drumeţiilor lor spirituale din trecut: pentru a sprijini deplasările migratorilor; grădinile cu legume, livezile – toate bine îngrijite pentru termen îndelungat, fântânile curate şi adăpostite, drumurile pietruite pe marginile lor (element specific drumurilor europene – celtice şi traco-getice), la fel ca şi apele pârâurilor şi râurilor în locurile mai expuse viiturilor de primăvară – la fel şi podeţele bine întărite pretutindeni. 

Aceasta era cultura localnicilor – ca şi, de altfel, a oamenilor de pretutindeni. Dar şi migratorii erau încă în capacităţile lor cuminţi, echilibrate şi în cunoaşterile încă bine amintite din viaţa lor curentă. Plecaseră pentru a-și găsi un loc de viață la fel de curată, bine gospodărită, așa cum o aveau și în trecut, acasă la ei. De aceea ei nu au prădat, ci au fost recunoscători pentru toate felurile de ajutor primite, au folosit bunurile întâlnite în cale, procedând şi ei, la rândul lor, la fel ca şi în drumeţiile lor spirituale, rămase proaspete în amintire la fel ca şi celelalte ale lor. În acest fel, ei au contribuit la repararea caselor întâlnite în cale, a drumurilor, a podeţelor, indiguirilor, pretutindeni unde era necesar – adică tot ceea ce făcuseră toate populaţiile de pe toate continentele, de pe întreg Pământul, în cele mai frumoase timpuri ale lor. 

Desigur, ni se pare incredibil totul acum, având în vedere prăpădul făcut de cel de-al doilea val, un mileniu mai târziu. Însă diminuarea la minimul suportabil de planetă a vibraţiei zonale, precum şi lipsa unor îndrumători permanenţi de talia Moşilor au condus la pierderea conştiinţei evoluanţilor luminaţi de odinioară. Dar pe măsură ce toţi ne vom aminti treptat istoria omenirii pe care noi înşine am trăit-o, vom înţelege şi vom accepta ceea ce acum vine pentru majoritatea dintre noi ca o simplă informare.

Să reţinem aşadar că pentru geți, având mereu Moșii în preajma lor, s-a menținut același fel de strategie față de migratorii din al doilea val, de omenie și protecție a vieții ca atare. Strategia generală, în fața celui de-al doilea val (mileniul I î.H. – mileniul I d.H.), a fost ca migratorii să fie respinşi în valuri mici, să nu li se dea ocazia să se strângă pentru un război în valuri mari, căci aceasta însemna omorârea multor oameni şi mai ales majoritatea migratorilor: ceea ce nu era de loc de dorit, căci cea mai profundă politică era să se apere viaţa cât se putea mai mult. Pe de altă parte se ştia cât se poate de bine, clar, şi de foarte mult timp, în ce vremuri se va trăi în viitorul lor, şi cât de bine era să se ajungă în centrul şi vestul Europei cât mai mulţi migratori, pentru împlinirea destinelor lor – nu pentru a-şi pierde viaţa departe de locurile unde trebuiau să ajungă. 

ÎN PEŞTERA IALOMICIOAREI…

Călătorii Moşilor, cei obişnuiţi ai locurilor, au rămas activi chiar în interiorul lăcaşului, trăind aşa cum făcuseră şi înainte, doar că activităţile lor s-au extins şi timpul petrecut acolo nu a mai fost legat exclusiv de venirea la perioade scurte de timp a Moşilor, de evenimentele cosmice şi planetare obişnuite. Având în vedere faptul că în viitor aveau să se deruleze aici partea cea mai însemnată a organizării evenimentelor geto-romane, ei au consolidat structurile interioare având în vedere că aveau să dea drumul liber apelor interioare, pentru ca Peştera să aibă, şi să păstreze un fond natural pe parcursul unui mileniu întreg, cât avea să nu fie folosită de ei. a fost necesar acest lucru, întrucât apele aduc atmosfera interioară la un nivel vibraţional acceptabil de către oamenii obişnuiţi care astfel puteau în viitor să lucreze acolo – nu numai Moşii-conducători care aveau o vibraţie înaltă, dar neobositoare pentru oamenii cu care conlucrau în mijlocul societăţii omeneşti, ci şi cu acei Moşi care păstrau o vibraţie înaltă şi destul de obositoare pentru oameni, pentru care motiv ei stăteau în marginea lumii și de acolo lucrau pentru întreaga planetă care avea nevoie de dânșii. Nu venea în Peșteră des, ci doar atunci când era absolut necesar – așa cum era zalmoxis și încă câțiva Moși lucrători cu el însuși, mereu, direct. 

Așadar să reținem că şi-ar fi putut modela şi ei vibraţia corporală, dar pentru că, în virtutea sarcinilor lor moşeşti, trebuiau să menţină vibraţia locului echilibrată şi trebuiau să călătorească în straturile dimensionale şi în spaţiile inter-dimensionale, aveau nevoie să-și păstreze o vibrație foarte înaltă. Cu toţii aveau să conlucreze acolo, atunci când Moşii plecaţi pentru un timp aveau să revină. 

Astfel că, chiar dacă perioada de timp avea să fie relativ scurtă – aproape două milenii până la plecarea tuturor Moşilor din regiune şi retragerea lor în insulele din Oceanul Pacific – aveau să conlucreze cu toții, derulând toate sarcinile lor comune pe teritoriile în care poporul avea să dăinuiască până la revenirea definitivă a Moşilor în viaţa lui: până la plecarea celor mai agresive grupuri de spirite care sunt pe Pământ la întrupare. 

Dar Peştera Ialomicioarei, aşa cum o cunoaştem acum, cu sculpturile ei, cu sălile hărţilor şi a creării celorlalte elemente esenţiale pentru istoria noastră, toate au fost realizate după a doua retragere a Moşilor – nu după prima retragere, pentru a nu fi deteriorate de apele care au fost între timp lăsate libere în peşteră, aşa cum am discutat. Apele au păstrat Peştera intactă, protejând-o şi de vibraţiile fizice puternice în anumite perioade (anuale, multianuale), precum şi de cutremurele inerente perioadei cu variaţii foarte mari de vibraţii, mult mai dese decât în trecut.

Unele dintre aceste lucrări se mai pot vedea şi azi. Auzindu-ne cum discutam despre acest lucru, cineva ne-a luat în zeflemea, neputând accepta că mâna omului ar fi putut interveni înafară de contemporana tăiere a treptelor. L-am rugat doar să-şi ridice privirea spre tavanul de deasupra noastră, unde se putea vedea cât se poate de clar cum o grindă tăiată perfect se suprapunea alteia care se vedea la rândul ei modelată, sculptată pentru a sprijini bine pe cealaltă. Nu era de altfel prima dată când cineva rămânea cu ochii cât farfurioarele, îndrumat să privească mai atent în jur…

Am mulţumit entităţilor din peşteră, căci chiar acel loc nu-l ştiusem până atunci nici eu, iar în acel moment, ridicând ochii cu disperare spre ceruri, entităţile mi-au atras atenţia în felul lor tăcut şi cald, spre răspunsul aflat chiar deasupra capetelor noastre…

I-am zâmbit cu drag omului care încă nu se mişcase din loc, privind încă înmărmurit cele din jur… Ce să-i mai zic omului altceva – oricum ne grăbeam, altfel l-aş fi condus şi prin alte părţi, aşa cum făcusem ani de-a rândul arătând toate sculpturile de pe etaje oamenilor care, la fel, cotrobăiau cu curaj printre pietrele învălmăşite de apele contemporane, descoperind alte noutăţi, spre marea mea şi a lor bucurie !!! 

