Citind zilele trecute (şi nu numai!!) despre felul în care prieteni de-ai mei au făcut o grădină splendidă cu mâinile lor sub privirea lui Dumnezeu - Grădina lui Dumnezeu şi discutând în Zilele Mijlocului de Vară cu prietenii mei despre autoritatea interioară a omului, faţă în faţă cu autoritatea politică brutală ce-şi face loc pe nivele superioare acum, s-au conturat în discuţii cuvinte vechi folosite în moduri mereu noi, după cum cântă vremurile contopite de oameni în cazanul destinului aparent.
Aparent pentru că nu avem numai calea unora de trăit, ci multe altele, care pot apărea de multe ori mai necurate, mai agresive punctual, dar au puterea de a murdări şi a determina curăţarea imediată, în lumea atât de complexă a experienţei umane. Într-un mod natural, lumea rămâne - vom şti cum, dacă vom gândi, analiza cu răbdare - curată şi întărită, întăritoare prin ea însăşi şi primitoare pentru alte vremuri, pentru alţi oameni.
Dar nu este o cale comodă pentru oameni care urăsc munca: căci chiar inteligenţa lor este puţină, unilaterală: pentru că nu s-au implicat în complexitatea vremurilor, au luat de-a gata şi nu au experienţa de a accepta această complexitate, folosind-o şi direcţionând-o către propria înţelegere, formare a căilor de muncă pentru deschiderea unor noi orizonturi. Noi orizonturi e drept, pot fi oriunde. Dar depinde ce orizonturi acceptăm să construim. Iar la finalul exerciţiului fiecare se va vedea exact aşa cum a ajuns: viguros făcând faţă oricăror deschideri – sau la spulberarea aracului: o plantă culcată la pământ de însăşi greutatea sa.
Când îngrădim pe alţii, ne îngrădim pe noi înşine: chiar dacă ţinem grădina curată, plivim buruienile, udăm la timp cu grijă. Necurăţenia nu vine din grădină, ci din cele pe care le aruncăm neglijenţi care pe unde ne vine, sau uităm de ele prin alei şi colţuri. Degeaba plivesc, dacă nu fac curat; degeaba ud dacă fac şi las băltoace ici şi colo. Este drept - degeaba nu e degeaba însă: e calea învăţăturilor. Nu aş putea conştientiza că este mai bine "aşa" dacă nu aş fi făcut şi "altcumva". Compar, înţeleg, aplic şi obţin. Este experienţa umană.
Nu suntem cultură hidroponică, aşa cum vor unii să fim. Important nu e să fim avertizaţi că ceva – gâză, râme, rozătoare – se apropie de noi, sau că "reţeta" hrănirii este aşa şi numai aşa, după o chimie clară, nudă: drept pentru care numai aşa am merge pentru obţinerea unui anumit rezultat. Acel rezultat este unul din rezultatele posibile. Experienţa pe care ne-o formăm ne spune că această cale, a culturii hidroponice este şi ea bună pe spaţii restrânse, de nevoie, pentru un moment dat: când condiţiile sunt grele; dar ele trec şi dacă rămânem mai departe inerţial tot aşa, numai noi avem de suferit, căci rămânem seci, fără gust, fără parfum, fructe fade şi flori de plastic...
Cred că este important să acceptăm orice ne trece prin grădină, şi doar să îndreptăm ici şi colo câte ceva, folosind toate posibilităţile “terenului”: vieţii. Să ne întărim să acceptăm ce ne iese în cale, orientându-ne la faţa locului, mărindu-ne astfel experienţa, fiind mereu mai puternici în faţa viiturilor necunoscute, punând mâna şi organizând, nu ferind de toate şi de toţi.
Şi nu numai la nivel de politică mondială, acolo nu avem puterea de a modela ceva – şi este clar că ea face fără să ştie, jocul vieţii pentru oamenii care, puternici, vor şti să se orienteze şi să-şi urmeze aceeaşi cale mai departe, fără frică. Putem să facem ceva complex în propria noastră viaţă, în propria noastră familie, pe care unii cred că au dreptul s-o controleze cum doresc, spre întărirea... A cui întărire? A comodităţii??... A uni-sensului social?? A... A...
Mda....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu