29. DUPĂ A DOUA RETRAGERE A MOŞILOR (2): DUPĂ RETRAGEREA ADMINISTRAŢIEI ROMANE DIN DACIA

(Fotografie preluată de pe Wikipedia)

I. IDEI PRINCIPALE

1. Retragerea Moşilor poporului get s-a realizat în mai multe etape:

– o parte s-au retras între anii 500-700 d.H., după retragerea administraţiei romane și revenirea populațiilor în vechea vatră a așezărilor;

– o parte s-a retras în jurul anului 1000, când s-a stabilizat formarea primelor voievodate în Ţările Române;

– o parte s-au retras în perioada începerii regalităţii în Ţările Române;

– o ultimă parte a rămas în continuare în marginea populaţiilor române.

2. Călătorii Moşilor s-au retras ca sihaştri în marginea aşezărilor umane, ţinând legături strânse în continuare cu Moşii; o altă parte a Călătorilor au format meseriile itinerante, o altă parte au lor rămas ascunşi la vedere, în sihăstrii sau în schituri de călugări, ducând mai departe o viaţă care folosea activităţi astrale şi mentale:

– pentru liniştirea spiritelor oştenilor morţi în bătălii;

– pentru voievozi: îndrumări în legătură cu activităţile lor de păstrare a integrităţii teritoriilor române;

– pentru popor: să renunţe la obiceiurile dăunătoare pământurilor şi oamenilor deopotrivă: otrăvirea fântânilor pe timpul războaielor, arderea culturilor, etc;

– pentru duşmanii poporului: ridicarea vibraţiilor pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu mai isca jafuri, războaie, acţiuni de distrugere a creaţiei locuitorilor.

3. Activitatea mental-astrală a Călătorilor din toată lumea a continuat de-a lungul secolelor, folosind atunci când a fost cazul și hrană specială pentru amplificarea preciziei viziunilor și trăiri în locuri special alese pentru vibrația lor naturală.

II. DETALII, DISCUȚII

Moşii au continuat îndrumările lor pe de o parte către administraţia romană şi grupurile de romani care protejau peste tot aşezările – nu le ţineau sub putere opresivă, aşa cum s-a lăsat a se crede timp de 150 de ani – organizând din timp retragerea administraţiei: şi la Roma (unde persoane deosebit de importante erau şi de origine traco-getică), şi în Dacia pentru retragere imediat ce migratorii aveau să se rărească pe drumurile spre centrul şi vestul continentului. Decebal şi Deceneu, Scorillo (lucrător-Moş care a conlucrat cu ei întotdeauna după ultima glaciaţiune) şi Duras Diurpaneus Moşul din Nord, au lucrat în continuare de multe ori chiar din Peştera Ialomicioarei şi din alte locuri din Carpaţii Meridionali. Decebal s-a retras din rândul conducătorilor din lume, dar a rămas în Peştera Ialomicioarei până la reîntoarcerea acasă a oamenilor, în podiş. Tot el organizase trecerea romanilor spre Dacia în 105 106, în timp ce geţii care străjuiseră trecerea Dunării, protejând romanii de grupuri răzleţe de migratori agresivi, s-au retras în Ardeal, dar spre poalele munţilor de pe versantul nordic, formând un brâu protector care înconjura în toate părţile Ardealul. 

După retragere aşadar Decebal şi ceilalţi Moşi au coordonat viaţa aşezărilor până spre anul 1000, deşi ceilalţi Moşi se retrăseseră încă din anii 500-600-700, treptat, pe măsură ce îşi finalizau sarcinile proprii. Istoria aminteşte puţin, şi vag, despre legăturile voievozilor munteni şi moldoveni cu sihaştrii pe care nu-i vedea aproape nimeni sau foarte rar, dintre care Mirceal cel Bătrân: venit din postura de Călător al Moșilor, cu viață lungă, cu vârstă foarte înaintată, venit din Nord, de la Moșii nordici special pentru a ajuta geții în luptele cu turcii și nu numai, apoi Ştefan Muşat cel Mare – care a fost ultimul voievod care a ţinut legătura pe faţă cu sihaştrii – Moşi şi Călători ai Moşilor. Dar în secret, Mihai Viteazu a ţinut legătura cu ei şi a fost ajutat de ei să se retragă din lume şi să stea în rândul Sfătuitorilor de Taină. Sfătuitorii de Taină, direct în sfătuirile domnitorilor, au dăinuit atâta vreme cât au existat domnitori români. Din momentul în care regalitatea a preluat conducerea – act necesar având în vedere vremurile marilor războaie din secolul XX – majoritatea Moşilor rămaşi şi-au împlinit sarcinile lumeşti şi de asemenea Călătorii lor, atât cât rămăseseră în preajma Moşilor pentru păstrarea legăturilor cu ei: au desfiinţat punctele lor strategice de sub munţi (mai ales cele din Carpaţii Orientali). Le vor reînfiinţa când vor reveni: atunci când primele blocuri spirituale piramidale, cele mai agresive dintre toate, vor pleca de pe Pământ. 

