11. DESPRE CĂLĂTORII, ÎNVĂŢĂTORII ŞI MĂIAŞTRII MOŞILOR

După cele câteva lămuriri privind Moşii, din studiul anterior, să facem câteva precizări despre trimişii Moşilor către populaţiile aflate în îngrijirea lor: Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii. Formaţi şi îndrumaţi permanent de Moşi, ei duceau şi răspândeau îndrumările Moşilor în toate aşezările din grija lor. Astfel era format un lanţ întreg de asemenea trimişi – de la Moşi la aşezări, după cum urmează:

1. CĂLĂTORII MOŞILOR

Formau prima linie de trimişi (“iniţiaţi” i-am numi azi) – ajutători care erau întotdeauna secundari (adică spirite cu evoluţii specializate în activităţi de ajutători universalizaţi), avansaţi în experienţa trăirilor retrase din lumea largă, dedicându-şi vieţile exclusiv activităţilor de acest fel. Ei nu erau numai purtătorii de cuvânt ai Moşilor lor, ci ei înşişi cercetau permanent schimbarea vremurilor, după caracterele cerurilor, pământurilor, apelor şi vieţuitoarelor lor, verificând luminiscenţa (aura – spunem la modul general noi azi), sunetul fundamental şi vibraţiile lumii: toate fiind de aceeaşi natură, arătând în profunzime modul în care se schimba lumea. Pe acest fond de cunoaştere avansată a lumii primeau suplimentar îndrumări de la Moşi, privind ultimele tendinţe de modificări pentru perioada următoare, precum şi modul în care oamenii trebuiau să se orienteze şi să se adapteze acestor schimbări. 

În această categorie intrau de asemenea şi Călătorii între diferite popoare: spre exemplu – între populaţii atlantice şi mediteraneene, celtice şi tibetane, între ele şi geţi, şi invers: de la ei către alte direcţii, precum şi între popoare de pe continente diferite. Unii Călători erau în acelaşi timp şi călăuze pentru oamenii din popor care efectuau călătorii spre cunoaşterea lumii de-a lungul vieţii lor, iar cu acest prilej Călătorii înşişi făceau o cunoaştere complexă, cu aplicaţii complexe între ei şi alţi Călători, ai popoarelor din astfel de drumeţii spirituale (despre care vom discuta pe larg în studiile următoare). Alţi Călători mergeau singuri în astfel de drumeţii intercontinentale. Călătorii între popoare erau evoluanţi aflaţi în faza de a deveni ei înşişi, în ciclurile lor de vieţi următoare, Moşi - coordonatori spirituali. Erau vechi ajutători planetari, din perioada dinainte de ultima glaciaţiune, cu vibraţie planetară foarte înaltă, care acumulau experienţă în conlucrări de natură inter-continentală şi în perioada cu vibraţie planetară foarte joasă. 

Sunt numai câteva creionări ale Călătorilor Moşilor, despre sarcinile cărora vom discuta pe larg când vom studia drumeţiile spirituale oamenilor pentru care ei erau călăuze, ajutători spirituali şi îndrumători în aplicaţiile personale ale drumeţilor pe care îi însoţeau. 

2. ÎNVĂŢĂTORII AŞEZĂRILOR

Dacă Moşii şi Călătorii erau la modul general învăţători şi îndrumători de neam, de popor, fiecare aşezare îşi avea Învăţătorul său propriu. Acesta avea prin destin sarcina de a prelua de la Călători îndrumările Moşilor: Călătorii primeau îndrumări generale, valabile pentru toate aşezările aflate în armonia lor, iar când ajungea în apropierea unei aşezări, era întâmpinat de Învăţătorul aşezării şi dezbăteau împreună temele perioadei, adaptându-le la situaţia aşezării. Era o dezbatere de adaptare a îndrumărilor în funcţie de caracteristicile aşezării şi de sarcinile generale ale întrupaţilor din aşezare. Ulterior plecării Călătorului, care îşi continua drumul către altă aşezare, Învăţătorul rămânea în aşezare şi lucra la aprofundarea îndrumărilor primite, pentru lucrările locale şi de comportament în aşezare: lucrările pământurilor, creaţia materială specifică aşezării (case, unelte agricole, pădurene, maritime, etc.), creşterea animalelor, întreţinerea naturii în preajma aşezării şi a animalelor în condiţii grele de trai (perioadă secetoasă, perioadă ploioasă, instabilitate tectonică, etc.), întreţinerea drumurilor şi a caselor de călători (nu numai pentru Călătorii Moşilor, ci şi pentru călătorii care aveau sarcini de cunoaştere a lumii, printre multe altele); veneau la rând relaţiile inter-umane, în aşezare, în familie, între aşezări, între popoare, conştientizarea percepţiilor în schimbarea vremurilor, conlucrarea între oameni, orientări comparativ cu alte popoare, etc.

