PROTECŢII (1)

În condiţiile în care ţinem cont de faptul că fiecare discuţie este doar un început, o temă pe care o deschidem şi care va fi reluată pe parcurs ori de câte ori este nevoie, sau apar subiecte dezbătute împreună, aici, sau în presa de specialitate, să discutăm în acest moment despre protecţii.
Este un subiect despre care ştim multe lucruri în prezent, din viaţa noastră curentă. Tot ceea ce facem se află în raza unei protecţii – indiferent dacă ne referim la acoperişul pe care îl purtăm de-asupra noastră (căciula sau acoperişul casei noastre) sau ne aflăm în imperiul unei protecţii statale ori suprastatale. Nu despre ele vrem să discutăm acum. Dacă am discutat mai pe larg despre sisteme corporale şi despre călătoria astrală, să discutăm acum, printre altele, despre protecţiile legate de corpurile noastre fluidice. Să nu uităm niciodată că prin ele suntem mai puternici, mai umani, şi din ceea ce avem – învăţăm să simţim, să pătrundem, să folosim...

PROTECŢII NATURALE
Din primul moment de viaţă, oricine poate spune că ne-am afla la mila universului. Golaşi, neputincioşi de hrănire, deplasare, apărare. La fel ca şi mulţi alţi pui, poate alţii şi mai neputincioşi decât noi. Dacă privim lucrurile aşa, putem să nu fim de acord cu cei care spun că omul şi-a pierdut capacitatea naturală de apărare, din cauza vieţii tehnologizate pe care ne-am croit-o azi.
De la bun început putem să spunem: Dumnezeu ne apără...
De fapt, da, Dumnezeu ne-a creat în acest fel, şi chiar El ne apără, iar omul a intuit şi ceea ce a ştiut din trecuturile sale chiar pe acest Pământ, şi din ceea ce intuieşte fără specificare, de multe ori, din chiar sistemul său corporal. În felul în care am fost croiţi, şi pe care îl moştenim astfel din generaţie în generaţie, suntem rezultatul unei bune alegeri de croire pentru lumea în care ne aflăm acum, aici. Iar pe de altă parte suntem într-adevăr protejaţi şi suntem învăţaţi astfel să ne protejăm şi noi, la rândul nostru, ori de câte ori ne întoarcem să trăim în acest fel, cu acest fel de sistem corporal, ca spirite întrupate pe Pământ.
Învăţăm să ne protejăm, după ce am învăţat să protejăm: să ne protejăm şi să ne ajutăm copiii, întreaga familie – fie ea sau nu în putere; să protejăm bătrânii, oamenii neputincioşi, oamenii neştiutori. Învăţăm mereu, existenţă după existenţă. Ne reîntoarcem des, nu din cauza unor păcate imaginare, ci pentru că o astfel de călătorie spirituală, în locuri de vibraţie joasă a universului, şi în condiţiile sociale grele – şi de biosistem foarte bogat, şi social-spiritual extrem de divers reprezentat (printr-o multitudine de feluri de grupuri spirituale aflate pe trepte de evoluţie foarte diferite), este foarte rară. Principalul lucru care transpare din existenţa noastră este protecţia, imediat ce înţelegem asperităţile şi dificultăţile vieţii noastre de pământean. Tot ceea ce facem poate fi privit din acest unghi de vedere şi am descoperi cum frica ne guvernează cele mai mărunte aspecte ale vieţii noastre, chiar dacă obişnuinţa ne face să decelăm prea puţine aspecte ale sale. Ne reîntoacem, fără să ştim de unde venim – o perioadă scurtă, e drept, comparativ cu eternitatea vieţii spirituale – pentru că, tocmai! este o perioadă scurtă şi rară, de care trebuie să profităm din plin, să trăim în condiţii cât mai variate, să cunoaştem cât mai multe, să facem cât mai multe lucruri care ne vor ajuta mult în această eternitate. Învăţăm şi aplicăm o asemenea învăţătură în toate felurile posibile pe acest Pământ şi în acest timp al fricii.
