ÎNŢELEGEREA MODURILOR POSIBILE DE HRĂNIRE UMANĂ: 1. PUTEM SĂ NU NE HRĂNIM CU ALTE VIEŢUITOARE PLANETARE?

Întrucât am avut de-a lungul timpului multe discuţii privind hrănirea noastră, a oamenilor, să fac câteva precizări privind părerea mea în acest moment al trăirilor noastre planetare. 

HRĂNIREA CU LUMINĂ, CU PRANĂ...

Vom discuta pe larg despre faptul că oamenii pot trăi în mod curent hrănindu-se cu ceea ce azi numim aer planetar – din care fiecare corp din sistemul nostru corporal îşi preia diverse componente, cunoscute azi ca fiind praf, microorganisme, lichide sub formă de vapori, gaze: toate acestea fiind însă doar o mică parte din compoziţia normală a aerului. Partea cea mai voluminoasă a acestei compoziţii este formată din fluxuri de filamente energo-materiale cu vibraţii diferite, în funcţie de compoziţia lor interioară (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/studii-generale/3-filamente-energo-materiale/ ). Vom vedea în continuare, pe de o parte: că o asemenea hrănire – o numim osmotică, prin osmoză – are loc permanent de fapt, fără ca azi majoritatea oamenilor să o conştientizeze sau să o cunoască prin informare; hrănirea noastră conştientă este doar o parte din necesarul de hrană pentru sistemul nostru corporal. Pe de altă parte această formă osmotică este de fapt hrănirea noastră universală, a spiritelor întrupate pe Pământ ca oameni, spirite ajunse în faza de evoluţie a creatorilor conştienţi avansaţi. În majoritatea timpului nostru evolutiv actual, hrănirea ne este tot de acest tip, chiar şi aici, pe Pământ: aşa cum aveau loc trăirile umane de tip lemurian şi atlant, înainte de ultima glaciaţiune. Doar pentru perioade foarte rare şi foarte scurte de timp este folosită hrănirea fizică, în felul cunoscut azi de noi. Suntem azi în faza de pregătire pentru renunţare la modul de hrănire pe care îl credem normal pentru orice om. El chiar este normal – însă numai pentru astfel de perioade scurte de timp, după care revenirea la hrănirea majoritar osmotică este de fapt revenirea la normalitatea umană, pământeană şi universală deopotrivă pentru evoluţiile noastre. 

O asemenea hrănire este cunoscută sub denumirile: hrănire cu lumină sau hrănire cu prană. După părerea mea, “hrănire cu lumină” nu este chiar corect – ea surprinde doar efectul vizual, imagistic, al hrănirii cu filamente energo-materiale din mediul planetar, filamente care dau aspectul general foarte puternic luminos al aerului: nu ar fi absolut incorect, ci doar poate fi folosită o astfel de exprimare doar până la înţelegerea fenomenului ca atare – adică într-o etapă scurtă a cunoaşterii noastre momentane. 

În acest context, ceea ce numim “hrănire cu prană” poartă o notă superioară de realism. 

Lumina este aşadar efectul vizual al emisiilor energetice ale fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în aerul planetar. Este mult mai corect să spunem că hrănirea se poate face, într-adevăr, cu filamente luminoase: s-o numim hrănire filamentară. În orice situaţie planetară, oricum şi oricând, filamentele sunt luminoase, chiar dacă în trecutul apropiat ele au avut majoritar luminiscenţa mult mai slabă decât filamentele circulante azi în mediul cosmic şi planetar. 

Desigur, şi hrana noastră actuală, formată din corpul altor vieţuitoare planetare, este tot filamentară, căci corpurile de întrupare şi ale noastre, şi ale întregului biosistem planetar vegetal şi animal sunt formate din filamente compactizate în puterea radiantă a spiritelor noastre. Dar pentru că ne referim în această perioadă la mai multe forme de hrănire, ar fi bine să cunoaştem rădăcinile profunde ale fenomenologiei perioadei pământene de trăire fizică – adică prin intermediul corpului fizic, căci astfel ajungem să înţelegem multe alte lucruri în plus. 

