34. GOANA DUPĂ AURUL STRĂMOȘILOR

 

Fotografie preluată de pe Wikimedia

(https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Rhyton_getico_da_poroina_mare,_IV-III_sec._ac._03.JPG)

Comoara ascunsă a nibelungilor… a indienilor… a dacilor… a toltecilor… Nu am văzut nicăieri ca vreun cercetător științific contemporan să-și fi pus întrebări de felul: Ce legătură este între faptul că au ascuns aur în cantități masive și totuși oamenii au trăit simplu, în austeritate completă, conducători și popor deopotrivă sau că acolo unde poporul folosește asemenea bogății (pe care azi doar noi le numim bogății) apar jefuitori care descoperă ceva, dar în cantități mici și omoară conducătorii care nu-și divulgă secretele…

A fost aur mult? De ce au ascuns ? – da, aparent pentru a pune totul la adăpost de jefuitori, înainte de migrații ale unor grupuri venite din depărtări sau, mai târziu, a unor conchistadori, cuceritori – exploratori doar de ochii lumii dar de fapt războinici distrugători. Ne gândim, logic, că dacă știau că vor veni, așa cum spun legendele lor, și totuși nu au făcut nimic pentru a se apăra, pentru a-și schimba viața… doar ar fi ascuns aurul…Dar lor nici nu le-a trecut prin cap să ascundă și totuși lumea crede că au ascuns cantități incomensurabile… 

Și astfel nimeni nu a găsit vreodată ceva din cantitățile uriașe crezute a exista; și, mai mult, să nu ne imaginăm că primul lucru pe care conducerile statelor de azi, care au lansat sateliți artificiali, nu au căutat în primul rând asemenea stocuri… Cu atât mai mult cu cât mai târziu au apărut informații cu privire la alte feluri de ”bogății” în preajma filoanelor de aur (wolfram, uraniu, staniu, stibiu, telur), printre care aurul a rămas ”de căruță” în fața altor maeriale strategice în societatea contemporană. 

Totuși aurul a rămas secole de-a rândul prețul păcatelor acelor populații care au strâns și folosit nemăsurat aurul (aur, argint, platină, diamante, etc.): au avut prin destin dat să-l aibă și l-au avut cu prețul cruzimii, agresivității, războaielor criminale fără sfârșit. Dar toate acestea au fost și rămân învățătură eternă, definitivă de a nu mai proceda în acest fel în viitorul evoluțiilor lor. 

Despre aurul ”atlant” care, după unii, ar fi stat la baza unor asemenea bogății, continuând să fie sporit după dispariția atlanților din peisajul pământean de după ultima glaciațiune, vom vedea (puțini oameni acum, toți rând pe rând de-a lungul următoarelor decenii) că nu era decât un amalgam de energii cu vibrații foarte înalte: atlanții, și nici alte populații de pe celelalte continente, nu au scos vreodată metale, cristale din pământ și nici din ape. Existența păturilor aurii sau argintii, cu care erau învăluite clădirile din așezările umane (sau opalescente, cu vibrații încă mult mai înalte decât cele aurii și argintii), se datorau necesităților de a învinge pentru perioade scurte de timp, vibrația planetară devenită foarte joasă înainte de finalizarea sarcinilor atlanților (și lemurienilor, și toltecilor). După asemenea finalizări ale sarcinilor lor, nu numai astfel de creații, realizate exclusiv mental la fel ca și orice fel de creații materiale dinainte de ultima glaciațiune, totul a fost dematerializat de către ei, creatorii de pe toate continentelor, iar ei înșiși și-au dematerializat corpurile fizice și eterice și au rămas ca entități astrale. În această calitate au avut alte sarcini, până când Moșii au dat naștere la primii lor copii de după glaciațiune, care au devenit treptat primele populații de pe toate continentele. Noile populații nu au mai creat mental în vibrațiile joase care au continuat să se diminueze încă și mai mult, nu au mai folosit percepțiile astrale și mentale decât foarte rar, când vibrația planetară a avut vârfuri de vibrație foarte înalte: corporalitatea umană a avut de la început structuri arhetipale care să se ”deschidă” în astfel de perioade, permițând spiritelor întrupate să nu uite, în vâltorile vieții fizice, viața astrală (proprie și a entităților astrale ajutătoare), percepțiile mediului astral și eteric al planetei. 

Oameni cu sufletul puternic deschis în fața realității, și cei care au cunoscut și moștenirea străbună lăsată în mod special pentru a menține cunoașterea naturală a omenirii – din alte vremuri, păstrate în mod special pentru vremurile ce aveau să vină – au cercetat multe evenimente și au adeverit multe adevăruri moștenite astfel, însă lumea se dovedea a fi devenit cu totul altfel decât ceea ce se stipula în acele moșteniri. Dar treptat au înțeles că ele se refereau la trecut și în egală măsură la viitor, iar între trecut și viitor exista o perioadă în care omul trăia în confuzii sub puterea mediului înconjurător, când printre altele ”aurul” cunoașterilor străbune va fi deseori confundat în căutări cu aurul pământurilor… 

Și astfel iată că ajungem la ”aurul” cunoașterii, al vieții echilibrate, al armoniei cu natura, al conlucrării între oameni, al iubirii de toți și toate… Adevăratul aur al lumii, strălucitor și pur, întreținător al vieții spiritelor de pretutindeni, în care spiritele umane sunt ajutătoare între ele și toate ajută întreaga viață de pe planetă!...

Totuși a existat și aur de un anumit fel în folosința popoarelor, încurajate de Moși să fie obținut și folosit într-un mod cu totul special: care a avut un statut anume în viața popoarelor, puțin cunoscut și mai puțin înțeles azi. La începeut toată lumea știa despre acest fel de aur ca metal folosit în anumite împrejurări planetare, dar cu timpul au rămas foarte puțini care au știut totul. Puțini oameni au știut înafara lucrătorilor poporului cum se obținea acel aur: departe de a fi altceva (energii sau iluzii), totuși era un aur purificat prin metode meșteșugărești (deci manuale, fizice), folosind catalizatori care dădeau o puritate specială și accentuau mult capacitățile metalului prin procedee știute de la Moși. Astfel de substanțe erau aduse chiar de Moși (substanțe minerale și vegetale) care erau folosite drept catalizatori și alte feluri de aditivi speciali folosiți în funcție de împrejurări (substanțe aduse de Moși în același fel și folosite în anumite feluri pentru purificarea integrală sau parțială a minereului). Totul se socotea în funcție de vibrația locului de extragere a minereului aurifer și se alegeau cele necesare în funcție de vibrația așezării: a pământului, apelor, atmosferei și energeticii eterice matriceale a locului, în funcție de vibrația oamenilor ca grup spiritual întrupat și a celorlalte viețuitoare din jurul, și din așezare. În momentele necesare locurilor și oamenilor, în toate gospodăriile erau scoase obiectele aurite, iar conducătorii din aceste așezări din vechime, păstrători ai averii poporului, scoteau din locuri ferite, rămase necunoscute, aur purificat după metodele Moșilor, folosind astfel de catalizatori și alți aditivi după cum am detaliat mai sus, și îl foloseau spre completare noilor familii apărute de la ultima folosire. Așadar, nu au fost nicăieri mari depozite, iar cei care au văzut că poporul avea, în fiecare familie, în fiecare casă, obiecte ”de aur” nu au știut că erau doar aurite la suprafața obiectelor care, ele în sine, erau realizate prin metode pe care lumea contemporană le-a numit ”alchimie”. Mai precis: obiectele, hainele, tot ceea ce aparținea omului erau create în mod curent în funcție de factori lumești și cosmici de natura celor enumerați mai sus, iar când era necesar, în perioadele cu vibrații naturale foarte joase, fiecare familie avea și folosea obiecte de de uz general aurite sau argintate, în funcție de momentul respectiv (vibrație foarte joasă sau nu foarte joasă). După trecerea ”gropii” vibraționale, asemenea obiecte aurite nu mai erau folosite, nemaifiind necesare până la următoarea necesitate. 

Așadar să reținem că toate lucrurile omului erau create în mod alchimic, după vibrația medie a familiei și gospodăriei, iar în vremuri cu vibrație foarte joasă erau folosite tot astfel de obiecte dar unele erau aurite sau argintate. Toate obiectele răspândeau vibrații echilibrante în toate timpurile și întreaga așezare era cuprinsă în îmbrățișările lor! 

