MOTTO: uneori dispreţuim chiar şi dispreţul, din dorinţa de a scăpa de dispreţuitori…
Tot ceea ce ne înconjoară are un rost... un mare şi bogat rost, cu aspecte pe care le descoperim pe zi ce trece, în condiţiile în care ne scăldăm azi: condiţii ale creşterii vibraţiei cosmic-planetare. Sunt condiţii de mediu şi corporale propice revenirii noastre la ceea ce putem fi - dar la nivelele optime ale mediului nostru de manifestare. Iar noi am trăit în ultimele milenii în condiţii aspre, dure chiar, de supravieţuire. Ne-am sălbăticit… dar cu toate acestea nimic nu este degeaba. Am reînvăţat curajul, pierdut pe undeva prin undele mătăsoase şi binevoitoare ale universului, unde am trăit în pace şi înţelegere perfectă cu semenii din cale. Ştiam de curajul înfruntării stihiilor galaxiilor - dar nu şi de acela de a înfrunta stihiile din sufletul semenilor… Am reînvăţat respectul, acceptarea, toleranţa, înţelegerea, drumul liber al emoţiilor primare - da! primare, de care am învăţat să nu ne mai fie jenă, ruşine chiar pentru foarte mulţi oameni ai zilelor noastre... Şi azi sunt mulţi oamneni cărora le este ruşine să iubească, să mângâie, să se îmbrăţişeze… Nu mai vorbim de iubirea tot şi toate, iubirea dezinteresată, iubirea dumnezeiască, pe care o desconsideră dacă vine din partea semenilor, considerând că trebuie să existe un motiv ascuns, căci numai Dumnezeu este în stare de aşa ceva… Dar şi cu Dumnezeu dacă s-ar întâlni, nu l-ar recunoşate şi nu l-ar preţui…
Cu toate acestea, am reînvăţat să facem câţiva paşi - dar paşi siguri pe calea demnităţii, bunătăţii, moderaţiei, echilibrului în toate, apoi a altruismului, conlucrării, înţelegerii esenţei noastre de creatori liberi, avântaţi !!!...
Ne-am confruntat cu mari şi multe tare comportamentale ale noastre şi ale semenilor noştri şi ne-am descoperit - şi ne descoperim acum şi mai departe - multe subtilităţi ale negativităţilor noastre, pe care până acum nu le-am băgat în seamă. Trăirea în familii cu oameni care ţin cont de comportamente pozitive, înaintate, înălţate - alături de oameni care par a nu le fi înţeles şi cu atât mai mult: par a nu le fi trăit niciodată nu este însă un "blestem" - ci ar trebui să ne fie o binecuvântare, o bucurie. Este greu, dar se poate - ştim asta din rarele momente în care putem să o spunem deschis, chiar dacă cu lacrimi în ochi…
Am învăţat să ne revoltăm - dar am ajuns să ne revoltăm prea mult. Revolta ne vine şi din dispreţ, nu numai din preţuirea buneicuviinţe... În oricare situaţie ar trebui să ne gândim că cei din jurul nostru ne ajută permanent - prin regula lui "Nu" (aşa ceva nu voi face !!!) şi prin regula lui "Da" deopotrivă : Da, aşa ceva este de urmat, de dezvoltat, de aprofundat...
Vorbind despre dispreţ...
Ne ajutăm reciproc, mai ales în familii, dar şi la locul de muncă, pe stradă, oriunde: cei dispreţuitori din jurul nostru ne ajută să nu uităm că am fost şi noi la fel, că avem încă la tot pasul urme - mai grosiere sau mai fine - de dispreţ, sarcasm, ironie. Şi ne ajută astfel să ne întărim permanent în atitudini de valorizare a tuturor evenimentelor, a tuturor vieţuitoarelor, a semenilor oameni din jurul nostru. Să luăm tot ce-i mai bun din toate şi să mergem mai departe.
În acelaşi timp, ne ajută să participăm clipă de clipă, prin remodelarea noastră, la conştientizarea şi schimbarea atitudinii lor înşişi de dispreţuitori...
Lumea înconjurătoare ne amprentează clipă de clipă cu tot ceea ce îi este caracteristic, dar mai cu seamă o fac inconştient cei apropiaţi nouă. Şi noi pe ei, de asemenea, îi influenţăm, iar aici este un mic secret: să nu ne supărăm pe noi înşine pentru ceea ce preluăm de la cei din jur, căci este o lege imuabilă a locului: de foarte înaltă valoare spirituală - şi ne vom da seama cu toţii cândva de acest lucru. Ceea ce avem de făcut este - atunci când ne dăm seama ce trăim în sufletul nostru (şi mai devreme sau mai târziu ne dăm seama): să vorbim prieteneşte în gând cu cel/cea care ne amprentează. Să nu o facem luptând cu persoana respectivă în gând, ci spunându-i amical, cu bunăvoinţă şi respect: "Vezi, eu mă strădui să nu mai fac/zic/gândesc aşa !!!"