Ajungem să înţelegem astfel deosebirile fundamentale ale etapei de evoluţie a oamenilor, comparativ cu aceea a celorlalte vieţuitoare planetare. Astfel, înţelegem că noi avem puterea dea face astfel de alegeri privind şi activităţile derulate de noi, şi modul de întreţinere a corporalităţii noastre. Pe celelalte vieţuitoare le vom putea înţelege în trăirile lor proprii, le vom putea ajuta în mod diferit comparativ cu cele necesare nouă, cum ar fi hrănirea noastră, fără să le ţinem nemâncate în evoluţiile lor: care sunt evoluţii cu conştienţă restrânsă a manifestărilor proprii, cu control restrâns asupra manifestărilor proprii, cu conştiinţă puţin dezvoltată pentru face alegeri între diverse modalităţi de trăire cunoscute de ele, individual. 

Tot în acest fel vom înţelege şi necesitatea de hrănire actuală a semenilor noştri: cu corpul altor vieţuitoare, chiar dacă unii dintre noi sau poate chiar noi înşine suntem pe calea renunţării la hrană dură. Şi ea va mai dura pentru omenire atâta vreme cât activităţile noastre, la fel ca şi ale celorlalte vieţuitoare – chiar dacă ele nu sunt creatoare conştiente – rămân impulsive, încercând să facem deodată tot ceea ce putem face mai mult, mai bine, de-a valma, conform vieţuirii cunoscute la diferite nivele de vibraţii ale planetei. Căci acum toate vin puhoi peste noi: şi cele pe care le-am făcut în ultimele milenii, şi intuiţii ale celor făcute în străvechimi, chiar dacă nu ştim bine de unde ne vin şi facem confuzii care ne dezorientează mereu. Cu toate acestea, vom avea puterea să le deosebim la un moment dat, să le înţelegem de unde vin, cum trebuie să le folosim, cum trebuie să ne înţelegem pe noi înşine şi pe cei care nu sunt întrutotul ca noi înşine. 

Vom vedea însă că, în perioade de vibraţie înaltă ale planetei, din trecut (şi aşa cum vor fi şi în viitorul apropiat) nici animalele cunoscute de noi ca fiind mamifere nu aveau o hrănire agresivă, şi nici celelalte vieţuitoare de altfel: întrucât la nivele înalte de vibraţie, corpurile vieţuitoarelor aici, pe Pământ, sunt adaptate la compoziţia şi densitatea aerului, apei şi pământurilor, hrănirea osmotică este şi la ele foarte dezvoltată, iar necesarul de hrănire cu alte corpuri planetare este substanţial redus astfel, alte sarcini ale lor fiind dezvoltate în astfel de perioade. 

Mulţi cred că cuvântul “prană” înseamnă “lumină” – dar el spune de fapt mult mai mult decât atât: strămoşii orientali ştiau bine că în aer sunt filamente (aţe, corzi) cele ce aduc anumite feluri de lumini planetare şi cosmice: dar în mod egal ştiau la fel strămoşii tuturor popoarelor de pe toate continentele. Îmi place faptul că populaţiile indigene de tip sud-american – de tip toltec de fapt,în rădăcina lor – au precizarea “filamente” în expunerea cunoaşterii lor, iar cunoaşterea străveche dacică numeşte “aţe” minusculele filamente care circulă şi liber, în fluxuri bogate, în spaţiile planetare şi cosmice, care formează baza structurală a particulelor subatomice ale lumii materiale cu feluri multe de vibraţii, care ne înconjoară şi ne constituie deopotrivă. 

AŞADAR, SĂ DEZVOLTĂM IDEEA CONFORM CĂREIA HRĂNIREA FILAMENTARĂ ESTE UN MOD DE HRĂNIRE CURENTĂ

Ar fi bine să înţelegem şi să nu uităm acest lucru. În primul rând, este bine să înţelegem două aspecte principale din acest punct de vedere:

1. Nu numai oamenii au o astfel de hrănire în economia întreţinerilor lor corporale, ci toate vieţuitoarele planetare şi toate entităţile planetare (spirituale şi astrale, dimensionale), toate vieţuitoarele şi entităţile de pretutindeni din univers şi toate macrostructurile universice care reprezintă întrupări comune ale unor grupuri de spirite, ale unor popoare de spirite şi grupuri de popoare de spirite. Toate folosirile de acest fel au loc în funcţie de fluxurile energo-materiale circulante – atrase şi eliberate de stelele şi planetele universului. Cu cât spiritele în evoluţii individuale sunt mai avansate, ele vor avea puterea de a nu mai folosi drept hrană corpurile de întrupare ale semenilor lor. Dar în acelaşi timp se vor folosi de astfel de procedee când se vor întrupa în mijlocul populaţiilor care învaţă să se hrănească treptat conştient: 

– mai întâi cu o conştienţă a hrănirii în sine, ca necesitate de vitalizare a corpurilor care le ajută să evolueze;

– apoi cu o conştiinţă de alegere a unor trăiri superioare: de protecţie a vieţii semenilor de pretutindeni, de toate formele şi aflate în toate treptele de evoluţie. Căci este necesar la început să avem o conştienţă a manifestării în sine, pentru ca ulterior să desfăşurăm trăirile noastre cu conştiinţă din ce în ce mai avansată, ridicând nivelul unor manifestări pe care le-am făcut în începuturi fără să conştientizăm prea multe elemente de trai curent, şi mai ales impactul lor asupra vieţii înconjurătoare. 

În mijlocul unor astfel de remodelări ne aflăm noi acum, pe Pământ. Astfel de remodelări ale manifestărilor noastre se fac treptat, la început rar 

până la foarte des, pe măsură ce se instalează înţelegerea necesităţii remodelărilor, chiar dacă ele presupun trăiri neplăcute sau dureroase. Hrănirea şi creaţia noastră materială sunt două componente deosebit de importante pentru conservarea vieţii planetei şi a tuturor vieţuitoarelor planetare – indiferent dacă sunt vieţuitoare cu corp fizic de manifestare sau cu corp astral de manifestare. Căci, chiar dacă entităţile astrale nu se hrănesc cu elemente planetare, radiaţiile modificate de condiţiile pe care le creează oamenii pe planetă conduc la modificări ale întregului areal universic ce înconjoară planeta. 

Să intrăm puţin în detalii. Evoluţiile primare ale spiritelor merg progresiv până când, în evoluţii înaintate, la nivele înalte de vibraţii universice, conştiinţa devine şi rămâne stabil-înaltă. Începând cu acest moment al evoluţiilor, spiritele revin treptat, prin călătorii spirituale (prin forţele proprii de deplasare ale spiritelor, şi nu cu nave cosmice, creaţii materiale obţinute industrial, cu propulsie artificială) în locuri universice de vibraţie joasă: locuri cu vibraţii ale începuturilor evoluţiilor lor. Revenind prin influenţa vibraţiilor joase în manifestări specifice vechilor manifestări, păstrând însă intuiţii privind evoluţia avansată proprie, călătorii vor lucra din ce în ce mai complex pentru modificarea, şi obişnuinţa cu astfel de modificări, ale manifestărilor inconştiente ale începuturilor. 

Întotdeauna în călătorii regresive de acest fel ale spiritelor evoluate va avea loc, la momentele de vibraţie cu frecvenţa cea mai joasă, o hrănire cu specific local: hrănire compactă, de tip corporal, din corpurile vieţuitoarelor planetare. Însă sarcinile de destin ale călătorilor vor cuprinde cel puţin încercări de îndepărtare de o astfel de hrănire: la început pot părea a fi obligaţii dureroase aduse de circumstanţele întrupărilor lor (sclavie, boală), dar pe măsura avansării în evoluţii şi căpătării de experienţă în astfel de călătorii regresive, schimbările vor veni prin propria conştiinţă a conservării sănătăţii proprii, apoi a vieţii planetare sub toate formele sale.

2. În al doilea rând, să reţinem că avem un sistem corporal format din corpul fizic de manifestare şi corpuri fluidice ajutătoare pentru el: corpuri care sunt tot materiale, cu vibraţii din ce în ce mai înalte comparativ cu corpul fizic. 

