DESPRE UN ANUME FEL DE MIMETISM SPIRITUAL

De-a lungul ultimilor ani mi s-a adus la conoştinţă frecvent un anume fenomen care nici mie nu-mi era de altfel necunoscut - o întrebare de fapt care exprima nedumerirea cu privire la un anume fenomen: de ce avem tendinţa de a copia modul de manifestare al unui anumit om – nu pentru că ne-ar face plăcere excesivă (aşa cum se petrec lucrurile de cele mai multe ori), uneori chiar dimpotrivă…
Majoritatea oamenilor imită din plăcere, şi ştim bine acest lucru; dar sunt şi oameni care nu găsesc prea multe lucruri în comun cu alţii, şi totuşi se trezesc că tocmai pe aceia îi imită. Nici nu stă în obişnuinţa lor să imite, având o atitudine şi un comportament foarte stabil, o concepţie foarte clară despre ceea ce au reuşit să devină de-a lungul vieţiilor: şi pentru care sunt foarte mulţumiţi.

Imitaţia este de fapt un fel de mimetism spiritual, iar acest studiu atenţionează orice om asupra înţelegerii unei asemenea situaţii, nu numai pe aceia care au sarcină de destin ajutorul oferit semenilor, ei simţind bine acest lucru. De asemenea, este o cale de atenţionare şi acelor care se simt bine doar exprimându-şi propriile lor idei, propriile sensuri, direcţii de idei: să nu creadă că ei ar fi depăşit acest “stadiu”. Căci cu cât evoluţiile sunt mai înaintate, cu atât sfera de ajutor cuprinde simultan mai mulţi indivizi în oferire de ajutor: la început pentru un individ sau pentru un grup restrâns de indivizi cu aceeaşi evoluţie spirituală – dar pe mai multe direcţii (supravieţuire, comunicare interpersonală, deplasare, creaţie, etc.), apoi mai multe grupuri cu acelaşi nivel de evoluţie, apoi grupări din ce în ce mai multe cu evoluţii diferite, aflate la început în deplină armonie de manifestare – apoi din ce în ce mai diferenţiate privind înţelegerea între ele.
Mimetismul spiritual, aşa cum am început eu să-l studiez, pare a fi propriu în special evoluanţilor secundari – ajutători prin excelenţă. Însă pe măsura înaintării în studiu am observat că cele mai importante căi de fiinţare nu numai a societăţilor umane, ci toate formele de manifestare ale monadelor întrupate se bazează pe acest fenomen. De fapt nu este un simplu şi trecător fenomen (chiar dacă puţini oameni azi îl conştientizează şi îşi pun întrebări asupra lui). El trebuie privit într-un cadru foarte larg: căci el este un element fundamental, pe care se bazează evoluţiile noastre.
Începem prin a discuta despre ajutători şi cei ajutaţi de ei (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/ajutatori-si-ajutati/ ) şi ar trebui să înţelegem că orice început foloseşte această formă de manifestare. În societăţile umane se observă că cei mai mulţi oameni (şi nu numai, iar despre alte vieţuitoare se pot scrie la fel, zeci şi sute de pagini) folosesc pentru a învăţa numai acest fel: de a copia cele pe care le percep în mediul de trai, de la semenii lor. Însă nu este o preluare după observare a unor elemente noi, cu o transpunere directă în modul propriu general de manifestare. Iar acest lucru se petrece pentru că la început, spiritual vorbind, spiritele nu au încă experienţa de a prelua şi a folosi rapid, din mers, cele învăţate, exprimându-se imediat prin modul propriu de manifestare.
Discutăm deocamdată numai despre noi, oamenii – monadele creatoare conştiente de pe Pământ, întrupate cu corp fizic, pentru că acelaşi fel de abordare nu se referă la entităţile astrale, dimensionale, sau la alte feluri de evoluţii, din alte universuri. De asemenea, nu ne referim deocamdată decât la perioadele cu vibraţie planetară joasă şi foarte joasă – căci în restul timpului planetar absolut toţi întrupaţii sub formă de oameni înţeleg în mod fluid şi corect absolut orice aspect al evoluţiilor.

