INOCENŢĂ ŞI CONŞTIENŢĂ ÎN PREŢUIREA/DISPREŢUIREA DISPREŢULUI…

MOTTO: uneori dispreţuim chiar şi dispreţul, din dorinţa de a scăpa de dispreţuitori…

Tot ceea ce ne înconjoară are un rost... un mare şi bogat rost, cu aspecte pe care le descoperim pe zi ce trece, în condiţiile în care ne scăldăm azi: condiţii ale creşterii vibraţiei cosmic-planetare. Sunt condiţii de mediu şi corporale propice revenirii noastre la ceea ce putem fi - dar la nivelele optime ale mediului nostru de manifestare. Iar noi am trăit în ultimele milenii în condiţii aspre, dure chiar, de supravieţuire. Ne-am sălbăticit… dar cu toate acestea nimic nu este degeaba. Am reînvăţat curajul, pierdut pe undeva prin undele mătăsoase şi binevoitoare ale universului, unde am trăit în pace şi înţelegere perfectă cu semenii din cale. Ştiam de curajul înfruntării stihiilor galaxiilor - dar nu şi de acela de a înfrunta stihiile din sufletul semenilor… Am reînvăţat respectul, acceptarea, toleranţa, înţelegerea, drumul liber al emoţiilor primare - da! primare, de care am învăţat să nu ne mai fie jenă, ruşine chiar pentru foarte mulţi oameni ai zilelor noastre... Şi azi sunt mulţi oamneni cărora le este ruşine să iubească, să mângâie, să se îmbrăţişeze… Nu mai vorbim de iubirea tot şi toate, iubirea dezinteresată, iubirea dumnezeiască, pe care o desconsideră dacă vine din partea semenilor, considerând că trebuie să existe un motiv ascuns, căci numai Dumnezeu este în stare de aşa ceva… Dar şi cu Dumnezeu dacă s-ar întâlni, nu l-ar recunoşate şi nu l-ar preţui…
Cu toate acestea, am reînvăţat să facem câţiva paşi - dar paşi siguri pe calea demnităţii, bunătăţii, moderaţiei, echilibrului în toate, apoi a altruismului, conlucrării, înţelegerii esenţei noastre de creatori liberi, avântaţi !!!...
Ne-am confruntat cu mari şi multe tare comportamentale ale noastre şi ale semenilor noştri şi ne-am descoperit - şi ne descoperim acum şi mai departe - multe subtilităţi ale negativităţilor noastre, pe care până acum nu le-am băgat în seamă. Trăirea în familii cu oameni care ţin cont de comportamente pozitive, înaintate, înălţate - alături de oameni care par a nu le fi înţeles şi cu atât mai mult: par a nu le fi trăit niciodată nu este însă un "blestem" - ci ar trebui să ne fie o binecuvântare, o bucurie. Este greu, dar se poate - ştim asta din rarele momente în care putem să o spunem deschis, chiar dacă cu lacrimi în ochi…
Am învăţat să ne revoltăm - dar am ajuns să ne revoltăm prea mult. Revolta ne vine şi din dispreţ, nu numai din preţuirea buneicuviinţe... În oricare situaţie ar trebui să ne gândim că cei din jurul nostru ne ajută permanent - prin regula lui "Nu" (aşa ceva nu voi face !!!) şi prin regula lui "Da" deopotrivă : Da, aşa ceva este de urmat, de dezvoltat, de aprofundat...

Vorbind despre dispreţ...
Ne ajutăm reciproc, mai ales în familii, dar şi la locul de muncă, pe stradă, oriunde: cei dispreţuitori din jurul nostru ne ajută să nu uităm că am fost şi noi la fel, că avem încă la tot pasul urme - mai grosiere sau mai fine - de dispreţ, sarcasm, ironie. Şi ne ajută astfel să ne întărim permanent în atitudini de valorizare a tuturor evenimentelor, a tuturor vieţuitoarelor, a semenilor oameni din jurul nostru. Să luăm tot ce-i mai bun din toate şi să mergem mai departe.
În acelaşi timp, ne ajută să participăm clipă de clipă, prin remodelarea noastră, la conştientizarea şi schimbarea atitudinii lor înşişi de dispreţuitori...

Lumea înconjurătoare ne amprentează clipă de clipă cu tot ceea ce îi este caracteristic, dar mai cu seamă o fac inconştient cei apropiaţi nouă. Şi noi pe ei, de asemenea, îi influenţăm, iar aici este un mic secret: să nu ne supărăm pe noi înşine pentru ceea ce preluăm de la cei din jur, căci este o lege imuabilă a locului: de foarte înaltă valoare spirituală - şi ne vom da seama cu toţii cândva de acest lucru. Ceea ce avem de făcut este - atunci când ne dăm seama ce trăim în sufletul nostru (şi mai devreme sau mai târziu ne dăm seama): să vorbim prieteneşte în gând cu cel/cea care ne amprentează. Să nu o facem luptând cu persoana respectivă în gând, ci spunându-i amical, cu bunăvoinţă şi respect: "Vezi, eu mă strădui să nu mai fac/zic/gândesc aşa !!!"
Eu personal nu încerc să scap de ceva, căci până la urmă luptăm să scăpăm de pers. respectivă, iar consecinţele nu le mai putem controla la un moment dat (de reţinut…). Dar mi-a trebuit mult până să ajung la situaţia aceasta, pentru că mai mult de jumătate din viaţa mea nu am avut realmente nici un sprijin din exterior. Când au apărut astfel de idei în jurul meu, bucuria mea a fost enormă. Am adunat sârguincios toate cele care erau în mine dar aproape le uitasem, în vâltoarea vieţii. Acum nu le mai uit. Dacă accept că lucrurile stau cum stau şi e normal să fie ÎNCĂ aşa în vremurile noastre, conştientizez deopotrivă şi faptul că pot ŞI EU să dau ajutor la schimbarea celor din jurul meu, iar aceasta este o mobilizare uriaşă... Nu mai dau dispreţul omului la o parte - asta ar însemna să lupt împotriva dispreţului său, iar asta provoacă reacţie subconştientă pentru el. Este drept că nu-mi vine dintr-o dată, de cele mai multe ori, dar totuşi vine repede momentul de conştientizare şi pun tot sufletul să nu-l mai pierd. Lupta cu dispreţul: şi la noi, şi la dispreţuitori, în mulţimea uriaşă de amprentări pe care le primim zilnic, iese imediat spre conştient şi se manifestă puternic în acelaşi mod, întărind atitudinea generală de dispreţ... Dacă totul iese mai târziu la suprafaţă, reacţia este explozivă, din acumularea în timp a mult mai multor amprentări care le primeşte oricine, de pretutindeni.

Dispreţul are rădăcini foarte adânci; el este - şi voi detalia pe site, la Studii Istorice - cel mai greu sentiment de îndurat de către spiritele evoluate, când vin aici, în această zonă a universului. Şi de înlăturat… Este greutatea cea mai mare, mai perversă cu care ne luptăm pe etape foarte înaintate de evoluţie. Iar remodelarea atitudinilor noastre pe care ni le conştientizăm acum, aici pe Pământ, are la bază două elemente căutate în mod expres de spiritele care sunt în evoluţii umane acum, pe Pământ: consolidarea curajului şi estomparea dispreţului. Evoluţiile nu ne cer totul dintr-o dată, omul îşi dă seama treptat de acest lucru. Dar putem să facem un pas - şi pasul acesta este de ajuns, căci el "agaţă", fără să conştientizăm acum, un complex uriaş de alte subtilităţi: elemente spirituale fine, ultrafine, pe care treptat le conştientizăm şi le sublimăm.

Preţuirea dispreţului nu este o vorbă în vânt: el ne-a ajutat să ne rupem de animalitate cândva, în paşii evoluţiilor noastre. Orice negativitate de azi a fost cândva un pas uriaş şi nespus de important în timpul evoluţiilor noastre. Mulţi dintre noi preţuiesc animalele pentru că ele nu sunt perverse (deşi unele dau dovadă deja de sâmburei mici încă de pe acum), sunt extrem de sincere, merg până la sacrificiu chiar şi pentru om. Dar de fapt ele sunt aşa pentru că nu s-au luptat niciodată încă să iasă din starea de animalitate pe care spiritul o conştientizează la un moment dat al evoluţiilor. Animalele nu dispreţuiesc, ci se ataşează cu tot sufletul lor chiar de cei pe care societatea umană îi dispreţuieşte. Dar ele încă nu ştiu să dispreţuiască - dar vor şti cândva. Totuşi, atunci când ne confruntăm cu sinceritatea plină de suflet a lor, ele ne aduc aminte de toate acestea, prin subconştient, şi ne întăresc latura de dăruire, de sinceritate, de bunătate, de deschidere sufletească - cu o naturaleţe pe care noi am pierdut-o cândva, pe drumul către creatorul înaintat care suntem azi. Care formă de manifestare - aceea de creator înaintat, universalizat - este însă cea mai înaltă folosire a forţelor creatoare ale monadei, iar evoluţiile, după câştigarea acestui aspect spiritual, ne amintesc din nou de cele mărunţele, aparent mărunţele, care au marcat evoluţiile noastre. Şi deodată ele iau amploare, căci multe lucruri stăteau în stare latentă în noi, aşteptând doar un moment propice pentru a irumpe în simţirile noastre acum !!! Nu numai istoria - laică şi religioasă deopotrivă - menţionează asemenea exemple, ci viaţa noastră de zi cu zi, când descoperim atât de multe laturi ale omeniei din noi, ale bunătăţii, cuminţeniei, altruismului, iubirii totale, necondiţionate !!!
Iar în momentul în care începem să le conştientizăm pe toate la un loc, ele încep să se dezvolte cumulat, împletit, aducând chiar şi aici, pe Pământ, într-un viitor cât se poate de apropiat, punerea totală în practică a acelui concept - deocamdată numai concept... - pe care îl numim cu graţie: Homo Pantocrator ...........

CÂTEVA CUVINTE DESPRE DISPREŢ - ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR…

În istoria mai veche şi mai nouă a omenirii, în vremuri în care agresivitatea între oameni era dictată şi accentuată de cruzimea stăpânilor, război şi sclavie, luptă pentru supravieţuire, foamete, frică şi mizerie, oamenii se chinuiau şi se omorau între ei, fără să-şi facă nici un proces de conştiinţă.
În vremurile noastre, toate aceste forme grele coexistă - şi în forme grosiere, dar şi în forme din ce în ce mai subtile: război fără armate, sclavie mentală şi emoţională, foame de control şi putere asupra semenilor, mizerie sufletească, supravieţuire comercială.
Pe măsura trecerii timpului, agresiunea grosieră se va diminua, însă dispreţul va lua forme din ce în ce mai pregnante. Trăim şi vom trăi în continuare vreme generalizării acestei forme de agresiune subtilă - căci este subtilă chiar şi în formele ei de manifestare făţişă. Şi puţini oameni îşi dau seama că o folosesc, şi cu atât mai puţini îşi dau seama că ea nu este o metodă de schimbare a realităţii cu care nu sunt de acord…
Ironia fiind considerată secole de-a rândul o formă elegantă, elevată faţă de dispreţul vulgar, ea a rămas, şi rămâne mai departe ocolită de oamenii buni, cuminţi, care ştiu bine că de la ironie la sarcasm nu este decât un pas. Şi toate de altfel sunt paşi mărunţi şi rapizi către intoleranţă făţişă şi întoarcere către agresiune: emoţională, mentală şi faptică…
Aşadar trebuie să înţelegem că trăim vremea lor, a dispreţuitorilor - în timpurile de acum… Sunt agresorii contemporani de peste tot, nu-i mai vânează supravieţuirea trupească, sărăcia cu mizerie, foamea, frigul - ci neînţelegerea vremurilor care se înalţă în prezent. Tocmai de aceea noi, cei care înţelegem că totul are curs de schimbare vibraţională: şi cu noi, şi cu întregul cosmos în care trăim, trebuie să înţelegem şi să acceptăm că aşa stau lucrurile, şi nu altfel. Iar ceea ce avem de făcut nu este câtuşi de puţin să întoarcem spatele cu acelaşi fel de a da o palmă: de a dispreţui de fapt.