Realizate toate de străbunii noştri…

Turiști impresionați de cele văzute în acest lăcaș de spiritualitate străveche...

Nu ştiu ce a mai rămas în Peşteră în urma noilor amenajări făcute fără nicio atenţie… cunoaştere… Prietenii mi-au spus că nu au mai rămas multe… tristă, mergeam chiar şi înainte, acum vreo 10 ani, văzând cum, de la un an la altul, încă ceva se strica în lăcaşul drag al geţilor de odinioară. Dar bunul meu “călugăr”, entitatea de care mă ataşasem cel mai mult, mi-a spus să nu fiu tristă, va reveni sarcina noastră, a celor care le-am văzut pe toate, să vorbim oamenilor despre ele… Şi oamenii ne vor crede, căci intuiesc adevărul atunci când le vine în cale…

Am mulţumit, şi mulţumesc şi azi tuturor pentru bunătatea şi dragostea cu care ele, entităţile din toate locurile vizitate m-au ajutat în feluri extraordinare, aş zice chiar eu incredibile dacă nu le-aş fi trăit, şi dacă oamenii din jur nu mi-ar fi spus ceea ce au văzut şi simţit ei înşişi… Iar eu le spuneam că Dumnezeu face adevăratele minuni, prin oameni sau orice alte vieţuitoare – chiar şi prin gâzele din jurul nostru… 

Am să vă povestesc încă și mai multe în vremurile ce vor veni…

Întotdeauna zâmbesc cu drag oamenilor adăugând şi eu, de la mine, încurajări şi mai ales îndrumări să nu-şi piardă credinţa, căci ea este cel mai mare dar pe care îl căpătăm şi pe ea trebuie s-o creştem mereu, ca pe un copil ce creşte în braţele noastre… de fapt, în sufletele noastre…

16. SALA MEGALITULUI PRINCIPAL

I. IDEI PRINCIPALE

1. Drumul către partea superioară mergea în pantă lină în vechime, nu în scări; parte din scările actuale au fost create de Călătorii Moșilor după retragerea a doua a Moșilor, pentru a fi mai ușor pentru oamenii care vor pătrunde cândva aici.

2. Pe partea stângă, drumul era străjuit de statuete care reprezentau cobre după cunoașterea noastră de azi – dar în general erau șerpi mari care simbolizau înțelepciunea cu referire la canalele exterioare ale plexurilor corpurilor fluidice, puternic dezvoltate în cazul oamenilor echilibrați și activi.

3. Megalitul principal reprezintă întregul popor de sorginte transcedentală (coborâtor din creația speciei umane), care nu a părăsit niciodată pământurile în care s-a născut din Moșii pământurilor.

4. Grupurile aflate lateral reprezintă diverse grupuri de migratori:

– în partea dreaptă: grupuri de migratori mai puțin, sau de loc integrate în popor, ale căror obiceiuri și înclinații sunt diferite de ale poporului, de aceea ele sunt poziționate cu spatele spre megalitul central, spre popor, având interese proprii diferite, aflate permanent în stare de apărare agresivă;

– pe partea stângă: grupuri mai mici de migratori, poziționate cu fața către poporul local, cei care acceptă și respectă poporul local, trăind în pace cu el. 

– în extrema stângă, într-un intrând în munte, sunt pereți interiori acoperiți cu înscrisuri săpate în piatră; pe peretele lateral, la dreapta, chiar la gura intrândului, este sculptată o formațiune de trei capete, unul peste altul: de copil, de matur și de bătrân; sunt cele trei faze ale Păstrătorului cunoașterilor ascunse, care trebuie să-și facă datoria de-a lungul celor trei faze ale vieții sale. 

II. DETALII, DISCUŢII

Drumul către Sala Megalitului principal urcă în zilele noastre pe o scară în unghi drept – dar în trecut drumul mergea în pantă lină pe lângă peretele care cotește acolo în unghi drept rotunjit. Pe partea stângă drumul era străjuit de statuete sculptate în părți orizontale ale peretelui muntelui: deci formă de statuetă dar fixă în munte, pe locul unde rămăseseră vârfuri de stâncă, reprezentând șerpii înțelepciunii, simbolizând canalele exterioare ale plexurilor corpurilor fluidice umane. Aspectul poate fi asemenea unei cobre după cunoașterea noastră, dar oricum șerpii mari au capul dezvoltat și aspectul general asemănător fără a avea deschiderea glugii asemenea cobrelor. Deci discutăm despre șarpele înțelepciunii – care de fapt reprezintă canalul central al oricărui plex energetic (chakră), care colectează energii suplimentare necesare corpurilor noastre. Spre exemplu putem aminti plexul frunții (chakra ajna), cu acest canal central al plexului, canal care este cel mai puternic dezvoltat în vremurile noastre: șarpele frunții. În trecut, fiecare plex avea canalul lui central foarte dezvoltat, la fel cum poate fi azi plexul frunții; plexurile însă și-au diminuat mult dezvoltarea datorită puținelor activități pe care le mai are omul comparativ cu cele din trecut. Folosind în mod echilibrat și energiile vitalizante, dar și informațiile pe care le aduc percepțiile mentale și astrale, omul – și întregul popor care este format din tot asemenea oameni – își poate valorifica cu cinste și corect moștenirea tradițională pe care o poate înțelege pe nivele din ce în ce mai profunde.

Azi încă se mai pot vedea câteva ”capete” ale acestor reprezentări după cotul în unghi drept care urcă spre sala megalitului principal.

