Am putea discuta despre legea contrariilor, legea acţiunii şi reacţiunii. Dar eu nu mai folosesc o asemenea exprimare, căci nu sunt – dacă mergem în profunzime – contrarii pure niciodată şi nicăieri: diagrama Yin-Yang arată clar acest lucru de altfel; întotdeauna există un punct de deschidere oriunde, iar în împletirea contrariilor (complementarităţilor) se cuprind asimetrii care propulsează sufletul creator în domenii fără sfârşit, fără să strice un echilibru întotdeauna stabil în felul său profund; toate conduc la evoluţii: NICIDECUM şi NICIODATĂ la INVOLUŢII.
CÂTE CEVA DESPRE FORŢELE NOASTRE SPIRITUALE
De ce telescopică? Pentru că avem în faţă câteva aspecte deosebite, pe care le vom studia acum puţin, treptat şi mai mult, pe măsura creşterii vibraţiei planetare şi conştientizării multor aspecte, de către mase din ce în ce mai largi. Deocamdată nu suntem decât la începuturile conştientizării unor lucruri foarte adânci din noi înşine, care ies la suprafaţă încet – dar sigur: suntem destul de conştienţi că avem anumite forţe spirituale, pe care le împărţim în bune şi rele, dar de fapt efectele lor în viaţa noastră le conştientizăm mai curând acum. De multe ori spunem: „Asta pot să fac” (să spun, să gândesc, să accept, să particip conform încredinţărilor mele, etc.) – dar şi „Asta nu pot să fac (asta mă depăşeşte, nu pot să înţeleg, nu pot fi de acord, etc.). Aşadar le conştientizăm – dar conştientizăm şi faptul că unele nu sunt suficient de puternic dezvoltate pentru a face ceva ce alt om se dovedeşte a putea face.
Avem forţe spirituale care s-au dezvoltat insuficient încă pentru a putea jongla cu ele, fluid, în orice fel de situaţii. Ele s-au dezvoltat în ciclurile de vieţi anterioare celui de acum, de pe Pământ, în alte locuri din univers: care acum sunt suficient de mari pentru a fi sesizate, dar nu sunt în deplinătatea creşterii şi diversificării (îmbogăţirii) lor la nivele de vibraţie joasă ale planetei; însă le vom simţi a fi dezvoltate pentru a fi folosite în evoluţiile noastre următoare, când şi corporalitatea noastră va fi mult mai subtilă, dar şi mai puternică, putând şi noi, ca monade întrupate să desfăşurăm întreaga conştienţă şi să ne folosim întreaga conştiinţă înaltă: pe care o avem, cu certitudine. Perioada pământeană ne ajută să le conştientizăm şi să le dăm valoarea, importanţa lor reală.
Privite din perspectiva celor mai dezvoltate forţe, ele sunt goluri – sau semi-goluri – aparente. Târziu mi-am dat seama că despre ele vorbea Ouspensky, în cartea „A patra cale”, când vorbea despre tonuri şi semitonuri – adică asemănător relaţiilor unor game de note muzicale, comparaţia mi s-a părut astfel măiastră. Acolo, la semitonuri, se pot încă încastra alte „game”, semitonurile altor „game” care astfel vor da un ton întreg – de unde şi atenţia noastră instabilă la intrarea, împletirea lor, câtă vreme nici celelalte „note” nu sunt prea puternic întărite, consolidate. Unii dintre noi le avem consolidate – alţii nu: oricum unii le au pe unele – alţii le au pe altele consolidate sau neconsolidate, iar lumea asta a noastră, atât de bogată, este oglinda unor uriaşe forţe spirituale care se împletesc astfel şi ne dau dimensiunea unor posibilităţi ale monadelor – indiferent dacă ele sunt folosite constructiv sau nu. Chiar şi acele forţe mici pot fi folosite creativ – nu distructiv, dar depinde de fondul general, blocul general de forţe pe care le avem fiecare în parte.
Tocmai de aceea nu e de loc corect să cerem tuturor oamenilor o mare şi precisă putere de concentrare, ci mai curând să le dăm exemplul nostru propriu – atât cât suntem şi noi în stare – de aplicaţie şi să avem răbdare să se consolideze ceilalţi pe ceea ce au, ce pot, ştiind că există căi pe care le folosesc şi alţii. Aceasta este puterea exemplului oferit. Din partea ajutătorului se cere răbdare şi constanţă în manifestarea oferită, iar cei ajutaţi sunt lăsaţi să accepte ajutorul pe măsura puterilor lor, chiar dacă ajutorul devine momentan oarecum irelevant dacă este preluat doar parţial. Dar chiar şi aşa, cei ajutaţi devin la rândul lor ajutători pentru cei mai slabi decât ei, dar şi pentru cei mai puternici, mai experimentaţi, prin îmbogăţirea cunoaşterilor şi faptelor lor.
Aşadar, acolo unde sunt goluri aparente, lipsă de puteri – sunt de fapt, aşadar, forţe spirituale dezvoltate puţin, din creşterea şi diversificare celor vechi, care sunt întărite, puternice prin folosirile variate în etapele de evoluţie anterioare: ele fac blocul de manifestări curente, fără a căror putere restul nu ar avea un postament pe care să se sprijine: percepţii spaţio-temporale, deplasare, hrănire, comunicare, înmulţire.
„Orga de lumini” a forţelor spirituale umane: mai vechi, şi astfel mai puternice prin manifestările obişnuite mereu îmbogăţite; cele mai noi, mai puţin dezvoltate, sunt mai puţin consolidate şi nu foarte bogate, dar aflate în creştere permanentă.
Legendă:
(1) = blocul seturilor de raze care se folosesc în Universul fizic, din totalul radiaţiei monadice;
(2) = maximul creşterii personale a seturilor de raze monadice, care s-au dezvoltat cel mai mult în etapele anterioare de evoluţie;
(3) = minimul dezvoltării unor seturi de raze monadice personale: cu dezvoltare de mică amploare în etapele anterioare de evoluţie, care nu sunt conştientizate acum decât în situaţii foarte dificile (de nevoie) sau când sunt condiţii optime de desfăşurare: optim însemnând condiţii a căror complexitate nu va obosi, ci va mobiliza spiritul să ajungă la realizare;
(4) = dezvoltări intermediare, conştientizate ca forţe proprii în creştere, care formează o experienţă în continuă îmbogăţire;
Există şi creşteri mai mult sau mai puţin conştientizate ca atare, care însă nu sunt consolidate în vibraţiile joase ale lumii, care se pot pierde oricând, dacă vibraţiile planetare variază puternic.
Oscilaţiile celor noi sunt astfel mult mai ample şi puternice decât ale celor mai vechi – dar cele mai noi vor face parte a blocului general de radiaţie monadică, aşa mici cum sunt ele întărind pe cele puternice, bloc al cărei forţă va susţine întreaga radiaţie, iar forţa totală a blocului va susţine creşterea seturilor noi de raze.
PĂREREA MEA DESPRE CE ÎNSEAMNĂ “BUN” ŞI CE ÎNSEAMNĂ “RĂU”
Desigur, fiecare are încredinţări diferite privind binele şi răul – culori complementare ale vieţii noastre pământene.
Să privim lucrurile din altă perspectivă. Tot ceea ce facem pe Pământ – bun şi rău deopotrivă devine o modalitate de a perfecţiona manifestările noastre generale. Dar ca să înţelegem acest lucru trebuie să pornim de la înţelegerea a ce este de fapt “bun” şi ce este de fapt “rău” – în linii mari, bunînţeles:
– “bun” înseamnă: creativ, protectiv, învăţător pentru cei din jur, înseamnă atragerea altor dezvoltări, învăţături de acelaşi fel, de aceeaşi natură;
– “rău” înseamnă obişnuinţe vechi, mai mult sau mai puţin rudimentare, învăţate în evoluţii anterioare, cu tentă veche distructivă în domeniul protecţiei personale, al hrănirii, deplasării, comunicării, al formării unor obişnuinţe de procreere.
Toate nivelele vechi au nivele superioare de acces către constructiv, protectiv pentru segmente din ce în ce mai largi de întrupaţi, comunicare bogată şi fluentă privind şi exprimarea percepţiilor proprii, şi corelarea manifestărilor cu relaţiile planetare, cosmice, galactice apoi şi universice.
Exemplul de luptă pentru înmulţire, perpetuare instinctuală a speciei, devine treptat o învăţătură de cunoaştere şi înţelegere treptată a celor mai bune, corecte, calitative forme de corporalitate care să dăinuie cel mai mult în condiţiile locale. La acest sens, aspect contribuie treptat de fapt formarea şi manifestarea animalică, inconştientă privind aspectul creativ, protectiv, calitatea, vitalitatea, puterea de a face faţă condiţiilor locale în mod optim; dar întrupatul animal de azi va deveni treptat creatorul conştient de mâine, care va înainta infinit, şi va învăţa la rândul său să constituie o corporalitate pentru o specie care să reziste în toate condiţiile de mediu planetar şi în toate variaţiile necesare evoluţiei spiritelor în momentul folosirii corpurilor, variaţii care la rândul lor pregătesc spiritul pentru evoluţii ulterioare în anumite feluri, cerute de necesităţile poporului lor spiritual.
Cam în acest fel ar trebui să vedem sublimarea oricărui fel de manifestare a spiritelor de-a lungul etapelor de evoluţie. Totul este de o complexitate însă mult mai mare, mai bogată decât aceste câteva repere pe care le pot eu descrie acum, aici.
Fiecare element, fiecare trăire în parte conduce la crearea unei experienţe care se va asocia cu ceva mai înalt, la un moment dat sau altul al învăţăturilor noastre. Totul este făcut pentru a oferi o continuare a aprofundării celor care conduc la menţinerea vieţii eterne a monadelor şi la dezvoltarea permanentă a posibilităţilor lor de a-şi dezvolta forţele interioare, de a realiza cât mai mult şi mai calitativ aplicând experienţa obţinută. Totul se îmbogăţeşte mereu, folosind deopotrivă noile şi vechile forţe spirituale: care se dezvoltă permanent la rândul lor şi întăresc radiaţia monadică fără încetare.
Căutarea celor mai bune aspecte ale folosirii forţelor noastre spirituale nu se face prin a vedea exclusiv binele, ci de a conştientiza în egală măsură binele şi răul, a analiza şi a alege aspectul cel mai progresiv, binele din perspectiva momentului conştientizării. Nu ridicarea în slăvi a unui aspect este ceea ce necesităm, căci în alte condiţii de vibraţie planetară, mai precare, vom ridica în slăvi şi răul, căutând motivaţii pentru a acoperi ceea ce este încredinţarea noastră în acel moment, fără să ne asumăm responsabilităţi pe măsură.
Aşadar să fim atenţi la moderaţie.
Condiţia umană presupune în primul rând creativitate şi folosirea condiţiilor corporale adecvate timpului – adică vibraţiei medii planetare a momentului, precum şi sarcinilor umane adecvate acestei vibraţii. Omul, conştient mai mult sau mai puţin de starea lui, vrea mereu să-şi depăşească limitările pe care le moşteneşte de la societate, şi le îmbogăţeşte cu intuirea celor existente pe alte planuri - fără să le conştientizeze existenţa. Le mai îmbogăţeşte şi cu intuirea propriilor obiceiuri din experienţa anterioară în plan local sau în alte locuri din orice univers.
DEPĂŞIREA LIMITELOR UMANE
Când spunem că vrem să ne depăşim limitele înţelegem că ele pot fi depăşiri consecutive ale binelui-spre-mai-bine, ale învăţăturilor/înălţărilor spre alte orizonturi: din ce în ce mai înălţate.
