28. DUPĂ A DOUA RETRAGERE A MOŞILOR (1)

I. IDEI PRINCIPALE

1. A doua plecare (retragere) a Moşilor a avut loc după ce:

– s-a retras administraţia romană din Dacia;

– s-a reîntors cea mai mare parte a populaţiei în vatra veche a aşezărilor lor.

2. Moşii au fost (sunt, şi vor fi) reprezentanţii primordialităţii omeneşti, omenire care își trage corporalitatea de întrupare din entităţile transcedentale care au creat corporalitatea speciei umane: toate populaţiile actuale sunt copiii, urmaşii Moşilor. 

3. Numim populaţii locale sau tradiționale acele populaţii care nu au părăsit niciodată locurile în care s-a creat noua corporalitate, în calitate de urmaşi ai Moşilor; numim migratori grupuri umane care au părăsit definitiv pământurile locale, în care au fost născut neamul lor: de Moşii deveniţi părinţi ai noilor generaţii de oameni, actuale. 

Cei dintâi beneficiază de vibraţiile locale naturale ale spațiilor planetare în care li s-a născut neamul, având corpurile perfect compatibile cu ale locului lor natal, în timp ce migratorii caută mereu locuri compatibile cu corporalitatea lor şi nu le regăsesc nicăieri decât în pământurile lor natale, în care nu doresc să se mai întoarcă. 

4. Peştera Ialomicioarei a fost şi rămâne un spaţiu sacru al spiritualităţii sacre, pure, ancestrale, a geţilor (numiţi daci de către romani).

5. Retragerea Moşilor poporului get s-a realizat în mai multe etape:

– o parte s-au retras între anii 500-700 d.H., după retragerea administraţiei romane și revenirea populațiilor în vechea vatră a așezărilor;

– o parte s-a retras în jurul anului 1000, când s-a stabilizat formarea primelor voievodate în Ţările Române;

– o parte s-au retras în perioada începerii regalităţii în Ţările Române;

– o ultimă parte a rămas în continuare în marginea populaţiilor române.

6. Călătorii Moşilor s-au retras ca sihaştri în marginea aşezărilor umane, ţinând legături strânse în continuare cu Moşii; o altă parte a Călătorilor au format meseriile itinerante, o altă parte au lor rămas ascunşi la vedere, în sihăstrii sau în schituri de călugări, ducând mai departe o viaţă care folosea activităţi astrale şi mentale:

– pentru liniştirea spiritelor oştenilor morţi în bătălii;

– pentru voievozi: îndrumări în legătură cu activităţile lor de păstrare a integrităţii teritoriilor române;

– pentru popor: să renunţe la obiceiurile dăunătoare pământurilor şi oamenilor deopotrivă: otrăvirea fântânilor pe timpul războaielor, arderea culturilor, etc;

– pentru duşmanii poporului: ridicarea vibraţiilor pentru a nu mai duşmăni, pentru a nu mai isca jafuri, războaie, acţiuni de distrugere a creaţiei locuitorilor.

7. Activitatea mental-astrală a Călătorilor din toată lumea a continuat de-a lungul secolelor, folosind atunci când a fost cazul și hrană specială pentru amplificarea preciziei viziunilor și trăiri în locuri special alese pentru vibrația lor naturală.

II. DETALII, DISCUŢII

Am mai discutat pe parcursul studiilor câte ceva despre acest subiect dar este necesar să le şi structurăm, şi să le detaliem pe unde este cazul. Moşii au plecat după ce au avut loc evenimentele despre care am discutat:

– retragerea administraţiei romane de pe teritoriul Daciei, în condiţiile în care cea mai mare parte a legionarilor au rămas în Dacia;

– reîntoarcerea celei mai mari părţi a populaţiei în vatra veche a aşezărilor, dar şi întărirea şi obişnuirea celor care au rămas în regiunile muntoase în aşezări noi, obişnuirea definitivă a populaţiei vechi, locale, de natură transcedentală (geţii vechi) cu romanii şi diferite alte grupuri de migratori care au fost primiţi în mijlocul geţilor, având un grad înalt de compatibilitate în manifestare cu geţii. 