Eu personal nu încerc să scap de ceva, căci până la urmă luptăm să scăpăm de pers. respectivă, iar consecinţele nu le mai putem controla la un moment dat (de reţinut…). Dar mi-a trebuit mult până să ajung la situaţia aceasta, pentru că mai mult de jumătate din viaţa mea nu am avut realmente nici un sprijin din exterior. Când au apărut astfel de idei în jurul meu, bucuria mea a fost enormă. Am adunat sârguincios toate cele care erau în mine dar aproape le uitasem, în vâltoarea vieţii. Acum nu le mai uit. Dacă accept că lucrurile stau cum stau şi e normal să fie ÎNCĂ aşa în vremurile noastre, conştientizez deopotrivă şi faptul că pot ŞI EU să dau ajutor la schimbarea celor din jurul meu, iar aceasta este o mobilizare uriaşă... Nu mai dau dispreţul omului la o parte - asta ar însemna să lupt împotriva dispreţului său, iar asta provoacă reacţie subconştientă pentru el. Este drept că nu-mi vine dintr-o dată, de cele mai multe ori, dar totuşi vine repede momentul de conştientizare şi pun tot sufletul să nu-l mai pierd. Lupta cu dispreţul: şi la noi, şi la dispreţuitori, în mulţimea uriaşă de amprentări pe care le primim zilnic, iese imediat spre conştient şi se manifestă puternic în acelaşi mod, întărind atitudinea generală de dispreţ... Dacă totul iese mai târziu la suprafaţă, reacţia este explozivă, din acumularea în timp a mult mai multor amprentări care le primeşte oricine, de pretutindeni.
Dispreţul are rădăcini foarte adânci; el este - şi voi detalia pe site, la Studii Istorice - cel mai greu sentiment de îndurat de către spiritele evoluate, când vin aici, în această zonă a universului. Şi de înlăturat… Este greutatea cea mai mare, mai perversă cu care ne luptăm pe etape foarte înaintate de evoluţie. Iar remodelarea atitudinilor noastre pe care ni le conştientizăm acum, aici pe Pământ, are la bază două elemente căutate în mod expres de spiritele care sunt în evoluţii umane acum, pe Pământ: consolidarea curajului şi estomparea dispreţului. Evoluţiile nu ne cer totul dintr-o dată, omul îşi dă seama treptat de acest lucru. Dar putem să facem un pas - şi pasul acesta este de ajuns, căci el "agaţă", fără să conştientizăm acum, un complex uriaş de alte subtilităţi: elemente spirituale fine, ultrafine, pe care treptat le conştientizăm şi le sublimăm.
Preţuirea dispreţului nu este o vorbă în vânt: el ne-a ajutat să ne rupem de animalitate cândva, în paşii evoluţiilor noastre. Orice negativitate de azi a fost cândva un pas uriaş şi nespus de important în timpul evoluţiilor noastre. Mulţi dintre noi preţuiesc animalele pentru că ele nu sunt perverse (deşi unele dau dovadă deja de sâmburei mici încă de pe acum), sunt extrem de sincere, merg până la sacrificiu chiar şi pentru om. Dar de fapt ele sunt aşa pentru că nu s-au luptat niciodată încă să iasă din starea de animalitate pe care spiritul o conştientizează la un moment dat al evoluţiilor. Animalele nu dispreţuiesc, ci se ataşează cu tot sufletul lor chiar de cei pe care societatea umană îi dispreţuieşte. Dar ele încă nu ştiu să dispreţuiască - dar vor şti cândva. Totuşi, atunci când ne confruntăm cu sinceritatea plină de suflet a lor, ele ne aduc aminte de toate acestea, prin subconştient, şi ne întăresc latura de dăruire, de sinceritate, de bunătate, de deschidere sufletească - cu o naturaleţe pe care noi am pierdut-o cândva, pe drumul către creatorul înaintat care suntem azi. Care formă de manifestare - aceea de creator înaintat, universalizat - este însă cea mai înaltă folosire a forţelor creatoare ale monadei, iar evoluţiile, după câştigarea acestui aspect spiritual, ne amintesc din nou de cele mărunţele, aparent mărunţele, care au marcat evoluţiile noastre. Şi deodată ele iau amploare, căci multe lucruri stăteau în stare latentă în noi, aşteptând doar un moment propice pentru a irumpe în simţirile noastre acum !!! Nu numai istoria - laică şi religioasă deopotrivă - menţionează asemenea exemple, ci viaţa noastră de zi cu zi, când descoperim atât de multe laturi ale omeniei din noi, ale bunătăţii, cuminţeniei, altruismului, iubirii totale, necondiţionate !!!
Iar în momentul în care începem să le conştientizăm pe toate la un loc, ele încep să se dezvolte cumulat, împletit, aducând chiar şi aici, pe Pământ, într-un viitor cât se poate de apropiat, punerea totală în practică a acelui concept - deocamdată numai concept... - pe care îl numim cu graţie: Homo Pantocrator ...........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu