23. STATUI ŞI MEGALIŢI PE PLATOUL MUNŢILOR BUCEGI

I. IDEI PRINCIPALE

1. Megaliţii sunt purtători ai unor mesaje ce cuprind linii de învăţătură spirituală pentru oamenii din vremurile grele şi pentru perioadele de revenire a omenirii la capacităţile multisenzoriale.

2. Alături de megaliţi, în mileniile trecute au existat statui care marcau drumurile spirituale ale oamenilor.

3. Deosebiri între megaliţi şi statui:

– statuile au fost realizate integral din blocuri de piatră suprapuse, aduse din locuri mai îndepărtate, dar din aceeaşi regiune: cu vibraţii asemănătoare, dar diferite de la o secvenţă la alta; megaliţii sunt prelucrări subtile ale unor stânci din blocul local pietros, muntos;

– statuile au avut rol de păstrare a vibraţiei mediului în condiţiile diminuării rapide a vibraţiei medii planetare; megaliţii sunt purtători de mesaje spirituale, destinate aşadar în mod cu totul special oamenilor;

– statuile au fost create integral de cunoscătorii din vechime pentru a rezista un timp limitat la maximum 4-5 milenii: megaliţii au fost prelucraţi subtil pentru a se forma în timp, pentru a rezista până după conştientizările, în proporţie de mase, a capacităţilor multisenzoriale care se dezvoltă odată cu creşterea vibraţiei medii planetare;

– mesajele megaliţilor sunt destinate exclusiv oamenilor, în timp ce statuile au fost create fără mesaj, pentru a ajuta tot biosistemul local, inclusiv omul. 

II. DETALII, DISCUŢII

În ultimele studii am făcut o buclă largă pentru a înţelege ce avere spirituală uriaşă avea omenirea care nu-şi trăgea originile pământene din animalitate ci venea, ca spirite întrupate, din evoluţii înalte: evoluţii care, alături de cele pe care le descriem acum, ne lămuresc asupra multor “mistere” cărora nu le găsim alte explicaţii decât că toată cunoaşterea lumii a fost primită de la extratereştri, iar lucrurile nu stau de loc aşa. Dar, desigur, nu este nimeni obligat să creadă sau să nu creadă ceva – viitorul în care ne vom reaminti personal ne va lămuri definitiv asupra acestor aspecte. 

Însă dacă hotărâm să mergem mai departe, să mai subliniem un aspect deosebit de important: toţi oamenii vremurilor despre care discutăm erau conştienţi că vor exista condiţii pentru ca ei înşişi – nu numai cei din jurul lor, din alte aşezări, din alte popoare de pe alte meleaguri, vor fi în asemenea situaţie grea în viitorul lor: să devină agresivi, sau leneşi, sau perverşi, etc., erau conştienţi de ei înşişi, fiecare om în parte, şi tocmai de aceea se străduiau să muncească cu râvnă, să fie curaţi, atenţi, ajutători cât mai buni, altruişti mai ales, spre consolidarea înaintată a acestor manifestări – căci ştiau bine că frica şi egoismul născut în lupta de supravieţuire aveau să-i conducă în astfel de stări negative. Tocmai de aceea, fiind astfel conştienţi, se străduiau să ajungă la maximul opus acelor manifestări negative. Să înţelegem astfel că acea epocă a fost pentru întreaga omenire partea de viaţă fizică cea mai altruistă pentru orice spirit uman, cu manifestările cele mai înalt-spirituale pe care le-a dovedit în mod real omenirea în epoca fizică. Cel mai bun om de azi nu se poate ridica la nivelul de atunci al celui mai rău om de azi, care era astfel mult mai bun decât putem noi accepta azi... 

Astfel este bine să vedem oamenii de atunci, dintre care absolut toţi cei de azi ne-am întrupat, rând pe rând, cu toţii, ca fiind azi în stare de a se reîntoarce la ceea ce au fost ca oameni în acele vremuri. 