A nu-i încuraja este cu totul altceva - deşi chiar şi acest aspect nu este înţeles şi astfel încurajat prin dorinţa de a arăta cu orice preţ că suntem buni şi iertători. Ni s-a spus de mult timp că tocmai cei care caută să nu-şi piardă sufletul cu orice preţ - şi-l vor pierde negreşit… Iar acesta este un aspect la care ar trebui să reflectăm mai des, mai cu seamă în subtilităţile vremurilor pe care azi le trăim…

De fapt trebuie să avem răbdare - un anumit fel de răbdare pe care mulţi nu o înţeleg azi. Este un anume fel de răbdare sub înţelegerea trecutului, adică: să nu ne aşteptăm ca cel din faţa noastră să fi ajuns deja să ne înţeleagă şi să ne accepte dacă îi explicăm frumos, dacă ne purtăm frumos, dacă discutăm cu demnitate: să ne fi înţeles din omenia, bunătatea, un anumit simţ al onoarei lui deja câştigată, căci ele nu s-au format - dar sunt negreşit în curs de formare. În acest moment însă ar trebui să avem un alt fel de aşteptare: să aşteptăm să ajungă el în viitor să ne înţeleagă la pasul pe care i l-am arătat acum.
Azi noi credem exact invers şi ne revoltăm, şi ne chinuim că nu am fost deja înţeleşi, că suntem dispreţuiţi, iar bunătatea şi adevărul ne sunt aruncate la groapa de gunoi a societăţii noastre.
Această formă de aşteptare cu răbdare nu înseamnă că diferenţele existente se vor anihila - chiar dacă se vor estompa. Se va forma în acelaşi timp şi puterea sesizării + înţelegerii chiar de către dispreţuitorii de azi a schimbării lor, în direcţia pe care azi nu şi-ar dori-o. Şi totuşi vor înţelege chiar şi diferenţa dintre ceea ce au ajuns să conştientizeze şi treapta la care între timp au ajuns cei dispreţuiţi, care nici ei nu au stat pe loc. Şi va fi dublă învăţătura pe care au primit-o din partea noastră, căci atunci vor avea ei înşişi atunci răbdare să ajungă la treapta următoare, înţelegând că aşa trebuie să fie: să fie mereu pregătiţi prin exemplu personal, să fie încurajaţi, sprijniţi de înainte-mergători.
Care la rândul lor învaţă şi aprofundează modestia, răbdarea, toleranţa spirituală fără încurajarea dispreţului, învaţă să ofere ajutor fără răsplată - altruismul cu trepte mereu mai înălţate pe temelia iubirii oricăror semeni ai lor…

KARMA, ZENU' ŞI FENG SHUI-UL (remodelat)

 (Pentru cei care au citit deja articolul, dacă mai trec pe aici: am adăugat la sfârşit o notă de precizare, scrisă în urma unor discuţii particulare, datată cu 9.octombrie.2012)

Auzisem de vreo două ori melodia, fără însă să fiu atentă la cuvinte...
Când însă am ascultat şi cuvintele, mi-am dat seama că este de discutat un aspect pe care l-am sesizat cu câţiva ani în urmă - chiar îmi propusesem să scriu ceva în acest sens, în vremea izbucnirii crizei imobiliarelor... Dar iată că au fost alte teme de discuţie care mi-au abătut atenţia...
Aşadar...

http://www.youtube.com/watch?v=CmgOPbBK5VY&feature=player_embedded#!

Privitor la "Karma, zenu'şi feng shui-ul"... multe de spus aici...
Deocamdată să discutăm puţin despre Feng Shui...
Ideea de bază este că am preluat orientalismele fără "placa de bază": austeritatea orientală. La europeni a prins ideea Feng Shui şi se aplică PE FONDUL GENERAL DE bogăţie, pe zarvă, pe comunicare deşănţată, fără nici o moderaţie în orice fel de manifestare spirituală: unde chiar şi omul sărac strânge peticuţele de viaţă materială ale bunicilor, părinţilor şi proprii familiei, de la lucrurile din copilăria proprie la lucrurile din toată viaţa copiilor proprii... "Să fie acolo..." Asta are şi partea bună, aşa e cum spune vorba, dar şi o mulţime de aspecte care implică perpetuarea greutăţilor prin amprentarea remanentă de la o generaţie la alta. De care deocamdată nu ne dăm seama, iar cei care au aflat, nu aplică, pentru că nu-i mobilizează societatea. Dimpotrivă - mobilizarea generală este direcţionată către cine are mai mult: nu contează ce, pe ce căi obţinut şi cât. Şi care, în împletire cu atitudinea concurenţială (nicidecum lucrativă, care este experienţa de bază la orientali) apare mereu la suprafaţă, întărită atunci când apar evenimente de aceeaşi natură cu rădăcina amprentărilor existe în mediul de trai. Deosebit de important acest lucru...  Nu prea ştim asta, doar ştim că la biserică ni se spune să ţinem o lumânare aprinsă şi să dăm cu tămâie prin casă - nici măcar preoţii nu mai ştiu de unde vin rădăcinile practicilor lor… Nu numai pereţii, mobilele noastre o păstrează, dar lucrurile pe care le folosim permanent radiază astfel de amprentări slab - dar permanent. Nevăzutul Bun se numeşte Dumnezeu, iar nevăzutul rău se numeşte Satan... Nu trebuie să ne mirăm că oamenii săraci îşi schimbă atitudinile foarte greu: dar şi acest lucru are sensul lui, dacă privim viaţa noastră în sensul ei evolutiv… Voi mai reveni în alt articol asupra acestui aspect.

Din nefericire şi orientalii au început să se lase influenţaţi de europeni şi popoarele formate din europeni (populaţiile noi ale celor trei Americi, ale Australiei şi a unei părţi din insulele oceanelor), căci au pierdut în timp cunoaşterea rădăcinilor lor de popor, o pierdere aproape în egală măsură cu restul lumii: chiar dacă cunoaşterea generală a rămas, ea a rămas de cele mai multe ori metaforică, mult prea puţin înţeleasă, învăluită în timp în elemente opacizante, menite conservării cunoaşterii în timpurile grele ale ultimelor 3 milenii...
De remarcat faptul că exteriorul ia ochii la desfăşurările orientalilor, dar ei chiar bogaţi nu au moştenit şi nu cultivă avuţia propriu zisă, ci doar puterea şi mulţimea de elemente care ajută echilibrarea energiilor. Puţin înţeleasă este revenirea rapidă din cruzimea lor proverbială, prin dezvoltarea frumosului, artelor culte, frumoase. Cu cât un conducător era/este mai crud, mai agresiv în război de orice fel (între indivivizi sau între grupuri, popoare) - cu atât va cultiva mai mult artele relaxante, numite "frumoase", cu atât mai mult va preţui natura, naturaleţea manifestărilor strămoşilor, armoniile planetare şi omeneşti de orice fel. Noi le-am preluat metodele de trăire sexuală, dar ei au apreciat mai întâi arta, cultura unei gheişe, învăţăturile ei, iar sexualitatea a fost doar o bomboană de pe tort... Moderaţi şi aici - chiar dacă deosebit de rafinaţi...
Noi - nu prea…

Ar fi interesant de discutat despre curăţenie în acest context... Ca să nu deranjez încă şi mai mult (!!!) vă las să reflextaţi asupra acestui aspect...

Aşadar, tendinţa de acumulare privită din orice punct de vedere nu este potrivită societăţii umane din multe puncte de vedere... Iar preluarea unor părţi din moştenirea altor popoare, fără studiu şi înţelegere profundă a realităţii proprii conduce la confuzii şi dezordine - acel fel de dezordine rezultat nu din spargerea necesară a tiparelor, ci din dezorientare şi încercare de orientare preluând haotic tot ceea ce iese în cale… "Mult" şi "oricum" sunt două elemente care ne vor învăţa foarte multe căi de orientare personală în orice condiţii de trai, pe orice meleaguri ale universului… Şi oricum spre echilibru, moderaţie, modestie.

9.octombrie.2012
În urma unor discuţii , să fac următoarea precizare:
Accentul aşadar trebuie să cadă pe modestie şi moderaţie. Din nefericire, când folosesc cuvântul austeritate lumea se sperie de-a dreptul, căci se confundă cu sărăcia. De fapt conducătorii noştri ar fi trebuit să ne conducă spre acest fel de austeritate - nu pentru altceva, ci pentru folosirea RAŢIONALĂ a bogăţiilor planetei... care sunt cu adevărat bogăţii, dar care nu sunt pentru îmbogăţirea unora şi sărăcirea altora, ci pentru a ne îmbogăţi viaţa cu creaţii menite dezvoltării noastre spirituale... Aşadar o austeritate care să nu meargă deşănţat către sărăcie, mizerie, foamete, muncă brutală care stoarce de puteri şi crează neplăcerea de a crea...
Această moderaţie de produse ale creaţiei omeneşti trebuie simţită, aranjată astfel încât să fie în deplină concordanţă cu energiile locale, cu structurările materiale care oferă un anumit drum, o anumită cale fluxurilor bogate care ne vin deopotrivă din cosmos şi din miezul planetei noastre...

DESPRE UN ANUME FEL DE MIMETISM SPIRITUAL

De-a lungul ultimilor ani mi s-a adus la conoştinţă frecvent un anume fenomen care nici mie nu-mi era de altfel necunoscut - o întrebare de fapt care exprima nedumerirea cu privire la un anume fenomen: de ce avem tendinţa de a copia modul de manifestare al unui anumit om – nu pentru că ne-ar face plăcere excesivă (aşa cum se petrec lucrurile de cele mai multe ori), uneori chiar dimpotrivă…
Majoritatea oamenilor imită din plăcere, şi ştim bine acest lucru; dar sunt şi oameni care nu găsesc prea multe lucruri în comun cu alţii, şi totuşi se trezesc că tocmai pe aceia îi imită. Nici nu stă în obişnuinţa lor să imite, având o atitudine şi un comportament foarte stabil, o concepţie foarte clară despre ceea ce au reuşit să devină de-a lungul vieţiilor: şi pentru care sunt foarte mulţumiţi.

Imitaţia este de fapt un fel de mimetism spiritual, iar acest studiu atenţionează orice om asupra înţelegerii unei asemenea situaţii, nu numai pe aceia care au sarcină de destin ajutorul oferit semenilor, ei simţind bine acest lucru. De asemenea, este o cale de atenţionare şi acelor care se simt bine doar exprimându-şi propriile lor idei, propriile sensuri, direcţii de idei: să nu creadă că ei ar fi depăşit acest “stadiu”. Căci cu cât evoluţiile sunt mai înaintate, cu atât sfera de ajutor cuprinde simultan mai mulţi indivizi în oferire de ajutor: la început pentru un individ sau pentru un grup restrâns de indivizi cu aceeaşi evoluţie spirituală – dar pe mai multe direcţii (supravieţuire, comunicare interpersonală, deplasare, creaţie, etc.), apoi mai multe grupuri cu acelaşi nivel de evoluţie, apoi grupări din ce în ce mai multe cu evoluţii diferite, aflate la început în deplină armonie de manifestare – apoi din ce în ce mai diferenţiate privind înţelegerea între ele.
Mimetismul spiritual, aşa cum am început eu să-l studiez, pare a fi propriu în special evoluanţilor secundari – ajutători prin excelenţă. Însă pe măsura înaintării în studiu am observat că cele mai importante căi de fiinţare nu numai a societăţilor umane, ci toate formele de manifestare ale monadelor întrupate se bazează pe acest fenomen. De fapt nu este un simplu şi trecător fenomen (chiar dacă puţini oameni azi îl conştientizează şi îşi pun întrebări asupra lui). El trebuie privit într-un cadru foarte larg: căci el este un element fundamental, pe care se bazează evoluţiile noastre.
Începem prin a discuta despre ajutători şi cei ajutaţi de ei (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/ajutatori-si-ajutati/ ) şi ar trebui să înţelegem că orice început foloseşte această formă de manifestare. În societăţile umane se observă că cei mai mulţi oameni (şi nu numai, iar despre alte vieţuitoare se pot scrie la fel, zeci şi sute de pagini) folosesc pentru a învăţa numai acest fel: de a copia cele pe care le percep în mediul de trai, de la semenii lor. Însă nu este o preluare după observare a unor elemente noi, cu o transpunere directă în modul propriu general de manifestare. Iar acest lucru se petrece pentru că la început, spiritual vorbind, spiritele nu au încă experienţa de a prelua şi a folosi rapid, din mers, cele învăţate, exprimându-se imediat prin modul propriu de manifestare.
Discutăm deocamdată numai despre noi, oamenii – monadele creatoare conştiente de pe Pământ, întrupate cu corp fizic, pentru că acelaşi fel de abordare nu se referă la entităţile astrale, dimensionale, sau la alte feluri de evoluţii, din alte universuri. De asemenea, nu ne referim deocamdată decât la perioadele cu vibraţie planetară joasă şi foarte joasă – căci în restul timpului planetar absolut toţi întrupaţii sub formă de oameni înţeleg în mod fluid şi corect absolut orice aspect al evoluţiilor.

Să reţinem aşadar, aceste prime aspecte, pe categorii de evoluanţi:
– pentru evoluanţii primari: ajută la formarea, dezvoltarea şi diversificarea formelor de manifestare personală şi de grup, în fiecare loc de întrupare din fiecare univers în parte;
– pentru evoluanţii secundari: ajută la îmbogăţirea formelor de manifestare proprie, care va continua în eternitate, în special la formarea şi consolidarea atitudinii generale de ajutător. Această atitudine foloseşte absolut toate formele de învăţătură pe care monadele şi le însuşesc de-a lungul evoluţiilor lor: cuprinde aşadar într-o primă fază, preluarea prin copiere, prin mimentism, a formei personale de manifestare a celor pentru care s-a întrupat ajutătorul, direct în mijlocul lor, în sistem corporal propriu speciei planetare, locale, pentru ca din manifestarea lor, din modul de folosire a corpurilor lor, din felul în care se pot ei adapta mediului de întrupare, ajutătorul să introducă noutăţile de manifestare, care le va asigura tuturor, împreună, mersul evolutiv în continuare.

La începutul evoluţiilor chiar este vorba despre mimetism, care îşi are originea în necesitatea monadei de a se adapta condiţiilor de mediu în care s-a născut. Nu este o adaptare conştientă la început, ci obişnuinţa monadei, din formarea ei iniţială, de a merge cu valul, cu fluxurile de energie din care, şi cu care s-a format.
Pe parcursul evoluţiilor toate monadele vor conştientiza şi îşi vor studia în amănunt toate manifestările lor automate de la început, instinctive: nu numai cele formate în stadiile primordiale de trăire, ci şi toate cele care se vor forma în evoluţii, în continuare. În orice etapă de evoluţie, la începuturi se preiau învăţăturile tot oarecum automat, de la ajutătorii popoarelor spirituale: de la formele de supravieţuire în medii noi de trăire – la cele mai avansate de creaţie, de modelări spaţio-temporale, structural-dimensionale, universice, precum şi conştientizarea altor atitudini, altor forme de necesităţi. Aceste alte necesităţi sunt de fapt trăirile conştiente, trăirile pe care monadele le aleg treptat conştient pentru folosire,după experienţa acumulată, dintre mai multe posibilităţi aplicabile în mediul de întrupare momentan. Neavând experienţă la început, asemenea învăţături se preiau tot prin copiere, însă timpul de folosire identică – sau căutat-identică – se diminuează de la o fază la alta a evoluţiilor.
La început, alegerea se face în folosul propriu, apoi în folosul propriului grup de evoluţie, învăţând treptat alte manifestări: de sacrificiu pentru grupul propriu – mai întâi pentru pui, apoi pentru alţi parteneri de viaţă, apoi comunitate, apoi comunităţi din ce în ce mai largi – până la universuri întregi.
Atitudinea de compensaţie se instalează şi ea treptat, pe măsură ce şi alţi membri învaţă să facă acelaşi lucru.
Abia dincolo de jumătatea evoluţiilor primare monadele încep să conştientizeze că majoritatea formelor de ajutor pe care l-au primit au avut la origine nu “legea compensaţiei”, ci alte seturi de legi cu manifestări diferite, chiar dacă de aceeaşi natură. Unde “lege” este formarea unei percepţii unanime sau măcar generale pentru un grup de evoluţie şi grupuri asemănătoare, apropiate ca evoluţie sau unite în manifestare în faţa aceloraşi condiţii de trai local. Acolo unde totul pare a fi bătut în cuie – excepţiile care treptat se generalizează arată cât se poate de clar că lucrurile nu stau de loc aşa. Iar ceea ce învaţă monadele în continuare este că “legile” şi statornicia se pot transforma lesne în încăpăţânare, apoi se conştientizează neputinţa desprinderii de cele ce păreau câdva legi imuabile, se învaţă ce înseamnă şi la ce foloseşte prioritatea oferită flexibilităţii – dar şi departajarea flexibilităţii de perioada labilităţii...

…şi evoluţiile înaintează…
Ajutătorii înaintaţi obişnuiţi ai popoarelor spirituale aflate pe primele trepte evolutive: adică ajutătorii primari galactici şi post-galactici, precum şi secundarii, nu mai au orgolii mari, ci o împletire între hotărâre şi maleabilitate, cu care se pot adapta din ce în ce mai repede la condiţiile naturale şi sociale de întrupare. Tocmai de aceea au această abilitate, în formare şi în consolidare, de a folosi obişnuinţele vechi în direcţia adaptării rapide la manifestările celor pe care îi pot ajuta. Astfel de puteri ale lor le vor folosi pentru a canaliza forţele celor ajutaţi, prin propriul exemplu, către elemente noi de trăire, de manifestare, de înaintare pe drumul folosirii superioare a corporalităţii lor moştenită de la generaţiile anterioare, apoi de intrare pe drumul creaţiei, de întărire a forţelor creaţioniste, a calităţii creaţiei, de atitudine şi comportament de moralitate superioară, cu demnitate şi autocontrol în situaţii dificile, folosind experienţa proprie în mod echilibrat, folosind moderat resursele mediului, cu conştienţă de lumea tuturor întrupărilor în care se desfăşoară viaţa comunităţii.
Ajutătorii înşişi ajung să nu se mai dezechilibreze – chiar dacă în perioadele grele suportă şi ei suficient de greu situaţiile deviante de la morală, demnitate şi respect între membrii comunităţilor lor. Treptat ei se echilibrează singuri, fără să rămână în comportamentul social general, la care ei au venit să aducă modificări şi nicidecum să rămână în manifestarea lor. Îşi fac treburile mai departe, având în vizor în primul rând orice formă de ajutor pot ei oferi societăţii proprii, direct sau radiant. Chiar dacă pentru ei mimetismul poate fi un moment dezorientant, mai cu seamă în etapele de evoluţie în locuri cu joasă vibraţie, ei se străduiesc să meargă mai departe observând şi preluând tot ceea ce este de folos din mediul natural sau social în mijlocul căruia trăiesc. Răspândesc învăţătura nouă şi prin exemplu personal, faptic, dar şi radiant: la început în special atitudinile vechi – atâta timp cât le folosesc, contribuind la consolidarea lor (care vor fi spiritelor ajutate de mare folos atunci când vor trăi la rândul lor acelaşi tip de experienţă de ajutător) – dar şi tot ce poate conduce la revenirea în obişnuinţele lor personale. Pentru ei este revenire – pentru cei ajutaţi este noutate. Însăşi această revenire poartă cu ea atitudinea de schimbare, elementele speciale care sunt necesare înaintării societăţii, din însuşi modul de a se trăi în societatea ajutată.
Astfel sunt preluate în acelaşi timp şi învăţăturile cele noi, dar şi exemplul de ajutător în sine: ceea ce alte spirite ar fi considerat degradant să mai imite pe alţii după ce au depăşit această fază şi îşi caută conştient personalitatea proprie, ajutătorii înaintaţi consideră ceva de folos din orice element de trăire, de pretutindeni şi din orice tip de evoluţie. Se dovedeşte astfel cum şi acest element, un asemenea mimetism spiritual este de fapt crearea de condiţii fundamentale pentru propriile manifestări: şi pentru îmbogăţirea manfestărilor proprii, şi pentru dezvoltarea şi consolidarea propriei personalităţi, folositoare dacă este îndreptată către stabilitatea comportamentală proprie şi nu către autoritarism deşănţat, aşa cum au trăit şi ajutătorii cândva, în dezvoltările evoluţiilor proprii. Şi tocmai de aceea ei înţeleg şi ajută cât pot ei de mult acolo unde este necesar.

Toţi participanţii la o astfel de comunitate îşi lărgesc sfera de manifestare, astfel. Şi fiecare o va duce cu sine spre a fi exemplu, mai departe, în alte locuri şi în alte timpuri. Astfel încât, la un moment dat al evoluţiilor, ne vor afla cu toţii în cunoaştere comună, chiar dacă fiecare monadă va avea liniile proprii de manifestare. Tocmai de aceea monadele centrale sunt cele care acţionează într-un tot unitar, convergent către mari ţeluri, uriaşe idealuri pe care ei pot să le transforme în realitate. Şi nouă, la un anumit moment dat ale evoluţiilor noastre nu ni se vor părea nici un fel de condiţii, de situaţii – nimic străin propriu zis, nimic greu cu adevărat de trăit, de aprofundat. Vom avea cu toţii linii de înţelegere comună, căi de înaintare comune, deşi fiecare în felul său. Astfel se îmbogăţeşte experienţa tuturor şi între evoluanţii actuali, dar şi între evoluanţii actuali şi valurile mereu noi de monade care intră în evoluţii permanent.
Vă doresc toate cele bune şi frumoase !!!...

CÂTE ADEVĂRURI NE POT SPUNE ICOANELE NOASTRE...

... Ştiu această fotografie din 2006... Azi am privit-o cu atenţie, simţeam că este ceva cu ea... ceva deosebit la ea...
Şi la o clipă din cele multe petrecute în faţa ei mi-am dat seama...
...Foarte corectă reprezentare a razelor emise de corporalitatea fluidică a Domnului Iisus: este valabil pentru orice sistem corporal omenesc, şi reprezintă radiaţia corpurilor puternic vizibile pentru un clarvăzător atent: razele cele drepte vin de la corpul mental, drepte ca nişte săgeţi în mediul natural planetar, iar cele cu traseu ondulat reprezintă razele emise de corpul astral (emoţional) - extrem de sensibile, cu o mobilitate superioară tuturor celorlalte radiaţii... Dar ştim bine cât de sensibili suntem de la o clipă la alta a vieţii noastre... astfel încât putem înţelege acest mod splendid de reprezentare realizată de străbunii noştri, în plan bidimensional ...

PS: dacă mai ştiţi şi alte icoane care au astfel de reprezentări, poate ne spuneţi şi nouă !!!...

„ARDERILE DE TOT”...

MOTTO: Trăim o perioadă în care nu numai că am uitat cunoaşterile noastre străvechi, dar am uitat şi că am suferit cândva ştiind că le vom pierde, am uitat şi că am suferit văzând cum nu mai avem timp să le păstrăm, să le folosim, să le transmitem copiilor noştri pentru ca şi ei, la rândul lor să le transmită generaţiilor următoare...

Azi ne minunăm doar că vedem vestigii ale unei lumi dispărute, înlănţuite de-a lungul ţării – de-a lungul tuturor ţărilor – şi nu înţelegem decât că strămoşii noştri făceau „statui” mult mai mari decât facem noi azi, căci ei au modelat munţii arătându-ne – credem noi – că pot să facă ceva pe măsură ce ei înşişi ar fi învăţat să folosească: dalta şi ciocanul... Ne punem întrebări de felul: Cum au reuşit aşa ceva? Care au fost primele realizate – din ţara proprie şi au copiat alţii sau – puţin credibil: strămoşii au copiat de la alţii (trufia de neam)... Oare ar fi fost (chiar de ce nu ar fi fost?!!...) mesajul strămoşilor către extratereştrii veniţi din ceruri, să vadă ei că oamenii se aflau în fază de creatori artistici... Oare să fi fost doar altare pentru închinarea către zeii din ceruri (şi ar fi credibil că doar noi azi ştim că zeii erau de fapt extratereştri...), pentru adus ofrande şi alte feluri de închinăciuni...

Nu acceptăm încă faptul că nu era acesta motivul final al “artei” lor, ci lăsarea prin veacuri a unei moşteniri coerente, profund cunoscătoare, urmaşilor care aveau să trăiască momentul revenirilor...
Pentru că ştiau că acest moment va veni...
Ştiau că timpul revenirile vor fi negreşit, după timpul în care stăpânii popoarelor aveau să şteargă cunoaşterea lumii. Şi mai ştiau că o asemenea ştergere nu va fi „de tot”, că lăcomia, cruzimea şi răutatea, agresivitatea şi perversitatea vor fi singurele care vor trece, de care omenirea întreagă se va bucura că au trecut şi mai ales se va bucura că toate cele rele au fost superficiale, ne-totale: incredibil să spunem , să credem noi acum aşa ceva... Şi totuşi aşa este, iar străbunii noştrii ştiau mult mai bine decât noi această realitate...
O vom înţelege şi noi cândva, om cu om, popor cu popor...

Cei care au lăsat uriaşele vestigii au făcut-o pentru a atrage atenţia asupra faptului că ei ştiau bine motivul pentru care le-au pus în asemenea locuri: ajutorul lor pentru întărirea oamenilor de pretutindeni în momentul în care puterile tuturor se vor reinstala în lumea oamenilor, în pofida eforturilor stăpânirilor pentru o singură formă de întărire: întărirea slăbiciunilor umane… Dar nu au reuşit de tot, pentru că orice om rău este şi superficial – chiar dacă toţi răii lumii au crezut că nu le poate scăpa nimic... Însă nu au reuşit, în superficialul lor, să anihileze nimic din profunzimea lumii. Şi este normal să fie aşa – căci au şi ei, ca spirite întrupat, bunătatea lor subconştientă – aşa cum orice om bun are şi el la rândul rău un sâmbure de răutate subconştientă…
Cei ce ne-au lăsat vestigii au ştiut bine toate aceste lucruri.
Ei au avut o misiune în această lume. Misiunea lor principală a fost aceea de a estompa vibraţia joasă care a croit lăcomie, cruzime şi perversitate în lume, folosind pentru acestea în egală măsură energiile pământului şi a cerurilor. Ei nu au uitat nimic, retraşi şi ţinându-se cu deosebită modestie în marginea lumii, au ştiu totul şi au crezut cu tărie în revenirea lumii la perfecţiunea umană trecută: au crezut cu tărie că fiecare rău al lumii îşi va aminti cândva că a fost un om bun şi că aceasta va conduce la schimbarea adevărată şi profundă a oamenilor de pretutindeni. Au avut încredere totală şi au muncit din greu ca să lase totul moştenire: cu drag de oameni, cu drag de orice vieţuitoare, de păduri, de oceane şi de munţi deopotrivă...
Încrederea şi dragostea i-a ajutat să modeleze munţii şi pe dinafară, şi pe dinăuntru...
Au ştiut că mai întâi omul viitorului – din perspectiva lor – se va minuna de tot ceea ce există înafară.
Au ştiut că este în firea omului să afle, apoi să pătrundă şi sensurile mai adânci: la început puţin, apoi treptat, încet – dar sigur, simţind clar locurile unde au pus lucrarea lor, locurile care le-au dat energia şi echilibrul pentru a înfăptui cele ce erau în seama lor...
Şi au ştiut că puterile celor răi se vor estompa nu prin altceva decât prin propria lor conştiinţă care va reveni, în ultima lor clipă pământeană – după care vor pleca de unde au venit cândva. Şi au ştiu că lumea, aşa cum este croită ea, îi va ajuta să fie: şi răi – la vremea răului, şi buni – la vremea binelui definitiv în lumea omului.
Şi au ştiut bine, şi au lăsat lucrare dăltuită în piatra munţilor, care oglindeşte cunoaşterea lor: că prin porţile Cerului îmbrăţişat cu Pământul au venit zeii din vechime să dea formă omului pe Pământ, şi tot prin aceleaşi porţi tot ei, zeii, vor veni să ajute lumea pentru ultimele ei învăţături. Apoi cei ajutaţi de ei astfel vor pleca să-şi caute învăţături în alte părţi, şi tot prin porţi vor pleca apoi şi zeii-ajutători, de tot, definitiv sub forma lor umană. Iar oameni nu se vor mai naşte aici, spiritele care le-au însufleţit corpurile din generaţie în generaţie plecate fiind toate, care de unde au venit, din cerurile care îi aşteaptă înapoi…
… Şi alte noroade de vieţuitoare vor veni apoi să-şi cânte vieţile în marele cântec al Pământului… Şi zeii-ajutători vor veni din nou să le croiască şi lor, rând pe rând, vremuri după vremuri, alte trupuri pentru alte feluri de vieţi…

Noi trăim azi parte din viitorul lor, pentru unii – ultimele clipe ale vieţilor noastre pământene, având multă nevoie de moştenirea rămasă pentru noi – de la dânşii… Şi iată că a venit vremea să le vedem cu mirare pe toate, să ne întrebăm, apoi să cercetăm şi să înţelegem că am venit aici pentru multe lucruri de folos, iar din ele ne întrebăm cât am dus până la capăt şi câte au mai rămas de făcut. Şi mai ales: cât, cum şi când ne vor ajuta asemenea moşteniri în vremurile noastre. a venit timpul să înţelegem că o asemenea moştenire a fost multora de folos, generaţie după generaţie, până la noi şi vor fi de folos şi altora după noi. Treptat înţelegem că suntem în mijlocul timpurilor omenirii de fapt, căci dacă acesta este timpul în care încep revenirile, atunci mult va mai fi înainte de înfăptuit de oameni pe Pământ.
Şi iată că începem să înţelegem altfel scrierile vechi, care ne spun multe şi fiecare generaţie şi-a luat ceea ce a putut din ele. Abia la sfârşit vom înţelege toate semnificaţiile pentru care s-au înscris cele de acolo pentru omul care îşi va aminti toate vremurile pe care le-a trăit, cu toate cele pe care şi le-a dorit…
A venit timpul să ne dăm seama că vremurile începuturilor au fost cele ale “arderilor de tot”, iar cele ale sfârşiturilor vor fi tot aşa. Între ele – puntea suspinelor: vremea în care omul nu-şi poate duce tot lucrul până la sfârşit:
– cunoaşterile rădăcinilor, între cer şi pământ: cât din cer şi cât din pământ, cu câtă putere venită din lume şi câtă putere să croiască pentru a se răspândi în lume;
– lucrarea totală, gândită, planificată, măsurată, înţeleasă de către omul-creatorul ei: cât pentru omul creator şi cât pentru lumea în care el îşi pune creaţia;
– cercetarea locului fără, apoi şi cu creaţia sa, pentru a înţelege efectul ei şi a îndrepta orice neplăcere a lumii vii ar fi croit ea: pentru orice vieţuitoare şi la fel pentru împrăştierea suflului stâlpilor de lumină care formează temelia stelelor, şi pământurilor din lumea nesfârşită a cerurilor;
– cercetarea propriului suflet şi trup, în calitate de creator şi trăitor, pentru sine, pentru toate învăţăturile care i-au fost date şi pentru cele care vor veni în continuare;
– şi nu în ultimul rând cercetarea lumii viitorului, a viitorului însuşi, pentru pregătirea atentă a unei noi creaţii, cu toate pregătirile necesare pentru creator şi pentru lumea în care îşi va plasa viitoarea creaţie, în perfectă armonie cu toate cele trăitoare în viitor: planeta însăşi, cerul cu toate ale sale curgând lin către pământurile şi apele din jur, aşezarea oamenilor şi propria sa devenire în mijlocul ei…

Să considerăm cele scrise mai sus că sunt doar 1% din întreaga lucrare pe care omenirea – adică: om cu om, fiecare om în parte – avea înainte, şi va avea prin simţirea proprie şi nicidecum prin vreo impunere venită de undeva, de oriunde.

...ARDERILE DE TOT...
Pornind de aici am răspuns la întrebarea:

“Ce ne poti spune despre : ” –„dincolo” este claritatea cunoaşterilor de tot, a „arderilor” de tot… “.Stim ca aici venim sa aprofundam si invatam dar cum sunt acestea “digerate” dincolo, atar la nivel personal cat si de grupul din care facem parte.”

Da, este foarte bine sesizată această nuanţă, întrebarea mi se pare a fi extrem de pertinentă… În timpurile pe care le trăim acum ne oferim noi înşine îngăduinţa (nu numai că ni se oferă această îngăduinţă din partea dumnezeirii) de a trece destul de superficial peste multe învăţături, căci suntem aici pentru a ne observa ŞI acest aspect (printre multe altele) – pentru a fi reglat în viitor: superficialul. Superficialitatea.
Pentru că înafara acestor timpuri de joasă vibraţie planetară, nu ne permitem să trecem peste absolut nici un aspect planetar (aşadar din nici un punct, unghi de vedere) al trăirilor noastre. TOTUL este aprofundat, ne trebuie să ajungem cu mult peste ceea ce azi numim “perfecţiune”. Eu încarc cu detalii orice lucrare de descriere a vieţii vechi – dar este hilar cât de puţin pot să prind din această pătrundere a străvechilor, a străbunilor noştri !!! :) Unii ar spune că exagerez, că nu ne-a trebuit vreodată, şi nu ne va trebui niciodată o astfel de cunoaştere … Eu spun că nu am pus nici 1% din tot ceea ce se poate cunoaşte, înţelege la nivelul de AZI, dar vibraţia creşte iar înţelegerile, pătrunderile merg vijelios înainte… Pătrund şi eu, dar nu am timpul necesar să descriu câte sunt acum (toate cele scrise aici au fost întocmite în linii mari între anii 2000 şi 2008)…
În acest context, este de remarcat metafora acestei vechi exprimări biblice: “arderile de tot”. Adică dacă acum “ardem” (adică descifrăm în mod voit) câteva necunoaşteri – în viitor “arderile de tot” nu vor lăsa NIMIC, dar ABSOLUT nimic “nears”: nepătruns, neînţeles. Adică – să nu existe nici un fel de “Nu ştiu!” , “Nu mă interesează!” , “La ce-mi trebuie??!!”. Totul va fi – aşa cum a fost şi întrecut – de trebuinţă. Tot ceea ce este pe Pământ, aici, acum, în orice moment, este de MARE trebuinţă…
…Şi tot ceea ce am exprimat în aceste rânduri mi se par palide faţă de profunzimea unor descrieri privind acest TOT… De care unora conştiinţa exprimabilă azi se scutură şi zice: “Să vină 21 decembrie 2012 să trec în altă dimensiune, să scap odată de aici...” !!! Ei bine… nu “scăpăm” … Alţii spun oftând din greu: “Lua-m-ar moartea odată…” Dar nu… Ne mai trebuie să înţelegem, să trăim nişte (sau multe…) superficialităţi, până când vom ajunge să trebuiască să plecăm… Sunt foarte multe de care nu ne dăm acum seama, dar subconştientul nostru le strânge sârguincios pentru a ni le analiza noi înşine după terminarea acestui destin…

EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (4): DE LA INEXPLICABIL CĂTRE MIRACOL: BILOCAŢIA

Nu vreau să fac altceva prin aceste scurte articole, decât să atrag atenţia asupra unor confuzii şi neînţelegeri, urmând ca în viitor asemenea subiecte să fie reluate ori de câte ori este necesar, la cererea dvs. Este important să cunoaştem măcar în linii mari anumite aspecte, pentru ca înţelegerile personale să se aşeze pe o bază, pe un fundament scuturat măcar în parte de confuziile generale şi neînţelegerile evenimentelor cu care ne putem confrunta oricare dintre noi, la un moment dat al vieţilor noastre.
În domeniul experienţelor extrasenzoriale (sau, cum le numesc eu: experienţe multisenzoriale, căci ele se datorează percepţiilor cu senzorii celorlalte corpuri din sistemele noastre corporale) azi lumea baletează între inexplicabil sau miracol - dacă starea este plăcută şi oarecum înţeleasă - şi boală, dacă starea este asociată cu fenomene dureroase sau necunoscute pe care omul nu le poate încadra altfel. Personal obişnuiesc să îndrum oamenii şocaţi care mi se confesează să meargă mai întâi la medic pentru un examen general (de cele mai multe ori este cazul unui oculist sau ORL-ist, în funcţie de fenomenul perceput) pentru ca omul să se lămurească şi să facă tot posibilul pentru a-şi pune la punct funcţionarea organică. Dacă fenomenul persistă în stare declarată de sănătate (pe care eu îl ştiu deja, dar se încredinţează astfel şi omul), atunci începem discuţia mai profundă.
Sigur că două fenomene generale ies din lista medicilor: călătoria astrală (sau visul conştient) şi fenomenologia complexă care presupune elemente corporale ieşite din comun: fenomene corporale inexplicabile şi cele de tip miracol. De multe ori omul ajuns la "doctor" poate fi tratat cu o serie de tranchilizante puternice, care pot să ascundă un timp cele percepute anterior, după care totul poate reveni cu putere mărită chiar - datorită liniştirii puternice pe care o acceptă cu încredere.
Din nou fac precizarea că nu pun aici în discuţie fenomenele de tip percepţie spontană mistică, fie ele şi în grup - căci oamenii pot fi influenţaţi de la distanţă, ori pe cale naturală, mentală, ori pe căi tehnologice avansate.
De asemenea nu se pun în discuţie fenomenele care apar în practică urmărită prin cursuri de specialitate.
Nu aş dori să pun în discuţie aici faptul că omul apelează în cazul fenomenelor inexplicabile la preotul local, căci este dreptul său să creadă orice despre propriile sale percepţii: este experienţa sa, din care are foarte multe de învăţat.
Orice fenomen trebuie cercetat personal, nu cu îndoiala de a nu fi adevărat, care poate influenţa mult rezultatul cercetării, ci cu curajul de a descoperi cât mai multe aspecte ale fenomenului cercetat. Dacă dăm peste ceva care ne trezeşte îndoiala, este bine să nu generalizăm îndoiala noastră, generalizând şi decretând că nimic nu este adevărat ; ci să cercetăm până unde este adevărul simţit de noi - şi să fim în acelaşi fel deschişi şi la alte explicaţii care ar putea să prelungească cunoaşterea dincolo de propria cercetare. Să încercăm să vedem de unde porneşte devierea, confuzia, cum şi unde se împletesc adevărul cu confuziile, unde se despart şi cum se reflectă fiecare în parte în cele ce au ajuns la noi ca informaţie, cum ne influenţează în viaţa de fiecare zi. S-a creat obişnunţa de a folosi expresia de "iluzie" - dar de cele mai multe ori adevărata iluzie este de fapt confuzie, lipsă de cunoaştere, de informare pe o plajă mult mai largă (şi în permanentă creştere, de altfel). Iluzia însă nu cred că se referă decât la :
- iluzii optice - legate strict de structurile oculare - "iluzii" care nu cuprind percepţiile de tip astral: entităţi şi structuri planetare, stelare şi universice, elemente de câmp eteric şi astral aflate azi în cunoaştere din ce în ce mai extinsă în interiorul unor grupuri de cunoscători care ar proceda mai corect să informeze şi în exteriorul grupului lor, pentru că se poate… Fără teamă că îşi "strică" imaginea de om "serios"; o astfel de imagine, de om serios, rezultă din întreaga activitate, chiar dacă în jurul nostru sunt mulţi care dispreţuiesc încă activitatea de tip ezoteric-spiritual;
- iluzii emoţionale sau ambiţionale: iluzia că un alt om mă iubeşte (la mijloc fiind de fapt proiecţia propriului sentiment asupra celeilalte persoane), iluzia că precis voi câştiga sau voi ajunge fără nici un fel de efort şi fără asumarea unor responsabilităţi drept în vârful unei piramide sociale. Sau, la polul opus - iluzia că, dacă muncesc mult şi corect precis voi ajunge în vârful aceluiaşi fel de piramidă socială sau politică, etc.

Ideea unei proiecţii emoţional-vizuale sau auditive din satelit (adică pe cale tehnologică şi adresându-se unui grup larg de oameni), precum şi aceea a unei induceri mentale naturale (hipnoză, transfer de imagine sau sunet de la un emiţător la un receptor mai mult sau mai puţin pasiv) nu intră în categoria iluziilor, optice sau sonice deopotrivă, căci acolo avem de-a face cu o activitate umană conştientă, o proiecţie reală, realizată în mod natural (prin intermediul corpului mental uman, care devine emiţător) sau tehnologic (prin intermediul unei aparaturi care funcţionează prin intermediul propagării unor unde, puţin simţită în mediul înconjurător). Chiar este vorba despre ceva real - altfel am discuta despre iluzie, în felul său, când deschidem un TV sau PC: dar le numim transmisii, şi nu iluzii… Fenomenologia de la care am pornit este de fapt exact de aceeaşi natură, doar că se bazează pe unde electromagnetice care au ca receptor direct nu un aparat (TV, PC, radio, celule fotolectrice, etc. - deci aparate de intermediere) ci direct creierul uman.
Putem discuta şi despre alte fenomene, categorisite în general tot ca „iluzii" , şi care de fapt nu sunt de loc iluzii, ci amprentări mai mult sau mai puţin intenţionate ale spaţiului înconjurător, un spaţiu universic format din multe straturi existente simultan - dar fiecare în parte fiind de vibraţii diferite, ceea ce le permite să folosească acelaşi spaţiu universic. Pot fi şi succesive, pot fi şi împletite, întrepătrunse - sau periodic, sau numai în stare de necesitate, sau permanent. Asemenea amprentări explică un anume fel de "bilocaţie" - aceea pe care noi o cunoaştem (de exemplu, din filmele de tip „Matrix", „Kung Fu", etc.), unde acelaşi om pare că se află în două sau mai multe locuri diferite, simultan ; nu este vorba despre aşa numita mecanică cuantică - despre care un fizician de bine pregătit ştie clar că este aplicabilă doar într-un spaţiu bidimensional - în care o particulă poate fi simultan în două locuri diferite, cu efecte posibile în spaţiul tridimensional care îl cuprinde pe cel bidimensional. Cu toate acestea este simplu de făcut confuzii privind separarea sau extinderea efectelor în toate părţile, cu explicaţii de care nici fizicienii, dacă le cunosc cât de cât, nu sunt hotărâţi dacă să spună sau nu publicului că astfel de lucruri sunt foarte probabile şi neaplicabile constant, permanent, în viaţa concretă. Sau nu au încă permisiunea sponsorilor lor.
Bilocaţia se confundă aşadar cu amprentarea conştientă sau inconştientă a spaţiului înconjurător, iar aici ar trebui făcută o descriere mai amănunţită a acestui fenomen - căruia îi voi rezerva un spaţiu mai amplu. Fiecare vieţuitoate lasă o amprentă în spaţiul pe care îl ocupă, amprentă care poate persista în funcţie de specificul vibraţiei sale comparativ cu vibraţia generală a spaţiului respectiv: o remanenţă a vibraţiei personale care poate fi foarte joasă sau foarte înaltă, şi atunci ea rămâne un timp suficient de lung pentru a fi sesizată (de regulă cu privirea laterală, mărginaşă) sau, dacă se depărtează puţin de vibraţia medie a locului - poate fi sesizată puţin timp, după care o altă trecere, a altei vieţuitoare, îi va lua locul. Viaţa urbană se spaţializează şi se bazează pe astfel de amprentări, deoarece astfel fiecare dintre noi păstrăm în memoriile spirituale active prezenţa altor spirite întrupate în acelaşi timp cu noi. Se poate discuta despre teama - justificată astfel - a unor spirite de a intra în contact direct cu alţi întrupaţi (agorafobie) mai mult sau mai puţin înţeleasă chiar de cel ce simte astfel. Experienţa de acest fel va fi înţeleasă cândva şi rezolvată prin aplicaţii de natură a schimba o astfel de neputinţă.
Personal am perceput de ani de zile asemenea amprente, pe care le-am studiat în amănunt: nu vreau să sperii multă lume… dar este ceva deosebit cu adevărat să vedem cum se amprentează şi cum se preiau elemente de amprentare pe un scaun din mijloacele de transport în comun: adevărata socializare porneşte de la mlădierea subconştientă, prin împletirea energiilor şi vibraţiilor din spaţiile folosite în comun… La fel, sălile de spectacol, şcolile, spitalele, etc.

Adevărata bilocaţie - despre care voi scrie pe îndelete în curând - se confundă cu dedublarea astrală sau cu activitatea mentală înaintată. Adevărata bilocaţie se consideră, în mod eronat, posibil a fi realizată de orice om, întrucât orice om - doar fiind conştient de universul în care trăieşte - ar putea ajunge la practicarea „minunilor dumnezeieşti". Lucru care, cu respect pentru toată lumea, nu este posibil pentru orice spirit: nu este pentru noi, în calitate de spirite care nu sunt nici pe departe în starea de a fi terminat evoluţiile personale.
Nu este posibil a fi desfăşurate de noi nici pentru faptul că un asemenea loc din univers, cum este Pământul, nu poate suporta oricum şi oricând asemenea practici. Căci la nivelul de populaţie activă, şi umană, şi de întreg biosistem planetar, astfel de practici curente ar deplasa mase uriaşe de aer planetar, cu energii planetare, din cauza neputinţei menţinerii la un loc, în puterile radiante ale spiritului: şi evenimentul, şi mediul înconjurător, ceea ce ar deveni asemănător cu detonarea unui bombe. Vom discuta pe larg despre asemenea lucruri, în studiile istorice, ample, studii despre trecutul conştient şi cuminte-lucrativ al omenirii străvechi...
Pe scurt - ca să nu rămânem fără explicaţii, măcar restrânse - bilocaţia adevărată înseamnă ca o singură entitate, aflată într-un univers de staţionare, să-şi poată trimite un set de raze monadice într-un alt univers, un alt set de raze monadice în alt univers - de regulă câte un set în toate trei universurile materiale: Universul Fizic, Universul Astral şi Universul Cauzal , dar în acelaşi timp şi în straturile sau dimensiunile structurale paralele ale Universului Fizic, precum şi în Universul Secundar: aşadar practic aceeaşi entitate se poate manifesta în toate universurile simultan, chiar efectuând lucrări diferite, de amploare diferită şi cu semnificaţii diferite pentru fiecare univers în parte.
Iar aceasta este o realitate curentă şi clară a marilor creatori-coordonatori ai evoluţiilor noastre...
Adevărata bilocaţie apare extrem de rar în realitatea noastră planetară, numai pentru desfăşurarea unor sarcini extrem de complexe: aşa cum a fost venirea şi desfăşurarea lucrării lui Iisus Christos, dar şi a altora ştiuţi şi neştiuţi, care au avut permisiunea de a folosi rar, dar real, în anumite momente planetare bine definite, asemenea puteri, spre binele întregii planete şi nu numai: al planetei, al celorlalte planete din sistemul stelei noastre, a stelei însăşi şi a multor altor elemente constitutive ale galaxiei: nu numai stelele, ci şi întreg sistemul matriceal al galaxiei. Impulsurile energetice ale unei asemenea lucrări conduce la susţinerea, şi menţinerea în funcţiune, periodică, a sistemului de corzi galatice, mai ales cele de la periferia galaxiei către nucleul ei, şi mai ales în perioadele de vibraţie joasă sau de modificare de la vibraţii joase către vibraţii înalte. Dar mai ales atunci când o stea cum este Soarele nostru bun şi drag susţine o complexitate rar permisă, pentru evoluţii cu totul speciale, aşa cum se desfăşoară azi, pe Pământ, datorită necesităţilor grupurilor de spirite umane aflate în evoluţii deosebit de complexe.

Aşa cum spuneam mai sus, bilocaţia este un fenomen confundat deseori cu activitatea mentală înaintată, care încep cu fleşuri de percepţie, de vedere mentală: de aici vine şi exprimarea de bilocaţie - expunerile arată cum cineva vede pe altcineva din locul trăirii sale curente, în timp ce persoana percepută astfel este percepută la locul său şi de alte persoane, în locul unde se află de fapt. De altfel vederea mentală se bazează pe dispariţia totală a peisajului de trăire curentă: cameră, spaţiu deschis, orice vedere a locului real de trăire - şi înlocuirea lui cu o persoană aflată în alt loc, cu alt spaţiu din acelaşi timp sau din timpuri diferite: trecut sau viitor. Omul percepe totul ca fiind perfect real, în timp ce el poate crede că o parte din el s-a deplasat în altă parte, sau altcineva a fost în timp real în camera sa, în timp ce altă persoană poate spune că cel ce are viziunea a fost pe loc. Iar descrierea viziunii - căci este vorba de o viziune, ar spune că a fost în locul descris… Fără o cunoaştere reală a puterii mentale umane şi fenomenologiei de desfăşurare, orice om fără o astfel de experienţă poate spune că a fost în mijlocul unui fenomen de bilocaţie - ceea ce nu est de loc real.
De asemenea, în acelaşi fel se poate discuta despre confuzia cu dedublarea astrală: mulţi cred că au fost în mijlocul unui fenomen de bilocaţie - ei aşa îl numesc - dar tot ceea ce ei descriu este o călătorie astrală. Necunoscând toată fenomenologia legată de călătoriile astrale (sau visele conştiente), omul povesteşte despre experienţa sa numind-o bilocaţie (caz real, pe care îl spun acum) după cum a auzit cândva, undeva… Este bine să cunoaştem diferenţele şi să explicăm şi altora cu ce se confruntă de fapt.

Să ne oprim deocamdată aici, urmând să aruncăm o privire asupra experienţelor de tip miracol, neînţelese sau prea puţin înţelese, de cele mai multe ori, de cei care le trăiesc: dar şi aceasta fiind o experienţă personală şi de grup, din care avem cu toţii enorm de multe lucruri de învăţat…

Ieri seară, la Corbii de Piatră ......

...privesc muntele celor care s-au sihăstrit pentru binele neamului... Sufletul mi se scaldă în bucuria înfrăţirii lui cu sufletul neamului nostru coborât pe pantele timpului din Omenirea Dintâi... cu modestie şi curaj, bunătate şi cuminţenie...
Multe sunt încă popoarele care stau în leagănul prunciei lor, asemenea nouă... Să nu ne ridicăm nasul cu trufie, aşa cum au făcut-o alţii... căci şi nouă altfel ne va fi ruşinea prea grea de dus când vom citi om cu om Adevărurile Lumii... cândva...

EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (3): FENOMENE CARE IMPLICĂ NECUVÂNTĂTOARELE (actualizat)

Cred că ar fi de folos să citiţi, când veţi avea puţin timp, şi cele scrise la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/07/zane-duhuri-spiridusi-si-entitati.html
Dar de data aceasta voi aborda această temă din alt unghi de vedere.

Zilele trecute stăteam pe o piatră cu gândurile peste tot şi nicăieri, lăsând să se aşeze în mine înţelegerile zilei...
...Îndrăznisem să colind vremurile de demult şi să-mi mai plec încă o dată fruntea... să mi-o umple Moşii, Călătorii şi Învăţătorii lor cu încă câteva valuri de îndrumări... Câteva gâze mă cercetau din zborul lor bâzâitor ... întotdeauna le las să mă cerceteze... de când mi-au protejat gândurile şi simţirile, la Şinca Veche, de curioşi inofensivi... Fluturi inofensivi... oamenii la fel de inofensivi, dar nu ştiau unii de alţii... Cum a fost atunci?!... sincer ştiu cum a fost, dar CE a fost nu am avut mult timp îndrăzneala să cercetez. Mi s-a părut întotdeauna ceva atât de diafan încât am impresia că voi destrăma un văl de borangic ţesut de zâne ...

Multe de povestit despre Şinca Veche şi simţirile de acolo... de-a lungul multor ani... Uneori nici nu-mi vine să analizez, atât de fine şi minunate pot fi... Chiar dacă clipele s-au dus de mult... amintirea se cerne sfioasă pe drumurile vii încă şi azi...

Vă voi povesti pe jumătate ce am trăit eu, jumătate ceea ce mi-au povestit oamenii care au fost şi dânşii implicaţi în ceve petrecute.

Ca întotdeauna mă apropiasem de locul numit de noi azi „altar”: cu sufletul împăcat şi plecat în faţa străbunilor... Ştiam că trebuie să iau o comunicare şi mi-am găsit un locşor ferit, căci erau oameni care ieşeau şi intrau din lăcaş vorbind fără grijă ... foarte bine, aşa şi trebuie, să lăsăm oamenii să se simtă dezinvolţi, este viaţa lor, o viaţă care trebuie trăită după cum este simţită... Fuseseră ceva fluturi de noapte acolo, pe care îi deranjasem intrând într-un pliu al peretelui... de obicei îmi este greu să suport fluturii de noapte, zburătăcind imprevizibili de colo-colo. Dar de data aceasta chiar nu-mi fusese de loc teamă de ei, deşi mă mângâiaseră cu aripioarele lor pe frunte, pe braţe... apoi plecaseră de parcă îmi cedaseră locul lor... Îmi aduceam aminte de dl. prof. Grigore Albu care ne spusese, prima dată când mersesem şi eu acolo cu dânsul şi câţiva prieteni, că de fluturii din templu să nu ne fie frică, căci sunt trimişii preoţilor din vechime...

Cufundată în primirea celor pe care generaţiile trecute ni le oferă nouă azi cu atâta generozitate şi bucurie... ca de la strămoşi la strănepoţi... am auzit ţipete depărtate de parcă se petrecea ceva afară; însă pentru că totul s-a cufundat în tăcere, am rămas cu nasul în peretele de piatră, cufundată în întuneric, cu atenţia încordată la descifrarea rosturilor celor pe care le primeam.
Treptat, după primire, m-am detaşat de starea mentală şi m-am depărtat de perete mergând uşor, liniştită, către lumina de afară. Câţiva oameni se uitau la mine cu ochii mari; atunci am prins curaj şi i-am întrebat ce se petrecuse. Doamna din faţa mea, la început sfioasă, apoi cu întărire, a început să-mi povestească cum chiar dânsa, mai mult ghicind în semiîntunericul lăcaşului, că acolo mai era cineva... fusese curioasă să vadă dacă mai era şi altceva acolo – un alt altar poate, decât cel cunoscut azi de toată lumea care a fost acolo. Şi atunci câţiva fluturi de noapte, mari, s-au năpustit efectiv asupra dânsei... care s-a speriat, normal, dar în acelaşi timp a intuit două lucruri: că ei mă „păzeau” pe mine – era clar pentru dânsa, căci veniseră din spaţiul dintre mine şi exterior, şi – dacă nu va insista, ei o vor lăsa în pace. Şi-a înăbuşit ţipetele, iar în momentul următor ei au dispărut complet – lucru pe care l-au atestat toţi cei prezenţi: la lumina vie a lumânărilor de peste tot nu mai era nici un fluture...
Acum era liniştită şi chiar m-a întrebat dacă nu cumva ascultasem „vocea îngerilor”... I-am spus că da... deşi eu îi numesc „ajutători” şi ne învaţă multe lucruri bune şi frumoase. Ne-am tras cu toţii într-o parte şi le-am explicat tuturor cât mă pricepeam şi eu atunci. Le-am spus cum noi spunem acum că fluturii pot fi trimişii sau – pentru unii – chiar sufletele strămoşilor: dar chiar dacă uneori asemenea lucruri sunt posibile, de cele mai multe ori – şi mai cu seamă în tangenţa cu noi, oamenii de acum, care suntem deja obişnuiţi cu locurile şi cu timpurile (cu planeta şi cu vibraţiile ei, cu ritmurile ei normale), nu mai avem nevoie de astfel de ajutoare – entităţi care să ne apară sub formă de vieţuitoare planetare – mari şi mici deopotrivă.

În paranteză fie spus azi, acum: ne vine să credem că cele spuse prin poveştile noastre vechi au rădăcini reale, dar acolo era vorba despre alte timpuri, când oamenii se străduiau să se adapteze repede şi bine timpurilor care veneau, ajutaţi din toate părţile pentru ca ei înşişi să ajute vieţuitoarele Pământului, mai departe, cât mai repede, până nu vor pierde abilitatea de a le înţelege, intuitiv şi iubitor: aşa cum toate – dar absolut toate generaţiile de lemurieni şi atlanţi au făcut-o, întotdeauna... Oamenii dintre epoci s-au adaptat repede şi şi-au dus toate sarcinile la bun sfârşit: ajutându-se reciproc, cu ajutorul entităţilor ajutătoare, a legăturilor armonioase şi profund cunoscătoare cu biosistemul planetar.
Noi nu am mai avut nevoie de ajutorul entităţilor întrupate sub formă de alte vieţuitoare pământene prin mileniul 4 Î.Ch.
Ceea ce trăim însă acum este începutul unei noi epoci, iar azi aducerile-aminte funcţionează încet, treptat, copleşite de abundenţa lumii pe care noi am creat-o până acum. De aceea uneori avem nevoie de aşa ceva, dar nevoile – ca şi ajutorul de acest fel – apar rar şi nu trebuie să sperie definitiv lumea, pentru a o îndepărta de o astfel de fenomenologie. De cele mai multe ori intuiţiile merg mână în mână cu fricile, de aceea frica sau sperietura funcţionează ca un factor declanşator pentru intuiţiile profunzimilor noastre: care se adeveresc imediat – sau aproape imediat, după cum este cazul şi nevoia personală a omului.

Însă uneori astfel de vieţuitoare mărunte pot fi ajutate să se manifeste în legea lor, în felul lor obişnuit, dar în împrejurări care pentru oameni prind anumite conotaţii, înţelesuri ajutătoare. Se poate face aşa ceva prin anumite direcţionări de fluxuri de energii sau prin vibraţiile emise de entităţile astrale care pot, de la nivelul corpului lor astral, să simtă perfect ceea ce nu le dăunează lor – dar şi ceea ce poate ajuta oamenilor, după sensibilitatea lor. Căci nu suntem încă cu toţii sensibili la acţiunile semenilor sau altor vieţuitoare. Entităţile ajutătoare astrale sau dimensionale pot sensibiliza vieţuitoare mărunte, care la rândul lor pot atenţiona pe cei care nu au încă formată sensibilitate la entităţi de orice fel, pentru a se manifesta după cum este felul obişnuit, încă, al omului, în situaţii deosebite de cele curente. Evenimente de acest fel ajută conştientizările lumii în toate aspectele sale, conştientizarea celor „văzute şi nevăzute”, mergând până la intuiţii ale mesajelor venite din această lume subtilă.

Pe de altă parte, corpurile noastre emit semnale de care nu suntem conştienţi, în plus faţă de cele ale ajutătorilor noştri astrali. Prin ele se sensibilizează cei din jurul nostru, care la rândul lor pot să le conştientizeze puterea, mergând până la intuiţia mesajului lor subtil. În cazul relatat – nu fluturii au emis semnale, ei doar au sensibilizat persoana, ci semnalele dialogului dintre mine şi ajutătorul meu au pornit intuiţia doamnei, tradusă prin bunul său simţ înăscut în semnale de liniştire şi de necesitate de a mă lăsa să-mi continui activitatea. Fluturii erau chiar reali, suflete micuţe – şi oricum ei pot dispare repede în zecile de şănţuleţe ale pereţilor lăcaşului... Astfel încât în cele câteva clipe de neatenţie – unii oameni de acolo din cauza ţipetelor doamnei, alţii de emoţii (soţul pentru dânsa, dânsa atentă la intuiţiile sale), fluturii s-au strecurat din nou în ascunzişurile lor naturale...

Am mai schimbat cu oamenii ceva idei, le-am arătat runele getice pe pereţii lăcaşului (din nefericire azi răzuite cu dalta...) şi apoi am ieşit cu toţii afară. Iar eu le-am spus urarea getică străveche, pe care tot un străbun mi-a şoptit-o acolo, cu ani în urmă, şi am luat-o cu sufletul plecat: „Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!!!...”
...Ceea ce dorea să spună, încă cu mii de ani în urmă: duceţi mai departe gândul de bine şi ajutaţi spre sănătate oriunde veţi merge în lume...

23.august.2012. NOTĂ:
Ceea ce am urmărit în acest articol a fost departajarea fenomenelor care implică întrupări ale entităţilor în corpuri cu aspect de vieţuitoare planetare sau transformarea propriilor lor corpuri astrale în forme de contur cunoscut oamenilor (de vieţuitoare planetare) - de influenţarea de la distanţă a vieţuitoarelor independente de entităţi, prin fluxuri energetice sau unde de vibraţie care că nu le deranjeze trăirile lor normale, în vederea creării unor evenimente pentru oameni.

Nu orice astfel de eveniment trebuie generalizat, crezut că acolo au fost entităţi care s-au "transformat" în fluturi şi mă păzeau cu adevărat pe mine... Influenţele de la distanţă sunt: şi cele care acţionează asupra necuvântătoarelor, şi emisiile entităţii astrale în ajutor oferit omului aflat în comunicare astrală, şi emisii ale corpului celui care primeşte comunicarea.

EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (2)

Am discutat de multe ori despre faptul că experienţele noastre extrasenzoriale pot crea frică de entităţi şi de derulări inexplicabile: din lipsă de cunoaştere, dar şi lipsă de dorinţă de a cunoaşte – în ideea că dincolo de zidul neînţelegerii ori este ceva neacceptat de ştiinţele oficiale sau de religie, ori frica de a fi înşelaţi în timp ce numai doctorul poate fi soluţia cea mai bună.
Frica de a fi înşelaţi oricum, sau neîncrederea că cineva poate avea dreptate acolo unde religia etichetează „mister”, iar ştiinţa „nu există” şi te trimite la psihiatrie, ne determină chiar să nu înţelegem până la capăt explicaţiile. Şi uneori chiar este greu de înţeles, pentru mare parte din oamenii au trecut superficial prin temele de fizică sau chimie în timpul şcolii. Pentru şcoala ne este totuşi bună, formându-ne elasticitatea de gândire cu ajutorul căreia trebuie să legăm înţelegerile unele de altele.
Când mi se povestesc cazuri despre care cam ştiu că nu sunt boli, totuşi de cele mai multe ori eu trimit oamenii la doctor: să se lămurească ori că nu sunt detectate oarece boli, ori să fie detectate orice cauze interpretabile drept boli. Iar dacă după tratament evenimentele îşi urmează cursul la fel ca şi până atunci – cel puţin omul poate ajunge şi singur la încredinţarea că poate aş fi avut oarece dreptate şi cel puţin să nu mai ardă de frica unor boli iluzorii, cărora nimeni nu le dă de cap...
Pentru că trebuie să înţelegem că disfuncţiile unor glande endocrine, aşa cum mai scriam pe aici, pot să ofere senzaţii asemănătoare cu fluctuaţii energetice cărora intrarea în funcţionări normale le stinge efectele: doar la intervale foarte mari, de ani de zile se pot ivi din nou, cu urmări benefice constatabile însă. Medicamentele însă pot produce diverse alte disfuncţii, chiar dacă ameliorarea aşteptată îşi face oarece efect temporar. Dacă cauzele sunt fluctuaţii energetice personale, tratamentul medicamentos poate determina acumulări energetice în alte părţi şi intrarea organelor fizice sub mare presiune, totul pornind la vale în cascadă şi putând determina chiar căderea generală a organismului şi favorizarea apariţiilor unor efecte distrugătoare totale. Pentru că nu ştim ce disfuncţii moştenim din partea părinţilor, iar noi nu ştim să gestionăm disfuncţiile. Sună aiurea: gestionarea disfuncţiilor? Poate – dar este ceva foarte real. Orientalii îndrumă pe cei care au tumori şi se „împrietenească” cu tumoarea, să-i devină prieten, să întărească organismul din toate celelalte puncte energetice de vedere pentru ca el, organismul întreg, să poată lupta natural cu disfuncţia. Sau să elimine din interior, sau să acţioneze prin închistare. Sunt multe cazuri în care organismul s-a obişnuit cu disfuncţia sau cu chistul format, şi poate merge mai departe zeci de ani, omul trăind până la bătrâneţe şi decedând din cauza acesteia din urmă, nu altfel...
Dar este necesar să ştim un singur lucru – pe care eu îl spun de ani de zile tuturor: mergi la doctor – dar nu uita partea spirituală... Gestionează-ţi furiile, tristeţile, frustrările, simplifică viaţa, redistribuie energiile care se acumulează ca o pungă ba azi, ba mâine: eşti furios? spală o rufă de mână, aleargă, gândeşte, fă ce eşti obişnuit să faci. Dar nu uita să te gândeşti de bine la motivul furiei după ce intri în oboseală... Eu mă analizez pe mine în primul rând, după ce m-am pus în locul celui/celor cu care am intrat în conflict. Căci numai aşa înţelegem rădăcinile care nu vin de la noi, iar dacă descoperim că totuşi vin de la noi, atunci să încercăm să estompăm, să corectăm, să îndreptăm. Şi mai ales, să discutăm pe cât posibil cu oamenii din jur, să nu ne ariciuim, să nu ne retragem supăraţi nici pe cei ce au provocat conflictele, nici pe cei asemănători, devenind bănuitori şi tensionaţi ori de câte ori ni se pare că toţi oamenii sunt la fel – şi mai ales răi ...
Mai ales, să nu credem că cineva ne face ceva „de rău” în casă. Spargerea becurilor, alunecarea unor obiecte aflate în echilibru instabil, pocnetele mobiliei mai ales după decesul unui membru din familie, toate pot avea explicaţii logice, fizice.
Dar pe de altă parte tocmai cei din jurul nostru astralii ajutători menţin totul în ordine – dacă este cazul, sau accentuează anumite mişcari natural-fizice, cu puterea lor, dacă noi înşine avem nevoie să fim întăriţi în încredinţarea că într-adevăr există o lume a nevăzutelor cu ochii fizici, pe care trebuie să începem s-o cunoaştem chiar din această viaţă. Într-adevăr, entităţile astrale au şi sarcina de a nivela câmpurile energetice ale casei, pentru a nu dezechilibra membrii rămaşi care au alte sarcini de făcut. Căci da, câmpurile se "zbat", se "schimbă", se transformă – după cum au fost puterile celor plecaţi sau după cum sunt neacceptările celor în prag de plecare.
Totul este bine aranjat de la începutul ciclului de vieţi pământene, astfel încât membrii fiecărui grup spiritual se ajută reciproc fie pe timpul vieţii, fie după plecarea din destinul fizic. Se poate ca la prima plecare din familie câmpurile să fie nivelate de ajutători dar, pe parcursul timpului, odată cu avansarea în destin, necesităţile să se schimbe şi alte plecări ale rudelor să fie însoţite de efecte lăsate să se petreacă, apoi chiar accentuări uşoare ale lor, după cum este cazul.
Totul are darul de a ne întări şi de a ne obişnui cu trecerea de la manifestările fizice din ultimele milenii – la cele cu care eram obişnuiţi înainte de ultima glaciaţiune, de a pătrunde şi apoi de a rămâne într-o lume în care cele văzute şi cele nevăzute se împletesc deopotrivă şi se sprijină unele pe altele.

În paranteză fie spus, şi deocamdată pe scurt: slujbele de înmormântare practicate în mod frecvent de către unele popoare au tocmai darul de a nivela câmpurile fluidice şi de a le amprenta cu dorinţe frumoase, liniştite, curăţându-se de diferite amprente prin aprinderea lumânărilor, arderea de tâmîie, de tăciuni stropiţi cu mirodenii sau lichide parfumate, însoţite de cântece şi sunete de altă natură decât cele casnice obişnuite. Bocetul este o formă asemănătoare, prin care amprentele chinurilor sau fricilor celor decedaţi sunt înlocuite cu amprentele celor rămaşi, chiar dacă ele exprimă jalea: este jale sinceră proprie – nu frica şi durerea de moarte.

Un alt tip de experienţe care provoacă neînţelegere sunt cele prin care, sub puterea de impuls a unor amintiri din vieţile anterioare sau sub puterea liniştirii în timpul unor comunicări astrale, omul se schimbă la faţă, producând spaimă celor din jur sau bucurie de tipul asistărilor la aşa-numitele miracole. Fenomenul are denumire religioasă de „metanoia”. Cele de tip miracol care se pot produce frecvent – nu discut aici de loc despre cele atestate religios ca fiind miracole – au determinări clare, despre care voi discuta în articolul viitor de acest fel. Dau exemple din propria mea viaţă, presărată cu extrem de multe trăiri şi evenimente de acest fel, pentru că nu doresc să deranjez alte persoane.
Eu am avut prima conştienţă din vieţi anterioare la 4 ani: o experienţă de o putere fantastică, care mi-a schimbat trăsăturile feţei preţ de aproape un minut – percepute real de educatoarea care se uita la mine în acel moment. Apoi toată viaţa am trăit în mijlocul acestui fel de manifestări, de o varietate copleşitoare. Eram în tabără de copii cu grădiniţa când a apărut brusc un helicopter al armatei – în 1960 erau din cele ruseşti, uriaşe, care făceau un zgomot sinistru de-a dreptul. În momentul în care copii şi educatoarele răspândite prin toată poiana urlau de sperietură şi frică, eu nu am mai auzit nimic: o linişte profundă m-a învăluit, în timp ce mă percepeam pe mine însămi femeie matură, înaltă, îmbrăcată într-o rochie lungă albă, cu părul foarte ondulat, negru, strâns uşor la spate. În faţa ochilor mei se afla în zbor, sus de tot, o creaţie ovoidală alb-strălucitoare, care se apropia de locul în care mă aflam: un fel de navă fără ferestre sau uşă, ori alte insemne speciale, ca un ou uriaş dar totuşi mic, care putea adăposti o singură persoană. Iar persoana din interior ştiam că este soţul meu, pe care îl aşteptam după o lungă despărţire...
M-am „trezit” în ţipetele educatoarei: „Uitaţi-vă la Cristina! Uitaţi-vă la Cristina!!” şi către mine: „Spune ce ai văzut!!” Femeia era cu ochii scoşi din orbite, trăgându-şi cu greu răsuflarea. M-am uitat fix la ea – la anii maturităţii mi-am dat seama că cea care acţiona atunci, imediat după „trezire” era sufletul aceleiaşi femei mature, sigure pe ea, care fusese cumva deranjată din acţiunile ei intime. Am clipit alene, privind educatoarea calmă, liniştită, după care m-am întors cu spatele şi am plecat hotărâtă către spatele clădirii. Fără să gândesc nimic, fără să mi se pare nimic de speriat, nimic confuz, nimic neobişnuit. Dacă nu erau ţipetele dânsei, aş fi trăit în continuare cu impresia că numai eu am văzut cele petrecute, în sinea mea, că nimic de fapt nu se petrecuse în exterior.
Fusese ceva asemănător cu ceva trăit anterior, cu câteva luni în urmă, de Crăciun: eram singură în faţa bradului şi mi-am dorit să aud clopoţelul de carton şi mătase care odihnea pe o ramură de brad... Şi exact în momentul următor am auzit un clopoţel sunând îndelung, în timp ce mama de la bucătărie a strigat bucuroasă: „E cineva la uşa din faţă!!” pentru ca apoi să-şi dea seama stupefiată că de fapt acea sonerie nu suna aşa, iar oricum ea nu mergea de ani de zile, demontată şi nereparată. Eu, calmă – dar bucuroasă, i-am arătat clopoţelul... mama stupefiată îmi explica cum ceva din carton şi mătase nu putea să clopoţească aşa... eu: „Ba nu!! Eu l-am rugat pe Moş Crăciun să-mi clopoţească !!!”... în fine ne-am potolit amândouă rămânând cu ceea ce voia să creadă...
Un an deosebit pentru un copil pe 4 ani...
Să revin la educatoarea care a asistat la reveria mea, în vară, în tabără... Zile întregi m-a rugat să-i spun ce am văzut – dar nu puteam să-i spun pentru că eu însămi nu înţelegeam; doar că fusese ca un vis frumos, nemaipomenit de frumos, cum nu mai trăisem vreodată... În anii din urmă am studiat fenomenul şi am înţeles multe lucruri. Pe lângă faptul că draga mea educatoare avea nevoie de întărire – în modul în care am discutat mai sus, chiar dacă de altă factură – şi a asistat la viziunea mea (acum îmi este clar că ştia dânsa ceva din familie) un pic „ajutată” din astral (putea să nu vadă ce se petrecea cu mine, aşa cum nimeni nu a mai prins acel moment) , tot aşa am avut şi eu nevoie de întărire, că ceva s-a petrecut vizibil înafară, nu numai în mintea mea. Totul a fost ceva total deosebit de poveştile cu Iepuraşul-Ochi-Şaşii ori cu Zâna din poveştile mamei... Şi mai ales simţirea aceea de om matur, care şi-a pus definitiv amprenta pe sufletul meu din acele momente. Legate între ele, evenimentele acelui an m-au condus acum 20 de ani la încredinţarea că totul era necesar, chiar şi greutatea prin care aveam să trec de-a lungul vieţii, ori de câte ori vedeam pietrele frez şi râurile verzi care îşi aveau sălaşul prin mijlocul casei noastre... Pentru că nimeni nu vedea ce văd eu, pe la 10 ani am renunţat total să mai spun ceva: atunci când am visat – de data aceasta a fost chiar vis – că eram aceeaşi femeie ca şi în viziunea de la 4 ani, care vorbea exact cu acelaşi om... Ceva în sufletul meu mi-a spus să aştept în linişte, pentru că totul avea să prindă un rost de înţeles cândva...
Toată viaţa am avut de înţeles zi de zi, unde şi cum mă duceau toate cele aparent nenormale, fără ca cineva să fie lângă vreodată lângă mine, până în anii de după revoluţie. Fiecare moment al vieţii a cizelat ceva, fiecare înţelegere, fiecare învăţătură în parte. Am trăit fiecare clipă a vieţii simţind că o îmbogăţesc cu ceva, chiar dacă părea dură, aspră, agresivă, neprietenoasă cu mine însămi !!!... M-am rugat la Dumnezeu să nu-mi pierd două lucruri: sensibilitatea şi încrederea în oameni.
Şi Dumnezeu mi-a dat ceea ce a vrut El, şi ceea ce i-am cerut eu.
Efectul împletirilor a fost – şi se derulează în continuare – îndeplinirea sarcinii pe care mi-am asumat-o cândva: să scriu tot ceea ce pot eu în acest moment al lumii în care trăim...

Să ne trăim fiecare moment al vieţii, cu cele pe care le avem aici, acum, căci fiecare în parte este un dar care lucrează profund asupra viziunii complexe a spiritului care suntem întrupat acum pe Pământ: o viziune asupra universului şi a vieţii care reprezintă pretutindeni infinitatea şi eternitatea...

UN CUVÂNT ÎN PLUS DESPRE ENERGIILE VERII

Am discutat deseori despre energiile verii. Se spun multe despre energiile fiecărei luni, sunt site-uri specializate pe acest subiect. Eu mai vin cu câte o idee, atunci când ceva îmi atrage atenţia.

În mijlocul verii, unii se simt bine, alţii se simt rău... alţii folosesc unde, şi cum ştiu ei energiile şi fac ravagii în jur, iar cei care le suferă efectele fac ravagii încă şi mai mari, prin zbuciumul lor...
În general mă feresc să spun lucrurile tranşant, nu pentru că mi-ar fi frică, ci pentru că şi aşa oamenii sunt obosiţi, dacă pot să le ofer un zâmbet şi un cuvânt bun – o fac... Ănsă am observat în ultima vreme cum oamenilor le este frică să fie liniştiţi, unii – dacă sunt singuri acasă – aprind toate luminile şi dau drumul la toate televizoarele şi radiourile de prin casă, după care se aruncă pe telefon...
Şi tot în general mă feresc să spun că este normal... Dar uneori chiar trebuie să arăt că este normal, să detaliez de ce este normal ca lucrurile să „curgă” în acest fel.
Pe de o parte este ultimul moment planetar al zbuciumului pământean, când lumea îşi reglează „conturile”, timpul pare scurt pentru câte ar fi de „reglat”. Unii îşi precizează în interiorul lor lucrurile pe care încă nu au curajul să le spună cu voce tare... Alţii chiar vor să fie furioşi, nu vor să se liniştească pentru că aşa vor ei, căutând să acuze peste tot: căci au ÎN SFÂRŞIT acest curaj... Ştiu... dureros să scriu asta, dar evoluţiile noastre au nevoie TOCMAI DE ACEST TIP DE CURAJ, pentru ca fiecare dintre noi să mergem mai departe. Ca să ne înţelegem unii pe alţii, mai întâi trebuie să vedem că nu putem să-i înţelegem pe ceilalţi, după care începem să căscăm bine ochii şi urechile – trupului şi sufletului deopotrivă – pentru a ne linişti: încă dinainte de a acumula atâta zbucium, clocot în noi, chiar atunci când începem să conştientizăm ce se acumulează în sufletul nostru...
Şi fiecare mai are măcar un clocot în suflet ...
Pe de altă parte, intuiţiile aduc din subconştient simţământul de clocot universal, de aglomeraţie universală, de atenţie pe lumea din ce în ce mai mare, mai multă, dincolo de orice limite cunoscute până acum... Căci a venit vremea să ne pregătim să plecăm acasă, adică dincolo de liniştea din această zonă a universului: nu venim, cum cred mulţi aomeni azi, din întinsurile acestei – uneia şi aceleiaşi – galaxii, ci din depărtări cu mult, mult mai mari. Dar într-adevăr fiecare bloc spiritual a venit pe Pământ prin „porţile” sau liniile, direcţiile, drumurile deschise pe vibraţiile unor anumite locuri din această galaxie. Însă galaxia aceasta, ca şi multe altele din această zonă a universului este un loc în care fiecare planetă este paşnică, cu populaţii care îşi văd de treburile lor, frumoase sau urâte, însă sub puterea ajutorului oferit de ajutătorii dimensionali coordonatori proprii, ai locului din galaxie pe care îl ocupă steaua lor sau cuplurile lor de stele în lumina cărora trăiesc...
Dar sufletele noastre tind către simfoniile galaxiilor înfrăţite din zone în care planetele sunt apropiate ca şi oraşele de pe Pământ – micuţă planetă până la urmă!!! – iar stelele ca şi planetele de aici: puzderie, dar şi prietene, înfrăţind populaţiile stelare şi oferindu-le condiţii de învăţături extrem de variate. Locuri faţă de care SF-urile de calitate sunt doar amintiri vagi, de cele mai multe ori transformându-se în războaie inter-galactice... Ceea ce nu este de loc cazul locurilor cu vibraţie extrem de înaltă de unde vine majoritatea covârşitoare a spiritelor întrupate azi pe Pământ: conlucrarea şi prietenia sunt în acele locuri la cote incredibil superioare celor mai frumoase simţăminte de pe Pământ – rădăcinile celor de acasă... Sunt locuri despre care putem spune că formează raiul din care descind spiritele prin lungi călătorii pentru a ajunge pe Pământ...

Să revenim... pe Pământ !!! ...
Apar acum – da, tocmai acum, astfel de clocote, în momentul imediat după Sânziene... Toate acumulările energetice care s-au săltat pe vârf natural de val se descarcă, precum cerurile Sfântului Ilie... Unii le adoră, alţii sunt obosiţi şi necăjiţi că nu se mai termină... În cascadă, ritmurile cresc şi scad, dar toate se desfăşoară în ritm pe creştere.

De fapt, greul este cu noi pentru că nu ştim CÂND şi CUM să ne echilibrăm energiile DIN MERS... Până când vom înţelege, ne vom orienta diferit – unii mai iute, alţii mai lent – şi ne vom împiedica unii de alţii. Deja unii dintre noi îşi dau seama că tot ceea ce trăim sunt învăţături şi le acceptă cu stoicism, dar cu toate simţurile în alertă, cu toţi „ochii” sufletului larg deschişi pentru a surprinde toate iţele de descurcat, de pieptănat, de aranjat !!! din care să croiască drumuri line, netede, frumoase, în viitor...

Asemenea momente vor veni în fiecare an, cu intensitate mare la zilele mijlocului de vară şi de an, dar cu vibraţie din ce în ce mai mare... Ne reîntâlnim cu energiile vârfului din fiecare vară abia începând cu luna martie a anului următor.

Am observat, din dialogurile purtate pe ici şi colo, că este mai greu de înţeles diferenţa între energii şi vibraţii. Energiile ne hrănesc (să reţinem că sunt deopotrivă şi filamente de energii, şi filamente de materii), întreţinând structurile şi vitalitatea corpurilor noastre. Energiile obişnuite ale anului (perioada în curs de desfăşurare) vin din cosmos, în timp ce energiile vârfului de vară şi de an, ale vârfului de noutate, vin prin elementele matriceale ale galaxiei: ale stelelor şi ale planetelor din galaxie.
Vibraţiile în schimb accesează memoriile spirituale ajutând cu varietatea lor manifestarea forţelor radiante ale spiritului... Înălţimea de vibraţie este caracteristică anului viitor, şi-a făcut „datoria” de a începe să ne obişnuiască cu cele ce vor veni, care nu ne vor obosi – noi fiind obişnuiţi dinainte cu ele.
Dar acum, în continuarea anului nostru actual, volumul şi puterea energiilor actuale, care vin în valuri, care îşi fac efectele până la sfârşitul anului, creează bulversări. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că plexurile noastre ne pot oferi senzaţii plăcute şi senzaţii neplăcute, dar nimic nu este rău, nimic nu trebuie să fie înfricoşător: însă este drept, din cauza necunoaşterii, dezinformării, ne speriem, obosim şi ne enervăm foarte repede şi uşor, obosind frecvent şi pe cei din jur. Ne speriem şi de umbra noastră – la propriu – fricile ne obosesc în continuare, orice informaţie devine ori dureroasă, ori panicardă... Până la urmă vom învăţa să folosim energiile pentru a ne adapta şi a ne orienta în oceanul de noutăţi curente, apoi să-i ajutăm şi pe semenii noştri să facă acelaşi lucru.

Toate se petrec în fiecare an, dar în trepte din ce în ce mai înălţate vibraţional: de aceea nu le prea recunoaştem, decât dacă acceptăm acest motor de ajutor pe care coordonatorii evoluţiilor din întreg universul le oferă vieţii de pe planetă, vieţii de ORICE FEL... nu numai omului...... Căci nu suntem numai noi, oamenii aici, dar asta uităm întotdeauna...
Vă doresc să vă fie vara aşa cum o doriţi voi, dragii mei !!!

