ÎNŢELEGEREA MODURILOR POSIBILE DE HRĂNIRE UMANĂ: 2. CARNEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

Imagine preluată de pe http://www.gustos.ro/retete-culinare/friptura-de-pui.html

Câteva gânduri în deschidere...

Nici preotul, nici medicul, nici învăţătorul nu ne pot realmente îndruma până ce nu vor simţi sufletul nostru pătrunzând corpul-obiect pe care ei îl percep ca pe o cutie aşezată strâmb pe o masă, ce trebuie umplută exact cu ceea ce vor ei, dar şi îndreptată de ei astfel încât să aibă marginile perfect paralele cu marginea mesei pe care stă...

Acesta nu este un articol care să îndemne la vegetarianism sau veganism, ci un aspect al hrănirii cu carne care arată că ea nu favorizează întărirea, dezvoltarea masei corpului nostru fizic, ci cu totul altceva. 

Carnea cu care se hrănesc mulţi oameni azi este de fapt o preluare unui obicei de la stăpânii din vremurile anterioare, utilizat de regulă doar în ultimele 4 – 5 milenii. Stăpâni care la rândul lor au folosit astfel de practici nu pentru că omenirea s-ar fi hrănit cu carne de vânat de milioane de ani înainte, ci pentru că s-a ştiut din vechi timpuri care este rostul adevărat al consumului de carne şi l-au transferat de la animal la om: ei înşişi nicidecum pentru a fi mai puternici – ci pentru a-şi simţi mai vârtos plăcerile, trăirile grosiere şi subtile deopotrivă. Au ştiut aceste lucruri de la animelele care, spirite încă inconştiente de viaţa şi moartea pe care o creează în jur, învaţă să se hrănească cu carnea semenilor lor, pentru a-şi concentra atenţia încă neobişnuită cu focalizări deosebite, pentru a-şi consolida activităţi cu corpul fizic, mult mai dezvoltate decât le au oamenii: deplasarea cu corpul fizic prin efort susţinut (zbor, înot, alergare), dezmembrarea brutală a corpurilor vieţuitoarelor cu care se hrănesc, digerarea hranei, activitate sexuală brutală, autoprotecţie prin bătaie, agresivitate susţinută, zdrobire, muşcare, lovire. Toate sunt de fapt învăţături care au la bază o serie de rădăcini din însăşi crearea monadelor, inconştiente de câte alte vieţi monadice distrug prin simpla lor trăire. 

Şi cel mai important lucru de înţeles pentru ele este faptul că ceea ce numim corpuri sunt protecţii pentru însăşi viaţa monadică, care astfel devine eternă. Iar corpurile le sunt de un real folos până când monada creşte şi conştientizează rostul existenţei corpurilor – punct de plecare pentru învăţături care să dezvolte şi să protejeze viaţa, şi nu să o distrugă. 

Sunt multe idei care se împletesc aici, şi care la rândul lor pot fi comparate între ele, pentru a ne oferi înţelegerea unui anumit aspect al impulsurilor pe care spiritul întrupat le culege din mediul de trai: adică acolo unde este canalizată radiaţia sa spirituală, în raza căreia se formează corpurile sale. După constituirea, întreţinerea şi creşterea corpurilor, forţele de propagare ale razelor sunt folosite în continuare pentru mişcarea sistemului corporal sau numai a unor părţi ale acestuia, apoi pot fi conştientizate şi folosite şi dincolo de sistemul corporal, manipulând câmpurile care înconjoară ca nişte pături, cămăşi protectoare corpurile. Dar razele se răspândesc dincolo de marginile corpurilor şi câmpurilor lor, căci corpurile se formează în partea cea mai densă a blocului radiaţiei totale a spiritului, iar dincolo de câmpurile protectoare ale fiecărui corp în parte şi a întregului sistem deopotrivă se vor forma percepţii care dovedesc spiritului sau monadei individuale întrupate că percepţia propriu-zisă este a spiritului, nu a corpului propriu zis. 

