JURNAL DIN LUNA DECEMBRIE 2012 (2): DE LA MONTAUK LA COMUNICĂRILE ASTRALE

Referitor la cele despre care s-a tot discutat de-a lungul anului 2012 cu privire la un potenţial sfârşit al lumii, vreau să discut acum ceva legat chiar de cele care făceau subiectul unor discuţii prin anii 2008 – 2010: experimente mai vechi şi mai noi, realizate de oameni cu diferite interese, urmare a altor experimente realizate în trecut, despre care se ştie în linii mari: aşa cum au fost experimentul Philadelphia, urmat apoi de seria de experimente de la Montauk şi câte or mai fi fost în rest – printre care bănuiesc că şi cele legate de marile construcţii ştiinţifice expuse cunoaşterii noastre – Large Hadron Collider (accelerator de particule) fiind unul dintre ele.
Sunt câteva aspecte pe care vreau să le evidenţiez, de la care vom porni şi alte discuţii în viitor.
Cele petrecute în ultima vreme nu s-au bazat numai pe calendarul mayaş: şi mă refer aici în special la cele expuse de NASA cu ani în urmă, se par chiar reale (eu nu am citit, dar îmi este foarte clar că sunt reale, conform emisiunilor TV în special). Şi cred că a existat un moment de panică chiar pe undeva la nivele de conducere superioare a lumii, căci am crezut permanent în realitatea cercetărilor de tip Philadelphia şi Montauk: care au relevat anumite forţe planetare şi efectele folosirii lor în necunoştinţă de cauză.
Prin 2009 sau 2010 atenţia mi-a fost atrasă la un moment dat de descrierea explicită, în cadrul unei emisiuni a dlui Oreste Teodorescu, privind unele din cele petrecute şi în cadrul experimentului de la Montauk: dl. Emil Străinu spunea că declaraţiile celor care au desfăşurat experimentele se refereau şi la faptul că, privind în viitor, nu s-a mai vizualizat nimic dincolo de 21.decembrie.2012. În continuare, dl. Străinu spunea că dincolo de această dată, privindu-se în viitor, s-a perceput doar ceva asemănător unui perete de apă vertical, ca o cascadă, ca un râu neîntrerupt, dar vertical.
Atunci atenţia mi-a fost atrasă cu adevărat asupra acestui eveniment. Ştiam bine despre acest fenomen, şi am încredinţarea că sunt mulţi oameni care îl cunosc, mai ales dintre cei care obişnuiesc să practice meditaţia activă, călătoria astrală. Văzusem şi eu asta, prin anii ’90, dar nu era vorba despre ceva temporal – adică undeva în viitor. De multe ori se întâmplă să dorim cercetarea mentală sau astrală a unui eveniment sau spaţiu, dar să vedem cu totul altceva, şi să credem că viziunea se leagă de ceea ce am dorit – lucru care nu este întotdeauna adevărat: de fapt nu este nimic pur şi simplu întâmplător, ci totul ţine de vibraţia personală în momentul evenimentului, cercetării, experimentului. Intrăm involuntar în nivele de vibraţii legate de alte desfăşurări, ceea ce atrage după sine o serie de confuzii pe care nu le sesizăm. În cazul cercetării mele totul era ceva de tip spaţial: eram privitor la un punct de trecere între dimensiuni structurale ale planetei, în calitate de entitate astrală.
În experimentul de mai sus, referitor la viitor, cel ce percepuse acest fel de cascadă, cred că nu avea destin să fie ajutat de entităţile sale ajutătoare decât pentru anumite sarcini în acel moment şi singur nu se ridicase la un nivel vibraţional suficient de înalt pentru a înţelege că acolo nu era vorba despre nici un fel sfârşit al planetei, ci doar o percepţie pe care intrase fără să stăpânească suficient datele problemei. De obicei oamenii cunoscători în linii mari nu percep în asemenea cazuri, decât un peisaj fizic, obinuit, de unde am tras atunci concluzia că i s-a oferit ceva îndrumare de a înţelege că acolo există ceva, cu siguranţă, dar situaţia în care se afla cercetătorul – conjunctura de lucru sau scopul pentru care lucra, nu-i permitea să meargă cu vizualizarea mai departe.