De aceea trebuie să ne ajutăm unii pe alţii, să ne amintim cu toţii, cât mai repede, să nu ne lăsăm doar cu veşnica întrebare de la care nu acceptăm prea multe explicaţii dincolo de înţelegerea diferenţei dintre corpurile muritoare şi spiritul etern: “Cine sunt eu?” ... Să ne străduim acum să ne manifestăm cât mai înalt-spiritual pentru a ne impulsiona creşterea conştiinţei noastre şi reamintirea corectă a acelor manifestări care ne sunt cele mai obişnuite în condiţiile pământene. 

Să ne întoarcem la drumurile spirituale, având toate aceste cunoaşteri acum. 

1. CÂTEVA DETALII ÎN PLUS DESPRE MEGALIŢI 

Am trecut destul de fugitiv peste tema megaliţilor, scriind în studiile anterioare despre faptul că au fost lucraţi prin şănţuire în prima lor fază, cu participarea omului cu suflet înălţat, atotcunoscător. Apoi au fost lăsate astfel încât condiţiile atmosferice locale să adâncească şănţuleţele, să se desprindă o parte din stânci, continuând astfel în mod natural modelarea lor. Astfel s-a format imaginea complexă a mesajului către viitorime. Ştiind bine până la ce nivel se vor estompa percepţiile sale astrale şi mentale, omul ştia bine în vechime că percepţia generală se va muta pe fizic, şi doar în perioade scurte de timp ale anului, la solstiţii şi echinocţii, dacă omul nu era angrenat în lucrări fizice brute, va intui, şi apoi îşi va muta atenţia asupra percepţiilor trecătoare cu senzorii corpului mental şi corpului astral, chiar dacă nu mai putea fi conştient cum au loc asemenea percepţii. Putea să mai aibă în viitor în plus asemenea percepţii în momentele de vârf ale bioritmului propriu – dar rămâneau active în special aceste momente anuale:

– la solstiţii, cu energii şi vibraţii puternice, înalte, din nivelele spirituale la solstiţiul de iarnă şi din nivelele fizice la solstiţiul de vară;

– la echinocţii, vibraţiile de la corpurile spirituale devin egale cu cele specifice corpului fizic; efectele vibraţiilor sunt puţin mai complicate în explicaţii: spre exemplu, la echinocţiul de primăvară: omul este obişnuit cu cele ale nivelului spiritual din timpul iernii, de la solstiţiul de iarnă, dar atenţia lui scade datorită rutinei şi oboselii din lunile friguroase, iar atenţia se mută pe fizic, vibraţiile corespunzătoare corpului fizic fiind pe ritm de creştere. Omul simte prin subconştient creşterea vibraţiilor fizice şi automat atenţia lui se mută pe fizic, dar efectele vibraţiilor din nivelele spirituale sunt încă viabile alături de schimbarea registrului percepţiilor şi omul este atent la orice schimbare din jur. Astfel percepţiile de tip astral şi mental prind momente de dezvoltare, sub formă de fleşuri de imagini ce provin de la cele două corpuri cu senzori puternici. La fel, la echinocţiul de toamnă, când nivelele fizice sunt în scădere, plus oboseala lucrărilor agricole, iar cele spirituale sunt în creştere. 

Dar asemenea momente aveau să fie deosebit de importante, chiar dacă sunt trecătoare, pentru omul care se ocupa cu mâinile lui de treburile gospodăreşti sau cele impuse de lumea exterioară. Totuşi putea, prin prisma experienţei sale anterioare, să le împletească pe toate cu înţelegerile sale privind lumea, lucrul vieţii sale, desfăşurări pe care avea să le folosească activ, din ce în ce mai bine, de la un an la altul. 

Atenţia omului se desfăşura astfel la nivele de conştienţă din ce în ce mai ridicate, atât de nivelele mental-astral, cât şi pe fizic, atenţia fiecărui om mutându-se rapid, cu deosebită precizie în toate părţile: şi repede, şi urmărind profunzimile înţelese permanent, de la viaţa de familie la îngrijirea animalelor domesticite, şi de la ele – la cele sălbatice: de la care erau multe de învăţat, apoi la păsările cerului cu extinderile înţelegerilor la toate cele pe care le aflau în călătoriile în jurul lumii. 