Conştientizarea complexităţii mediului în care trăieşte orice întrupat porneşte de la simţirea sufletului, radiaţiei altor spirite întrupate, sau radiaţiei unor aglomerări de materii care sunt creaţii ale lor, sau ale circulaţiei în diferite planuri ale celor înconjurătoare – fie materii sub diferite forme, fie alţi întrupaţi, fie părţi ale corpurilor lor, fie creaţii ale lor. Corpurile noastre sunt cele care ne învaţă la început cum să ne folosim seturi de raze din radiaţia noastră totală pentru a ne orienta, a folosi mediul de trai şi a interacţiona cu alţi întrupaţi. După compoziţia mediului şi constituirile corpurilor noastre, învăţăm asemenea manifestări la diferite nivele de vibraţie, simultan sau consecutiv, în secvenţe care le reunesc pe toate; iar din folosirea lor înţelegem la un moment dat felul în care chiar razele îşi măresc puterea de pătrundere şi permit simţiri superioare după felul în care ele pătrund şi se intersectează mai uşor şi mai complex, în diferite forme, cu radiaţiile altor monade sau grupuri de monade. 

În întrupările noastre actuale, conştientizăm în diferite medii, cu diferite forme şi puteri de pătrundere în ele, felul în care putem să ne concentrăm atenţia asupra materiei celei mai apropiate de radiaţia prin care ne-am obişnuit să percepem lumea înconjurătoare. Ne folosim de corpuri aşadar în primul rând pentru focalizarea atenţiei noastre ca monade întrupate, dar aflăm la un moment dat că direcţia de evoluţie este aceea de a nu ne mai folosi de ele decât în anumite cazuri – când vom dori să ajutăm spiritele care nu se pot concentra încă decât prin corpurile lor de întrupare. În rest putem să ne folosim forţele pentru percepţii şi lucrări realizate direct cu razele din radiaţia proprie, fără alte intermedieri. 

La fel se pune problema în toate etapele de evoluţie, de pe orice planetă, sau în cazul folosirii diverselor corpuri pe aceeaşi planetă: în cazul omenirii, de-a lungul timpului pământean acestea fiind în principal corpul mental şi corpul astral, pe lângă corpul spiritual cu care spiritele vin pe planetă şi îşi formează prima impresie asupra particularităţilor planetei. La fel se petrec lucrurile, de regulă, pe orice planetă din această zonă a universului, dar şi în alte zone ale universului, chiar dacă corpurile sunt mai simple în constituirea lor, dar radiaţia monadelor – mult mai puternică şi mai subtil specializată în manipularea corpurilor sale – este mult mai abilă, mai sensibilă, în desfăşurarea unui set mult mai complex de manifestări locale. 

Desigur că învăţăturile privind constituirea, întreţinerea şi folosirea corpului fizic sunt îndelungate şi complexe, şi orice monadă îşi formează treptat siguranţa de a folosi, de a proteja, de a întreţine şi de a folosi sistemul său corporal, mai cu seamă corpurile pe care le folosesc curent pentru activităţi de o complexitate mereu mărită. 

În cazul nostru, în etapa actuală a trăirilor noastre pământene, avem în vedere corpul fizic; dar utilizarea lui este parte a unor învăţături de folosire a multor şi diferite forme corp fizic, în vibraţii mai joase şi treptat mai înalte, de putere mai mică care treptat se întăreşte, se diversifică, folosirea se universalizează prin întrupări pe diferite planete, în diferite galaxii. Toate locurile de întrupare sunt de fapt medii de creştere a abilităţilor de manipulare şi întreţinere a tuturor felurilor de corporalitate proprie. Ceea ce creşte astfel flexibilitatea în folosire, creşte abilitatea de interacţiune cu alţi întrupaţi, chiar de folosire a lor, şi în final de înţelegere că numai conlucrarea între spirite poate conduce la realizarea unor obiective majore pentru viaţa fiecăruia şi a tuturor împreună. 