Dar în acelaşi timp sunt pe aceeaşi planetă şi oameni care au ca repere ale depăşirii limitelor proprii adâncirea în ceea ce pentru alţii sunt limitele cele mai joase ale umanităţii, dintre care unele nu le regăsesc nici la animalele din care presupun anumiţi factori ai societăţii că ne tragem... Şi nu sunt limitele cele mai joase care se doresc să fie depăşite prin înălţare spre nivele medii şi înalte – ci afundarea dincolo de limitele josniciei umane, speculând interesele . Adică o direcţie spre care cei dintâi, care consideră limitele umane barierele cele mai înalte pe care le cunoaşte fiecare om în parte şi toată societatea în ansamblul ei, nu s-ar apropia sub nici o formă, considerând că au deja de mult timp depăşite şi nu vor mai fi trăite niciodată, depărtându-se mereu de ele cu dispreţ şi silă.
Evoluţiile însă nu urmăresc dezvoltarea unor asemenea manifestări: dispreţ – în mult-mai-adânc-dispreţ, din silă – într-o silă-şi-mai-mare nu sunt altceva decât adâncirea în propriile cele-mai-joase-limite pe care ei nu şi le conştientizează însă, conştiinţa lor spunând că, cu cât va dispreţui, sau la limita acceptării: cu cât va fi mai indiferent, cu atât se va înălţa mai tare, mai mult, mai puternic de cele dispreţuite, cu folosirea inteligenţei proprii. Dar epoca pe care o trăim azi, de scurtă durată deşi nu ne vine să credem acum, este necesară pentru ca fiecare dintre noi să conştientizăm lacunele încredinţărilor noastre: care au mici goluri ce lasă drum liber unor interferenţe uneori negative, influenţe deviante, chiar distructive: le preluăm din societate, le folosim mai mult sau mai puţin, mai direct sau mai voalat, mai nuanţat, agresiv sau elegant, învăţând dintr-o astfel de societate cum să ascundem adevărata faţă sub un comportament din ce în ce mai rafinat – dar desigur nu natural, căci rafinamentul natural are nevoie de mult mai mult decât atât. Evoluţiile merg însă mereu mai departe: învăţăm subtilitatea de a lua la cunoştinţă obiceiurile unei societăţi mai puţin evoluate, în care perversitatea este ridicată la rang de rafinament, unde există o cultură a perversităţii rafinate, subtile: învăţăm să înţelegem şi să ne despărţim de astfel de obiceiuri care ţin de etape existenţiale mai vechi – bune la vremea lor, ca orice posibilitate de manifestare izvorâtă din potenţialul energiei fundamentale de fapt. Învăţăm astfel să facem diferenţa între acel tip de rafinament pervers şi rafinamentul înălţător, lucrător, moral, înalt-spiritual şi învăţăm discret şi pe alţii să facă diferenţa. Şi într-o astfel de societate mai ales nu ne supărăm pe noi înşine dacă am procedat la început în acelaşi fel cu ea şi, fără să vrem, o mai facem din când în când dar conştientizăm din ce în ce mai repede că nu trebuie, căci înţelegem că:
– suntem supuşi amprentelor lumii care continuă să nu conştientizeze şi să practice acest „sport” social;
– ni se activează prin vibraţiile planetare cu frecvenţă joasă tot felul de obiceiuri din memoriile proprii ancestrale, dintre care cele pământene actuale sunt foarte puţine: mai multe sunt cele trăite în alte cicluri de vieţi în diverse locuri din acest univers, din această subzonă a universului – de aceea sunt de aceeaşi natură şi irump fără să ştim la început nimic despre ele. Astfel de activări apar mereu ca urmare a amprentelor societăţii – dar şi ca răspuns la radiaţiile cosmice care intersectează neîncetat traiectoria galaxiei noastre.