Să reţinem şi alte aspecte. Moşii au fost – şi sunt, şi vor fi – reprezentanţii primordialităţii omeneşti: ca întrupaţi pe Pământ, sunt reprezentanţii primelor civilizaţii dinainte de ultima glaciaţiune, pe fiecare continent în parte. La noi au fost civilizaţii străvechi atlante, ca şi în Africa. În Asia, Australia şi insulele Pacificului au fost civilizaţii străvechi lemuriene, iar în America de Sud şi America de Nord civilizaţii străvechi toltece. Iniţial în America de Nord au fost numai ajutători planetari atlanţi şi tolteci colaborând în lucrările necesare planetei și biosistemului, dar după finalizarea unor lucrări continentale de mare anvergură au rămas doar Moşii tolteci în America de Nord (tolteci: după rasa cărora aparţine corporalitatea lor). Alţi Moşi au venit ulterior împreună cu migratori din America de Sud (continent numit în trecut Aztlan), în timp ce în Europa se desfăşurau primele migraţii, la sfârşitul mileniului al III-lea şi începutul mileniului al II-lea. Astfel s-a format populaţia autohtonă de rasă toltecă în America de Nord (impropriu numită „rasa roşie”), care se va dezvolta în viitor, liberă din orice punct de vedere. 

Toate populaţiile actuale sunt aşadar copii ai Moşilor, dar unele populaţii au migrat din pământurile lor natale – ceea ce este ceva de maximă împortanţă, așa cum am mai discutat: migratorii nu mai trăiesc în vibrațiile lor primordiale, ci în alte vibrații, ale altor pământuri, ape și aer atmosferic. Acest lucru le scade puterea de concentrare, liniștea interioară, corpurile le slăbesc din cauza nefolosirii hranei din pământurile natale, diverse grupuri între ele ajung să nu se mai înțeleagă, ajung la mânie, ură, perversiuni emoționale și mentale: nu neapărat sexuale, ci mai ales folosirea adevărului denaturat=minciună, trădare, egoism – toate până la formele exacerbate cunoscute de noi. 

Când grupurile din popoarele locale migrează, reîmprospătarea corpurilor noastre nu se mai face din materii şi energii din locurile natale, dar rămâne matricea energetică fundamentală a corpurilor noastre – realizată din energie fundamentală de către coordonatorii evoluţiei proprii: este canalul energetic de destin al fiecărui om de pe Pământ (şi, conform necesităţilor speciilor: al fiecărui alt fel de organism de pe planetă). El ajută la echilibrarea vibrației corporalității umane – chiar dacă cu greu ne vine să credem că ar exista comportamente mai rele decât le cunoaștem azi din istoria omenirii: dar cu adevărat ar fi mult mai grav decât ceea ce s-a petrecut pe Pământ, și ne vom da seama cândva de acest lucru. Dar impulsurile pe care corporalitatea le primește de la planetă și biosistemul înconjurător sunt diferite de moștenirea înscrisă în liniile genetice, nu numai ale corpului fizic, ci ale tuturor corpurilor din sistemul corporal. Este drept, spiritele se adaptează permanent, chiar dacă în aceste vremuri cu vibraţie foarte joasă adaptarea se face mai greu, cu oboseală: greutatea creşte când condiţiile generale de trai devin grele – şi ştim acum cât de grele pot ajunge condiţiile de trai. De aceea migratorii, spirite care se adaptează mai greu, nu-şi găsesc locul, sunt nervoşi, intoleranţi, supăraţi permanent zicem noi, şi asemenea caractere se moştenesc și ele, impregnând structurile de bază ale celulelor care în plus sunt influenţate de vibraţiile diferite din diferite locuri. Dacă migratorii se opresc undeva, şi este doar un loc aproximativ asemănător cu ceea ce ei simt că i-ar mulţumi, vor rămâne prea puţin mulţumiţi şi în timp – mereu nemulţumiţi, fricoşi, agresivi și vor căuta mereu alte locuri în lume, fără ca să li se schimbe ceva vreodată. 

Moşii locali ne ajută pe toţi, şi pe migratori (desigur, urmaşii lor, azi) căci, aşa cum ştim acum, toţi suntem copiii lor: prin evaluări şi echilibrări vibraţionale, căci aşa au promis încă dinainte ca spiritele să ajungă pe Pământ.  Și o fac cu dragoste infinită, cu milă nespus de multă pentru durerile noastre, cu bucurie înălţătoare pentru fericire noastre curate!...

