39. O IMAGINE DE ANSAMBLU ASUPRA DRUMEŢIILOR SPIRITUALE DIN VECHIME

Aşadar, discutăm despre drumeţiile oamenilor din vechime, cu cca. 10.000 ani în urmă – cam 8.000 ani î.H. Ele au început după adaptarea tuturor spiritelor umane la noile condiţii de mediu: după ultima glaciaţiune, când întreaga climă, pe toată planeta, s-a modificat substanţial. Ca urmare a condensării totale a plafonului ceţos care acoperea complet planeta de sute de milioane de ani, oamenii s-au confruntat direct cu o serie de experienţe noi privind impactul direct al radiaţiei solare asupra pielii, cu care omenirea nu se mai confruntase anterior, pe Pământ: cerul planetei fusese până atunci acoperit permanent, fără întrerupere, cu un plafon cețos gros la început, ulterior diminuat de la o glaciațiune la alta – glaciațiune pentru regiunile polare, în rest coborârea plafonului cețos până la tangența cu pământurile, apele și biosistemul planetei și astfel având loc condensarea lui treptată. Dar spiritele umane nu trăiau prima dată un asemenea fenomen în evoluțiile lor: nici folosirea majoritară a corpului fizic, şi nici impactul direct al unor elemente ale naturii asupra tuturor formelor de viaţă. Astfel de fenomene aveau să fie simţite de oameni multe milenii în continuare:

– radiaţia solară, şi cosmică în general, asupra corporalităţii de întrupare;

– accentuarea curenţilor aerieni (vânturi) şi marini (oceanici); în general variaţii extrem de puternice ale fenomenologiei atmosferice, planetare;

– circuitul apei în natură cu fenomenologia corespunzătoare (nori, ploi, ninsori, tunete, fulgere, trăsnete);

– pentru oameni, munca fizică a înlocuit lucrările realizate prin intermediul corpului mental și cercetarea prin călătorii astrale perfect conștiente; aceatsă muncă fizică cerea întărirea corpului fizic şi menţinerea lui în formă optimă, lucru care a condus la necesitatea unei hrăniri abundente comparativ cu perioadele anterioare (înainte hrana era compusă doar dintr-un fruct şi un tubercul de câteva ori pe an), care a adus pentru prima oară în viața oamenilor realizarea plantațiilor pentru hrana de care aveau nevoie oamenii. 

Aşadar, perioada primelor vieţi noi, cu percepţii şi manifestare prin corpul fizic, cuprindea şi adaptarea la noua formă de corporalitate, care favoriza şi alte feluri de trăire în plus faţă de cele de mai sus: în special creaţie materială fizică, cu cel mai mare impact asupra vieţii umane. 

Absolut toate aveau la bază cunoaşteri variate şi profunde din experienţa totală a spiritelor: o experienţă din alte locuri şi din alte timpuri, din evoluţiile anterioare. Toate fuseseră studiate în epoca trăirilor mentale, ca pregătiri tocmai pentru această etapă fizică. Omul avea toate cunoaşterile sale anterioare, le conştientiza bine pe toate, îşi amintea corect şi complet toate corecţiile pe care şi le făcuse şi el însuşi, şi toţi semenii săi la un loc începând cu epoca paznicilor din străvechimi  http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/11.-paznicii-din-strvechimi.html . Ceea ce avea de făcut fiecare om, individual şi colaborând unii cu alţii pe tot globul, era să fie adaptată experienţa anterioară la condiţiile concrete pământene ale momentului.

După terminarea adaptărilor, după armonizările individuale şi comune, drumeţiile despre care discutăm au realizat o formă de acordaj fin în noua formă de viaţă planetară. Toate se derulau, să nu uităm, în condiţiile în care omul avea toate amintirile despre toate tipurile de trăire, și asemănătoare, şi de alte feluri, avea cunoaşterea integrală a Pământului, din perioada mentală cu cunoaştere complexă a sa, a întregii galaxii, a întregii vieţi care se derula peste tot, fizică, astrală, mentală, spirituală şi de multe alte feluri. 

De asemenea, toate manifestările umane se derulau la cele mai înalte standarde fizice ale tuturor manifestărilor umane, având o imagine clară a calităţii vieţii şi creaţiei materiale: mentală şi fizică, unde cea mentală din trecut era exemplu de urmat, de transpus în formă fizică, cu forţele fizice ale spiritului și cu resursele pe care planeta le punea la dispoziția omenirii. Omul avea o cunoaştere spaţio-temporală profundă şi asupra omenirii, şi a întregului biosistem de pe planetă, din toate timpurile. 