Pe de altă parte, treptat, fiecare spirit începe să înţeleagă faptul că întărirea radiaţiei sale conduce la realizarea într-un fel automată, spunem noi acum, a unor manifestări pentru care etape îndelungi de trăire au constituit timpul necesar înţelegerii necesităţii lor, folosirii lor, dezvoltării activităţilor în ansamblul lor. După consolidarea unor asemenea învăţături, volumul lor poate fi simplificat şi folosit după nevoile cele reduse de însăşi dezvoltarea radiaţiilor în timpul desfăşurării eforturilor de învăţătură şi consolidare prin aplicarea lor. Spiritele încep să-şi conştientizez felul în care au crescut automatismele cunoscute deja şi s-au format chiar multe altele noi, care le ajută pe cele dintâi. Este cazul:

– hrănirii: care nu mai are nevoie de un aport pe cale fizic-corporală, hrănire cu corpuri ale altor vieţuitoare, căci creşterea vibraţiei şi puterii radiante a spiritului conduce la întărirea automată a păturilor hrănitor-protective ale fiecărui corp în parte, la creşterea puterii de absorbţie prin plexurile corpurilor fluidice a unui volum din ce în ce mai mare de fluxuri de filamente: care constituie materialul mereu reînnoit pentru corpurile noastre, monada scăpând de efortul şi atenţia către hrănirea cu vieţuitoare care deja au compactizat fluxuri de filamente în corpurile lor, putând deveni hrană pentru altele;

– deplasării: creşterea puterii radiante a spiritului, a corpurilor sale, a câmpurilor corpurilor din sistemul propriu, conduce la creşterea puterii de propulsare prin manipularea radiaţiei întărite, cu acţiune complexă asupra materiilor câmpurilor totale ale sistemului corporal, ceea ce conduce treptat la învingerea din ce în ce mai uşoară a gravitaţiei planetei. O primă fază este mersul plutit la suprafaţa pământurilor şi apelor, după care deplasarea pe verticală sau în orice direcţii, cu viteze diferite, devine modul general de deplasare în medii din ce în ce mai dense, de vibraţii din ce în ce mai joase, sau învingând variaţiile dese ale vibraţiilor determinate de acţiunea reunită a factorilor cosmici şi planetari;

– percepţiilor cu diferiţi senzori, ai diferitelor corpuri întărite, percepţii conştientizate din ce în ce mai profund, mai clar, cu abilitatea de a le folosi pentru a studia lumea înconjurătoare;

– folosirii separate a diferitelor corpuri în diferite situaţii: a corpului astral pentru deplasare, având la bază folosirea unor anumite raze – a razelor lungi şi foarte sensibile în mişcările lor permanente, în mediul dens şi necesar a fi protejat de nepriceperi ale noastre, la început; a corpului mental care are proprietatea de a percepe cu foarte multă claritate elemente subtile ale mediului (cum ar fi structuri înconjurătoare create pentru a nu ajuta evoluţiile), având la bază folosirea radiaţiilor scurte dar foarte puternice pe care le numim mentale, putând fi folosite în moduri deosebit de fine, subtile, rafinate, când mediul înconjurător le permite. 

Iată aşadar că fiecare element de manifestare cu care suntem obişnuiţi poate să se modifice în timp, şi descoperim moduri mereu noi de funcţionare a capacităţilor noastre în diferite situaţii. Modificările menţionate mai sus au făcut parte din patrimoniul manifestărilor curente ale omenirii înainte de ultima glaciaţiune şi vor face în continuare parte din el pe măsura revenirii planetei la vibraţia pe care a avut-o anterior. 

În acest context trebuie să înţelegem şi ceea ce numim hrănire în zilele noastre, aport energo-material la completarea necesarului energetic al corpului nostru fizic alături de cele primite de corpul fizic de la celelalte corpuri din sistemul propriu. 