De aceea nu trebuie să ne supărăm că asemenea manifestări apar: dacă apar şi le conştientizăm înseamnă că totul este impuls de remodelare din partea noastră. Din nefericire, societatea azi ne spune că, dacă am conştientizat „greşeala” gata! nu ne vom mai confrunta cu noi apariţii, că totul ar fi „ars”, „închis”, „curăţat”. Dar pe de o parte nu este adevărat întrucât asemenea manifestări le-am folosit un timp de evoluţii anterioare extrem de lung, bogat reprezentat în diverse feluri de manifestări de aceeaşi natură, aşa cum am scris mai sus, pe de altă parte suntem la întrupare enorm de multe grupuri de spirite cu evoluţii diferite, cu toţii lăsăm amprente şi răspândim radiaţii cu vibraţii foarte diferite, care ne influenţează permanent. Unele grupuri resping agresiv unele tipuri de manifestări, pe care le consideră urâte, de dispreţuit – dar care pentru alte grupuri sunt bune, frumoase, practice, iar acestea din urmă fac media societăţii umane de azi. Fiecare dintre noi răspândim încredinţările noastre prin radiaţia trăirilor noastre: şi în acelaşi timp noi înşine radiem în jur hotărârea de a ne remodela clipă de clipă comportamentul şi calitatea celor pe care le facem, ridicându-ne nivelul spiritual tot mai sus.
În acest fel ne şi îmbogăţim cunoaşterea, ne şi remodelăm tinzând spre generalizarea şi întărirea celor mai frumoase, bune, morale manifestări cunoscute de noi. Dar tot în acest fel impulsionăm pe alţii să tindă către aceste norme morale – şi nu să se adâncească în reperele negative ale lumii noastre.
Să fim atenţi, aşadar la ce dispreţuim, la ce, şi cum respingem, cum preluăm şi cum gândim, cum vorbim, ce facem. Standardele noastre pot fi foarte înalte, tindem mulţi dintre noi la depăşirea limitelor superioare cunoscute de noi: nu suntem însă conştienţi că suntem pe drumul depăşirii mediei spirituale, aşa cum am scris mai sus, şi nu al depăşirii limitelor superioare... Variaţia vibraţiei ne duce uneori foarte sus, alteori foarte jos, croind o dezorientare pe care vieţile viitoare le varepara, ce-i drept, dar chiar acum avem prilejul să reflectăm şi să înţelegem ce drum suntem pe cale să urmăm.
Eu scriu despre atingerea limitelor superioare ca standard de viaţă, de trăire, dar să nu-şi imagineze cineva că nu sunt pe deplin conştientă că sunt departe de a trece de oscilaţiile în jurul mediei... Şi nu mi-e ruşine să spun asta, căci nu sunt mândră de mine şi nici nu am puterea să lupt: dar vreau să nu mă opresc din această muncă-luptă, ea mă ridică permanent, mă susţine, îmi oblojeşte rănile sufletului, mă ajută să fac acelaşi lucru când cei din jurul meu obosesc, la rândul lor.
Dar este bine de ştiut că suntem cu toţii într-o viteză foarte mare de schimbare. Viteza mărită de creştere a vibraţiei planetare se va menţine până dincolo de terminarea tuturor evoluţiilor umane pe Pământ. Suntem departe de aşa ceva, şi până atunci însă, condiţiile pe care azi le considerăm grele, agresive, urâte, vor forma un stoc preţios de înţelegeri pentru toţi oamenii, privind modul în care:
– unele comportamente şi efectele lor au condus la starea precară de azi a planetei (şi care va mai dura încă ceva timp în continuare);
– alte atitudini, comportamente, născute din profunzimile celor care privesc viaţa cu toată responsabilitatea de care sunt ei capabili, au determinat echilibrări ale efectelor trăirilor celor iresponsabili, superficiali, intoleranţi şi agresivi: au trezit ceva din conştiinţa celorlalţi înainte chiar ca vibraţia medie planetară să crească atât de mult încât în mod spontan, din ei înşişi, agresivii, să-şi amintească CINE SUNT DE FAPT: nu zei, nu dumnezei cum se exagerează azi, ci oameni cu puteri limitate – dar cu suflete deschise către protecţia lumii în care trăiesc, fără să ceară „universului” să le dea... să le facă... ci SĂ DEA, SĂ FACĂ, SĂ AJUTE viaţa de pretutindeni. Şi mai ales să înveţe şi pe alţii, prin exemplul personal.