Prin Moşi suntem şi noi copiii după trup ai primordialităţii universale: am fost cândva urmaşi direcţi, după trup, ai entităţilor transcedentale care creează toate speciile planetare; am lepădat la finalul ultimei glaciaţiuni corporalitatea aceea nu pentru că nu ne-ar mai fi fost bună, ci pentru că folosind-o mai ales în creație materială, dar și în comunicare și deplasare mentală, am fi deranjat echilibrele fine ale vieţii planetei și biosistemului ei şi, în final, chiar ale noastre, ale omenirii pe Pământ. Doar cei pe care azi îi numim Moşi (sau, după popor: Bătrâni ai neamului, Patriarhi, Vraci, etc.) au păstrat corporalitatea lor veche, pe care şi noi am avut-o cândva, ca atlanţi, lemurieni, tolteci. Prin trăirile lor proprii (nicidecum prin cine-ştie-ce inginerie genetică) ei au modificat o parte a corporalităţii de acel fel şi apoi ne-au năcut pe noi, primii lor copii de după ultima glaciaţiune, având un singur scop: acela de a nu mai folosi creaţia materială mentală (realizată prin materializare, remodelare şi dematerializare), deci prin intermediul corpului nostru mental. A fost imperios necesar acest lucru căci planeta (şi întreaga zonă a universului în care ne aflăm) urma să ajungă curând în punctul cu vibraţia cea mai joasă şi întreg biosistemul planetei, inclusiv noi, oamenii. Întreaga planetă a trecut prin greutăţile suportării acestor vibraţii joase, precum şi prin variaţiile lor mari la schimbarea sensului vibrației planetare: de la sensul diminuării – la sensul de creştere a vibraţiei, în care trăim și noi, azi. Creaţia materială mentală presupune pe de o parte crearea involuntară a unor mari variaţii de vibraţii, precum şi dislocări a unor mari volume de fluxuri energo-materiale din cele pe care le foloseşte planeta pentru le a pune la dispoziţia tuturor vieţuitoarelor ei în vederea creării şi vitalizării tuturor corpurilor lor. De aceea, cunoscând bine toate aceste lucruri – cunoaştere pe care de atunci, în condiţiile grele, vitrege prin care am trecut, le-am uitat – am luat cu toţii această hotărâre: de a folosi creaţia fizică, nu creaţia mentală, pentru a ajuta planeta şi toate fiinţele pământene. Așadar să reținem că omul nu a fost pedepsit de Dumnezeu luându-i acest dar al puterilor mentale, ci a fost o măsură pe care orice populație creatoare avansată de pe alte planete din univers o ia pentru menajarea evoluțiilor înconjurătoare. Omenirea așadar a renunţat de bună voie, pentru o perioadă de timp, la cea mai uşoară formă de creaţie amterială, cea mai frumoasă, curată, protectivă în felul ei în perioadele cu vibraţie foarte înaltă: pentru că nu consumăm astfel trupul planetei (pământuri, metale, cristale, lichide, gaze, etc.) şi, repet, doar pentru a scurtă perioadă de timp, omenirea a hotărât astfel să se folosească varianta cea mai puţin agresivă pentru noile timpuri, din toate variantele posibile cunoscute de spiritele umane: creaţia materială fizică. 

Tot timpul am fost ajutaţi de Moşi – numiţi în diferite feluri de alte popoare: Vrăjitori, Magi şi Regi Magi, profeţi, Patriarhi, etc. – care au rămas, chiar necunoscuţi fiind, autoritatea spirituală şi autoritatea regal-cerească supremă în acest sistem stelar, fiind conduşi, îndrumaţi, de Fii de Dumnezeu, adică monade centrale, coordonatori supremi ai evoluţiilor noastre. 

Peştera Ialomicioarei rămâne un spaţiu al spiritualităţii sacre, o spiritualitate pură fondată de cercetări în ştiinţele cele mai profunde ale tuturor vremurilor. 

Nu putem acum – dar vom putea în viitor – să ştim tot ceea ce se poate numi activitatea Moşilor în Peştera Ialomicioarei, dar ceea ce ştim cu siguranţă 100% este că tot ceea ce s-a desfăşurat aici a fost NUMAI spre binele nostru suprem. Peştera Ialomicioarei rămâne astfel un spaţiu al geografiei sacre, al istoriei sacre, mărturie a tradiţiei primordiale. Ar fi trebuit peste tot să existe asemenea spaţii, asemenea locuri, dar ele au fost distruse sistematic, ca de altfel şi majoritatea mărturiilor din Peştera Ialomicioarei, deşi resturile celei mai pure şi înălţat-spirituale civilizaţii ne întăresc acum amintirile care vin în şuvoaie bogate, incredibile pentru care mulţi: din nefericire, oameni importanţi sunt încredinţaţi că toate cele rămase sunt mărturii ale trecerii multor... extratereştri (!) care însă ne-ar fi părăsit de mult din cauza „stricăciunii” sufletelor noastre...

Nu, lucrurile nu stau de loc aşa, din niciun punct de vedere...

Discutând despre toate acestea suntem pe de o parte în inima acelei spiritualităţi transcendente primordiale, iar pe de altă parte înţelegem că o conducere care are în suflet cumularea autorităţii sacerdotale, cu cea regală şi cu cea profetică pe coordonatele universale spaţio-temporale este ceea ce ne trebuie pentru ca toată viaţa şi planeta vie să aibă parte de o revenire la primordialitatea structurilor de creaţie şi îndrumare care ne-au protejat şi hrănit sufleteşte zeci de milioane de ani în trecut.