Aşadar retragerea Moşilor s-a realizat în mai multe etape:

– între anii 500-700, după retragerea administraţiei romane şi revenirea oamenilor în vetrele aşezărilor lor;

– în jurul anilor 1000 când se stabilizează formaţiunile voievodale în Ţările Române;

– în perioada începerii regalităţii, la sfârșitul secolului XIX. 

Să reţinem că puțini Moşi au rămas în teritoriile noastre, la fel ca şi în Vest, pe coasta oceanului Atlantic, cu care au ţinut legătura și Călători ai locurilor – sihaştri sau oameni din aşezări care au avut de-a lungul timpului destin să lucreze alături de ei, să fie orientaţi cum să ajute în timpurile grele cu care s-au confruntat, atât oamenii, cât şi toate celelalte vieţuitoare ale planetei. 

Nu au fost numai sihaştrii şi oamenii care, individual de cele mai multe ori, au călătorit între Moşi şi între Moşi şi oamenii din aşezări, ducând învăţături de la ei, ajutând astfel în cele mai grele momente ale oamenilor, indiferent dacă erau provocate de oameni sau dacă erau vitregii ale naturii. În locuri puţine au fost şi grupuri de oameni, trăitori în cătune pierdute prin munţi greu-accesibili, dar chiar şi în schituri de călugări: la noi în mai multe locuri, oameni organizaţi prin îndrumarea Moşilor şi trimişilor lor, care au acţionat pe mai multe direcţii – dar toţi fiind aleşi cu grijă, după destine cunoscute de Moşi şi sihaştri deopotrivă. Au fost oameni care, pentru desfăşurarea activităţilor lor speciale, aşa cum vom vedea, aveau capacităţi native de clarvedere, clarauz şi uşurinţă de desfăşurarea de călătorii astrale perfect conştiente, căci erau ajutători planetari şi fuseseră paznici în străvechimi, apoi Călători ai Moşilor în vechime. Aveau rezistenţă fizică deosebită şi psihică puternică, putând trece cu uşurinţă de la activitatea fizică la activitate mentală şi astrală, strecurându-se cu uşurinţă printre locuitorii obişnuiţi, de peste tot. 

Activităţile astrale şi mentale ale sihaştrilor şi călugărilor din anumite mânăstiri din ţară s-au desfăşurat pe mai multe fronturi:

1. Pentru oştenii noştri de pe front: liniştirea sufletelor celor decedaţi, căci există imediat după deces tendinţa luptătorilor de a continua lupta, ceea ce slăbeşte puterea lor astrală; corpul astral nu se poate astfel echilibra imediat pentru a se începe derularea întării lui, aşa cum este întotdeauna o astfel de întărire în planul continuării vieţii ca entitate astrală, pentru ca corpul astral să devină corp de manifestare curentă, puternic, prin care spiritul să-şi poată derula sarcinile sale în continuare. Aici ar fi bine să facem o paranteză, să reţinem că sfatul de a a-şi recunoaşte omul pe patul de moarte, conştient, greşelile, conduce la eliberarea de tensiuni emoţionale, în vederea trecerii rapide la întărirea corpului astral pentru a deveni corp de manifestare curentă. Un corp astral sub frământările spiritului sub ură, agresivitatea necontrolată, minciună, etc., așa cum sunt soldații în războaie sau sub impriul fricii în accidentele contemporane mai ales, nu se poate linişti repede pentru a da voie energiilor să se concentreze în întăririle necesare, interioare – care pot dura de la 3-4 zile la mai mult de două săptămâni în caz contrar, cu tot ajutorul entităţilor astrale coordonatoare şi ajutătoare de destin propriu. 

Aşadar era necesar cu aât mai mult pe câmpurile de luptă să se încerce imediat să se liniştească sufletele combatanţilor de pretutindeni, lucrare la care participau prin călătorie astrală şi oameni, care erau încă în legături fizice, având astfel o influenţă mare asupra celor recent ieşiţi din viaţa fizică – nu numai a entităţilor astrale proprii.

2. Ajutor astral pentru voievozi: îndrumători cu privire la activităţile lor, de păstrare a integrităţii teritoriale ale Ţărilor Române atât cât era la timpul respectiv, indiferent dacă erau sau nu conştienţi de activităţile astral-mentale ale sihaştrilor; astfel de activități ajutate erau politice, sociale, familiale proprii (de împlinire a destinului propriu).

3. Pentru popor: să renunţe la vechile obiceiuri încă de pe vremea incursiunilor diferitelor grupuri din vecini (cum au fost la noi tătarii, de exemplu): retragerea din aşezări lăsând în urmă fântânile otrăvite, pământurile pârjolite (cu ogoare, grădini, livezi). 

4. Pentru duşmanii poporului: ridicarea cu multă atenţie a vibraţiei generale a poporului invadator, pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu isca războaie, acţiuni de distrugere a vieţii şi creaţiei. De aceea s-a format în timp o intenţie generală pacifistă – chiar dacă practica războiului a rămas încă puternic întărită, mai ales la popoarele cu religii agresive. 

Azi această activitate de tip astral, cunoscută de societăţile secrete, sunt abătute, îndepărtate de practicile curente ale oamenilor prin activităţi superficiale (distracții, jocuri de noroc, sexualitate agresivă, băutură, droguri) sau de angrenare în direcţia unor interese proprii ale conducătorilor popoarelor agresive, războinice. 

Şi azi sunt asemenea oameni cu astfel de sarcini de destin, şi lumea îi ştie, chiar dacă azi sunt mai puţini decât în secolele trecute. Pe aceşti lucrători mentali şi astrali lumea i-a numit solomonari şi i-a cinstit mereu, fără să le divulge identitatea, ştiindu-se bine că vor fi cei care cândva vor schimba lumea, făcând-o infinit mai bună.

În vremurile din urmă, cercetători, cunoscători de pe toate continentele au folosit diverse procedee pentru păstrarea stabilităţii vibraţiei personale, cum au fost:

– folosiri de brăţări, diademe, sceptre şi bastoane care, în formele lor originale, au fost create din materiale compatibile cu vibraţia umană şi, personal, cu vibraţia purtătorului, într-un mod de dispunere a structurilor adaptat corpului dublu eteric pentru stabilizare şi chiar amplificare a radiaţiei proprii, de mărimi şi cu incrustaţii după cum sunt structurile corpului dublu eteric, adaptate purtării cercetătorului. Tocmai de aceea de regulă casele regale erau strâns înrudite între ele, căci vibrația purtătorilor (mai ales de sceptre și coroane) trebuia să se încadreze în anumite rigori vibraționale, pe care mai ales preoții afiliați regalităților le cunoșteau bine, transmise din generație în generație. Cu timpul s-a uitat şi felul de structurare, şi ţelul omului purtător, rămânând în viaţa conducătorilor (laici şi religioşi deopotrivă) sub formă de podoabe care îi deosebeau de restul oamenilor de rând; desigur unii au avut cunoştinţe despre puterile radiante ale metalelor şi cristalelor folosite pentru astfel de podoabe, dar nu mulţi, şi mai ales nu neapărat toţi purtătorii au ştiut despre rolul acestor lucruri pentru viaţa şi puterea proprie. 

– folosirea unor plăci şi unor structuri formate din conglomerate de pietre special alese, poziţionate sub podelele încăperilor unde erau desfăşurate studii personale pentru îndrumările necesare poporului: am mai discutat despre ele, dar ele s-au păstrat în vremuri mai noi sub formă de simboluri incrustate în podelele palatelor, catedralelor; la început s-a cunoscut rolul unor asemenea simboluri asupra energeticii neamului care îşi desfăşura succesiv reprezentanţii la conducere, după care mult timp cunoaşterea s-a pierdut, rămânând doar în folosinţa societăţilor secrete până când membrii caselor regale s-au putut infiltra în rândurile lor, le-au furat cunoaşterea şi au păstrat-o din nou pentru ei, sub nicio formă nelăsând ceva la cunoaşterea poporului. Vom discuta despre asemenea practici, mai detaliat, când vom studia structurile de la Sarmisegetuza;

– folosirea unor jilţuri amplasate pe piedestale: tronuri, mese și scaune, toate special create din materiale alese după ştiinţe clare la origini, așa cum am mai discutat, amplasate în spaţii speciale destinate cercetărilor în clădirile folosite de conducerile templelor, palatelor, apoi catedralelor, altor spaţii religioase: sub formă de altare;

– folosirea sferelor de piatră de diferite mărimi, a statuilor metalice sau de piatră, a obeliscurilor, menhirelor pentru amplificarea sau direcţionarea energiilor unor locuri (canale energetice planetare). Ele nu au fost amplasate după cum sunt expuse azi în diferite locuri, ci cunoscându-se bine dispunerea canalelor energetice matriceale ale planetei, au fost amplasate în locuri speciale (de regulă amplasate pe locul unde erau celule de stabilizare vibrațională ale canalelor eterice matriceale locale), binecunoscute de cercetătorii mentali şi astrali ai timpurilor: erau amplasate pe lângă drumuri sau în locuri special alese pentru derularea activităţilor umane, pentru întărirea puterilor energetice proprii. Din astfel de lucrări s-au moştenit colonadele, obeliscurile din civilizaţiile egiptene, arabe, orientale, celtice, etc. 

În folosirile geţilor au fost în special plăcile de piatră şi discurile din conglomerate din pietre special alese pentru a fi potrivite în funcţie vibraţiile de neam. În Peștera Ialomicioarei (dar și în alte peșteri cu specific de învățătură) au fost folosite globuri de piatră cu vibrație ridicată, pe vremea organizărilor daco-romane. Mai târziu au fost folosite în familiile regale și de către capii bisericii podoabe capilare atent create, precum și întăriri eterice sub formă de pietre cu energetică cu vibrație înaltă (așa numite prețioase) amplasate în anumite locuri pe mantiile purtate cu multă atenție în momentele săptămânale cu vibrație înaltă: cu stabilirea slujbelor bisericești pentru întărirea propriilor puteri, menținută și în contemporan când asemenea slujbe au fost, și sunt ținute în prezența oamenilor de rând, pentru a nu fi influențați de ei, de durerile și necesitățile lor (la care trebuiau să rămână ”echilibrați” – de fapt insensibili). 

În secolele din urmă Călătorii nu au mai folosit brăţările getice, căci după lucrarea energetic-vibraţională a lui Iisus, continuată de Moşi în stratul nostru dimensional după Înălţarea Sa, puterile oamenilor au început să crească, mai ales în perioadele solstiţiilor şi echinocţiilor. Dar există o seamă de proceduri legate de ridicări de vibrație, moștenite din generație în generație și preluate de cei care au destinele ducerii mai departe a sarcinii de ajutor oferit tuturor oamenilor, nicidecum confortului propriu. Nu degeaba conducerile imperiilor laice şi religioase au căutat mereu Moşii (Bătrânii, numiţi şi Bătrânii de sub Munte) despre a căror existenţă au ştiut mereu şi au căutat prin trădare să afle drumul către ei, fără să-i găsească însă niciodată, inclusiv în zilele noastre. 

Dar să rămânem în subiectul nostru în continuare. 

Coroane, brăţări, sceptre au rămas oarbe în averile conducătorilor neştiutori, căci ei nu au avut activități reale mentale și astrale; cu timpul, multe din vechime au fost furate de societăţile secrete, furate şi ascunse – dar chiar dacă au aflat cum să le folosească, totuşi nu le-au putut folosi, căci omul, şi nicidecum obiectul era de fapt înfăptuitorul. Obiectul, prin structurile metalice şi cristaline, pot stabiliza vibraţiile în variațiile vibraționale ale vremurilor, dar omul este cel care le foloseşte, cel care acţionează distructiv sau constructiv fără să capete puteri miraculoase. „Miracolul” îl făceau pe vremuri oamenii – nu obiectele lor. Este însă drept că puterile tuturor, bune sau rele, au crescut şi cu învăţături scrise pe vremuri şi furate apoi sârguincios, activităţile mentale şi astrale s-au dezvoltat şi singurul lucru pe care l-au putut face a fost să interzică sau să incumbe dispreţ oamenilor de rând pentru asemenea puteri.

Calmi, liniştiţi şi bine antrenaţi din copilărie, chiar dacă erau de la început mai mult sau mai puţin conştienţi, Călătorii Moşilor nu au folosit, la noi, alte unelte de acest fel înafară de brăţările cunoscute azi de noi, dar au știu să-și dezvolte puterile interioare prin folosirea unei hrane înalt-vibrațională, folosirea descântecelor (de fapt folosirea vibrațiilor sunetelor cu activitate intențională, mentală extrem de puternică) pentru creşterea sau stabilitatea vibraţională în folosirea puterilor lor mentale: toate folosite pentru cercetare şi înţelegere profundă a realităţii de pretutindeni, fiind îndrumaţi de mici copii cum să-şi dezvolte puterile naturale, îndrumaţi şi ajutaţi de către oameni maturi cunoscători ai secretelor universale. 