Toată această experienţă de viaţă a fost redată material în megaliţii presăraţi de-a lungul şi de-a latul acestui platou montan al munţilor Bucegi. Şi nu numai la megaliţi ne referim aici, vom vedea că au fost create şi statui, care însă aveau un rol numai pentru perioada cât aveau să se deruleze aceste drumuri spirituale, susţinându-le: ele nu mai există de mult timp, dar au ajutat enorm la menţinerea unei stări avansate de odihnire a drumeţilor, mai ales în ultima fază a timpurilor lor, la sfârşitul mileniului IV – începutul mileniului III î.H. 

Sunt multe de spus, şi de înţeles cu privire la:

1. Necesitatea realizării acestor megaliţi, a lucrării lor asupra cunoaşterii omului ultimelor 2 milenii în special, pornind de la vremuri în care omul nu avea necesităţile pe care le are acum. Dar atunci omul cunoştea, aşa cum am discutat, ceea ce vor face oamenii viitorului dintre care aveau să facă şi ei parte, chiar ei înşişi, la un moment dat, ca spirite întrupate în perioadele reprezentative ale timpurilor. În tot timpul care avea să treacă de la primele şănţuiri până la schimbarea totală a vremurilor, oamenii cunoscători aveau să urmeze asemenea sfaturi lăsate în piatră, şi astfel întreg poporul să rămână în credinţa lui, în apărare, în protecţia vieţii, în respect faţă de familie, casă, glie şi încredinţările acestrale. 

2. Sunt multe de înţeles cu privire la semnificaţiile lor, dar este necesar să înţelegem, să acceptăm acum faptul că, atunci când un om pătrunde şi conştientizează prima semnificaţie, urmărind cele mai profunde şi vechi legende ale locurilor, restul poate fi înţeles în conlucrare cu entităţile astrale îndrumătoare de destin propriu şi entităţile astrale protectoare ale locului. Astfel se descoperă mesajul rămas în piatra muntelui, decopertând treptat şi alte înţelesuri, pentru că ele au existat, şi au rămas în sufletul omului. Şi chiar dacă discutăm acum despre poporul de pe aceste meleaguri, să nu uităm că pretutindeni în lume totul a evoluat în acelaşi fel astfel încât, decopertând mesajul celor de aici se va înţelege şi mesajul altora asemănătoare de oriunde din lume, acolo unde au mai rămas. 

Aşadar să reţinem că toate au fost create, aşa cum vom vedea studiind şi începutul tradiţiilor:

– pentru viitorime, şi nu pentru omul din acel prezent care ştia şi trăia efectiv toate cunoaşterile pe care generaţiile lui le cunoştea perfect, le aplica în calitate oameni responsabili asupra vieţii lor;

– multe au fost concepute, global, de ajutătorii spiritelor umane de pretutindeni, dar multe de asemenea au fost gândite, organizate şi create de oameni obişnuiţi, sub îndrumarea Moşilor prin intermediul Călătorilor, Învăţătorilor şi Măiaştrilor Moşilor, alături de îndrumările sfătuitoare ale entităţilor astrale ajutătoare proprii, de destin, ale fiecărui om. 

Megaliţii au fost creaţi pentru a pregăti oamenii viitorului să iubească viaţa, oamenii, vieţuitoarele, pământurile, să fie protectori atât cât se poate pentru fiecare om în parte. Megaliţii care se înşiră de drumul dintre actuala Piatra Arsă şi vf. Omul erau păstrătoare ale acestui mesaj, pe lângă subtilitatea prezentării lor, pe care în ultima parte a etapei fizice oamenii deja vor fi în stare s-o perceapă, s-o înţeleagă, să-i accepte rădăcinile, adevărurile pe care le poartă şi astfel să le întărească încrederea în dezvoltarea în continuare a propriilor lor percepţii mentale şi astrale. 

Ar fi bine să mai adăugăm ceva la prezentările de mai sus.

