DĂ-MI DOAMNE...

Duminică la prânz m-a sunat Daniela şi mi-a spus că a venit primăvara. Am deschis fereastra şi am văzut cum în sfârşit, firav, crenguţele îşi deschideau mugurii, sălcioarele erau ici colo pline de soarele florilor lor... Am crezut că, din cauza unei săptămâni plină de bilanţuri, final de inventariere, probleme de sănătate ca în fiecare primăvară, am pierdut minunăţia primelor clipe de primăvară. Am stat câteva minute cu fereastra aşaaaa... deschisă larg, respirând aerul plin de bunătate, de generozitate al pământului.
Abia pe seară am reuşit să ies din casă, dar era întuneric şi un pic răcoare. Am făcut ceva cumpărături şi am nemulţumit un bătrân cerşetor căruia i-am dat un leu... cred că a avut intenţia să dea cu băţul în mine, neştiind că eu mă mulţumesc şi cu puţin, şi din puţinul meu i-am dat şi dânsului ceva... S-a răzgândit, pentru că a văzut că râdeam: nu era singurul care mă lovea gratuit în acest week end şi eu nu cred în „karma rea”, ci în prilejuri în viaţa pentru a da exemplu de gentileţe şi gratitudine celor care nu pot încă să-mi ofere aşa ceva... Mulţumindu-le pentru ceea ce fac, pentru simplul motiv că, fără ceea ce îmi dau ei – nu pot să ofer ceea ce ştiu eu...
Am intrat în casă gândind că ştiu că a fost cald, că am auzit că se va răci din nou vremea şi eu am pierdut puţinul „călduţ” pe care mi-l doream...
Dar azi de dimineaţă.. am rămas stupefiată!! Într-un vânt călduţ şi vesel, Lumea era Verde, era Galbenă-Alb-Roz... o explozie de fericire, un regal de viaţă verde înălţată spre zidurile terne ale oraşului morocănos... Am crezut că numai eu sunt mirată, ameţită, năucită, umblând cu nasul după crengile înflorite, jucându-mă cu altele înverzite, cu frunze mari, curate, vii !! Când colo... peste tot oamenii vorbeau de acelaşi lucru... de ieri până azi totul a explodat în verde şi curcubee de flori.. da, în fine vedeam pomii mei roz, uluiala mea de fiecare an, din fiecare primăvară-cu-pomi-cu-flori-mari-roz, culoarea eterică a iubirii, a afecţiunii nesfârşite şi dezinteresate... pe care puţini oameni o mai ştiu şi o mai arată în lumea noastră îngriită...
Oameni plini de încântare... încântare nesfârşită, alţii veneau... îşi spuneau cu feţe întinerite... cu ochi rotunzi şi calzi... „Dom’le! o zi de căldură şi gata! Totul a înverzit, a înflorit!!!...”

***

Vin de afară.. M-am plimbat printre toţi pomii în floare, năucită de parfumul lor... de culoarea lor... de doi fluturi albi... de albine şi bondari... de ciripit şi de fluierat de mierle...
Cât de puţin îi trebuie oricărei vieţuitoare de pe lumea asta să-nflorească!!

Doamne! Dacă am făcut un bob de bine pe lumea asta, dă-mi „dincolo” o clipă de pom înflorit în fiecare zi!!!