Pe alte meleaguri, piramidele au fost unelte de acest fel, pentru stabilitate vibraţională pe timpul cercetărilor oamenilor. Dar taina lor s-a pierdut în timp, mai repede în Egipt, mult mai târziu în America Centrală şi de Sud. În Babilon, şi în general în Mesopotamia, s-au folosit construcţii piramidale doar pentru întărirea capacităţilor naturale mentale şi cu timpul, odată cu decăderea Babilonului, majoritatea construcţiilor ajutătoare au fost distruse chiar de către iniţiaţii templelor pentru a nu cădea în mâinile egiptenilor. Căci ei ştiau bine că, spre deosebire de ei care îşi foloseau puterile astrale şi mentale numai în scopuri benefice, egiptenii vor folosi puterile mentale şi astrale spre a face cele mai odioase lucruri ale vremurilor lor. Oricum însă nu au reuşit să păstreze secretele lor, chiar dacă la momentul potrivit cei mai puternici preoţi ai lor au migrat în nord, către alţi asemenea lor, cu sufletul curat: spre Moşii din Tracia (mai apropiați teritorial de ei), ajutând şi ei la evenimentele care se desfăşurau acolo şi apoi rămânând ca sihaştri sub îndrumarea Moşilor lui Zalmoxis-Nemuritorul şi a iniţiaţilor lui, de asemenea nemuritori şi nenumiţi în acele vremuri grele. Se știa bine că sunt trăitori cu mult suflet bun şi multă cunoaştere, ajutători planetari cu multă putere, îngeri şi Fii de Dumnezeu, coordonatori ai evoluţiilor tuturor fiinţelor cunoscute şi necunoscute de ei. Codul lor de destin, la fel ca şi al iniţiaţilor lor, la fel ca şi al refugiaţilor de acelaşi fel, era şi avea să rămână necunoscut vreme de milenii în faţa celor care umblau după tainele lor. Și astfel nimeni nu a reuşit să facă vreun pas în astfel de direcţii, căci toţi au primit coduri de destin de împrumut despre care se afla imediat că sunt deviante pentru toată cunoaşterea torţionarului: şi astfel pierdeau şi puţina cunoaştere pe care o agonisiseră fraudulos până atunci. De aceea au fost numiţi de egipteni Nenumiţi şi erau asociaţi de egipteni cam cu ceea ce azi numim diavoli, dintr-un motiv extrem de simplu: pentru că apariţia Nenumiților în mijlocul oamenilor conducea întotdeauna la dorinţa de libertate, de eliberare, de muncă în libertate pentru binele tuturor, destabilizând sclavia care pe atunci era sufletul imperiilor. Cum piramidele erau asociate cu creşterea puterii Nenumiţilor, vechile piramide n-au mai fost folosite de preoţii templelor, chiar şi cele care începuseră să fie construite deja, după cunoaşterile vechi din papirusuri, care fuseseră folosite în epoca timpurie a civilizaţiei lor. Frica de Nenumiţi şi de a prelua din puterile lor care aduceau astfel setea popoarelor de eliberare, era acum o frică mult prea mare... Așa au ajuns piramidele să fie folosite drept morminte regale, atât cât a mai existat Egiptul în constrângerile timpurilor. 

Să reținem deci că piramidele au fost folosite pentru cu totul altceva decât a fi morminte regale, iar în vremurile din urmă cele vechi au fost sigilate pentru a nu fi folosite de oarece cunoscători (mai ales arabi, cei mai buni cunoscători au tuturor celor vechi şi străvechi) şi astfel peste ele s-au aşternut uitarea şi nisipurile.

Dar e bine să ştim că piramidele îşi au originile în Ţara Aztlan – actuala Americă de Sud – unde au fost create prima dată în urmă cu aproximativ patru milioane de ani, și pentru construcţia cărora s-au întors vremelnic câteva dintre entităţile transcedentale care au creat specia umană. După crearea celei dintâi piramide, ajutătorii planetari au construit alte piramide pe toate continentele şi insulele pe care se desfăşurau anumite tipuri de lucrări mentale, necesare omenirii în acele timpuri. Vom discuta pe larg despre ele în alte studii, la fel ca şi despre alte construcţii despre care azi se fac diverse legături doar cu extratereştrii, chiar dacă au fost folosite de oameni. 

Vor trebui până la urmă să accepte conducătorii vremurilor noastre, aşadar în mod oficial, că omenirea însăşi, în totalitatea ei a avut puteri şi folosiri ale puterilor mentale şi astrale, vor trebui să accepte că toate vestigiile, distruse sau încă existente, au fost realizate şi folosite astfel doar de pământeni pentru studiul, cunoaşterea lor atât de avansate: atât de personale, de umane, atât de naturale...