Avea o conştienţă perfectă asupra entităţilor astrale şi eterice ca ajutători de bază ai planetei, ai oamenilor şi întregului biosistem de pe planetă. De asemenea, avea o înţelegere a tuturor celor care puteau să ajute la confirmarea evoluţiilor personale care aveau să se desfăşoare după terminarea evoluţiilor pe Pământ, plecarea spre alte locuri de evoluţie cu toate liniile sporite de experienţă personală. 

Nu în ultimul rând fiecare om era conştient de importanţa vieţii în comunitate şi a experienţei proprii în familie şi în drumeţiile spirituale. Şi de asemenea toţi oamenii ştiau bine că toate acestea vor fi uitate în vieţile care aveau să vină din perspectiva lor, de aceea colaborau pentru transpunerera în formă fizică a cât mai multe repere de cunoaştere mentală şi astrală pe care le trăiau în acele vremuri. 

Noi înşine, acum, înţelegem de ce le numim “drumeţii spirituale”: nu era turism, nu era vacanță, dar toate erau realizate cu bucuria generată de toate trăirile curente. 

Azi spiritele umane vin la întrupare deocamdată bine pregătite pentru trăiri fizice, dar pe de o parte odată cu creşterea vibraţiei medii planetare, pe de altă parte pe măsura dezvoltării turismului şi internaţionalizării serviciilor, prin descoperirile multiple în domenii noi ale ştiinţelor, şi mai ales ale științelor de frontieră, au loc contacte individuale şi de grup cu spaţii, creaţii şi repere intelectuale care impulsionează intuiţiile, clar-intuiţiile şi intrarea în dezvoltările clar-simţurilor. În acest fel omul face o pregătire intensă şi pe plan fizic – necesară finalizării sarcinilor fizice pe Pământ, dar şi în plan emoţional, mental şi astral. Chiar dacă în plan astral şi mental pentru majoritatea oamenilor totul are loc doar în plan informaţional, chiar acest lucru este deosebit de important pentru experienţa pământeană totală. Având în vedere experienţa astrală şi mentală prodigioasă a spiritelor umane, dar şi necesitatea de a finaliza partea fizică a destinelor proprii, chiar şi informarea este suficientă pentru a face trecerea către perioada mentală următoare – indiferent dacă ea se va derula în continuare pe Pământ sau după plecare de pe Pământ, în alte locuri din univers.

Tabloul unor astfel de călătorii spirituale este însă necesar să fie completat cu alte câteva elemente particulare ale evoluţiilor umane pe Pământ: despre drumeţii cu sarcini spirituale proprii foarte clare, precum şi despre călăuzele lor.

Sunt câteva lucruri pe care azi puţini oameni le acceptă şi, chiar dacă le acceptă pentru un scurt timp al zilei sau la câteva zile odată, nu le acceptă ca un mod total de viaţă. Şi astfel discutăm despre:

1. LINIŞTEA INTERIOARĂ ŞI EXTERIOARĂ

Nu numai că putem discuta despre ele, ca azi, în perioade scurte de timp pe parcursul zilei, ci putem să înţelegem (chiar dacă mulţi nu ar accepta asta) liniştea ca mod de viaţă. Astfel, ar fi bine să înţelegem şi să acceptăm faptul că liniştea profundă, în care doar zgomotele naturii domnesc nestingherite de om şi de activităţile lui în aglomeraţie: fizice, industriale, de trafic, etc., era modul obişnuit de trai înainte de ultima glaciaţiune, în etapa mentală de trăire a omenirii, dar şi câteva milenii după ultima glaciaţiune, până în preajma primelor migraţii, când popoarele din care au pornit grupuri de migratori au simţit nelinişte interioară și au lăsat-o să se răsfrângă în exterior, nemaiavând astfel dorinţa de a se armoniza cu natura, ci luptându-se cu ea, nedorind mai departe să se armonizeze cu semenii de care au început să se despartă, încurajându-se în vrajba sufletelor să se manifeste zgomotos prin vorbă, strigăte, extinderea meseriilor prin cantitate fără să se mai ţină seama de calitate. Se forma un alt fel paralel de viaţă, în timp ce popoarele lor, lăsate în urmă, îşi continuau liniştite viaţa încă ceva timp în continuare: în pace sufletească şi linişte exterioară. Astfel încă o perioadă a mai domnit armonia trăirii omului în natură, în pace cu natura şi cu semenii, cu concentrare în continuare pe ambele planuri:

– în plan mental şi astral: cu percepţii mentale (omul rămăsese, cu noua lui corporalitate mai puţin dezvoltată, fără puterea creaţiei mentale: fără materializare, dematerializare sau remodelare mentală a creaţiei deja executată), având în schimb conştienţa astrală, a călătoriilor astrale spre cercetare şi trăire împreună cu ajutătorii astrali proprii, de destin, precum şi cei eterici, ai planetei;

– în plan fizic: cu amintiri clare despre experienţa generală pe care o aveau din evoluţii anterioare, cu experienţa de percepţie şi creaţie fizică care creştea vertiginos din cele trăite ale momentului. 