Apoi Învăţătorul lucrau cu treapta următoare a specialiştilor din aşezare: Măiaştrii aşezărilor – specialiştii pe meserii ai aşezării. Dacă Măiaştrii erau mai mulţi în aşezare, Învăţătorul era unic. Dar el nu conlucra numai cu Măiaştrii, ci participa personal la aplicaţiile oamenilor în gospădăriile lor, în familiile lor sau pe terenurile comune ale aşezării, îmbogăţindu-şi şi el experienţa în funcţie de înclinaţiile fiecărui om în parte. 

3. MĂIAŞTRII AŞEZĂRILOR 

Azi îi numim maeştrii, specialişti în diverse meserii; erau specializaţi, tot prin sarcinile personale de destin, pe diverse meserii fizice: agricultori, constructori, obţinerea şi prelucrarea metalelor, prelucrarea lemnului, creşterea animalelor, etc. La fel ca şi Călătorii şi Învăţătorii, ei erau secundari avansaţi şi profund specilizaţi în meseriile lor, prin studii speciale universalizate în direcţii multiple – chiar dacă în aşezare se ocupau cu o singură direcţie: totul era studiat şi amplu analizat pe principiul universalităţii pe care îl foloseau în orice epocă, în orice etapă de destin, oriunde, fiecare spirit creator avansat. Nu degeaba spunem deseori: spirit creator avansat, în curs de universalizare, căci oricând spiritele de acest fel – pe Pământ, oamenii – îşi adaptează cunoaşterile, experienţa anterioară la condiţiile momentului, chiar dacă o face intuitiv în timpurile actuale, fără să ştie de unde îi “vin ideile”. Măiaştrii aveau în atenţia lor avansarea pe această cale a tuturor oamenilor, prin aplicaţii în care nu uitau să facă asocieri cu elemente din trecutul evoluţiilor de care erau conştienţi cu toţii, contribuind în acele timpuri la pregătirea fiecărui om pentru vremurile grele care aveau să vină. Este foarte adevărat că secundarii au o experienţă mult mai bogată decât primarii pe care astfelîi ajută, îmbogăţindu-le cu noi elemente în plus propria lor experienţă şi preluând, învăţând din înclinaţiile celor cu care trăiau. 

Sarcina lor principală era aceea de a prelua de la Învăţătorul aşezării – care avea în cuprinderea sa toate liniile generale şi cele particulare ale tuturor activităţilor umane din aşezare la un loc – îndrumările necesare meseriei pe care o avea fiecare în parte în aşezare, prin destin: şi nu prin hotărâre după îndemânarea sau plăcerea cuiva din aşezare.

Aşadar, dacă Învăţătorul era unul pentru întreaga aşezare, aşezarea avea Măiaştri pentru fiecare activitate care trebuia să fie desfăşurată în aşezare: şi conform specificului aşezării - la şes, la deal, la munte, pe marginea apelor curgătoare sau la ţărmul mării sau oceanului; dar îndrumau şi după specificul altor aşezări, cu alte feluri de amplasare, când oamenii plecau în drumeţii spirituale, dincolo de ţinutul de naştere şi canalizau cu contribuţii personale la povestirile drumeţilor, la întoarcere, în mijlocul familiei şi ulterior în discuţiile între oameni în întreaga aşezare. 

Fiecare om învăţa totul – din copilărie până la maturitate, indiferent dacă era femeie sau bărbat, adică toate activităţile care erau necesare în aşezare:toate direct de la Măiaştrii aşezării. În plus, în linii generale, învăţa alte meserii, necesare în alte feluri de aşezări ale poporului său ori ale altor popoare: de exemplu – cei de la munte învăţau activităţi specifice ale celor de pe ţărmurile marilor ape curgătoare şi de la ţărmul oceanului planetar (mări, oceane) şi învers.

Când era nevoie, fiecare familie îşi crea tot ceea ce îi era necesar pentru derularea vieţii, împreună cu Măiastrul fiecărei meserii în parte. Spre exemplu: elemente de fierărie – în fierăria aşezării, în curtea Măiastrului fierar, la care contribuia fiecare membru al familiei, cu energiile sale în încrengătura vibraţiilor locului şi perioadei respective din an: mai mult sau mai puţin masculine sau feminine – echilibrând pe cele de acest fel aflate în exces masculin cu cele de tip feminin sau invers; făcând loc sau nu copiilor purtători de uriaşe energii prin corpurile lor, prin plexurile lor de tip malaxor. Vom discuta din nou, la momentul oportun, asemenea complexităţi ale evoluţiilor omeneşti din vechime, căci ele au trimitere expresă azi către schimbările societăţii umane într-un viitor apropiat: în sensul revenirii omenirii la modul de trăire al aşezărilor din vechimi.