Șarpele înțelepciunii

Să parcurgem principalele aspecte ale acestei săli:

1. Megalitul principal reprezintă întregul popor de sorginte transcedentală, în forma lui cu origine pură, moșească, care nu a părăsit niciodată pământul pe care s-a născut direct din Moșii pământurilor, Moși având ei înșiși liniile genetice coborâtoare din entitățile transcedentale dumnezeiești străvechi: prin pădurenii, muntenii și insularii continentali, din generație în generație. Am fi putut să-i numim atlanți, dar s-ar face o greșeală: unii pot crede că discutăm despre atlanții ca blocuri spirituale piramidale (care formează azi cea mai mare parte a umanității) venite pe Pământ doar pentru o perioadă scurtă de timp pentru evoluții regresive, reparatoare și remodelatoare pentru comportamente învechite manifestate în vremurile cu vibrația cea mai joasă a planetei. O parte din ei au fost numiți atlanți, ca locuitori ai continentului A’Tlan care cuprindea actualul continent America de Nord în bloc comun cu Europa de azi până la munții Ural. Tocmai pentru a nu rămâne cu impresia că Moșii sunt coborâtori numai din populațiile spirituale de acest fel, este necesar să nu-i numim atlanți, ci Moși locali. Moșii noștri au venit din A’Tlan (Zalmoxis fiind născut și fiind lucrător înainte de glaciațiune în regiunea care azi este cunoscută drept Insulele Canare), cei din Asia – lemurieni din Cian, în America de Sud din popoarele toltece străvechi. Populațiile de pe teritoriul nostru nu sunt, în cea mai mare parte azi, de sorginte migratoare, ci coborâtori de milenii din străbuni locali care nu au pierdut nimic din moștenirea adunată de la transcedentali până în contemporan.

2. Mai departe, tot în Sala megalitului principal sunt grupuri laterale, de o parte și de cealaltă a megalitului principal, prezentate om cu om, depărtate mai mult sau mai puțin de monolitul din mijloc: reprezintă grupuri de loc, sau mai puțin integrate în popor, nesupuse tradițiilor locului, având propriile înclinații și tradiții, departe de a fi conștientizate rădăcinile comune care ar trebui să-i apropie de oamenii de pretutindeni – dar nicidecum să-i separe, și tocmai de aceea ambalate în interese meschine, mereu separatiste. Ele reprezintă grupurile migratoare care își au originea în alte locuri, în alte pământuri: care nu au aceleași obiceiuri, vederi, țeluri, același tip de conștiență și nu de puține ori de conștiință comună cu poporul autohton. Cea mai mare parte a acestor grupuri – cele aflate în dreapta megalitului – au tendința de a sta cât mai departe și efectiv cu spatele la poporul local (megalitul principal), având și păstrând propriile interese de grup restrâns, migrator, fiind permanent într-o apărare agresivă față de cei pe care îi consideră stăpâni ai pământului doar ca veniți tot ca și ei înaintea lor, fără să le dea dreptate și nerecunoscându-le întâietatea pe pământurile proprii, păstrând înclinațiile de nomazi, neacceptând referința de localnici care niciodată nu au fost migratori, chiar fără să dorească să înțeleagă deosebirile dintre localnici și migratori. Înclinațiile lor sunt îndreptate din ce în ce mai puțin spre rădăcina spirituală comună, de aceea și-au pierdut cunoașterea comună, profundă, purtătoare a suflului transcedental, pe drumurile rătăcirilor lor, treptat înstrăinați de locurile natale ale poporului din care au plecat. Iar locurile noi de stabilire nu mai erau considerate valoroase decât în măsura în care le pot jefui. 

Grupul migratorilor care nu respectă, ci disprețuiește poporul local

3. În partea stângă a megalitului principal (privit din direcția căii de acces în sală) se află alte grupuri mici de migratori, însă cu fața spre megalitul principal, spre poporul local: sunt cei care acceptă și respectă poporul local, iar ajutătorii lui, sprijinitorii pe care îi acceptă ca pe proprii lor ajutători (zei) în plan local, îi susțin și pe ei, și astfel pot să trăiască alături de poporul locului cu toate dramele sau bucuriile lui. 

4. În partea extremă stângă, nevăzută din planul descris mai sus, este o deschidere îngustă prin care se pot vedea în interior pereții unui spațiu plini cu înscrisuri săpate în piatră – nici ele luate în seamă de autorități, ca și restul celor existente în peșteră. Muchia de pe partea dreaptă a deschiderii este sculptată reprezentându-se trei chipuri, imediat unul sub altul: de copil, de om matur și de bătrân. Indiferent de vârstă, Păstrătorul uman al cunoașterilor ascunse – copil, matur sau bătrân – trebuie să-și facă datoria de a păstra cunoașterea și de a o revela la timpul oportun, necesar poporului.

Păstrătorul cunoașterilor în cele trei ipostaze de viață: 

în copilărie, la maturitate și la bătrânețe

În copilărie el trebuie să învețe și să practice toate metodele de păstrare a cunoașterilor, învățând ideile principale ale înscrisurilor și să fie conștient de necesitatea pătrunderii în adâncurile lor, îmbogățindu-le cu alte de același fel, preluate de pretutindeni. 

La maturitate el trebuie să practice metodele de păstrare, să pună în practică ca o responsabilitate proprie, fiind loial sarcinilor sale, să lucreze permanent de-a lungul vieții sale la pătrunderea în adâncurile cunoașterilor și să caute îmbogățirea lor cu altele mereu noi, așa cum a fost învățat, sfătuit, de-a lungul vieții. 

La bătrânețe eforturile fizice se diminuează – în schimb eforturile de aprofundare a cunoașterii trebuie să se mărească corespunzător. De asemenea, el trebuie să caute un înlocuitor, un copil pe care el însuși îl va descoperi cu ajutorul capacităților sale, îl va pregăti, îi va da ștafeta învățându-l și protejându-l până după anii adolescenței. Deci ciclul se va perpetua atâta vreme cât se va putea, iar când vor reveni condițiile necesare – va fi din nou reluat și dus mai departe împreună cu cele necesare traiului ce va veni...

Așadar, tot ceea ce este acolo este legat de munca ajutătorilor neamului, păstrători ai tradițiilor de cunoaștere ale poporului lor. 

Cei care sunt atenți la amănuntele locului vor observa în vârful megalitului principal alte trei reprezentări: 

– în cuplu, sunt un cap de bărbat și ceva mai jos, un cap de femeie. Este o lucrare care, la nivel mic, familial, amintește oricărui bărbat că poate ajunge, trufaș, capul familiei, dur și agresiv, neiertător, neîndurător – din influențele lumii și din poziția lui în societate de luptător/apărător. Femeia care pare a sta în genunchi la picioarele sale, cu fața îndreptată către bărbat, femeie cu suflet milos, îi amintește că și el pierde în valurile vieții compasiunea pentru cei din jurul său. Dar și femeia trebuie să caute să-și păstreze această milă, blândețe și compasiune în sufletul ei, cu toate înțelegerile care derivă din ea, căci și ea și-o poate pierde destul de ușor, odată cu înăsprirea vremurilor.

Acesta este un nivel familial, baza societății umane în toate timpurile. La nivel inter-popoare, ajutătorii locali vor fi judecați întotdeauna de migratorii sau stăpânitorii străini – foarte rar sau de loc de oamenii din poporul strămoșesc. Oamenii din popor se vor distanța mereu de lipsa de omenie a migratorilor rupți de milenii de propriul lor popor și pământ strămoșesc: dezrădăcinați din tradițiile neamului lor, care și acela a fost și a rămas de sorginte transcedentală în pământurile lui, acasă, în rădăcinile lui, în tradițiile lui. La migratori, când femeia a fost despărțită emoțional de bărbat, s-a terminat cu mila, cu compasiunea, cu iubirea de semeni. Dar va reveni la sensibilitatea ei străveche, pentru că tot mai mulți renunță la dogme străine, la false încredințări impuse de conducătorii interesați personal – și va apare din nou la suprafață adânc-înrădăcinatul principiu al omeniei, chiar și în cazul migratorilor înstrăinați, iar acest lucru se va petrece în curând, căci așa este scris în ”cărțile” firii tuturor oamenilor, mai devreme sau mai târziu. 

În paranteză fie spus, sunt popoare care își cunosc trecutul, chiar dacă temporar și l-au uitat: ei au înscrisuri vechi de tipul ”din neamul lui David” (la iudei) sau ”din neamul nemuritorului Alfred” (la unii celți, azi britanici, unde thanii erau descendenții moșismului local celtic). Chiar și la noi, ideea de a fi coborâtori din dacii nemuritori – dar și din romani, arată acel lucru puțin cunoscut, privind împletirea, conlucrarea dacilor cu romanii pentru îndepărtarea pericolului distructiv al migratorilor în mileniul I d.H. Desigur, suntem urmașii dacilor, dar să reținem că dacii nu au fost cuceriți de către romani și nici ”sângele” nostru nu s-a împletit peste tot cu cel al romanilor, dar ambele popoare au luptat împreună la un moment dat împotriva migratorilor după care, conform pactului dintre Moșii care au orchestrat întreaga lucrare, administrația romană s-a retras, lăsând poporul dac să-și renască ființa pentru vremurile care aveau să întunece viitorul. Oricum dacă este de discutat, urmași ai geților înfrățiți cu romanii sunt mai mulți în Ardeal și în munți decât urmași ai migratorilor care doar târziu au cucerit și stăpânit fără milă și dreptate în multe locuri din tot ceea ce se află între munți. 

Să reținem asta...

 Bărbatul și femeia cuplului familial

– tot sus, pe vârful megalitului, în stânga cuplului familial, se află reprezentarea Păzitorului Interior (Sfidătorul, cum este cunoscut uneori): este subconștientul uman care îndeamnă la corecție înainte de a merge mai departe, înainte de orice acțiune sau în timpul derularii ei, sau după terminarea ei, în vederea nerepetării unei acțiuni pripite, agresive, necorespunzătoare standardelor proprii (ale individului, ale poporului prin reprezentanții lui – conducătorii). Păzitorul este deseori confundat, datorită înfățișării din prezentările și încredințările religioase, cu satana, cu diavolul – dar de fapt Păzitorul (sau Cerberul în altă tradiție) ajută la prevenirea, și nicidecum împingerea omul spre o acțiune necorespunzătoare standardelor proprii. Înainte de orice acțiune, alt popor are în tradiție să stea (la popoarele slave de regulă) – și spre odihnire după pregătirea unei acțiuni, și spre gândire privind atitudinea cu care se pornește în acțiune, care este cea mai echilibrată atitudine în derularea următoare, cu efectele inerente cele mai puțin agresive pentru sine și pentru cei din jur: uneori fiind necesar să fie regândit rapid ce greșeli pot apare și ce ar putea omul greși mai departe ca efect general inerent. 

Păzitorul sau Cerberul sufletului uman

Principiile după care au fost realizate toate aceste reprezentări au fost în primul rând cele ale ajutătorului întrupat în mijlocul poporului: conform destinului personal în armonie perfectă cu necesitățile grupului, poporului ajutat astfel. 

Și, să nu uităm un lucru deosebit de important: însuși poporul poate fi ajutător pentru alte popoare – mai ales acele popoare care au un ascendent majoritar de sorginte transcedentală pentru toate grupurile de migratori care la rândul lor au dezvoltat popoare în spațiile ocupate cândva, unde populațiile originare au fost decimate și, din cauza lipsei puterii de susținere socială, cei rămași s-au pierdut în rândurile ocupanților lor. 

15. REPREZENTĂRI FIZICE DE-A LUNGUL TRASEULUI PRINCIPAL ÎN PEȘTERA IALOMICIOAREI

I. IDEI PRINCIPALE

1. Bazoreliefurile urmărite în studiul prezent sunt:

– harta Europei de la intrarea în Peștera Ialomicioarei: este harta pământurilor rămase după ultima glaciațiune (”potop”), modelată în mileniile următoare de ape până la Europa de azi;

– la cascade: capetele Bătrânelor de Neam, Capul de Atlant și harta securității în teritorii a poporului get;

– Sala Hărților: a fost până în 2001 harta Atlantidei (spartă, și bucățile de piatră luate de ape); harta detaliată a canalelor eterice matriceale cele mai importante pentru vibrația necesară vieții geților și urmașilor lor. 

2. Au fost lăsate moștenire generațiilor viitoare ca să se știe clar că străbunii au fost oameni cu o conștiență deosebit de avansată, cu o conștiință profundă, cu o cunoaștere extinsă și profundă pe axa spațio-temporală – trecutul, prezentul și viitorul lumii în care trăiau. 

II. DETALII, DISCUŢII

După ce am făcut cunoștință cu distribuția canalelor eterice matriceale în peșteră, să urmărim distribuția elementelor fizice de informare în peșteră, prezentate sub formă de bazoreliefuri în piatra muntelui. Elementele pe care le vom urmări sunt:

– harta Europei de la intrarea în peșteră, cu atenționare asupra migratorilor, dar și a popoarelor agresive care pot crea probleme de-a lungul timpului;

– la Cascade: capetele Bătrânelor de Neam, Capul de atlant, harta securității în teritorii a poporului get, cu coborâre transcedentală în neam pe locurile natale;

– sala hărților.

Vom studia într-un articol separat bazoreliefurile și sculpturile din sala megalitului principal (sau Sala Poporului).

1. HARTA EUROPEI DE LA INTRAREA ÎN PEȘTERĂ 

(...îmi pare nespus de rău, am avut o poză mai clară cu această hartă, dar nu o mai găsesc, dacă reușesc s-o găsesc, o voi publica aici...)

Este realizată o hartă a Europei din momentul despărțirii ei totală de partea care azi formează America de Nord. Apele de la condensarea plafonului cețos s-au scurs în apele oceanului planetar – acesta este momentul ales de către Moși pentru a fi reprezentat pe piatra peretelui: de la intrare pe partea stângă. Ulterior apele au invadat o parte din pământuri, mai ales în partea de nord, iar teritoriul a rămas în linii mari modelat așa cum îl știm azi.