Să reţinem aşadar, aceste prime aspecte, pe categorii de evoluanţi:
– pentru evoluanţii primari: ajută la formarea, dezvoltarea şi diversificarea formelor de manifestare personală şi de grup, în fiecare loc de întrupare din fiecare univers în parte;
– pentru evoluanţii secundari: ajută la îmbogăţirea formelor de manifestare proprie, care va continua în eternitate, în special la formarea şi consolidarea atitudinii generale de ajutător. Această atitudine foloseşte absolut toate formele de învăţătură pe care monadele şi le însuşesc de-a lungul evoluţiilor lor: cuprinde aşadar într-o primă fază, preluarea prin copiere, prin mimentism, a formei personale de manifestare a celor pentru care s-a întrupat ajutătorul, direct în mijlocul lor, în sistem corporal propriu speciei planetare, locale, pentru ca din manifestarea lor, din modul de folosire a corpurilor lor, din felul în care se pot ei adapta mediului de întrupare, ajutătorul să introducă noutăţile de manifestare, care le va asigura tuturor, împreună, mersul evolutiv în continuare.

La începutul evoluţiilor chiar este vorba despre mimetism, care îşi are originea în necesitatea monadei de a se adapta condiţiilor de mediu în care s-a născut. Nu este o adaptare conştientă la început, ci obişnuinţa monadei, din formarea ei iniţială, de a merge cu valul, cu fluxurile de energie din care, şi cu care s-a format.
Pe parcursul evoluţiilor toate monadele vor conştientiza şi îşi vor studia în amănunt toate manifestările lor automate de la început, instinctive: nu numai cele formate în stadiile primordiale de trăire, ci şi toate cele care se vor forma în evoluţii, în continuare. În orice etapă de evoluţie, la începuturi se preiau învăţăturile tot oarecum automat, de la ajutătorii popoarelor spirituale: de la formele de supravieţuire în medii noi de trăire – la cele mai avansate de creaţie, de modelări spaţio-temporale, structural-dimensionale, universice, precum şi conştientizarea altor atitudini, altor forme de necesităţi. Aceste alte necesităţi sunt de fapt trăirile conştiente, trăirile pe care monadele le aleg treptat conştient pentru folosire,după experienţa acumulată, dintre mai multe posibilităţi aplicabile în mediul de întrupare momentan. Neavând experienţă la început, asemenea învăţături se preiau tot prin copiere, însă timpul de folosire identică – sau căutat-identică – se diminuează de la o fază la alta a evoluţiilor.
La început, alegerea se face în folosul propriu, apoi în folosul propriului grup de evoluţie, învăţând treptat alte manifestări: de sacrificiu pentru grupul propriu – mai întâi pentru pui, apoi pentru alţi parteneri de viaţă, apoi comunitate, apoi comunităţi din ce în ce mai largi – până la universuri întregi.
Atitudinea de compensaţie se instalează şi ea treptat, pe măsură ce şi alţi membri învaţă să facă acelaşi lucru.
Abia dincolo de jumătatea evoluţiilor primare monadele încep să conştientizeze că majoritatea formelor de ajutor pe care l-au primit au avut la origine nu “legea compensaţiei”, ci alte seturi de legi cu manifestări diferite, chiar dacă de aceeaşi natură. Unde “lege” este formarea unei percepţii unanime sau măcar generale pentru un grup de evoluţie şi grupuri asemănătoare, apropiate ca evoluţie sau unite în manifestare în faţa aceloraşi condiţii de trai local. Acolo unde totul pare a fi bătut în cuie – excepţiile care treptat se generalizează arată cât se poate de clar că lucrurile nu stau de loc aşa. Iar ceea ce învaţă monadele în continuare este că “legile” şi statornicia se pot transforma lesne în încăpăţânare, apoi se conştientizează neputinţa desprinderii de cele ce păreau câdva legi imuabile, se învaţă ce înseamnă şi la ce foloseşte prioritatea oferită flexibilităţii – dar şi departajarea flexibilităţii de perioada labilităţii...

