2012: ÎNTRE PRO ŞI CONTRA

Întotdeauna există o plajă uriaşă, un loc de multe alte cunoaşteri între orice „pro” şi orice „contra”. Suntem într-o perioadă în care multe lucruri devin încercări de adaptare a cunoaşterilor noi – la cele cunoscute înaintea lor. Adaptările cunoaşterilor noastre sunt bune în condiţiile în care se iau toate elementele cunoscute şi, cu suma lor – chiar dacă momentan limitată – se poate gândi asupra unei fenomenologii din care efectele pot să pregătească omul din timp: nu neapărat pentru a primi tot ceea ce este mai rău, şi nu neapărat legat doar de cele cunoscute şi recunoscute oficial. Deschiderea pe care o avem faţă de fenomene noi, cu a căror existenţă rezonăm, conştient sau numai intuitiv, nu trebuie să conducă la acceptarea fără limite a unor adaptări ale oricăror teorii noi la cunoaşterile noastre mai vechi. Înclinaţia noastră chiar este de a accepta să facem aşa ceva, căci intuim că totul este posibil, că totul va decurge în continuare în viaţa noastră fără mari sincope, chiar dacă greutăţile rămân de multe ori inerente. Acceptăm că acest drum poate fi mai mult sau mai puţin spectaculos, căci şi până acum spectaculosul a făcut parte de multe ori din viaţa noastră.
Lucrurile însă nu decurg prea spectaculos decât pentru noi, cei care nu au cunoscut decurgerile de la începuturi trecându-ne prin faţa ochilor şi mergând cu noi mai departe. Putem întrezări efectele, extrapolând cele petrecute cu alte prilejuri, prin care ne putem pregăti sufleteşte mai ales pentru tot ceea ce poate fi mai rău. Intuinm însă că la momentul următor răului anticipat astfel, lucrurile vor deveni mai bune: şi decât răul deja petrecut, şi decât relativul „bine” pe care îl avem azi, acum, ca observatori. Căci comparaţia oricum se face cu evenimentele petrecute global, simţirea noastră le consideră global şi astfel binele este simţământul general de uşurare pe care îl avem după evenimente neobişnuite.
Dacă însă nu se pot pune cap la cap multe lucruri ştiute de unii – dar neacceptate încă oficial, deci nediscutate pe larg, pe toate canalele de comunicare în masă – apar frici, panici, dezolări, despre care am mai discutat prin aceste scrieri. Tocmai asemenea fenomene vrem să le dezamorsăm, continuând să cerem oamenilor să se informeze şi să trăiască în linişte, echilibraţi, evenimentele care se derulează clipă de clipă.
Toate asemenea evenimente întăresc oamenii şi îi pregătesc pentru schimbările care se petrec, într-adevăr, fără oprire. Viteza de desfăşurare nu este acum mai mare decât altă dată. Dar oamenii au avut altceva de făcut până acum şi numai puţini au înţeles asemenea desfăşurări. Dintre aceştia din urmă, încă şi mai puţini au lăsat moştenire ceva scris, informaţie care putea să fie folosită treptat de generaţiile următoare: nu neapărat pentru posteritate, din frici sau din orgolii care ne caracterizează în masă abia acum, ca urmare a ultimelor secole de „jar” evenimental pe care omenirea l-a trăit. Au lăsat învăţătură pentru generaţiile următoare, imediat următoare, atâta cât au ştiu că informaţiile au o temelie corectă: atâta timp cât acumulările nu conduc la un salt calitativ care să schimbe necesitatea informaţiilor lăsate – după care ele oricum nu mai aveau cum să fie valabile.
Sunt mulţi aceia care şi-au dat seama – spre exemplu – că se schimbă treptat constelaţiile perceptibile în zilele noastre de pe Pământ; şi percepţiile noastre sunt doar la început, urmează ca, treptat, să fie observate încă multe asemenea modificări, sau cel puţin, dacă ele au fost deja observate, ele să fie mediatizate în anii care vor urma.
Calendarul mayaş se baza pe cunoaşterea riguroasă a constelaţiilor. Ei au fost corecţi să se oprească acolo unde incorectitudinea putea apare, inducând oamenii în eroare. Ceea ce ei nu puteau face, sub nici o formă. Şi oricum ştiau că oamenii se vor orienta foarte bine în acel timp care avea să vină, fără să mai fie nevoie de ajutorul de acest fel al străbunilor lor.