CRED CĂ TREBUIE SĂ FAC O ETICHETĂ NOUĂ: EXTRATEREŞTRI

Cuvânt înainte:
Nu caut decât să arăt că sunt foarte lucidă de tot ceea ce se petrece în această lume, nu vreau să acuz pe nimeni: aş spune (şi ştiu că sunt acuzată prin aceasta, dar ştiu că voi fi înţeleasă cândva) că totul ce se petrece acum, pe Pământ, se încadrează într-o normalitate pe care o putem înţelege dacă avem în vedere faptul că suntem pe Pământ ca să ne cunoaştem - aşa cum am spus de nenumărate ori: limitele maxime şi minime, forţele vechi şi forţele noi pentru evoluţia fiecărui om, spirit întrupat sub formă umană aici, în acest punct al universului.

Vă rog eu frumos, cei care căutaţi adevărul, măcar şi acela mărunt de pe planeta noastră scumpă şi dragă… ÎNSCRIEŢI-VĂ LA NEWSLETTER-ul N.A.S.A. ca să vedeţi că nu bat câmpii !!!! (ce rău îmi pare că nu scot fotografii prea multe când dau de astfel de cazuri… Dar poate mă pun la muncă şi aşa… nu ar strica de loc !!!). Nu se bat câmpii cu dezinformări tot timpul pe acolo, credeţi-mă, vă rog frumos !!!

Aşadar… să purcedem la drum…
Despre extratereştri mi-am spus părerea de nenumărate ori, în artcole separat sau pe ici şi colo. Mai adunat - în felul descris la adresa
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/alte-studii/analize-evenimente/cu-respect-despre-extraterestrii/
Din nou avem de-a face cu "veşti" despre extratereştri. Trebuie să recunosc că mi-ar plăcea şi mie să mă legăn în iluzia că vin, că au venit, că ei ne-ar putea ajuta să folosim enrergii neconvenţionale, energii a căror "exploatare" poate fi infinită, etc. Dar când ştiu că nu aş face decât să mă legăm în iluzii şi să trag după mine şi pe alţii pe acelaşi drum de nisipuri mişcătoare (mai curând înghiţitoare aş spune eu…) nu… nu fac asta… Dacă ar veni - să vină sănătoşi: să fie însă cu adevărat ET-ii (se vede după corpurile fluidice imediat, dacă vederea ne înşeală, ei zice-se că seamănă fix cu noi) - nu să fie oameni modificaţi genetic, pe care anumite societăţi nu mai au pe unde să-i ţină şi i-ar soate la suprafaţă după ce ne-au pregătit să-i primim şi în casa noastră. Nici un bai, mai ales românii sunt primitori, dar să nu vândă castraveţi la grădinari nelăsându-i să-şi vadă de grădina lor, înlănţuindu-i apoi cu datorii când omul nu mai poate să-şi plătească facturile… adică exact ce se petrece în ţara noastră acum...
Trist - dar… normal… vă rog nu mă bateţi că-i tot dau cu normalitatea asta!!! ...
Să revedem acum următoarele aspecte, foarte pe scurt.
- întotdeauna s-au făcut astfel de studii şi cercetări privind obţinerea unor energii neconvenţionale, cu exploatare infinită sau măcar finită - pe termen dincolo de cele 7 9 miliarde de ani cât asigură anumiţi cercetători: care cu abilitate sau nepăsare aduc mereu alte noi teorii, pardonându-şi decretele permanent, când alte rezultate favorabile intereselor sponsorilor lor o cer. Sunt cercetări pe care guvernele le cer în foamea de putere, supremaţie mondială, război, etc., măcar pe termen de o viaţă de om, lăsând rezolvările pentru generaţiile viitoare: iresponsabil pentru statutul de cercetător sau abil ascunzându-şi iresponsabilitatea. Important este să se salveze autoritatea statală actuală sau mă rog, în forme care să nu presupună efort, bătaie de cap, deranj, eventual să producă satisfacţia celor care "muncesc" pentru a-şi menţine puterea într- o astfel de lume…
- s-a spus pe facebook, pe YouTube, pe alte canale de socializare (chaturi, forumuri, comentarii la bloguri) că se va distruge orologiul Big Ben cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice (JO). Nu s-au distrus, în schimb au apărut nişte OZN-uri pe bolta înstelată. Nu au explodat televiziunile - mie mi s-a părut normal, în schimb s-a vehiculat pe internet faptul că mister Obama deja s-ar afla la masa de tratative cu ET-ii, pentru ca dânşii să-i dea …tehnologiile neconvenţionale mult-trâmbiţate…
- să nu uităm că Fundaţia Keshe (daţi şi voi o căutare Google) a oferit gratis cercetările sale cu privire la un set valoros de tehnologii neconvenţionale, oricărei ţări care doreşte aşa ceva. Am auzit - recunosc, de prin lume adunate! Că Mister Obama a decretat că SUA nu va folosi în continuare decât tehnologii americane.
Eu credeam că ET-ii, dacă sunt buni şi urmăresc înălţarea noastră spirituală, ar conlucra cu oamenii care muncesc dezinteresat pe această planetă.
Punct.

Contrapunct: Noi, însă trebuie s-o facem mai bună şi mai frumoasă. Şi chiar putem. Eu însămi am cedat nervos în faţa celor care spun că lumea e simplă şi eu o complic. De fapt lumea nu e de loc simplă, doar simţurile noastre, momentan, sunt "simplificate" după motive foarte concrete şi bune . şi zic momentan, pentru cp, de fapt, "momentul" este spre trecere deja, şi trăim acum deschiderea simţurilor tuturor corpurilor noastre, către o complexitate perceptivă care să ne arate de fapt cealaltă complexitate: a CREAŢIEI DUMNEZEIEŞTI. Nu mai vorbim de Dumnezeu?… de Creaţie?… vorbim doar de ET-ii şi navele lor, despre 12D în care nu mai trebuie să facem nici un efort… atunci când cel care face CEL MAI MARE EFORT este Dumnezeu: voci diverse din religii diverse şi neînprospătate, spun că Dumnezeu este în "stază", în "pauză"… şi se uită la noi. Eu nu cred, şi nu pot să nu spun decât că toată lumea va vedea că avem de-a face cu o activitate uriaşă - perceptibilă mai devreme sau mai târziu. Dumnezeu - sinteza infinităţii entităţilor care conlucrează armonios pentru crearea, susţinerea, întreţinerea, dezvoltarea universurilor, a evoluţiilor tuturor monadelor din universuri şi a unor pregătiri permanente, de o amploare incomensurabilă, în vederea primirii altor noi monade în ciclurile fără de sfârşit ale evoluţiilor: proprii şi ale celor pe care cu abnegaţie, altruism, cu dragoste infinită, ajută infinit şi etern pe căile mereu-depăşirii-de-sine….

M-am hotărât pentru o seară (aseară…) să nu mai scriu pe grupuri şi chaturi, văzând că cei care s-au îndoctrinat cu ET-ii îşi folosesc forţele energetice - mai mult sau mai puţin conştient - ca să desfiinţeze pe cei care încearcă să arate o variantă echilibrată, luându-i drept o concurenţă ce trebuie desfiinţată…
Am greşit cedând. Dar cei care caută perfecţiunea conştienţi fiind că nu sunt aici pentru a o şi găsi, ci doar pentru a merge pe calea căutării ei, a perfecţionĂrii permanente, a şlefuirii diamantului cu INFINITE feţe care este conştiinţa căutătoare de adevăr şi experienţă, ştiu bine că greşeala este drum spre perfecţionare…
Ştiu bine că prin greşeala expusă şi analizată cu înţelegere se înaintează mereu pe calea perfecţionării de sine. Trebuie să înţelegem acest lucru, mai devreme sau mai târziu…

Aşadar, părerea mea este următoarea... Pe puncte...
1. De la nişte jocuri de computere care sugerau distrugerea orologiului Big Ben cu ocazia deschiderii JO, s-a creat pe You Tube o întreagă teroare cum că ET-ii vor veni la JO. Şi se pare că au fost oameni care, în loc să se uite fix la festivitatea de deschidere, s-au mai uitat şi pe cer. Şi au văzut oarece OZN-uri pe acolo...
2. NASA a arătat încă de la începutul anului aparatele sale de monitorizare a spaţiilor sale de lucru - câmpuri întregi care astfel sunt urmărite prin senzorii acestor utilaje şi avertizează atunci când ceva se defectează. Câmpul acesta EM (electromagnetic) crează posibilitatea ca greşelile sau disfuncţiile să fie "citite" , detectate din aer, ceea ce este o mare realizare a minţii umane... Tot respectul până aici.
3. Cum era şi normal, s-a extins câmpul căutărilor cu astfel de aparate, de utilaje. Sigur că de aici şi până la pasul de a ne monitoriza viaţa şi a ne ţine sub papuc cu violenţă nu e de loc distanţă mare, dar nu despre asta vorbim acum... Însă este de privit şi acest aspect cu luciditate, fără să lăsăm lucrurile să alunece agresiv pe panta exagerărilor. Asta nu aş mai privi cu îngăduinţă…
DAR s-au spus toate acestea, inclusiv la televiziunile noastre !!! Însă noi ne facem un titlu de glorie în a nu ne uita la "prostiile" de la TV... De acord în linii mari, dar pierdem şi lucruri esenţiale...

Azi asemenea utilaje se folosesc pentru monitorizarea câmpurilor de luptă, zonelor de conflict interstatal, zonelor calamitate. Au apărut OZN-uri în zonele calamitate din Japonia?? Nici nu mă mir, dar nici nu cred o iotă - iertată să fiu, dacă se poate! - din acele scrieri care spun că ET-ii au fost acolo şi au făcut aşa încât să fie un dezastru limitat, etc. Eu chiar cred că noi, oamenii am făcut multe pentru a limita cumva greşeli pe care tot noi le-am făcut.

Dar să nu uităm niciodată că într-adevăr suntem ajutaţi: de către entităţile noastre coordonatoare, de către Bătrânii popoarelor, de care guvernele ştiu bine azi şi nu m-ar mira de loc ca guvernele să lucreze în ascuns acum, umilite, înfrânte treptat în nebunia lor, astfel încât să mai diminueze din dezastrele pe care le-au făcut până acum… Pentru că ne gestionăm aici, pe Pământ, între noi, întrupaţii în tot felul de corpuri, toate lucrurile planetare: cu toţii efectuăm astfel propriile noastre evoluţii, de ajutaţi şi de ajutători. A venit vremea să nu mai vorbim de orgoliile altora, ci să le vedem pe ale noastre: să nu mai continuăm să credem că a fi ajutat este …nedumnezeisc - că doar suntem dumnezei, nu??!!… Iar "ruşinea" de a fi ajutat să fie îndepărtată, considerată a face parte din registrul celor vechi, care ne limitează modestia şi echilibrul…
4. ŞI ACUM CE ESTE CEL MAI FRUMOS LUCRU: CUM ARATĂ ACESTE UTILAJE??? Rotunde, frumoase, cu aspect... OZN-istic... pentru că noi numim aşa - OZN-uri - ceea ce ne-au prezentat cei de la Holywwod drept Obiectele Zburătoare Neidentificate!!! Ele însă se fac din timpul de imediat după război, Henri Coandă fie-i numele binecuvântat, a numit proptotipul creat de el ... FARFURIE ZBURĂTOARE !!! numite prin anii '70 OZN. Farfuria lui a fost prezentată la un salon de ştiinţă prin anii '40... Practică pentru tot felul de manevre aeriene, plimbându-se printre normalităţile planetei despre care până acum nu s-a spus nimic.
Normal… 
Să nu ne imaginăm că toate invenţiile lui N. Tesla, H. Coandă şi câţi vor mai fi fost, ar fi stat până acum fără să fie folosit de diverse state… Dacă mai credeţi şi azi că au stat puse în lăzi prin nu ştiu ce subsoluri - ar fi o mare eroare… Deziluzia va fi cu atât mai mare, cu cât mai repede cei interesaţi de jocul cu dezinformarea vor trece la o altă treaptă, găsind altceva pentru sufocarea sufletelor noastre... Până când vom lua în calcul acea INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ ŞI INFORMARE SPRE STUDIU... da da da , spre cercetare - spun şi susţin asta, deşi mulţi spun că se simt â terorizaţi de ideea ce cercetare!!! E bine să vedem dacă nu cumva ne terorizăm singuri... Şi să ne echilibrăm tot singuri, cunoscând cât mai multe din realităţile înconjurătoare.
Cum a fost exemplul cu blocajele noastre energetice, pe care le-am prezentat mai deunăzi… Despre care credem că ni le fac extraterestri sau entităţi negative... De multe ori ni se arată anumite lucruri, fenomene, ca să le trăim şi să le înţelegem pe ale altora, sarcina noastră fiind să-i ajutăm în diferite feluri, mai ales explicându-le adevărul.

Dacă omul vrea să creadă altceva în continuare, este dreptul lui. Incontestabil. Când va vira şi el către înţelegere şi acceptare, nu-l denigraţi: fiţi ATUNCI alături de el pentru a-i explica cele pe care cândva nu a fost pregătit să le afle…

Sigur: şi eu aştept. Să văd evenimentele... Dar... DAR ! sunt aici nu ca să dispreţuiesc ET-ii şi pe cei care cred în aceşti ET-i, să fim foarte bine înţeleşi… ci pentru a oferi ajutor în a cunoaşte tot timpul noi lucruri, să ne cunoaştem în profunzime lumea în care trăim... Cei care se simt umiliţi de un astfel de ajutor vor înţelege că nu asta se urmăreşte prin adevăratul ajutor, că altruismul şi abnegaţia trebuie să fie calea pe care trebuie să umblăm conştiincioşi, cuminţi, modeşti, echilibraţi. Şi încă multe feluri pe care le vom numi altcumva în viitor…