…şi evoluţiile înaintează…
Ajutătorii înaintaţi obişnuiţi ai popoarelor spirituale aflate pe primele trepte evolutive: adică ajutătorii primari galactici şi post-galactici, precum şi secundarii, nu mai au orgolii mari, ci o împletire între hotărâre şi maleabilitate, cu care se pot adapta din ce în ce mai repede la condiţiile naturale şi sociale de întrupare. Tocmai de aceea au această abilitate, în formare şi în consolidare, de a folosi obişnuinţele vechi în direcţia adaptării rapide la manifestările celor pe care îi pot ajuta. Astfel de puteri ale lor le vor folosi pentru a canaliza forţele celor ajutaţi, prin propriul exemplu, către elemente noi de trăire, de manifestare, de înaintare pe drumul folosirii superioare a corporalităţii lor moştenită de la generaţiile anterioare, apoi de intrare pe drumul creaţiei, de întărire a forţelor creaţioniste, a calităţii creaţiei, de atitudine şi comportament de moralitate superioară, cu demnitate şi autocontrol în situaţii dificile, folosind experienţa proprie în mod echilibrat, folosind moderat resursele mediului, cu conştienţă de lumea tuturor întrupărilor în care se desfăşoară viaţa comunităţii.
Ajutătorii înşişi ajung să nu se mai dezechilibreze – chiar dacă în perioadele grele suportă şi ei suficient de greu situaţiile deviante de la morală, demnitate şi respect între membrii comunităţilor lor. Treptat ei se echilibrează singuri, fără să rămână în comportamentul social general, la care ei au venit să aducă modificări şi nicidecum să rămână în manifestarea lor. Îşi fac treburile mai departe, având în vizor în primul rând orice formă de ajutor pot ei oferi societăţii proprii, direct sau radiant. Chiar dacă pentru ei mimetismul poate fi un moment dezorientant, mai cu seamă în etapele de evoluţie în locuri cu joasă vibraţie, ei se străduiesc să meargă mai departe observând şi preluând tot ceea ce este de folos din mediul natural sau social în mijlocul căruia trăiesc. Răspândesc învăţătura nouă şi prin exemplu personal, faptic, dar şi radiant: la început în special atitudinile vechi – atâta timp cât le folosesc, contribuind la consolidarea lor (care vor fi spiritelor ajutate de mare folos atunci când vor trăi la rândul lor acelaşi tip de experienţă de ajutător) – dar şi tot ce poate conduce la revenirea în obişnuinţele lor personale. Pentru ei este revenire – pentru cei ajutaţi este noutate. Însăşi această revenire poartă cu ea atitudinea de schimbare, elementele speciale care sunt necesare înaintării societăţii, din însuşi modul de a se trăi în societatea ajutată.
Astfel sunt preluate în acelaşi timp şi învăţăturile cele noi, dar şi exemplul de ajutător în sine: ceea ce alte spirite ar fi considerat degradant să mai imite pe alţii după ce au depăşit această fază şi îşi caută conştient personalitatea proprie, ajutătorii înaintaţi consideră ceva de folos din orice element de trăire, de pretutindeni şi din orice tip de evoluţie. Se dovedeşte astfel cum şi acest element, un asemenea mimetism spiritual este de fapt crearea de condiţii fundamentale pentru propriile manifestări: şi pentru îmbogăţirea manfestărilor proprii, şi pentru dezvoltarea şi consolidarea propriei personalităţi, folositoare dacă este îndreptată către stabilitatea comportamentală proprie şi nu către autoritarism deşănţat, aşa cum au trăit şi ajutătorii cândva, în dezvoltările evoluţiilor proprii. Şi tocmai de aceea ei înţeleg şi ajută cât pot ei de mult acolo unde este necesar.

Toţi participanţii la o astfel de comunitate îşi lărgesc sfera de manifestare, astfel. Şi fiecare o va duce cu sine spre a fi exemplu, mai departe, în alte locuri şi în alte timpuri. Astfel încât, la un moment dat al evoluţiilor, ne vor afla cu toţii în cunoaştere comună, chiar dacă fiecare monadă va avea liniile proprii de manifestare. Tocmai de aceea monadele centrale sunt cele care acţionează într-un tot unitar, convergent către mari ţeluri, uriaşe idealuri pe care ei pot să le transforme în realitate. Şi nouă, la un anumit moment dat ale evoluţiilor noastre nu ni se vor părea nici un fel de condiţii, de situaţii – nimic străin propriu zis, nimic greu cu adevărat de trăit, de aprofundat. Vom avea cu toţii linii de înţelegere comună, căi de înaintare comune, deşi fiecare în felul său. Astfel se îmbogăţeşte experienţa tuturor şi între evoluanţii actuali, dar şi între evoluanţii actuali şi valurile mereu noi de monade care intră în evoluţii permanent.
Vă doresc toate cele bune şi frumoase !!!...