De regulă, istoria străveche pe care o ştiau oamenii-cercetători-invăţători în trecut nu era decât o formă de sprijin şi orientare pentru tot ceea ce se croia în prezentul lor. Iar prezentul lor urma să fie „istorie” pentru generaţiile următoare, până ce generaţiile viitorului aveau să cunoască totul în mod natural, şi să continue să trăiască în mod natural, în continuare. Toţi cercetătorii-învăţători despre care am scris prin alte articole au cunoscut trecutul şi au ştiut spre ce se vor îndrepta în mod natural populaţiile viitorului. Există în subconştientul uman o plajă uriaşă, un spaţiu uriaş de cunoaştere care formează stabilitatea spirituală a populaţiilor în orice timpuri. Momentele de labilitate individuală sau de grup sunt momente de învăţătură proprie, care oferă în continuare, şi acestor indivizi, şi acestor grupuri, puterea experienţei proprii, pe care şi ceilalţi semeni ai lor au avut-o cândva, la rândul lor.
Concret, sunt mulţi oameni care aud şi se sperie de acest 2012. Alţii care nu au auzit de el. Alţii care aud şi nu cred nici o iotă din cele auzite sau care spun că oricum au auzit ei că cercetătorii ăştia îşi spun părerile şi lumea avidă de noutăţi le ia şi le răspândeşte ca adevăruri consacrate, le pune în tipare vechi şi le răspândeşte ca atare. Fenomenologia care este legată astfel de anul 2012 nu este singura care circulă astfel. Un exemplu în plus este teoria energiei tahionice: nu există decât păreri exprimate şi încercări de a lega o fenomenologie incomplet explicată până la un anumit moment, de existenţa unor particule care nu pot fi detectate, căci circulă cu o viteză superioară vitezei luminii, dar se poate observa efectul trecerii lor prin universul pe care oricum nu îl cunoaştem foarte bine. Lumea mercantilă, vrând să dea un impuls nou vânzărilor stagnante, sesizează noul, ocazia, şi se aruncă asupră-i ca vulturii pe o pradă „tânără”: algele, argila, varza, tărâţele – toate acestea şi incă multe altele sunt alimente pline de... energie tahionică sau sunt... tahionizate!! iată un citat demn de luat în seama:

„Recistiga bucuria de a trai sanatos, bucuros si fericit! Acum ai sansa de a beneficia de efectul extraordinar al dispozitivelor si produselor tahionice de tip antena permanenta care aduc in flux continuu in fiinta ta energia tahionica vindecatoare. Energia tahionica este sursa tuturor energiilor, sursa sanatatii, armoniei, frumusetii si a prosperitatii tale.”

...aşadar o „energie nouă” şi „totuşi veche” care ar conduce la restaurarea, la regenerarea sănătăţii omului!! Reclamele inundă şi omul însetat de noul de la care a fost privat în ultimele milenii primeşte fără să aibe măcar înclinaţia de a cerceta de unde vine expresia, care este rădăcina ei, cum se poate şi ce se poate înţelege din cele aflate astfel. O particulă pe care nu o putem „prinde” este astfel sursa de venit pentru cei care deja au creat aparate de tahionizare a vieţii noatre, după modelul verzei, tărâţelor şi algelor marine...
Credulitatea oamenilor se poate specula prin plaja subconştientă de experienţă a cunoaşterilor anterioare, pe care conştientul, stimulat de vibraţia planetară în creştere, încearcă să o „prindă” şi să o „reţină” în contemporanul trăirii sale de zi cu zi. Multe fenomene – conştientizate în detaliu sau numai intuite astfel – se leagă unul de altul. Deschiderea noastră trebuie să se echilibreze prin intuiţie, dar şi printr-un scepticism ponderat, prin care să căutăm să ne informăm şi să lăsăm porţile deschise altor noi informaţii despre lumea care ne înconjoară. Să avem curaj şi încredere în ajutorul pe care îl putem primi de oriunde, clasic sau, mai corect: şi neconvenţional. Neconvenţionalul de azi devine clasicul de mâine, în care detaliul consacrării vine să corecteze nesiguranţele de ieri. Experimentul şi cunoaşterea din alte sectoare ale desfăşurărilor universice vin să completeze şi să înbogăţească totul.
În acest context, discutând despre primele informaţii venite pe net despre fenomenologia anului 2012, adică începând cu 2002-2003 (din câte ştiu eu, cel puţin), trebuie precizat că, din multe puncte ştiinţifice au venit însă informaţii care recalibrează ceea ce circula anterior. S-a spus clar că, după 21 decembrie 2012 nu se va petrece nimic în spectrul vizibil. Dar pentru că asemenea informaţii nu sunt abundente, nu vin cu tumultul care formează convingeri (pentru că nu există de fapt nici convingeri asupra celor recalibrate, de altfel), totul a trecut neobservat. Pps-ul despre aşa-numita modificare a timpului mai circulă şi azi, deşi a circulat şi un altul – care spunea că totul este ipotetic şi că, la drept vorbind, ar trebui să trăim în iubire şi bucurie, decât să ne repezim să facem cât mai multe lucruri, ca nu cumva să le scăpăm în această viaţă!!