Mulţi oameni buni trăiesc azi cu deznădejdea că ei personal, vreodată, nu vor ajunge să realizeze ceva consistent în această direcţie, care să schimbe vizibil şi repede ceva - dacă oamenii din familia lor, din serviciul lor, de pe stradă rămân tot murdari, răi, dispreţuitori şi egoişti. Dar de fapt lucrurile nu stau de loc aşa, ceea ce avem în primul rând de făcut este să înţelegem noi, personal, că:
– noi nu avem puterea de a schimba radical omul din faţa noastră până când el însuşi nu devine conştient de importanţa schimbării;
– dar întreaga masă a celor cu atitudine echilibrată, morală, curată, înaintată: frumoasă cum spunem îndeobşte, conduce masiv, global, la ridicarea nivelului de înaintare a omenirii, la ridicarea nivelului de spiritualitate a lumii în mijlocul căreia se vor întrupa alte spirite care se vor modela către ceva mai înalt decât generaţiile anterioare: la un nivel superior pentru care ei sunt pregătiţi, conform destinului lor, să navigheze prin ape mai curate, mai clare decât au putut în medie generaţiile imediat anterioare.
În loc să ne văităm dezolaţi că nu ne putem ajuta familiile, prietenii, colegii, putem să ne concentrăm pe menţinerea noastră, proprie, pe o linie de plutire, de echilibru, pe care o putem urmări, cu uşurinţă; şi chiar să păşim pe deasupra apelor tulburi, păstrându-ne compasiunea pentru tulburările altora. Din acea stare de echilibru putem să tragem concluzii, multe concluzii, având o viziune complexă asupra celor existente, acolo unde cu greu se putea percepe înainte altceva.
Pentru că, cu adevărat, dezvoltându-ne pe noi înşine „la centru” – nu neapărat amăgindu-ne că putem depăşi limite prea îndepărtate, putem avea o viziune largă asupra lumii. Ceea ce deosebeşte un îndumnezeit de un orgolios (şi unul, şi altul mai mult sau mai puţin conştient de starea sa) este FIXAREA, CONŞTIENTIZAREA CLARĂ A LIMITELOR PROPRII: şi a celor joase, şi a celor înalte deopotrivă. Dacă credem că societatea ne-a minţit spunându-ne ba că suntem proşti, ba că suntem dumnezei – prima noastră datorie este să ne percepem, de-a lungul mai multor ani (da, mai multor ani...) ce facem conform standardelor proprii: pe care de cele mai multe ori nu ni le cunoaştem (şi aici trebuie să dezvoltăm ceva în plus), credem că sunt cele marcate de societate – dar lucrurile nu stau de loc aşa. Şi în plus, ele se schimbă sub influenţa conştientizărilor noastre permanente şi a factorilor externi:
– factori înălţători, ajutători prin netezirea unor situaţii obositoare sau chiar agresive;
– factori obositori, dărâmători chiar, dar care ne împing spre mobilizarea de a depăşi greutatea ivită: prin forţele noastre proprii, şi cu ajutorul pe care îl putem primi din jur.
Toate ne sunt de folos: oricum ar fi, de aceea sunt în destinele noastre, pentru a le privi în mod egal cum apar, se dezvoltă, ne impulsionează şi ne arată cum ne determină să ne mobilizăm; sau dimpotrivă: să înţelegem că am fost prea orgolioşi să credem că le putem face singuri pe toate.
Dar nu putem singuri: avem nevoie de ajutor chiar şi în cele mai mărunte lucrări pe care le avem de dus până la capăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu