O LECTIE DE VIATA...

O lectie de viata presupune de fapt o privire din ambele perspective: si din perspectiva celui care o ofera, si din perspectiva celui care o primeste. Suntem ajutatori intr-o relatie de reciprocitate pe care nu o intelegem de la prima vedere. Ne purtam frumos cu cineva, dar nu suntem serviti cu aceeasi moneda. Daca felul de a fi al nostru este ingaduitor, ne vom intrista si vom suferi. Poate nimeni nu va sti asta, ci numai camera noastra, sau baia sau bucataria in care ne prefacem ca taiem o ceapa..
Si ne intrebam: unde am gresit?? ce este rau cu mine?? De ce nu imi vine sa lupt cu mine insami pentru a ma schimba, pentru a fi si eu la fel ca si cei care trec nepasatori prin viata, profitand de bunatatea, si bucuria de a oferi , a altora??
Mai rau: de ce nu ma invat minte sa nu mai fiu credula, sa nu mai dau atat de mult si sa nu primesc nimic pe masura??
Pentru ca suntem aici, acum: pentru a invata, pentru a aplica, pentru a consolida..
Invatam. Suntem in mijlocul a nenumarate stele, nenumarate planete, nenumarate vietuitoare, nenumarati oameni, nenumarate entitati astrale care ne privesc, si primesc si ele invatatura din tot ceea ce muncim, luptam, aparam, gandim, intelegem: noi, oamenii. Unii de la altii, intr-o spirala infinita...
Tocmai de aceea avem astfel de conditii, pentru ca fiecare om in parte sa fim invatatori si sa primim invatatura. Si, mai presus de ceea ce stim acum - suntem cale de invatatura pentru fiecare vietate care traieste in juurl nostru, in increngatura aceasta uriasa de viata, in mijlocul careia traim. Totul creaza o varietate uriasa de conditii, in mjilocul carora cunoastem ceea ce ne este specific fiecaruia in parte, sub auspiciile acestor conditii care se modifica de la un moment la altul, chiar daca nu ne dam seama de tot ceea se desfasoara in jurul nostru, de cele mai multe ori.
Un om care a invatat o lectie nu constientizeaza cat de mult conteaza sa aplice invatatura sa intr-un asemenea complex urias de factori in schimbare. Fiecare dintre noi are nevoie de aplicare si - ceea ce este extrem de important - de consolidare. Degeaba avem invatatura, degeaba avem aplicare: da, nu ni se pare strain sa aplicam ceva care a devenit regula, lege - juridica sau uneori doar morala: ni se pare chiar frumos si normal sa o urmam, dar in conditii diferite - reactionam diferit, si de multe ori chiar diferit de ceea ce face obiectul incredintarilor noastre.
Dar nu putem sa procedam altfel, decat sa ne comportam frumos cu oamenii, chiar daca ei se poarta in cel mai fericit caz indiferent cu noi: de cele mai multe ori, ceea ce stiu ei este sa profite de bunatatea oricui, cu cat gasesc mai multi "fraieri" - cu atat mai bine!! Tie, ca om bun, nici prin cap nu-ti trece sa crezi ca omul din fata ta se poate purta "cu doua fete". Urmeaza la un moment dat: dezamagirea sau chiar lovitura: nu ai putere decat sa te intrebi Doamne, cu ce am gresit?
Nu o greseala de felul: am gresit pentru ca trebuia sa fiu indiferent la necesitatea lui, ci crezand ca ceva in comportamentul tau a fost gresit. Mergi insa si mai departe, sperand sa intelegi, si patesti acelasi lucru, iar si iar.. Te intrebi la un moemnt dat: daca nu inteleg ce trebuie sa schimb, de ce nu ma invat minte?? de ce nu inteleg ca nu trebuie sa fac asa, ca sa nu mai sufar, cu sufletul strivit, iar si iar??
Invatatura se primeste pe mai multe cai: cel care primeste ajutorul - invata la randul sau sa ofere, atunci cand i se va cere. Isi satisface o necesitate cu ajutorul cuiva. Dar invata sa ofere si el - la randul lui. Daca dupa mai multe destine, invatatura nu "se prinde"de el, apeleaza la un avansat in aplicatie. Lectia care va fi primita in acest caz se refera la un sacrificiu sufletesc: un om care nu se apara brutal, ci sufera profund in urma atitudinii urate pe care o ofera drept "recompensa" pentru ajutorul oferit. Si nu numai din partea unuia, ci din partea mai multor astfel de ajutatori. Lasa numai lacrimi in urma, durere, pe care la un moment dat nu le sesizeaza dar, dupa un numar de experiente de acest fel, ceva il ajunge din urma si sesizeaza raul facut. Si se straduie sa nu-l mai faca... Si nu va reusi nici prima data, nici a doua, dar va simti in sufletul sau parere de rau ca strduinta sa nu se soldeaza decat cu esec..
Si lectia "lucreaza" mai departe, pana sa se insurubeze in comportamentul curent. Numai el si Dumezeu stiu ce este in sufletul lui, caci inca orgoliul sau nu il lasa sa marturiseasca ca ii pare rau de raul produs.
Dar va veni un moment in viata sa cand va putea sa isi ia inima in dinti si sa se duca la omul lovit si sa ii spuna ca stie cat sufera din cauza lui, si isi va cere iertare. Indiferent daca legea, morala sau religia ii cer acest lucru. Este un lucru care face parte din evolutie. Legile sunt incadrarea unor sarcini de inaltare in evolutii, ajutoare pentru jalonarea drumurilor evolutive in societatile constient-creatoare.
Si vor discuta impreuna, si isi vor impartasi simtiri, ganduri, experiente...
Si cel caruia i s-a cerut iertare isi va da seama ca - daca s-ar fi luat dupa gandul acela ascuns, care ii cerea sa fie ori indiferent, ori placid numai - nicidecum ajutator - sau orice numai sa nu continue sa-si ofere singur cai de suferinta continua... nu ar fi ajuns niciodata sa aiba bucuria de a fi sadit ceva - oricat de neinsemnat, in sufletul cuiva...

Sa fim deschisi in continuare, asadar, sa nu pregetam sa oferim ajutor, un cuvant bun, o privire senina, un umar pe care cineva sa-si gaseasca sprijin o vreme... Nu este nimic rau cu noi... doar consolidam iar si iar, in conditii diferite (de oameni, de zile, de vieti) fiecare fata a acestui urias "diamant" care este spiritul nostru.. Oferim lectii, si primim lectii din partea celor din jurul nostru. Suntem - asa cum trebuie sa spunem in orice imprejurare - radianti de viata, radianti de invatatura.. Dar suntem influentati si noi, randul nostru, de cei din jur - stiuti sau nestiuti - si cu aceasta incarcatura trebuie sa luam decizii. Deciziile acestea sa fie: sa continuam sa traim numai conform cu incredintarile noastre, sa rezistam ispitei puse permanent la usa sufletului nostru, caci nu numai noi vom iesi intariti din astfel de experiente, ci toti cei din jurul nostru. O simpla pendulare poate sa intareasca cu gandul numai atitudinea negativa din sufletul altuia - si noi sa nu banuim macar asa ceva...
Sa ne intarim sa nu dam inapoi nici o clipa, caci tragem prin nevazut alti multi semeni, dupa noi. Noi ne revenim... nu stim insa cat a contat de mult acea clipa de labilitate pe care am avut-o... intr-o dupa-amiaza ploioasa, afara ca si in sufletul nostru...