VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (3): CONTINUAREA EXERCIŢIILOR

Personal fac astfel de exerciţii din când în când, chiar dacă prima dată le-am efectuat în 1997 – 1998. Efectuate la intervale de timp socotite după cum simte fiecare, ele conduc la împrospătarea permanentă a percepţiilor: care se modifică în ritm galopant, datorită ritmurilor planetare aflate în schimbare rapidă, de la o perioadă scurtă de timp la alta. Nimeni şi nimic nu este perfect, decât pentru a împrăştia efectele existenţei sale în mediul planetar. Totul este perfectibil, totul se conştientizează diferit de la o perioadă de timp la alta.

Să avem în vedere, de la bun început, că asemenea exerciţii pe care le vom derula în continuare, vor fi făcute la început înafara oricăror activităţi curente, chiar dacă – aşa cum am spus – efectele lor şi obişnuinţa de a privi lumea într-un alt fel decât până acum le vom folosi permanent în viaţa curentă.
Să mergem mai departe cu exerciţiile.

1. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI ÎN SPAŢII DE SIGURANŢĂ PROPRIE (CASĂ, LOCURI BINE CUNOSCUTE)
Stând în propria noastră casă, în deplină siguranţă personală, recomandat în picioare în mijlocul unei camere, cu simţurile libere, simultan pe cât posibil conştientizate, după cum am exersat în exerciţiile anterioare. Se percepe ambientul atâta timp cât starea de percepţie rămâne suportabilă. Se percepe trecerea timpului prin schimbarea luminii – de aceea este indicată la început începerea exerciţiilor în apropiere de înserare sau înainte de răsăritul soarelui. Nu vreau să ofer nici un fel de indicaţii referitor la percepţii, lăsaţi simţurile să perceapă totul, de jur împrejurul vostru. Nu este necesar să stăm drepţi, fără mişcare, dar este indicat să începem să percepem cele din spatele nostru treptat: să conştientizăm spaţiul din spatele nostru, să-l simţim – fără să avem neapărat pretenţii de clarviziune. Dacă apar elemente de acest fel, le primim acum fără însă a pune accentul pe ele. Să le privim ca pe o normalitate: şi că apar, şi că nu apar.
Este un exerciţiu simplu de spaţialitate, însă doar pentru a ne obişnui cu spaţiul din jurul noastru. Exerciţiul prezent însă de abia acum începe. Este încercarea de a simţi simultan, la început, privind drept în faţă, tot ceea ce este pe o linie de 180 grd., pe semisfera din faţă a umerilor. Conştientizaţi mai întâi ambele părţi ale corpului: ambii umeri – aşa cum am început. Simţiţi spaţiul dintre umeri, apoi dintre braţe, dar şi de jur împrejurul picioarelor. Este ceva în plus de discutat aici despre picioarele noastre: vom observa că ne este mai greu să ne obişnuim cu perceperea spaţiului de jur împrejurul picioarelor, drept pentru care recomand un exerciţiu simplu: umpleţi cada de baie cu apă atâta cât să staţi cu gleznele în apă şi plimbaţi-vă încet prin apă, simţind apa în jurul gleznelor şi modul în care mişcările apei vin şi pleacă în continuare. De obicei nu suntem atenţi la picioarele noastre, majoritatea cursurilor şi învăţăturilor de acest fel se axează pe simţirile legate de plexurile menţionate în literatura de specialitate, care se opresc la chakra muladhara – plexul sacral sau bazal. Dar ceea ce este absolut necesar pentru curgerea energiilor şi stabilitatea în timp a fluxurilor este atenţia acordată în egală măsură picioarelor. În plus, să nu uităm că cele mai frecvente probleme de sănătate ale bătrâneţii sunt legate de planul mişcării picioarelor. Astfel încât, atenţie în egală măsură tuturor părţilor corpului nostru... Lumea picioarelor ne poate dezvălui mai târziu, pe de altă parte, un univers cu totul special pentru înţelegerea vieţii noastre, a lumii în care trăim, a planetei şi a universului înconjurător. Este bine să avem în vedere şi cerul, poezia – planul sublim, misterios şi metaforic al vieţii – dar din când în când să revenim cu picioarele pe pământ !!!
Efectuaţi un asemenea exerciţiu în casă: în camera proprie, apoi în toată casa, în diferite ipostaze – la masă, în timpul diferitelor activităţi, singuri şi înconjuraţi de familie, tăcând sau vorbind la telefon, uitându-ne la Tv sau lucrând la PC.
Treptat extindeţi exerciţiul înafara casei: la început în locuri cunoscute şi liniştite, apoi din nou în stradă , la fel ca şi la primele exerciţii.

2. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI PE MODEL SFERIC: ORIUNDE, ÎN SPAŢII PERSONALE ŞI ÎN SPAŢII PUBLICE
Tot treptat extindeţi exerciţiul – după ce v-aţi obişnuit cu simţirea semisferică în faţă: prin cuprinderea spaţiului din jurul umerilor, ca şi cum aţi îmbrăţişa cu gândul, cu simţirea proprie verticala spaţiului umerilor. Nu faceţi nici o trecere brusc, verificaţi-vă permanent viteza: să fie o mişcare lină, blândă, chiar graţioasă, bărbaţii nu trebuie să se teamă de graţie – ceea ce înseamnă mişcare lină, nicidecum altceva. Nu vă lăsaţi influenţaţi de idei perverse, ci priviţi apa cum poate curge şi tumultoasă, dar şi lină. Putem învăţa să fim în toate felurile, fără să ne fie frică sau ruşine de ceva.
Treptat extindeţi simţirea spre şira spinării, până când lateralele se vor închide perfect. Faceţi acest exerciţiu conştientizând mişcarea gândului şi a simţirii de jur împrejurul spatelui, fără să lăsaţi gândul să se ducă repede departe, pe spate. Este un exerciţiu de concentrare şi control al simţurilor, important este pentru oricine să facă tot felul de mişcări ordonate cu simţirea, baleind şi repede – dar mai ales încet, cu multă răbdare, spaţiul care treptat devine cunoscut, care acum umple de fapt un gol în lumea cunoaşterilor noastre.
Fiecare om are propria lui simţire, astfel încât consider necesar să nu dau exemple. De altfel, mai consider că este oarecum justificată poziţia unor învăţători de a nu discuta simţirile, căci ele conduc, dacă sunt conştientizate corect, către înălţare spirituală – către modificări ale atitudinii în direcţia liniştirii şi încrederii cu care este privită atent viaţa; dar de multe ori liniştirea omului conduce la o judecată pripită a societăţii, care ne doreşte aprigi, agresivi, „aflaţi mereu în treabă”, părăsind liniile de compromis, de îmbogăţire prin speculă. De asemenea, ridicarea nivelului de spiritualitate conduce către diminuarea superficialităţii, căutarea personală fără a agresa pe cei care au găsit la vremea lor alte înţelegeri, oferind alte explicaţii pentru cele cu care se confruntă întreaga planetă şi steaua care o guvernează în universul pe care îl străbatem, înţelegându-i treptat menirea: alta decât aceea care este cuprinsă în filele multor cărţi şi în programele multor canale de televiziune.
Referitor la faptul că se efectuează exerciţii în spaţiu propriu şi în spaţiu public: SINGURUL LUCRU LA CARE ÎNDEMN ESTE ATENŢIA, PRECAUŢIA PENTRU SELECTAREA MEDIULUI EXTERIOR DE EFECTUARE A EXERCIŢIILOR: NU LE EFECTUAŢI DECÂT PE TROTOARE, ÎN PARCURI, NICIDECUM LA TRECEREA STRĂZILOR. AVEM DESTUL SPAŢIU ÎN JURUL NOSTRU, IAR PREVEDEREA NU A DĂUNAT NIMĂNUI VREODATĂ.