Căci îmi este clar azi că dincolo de acest moment – 21.decembrie.2012 se vede bine existenţa planetei şi derularea evoluţiilor pe Pământ.
De regulă avem înclinaţia de a crede că – dacă noi nu percepem ceva, undeva, nici nu există ceva acolo. Iar aceasta este o tară a societăţii noastre, care ne-a impus o atenţie calată numai pe aspectele hotărâte de o minoritate care ia hotărâri politico-economice pe planetă, în funcţie de interesele personale sau de grup restrâns.
În acest caz însă nu este nici pe departe vorba despre pieirea Pământului, sau pieirea populaţiei umane – în oricare caz ar fi fost de perceput ceva acolo: pământuri, biosistem etc. S-ar fi perceput planeta ca atare, Pământul, în plenitudinea dezvoltării sale, a evoluţiei sale spirituale în continuare, cu biosistemul său… Sau s-ar fi perceput, în locul unei planete întregi dispărute din peisaj, resturile sale sfărâmate, ori peisajul cosmic obişnuit pe care omul îl percepe când îşi ridică ochii şi priveşte stelele.
După câţiva ani de cercetare – căci este foarte normal ca şi cei care cercetau în anii anteriori să nu fi stat degeaba până acum, prinzând din mers experienţă – s-au lămurit că era vorba despre o confuzie. Şi aceeaşi NASA a publicat materiale explicite privind faptul că nu vor exista nici un fel de fenomene fulminante, care să culmineze cu distrugerea omenirii, sau planetei, ori trecerea planetei cu totul/parţial într-o altă dimensiune structurală, cu alte feluri de particularităţi energetice şi material-structurale.
Sigur că vor veni şi multe alte înţelegeri la rând, pe care multă lume deja le ştie, cu ajutorul pe care corpurile noastre, şi prin intermediul lor: percepţiile noastre multisenzoriale îl primesc, prin schimbarea energetică existentă fără tăgadă în această parte a universului.
Aşadar, poate din alte puncte de vedere sunt unii care se joacă cu nervii noştri, cu sănătatea noastră, însă nici ei nu stau mai bine... Şi ei trec prin frici, confuzii, cercetări, înţelegeri/neînţelegeri, reluări, remodelări, alte încercări... o iau de la capăt şi ajung la alte concluzii.
Întotdeauna adevărul este pe undeva pe la mijloc, aşa cum bine spune românul.

La această dată, când scriu acest articol, deja părerile şi fricile au început să se mai echilibreze, graţie unor comunicări mai mult sau mai puţin astrale, care au virat până acum de la apocalipsă sau fenomene fulminante, aşa cum ştim deja acum, la echilibrări care trimit omul din planul fizic în planul emoţional: care spun azi explicit că s-a discutat despre dimensiuni ale manifestărilor noastre, ale emoţionalului nostru, aşa cum şi aici am mai scris de câteva ori (am căutat să nu insist ca să nu provoc agresiuni).
Însă este necesar să discutăm permanent despre toate aspectele care apar în astfel de situaţii. Pe care abia de acum încolo le vom înţelege, după ce ni s-a adus în faţa ochilor aspecte pe care nu am vrut să le luăm până acum în considerare. Începând chiar cu comunicările astrale, pe care unii au acum tendinţa de a le nega cu furie, simţind că într-un fel s-au făcut de râs în faţa altor persoane: pentru că au crezut în ele.
Au început să apară şi filme care denigrează total comunicările astrale. Era de aşteptat, de aceea am şi punctat în articolele scrise până acum faptul că – în loc să ne scuturăm furioşi de cele petrecute, ar fi cazul să învăţăm să înţelegem comunicările astrale, să începem să învăţăm cu adevărat cele ce sunt specifice şi planetei noastre, dar şi tuturor zonelor şi subzonelor universului – cu precădere subzona universică în care ne aflăm acum în întrupare.