UITĂM CĂ AVEM PROTECŢII CORPORALE

Da, unii dintre noi nu ştiu că avem protecţii chiar prin formarea corpurilor şi câmpurilor noastre fluidice. Neştiind că mai avem corpuri peste corpul nostru fizic, nu ştim din ce sunt formate, la ce ne folosesc, ce fel de implicaţii au ele în viaţa noastră curentă. Şi trebuie să discutăm pe larg despre cele percepute din ce în ce mai mult de către cei care fac meditaţii active sau au intuiţii care le cer căutarea unor explicaţii care să concorde cu cele din subconştientul lor. 

Este necesar să se ştie că toate corpurile noastre funcţionează în mod armonios, egal, echilibrat, acolo unde credem că numai creierul ar fi acela care ordonează şi impulsionează diverse activităţi:

– involuntare: ale aparatului circulator, respirator, digestiv, etc;

– voluntare: ne deplasăm pentru că vrem, vorbim pentru că vrem, sub impulsurile dictate doar de creier;

– împletite: vedem chiar şi fără să vrem, chiar şi pentru că vrem să ne concentrăm atenţia asupra unui subiect, unui obiectiv în funcţie de necesităţi, plăceri, dureri, etc.

Dar ceea ce ar trebui să ştim este că:

– fiecare corp are felurile sale de funcţionare, de autoprotecţie şi de împletire a impulsurilor proprii cu impulsurile vibraţionale provenite de la celelalte corpuri din sistemul propriu;

– fiecare corp are, beneficiază, de energii prin sistemele matriceale ale corpurilor spirituale: în principal corpul spiritual (sau budhic) şi corpul dumnezeiesc (sau atmic): care ne asigură exact vibraţia de care avem nevoie conform destinului propriu, al grupului propriu de spirite cu care avem sarcini comune în fiecare întrupare, precum şi al grupurilor de legătură socio-spirituală de care avem nevoie în evoluţie – din care de fapt se croieşte mediul spiritual în care ne naştem în cadrul speciei: trăim, ajutăm şi ne lăsăm ajutaţi.

O asemenea matrice corporală creează condiţii privind protecţii ale fiecărui corp, aşadar şi ale corpului fizic, protecţii la care contribuie în mod voit şi monada întrupată, prin a căuta un echilibru permanent între:

– consum de energii / preluare de energii;

– trăind destinele proprii şi contribuind în egală măsură la crearea unui mediu vibraţional mai mult sau mai puţin echilibrat, după conştientizările proprii;

– asigurându-şi protecţia faţă de diverse fenomene atmosferice, fenomene planetare agresive: pentru oameni fiind cutremure, meteoriţi, revărsări de ape, apoi faţă de alte vieţuitoare planetare, protejând nu numai corporalitatea proprie, ci chiar pe a altora astfel, vieţuitoare cu care venim în contact şi fără grijă din partea noastră le-am periclita astfel şi lor existenţa. 

...Sau cel puţin aşa ar trebui să facem: să căutăm permanent un echilibru în tot ceea ce facem. Şi de fapt chiar aşa şi facem în mare parte – dar când trăim sau ne exprimăm trăirile, accentul cade pe alte unghiuri de vedere, alte priorităţi. De fapt ar trebui să cadă exact acolo unde trebuie, adică aşa cum punem punctul pe „i”, sau căciula pe „ă”, sau liniuţa pe „t”...

Tocmai problema acestui accent vreau să pun acum, din totalul celor cu care suntem mai mult sau mai puţin obişnuiţi să le cunoaştem.

Aşadar, să reţinem ca un prim aspect că ceea ce avem sub formă fluidică, corpurile fluidice din sistemul nostru corporal şi câmpurile lor, oferă energii şi protecţii pentru derularea echilibrată a activităţilor noastre.

Dacă derulăm activităţi care depăşesc echilibrul nostru normal, echilibru stabilit conform fiecarui destin în parte, avem în vedere în primul rând refacerea pentru susţinerea mai departe a corpului fizic. Dar noi îl folosim în mod curent în mod excesiv şi compensăm prin hrană solidă pierderea de energie prin exces de activitate. 

Aici este şi accentul nostru, şi multe alte accente privind activităţile noastre contemporane: manifestări în exces.

Nu vom discuta aici despre ceea ce este etic, moral, demn – dar dacă vom vedea câteva filme care circulă pe net privind felul în care cresc şi sunt sacrificate animalele – vom revedea toate aceste aspecte în sinea noastră: şi etic, şi moral, şi multe alte aspecte care ar trebui să ne determine să plecăm capul sau măcar ochii ruşinaţi că, mai mult sau mai puţin volitiv, contribuim la încurajarea unor asemenea situaţii. 

Pentru că tot ceea ce este pentru noi carne de mâncat este viaţa unui animal sacrificat. Când discutăm despre faptul că religia noastră ne spune cum conducătorul nostru spiritual a înmulţit peştii, să avem în vedere că El ne-a spus că nu a venit să shimbe orânduielile umane: lăsând de fapt în seama noastră asemenea schimbări, pe măsura creşterii gradului nostru de conştiinţă; a spus că a venit să realizeze câteva lucruri care să creeze condiţii la revenirea omenirii treptat, la starea sa primordial-pământeană, acea stare de „Rai” pe care trebuie să o trăim în viitor. Dar din suma totală a mâncărurilor noastre, peştele constituie momentan un aliment care provine din vieţuitoare care au la bază o susţinere planetară puternică, în timp ce mielul sacrificat de iudei este turnantul omenirii sacrificate, de care fiecare om va deveni capabil să înţeleagă că, atâta timp cât vom omorâ oameni care ar fi găsiţi vinovaţi de ceva anume, vom avea o indiferenţă totală pentru omorârea de mamifere nevinovate. 

Omul a crezut în ultimele milenii că ceea ce este hrănirea cu carne îi poate susţine însăşi carnea lui. Cercetările ştiinţifice moderne evidenţiază proteinele animale care susţin partea proteică a propriei noastre cărni (şi sânge, şi os), deşi toate păreri noi mai susţin că tractul nostru digestiv nu este făcut pentru a digera carne, ci pentru produse vegetale şi cel mult produse secretate de vieţuitoare, în principal lapte şi miere. 

Şi se ştia bine acest lucru până acum 2-3000 de ani.

Dar ceea ce nu ştim azi – dar strămoşii tuturor popoarelor au ştiut bine de tot – este faptul că hrănirea cu carne nu întăreşte masa noastră corporală, nu o îmbunătăţeşte, nu-i perfecţionează funcţiunile – iar aceasta este nedumerirea citită printre rânduri a cercetătorilor care nu doresc nici ei să schimbe orânduielile, dar o fac doar din motive pur mercantile – şi nu spiritual-evolutive, aşa cum a avut în vedere Iisus la vremea lui.

Hrănirea cu carne are cu totul alt rol: ea determină întărirea impulsurilor vibraţionale corespunzătoare corpului fizic – asemănător felului în care facem azi deosebirea între puterea unui bec de 40W comparativ cu puterea de 100W; întărirea de acest fel nu creşte puterea efectivă a muşchilor, ci concentrează radiaţia la nivelul corpului fizic, care se va preocupa de acest corp şi de tot ceea ce poate face cu el; creşte aşadar atenţia pe acesta şi pe folosirea acestuia în detrimentul altor corpuri din sistem: a percepţiilor cu senzorii lor şi a unor activităţi care pot fi realizate cu ajutorul lor. 

Ca urmare, la un moment dat omul îşi va da seama că nu carnea l-a ajutat dându-i forţele necesare şi protecţia fizică necesară, ci doar spiritul a fost impulsionat să se concentreze pe lumea fizică, prin corpul său fizic, cu toate razele de vibraţia corespunzătoare acestuia – cea mai joasă vibraţie dintre razele sale din totalul radiaţiei pe care o poate folosi în acest punct din univers. 

Nu a folosit în acea perioadă în care a mâncat preponderent carne razele corespunzătoare corpului astral sau mental, cu care ar fi putut să cerceteze universul înconjurător şi semenii cu intenţiile lor cele mai ascunse. 

Acesta de altfel a şi fost motivul pentru care preoţii egipteni au pornit în epoca antică, calvarul lumii, alegând din totalul cunoaşterilor lor ceea ce ar fi putut să fie cel mai primejdios lucru venit din partea popoarelor supuse: cunoaşterea prin intuiţie şi clar-simţuri a intenţiilor lor, ascunse poporului condus cu dispreţ şi agresivitate – în loc să-i coordoneze lucrările spre dezvoltarea armonioasă a tuturor forţelor sale spirituale. Au hrănit cu produse animale masa de sclavi cu care nu s-au comportat rău de la început, dar au mărit numărul sclavilor cărora le-a impus o muncă de care nu aveau neapărată nevoie (şi au ştiut bine de tot acest lucru). Au abătut atenţia lor de la intenţiile conducătorilor, mărind masa de sclavi cu cei preluaţi din popoarele cucerite. În acest fel îşi asigurau toate cele necesare traiului şi vanităţii lor dictatoriale, asigurând şi lipsa pericolelor de a fi descoperiţi de popoarele din jur. 

Curând au descoperit că se putea manevra o masă mare de oameni prin frică şi agresiune emoţional-mentală, de aceea nici nu mai era necesară menţinerea unei hrăniri substanţiale, ci doar crearea unei frici absolute de o divinitate despre care ştiau bine că nu pedepseşte, nu cere şi nu se implică în manifestările umane. Au cunoscut în multe feluri fenomenologia planetară şi cosmică de care s-au folosit pentru a induce şi frici, dar şi false speranţe în situaţii a căror finalitate ei o cunoşteau prea bine – aşa cum ar fi eclipsele solare sau lunare, revărsările de ape, etc. 

Creând clasa conducătorilor politici (căci ea a fost creată de preoţii templelor, despărţită de conducătorii templelor din motive politice, pentru acapararea de resurse materiale şi umane necesare derulării programelor proprii de maşinaţiuni bazate pe dictat şi agresiune) au reuşit în scurt timp să-şi ascundă şi mai mult intenţiile politice, alterând dorinţele noilor conducători, laici, cu aceleaşi feluri de procedee ca şi cele pentru sclavi, pentru a-şi păstra autonomia asupra clasei lor. Asupra tuturor păturilor populaţiilor, de fapt. 

Aşa s-a scris de fapt istoria necunoaşterilor noastre până când mare parte din popoarele supuse de fapt religios, s-au lepădat treptat de puterea religioasă. Sau conducătorii au conlucrat cu ea pentru păstrarea puterii în faţa popoarelor care învăţau rapid să lupte pentru independenţa lor. 

Revenind, să înţelegem că, de fapt, spiritul uman are nevoie de un echilibru cât mai avansat între folosirea diferitelor raze din radiaţia sa totală. Adică după cum îi sunt şi corpurile, după vibraţiile pe care acestea le culeg din mediul de trai: corpul fizic, corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal – după cum curg necesităţile de acţiune pământeană. Am mai discutat despre faptul că celelalte corpuri – numite de noi spirituale – sunt corpuri de ajutor pentru spirit în vederea derulării destinului în curs, de aceea discutăm despre corpuri de acţiune la nivel planetar ca fiind cele de la fizic la cauzal.

ÎN CONCLUZIE: MÂNCĂM SAU NU MÂNCĂM CARNE?...