Este un drum pe care fiecare dintre noi îl străbate în felul său.
CEL CARE ÎL STRĂBATE REPEDE ARE ACELEAŞI AVANTAJE CA ŞI CEL CARE ÎL STRĂBATE LENT.
Cel care îl străbate înţelegând ceva are aceleaşi avantaje ca şi cel care înţelege altceva. Căci avantajul nu se socoteşte comparativ cu alţi semeni, ci cu felul în care condiţiile de existenţă de azi, de acum, au determinat trăirile şi felul în care tocmai în aceste condiţii spiritul a înţeles complexitatea lui proprie, a forţelor sale, a celor pe care le poate percepe şi folosi în viaţa sa curentă. Fiecare om poate să-şi completeze sau/şi să-şi consolideze ceva propriu, iar timpul de parcurs până în momentul formării percepţiei sferice complete este clipă de clipă un infinit număr de clipe de trăire deschizătoare de conuri de cunoaştere care avansează în viitor.

3. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI DINCOLO DE PROPRIA POZIŢIE ÎN SPAŢIU
Este bine să avem în vedere o perioadă destul de lungă de formare şi de consolidare a percepţiei sferice, timp în care întreaga noastră viaţa devine atentă şi în felul ei contemplativă: şi la adresa propriei persoane, şi privind cele înconjurătoare.
O asemenea perioadă nu rămâne însă fără rezultat, ca şi cum am aştepta ceva: se va observa cum în viaţa curentă simţurile se ascut, devenim sensibili la mişcările şi emoţiile, sentimentele lumii şi ale noastre faţă de lume.
Învăţăm toate acestea – căci sunt învăţături, de fapt – pentru ale folosi, nu pentru a ne „detaşa”, neparticipativi şi insensibili. Vom mai discuta despre acest aspect.
În funcţie de modul în care ne simţim stăpâni pe noi, această fază are două obiective: unul pur spaţial şi al doilea – mult mai subtil – este cel de a ne situa, cu simţurile noastre, în postura altui om, altei vieţuitoare, pentru a-i înţelege simţirile, pentru a înţelege derularea unui eveniment din poziţia lui de trăire:
– Perspectiva personală: stând pe scaun, privim în faţă; în faţa noastră, până la cel mai apropiat perete. Este bine să punem între noi şi perete un alt scaun, iar dacă se află acolo de regulă o masă sau un pat – cu atât mai bine.
După obişnuinţa cu locul şi liniştirea gândurilor, stând pe acelaşi scaun, îmi imaginez că stau de fapt pe scunul, masa sau patul dintre mine şi perete, că privesc DE ACOLO spaţiul până la perete, în faţă. Simt spaţiul acela ca şi cum aş fi acolo, nu pe scaunul pe care stau – de unde am de fapt o perspectivă mult mai largă. Este un exerciţiu de concentrare util pentru viaţa de toate zilele, în care cu greu ne putem concentra pe un segment restrâns – unii dintre noi, sau dimpotrivă, ne concentrăm numai pe elementul trăit „în faţa ochilor” fără să mărim cadrul concentrării noastre. Însă chiar şi atare, spaţial – nu numai tematic – privind lucrurile din perspective diferite, se constată modul în care mediul ne influenţează din postura proprie fiecărui participant în parte la diferite evenimente. Spre exemplu, pentru evenimentele în pregătire, pe care le aşteptăm, este bine să le privim în mod echilibrat din mai multe perspective, şi spaţial, şi temporal, conştientizând bine momentul fiecărei perspective în parte. Iar acest lucuru ne va determina să înţelegem foarte corect, cu timpul, cât de mult timp acordăm viitorului, în dauna prezentului, lucru despre care auzim pe toate cărările, dar despre cum putem schimba efectiv perspectiva între viitor şi prezent – foarte puţin ni se explică. Sigur că fiecare are această experienţă de percepţie, într-o măsură mai mare sau mai mică, însă important este să nu o facem doar spontan, fără să conştientizăm momentele, ci concentrat, cu voinţă, ca şi atunci când reglăm manual, după necesităţile momentului, obiectivul aparatului de fotografiat (drept e că azi doar profesioniştii mai ştiu ce înseamnă să reglezi manual obiectivul aparatului de fotografiat!! Dar sunt sigură că m-aţi înţeles!!) .
În continuare, îmi imaginez că sunt pe masa din faţa mea şi privesc de acolo locul în care mă aflu de fapt. Este o percepţie inversă, percepţie în oglindă. După un oarecare timp de exerciţiu, înţelegem că privind lucrurile din perspectiva celui care se pregăteşte de un eveniment, el nu se concentrează la mai multe direcţii decât cele pe care le are în vedere din perspectiva proprie obişnuită. De exemplu, dacă mă pregătesc de plecare la munte, pregătesc lucrurile de care am nevoie din perspectiva celui care cunoaşte ce i-a lipsit altă dată şi din perspectiva celui de acasă. Dacă inversăm perspectiva, vom constata de multe ori că intuiţia s-a infiltrat cu siguranţă în simţirile noastre, şi astfel punem mâna pe lucruri la care anterior nu ne-am gândit, dar care se vor dovedi utile la un nou drum. Nu de puţine ori am trăit asemenea experienţe!!... Şi nu este vorba numai despre ceea ce ar necesita propria persoană, ci oricine s-ar afla lângă noi şi ar avea nevoie de ajutorul nostru.
Repet, cele care s-au petrecut spontan uneori se vor înmulţi şi vom căpăta mult mai multă încredere în noi, încredere de folosit în modul cel mai serios atunci când va fi cazul.
– Perpectiva celuilalt: în condiţiile unui dialog sau a unui eveniment trăit împreună, a mă pune în locul celuilalt înseamnă a avea perspectiva locului lui, care formează o atitudine diferită de a mea, la care se poate adăuga intuitiv atitudinea proprie a celuilalt, reflectată în mine ca o simţire atinsă de condiţiile în care şi eu, şi el ne-am aflat, dar ne-au format unghiuri de vedere diferite. Odată cu poziţia celuilalt apare înţelegerea emoţiei celuilalt, care este de fapt un flux emoţional şi o amprentă emoţională lăsată la faţa locului de celălalt. Sigur că practica exerciţiului ne va forma doar simţirea rotaţiei locului, şi unghiului de vedere, dar în practica momentului derulării unui eveniment vor apare mereu lucruri noi, cum sunt emoţiile despre care discutam mai sus, perceptibile pentru că avem obişnuinţa de a privi lucrurile în mod diferit.

Practic, un asemenea exerciţiu nu trebuie să ne conducă imediat la schimbarea activităţilor sau a atitudinii noastre personale în faţa locului sau evenimentului. Dar învăţăm să cunoaştem mai bine mediul în care trăim, oamenii din jurul nostru, ceea ce în timp ne va fi de un real folos.
Exerciţiul ca atare poate fi folosit pentru schimbarea perspectivei de percepţie sau pentru a forma o percepţie vizuală complexă, flexibilă, din orice punct al mediului de trai. Poate fi o formă de relaxare înaintată şi mai ales atingând punctul de relaxare într-un timp foarte scurt. Personal folosesc frecvent acest exerciţiu în timpul lucrului: privind pe fereastră, mă concentrez asupra unui punct din teiul din faţa clădirii, adică cu întreaga simţire în acel punct. În maximum un minut relaxarea este completă şi lucrul poate fi reluat, complet relaxată.