Împletirea celor două forme de trăiri necesita o concentrare deosebită a atenţiei omului în fiecare clipă a vieţii, a activităţilor sale, atent şi la desfăşurările activităţilor în familie, atent la desfăşurările din societatea proprie, dar şi din restul lumii prin urmăriri mentale şi trăiri astrale curente. 

Punem accent pe descrierea acestei linişti interioare, păstrată în trecutul mental şi căutată în prezentul lor fizic, întrucât în viitorul apropiat ne vom reîntoarce la această linişte, nu numai pentru concentrarea la activitatea desfăşurată, pentru a ne recupera priceperile, dar reîntoarcerea la creaţia materială mentală impune de la sine reducerea drastică a emisiilor de zgomot, căci vibraţiile fizice – de la vocea omului la marele zgomot industrial, de destindere (muzică) şi de trafic împiedică total desfăşurarea activităţilor mentale care se vor derula spre binele întregii planete şi a biosistemelor sale viitoare: deci tuturor popoarelor spirituale care vor evolua în continuare pe Pământ, în viitor. 

Desigur conştiinţa spiritelor umane se va înălţa din nou, într-o vibraţie medie planetară care creşte vertiginos, ca urmare a modificărilor de vibraţie în întreaga zonă în care se află galaxia noastră. 

2. TOATĂ CUNOAŞTEREA SE AFLĂ ÎN NOI

Sunt puţini oameni care acceptă că există o asemenea cunoaştere, care nu mai cred că evoluţia omului este o continuare a evoluţiei primatelor – maimuţele pământene. Dar TOATĂ cunoaşterea se află în memoriile noastre monadice (spirituale) de care noi, cu toţii, fără excepţie, eram conştienţi până acum câteva milenii: după ce 40-50 milioane de ani au fost folosite de oameni – deci nu numai că oamenii şi-au conştientizat cunoaşterile, în plus le-au folosit având abilităţi de folosire vechi dinainte de evoluţiile pământene. 

Şi azi avem toate aceste cunoaşteri; şi mulţi dintre cei care nu cred se trezesc faţă în faţă cu ei înşişi, cu tot ceea ce pot să cunoască chiar pornind de la intuiţiile începuturilor, din orice timpuri. Pot să-şi amintească, şi să se recucerească pe ei înşişi, pe măsură ce se consolidează conştienţa acestei uriaşe cunoaşteri, care ne pregăteşte azi pentru a fi din plin folosită în viitorul apropiat. Deci azi o avem, desigur, chiar dacă este neexplorată acum, cu forţele spirituale pe care le folosim la acest nivel de vibraţie a planetei, a zonei universului în care ne aflăm. Pentru a ajunge să ne obişnuim cu folosirea ei în toate condiţiile de trai, la orice nivel de vibraţie, este necesar să ne străduim să ne informăm, apoi să ne-o reamintim, cu ajutor primit din partea entităţilor noastre ajutătoare de destin, în condiţiile cele mai variate de vibraţie – condiţii pe care le trăim azi, pe Pământ. 

Noi, oamenii de pretutindeni, ne ajutăm reciproc. Avem în noi o vastă cultură radiantă:

– a exteriorului: moştenirea fizică pe care o avem azi, ajutătoare – ea însăşi profund creatoare, înălţătoare;

– a interiorului: care cuprinde experienţa noastră, personală, generală, acumulată în întrupările în toate popoarele continentelor, din întreaga perioadă anterioară ultimei glaciaţiuni. 

Totul este aşadar o cunoaştere păstrată integral în memoriile monadice, cu accente puternice pe profunzime, care astfel oferă permanent putere fiecărui spirit, cu care se va putea situa la nivele din ce în ce mai înalte de cunoaştere, de orientare, adaptare, o experienţă de folosire, direct, sau indirect, prin adaptarea ei situaţiilor din întrupări, oriunde în universuri.