Când discutăm despre hrănire, să nu pierdem din vedere faptul că toate corpurile fluidice din sistemul nostru corporal folosesc drept hrană fluxurile de filamente circulante în mediul planetar. Fiecare corp fluidic în parte trimite către corpul fizic din sistem, pentru manifestare, toate felurile de energii pe care le primesc prin structurile lor de aprovizionare filamentară energo-materială: prin plexurile lor, prin subplexuri, prin canale şi pori ai structurilor lor proprii. Dar de cele mai multe ori acest aport nu este suficient. 

Hrana fizică periodică pe care o folosim este un aditiv la hrănirea filamentară: este un element necesar completării – în cantitate mai mare sau mai mică – necesităţii de energie trupească pentru un cumul de activităţi pentru care spiritul nu este obişnuit încă să dozeze activitatea sa: în funcţie de puterile sale radiante obişnuite în mediul de vibraţie local. Le efectuează pentru că poate, dar lipsa de echilibru şi de moderaţie conduce la pierderea rapidă de vibraţie – oboseală – şi în continuare la reducerea timpului de viaţă: nu numai a timpului mediu de trăire pentru oameni în general, ci şi la reducerea lui prin distrugeri progresive ale structurilor corporale, mai ales cele fizice, care au cea mai joasă vibraţie naturală din sistemul de corpuri ale întrupaţilor. 

Nu întotdeauna oamenii au o conştienţă vagă a necesităţii profunde de derulare echilibrată a activităţii lor curente. Pentru că omul, în calitate de creator avansat, lucrează practic tot timpul în etapa planetară cu vibraţie foarte înaltă (cum a fost înainte de ultima glaciaţiune), folosind ca mod de creaţie forţa mentală proprie în mod exclusiv. De aceea, în etapa planetară de vibraţie foarte joasă care se instalează în mod natural în întreaga zonă locală a universului, are tendinţa de a face acelaşi lucru: de a munci permanent. Doar că modul de lucru nu mai este mental, ci fizic, folosind materialele deja compactizate ale corpului planetar, ale plantelor şi animalelor din jur, aşa cum bine ştim azi. Oboseala se instalează rapid, mai ales dacă nu are loc o odihnă corectă, o hrănire corectă, pe măsura eforturilor depuse. Dacă hrănirea este foarte rară în etapa vibraţiilor înalte, cînd corpurile erau de vibraţie înaltă, în perioada de vibraţie joasă lucrurile nu mai stau de loc aşa cum omul este obişnuit. Spiritul uman nu mai are obişnuinţa de a-şi diminua activităţile, trăirile, până şi respiraţiile pentru a-şi doza forţele fără să piardă din vedere realizarea sarcinilor lor curente. În acest fel, activităţile rămân la un cuantum mărit, dar condiţiile de trai rămân mult în urma cerinţelor pentru un trai odihnitor. Omul îşi pierde cunoaşterea generală sau o foloseşte în detrimentul semenilor săi, nu mai are în vedere decât un singur corp – şi nu toate corpurile, cu toate necesităţile proprii de activitate pentru fiecare dintre ele. Pentru că nu-l interesa cum se hrăneşte, la început nu-l interesează mult nici în etapa cea nouă. Nu-l interesa pentru că oricum ea se derula natural, prin osmoză – lucru pe care corpurile adaptate vremurilor noi, mai compacte, mai grele, nu-l mai permite la nivelul anterior. Osmoza a rămas după ultima glaciaţiune modul unic de hrănire doar pentru corpurile fluidice, în timp ce corpul fizic şi-a mărit necesităţile de hrănire pentru întreţinerea lui şi pentru continuarea muncilor pentru hrănire, deplasare, adăpostire, pentru toate activităţile normale de azi. Atenţia îndreptată în trecut asupra armoniilor subtile ale realităţii înconjurătoare, a devenit în scurt timp prizoniera muncilor fizice brute, astfel încât omul nu a mai avut grijă să-şi armonizeze forţele cu necesarul de hrănire al corpurilor şi cu felul circulaţiilor filamentare din mediul planetar. Desigur, particularităţile devenirilor a ceea ce suntem azi sunt diverse şi profunde, cauzele sunt multiple, toate conducând la manifestări cu precizie, abilitate, încredere în forţele proprii din ce în ce mai slabe. Activităţile fizice s-au multiplicat mult, fiecare activitate presupunând pregătiri, dezvoltări în multe direcţii – acolo unde odinioară mentalul uman realiza rapid, curat şi funcţional perfect tot ceea ce fizic presupune acum segmente întregi de lucru: pentru realizarea unor locuinţe, pentru îmbrăcăminte, încăţăminte, obţinerea hranei şi apoi realizarea tuturor obiectelor şi obiectivelor comunităţilor – pe care le ştim acum. 