Dar totuşi intuiţia ne spune că avem ajutor nu numai din partea părinţilor – a societăţii noastre în general. Uneori ne dăm seama că prea puţini oameni protejează din dorinţa sinceră de a oferi exact acest lucru: mulţi doresc să capete ca răspuns acelaşi fel de ajutor din partea celor ajutaţi (este bine, este un fel de învăţătură pe care o oferim, la rândul nostru, şi aşa!), alţii o fac pentru că au de apărat o imagine de om bun, de om sociabil (bine barem că şi aşa!), alţii pentru a obţine tot felul de beneficii (materiale în primul rând, indiferent dacă este vorba despre familia lor: bine măcar şi aşa!). Toate sunt căi de învăţătură, pe care le putem oferi şi noi, la rândul nostru, cândva, altora care vor necesita învăţături asemănătoare: drumul începe de la frică, ajunge la material, îl depăşeşte şi numai aşa poate ajunge la iubire, la sacrificiu, la altruism.
Dar avem şi alte protecţii – şi le intuim de multe ori, ajutându-ne de religia pe care o avem, căci deocamdată numai ea ne vorbeşte, în mod oficial, de lumea nevăzută a marilor ajutători ai lumii noastre; este drept că ceea ce azi capătă mult sens şi înţelegere alterantivă este ezoterismul, pornind de la filozofia mai veche şi mai nouă: ştiinţa care pune în valoare şi organizează acum treptat cunoaşterile despre structurile descrise la început ca o părere, ca un vis. Toate îşi pot da mîna şi pot merge mai departe împreună, dacă se doreşte acest lucru, bun-înţeles.
Corpurile noastre, funcţionând toate împreună şi chiar separat uneori – pe scurtă durată, cu corpul astral (emoţional) pe timp de somn – au protecţii naturale extrem de puternice, dintre care pe unele le cunoaştem destul de bine, pe altele le vedem pictate în vechile construcţii (dar nu ştim ce reprezintă); căutăm sau nu să le cunoaştem în amănunt – important este că noi credem în intuiţiile nostre, în faptul că oamenii sunt ajutaţi de divinitate, sunt protejaţi şi, sub asemenea protecţii, viaţa nu mai devine un calvar, un coşmar.

CÂMPURILE CORPURILOR FLUIDICE
Câmpurile corpurilor fluidice sunt pături compacte de energie şi materie nestructurată, care oferă o foarte bună protecţie. Dacă discutăm despre radiaţia aurică (cei mai mulţi cercetători despre ea vorbesc când vine vorba despre corpuri fluidice şi câmpuri), este necesar să ştim că structurile corpurilor noastre fluidice se „ascund” în spatele acestor pături protectoare, iar ceea ce ajunge la noi, ca percepţie vizuală este strălucirea, luminiscenţa structurilor materiale. Nu se caută întotdeauna ceva în spatele câmpului, prin care pătrunde doar această luminiscenţă a structurilor corporale. Putem discuta şi mai detaliat despre „câmp planetar” la modul general ca fiind un spaţiu de energie fundamentală, în care se află în circulaţie, în mişcare, totalitatea elementelor universic-locale dintr-un segment de vibraţii asemănătoare, cu efecte de luminiscenţă şi de sunet propriu, de acelaşi fel şi în planul considerat, şi asupra planurilor adiacente. Universul întreg în care ne aflăm cuprinde spaţiul de energie fundamentală în care circulă fluxuri de filamente de diferite compactizări – compactizări care confera vibraţie, luminiscenţă şi sunet propriu. Un câmp specializat din univers cuprinde totalitatea fluxurilor din segmentul de vibraţie considerat + totalitatea structurilor create prin racordarea (alipirea) fluxurilor energetice şi materiale de aceleaşi vibraţii – la radiaţia spirituală care reprezintă spiritele în acest univers, formand astfel corpurile de manifestare ale spiritelor in acest univers. Radiaţiile spiritelor curg în Universul Fizic cu diferite compactizări, iar fluxurile energo-materiale existente în oceanul de energie fundamentală se „înfăşoară” unele peste altele, atrase de „firele” radiaţiei spirituale. Se formează astfel blocuri materiale (care atrag la rândul lor fluxuri energetice) pe care le numim astfel corpuri. Cea mai puternică fază a radiaţiei spirituale crează compactizările de filamente materiale, atrăgându-le din circulaţia locală, formând corpurile. Difuzarea mai îndepărtată a radiaţiei – de putere mult mai mică, care nu mai poate crea bloc material – strânge fluxuri fără mare densitate, şi nestructurat, în continuare: ele vor forma hrana corpurilor fluidice, prin pătrunderea lor în corpuri prin plexuri, alături de fluxuri mai puţin dense de filamente-energii. Filamentele-energii pătrund şi ele în masa corpului de o vibraţie propoţională cu vibraţia lor, asigurând astfel o energizare continuă a structurilor corporale.