Ceea ce nu a rămas vizibil pe această reprezentare au fost marcajele locurilor unde erau plasate așezările inițiale ale Moșilor, de unde prima generație a copiilor lor, născuți după despărțirea uscatului în cele două continente noi, s-au răspândit în teritorii. Ei au fost generatorii noilor populații în, și din puncte prestabilite înainte de ultima glaciațiune. Să nu uităm că cei dintâi copii ai Moșilor au fost primii Călători, Învățători și Măiaștri, crescuți în toate timpurile de Moși. Copiii dintâi au construit primele case ale noilor așezări și au creat toate cele necesare unei organizări armonioase a vieții de așezare, ajutați fiind de Părinții-Moși ai lor. Pe măsura realizării acestor creații – case, ateliere, amenajarea primelor terenuri agricole – au fost ajutați și de copiii lor, tot spirite avansate și pricepute în lucrări fizice, orientați cu toții și adaptați rapid prin intermediul capacităților lor astrale și mentale, precum și cunoașterilor legate de toate necesitățile lor: bine cunoscute din viețile anterioare, cu ajutorul memoriilor totale, păstrate de toți oamenii acelor începuturi. Corporalitatea lor era relativ nouă, cu straturi în curs de restrângere, dar care asigura sănătate și energizare optimă; percepțiile multi-senzoriale, capacitățile de comunicare mentală și de deplasare erau puternice încă – doar capacitatea de creație mentală era în stare complet latentă: în lipsa capacității de creație mentală, lucrările se desfășurau mai lent în forma lor fizică deosebit de complexă. 

Așadar harta cuprindea la origine locațiile așezărilor Moșilor și răspândirea circulară a primilor lor copii în teritorii spre a crea noi așezări, în locuri cu o energetică și o vibrație optimă acelor începuturi; erau locuri unde s-au mai aflat o vreme Moși și trăiau o parte din Călătorii Moșilor, în vremurile mai apropiate. 

Precizăm că asemenea lucrări de creare de noi așezări, pe baza acelorași principii s-au derulat și în celelalte continente. 

Sesizabil încă în cuprinsul acestei hărți, în extrema ei dreaptă, este reprezentarea unui dragon ridicat pe labele din spate, marcând teritoriile extrem-estice ale Europei, de unde aveau să năvălească grupuri de migratori în viitorul privit din perspectiva acelor timpuri, dar și pericolele imense care au apărut în contemporan. 

De asemenea, este necesar de amintit faptul că o asemenea reprezentare era necesară nu numai celor care aveau să lucreze în acest lăcaș, marcând așezările spre care Călătorii Moșilor aveau să plece în fiecare popor, în linii mari, până la adaptarea completă a populațiilor la noua viață descrisă în studiile din capitolul ”Platoul munților Bucegi”, ci și celor care aveau să trăiască cu Moșii și să ajute la organizarea vieții poporului get pentru realizarea unui scut armat geto-roman la începutul mileniului I d.H.

2. REPREZENTĂRILE DE PE DRUMUL CARE COBOARĂ LA CASCADE

Nu se poate fotografia de pe scară porțiunea cu chipul Bătrânelor astfel încât să se vadă clar, dar am reușit o poză care arată cel puțin locul unde se poate urmări.

În partea de jos, în dreptul mijlocului balustradei de lemn, se poate vedea Capul de Atlant, chiar deasupra scării, iar pe peretele din dreapta chiar și în această poză se pot distinge câteva elemente ce schițează chipurile Bătrânelor (vreo 4-5)

Intrarea la cascade nu a existat la început, atunci când apele au fost reținute și nu treceau prin lăcaș, ci erau orientate dincolo de unul dintre pereți când era necesar pentru derularea vieții normale a oamenilor cu sarcini de lucru în lăcaș. Locul unde sunt acum mici cascade cu ape care pătrund în peșteră era la începuturi unul dintre locurile de retragere spre studiu al Călătorilor Moșilor, alături de alte spații prin care se ajunge la sala megalitului principal și apoi la sala marilor hărți. Asemenea spații erau deschise și a rămas deschis doar acest spațiu, unde acum sunt în mod curent mici cascade, ape care se scurg apoi într-un canal la nivel puțin mai coborât al acestei săli, a cascadelor de azi. Alte spații de lucru au fost închise, blocate după ultima plecare a Moșilor și nu vor mai fi folosite – ca de altfel niciunul dintre lăcașurile ascunse unde au lucrat Moșii. În viitor, când vor reveni, Moșii vor trăi în mijlocul oamenilor din așezări după plecarea grupurilor spirituale piramidale cele mai agresive care sunt acum întrupate pe Pământ, refractare cu privire la ajutorul total dezinteresat pe care oamenii și-l vor oferi reciproc în vremurile care vor veni. 

Coborârea spre micul spațiu al cascadelor este marcată de trei elemente săpate în piatră, care pe de o parte atestă cunoașterea profundă străveche, pe de altă parte vor fi (deja sunt, pentru cunoscătorii începători de azi) elemente de sprijin pentru cei care vor reveni la cunoașterea din vechime și străvechime, întărindu-le siguranța pentru viziunile pe care le au în diferite direcții de cunoaștere. 

Toate cele trei reprezentări sunt cioplite în pereții muntelui:

1. Bătrânele de Neam

Pe profilul peretelui - centru-spre stânga - se poate percepe (este foarte greu de fotografiat, neavând suport, scările coboară și cu greu pot fi cât de cât fotografiate, prietenul nostru a reușit să prindă ceva cu un aparat foarte performant; dar pentru cei care vor merge acolo, știind locul unde sunt, vor putea vedea foarte clar chipurile unul deasupra celuilalt - vreo 4 5 capete de Bătrâne de neam)

Reprezentarea lor, și nu a Moșilor, este aleasă astfel pentru revenirea la respectul datorat bătrânelor spirite ale locului și femeilor în general, respect pierdut în vremurile din urmă. Geții nu au cunoscut vreo epocă a matriarhatului, așa cum se crede azi: reprezentările de pretutindeni cu privire la femei în diferite ipostaze arată respectul nemărginit al bărbaților pentru femei în general și femeile din viața lor în mod cu totul personal. 

Sunt mai multe profile de bătrâne crestate în muchia peretelui, cu privirea îndreptată către alte două elemente de informare cu profunzimi speciale, aflate pe peretele opus, la care privesc ele: adică în sus și în față, din profilul lor, îndemnând călătorul atent să privească în jur și să descopere acele două elemente de cunoaștere: Capul de atlant și sus, deasupra Capului și pe direcție perpendiculară pe lespedea Capului, harta teritoriilor sigure de trai pentru geți și urmașii lor. 