Niciodată megaliţii nu au avut trăsături precise, aşa cum mulţi cred azi – chiar circulă imagini cu Sfânxul având fizionomie de dac, cum se crede că ar fi fost la origine. Acolo – ca şi în alte locuri, s-a urmărit sculptarea în piatră a esenţei umane: aşa cum au fost, şi cum vor fi cândva oamenii locului. Figura centrală reprezintă o idee, o atenţionare, un mesaj asupra unui element substanţial, reprezentativ pentru vremurile cu personalitatea concretă umană; şi este însoţit de elemente adiacente, reprezentând aici lumea în care trăia dacul, lume în care se manifestă personajul principal al megalitului. De aceea se va vedea la baza unui cap central şi în spatele lui, alte sculpturi reprezentând alte elemente:

– lumea subterană;

– lumea socială;

– lumea astrală;

– lumea conducătoare: cei ce nu sunt conducători din lumea oamenilor şi din lumea astrală, ci a “Cerului”, a celui numit de alţii Dumnezeu, strâns legat de tot ceea ce este mai bun în mintea – în cunoaşterea, în sufletul omului. 

Întreg platoul reprezintă toate elementele cerurilor şi pământurilor, reprezentând locul lor în lumea croită pentru om şi dusă mereu tot mai departe de oameni (familie, destin ursit, casa, curtea, vieţuitoarele cele mai importante pentru om şi aşezarea lui). 

2. STATUILE DE ODINIOARĂ

Alături de megaliţii de pe platoul munţilor Bucegi, pe care îi cunoaştem acum (pe lângă care au mai existat câteva reprezentări care s-au pierdut în timp), au existat o serie de statui care marcau drumurile spirituale ale oamenilor de pretutindeni. Ele erau amplasate pe toate drumurile principale care conduceau spre megaliţi, prin toţi munţii – nu numai de pe platoul munţilor Bucegi – astfel încât studiul megaliţilor devine strâns legat de studiul acestor statui, de realitatea lor de un anume fel, cu un anumit scop, special, deosebit pentru drumurile spirituale ale oamenilor. 

Am discutat despre faptul că dinspre Valea Largă şi Comarnic drumul obişnuit pentru drumeţii în călătorii spirituale urca spre actualul baraj şi lac Bolboci, dar pe direcţia Piatra Arsă şi Platoul Babelor. În vremurile mileniului IV î.H., când Călătorii Moşilor aveau deja, la plecarea Moşilor din Peştera Ialomicioarei, intrarea în sarcina de a sculpta câteva indicaţii în Peşteră, aveau să vadă deja profilele megaliţilor prinzând formele dorite. În completare au fost pe Platou realizate două grupuri statuare, complet sculptate – spre deosebire de megaliţi a căror lucrare o porniseră cu cca.4 milenii înainte, prin şănţuire, tot dintre Călători ai Moşilor, lăsând natura să desprindă bucăţi de rocă până la aproximativ forma pe care o ştim azi.

Primul grup statuar se afla în regiunea dintre actuala Piatra Arsă şi Babe; reprezenta o femeie şi un bărbat, amplasate nu oricum, ci în funcţie de constituţia şi direcţia canalelor eterice continentale din zonă.

Să facem o precizare: nici o creaţie şi nici un megalit nu era (este) amplasat decât în acest fel, ţinând cont de structura matriceală a planetei în regiune. Este de adăugat faptul că nici o construcţie monumentală de pe Pământ, creată până în perioada antică, nu era altfel construită decât ţinând cont de asemenea constituţie planetară, pentru care întotdeauna s-au găsit oameni perceptivi care să vadă cu “ochii minţii” subtilităţile planetei, în apropierea lor. 

Astfel de statui, sub formă de coloană, aveau elementele principale astfel, în cuvintele noastre obişnuite: trunchiul coloanei şi capul sau capătul ei – capitelul numit azi în arhitectură. Statuile despre care discutăm erau create ca nişte coloane de acest fel, cu partea superioară în formă de cap uman. În cazul statuilor despre care discutăm, două, pereche, era vorba despre una cu cap de femeie şi una cu cap de bărbat. Era forma pe care am descris-o într-unul din studiile anterioare, în care ajutătorii personali astrali ni se arătaseră pe valea dintre Sfinx şi Baba Mare: ei ne-au atras atenţia asupra acestui fel de creaţie – dar noi nu am înţeles atunci acest lucru. Personal, ori de câte ori am traversat această parte a drumului – dintre Sfinx şi Călăuză (Baba Mare) – am revăzut acea formă a entităţilor – mi s-a întipărit astfel bine în minte, dar abia acum, după ce am cunoscut şi alte forme de reprezentare a unor părţi ale corpului dublu-eteric, am putut să înţeleg mult mai bine ceea ce oricum îmi dădusem seama că era o reprezentare, că mi se atrăgea atenţia asupra unei reprezentări, doar că nu înţelegeam despre ce anume este vorba şi nici nu mi s-a spus până ce nu am înţeles singură, căci nu exista nici un fel de “material” concret pentru înţelegere.

Am mai discutat pe aici despre acest fel de reprezentare, pe care l-am perceput abia după a doua iniţiere de tip Reiki şi, ulterior, am văzut acelaşi fel de expunere în bisericile mânăstirilor fortificate din nordul Bucovinei: canalele centrale ale corpului dublu-eteric (cele numite în literatura ezoterică: ida, pingala şi shushumna), “învelite” într-o formă de întăritură a corpului dublu-eteric ca un ciclindru protector, puţin deschis de-a lungul corpului ca să se vadă clar că înăuntru sunt canalele împletite. Era o reprezentare pe care mai târziu am studiat-o cu atenţie şi am văzut cum vârfurile plexurilor care vin să aprovizioneze cu energii de la toate corpurile superioare celui fizic, nu fac propriu-zis conjuncţie cu aceste trei canale sau cel puţin cu vreunul dintre canale, ci au vârful interior de jur-împrejurul canalelor, la fel ca şi toate alte plexuri şi subplexuri ale corpului dublu-eteric. Astfel, acea porţiune din jurul canalelor împletite este locul de unde se aprovizionează cu fluxuri energo-materiale venite de la celelalte corpuri şi, cu cât energetica întregului sistem corporal este mai puternică, cu atât este predispus la o energizare mai puternică şi corpul dublu-eteric, inclusiv această porţiune; vizualizarea arată astfel un perete mai gros, cu vibraţie mai înaltă, strălucitor, vibrant, care determină sănătatea corpului dublu-eteric şi protejează mai bine canalele interioare. 

Revenind la statui: coloana propriu-zisă a statuilor nu era modelată ca un corp omenesc, ci arăta ceea ce era principal în corporalitatea omenească pentru sănătatea acesteia şi ceea ce oamenii trebuiau să urmărească, să păstreze, să dezvolte cât mai bine în vremurile ce aveau să vină şi să estompeze energizările omeneşti puternice din trecut. Cât avea puterea să perceapă şi să conştientizeze omul această necesitate, el putea astfel să-şi păstreze echilibrul şi sănătatea, în mediul care îşi diminua treptat vibraţia. 

Este foarte adevărat că în general doar asiaticii au păstrat această cunoaştere şi o aplică consecvent – chiar dacă mulţi nu ştiu care sunt rădăcinile acestei aplicări. Iată aşadar că şi poporul carpatic ştia bine, concret despre asemenea lucruri – la fel ca şi orice alt popor în acele vremuri. Şi multe dintre ele şi-au pus cunoaşterea în artele frumoase – doar că azi le oferim tot felul de interpretări care se depărtează de realitatea subtilă a vieţii pământene. Purtăm cu noi fără să ştim (dar vom şti cu siguranţă în viitorul foarte apropiat) cunoaşteri cu totul deosebite, cuprinse în muzică, arhitectură, arte decorative, dansuri tradiţionale (le spunem populare) dar şi în obiceiuri speciale cu ocazia unor sărbători care cuprind în ele multă cunoaştere dobândită cândva prin percepţii multisenzoriale.