Cu timpul însă vom observa cum imaginaţiei i se suprapune realitatea: dacă stau în propria cameră şi îmi imaginez cum era astă-vară în vârful muntelui, voi avea surpriza să constat că în acel loc... e frig acum, zăpadă şi vânt puternic, e noapte şi... Realitatea mi-a atras atenţia, întrucât am folosit de fapt simţurile şi nu chiar imaginaţia!!... La fel, teiul nu e înflorit şi degeaba îmi pun ideea că sunt în mijlocul auriu al florilor, când de fapt în tei miroase doar a frunze şi scoarţă de copac !!!...

4. PERCEPŢIA REALITĂŢII
Astfel încât am ajuns la cel mai important punct al derulării exerciţiilor noastre.
Multe învăţături cu privire la meditaţii încep cu „Imaginaţi-vă...” Ceva: o plajă, o pădure, un templu monumental... Un loc preferat personal. Linişte şi un peisaj plăcut, din cadrul căruia se va derula mai departe scopul meditaţiei respective.
Ceea ce vă propun este de fapt să înţelegem că asemenea exerciţii au drept scop percepţia realităţii: nu o numesc clarviziune, căci nu este nicidecum o vedere simplă, ci desfăşurarea unui ansamblu de simţiri care formează la început frânturi de peisaj, apoi insule care capătă extindere în timp şi volum de percepţii, apoi părţi mari din realitatea spaţiului şi timpului planetar. Păstrarea şi urmărirea obiectivului – care de fapt se numeşte cercetare – este bine să fie într-un mediu corect perceput, indiferent de felul în care mi se cere să continui meditaţia. Să căutăm realitatea – nu pur şi simplu îmagini plăcute din experienţa, din amintirea personală. Să căutăm întotdeauna realitatea, să ne ancorăm bine în ea, cu răbdare, căutând să percepem conform propriei intuiţii, fără să ne necăjim că atestarea celor percepute vine cu timpul şi chiar rar: uneori doar noi ne putem da seama de realitate, căci noi o cerem şi o urmărim. Tocmai de aceea e bine să facem des exerciţiul fără a urmări o atestare pur şi simplu. Urmărim ceea ce ne cere situaţia în care ne aflăm, ceea ce ni se cere, care devine cadrul celor pentru care efectuăm exerciţiul. Ne vom forma astfel o percepţie obiectivă asupra oricărui punct al vieţii noastre.
În general este bine să nu rămânem neîncrezători în ceea ce percep alţii, ci să înţelegem că aceea a fost percepţia lor, la timpul lor, în condiţiile lor proprii. Pentru că – cel mai important lucru – puterile noastre cresc pe măsura trecerii timpului şi chiar noi, personal, descoperim de multe ori că ne-am înşelat asupra unor aspecte, sau nu am pătruns îndeajuns altele, sau s-au modificat multe lucruri în timp. Astfel de modificări ale rezultatelor unor cercetări sunt foarte normale, în condiţiile în care vibraţia planetară se modifică de la o perioadă scurtă de timp la alta, iar forţele pătrunderilor noastre cresc în timp.
Noi avem rolul de a completa cunoaşterea pe care ni s-a sprijinit munca: pe percepţiile şi descrierile înaintaşilor noştri. Nu trebuie să-i dispreţuim, ci să-i înţelegem şi să adăugăm rezultatele mereu noi ale cercetărilor noastre celor mai vechi.
Nici energia „veche” – foarte frecvent folosită această exprimare – nu trebuie dispreţuită, iar din acest punct de vedere voi face în articolul următoar o detaliere care să susţină această afirmaţie. Nici oamenii care gândesc după alte tipare, mai vechi: cei care gândesc că sunt „în energia nouă” – nu fac altceva acum, pentru această etapă, decât să schimbe tiparele gândirii, care tipare noi, ale dânşilor, vor deveni vechi în curând. De regulă chiar cei care gândesc şi apostrofează semenii lor că „sunt în energia veche” nu acceptă cele noi comparativ chiar cu cele ale lor – ceea ce îi poate determina să înţeleagă că sunt în tiparele de care vorbeam. Iar flexibilitatea lor mai are multe de acumulat pentru a se forma definitiv şi a accepta noutăţile, corecţiile, explicaţiile, cunoaşterile.
De regulă ne facem iluzii că realitatea nu se schimbă – iar în timp ce credem asta – realitatea deja s-a schimbat. Inerţiile sunt cele care determină rămânerea pe loc. Dar inerţiile sunt bune atâta timp cât nu sunt prelungite prin obişnuinţe, căci ele sunt oferite evoluţiilor pentru consolidări de manifestări, necesare formării unor comportamente solide – chiar dacă este vorba de a le folosi pentru puţin timp: dar care contribuie din plin la realizarea unor clipe de viaţă cu trăire şi lucrare în calitate înaltă, moralitate stabilă, atitudine deschisă pentru preluarea şi îmbogăţirea vieţii cu tot ceea ce se poate prelua fără oboseală din mediul de trai curent.
Aşadar să nu ne bazăm pe imagini-fotografii, pe care le ştim din cunoaşterea anterioară, dar ceea ce corectăm în cunoaşterea noastră să aibă un fundament solid.
Se mai pot da exemple aici, legate chiar de cele discutate cu prilejul unor studii prezentate în articolele blogului: vom ajunge să percepem că aura nu este generată doar de corpul fizic, de energetica corpului fizic, ci de structuri materiale concentrice, stabile – adică ceea ce numim corpuri fluidice; că forma totală a „oului” fluidic, aşa cum se prezintă în cărţi, nu mai este la mulţi oameni de forma unui elipsoid, ci de formă sferică sau foarte aproape de obţinere a sfericităţii. Iar acest lucru nu se petrece doar la cei „treziţi”, la cei care nu se interesează în mare parte decât de literatură ezoterică – ci în egală măsură şi la oameni simpli, chiar fără cultură, fără o căutare anume a spiritualităţii sau chiar şi fără o linie precisă religioasă, practicant-religioasă.
Vom observa de asemenea că niciodată la periferia sferei sau chiar a celor care au rămas cu forma corpurilor fluidice sub formă de ou – elipsoid – nu se percep culorile pe care le cunoaştem dintre cele aurice general percepute în mod curent la nivelul corpurilor eteric-astral-mental-cauzal. Iar acest lucru se datorează faptului că toate culorile corpurilor spirituale, superioare, sunt compuneri de materii de vibraţie foarte înaltă, pe care doar le putem asocia unor forme de percepţie care să ne conducă către impresii de: argintiu, auriu, opalescent foarte deschis, ca o sticlă sau un material translucid cu impresii de culori care se schimbă permanent.
Şi încă multe, multe altele.
Vă las pe voi să le descoperiţi.

Căutaţi percepţii reale. Notaţi orice percepţii aveţi , căci viaţa vă va arăta dacă ele sunt corecte sau apare mereu ceva de corectat. Bucuraţi-vă de greşeli, studiaţi-le, înţelegeţi-le şi veţi vedea că în timp ce le studiaţi pentru a corecta, veţi afla o gamă uraişă de noutăţi din care, mai departe, se deschid propriile învăţături. Învăţaţi singuri sau împărtăşiţi mereu cunoaşterile cu cei care au şi ei experienţe proprii în domeniu, după cum simţiţi.

Am discutat despre elemente spaţio-temporale, dar în egală măsură se poate discuta despre spaţiu şi timp: înţelegerea istoriei reale – personală şi a întregii omeniri, dincolo de confuziile în care ne zbatem azi.
De altfel, putem cerceta, şi înţelege astfel dimensiunile reale ale societăţii noastre – trecută, prezentă şi viitoare. Cu răbdare şi dorinţa cunoaşterii realităţii – prin forţe proprii.