În timpul postului, nu mâncăm carne. În timp, vegetarienii care deja au extins această practică la întregul lor destin în curs, ţinând „post” permanent, sunt oameni care reuşesc să obţină o echilibrare (de multe ori inconştientă la început) între folosirile corpurilor/razelor lor principale. Îşi pot observa la un moment dat uşurinţe de mişcare, de gândire, de interacţionare cu semenii. Dacă ei cunosc astfel de amănunte, au toate condiţiile necesare pentru a-şi găsi echilibrul spiritual necesar pentru derularea destinului lor. Mulţi spun că nu mai au forţe fizice: eu cred că ele nu se modifică, ci doar se folosesc echilibrat. Dar se dezvoltă registrul curiozităţilor, al preocupărilor, al înţelegerilor, devine mult extins şi nu de puţine ori mai profund; în plus efortul de vitalitate se diminuează considerabil şi surplusul energetic se repartizează egal între corpuri, se echilibrează mai repede în cazuri de vârf emoţional, de emoţie negativă mai ales (deziluzii sociale, familiale, profesionale), ceea ce contribuie la un fond general de odihnă, relaxare care aduce sănătate tuturor corpurilor din sistemul propriu. Mai ales la nivelul corpului fizic, cel mai vizat dintre corpurile noastre, întrucât el este pe de o parte cel mai solicitat şi pe de altă parte supus vibraţiilor de frecvenţa cea mai joasă: iar vremurile şi societatea umană din ultimele milenii nu a favorizat menţinerea unui tonus sănătos la nici unul dintre nivelele corpurilor omeneşti. 

Şi eu am făcut greşeala să cred că acest consum de carne întăreşte corpul fizic, dar mi-am dat seama că, de fapt, radiaţia monadică se concentrează pe corpul fizic, întărindu-l numai pasager: spre vârsta senectuţii, degradarea în cazul corpurilor agresiv folosite (chiar prin gimnastică agresivă sau alte feluri de solicitări sociale curente puternice) este mult mai puternică decât se poate crede, la vârsta la care toate par a merge perfect...

Un consum foarte moderat de carne – aşa cum tăiau bunicii noştri o găină pentru masa de duminică, pentru întreaga familie – nu dăunează în zilele noastre pentru cei care s-au obişnuit organic cu consum de carne. Mai mult, postul regulat – săptămânal – fără produse de origine animală (adică fără ouă şi fără produse din lapte) şi cu posturile mari din timpul anului, formează un program regulat echilibrat, bun pentru toţi oamenii, indiferent de natura muncii lor – doar echilibrată să fie, în cazul în care societatea merge în felul pe care îl ştim acum. Aşa cum discutam şi în alte postări, acest fel de regim de hrănire este necesar pentru orice om pentru a trece rapid la regimul alimentar total vegetarian, apoi vegan – apoi la un regim fără hrană multă: un tubercul şi un fruct, în funcţie de necesităţi care ţin de ritmurile normale ale vibraţiei planetare. 

Adică aşa cum vor cere în viitor corpurile noastre. 

Iar viitorul a „început” deja: deja ştim că există oameni care nu se hrănesc decât cu lichide concentrate (sucuri de fructe şi legume), sau oameni care folosesc doar apă pentru consumul curent şi doar în cazuri mai rare sucuri vegetale concentrate. 

Ştiu că încerc să fiu îngăduitoare , şi nu ştiu dacă pot fi îngăduitoare întotdeauna cu cei care nu pot înţelege şi denigrează realitatea existenţei unei vieţi lipsite de necesitatea consumului de carne... Dar nu trebuie să impunem nimănui un anume tip de viaţă, de hrănire, dacă sănătatea sau intuiţia proprie nu le impune ceva anume. Pentru cei care au un tract digestiv greoi, malformaţii ale organelor interne sau degradări moştenite din familie, se poate folosi un regim alimentar fără carne în loc de bisturiu şi medicamentaţie dură: şi ştiu asta bine din proprie experienţă şi din experienţa celor cu care am discutat – care au ajuns la bisturiu, fără ca efectul să fie deosebit. Doar regimul vegetarian folosit în asemenea condiţii a condus la reglarea sănătăţii şi un trai decent în continuare. 

Aşadar este normal ca hotărârea să aparţină fiecărui om în parte, în funcţie de cerinţele vieţii sale. 

Cu toate acestea, este bine să ştim cum stau lucrurile cu adevărat...

Astfel încât eu doresc tuturor toate cele bune şi frumoase !!!...