Puterea radiantă a corpului şi radiaţia spirituală atrag împreună, în continuare, noi fluxuri de filamente şi compactizează în jurul corpului chiar energia fundamentală a mediului – baza energetică de existenţă a universului. Cu cât activitatea întrupatului este mai bine proporţionată cu forţele pe care şi le cunoaşte în fiecare moment al evoluţiei sale, cu atât mai optim atrase sunt elementele constitutive ale propriului câmp al corpurilor care ajută manifestarea lui. Şi în acest fel ele rămân puternice, dând coerenţă şi precizie manifestărilor, oricât se va consuma din ele de către monada care este atentă la tot ceea ce vine din interiorul său (forţa cu care dă expresie interiorului său) sau din exteriorul său (privind echilibrat ceea ce primeşte din exteriorul său); ea va avea întotdeauna sprijin de la propriile sale structuri, învăţând să caute şi în mediul de trai ceea ce o poate ajuta şi o poate proteja în trăirile sale, în lucrările sale: din ce în ce mai complexe, pe măsura adâncirii evoluţiilor sale.

SELECTORI-AMPLIFICATORI DE VIBRAŢII
Protecţiile însă sunt observate cu timpul, şi conştientizate şi sub alte feluri, mai cu seamă când monada devine creator conştient şi învaţă să se observe pe ea însăşi, pentru precizia execuţiei – atât de necesară calităţii lucrului realizat. Este un proces greu, care face parte din însăşi programul complex de învăţături în vederea pătrunderii tuturor fazelor de creaţie. Cu cât astfel de faze devin mai multe şi mai complex privite în contextul larg al societăţii spirituale însoţitoare (fie că este vorba despre biosistem, fie că este vorba despre structura socială proprie, de grup spiritual întrupat), cu atât atenţia trebuie să fie mai concentrată. Iar această concentrare se canalizează în egală măsură pe materialul creaţiei, cât şi pe corpurile care vor ajuta spiritul să pătrundă în sfere din ce în ce mai adânci ale creaţiei de orice fel: fie natural-spirituală (corpuri – creaţii automate prin atragerea fluxurilor filamentare de către orice fel de radiaţie spirituală), fie creaţie a spiritelor prin corpurile natural-create.