B. Capul Atlantului (sau Capul Moșului)

Capul de Atlant (sau Capul Moșului - care era atlant în cazul lui Zalmoxis și al Moșilor îndrumați de el)

Unul dintre aceste două elemente îl reprezintă Capul de Atlant sau Capul Moșului – reprezentare aflată pe lespedea care coboară deasupra scării care duce în jos, la cascade. Moșii din Europa sunt la originea lor atlanți, adică născuți pe teritoriul străvechi A’Tlan, rupt după ultima glaciațiune în două părți actualmente despărțite de Oceanul Atlantic. Atlanții aveau o conformație a capului specifică corporalității adaptată pentru creație materială mentală și deplasării mentale în toate direcțiile: cele două emisfere erau mai alungite în spate și corpul calos mult mai dezvoltat, formând un creier voluminos, puternic, care conferea și stabilitate în mediu la schimbările de direcție, dar și în timpul realizării creației materiale mentale (materializare, dematerializare cu împământarea resturilor materiale, remodelare creației realizate în funcție de necesități). Datorită acestei conformații, maxilarele erau mai prelungi în față, formând un fel de bot, asemănător celui unui câine (în meditații active, mulți oameni mi-au spus că se văd pe ei înșiși cu un cap cu bot ca de câine, și nu înțeleg de ce...). În ce privește energetica corporală, foarte dezvoltate erau ajna (plexul frunții) și o mare parte din sahasrara (plexul coroanei) care ofereau o vedere a luminiscenței acestul plex – a aurei – mult aplecată spre spate. Această conformație a rămas în tradițiile unor popoare sub două forme:

– în America de Nord: cununa de pene de vultur a conducătorilor mult aplecată pe spatele capului (și uneori coborând spre spate, bogat reprezentând energetica comună a capului + a trunchiului cerebral + a primei părți a energeticii spatelui, foarte puternic dezvoltată în străvechime);

– în Europa Evului Mediu: moda femeilor de a purta pe cap un con prelung din care curgea un voal străveziu.

Capul de Atlant ne arată azi faptul că geții știau bine că își trag obârșia ca neam direct din atlanții care au trăit cândva pe aceste meleaguri, din neamul încă dinainte de atlanți din care ei, atlanții, se trăgeau, coborâtor direct pe propriile locuri de naștere de neam din transcedentalii creatori de specie umană. Iar în timp ce Moșii sunt chiar atlanții din vechime, geții sunt copiii lor ce nu și-au părăsit nicicând locurile nașterii neamului lor străvechi. 

C. Harta securității în teritorii a poporului get, cu coborâre transcedentală în neam pe locurile natale

 

Bătrânele privesc și spre Capul Atlantului, și în jos spre cascade, și în sus, pe peretele perpendicular pe lespedea Capului Atlantului. Iar sus, foarte clar dăltuită în piatra milenară, se află harta spațiului de siguranță pentru poporul care poate dăinui numai în acest spațiu în deplină siguranță: dincolo de Iza și Mara, la nord, Tisa la vest, Nistru la Est și Subcarpații Sudici, guri flămânde pândesc spre acest spațiu binecuvântat, iar în sud vibrația este foarte variată și astfel obositoare pentru geți. Așadar dincolo de aceste repere se răspândesc pericolele venite de la agresivitatea migratorilor stabiliți în jurul nucleului carpatic; indiferent de oameni și vremuri, numai în acest spațiu poate dăinui poporul coborâtor din osul moșesc din străvechime, până la sfârșitul timpului. De aici au plecat pentru o scurtă vreme și aici se vor reîntoarce pentru a rămâne cu noi Moșii noștri Nemuritori, din nou îndrumați de atotcunoscătorul și atotiubitorul Zalmoxis. 

Din punct de vedere energetic, acest spațiu este acoperit de un plafon compact de canale matriceale eterice în majoritate orizontale sau ușor înclinate, cu vibrația extrem de înaltă, vibrație care nu este bine suportată decât de puțini oameni înafara celor care au o corporalitate în majoritate genetică locală. Acesta este motivul pentru care spunem că acest pământ este binecuvântat de Dumnezeu, este Grădina Maicii Domnului... Și tot din acest motiv unele popoare nici nu percep acest pământ prin clar-vedere dacă nu au ei înșiși o vibrație foarte ridicată. 

Întreg acest loc impresionează vizitatorul; are o energetică stimulatoare – de aceea a și fost ales – și impresionează puternic trecătorul, din care structurile corporalității sale (mai ales selectorul amplificator de vibrații) vor amplifica acele vibrații specifice propriului său destin și astfel fiecare vizitator este pregătit să coboare la cascade, jos – dar să și continue drumul în sus, parcurgând în continuare cuprinsul lăcașului. 

Să mai adăugăm faptul că dacii – geții mai corect – din nord, din Carpații Păduroși, de dincolo de Iza și Mara, s-au retras în mare parte în Transilvania și Bucovina, lăsând locul lor grupurilor de migratori veniți din răsărit. Datorită populației de geți din Carpații Orientali și Transilvania, hunii migratori nu s-au putut stabili pe acele meleaguri de la început ci, fiind mult mai agresivi decât blânzii geți, au putut mai târziu să-i asuprească – dar niciodată nici să-i alunge, nici să-i extermine, ci doar să-i exploateze. 

Când drumețul începe să urce de la cascade, deja trecutul și viitorul încep să urce din subconștient către conștient, chiar dacă nu mulți înțeleg semnele sufletului lor încă. Scările ușurează drumul, dar în vechime drumul prin peșteră șerpuia pe lângă pereți, urcând lin către sala megalitului principal, și apoi către sala hărților. 

Vom studia separat cele care țin de sala megalitului principal și cele înconjurătoare ale sale.

3. SALA HĂRȚILOR

Pe planșeu, se poate observa conturul nordic al teritoriilor sigure pentru geți, iar la aproximativ trei sferturi spre sud este marcată o linie în relief, foarte groasă, în sudul Carpaților Meridionali (în sudul subcarpaților, mai clar), de la intrarea Dunării în țară până la gurile de vărsare a Dunării (continuă dar nu ne mai interesează pe noi). Dacă voi găsi o poză mai clară, o voi înlocui pe aceasta. 

O fotografie mai clară !!! 
Partea de sus este a României, acolo unde este bățul meu, este acea împletitură foarte deasă de canale eterice matriceale care formează un brâu puternic pe linia subcarpaților, iar în partea de sud pe poză este cuprinsă cea mai bună parte eterică pentru bulgari - din care o mare parte, Muntenia noastră, se află în România, dar a cărei vibrație nu mai este foarte bună pentru noi, românii, este mai joasă și extrem de variată, ducându-ne pe noi la nervozitate, oboseală extremă, intoleranță față de semeni. Pentru bulgari este foarte bună, întrucât neamul lor este foarte moale, iar vibrațiile acelea îi pun la treabă, fără să ajungă să fie nervoși, intoleranți. Energiile tari ale neamului nostru sunt suficiente pentru o activitate bogată, conștiincioasă, frumoasă, curată, tolerantă, iubitoare, care este bine susținută de plafonul canalelor eterice matriceale aflat în majoritate deasupra regiunii dintre Subcarpații Meridionali în sud și Iza/Mara în nord.

Același profil al țării noastre de a zi apare și în sala hărților. Inițial, sala cuprindea și marea hartă a continentului complet A’Tlan, așa cum arăta imediat după glaciațiune, arătând continentele noi formate prin despărțirea uscatului în actuala Americă de Nord și Europa – în nord, dar harta arăta și partea de sud, cu continentul Aztlan (azi America de Sud) și conturul nordic al Africii despărțită de Europa prin mâneca pe care azi o numim Marea Mediterană.

Răspândirea apelor a condus la apariția și consolidarea uscatului care formează azi America Centrală, limba lată de uscat care în trecut era fundul oceanului, lăsând doar câteva mici insule în largul mânecii care despărțea cele două continente: A’Tlan în nord și Aztlan în sud. 

Apele din peșteră și activitățile lipsite de respect ale oamenilor au condus la spargerea acestei hărți, săpată în piatra planșeului sălii, în partea cea mai depărtată a sălii: în 2002 bucățile reprezentând continentele erau sparte și duse de ape spre capătul sălii, dincolo de harta de siguranță a poporului get. Actualmente doar această hartă a rămas aici, a teritoriilor de siguranță a poporului get, cu detalii mari reprezentând și fața fizică, și fața energetică a țării.

Noi spunem că este harta nouă a României, dar de fapt ea este foarte veche, așa cum vedem. Chiar în timpul Moșilor, geții străbuni din Carpații Păduroși s-au retras în regiunea de la sud de Iza și Mara, sub îndrumarea Moșilor și Călătorilor lor, de o parte și de alta a versanților Carpaților Orientali. Populația dintre Prut și Nistru era deja retrasă odată cu stabilirea liniei de apărare geto-romană pe Carpații orientali, pentru devierea migratorilor (reprezentați de Dragonul de la Răsărit, de pe harta de la intrarea în Peșteră) dincolo de pământurile lor. Vor discuta în viitor pe larg despre aceste acțiuni. 

Mesajul hărților din cele două locații: de pe peretele aflat deasupra intrării de la cascade și de pe planșeul din sala hărților, este ca poporul născut pe aceste locuri să rămână în vatra formării neamului: nu prin expansiune geții ar fi ”cucerit” Europa cândva, ci prin Moși și copiii lor s-a format populația noului continent Europa. Moșii, și nu geții au populat continentul și este bine să reținem acest lucru acum. Iar din acele populații vechi, puține au rămas până în zilele noastre în centrul și sudul Europei – mai ales în nord, chiar dacă s-au amestecat cu migratori; iar noi am rămas la nivel de popor grație ajutorului neștiut azi de către Moși. 

Ceea ce a rămas și a putut fi observat, analizat și înțeles se referă la harta locurilor în care urmașii poporului get pot sta în siguranță până la schimbarea vremurilor, cu condiția să nu-și părăsească locul natal, ci să muncească pentru dezvoltarea lui mereu mai departe. Azi nu mai suntem departe de acele timpuri binecuvântate de schimbare și, chiar dacă multe familii au cel puțin un membru plecat la muncă în alte țări, totuși vatra poporului, chiar ocupată pe alocuri de străini de neam, este încă ocupată de populația tradițională, sălășluitoare pe meleagurile sale de naștere de sorginte transcedentală... 

Să rămânem cu ideea că toate au fost lăsate pentru ca generațiile viitoare să înțeleagă că:

– străbunii au fost oameni inteligenți, care se conduceau pe ei înșiși după o conștiență profundă a realității;

– aveau o conștiință deosebit de avansată, recunoscută în vremea lor (”cei mai drepți”);

– aveau o cunoaștere extinsă și profundă în același timp privind axa spațio-temporală: și în teritoriile apropiate, și în extinderile trecut-prezent-viitor, și în cunoașterea popoarelor care au făcut, și care aveau să facă istoria lumii. 

14. CONSIDERENTE FINALE ASUPRA PERCEPERII LUMINISCENȚEI, SUNETULUI ȘI VIBRAȚIEI FUNDAMENTALE

Notă: 

În Peștera Ialomicioarei, la fel ca și în celelalte lăcașuri speciale destinate activităților îndrumate de Moși, vibrația a fost:

1. Stabilă în interior, deși în exteriorul peșterii aveau loc în toate această perioadă: și trecerea prin punctul de minim vibrațional planetar și zonal (ceea ce înseamnă că nu venea vreo influență de vibrație înaltă dinafară), dar și variații foarte mari de vibrație planetară și locală (în fiecare loc de pe planetă, oriunde s-ar fi găsit el), normale pentru fenomenologia schimbării forțate a vibrației planetei, având în vedere evoluțiile atipice care au loc pe Pământ (o planetă mică cu vibrația joasă, biosistem extrem de numeros și populație creatoare avansată extrem de numeroasă, cu spirite care au evoluție foarte diferită);

2. Mai înaltă (și stabilă în frecvența ei înaltă) decât vibrația din exteriorul peșterii, determinată fiind o astfel de situație de toate lucrările care au avut loc în interior: lucrări de amenajare, lucrări de amprentare, lucrări de estompare a zgomotelor dinafara lăcașului.

Diferențele se simțeau mult mai puternic în mileniile imediat anterioare nouă; azi se simte mai puțin, căci creșterea vibrației dinafara peșterii – creșterea vibrației generale planetare (și zonale) – estompează diferența față de cele resimțite în trecut. 

Să facem o scurtă prezentare a celor mai importante elemente discutate despre aceste particularități de evidențiere a energiei fundamentale  în Peștera Ialomicioarei (și în general în teritoriile geților): luminiscența fundamentală, sunetul fundamental și vibrația fundamentală.

1. La începuturi, în timpul primelor lucrări ale Moșilor, din perioada când oamenii din așezări se adaptau la viața fizică curentă: 

Toate capacitățile de percepție prin senzorii corpurilor cu vibrație înaltă (corpurile: astral, mental și cauzal) erau înalte și profunde pentru toți oamenii și din regiune, și de pe toată planeta; iar ca specific în acest loc pe care îl studiem (și altele asemănătoare) a existat o ridicare de vibrație comparativ cu starea naturală a incintei, necesară stabilității vibrației în Peșteră, necesară la rândul ei pentru studiile Călătorilor. După terminarea acestor studii, veneau îndrumările Moșilor pentru ei personal (pentru activitatea de răspândire a acestor îndrumări în așezări) și pentru toți oamenii din așezările aflate în grija acestui grup de Moși. 

Prin astfel de capacități umane generale, luminiscența fundamentală (aura) era puternic percepută în intensitatea ei, dar și ca bogăție de nuanțe. Sunetele fundamentale, percepute mental și astral, erau mai înalte și mai clare, în game mult mai înalte în comparație cu cele cunoscute azi de noi – între sunetele grave, groase și cele înalte, cristaline. Vibrațiile fundamentale erau înalte și în registre, nivele înalte, dar toate odihnitoare, la nivelul optim necesar vieții și studiilor tuturor Călătorilor. Vibrația foarte înaltă era necesară și lucrărilor pe care Moșii le-au realizat la începuturi în Peșteră, chiar dacă erau punctiforme (punctuale, cât un punct de mic) și timp extrem de scurt (de nivel aproximativ egal cu o milionime de secundă). În acest fel amprentarea era minimă și nu strica nivelul energetic/vibrațional al muntelui. 