Dar echilibrul este greu de crezut în această lume care îşi trăieşte din ce în ce mai intens descoperirea simţirilor pe care foarte puţini şi le-a trăit în ultimele două milenii. Insă lipsa acestor simţiri-cunoaşteri a fost compensată de traiul momentului, chiar dacă evenimentele au fost dure, iar oamenii care le-au creat au doar scuza inconştienţei şi nepriceperii în a conduce mase mari de oameni. Învăţătura a fost pentru toţi, întăririle pentru toţi şi complexitatea trăirilor de azi nu ar putea să se deruleze fără acest cuantum de împuternicire pe care îl purtăm azi cu toţii în lume.
Tocmai acestui mic (încă) volum de întărire (căci experienţa merge, şi creşte, în eternitate) i se poate adresa un scriitor care doreşte să echilibreze: să nu dezinformeze, aruncându-se orbeşte înainte, să nu ofere nici motive de panică – dar nici motive de deziluzie, de deznădejde – formând nădejdi fără suport şi bazându-se pe ele. Un cercetător nu mai este unul care vede un flash şi trage de acolo o concluzie legată de starea sa medie psihică + ultima sa cunoaştere: cunoaştere care poate face o deschidere, dar ale cărei căi încă nu le-a înţeles nici el bine. Un cercetător este acela care derulează „filmul” înainte-înapoi, studiază fiecare amănunt al viziunii zile întregi, îşi pune întrebări, caută răspunsuri şi apoi îl prezintă cu toate aspectele sale: cu confuziile pe care le-a făcut şi el, şi cu înţelegerile ulterioare, cerând ca şi alţii să cerceteze şi să vină în cercetare şi explicare alături de el. Şi să rămână deschis tuturor posibilităţilor care apar astfel.
Până în anul 2012 nu ştim dacă mai este mult sau puţin. Unii cercetează încă dacă suntem cu adevărat în anul 2009 sau numai în 1009... Deocamdată am trecut, în anul 2007, prin teorii care spuneau că cele din 2012 s-au petrecut deja în anul 2007. Degeaba am mai aştepta anul 2012 căci gata! Am intrat în acea dimensiune prevăzută şi totul merge mai departe... Poate asa o fi, poate nu...
Normal că totul merge mai departe. Totul este, rămâne trăire. Dacă putem s-o avem şi cu bucurie, dacă putem trăi neconcurenţial şi numai cu curiozitate şi dorinţă de adaptare la nou, este cu atât mai bine. Transformările pe care le trăim azi sunt reale şi poate că din ce în ce mai mulţi oameni vor ajunge să vadă astfel de schimbări şi să aibe curajul să vorbească despre ele. Să aibe curajul să nu denigreze pe cei care au spus altceva anterior, căci ei au fost deschizători de drumuri şi nu au avut experienţa pe care o avem noi, azi, luând încercările lor drept repere în întunericul în care ne-am zbătut cu toţii destul de mult timp.
Să avem curajul să ne dăm seama că într-adevăr universul se schimbă şi primul lucru care este schimbabil în proporţie de masă sunt corpurile noastre. Este numai un exemplu...
Suntem sfere de lumină noi, oamenii, acum. Nu mai suntem ouă (cum se exprimau alţii până acum), ovoidali – uite un adevăr, din ce în ce mai mulţi oameni se nasc deja aşa (faţă de un procent de sub 10% până prin anii 1965-1982). Adică energetica noatră se măreşte considerabil, din ce în ce mai mulţi oameni văd lumini în întuneric, îşi văd lumina propriului lor trup, aud şi văd entităţi nenumărate care lucrează în jurul nostru, ajutându-ne simultan şi pe noi să înţelegem cum se transformă această lume.
Dar aceste entităţi nu ne dau cunoaşterea fără ca noi să facem efort. Ei lasă portiţe deschise prin care să înţelegem că trebuie să ne interesăm permanent de cunoaşterile celor din jur, pe care nu trebuie să-i dispreţuim, nu trebuie să le dispreţuim munca din momentul lor. Să ne „logăm” la marea conexiune planetară umană cu drag pentru fiecare lucru pe care îl trăim şi îl avem de făcut, căci numai în acest fel vom avea puterea să aprofundăm lumea în care ne aflăm aici. Deocamdată suntem aici, şi rămânem aici, şi de locul acesta, cu oamenii şi cu toate vieţuitoarele din jurul nostru, cu cerurile şi cu pământurile de aici ne este dată MINUNEA DE A TRĂI.