Vă îmbrăţişez pe toţi acum, însă La mulţi ani voi spune Mariilor pe 8 septembrie...
Până atunci, să ne aducem puţin aminte de adevărul ce nu ar trebui să fie contestat (doar necunoaşterea în laţul căreia încă ne ţin stăpânii-conducători ne mai scuză) cu privire la virginitatea Sfintei Marii ...
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/05/adevaruri-ale-religiilor-virginitatea.html
Foto: Icoana este de la mânăstirea Pângăraţi - Neamţ.
3 comentarii:
Deci ca sa vezi si sa nu crezi ,povestile noastre transmit acelasi lucru :copilul crestea intr-o zi cat alti-n 3 ani ,sau intr-un an cat alti-n sapte .Cred ca trebuie sa reiau lumea basmelor ,chiar daca multa informatie s-a pierdut in negura timpului ,chiar daca au fost distorsionate si n-am idee daca cu voie sau fara voie ,unele au fost schimbate de culegatorii de basme si mai apoi de editori .Pe undeva au mai lasat urme de adevaruri .
Cat despre Maria ,ei bine care-s celelalte ?Stim ca Crisna s-a sacrificat asemeni lui Isus , ca ei au mai existat si altii ,cel putin in cultura egipteana si babiloneana vorbesc despre ei ?Si daca vorbim de acest subiect ma gandesc ca ceva nu pusca si anume timpul cand au venit acestia ca ajutatori ,cronologic vorbind Isus ar fi ultimul (care s-a nascut din fecioara etc,etc ).Si daca-i asa ceilalti dinaintea lui au venit pe pamant din anul 3000 ien ?Pt ca toti fac sacrificiul suprem ,pt a aduce o noua conduita ,lucru de care nu era nevoie inainte cand omul avea constiinta legata de sursa (sa zicem) ,cand vibratia inca nu scazuse si omul inca nu devenise ucigas ,hot ,violator si mare doritor de putere.
Cu religia nu stiu ce sa-ti spun ,eu nu sunt practicanta ,cred in Creatorul suprem si simt o mare bucurie si mangaiere de cate ori ma adresez Lui ,am simtit o viata intreaga ca cineva are grija de mine si chiar si atunci cand a fost rau ,n-a fost la extreme.Mi se pare mie sau D-zeul lor e cam sarac ?Sa dai 115 milioane pt construirea bisericii Reintregirea Neamului ,ham dar eu cred ca-ti faceai o mare pomana cu un spital nou .Dar pot sa-ti spun povestea unei fetite de 5 ani care in ajunul sarbatorii de Sf Marie mergea cu parintii de la Calnic la Denta la ruga(nedee) ,drumul spre gara era pe langa biserica si fetita s-a oprit in fata bisericii pt ca vedea acolo doi preoti imbracati in niste haine stralucitoare ,care cantau la balalaica .Unul din straie era de culoarea cafelei cu lapte foarte deschis ,pe fond alb si cu margini de-un albastru sters si pe cap aveau(ce poarta patriarhii bisericilor) din acelasi material cu straiele ,dar cantecul era din alta lume ...Mama ma chema cu insistenta si eu ii aratam pe oamenii care canta la balalaica ,ai mei se intrebau de unde stiu cuvantul,si-mi spuneau ca nu-i nimeni acolo .Au trecut 43 de ani ,dar daca inchid ochii vad si azi scena si simt racoarea noptii(trenul era la 3 dimineata )si iubirea care o transmiteau ochii lor,muzica am putut sa o aud ani buni ,acum e doar parere .
Pana la urma daca ma gandesc bine ,pt mine istoria a fost cea care m-a facut sa-mi pun intrebari ,sa vreau sa stiu mai mult si cu timpul am invatat sa -mi iau cel putin doua ,trei surse de inspiratie ,oamenii distorsioneaza prea mult adevarul .N-am cuvinte sa-i multumesc Creatorului pt dascalii pe care mi i-a dat ,am avut parte de niste oameni deosebiti ,care au stiut cumva sa te faca ,sa cauti mai mult decat era o simpla lectie .Azi tu esti un altfel de dascal pt mine ,aduci la suprafata lucruri de mult stiute si uitate .Cine si de ce m-a indrumat spre tine ,n-as putea spune .Daca ma gandesc bine sa intri in 3 ani diferiti pe blog si abia a treia oara sa intelegi ,”uau si eu stiam asa ceva !”.
...am păţit şi eu la fel ca şi tine... am scris răspunsul şi mi-a şters tot ceea ce am scris...Oricum iar îmi cer scuze, abia acum am văzut şi acest comentariu.
Doamne, ce poveste frumoasă mi-ai scris... Mulţumesc întotdeauna pentru comentariile tale – deşi ele sunt mai degrabă reflecţii... gânduri...
Să încep şi eu să-ţi scriu câteva din cele gândite în timp ce citeam...
Sacrificiul suprem sensibilizează omul – dar îi şi creează un alt aspect deosebit de valoros: curajul în faţa morţii, în perioadele în care vibraţia planetară este foarte joasă. Pentru că atunci când vibraţia este înaltă, omul are mai mult decât curaj – el îşi efectuează singur desprinderea definitivă a corpului astral din “chingile” corpului dublu eteric, prin voinţa sa. Şi rămâne ca entitate astrală, cu sistemul corporal al cărui ultim corp este corpul astral – corp de manifestare.
Dar când marii îndrumători spirituali (pe care azi îi numim sfinţi) au venit cu lucrările lor ajutătoare în mijlocul oamenilor, era momentul în care oamenii ajunseseră deja la dubiul şi frica, spaima în faţa morţii, iar în lume îşi consolidau puterea grupuri de conducători, religioşi la început, care au numit cu timpul conducători laici ai societăţii. Aşadar, în preajma venirii lor deja lumea se confrunta cu spaimele morţii, mai ales a celor care făceau ceva împotriva preoţilor care ameninţau asemenea răzvrătiţi cu pedepse îngrozitoare din partea zeilor sau, mai târziu, ameninţau cu Iadul veşnic.
Cu toate aceste amase întregi de oameni se sacrificau, susţinându-şi credinţele.
Iată aşadar cât de important a fost exemplul lor de sacrificiu de sine – dar nu şi de idealurile care îi animau. Mai ales azi, când ni se insuflă ideea conform căreia nu trebuie să ne sacrificăm pentru nimeni şi nimic în lume, important este să fim fericiţi cu orice preţ...
2. Desigur, nu Dumnezeu cere bani, case – fie ele şi de rugăciuni – fie ale preoţilor. Dar este drept că Dumnezeu ne cere TUTUROR să fim echilibraţi din orice punct de vedere, ceea ce preoţii au considerat întotdeauna că... media contează, adică: dacă facem şi fapte bune în timp ce facem şi fapte rele totul este bine în ochii lui Dumnezeu, doar să fie egalitate. Dar să ştie dânşii că înfometarea, batjocorirea, sărăcirea extremă a oamenilor, crimele, perversiunile politice, sociale şi sexuale, etc. nu se “spală” cu biserici frumoase, arte frumoase, chiar dacă azi ne încântă sculpturile, picturile, brocarturile, mozaicurile, etc. Nu. Nu o catedrală uriaşă mântuie neamul, ci comportamentul la cotele cele mai înalte ale noastre, ale tuturor oamenilor, învăţaţi, îndrumaţi de preoţi – dar ei au uitat total, dacă nu cumva nu au considerat asta vreodată... Numai aşa se cinsteşte numele Domnului – dar... suntem departe de aşa ceva. Sărăcirea neamului merge în continuare, în timp ce primesc bani grei de la îmbogăţiţii peste noapte, care continuă să spolieze lumea corectă, nu se mântuie cu o catedrală. Cu banii aceştia puteau înfiinţa spitale, reamenajarea şcolilor, crearea centrelor de meserii, etc. da, asta ar mântui preoţii mai întâi şi prin ei – restul lumii. Politicienii cred că, dacă alocă bani grei pentru catedrale, ei înşişi vor fi iertaţi, se vor mântui...
Deci cam aşa au stat şi stau lucrurile. Populismul la prima mână – apoi restul.
Dar ceea ce nu ştim noi este faptul că s-a reactivat această construcţie după ce s-a ştiut, de mult, de planurile unei construcţii asemănătoare de tip musulman în buricul Bucureştiului. Asta aduce în discuţie altă temă. Ultimul recensământ a arătat vreo 30% din populaţia României sunt un fel de “liber-cugetători”, deci BOR pierde constant în favoarea încredinţărilor generale de altă factură, şi noi ştim bine că tendinţa merge spre ascensiunea spirituală pe care multă lume o consideră cea mai apropiată de suflet. Aici ar fi mai multe de spus, despre credinţa pe cont propriu într-un CreatorDumnezeu, total altruist şi iubitor, nepedepsitor, care nu trădează în veci. Pe care îl simţim şi în noi înşine, şi în fiecare fiinţă – indiferent dacă este vorba de vieţuitoare sau planeta însăşi, toate planetele şi toate stelele din orice univers. Noi nu mai vorbim de simbolismul teologic decât în măsura în care descoperim că biserici vechi poartă pe pereţii lor elemente de cunoaştere din cele interzise de milenii de preoţi, dar preoţii şi călugării din secolele trecute au arătat în felul lor adevăruri nepieritoare, pe care poate că nu le-au sesizat conducătorii lor care oricum nu preţuiau decât aurul, argintul şi pământurile proprii, nu cunoaşterile. În mistica lor profundă, de dincolo de gălăgia înconjurătoare, călugării vedeau multe, cunoşteau mereu multe, şi ţineau cu credinţă dogmele formatoare de fond general de manifestare a credinţei, cu cunoaşteri profunde dar expuse în moduri metaforice sau aparent-superficiale.
Şi azi sunt asemenea preoţi, am avut onoarea şi bucuria să cunosc câţiva, de alţii am auzit şi mi-am îndreptat gândurile către dânşii cu drag evlavios.
Cu toţii vom avea mult de trăit şi învăţat până când vom ajunge să privim orice formă de viaţă da... cu evlavie, cu acea aplecare plină de respect, de recunoştinţă şi iubire.
Trimiteți un comentariu