2. În exterior, pe fundalul diminuării vibrației medii planetare, a avut loc terminarea adaptării oamenilor la viața preponderent fizică, dar ei au păstrat capacitățile de percepție în profunzime, comunicarea mentală și călătoria astrală conștientă pe întreaga perioadă în care s-au pus bazele trecerii de la activitățile mentale la activitățile fizice, specifice folosirii extinse a corpului fizic (corp fizic foarte puțin folosit înainte de ultima glaciațiune). Adică avem în vedere toate activitățile curente, gospodărești, în specificul așezării și pentru așezare, plus transpunerea percepțiilor fundamentale în activități fizice extinse – în special în arhitectură, decorațiuni interioare și exterioare, pictură, sculptură, scris/citit, cusături, muzică și dans, medicină și îngrijirea sufletului. Oamenii erau conștienți de puterile lor mentale și astrale – numite azi extrasenzoriale dar nu este corect, căci și celelalte corpuri, cu vibrație foarte înaltă, au senzori de percepție – erau conștienți de necesitatea folosirii extinse a corpului fizic și de tot ceea ce avea să se petreacă în condițiile viitoare ale omenirii: migrații, războaie, asuprire prin tot felul de sclavii, crime, perversiuni, boli degenerative, foamete, secetă, animale sălbatice agresive, fenomene terestre și atmosferice prea puternice pentru ca omul să le țină singur piept. Spiritele umane, indiferent de evoluție proprie, aveau nevoie să le simtă personal, mai mult sau mai puțin, individual și în grup. 

Călătorii Moșilor au rămas o perioadă în Peștera Ialomicioarei, sub îndrumarea Moșilor în caz de nevoie, după care Moșii s-au retras (prima retragere a Moșilor) și Călătorii au coborât în marginea așezărilor umane, lucrând constant pentru această transpunere a fostei forme de viață – în noua formă fizică. 

Cât timp au locuit în Peștera Ialomicioarei, Călătorii s-au folosit și de mici sfere foarte luminoase, lăsate de Moși în Peșteră – ca și în alte lăcașuri de același fel (spre exemplu și în Carpații Orientali – la fel ca și în alte locuri de pe planetă, spre beneficiul altor popoare ajutate astfel de proprii Moși). Sferele lăsate în peșteră erau formate din piatră cu vibrație mărită la nivelul vârfurilor stâncilor aflate în peșteră, care păstrau toate vibrația ridicată și luminau încă lăcașul. Oricum Călătorii aveau vederea extrem de puternică, dar pentru lucrările care aveau să se deruleze în continuare aveau la îndemână și acest fel de ajutor de la Moși. Tot aceste sfere luminoase mențineau o vibrație înaltă constantă și un sunet fundamental înalt, necesare studierii Călătorilor cu privire la:

– schimbările de vibrație planetară în lume, cercetate mental și astral, pentru care ofereau sfaturi oamenilor în continuare;

– transpunerii percepțiilor astral-mentale în creație fizică, și astfel punând bazele muzicii instrumentale și vocale, picturii, sculpturii pentru decorațiuni interioare, exterioare și arhitecturii cu elemente preluate din structurile eterice matriceale ale planetei, așa cum am mai discutat. S-au pus astfel bazele tradițiilor cunoscute de noi azi, iar până la a doua venire a Moșilor oamenii, care au participat permanent la crearea acestora, au creat primele obiceiuri fizice pe baza cunoașterii lor atât de bogate, le-au introdus în viața lor curentă și le-au consolidat, dându-le mereu generațiilor următoare. 

Moșii au venit însă periodic în teritoriile care intrau în sarcinile lor pentru a oferi sfaturi Călătorilor. Dar întâlnirile cu Călătorii erau mult mai rare decât venirile lor, căci Moșii aveau și alte sarcini în plus, de înalt nivel planetar, pe lângă îndrumări pentru oameni. La început Moșii s-au retras doar din mijlocul popoarelor care aveau în programul vieții lor migrarea către alte pământuri decât cele natale ale lor. Retragerea lor conducea treptat la schimbarea vibrației locurilor și, implicit, conducea la instalarea oboselii oamenilor, neglijarea vieții extrem de ordonată pe care o cunoscuseră anterior și neglijarea ajutorului oferit planetei și biosistemului ei. Vibrațiile locurilor înconjurătoare așezărilor scădeau, în mare parte în mod natural, dar și din cauză că nu erau tratate cu atenția și respectul deosebit pe care îl avuseseră oamenii înainte. Oamenii se înstrăinau de obiceiurile locale, moștenite din vechime. Rămâneau doar amintirile din alte locuri și vremuri, povestite de bătrânii așezărilor și aprinse uneori de dorul adus de intuițiile proprii privind drumurile lungi și frumoase de odinioară. Pădurile în multe locuri de șes sau de dealuri scunde din interiorul continentelor dispăreau, și așa au apărut treptat ierburile în locul lor (savanele) și apoi deșerturile în multe locuri, alungând populațiile din multe așezări. O parte s-au refugiat spre regiunile muntoase sau pe cursul marilor râuri, fluvii sau lacuri, mări și oceane, o altă parte au pornit spre locuri mai depărtate evitând aglomerațiile de așezări și din așezări, cu care nu erau obișnuiți până atunci. Schimbarea vibrației a condus în mod arhetipal (prin structurile corporale reactive în special la schimbările îndelungi de vibrații) la înmulțirea condițiilor corporale pentru nașteri mai multe pentru fiecare femeie, iar înmulțirea populației umane a condus la înăsprirea vieții în orice comunitate, crescând frecvența grupurilor care au migrat spre alte locuri. 

Să reținem faptul că grupurile migratoare nu au mai avut condiții de creație materială și întreținerea tradițiilor lor decât în foarte mică măsură, iar ruperea de pământurile natale, cu vibrația lor care dădea specificitate compoziției genetice a întregului sistem corporal uman, a condus la adâncirea continuă a înstrăinării oamenilor cu spirite mai puțin avansate în evoluții de tot ceea ce era esențial pentru drumul profund al înaltei spiritualități. 

Iată de ce ne este necesară cunoașterea vibrației fundamentale în care trăim și a propriei noastre corporalități. Iar în contextul istoriei umanității, iată ce importanță covârșitoare a avut – și are încă – vibrația locurilor pentru istoria populațiilor umane. 

Discuțiile despre migrații trebuiesc însă continuate, dezvoltate, la fel ca și alte aspecte ale acelor vremuri, după ce vom discuta despre alte elemente specifice acestui lăcaș spiritual deosebit de important pentru istoria noastră.