Percepţiile ajung astfel la înţelegerea unor fenomene care se petrec în timpul creaţiei materiale sau în timpul folosirii ei de către fiecare spirit în parte şi de către grupuri întregi de spirite, în relaţie cu alte grupuri. Un spirit concentrat asupra lucrului, drumului sau relaţiei sale cu alte spirite înţelege, etapă după etapă în evoluţia sa, cum se schimbă registrul de vibraţii în timp ce îşi execută lucrarea, sau comunicarea, sau relaţionarea. Şi mai observă că, în funcţie de starea celorlalţi semeni ai săi, fără ca el să facă ceva anume – multe lucruri se chimbă fără ca el însuşi să facă vreun efort. Analizând felul în care i se derulează trăirea, îşi dă seama că lucrurile au mers bine pentru el însuşi şi pentru cei cu care a relaţionat sau, chiar dacă aparent lucrurile păreau că nu sunt cele obişnuite lor – tocmai ideea neobişnuitului dintre ei le-a creat o bază de comunicare şi de împărtăşire a experienţei personale: de analiză a experienţei puse în comun, de apreciere sau de ne-apreciere a rezultatelor obţinute astfel. Lucrul se petrecuse fără vreun efort deosebit din partea lor, şi ei observă mai departe, împreună sau separat, similitudini sau deosebiri de stări pe care le-au trăit concomitent cu cele pe care le-au dat ei înşişi naştere, în toate etapele acţiunilor lor. Învaţă astfel să se potrivească reciproc, nu numai în ceea ce fac ei înşişi în mod individual, dar şi/sau în comun, pentru întregul lor grup spiritual. Compară ceea ce percep separat şi apoi împreună. Privesc în jur şi observă şi alte lucruri cum se schimbă în mod asemănător, de ce se schimbă, când, şi ce efecte au schimbările din jurul lor, provenind din ei înşişi, şi ceea ce se schimbă – cum se reflectă asupra lor, cum reacţionează ei înşişi cu toate cele pe care le primesc astfel.
Observă cu alţi „ochi” realitatea propriei fiinţe şi realitatea din jurul lor, altfel decât au privit-o până atunci. Conştientizează felul în care le este bine şi felul în care nu le este bine atunci când asemenea condiţii se schimbă. Înţeleg că, dacă astfel de condiţii există – trebuie să le cunoască bine, iar dacă nu există – să încerce să se comporte ei înşişi astfel încât să le fie bine, între ei, având experienţă din felul în care s-au simţit anterior.
Treptat se formează o bază complexă de cunoaştere a unor astfel de realităţi. Întrupatul face comparaţie între condiţiile existenţiale dintr-un loc sau din altul, corporale proprii sau de mediu; treptat conştientizează că, în funcţie de locul din univers, există – pe lângă corpuri şi câmpurile protectoare cu care s-au obişnuit deja, de mult – şi alte structuri ajutătoare. Conştientizează că „ajutător” este de fapt nu numai o cale de supravieţuire în mediul planetar, dar în primul rând este o cale de învăţătură pentru situaţii asemănătoare, atunci când condiţiile ajutătoare nu mai sunt – sau sunt mai slab rerezentate în alte condiţii.
Primele evoluţii de acest fel, care se derulează în zone din univers cu vibraţie destul de apropiată de aceea a Pământului, crează atenţionare, concentrare şi învăţătură de acest fel – baza unor învăţături extinse în treptele viitorului. Sau, pentru spirite care vin la întrupare în aceasta zonă a universului, în călătorie regresivă, după ce au mai parcurs alte trepte de evoluţie în continuare, se constituie bază de atenţionare pentru elemente ale căror sensuri le-au pierdut de mult timp, obişnuindu-se prea mult cu ele, sau ale căror subtilităţi au putut fi surprinse total, de la început. Viaţă după viaţă, într-un periplu relativ scurt, spiritele se reobişnuiesc să simtă din nou elemente şi efectele lor în mediul de trai şi asupra lor înseşi.
Principala formă de adaptare, la un mediu foarte bogat reprezentat, şi mai ales aflat în permanentă mişcare, transformare, cu subtilităţi – dar şi cu elemente grosiere, diferite de la o revenire la alta în această zonă a universului – este existenţa unor structuri care gestionează:
– vibraţiile provenite din mediul înconjurător, care influenţează corpurile proprii ale întrupatului şi îi determină calitatea lucrărilor sale, a comunicărilor şi a relaţionării cu ceilalţi întrupaţi;
– vibraţiile proprii ale întrupatului sub influenţa celor care se petrec cu el, în experienţa totală pe care o are într-un asemenea mediu vibraţional.