De asemenea a venit timpul să învăţăm cât mai multe lucruri despre corpul uman, despre sistemul corporal întreg care ne ajută să ne manifestăm. Să ştim diverse aspecte ale corporalităţii noastre care se schimbă, e drept, dar nicidecum de la elementele sale material-structurale, ci prin dezvoltare, după o perioadă destul de lungă de reducere, inhibare. O astfel de dezvoltare acum oferă o pleiadă întreagă de posibilităţi, de cunoaşteri pentru spiritele umane, în toate domeniile vieţii lor de întrupaţi pământeni. Să învăţăm despre modul în care nimic nu piere, nimic nu apare din senin, totul se transformă, după legi care şi ele sunt flexibile – lucru pe care nu îl acceptăm azi sub nici o formă...
Este necesar să înţelegem că azi încep tot mai mulţi oameni să-şi reaminteasă trecutul propriu de pe Pământ, din societăţile omeneşti care au dezvoltat o viaţă cu totul specială pentru fiecare spirit uman; să-şi reamintească modul în care în acele societăţi cercetarea şi creaţia erau un ansamblu armonios de manifestări umane care se desfăşura non-stop, fără ca omul să simtă ceea ce azi numim „oboseală”. Şi, dimpotrivă, viaţa omului fiind în acele societăţi străvechi mult mai lungă decât cele pe care le avem azi – cca.10.000 ani actuali.
Deja mulţi oameni cunosc aceste lucruri – şi au existat mereu oameni care au ştiut şi intuitiv, şi cercetând direct diverse surse lăsate moştenire de străbunii. Unii au ascuns astfel de surse, pentru a le folosi în interes propriu sau de grup restrâns, alţii au avut parte de cunoaşteri provenite din intuiţii proprii, prin dezvoltarea multisenzorialului propriu, sau/şi prin comunicări astrale – toate ajunse a fi nu numai dispreţuite , dar şi considerate delicte sociale pentru a nu determina influenţe, conştientizări în masă ale semenilor lor.
Ştim asta acum. Nu trebuie decât să avem curaj să mergem mai departe, căci am cucerit ceva curaj în ultimele milenii, chiar dacă a cunoaşte ceva în plus a devenit şi a rămas un soi de delict în sine, un motiv de dispreţ şi un motiv de alungare din societate.
Ultimii ani tocmai acest lucru a fost marcat – de puterea de expansiune a încredinţărilor bazate pe comunicări astrale, denigrate anterior mai ales de religii, a cercetărilor realizate cu ajutărul entităţilor ajutătoare proprii, astrale şi dimensionale. Tocmai de aceea azi există un oarecare pericol de a ne întoarce din nou la Evul Mediu întunecat din secolele anterioare, dacă nu înţelegem modul în care suntem ajutaţi, modul în care noi înşişi trebuie să participăm la propria informare, la consolidarea cunoaşterilor noastre chiar la un nivel de vibraţie medie planetară foarte scăzut, aşa cum este el încă acum.

Da, umanitatea va continua să existe. Pentru mine acest lucru este cert acum. Nu se va modifica matricea planetară, nici “matricea vibraţională” – am auzit şi asemenea expresie, probabil s-ar fi dorit să se numească tiparul vibraţional planetar, segmentul vibraţional planetar: un asemene tipar este departe de a avea modificări semnificative momentan. Căci ridicarea vibraţiei va mai continua încă 400-500 milioane ani (da, acesta este adevărul, chiar dacă ne va veni cam greu de acceptat acest lucru acum), până când va începe din nou o diminuare de vibraţie, creându-se astfel condiţii pentru evoluţii ale altor populaţii spirituale de felul omenirii, pe Pământ. Căci privitor la populaţiile spirituale care efectuează întrupări sub formă umană – populaţiile cu evoluţie creatoare avansată, se ştie deja vor pleca treptat, în mod foarte natural, rând pe rând, încheind evoluţiile terestre. Pământul va deveni “casa” evoluţiilor altor popoare spirituale, iar studiul desfăşurării evoluţiilor de acest fel sunt de o profunzime şi o frumuseţe cu totul specială pentru noi, azi.
Deocamdată ne oprim aici şi vom continua cu câteva accente de acelaşi fel, care să ne consolideze fundamentul pe care se vor sprijini următoarele prezentări.