Astfel de obiecte erau îngropate și în locurile cu vibrație naturală foarte joasă pentru echilibrarea vibrațională a locurilor și a viețuitoarelor atât de mult iubite de localnici. De asemenea, apele care aduceau vibrații din locuri îndepărtate erau echilibrate în același mod în preajma așezărilor, iar în America de Sud se folosea același procedeu în construcția unor bazine uriașe de colectat apa din ploi, create pe vârf de munte, în locuri în care la poalele muntelui se desfășurau așezările poporului; când rezervoarele se umpleau, apele erau eliberate și canalizate spre poale spălând astfel străzile așezărilor de la poalele muntelui. 

Moșii au învățat popoarele:

– să extragă cât mai puține minereuri din măruntaiele planetei, întrucât metalul scos din pământ radiază mult mai puternic decât dacă radiația lui este împrăștiată de impurități și pământul din jur, în straturi de adâncime; folosit în stare pură (așa cum îl folosim și azi) radiația metalelor este foarte puternică, ceea ce în timp conduce, alături de alți factori, la accentuarea degradării corporalității fizice și umane, și a viețuitoarelor din preajma oamenilor. De asemenea, extragerea lor din pământ și ape conduce la o radiație din ce în ce mai slăbă de natură atomică în pământurile din care se hrănesc vegetalele, care la rândul lor constituie hrană pentru animale, toate fiind parte din hrana oamenilor a căror corporalitate – fizică și eterică – va fi din ce în ce mai slăbită din cauza hranei de calitate din ce în ce mai slabă din punctul de vedere al conținutului proteic specific;

– să nu se hrănească decât cu excedentul de produse ale viețuitoarelor: miere, lapte, ouă nefecundate, părul și blana năpârlită, să folosească cu respect animalele pentru ajutor în viața lor, asigurându-le o hrană de calitate și odihnă suficientă, folosind după decesul lor (accidental și natural) resturile corporale: oase, piele, blană. Și mult timp populațiile care au rămas în vatra așezărilor străMoșești au ținut cont de aceste îndrumări; însă totul s-a degradat în epoca migrațiilor din mileniul I î.H. – mileniul I d.H., când oamenii nu au mai putut avea ogorul și gospodăria proprie la îndemână, alte condiții de trai obișnuit, de aceea în alimentația omului au intrat peștii și păsările, apoi animale mari mai ușor de omorât (accidentate sau bătrâne). 

Focul, folosit dinainte de primele migrații (am mai discutat acest lucru) s-a extins treptat dar repede și în prelucrarea pe scară largă a minereurilor metalifere în unele popoare de-a lungul mileniului II î.H., la început cu atenție la îndrumările Moșilor, dar după plecarea Moșilor și trăirile în vibrațiile foarte joase ale planetei îndrumările s-au estompat în majoritatea popoarelor de pe toate continentele:

– pe de o parte din cauza amintirilor din evoluții anterioare de la nivele asemănătoare de vibrație, vechi și consolidate, dar fără ca spiritele umane să aibă o experiență de alegere clară a celor potrivite în plan local, aici, pe Pământ: lucru care va fi analizat pentru înțelegere și consolidare, apoi corectat, după terminarea acestui ciclu de vieți pământene;

– pe de altă parte din frica pentru supraviețuire, sub influența viețuitoarelor pământene, care treptat a creat și lupta pentru supraviețuirea social-politică: prin control asupra turmei, turmă (grup populațional) care a dezvoltat frica de prădători tot pe baza acestui principiu. 

În astfel de luptă, nu numai principiile elevate au fost abandonate, ci și respectul pentru natură a fost în mod egal abandonat, interesele umane având prioritate în luptele inter-umane. Și istoria a mers astfel mai departe, așa cum bine știm acum. 

Să reținem că învățăturile străMoșești au durat mult mai mult timp în popoarele care au avut în apropierea lor Moșii până mult mai târziu decât în celelalte popoare. În general Moșiii s-au retras mai devreme din popoarele în care au avut loc scindări de populații, din care au pornit grupuri migratoare în lumea largă. 

După aceste precizări, în articolul viitor vom relua pe scurt mai multe discuții anterioare, cu precizări în plus.