Există o structură corporală principală, amplasată la partea cea mai înalt-vibraţională a corpului cauzal – cel mai important gestionar al vibraţiilor corporale: primite şi oferite de întrupat, din şi în mediul său de trai curent. Poate fi numită selector de vibraţii – căci rolul său este să protejeze corpul cauzal – al cărui structură este – de vibraţii din mediu care nu corespund destinului în curs, lucrurilor pe care omul nu le are în destinul său momentan. Dar în acelaşi timp el este un selector-amplificator de vibraţii provenite din mediul de trai curent. Un asemenea selector-amplificator lasă să curgă spre corpuri toate vibraţiile care se răspândesc în mediul de trai, dar selectează vibraţiile specifice lucrărilor pe care monada întrupată le are de făcut, conform destinului său şi le amplifică, în funcţie de puterea pe care chiar ele o au. Selectorul nu reduce puterea altor vibraţii, care pot influenţa monada şi comportamentul său, dar va amplifica semnalele care o ajută să echilibreze acele influenţe puternice care au acţionat asupra sa. Monada este astfel ajutată să-şi dea seama astfel de necesitatea urmăririi propriilor ţeluri şi, urmărindu-le astfel, să ofere răspunsuri pe măsura lucrării proprii de destin. Omul va înţelege că este astfel ajutat, încurajat pentru urmărirea ţelurilor sale, indiferent (dar totuşi ţinând seama ) de cele care se petrec în jurul său – ori este indirect descurajat să se manifeste cu răspuns propriu altor lucrări, ale altor oameni, lăsându-i să-şi desfăşoare munca liniştiţi. Cu timpul îşi va da seama că a fost protejat să-şi ducă până la capăt obiectivele pentru care a fost îndrumat să se întrupeze în astfel de condiţii, foarte variate pe Pământ, dar să se şi înveţe ca, cu toate astfel de condiţii variate, el să-şi ducă obiectivele intuite până la capăt, folosindu-se numai de acele condiţii pe care învaţă singur să şi le selecteze din mediul său de trăire curentă. Să-şi dea seama în ce condiţii anumite vibraţii sunt mai puternice şi în care nu sunt puternice, astfel încât să caute exact locul în care i se potriveşte, şi să rămână acolo, chiar dacă mareea de condiţii, de variaţii, de oportunităţi momentane îl poate tenta să schimbe ceva – cu altceva, care însă nu-i trebuie. Să înţeleagă că peste tot pot fi condiţii bune pentru el, dar din toate să aleagă pe cele care se potrivesc cu ceea ce are el de făcut la un moment dat sau altul al vieţii sale. Să le caute pe o „plajă” restrânsă şi să le folosească, ori să schimbe această „plajă” ori de câte ori este nevoie. Într-un destin (într-o viaţă) află condiţii de acest fel la un punct fix, în alt destin „plaja” se măreşte, iar alegerea trebuie făcută într-o lume mult mai variată, mai bogată, în care lucrarea sa poate avea o subtilitate mult mai profundă, căci acum şi experienţa sa de decelare a necesităţilor sale este mai mare.

CELULELE DE STABILIZARE VIBRAŢIONALĂ
Înafară de astfel de elemente ajutătoare purtătoare de învăţătură chiar cu sine însuşi, omul învaţă să simtă în mod diferenţiat mediul în care trăieşte, după cum simte că i se modifică ceea ce el poate numi „starea sa de spirit”: confortul său spiritual în fiecare moment al vieţii sale, după cum schimbă teritoriile, în drumurile sale
Am discutat anterior puţin despre banda (sau regiunea, sau zona) de autostabilizare vibraţională(link) pe care în etapa intuitivă omul o accesează inconştient, printr-o parte a somnului său periodic. Dar omul mai simte, aşa cum spuneam, cum chiar pământurile îl ajută, îl protejează în faţă căderilor, în lupta sa permanentă cu un mediu de viaţă foarte variat: pământuri cu vibraţie foarte variată (şi astfel devenind foarte obositor pentru grupurile de spirite mai neexperimentate), mediu însoţitor vegeral-animal cu vibraţii foarte diferite de ale sale (neadecvate rolului său de creator conştient). Cu toate acestea, omul se obişnuieşte să caute acele locuri pe care le simte benefice pentru sine şi care îl conduc către întărirea sa spirituală, către odihna a ceea ce numeşte sufletul său: simţirea sa prin toate corpurile sale – de la corpul emoţional (astral) în sus.