Măiaştrii şi Învăţătorii mergeau şi ei periodic la Moşi, după asimilarea noutăţilor în aşezare, de către oameni, după zilele trecerii Călătorilor cu mesajele Moşilor. Învăţau în micile, dar puternicele aşezări ale Moşilor, în vibraţia lor extrem de înaltă, de puternică, liniile generale ale lucrărilor pe care cu toţii le aveau în plus, în destinele lor, pentru evoluţiile tuturor oamenilor de pe Pământ. 

Să avem în vedere faptul că anul getic era împărţit în două mari anotimpuri: vara şi iarna, conform energiilor predominante: feminine în timpul verii, masculine în timpul iernii sau, din alt punct de vedere: fizice pe timpul verii, spirituale pe timpul iernii. Să dezvoltăm puţin drumurile Călătorilor cu mesajele Moşilor: Călătorii porneau la drumul îndrumărilor de două ori pe an, în:

– Ziua Mijlocului de vară: unde această zi oferă întotdeauna un impuls vibraţional lucrativ majoritar fizic, cu specificul vibraţional al anului următor: adică în punctul maxim vibraţional-fizic al verii vieţuitoarele se pregătesc, instinctiv, intuitiv sau nu, conştient sau nu, în funcţie de evoluţie, de vibraţiile anului viitor. Aceste vibraţii azi sunt acum mereu în creştere, dar în perioada anterioară, despre care discutăm, când vibraţia era în diminuare, pregătirile organismelor erau pe direcţia diminuării vibraţiei. Iar pregătirile oamenilor erau trăiri adaptate unor vibraţii mai joase. În perioada următoare nouă, pentru noi, când se vor relua obişnuinţele vechi, trăirile se vor adapta creşterilor de vibraţie, cu toate cele ce vor reveni la dimensiuni din ce în ce mai ridicate vibraţional: mai conştient, mai conştiincios, mai calitativ, mai înţelegător, mai iubitor, cu cunoaşteri mai elevate. Pentru că azi sensul este mereu ascendent – înafară de variaţiile locale şi trecătoare, normale, naturale, şi aşa va fi în tot restul perioadei de evoluţie a spiritelor umane pe Pământ, vibraţia medie planetară urmând să crească în continuare, mereu, până la un maxim pe care alte popoare spirituale îl vor trăi aici, pe Pământ.

Să înţelegem că impulsurile Zilei Mijlocului de vară – simţite într-o perioadă cuprinsă după numerotarea noastră de azi cam între 16 şi 25 ale lunii iunie – ofereau putere Călătorilor care porneau la drumurile lor către aşezări, folosind mersul astral-mental: întărirea energetică a corpurilor dublu-eteric şi astral ridica corpul fizic ca un balon puţin de-asupra pământurilor şi apelor (ceea ce azi mulţi numesc mersul solomonar). Astfel încât drumurile se parcurgeau mai repede, odihnitor, şi lăsau timp pentru anumite perioade de oprire în case special amenjate pe drumurile dintre aşezări, pentru hrană, odihnă şi mai ales pentru analizele percepţiilor şi cercetărilor proprii ale Călătorilor, cu privire la adaptări ale celor cunoscute de ei - pentru aşezările din parcurs.

– Ziua Mijlocului de iarnă avea aceleaşi caracteristici generale ca şi Ziua Mijlocului de vară, cu deosebirea că punctul maxim era între 15-26 decembrie, când avea loc în mod natural impulsul vibraţional pentru anul următor, acum cu vibraţie crescută – în trecut cu vibraţie diminuată. După acest moment, preluând îndrumările Moşilor, Călătorii porneau la drum spre aşezări. Vibraţiile aveau, şi au şi azi un caracter majoritar spiritual faţă de cele de tip lucrativ din timpul verii, ceea ce însemna impulsuri venite de la corpurile spirituale pentru întregul sistem corporal, inclusiv corpul fizic. Îndrumările cuprindeau elemente de lucru şi comunicare: şi în familie, şi în aşezare, conlucrări între membrii aşezării, adaptarea celor din aşezare la cele ale altor aşezări din jur. Însă ziua Mijlocului de iarnă avea drept caracter urmărit special pentru analizarea percepţiilor în permanentă schimbare, a simţirilor umane, a tuturor înţelegerilor de peste an şi a celor care aveau să vină. 

Astfel încât întreg parcursul anului era acoperit cu modificările cele mai recente privind absolut toate manifestările umane.