Este drept, industrializarea simplifică mult activităţile noastre azi, dar variaţiile tot mai mari şi rapide ale vibraţiei de la o perioadă scurtă de timp la alta, suprapunerea mişcărilor noastre inerţiale conduc la pierderea multor abilităţi de derulare liniştită, optimă, a activităţilor, care ar fi făcut să nu se piardă repede forţele spirituale. În astfel de condiţii, stresul diminuează mult energiile conservate prin simplificarea activităţilor noastre (automatizare, robotizare, computerizare), vibraţia personală se diminuează rapid în hora fricilor, temerilor, emoţiilor izvorâte din frustrări, negări, neînţelegeri, intoleranţe şi alte efecte ale dezorientărilor proprii. 

Omul nu şi-a diminuat însă munca, ci a inventat alte activităţi care să-i ofere mai multă hrană, mai multe obiecte, mai multă aparentă siguranţă pentru sine şi urmaşi. Ajunge să muncească tot mai mult, îşi cere – şi cere semenilor săi muncă multă, iar în asemenea situaţii chiar hrănirea devine şi un efort extenuant pentru obţinere, şi un efort digestiv excesiv pentru corpul fizic, cu care se derulează majoritatea activităţilor. 

Şi aşa am ajuns treptat să putem spune azi că a trecut etapa cea mai grea din acest ciclu de vieţi pământene pentru spiritele umane. 

Vibraţia creşte, acum vizibil şi în planul luminozităţii aerul planetar – perceptibil din ce în ce mai mult – şi al efectelor lor asupra corpurilor noastre, prin deschiderea intuiţiilor, creşterea percepţiilor la nivelul tuturor corpurilor noastre chiar dacă nu sesizăm în mod constant acest lucru. La începutul creşterii vibraţiei medii planetare, aşa cum suntem acum, oamenii se confruntă cu intuiţii puternice privind complexitatea percepţiilor şi creaţiei lor din epoca mentală: intuim că putem realiza multe lucruri, avem “imaginaţie” pentru frumuseţi realizate şi în planul obiectivelor societăţii, şi în planul personal de trăire. Dar acest lucru presupune pe de o parte lipsa dozării eforturilor proprii şi pretinse semenilor, dar şi descoperirea faptului că avem puterea şi cunoaşterea necesară dezvoltării activităţilor care să ne conducă către obţinerea unor trăiri din epoca mentală, intuite chiar fără a şti despre ce este vorba: obţinem vederea la distanţă – prin televizor, computer; obţinem auzul la distanţă – prin radio, telefon; obţinem amintirile sunetelor fundamentale ale structurilor planetare conduc la înrădăcinarea necesităţii muzicii instrumentale şi vocale, dezvoltarea artelor vizuale (desen, pictură, sculptură), artelor textile, vestimentare, arhitecturale – toate pe baza clar-intuiţiilor care aduc oamenilor trăiri interioare bogate, legate de simţiri anterioare. Se împletesc toate şi din punct de vedere creativ-uman, şi din punctul de vedere al percepţiilor senzoriale (cu senzorii corpului fizic) şi ale celorlalte corpuri, numite impropriu extrasenzorile: luminiscenţa structurilor vii şi nevii, “muzica” sunetelor fundamentale ale pământurilor, apelor, aerului, munţilor cu codrii lor, deşerturilor, insulelor în mijlocul oceanelor, simţirea vibraţiilor umane şi planetare din diferite medii. Percepţiile directe se împletesc tot mai des cu amintirile vii ale trăirilor din etapa mentală străveche. Cu sete din intuiţii de trăiri în imperiul diferitelor forme de vibraţii, al formelor, al parfumurilor, al luminilor şi sunetelor de pretutindeni – omul îşi face o lume din care odihna, tihna, liniştea lipsesc de multe ori cu desăvârşire, sub imperiul emoţiilor răscolitoare din sufletele doritoare, tânjind după frumuseţe, calitate, natură, înţelegere şi trăire complexă fără eforturi mari: adică exact cum îşi aduc aminte fără să ştie precis, dar dorind aprig fără să ţină seama de eforturile proprii sau ale celor din jur, tot ceea ce este în sinea lor: omenesc. Pur şi simpul omenesc. 

Timpul selecţiilor şi înţelegerilor va veni puţin mai târziu, din care vom învăţa ce înseamnă decelarea diferenţelor între elementele spaţio-temporale pe care le-am preţuit sau dispreţuit cândva, şi aplicarea lor după puterile fiecărui spirit, fiecărui grup de spirite în parte. 

Timpul înţelegerii şi preţuirii vieţii ca atare va veni şi el odată cu celelalte. 

Toate vin treptat – dar repede. Durerea neînţelegerii morţii, poftele reprimate în anii unor vieţi în care majoritatea oamenilor au avut sarcini de reducere drastică a hrănirii cu elemente corporale planetare, sunt transformări normale – deşi puţin cunoscute – ale posibilităţilor de hrănire pe care cu greu le înţelegem şi acceptăm azi. Suntem tentaţi să spunem că, după atâta amarnic timp de sclavie în foamete şi mizerie, acum în fine putem să mâncăm la discreţie. Dar asemenea condiţii ţineau majoritatea oamenilor departe sau foarte puţin apropiaţi de mâncare pe săturate, aşa cum aveau parte stăpânii lor. Din frustrare se formau deja poftele, ceea ce era, şi este în continuare de înlăturat din obişnuinţele noastre. Ceea ce ar fi trebuit cu adevărat să nu existe era – şi mai este desigur şi azi – stăpânirea cu cruzime, impunerea muncii exagerate, având la bază şi egocentrismul unor grupuri spirituale, dar şi neînţelegerea faptului că un conducător adevărat trăieşte cu demnitate în mijlocul celor pe care îi impulsionează, ajută şi coordonează, şi nicidecum dispreţuindu-i. 

Iată aşadar că problemele se pun altfel, şi astfel înţelegem de ce au stat lucrurile în acest fel şi nu altfel. Din astfel de situaţii toţi avem de învăţat în feluri diferite, după etapa proprie de evoluţie, în virtutea căreia fiecare spirit a venit pe Pământ. 

În epoca contemporană sarcinile de destin au impuls oferit oamenilor către o relativă abundenţă de hrană, dar şi către înfrânare tocmai prin conştientizarea distrugerii, a răului pe care îl putem face întregii vieţi planetare: a corpului propriu şi apoi a corpurilor vieţuitoarelor din jur. Sarcinile de destin pentru majoritatea omenilor prevăd dezvoltări conjuncturale ale defectelor corporale (boli, accidente) care retrag oamenii din faţa unei hrăniri rapace, inconştiente: prin dureri proprii, prin disfuncţionalităţi organice care cer regim controlat de viaţă şi de hrană, se ajunge la înţelegerea că se poate trăi fără o astfel de hrănire abundentă şi inconştientă, chiar dacă nu conştientizăm imediat distrugerii vieţii: cu atât mai mult atunci când astfel de înţelegeri se vor dezvolta, spiritele vor fi pregătite să renunţe din proprie iniţiativă, fără suferinţă, chiar dacă vibraţia foarte joasă şi condiţiile social-spirituale determină activităţi extrem de dure comparativ cu puterile corporale omeneşti. 

Înţelegerile noastre nu trebuie să se oprească aici. Tocmai de aceea vom dezbate în continuare alte aspecte legate de hrănirea noastră naturală, în viitor, precum şi paşii de parcurs tot în mod natural, în continuare.