La fel ca si autostabilizarea vibraţională prin călătoria corpului astral în zona sa proprie de autostabilizare vibraţională, corpul astral se mai stabilizează de asemenea – atunci cand efectuează drumuri, folosiri pe distanţe scurte sau mai lungi (deci care implică un efort ieşit din comun faţă de lucrările sale curente) prin trecerea prin anumite structuri planetare, care fac parte din structurile matriceale planetare: structuri care, pe de o parte, întăresc planeta printr-un optim vibraţional – după ce a ajutat la formarea ei (despre care însă vom discuta cu alt prilej) şi, pe de altă parte, oferă o stabilizare vibraţională tuturor vieţuitoarelor planetare. Vegetaţia este stabilizată mereu prin stabilizarea pământului; vieţuitoarele independente – prin trecerea lor (prin deplasarea lor) în circulaţie pe pământurile şi prin asemenea structuri eterice care stabilizează vibraţional la o valoare medie planetară, egală cu valoarea medie a mai multor vibraţii planetare din sistemul stelei locale (Soarele, în cazul nostru).
Se numesc celule de stabilizare vibraţională. În popor se numesc „porţi” sau „portaluri”. Dacă omul le poate vedea în modul cel mai obişnuit în acest fel, el poate descoperi cu timpul că totul este mult mai complex decât la prima vedere şi astfel poate ajunge, cu experienţa vastă pe care o are, să cunoască multe detalii ale funcţionării lor.
Astfel, poate conştientiza că asemenea porţi pot fi înţelese ca o formă de ajutor în recuperarea vibraţiiilor pierdute în cazul de muncă obositoare sau oricum activitate obositoare – cum ar fi drumuri lungi – dar şi ca o formă de protecţie pentru toate variaţiile de vibraţie pe care le suportă dinafara planetei, din contactul cu necunoaşterea planetei, cu biosistemul său imprevizibil, din activităţile şi relaţiile între membrii comunităţilor umane, cu care grupurile spirituale se obişnuiesc foarte greu sau chiar de loc în timpul şederii de scurtă durată pe aceste meleaguri universice.
Omul care s-a stabilizat vibraţional pe parcursul zilei (nu numai în timpul somnului) îşi revine din oboseală, din ceartă, din tot felul de manifestări negative cu efecte greu de înlăturat prin persistenţa în ele. Drumurile şi-au croit cale pe lângă şirurile de porţi – nu chiar prin ele, pentru că obişnuinţa cu aceeaşi frecvenţă constantă în timp conduce la pierderea abilităţii de a rezista, de a face faţă la un moment dat sau altul la variaţiile de frecvenţă a vibraţiei. Lumea a alergat la un moment dat după frecvenţa unică – nu neapărat înaltă, cum o face azi, impunându-şi de multe ori, cu orice preţ, să nu se folosească de comportamente variate, alungând oamenii care trăiesc astfel în jurul lor, descompunându-şi destinul în fărâme care nu mai curg fluid în învăţămintele pentru care de fapt au venit pe Pământ. Din compararea efectelor de comportament se poate ajunge fluid, uşor şi mai ales treptat la modelarea propriului comportament, şi nu la alungarea sau distrugerea vecinilor de destin...
În astfel de învăţături fluide, mlădioase, treptat înţelese în profunzimile lor, rolul celulelor de stabilizare vibraţională este uriaş pe Pământ. Omul înţelege treptat că le poate folosi cu măsură, de aceea drumurile vechi mergeau pe marginile lor, dar aveau locuri de odihnă cu fântâni amplasată pe locul unei asemenea porţi. Drumul mergea uşor înafara şirului de porţi locale, dar locul de odihnă era orientat uşor înafara drumului, exact pe o asemenea celulă. Omul-drumeţ se odihnea şi mergea voios mai departe, ducându-şi necesităţile vieţii sale mai departe cu elan, cu bucurie.
De ce discutăm despre „şiruri”? De ce discutăm despre „porţi”? de ce numim noi, acum „celule” şi nu porţi – numai porţi, în continuare?
Structurile despre care discutăm au o regularitate în matricea eterică planetară. Nu intrăm în detalii acum, le vom studia altă dată. Dar este necesar să ştim bine ce sunt şi ce funcţionalitate au astfel de structuri, cum se reflectă existenţa lor în elementele concrete sau de abstractizare, în grafică, în arhitectură, pe care cunoaşterea mai veche sau mai nouă le-a purtat până la noi.
Sunt goluri în corpul planetar-eteric, care cuprind în căuşul lor materie astrală, din acelaşi segment vibraţional ca şi corpul astral al planetei şi corpurile astrale ale tuturor vieţuitoarelor planetare. Ceea ce vedem ca fiind o poartă este de fapt un inel eteric – din componentele exterioare eterice ale matricei planetare: care înconjoară structura interioară materială astrală ca un inel. Avem de-a face cu o structură astrală globulară, înconjurată de găuacea materială eterică. Structura este globulară – dar actualmente de formă ovoidală, polarizată, asa cum se prezintă în mod necesar întreaga matrice planetară. Acestă structură însă pătrunde în partea fizic-solidă a planetei – pământoasă sau orice fel de parte cunoscută a planetei, cum ar fi aceea apoasă (mări, oceane). Asemenea pătrundere face ca noi să vedem de regulă cca. ¾ din structură, dar pentru un studiu complex privirea mentală a cercetătorului poate cuprinde întreaga structură a celulei, precum şi organizarea structural-planetară a întregii matrici. Se poate studia astfel distribuţia:
– locală: compunerea unei celule, şirurile locale, distribuţiile locale în cadrul unui astfel de şir (mai rare, mai dese, după cum sunt necesare planetei însăşi: atenţie la faptul că nu se distribuie şirurile de porţi după structura pământoasă, ci şirurile de structuri au creat aranjamentele pământoase şi minerale interioare ale planetei);
– general-planetară: distribuţiile şirurilor de celule care dau o anumită conformaţie vibraţională locurilor pe care le străbat şi, în consecinţă, şi comunităţilor umane de pretutindeni. Se poate înţelege structura interioară a planetei, cu toate realităţile şi aparenţele ei cunoscute şi neînţelese la un moment dat sau altul al cunoaşterilor societare.
Unele porţi de acest fel sunt mai puternic vizibile în planul lor eteric, după cumulul de frecvenţe locale. Pot fi vizibile mai bine în anumite perioade ale anului, în funcţie de ritmurile planetare şi de ritmurile biologice ale oamenilor, la incidenţa cu frecvenţele de vibraţie medie-umană. Oamenii au preluat din lumea parţial-vizibilă astfel, intuită oricum în multe amănunte ale sale, diverse exemple din natura văzută sau nevăzută curent, decorându-şi casele cu astfel de elemente, printre care şi creaţii care au la bază exemplul porţilor din natura planetară. Aşa au apărut arcele, portalurile, decoraţiunile interioare şi exterioare cu aceeaşi temă, purtătoare de beneficitate nu numai ca şi construcţie (corpul astral se simte bine în astfel de construcţii), dar şi ca legătura subconştientului uman cu elemente purtătoare de echilibru în planul său de comportament, prin emoţional.
Vom discuta în articolul următor despre protecţii create de om, şi vom vedea apoi, în Drumurile noastre Spirituale, felul în care toate acestea s-au reflectat în creaţiile umane pe care le cunoaştem azi: actuale sau moştenite din vechime.