CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (4): DRUMUL DE LA VIS LA ÎNŢELEPCIUNE

1. CÂND VISELE BAT LA POARTA INIMII...
Pe drumul către înţelepciune, eu sunt încredinţată că visele sunt jaloane dumnezeieşti…
Sigur ca fiecare om are dreptul să creadă exact ceea ce simte de cuviinţă, important este însă să extragem - cred eu - o învăţătură din orice moment al trăirilor noastre.
De fapt, toate visele noastre sunt reale, în felul lor. Sunt informaţii diverse, mai simple sau mai complexe, doar noi nu avem capacitatea de a le conştientiza integral, de a le înţelege de cele mai multe ori mesajele, indiferent de gradul lor de subtilitate.
De ce sunt ele atât de alambicate?.. De unde atâta subtilitate, de ce atâta complexitate…
Foarte pe scurt: chiar aceasta este cea dintâi informaţie care ar trebui să ne dea mult de gândit: omul nu este o simplă vieţuitoare care, printr-un ciudat şir de accidente ale naturii, s-a desprins de celelalte vieţuitoare, într-un soi de ilegalitate în faţa unor forţe care oricum îl depăşeau, devenind rapid altceva. Ceva de o complexitate uluitoare, pe care nu ştim s-o catalogăm şi atunci chiar această idee o considerăm atât de complicată, încât nu vrem să ne gândim măcar la ea, agăţându-ne de orice altceva, alungând de multe ori cu brutalitate orice fel de idee nouă.
Omul este o fiinţă foarte complexă, indiferent dacă este un om simplu, care mătură strada, sau un cercetător la NASA.
Visele noastre ne spun asta, şi când vom avea înţelegerea completă asupra acestor aspecte, ele ne vor lumina cu adevărat calea înţelegerilor noastre de mai departe.
Dar…
Dacă nu putem să credem decât că ceea ce visăm este un simplu vis, adică o descărcare electrică rezultată din combinaţia de funcţionare a organismului (aşa simplu cum îl crede majoritatea oamenilor, azi) cu rezultanta percepţiilor, emoţiilor şi gândirilor trăite de-a lungul unei perioade de timp (zi sau perioada de la ultima descărcare): măcar să învăţăm ceva din această experienţă (căci până la urmă asta putem să facem în viaţa pe care o desfăşurăm).
Să mai gândim ceva. Este destul de greu de crezut uneori că există un Dumnezeu. Un Dumnezeu viu şi conştient - nu o formă de conştienţă de neînţeles, cumva legată de materia în sine care devine inteligentă: nu animată de un spirit, ci prin ea însăşi.
Materia nu devine inteligentă sub ochii noştri, ci devenim noi conştienţi de diferite feluri de percepţie proprie, de manifestare proprie, de diferite feluri de existenţe înconjurătoare. Este bine să credem în conştiinţă şi elevarea ei: o elevare pe care unii dintre noi o dorim cu orice preţ moral, un preţ al demnităţii, al onoarei mai presus de orice.
Mai departe este drumul fiecăruia să creadă în felul său, în orice doreşte să creadă. Dacă putem crede că universul este creat, ordonat, coordonat şi ajutat de evoluanţi superiori, creatorii şi coordonatorii evoluţiilor noastre, care ne împărtăşesc din experienţa lor, respectând experienţa proprie care ni se formează şi nouă, celor ajutaţi, pe baza cunoaşterii preluate de le ei, înţelegem că lucrurile sunt şi mai complexe, că există complexităţi pe care le descoperim treptat: răbdare numai să avem.
Detaliind "tainele vieţii şi ale universului" - şi eu am aflat prima dată de la Scarlat Demetrescu, binecuvântat să fie, şi binecuvântată să-i fie întreagă muncă - totul ar putea să devină şi mai greu de crezut.
Şi detaliind în continuare viaţa noastră - trecutul, prezentul şi viitorul ei - ar putea deveni totul şi mai greu de crezut.
Dar din tot felul de cunoaşteri ni se formează treptat o nouă viziune asupra vieţii, asupra celor din jurul nostru şi treptat descoperim multe lucruri pe care intuitiv le acceptăm. Uneori, unii dintre noi spun (unii pe gânduri, alţii entuziasmaţi): "Este scris parcă din gândurile mele (!)… Dar în această carte scrie aşa cum eu nu m-aş fi putut exprima vreodată…"

(Hm!.. da, aşa este fac introduceri cam lungi… Stau de vorbă cu voi, aşa cum aş sta pe o bancă, sau o bucată de izopren pe o coastă de munte, sau la asfinţitul soarelui pe o plajă liniştită… Aşa am fost obişnuită de către ajutătorii mei, iar introducerile spun, prietene, şi ele ceva, pe lângă încercarea de a ne detaşa un picuţ de gândurile casei, serviciului, pieţei, străzilor… Să intrăm într-o lume în care, poate, putem câştiga măcar atât: liniştea şi curăţenia sufletului, infinitul armoniilor universale. Să cunoaştem şi să aprofundăm echilibrul şi moderaţia, când luăm un picuţ din cunoaşterea acelor entităţi care PENTRU NOI au creat totul şi aşteaptă să le descoperim creaţia, pornind din cunoaşteri uneori, sau chiar din necunoaşteri - alteori. Să ne ajutăm reciproc să cunoaştem, să ne ajutăm să căutăm, fiecare după puterile sale, fiecare din, sau de pe lângă cele pe care ştim bine că le avem de făcut în mod curent, pentru întreţinerea vieţii noastre şi a celor aflaţi în îngrijirea noastră. )

Dacă din şcoala pe care o facem de-a lungul copilăriei şi adolescenţei (adică atunci când suntem de regulă în perioada cea mai receptivă a vieţii noastre, ca om, pe Pământ, însă numai în această perioadă planetară), primim învăţături oficiale de un anumit fel, şi suntem tentaţi să le păstrăm integral. Rar începem să departajăm cele care sunt învăţături de bază, de cele care - prin cercetări mai mult sau mai puţin oficiale, se schimbă permanent, ca urmare a descoperirilor celor mai noi. Apar domenii noi, care influenţează un anume fel de percepţii mai vechi, altele mai vechi se reactualizează şi se dezvoltă, şi/sau creează cale, drum de dezvoltare altora: vechi şi noi deopotrivă.
Dacă am învăţat (sau auzit) că visele vin de la stomac (dacă ne culcăm cu stomacul mai mult sau mai puţin plin - teorie normală atunci când oamenii se culcau ori flămânzi şi înfriguraţi, ori îndopaţi din prea-plinul cămărilor lor), sau din dorinţele noastre sexuale (într-o vreme în care omul începea să devină conştient de nonsensul ruşinii sexuale, impus drastic şi fără drept de apel de religii), sau din orice fel de frustrări din dorinţe neîmplinite - când lumea începea, şi continuă de altfel, să ştie că există practic un număr infinit de lucruri pe care nu le poate obţine întotdeauna: căci le-ar dori pe căi onorabile, morale, departe de felul celor care dispreţuiesc pe cei care nu au "curajul" de a sparge pe şest legile sociale morale, constructive, spirituale.
Sigur, creierul nostru le ordonează conform unor priorităţi pe care ni le conştientizăm mai mult sau mai puţin, unor priorităţi organice, apoi cele de conştiinţă, ca urmare a unor priorităţi pe care le oferim noi înşine, conştient, impulsurilor pe care le primim din exterior.
Şi lista ar putea continua, şi fiecare dintre noi am avea câte ceva de adăugat, conform culturii, profesiei sale.
Toate - dar toate! cred eu - au o cotă de participare la visele noastre. Nu cred că este just să înlăturăm ceva din aceste lucruri. Cele pe care le studiem aici vin să se adauge celor de mai sus.
Creierul procesează însă nu numai impulsurile lumii fizice: acea lume percepută cu simţurile corpului nostru fizic: măsurabile, interpretabile cu simţurile noastre şi cu aparatele de măsură, control şi verificare create ca extensii ale simţurilor umane şi a celor colaterale lor, din planul de tangenţă format de construcţia şi perfecţionarea celor anterior create. Şi nu numai emoţiile noastre, care ne tălăzuiesc permanent viaţa…
(Se va studia şi cele scrise în articolul cu adresa:
 http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/10/510-sau-cat-din-capacitatea-creierului.html )

2. CÂT DE FRAGILI PUTEM FI, ŞI NU ÎNŢELEGEM PREA DES ACEST LUCRU…
Trebuie să avem în vedere o asemenea activitate complexă a creierului uman, împletind funcţionarea corpului de manifestare directă cu coordonarea manifestărilor dorite de spirit, lucrând în câmpuri diferite şi armonizând funcţionarea corpului fizic cu energiile, vitalizante şi informative deopotrivă, venite de la celelalte corpuri ale sistemului nostru întreg. El procesează prioritar impulsurile venite de la corpul fizic de manifestare curentă - atunci când vibraţiile corpurilor fluidice au o valoare relativ mică, dar în permanentă modificare, creştere, păstrând însă compoziţia de materii vechi, cu vibraţie mult mai mică decât aceea a materiilor noi, aduse de stelele galaxiei treptat, până la nivelul fiecărei planete în parte. Păstrăm astfel ŞI conştiinţa sarcinilor spirituale vechi, sarcinilor executate conform obiceiurilor vechi, antrenate încă de materiile noastre corporale, până la schimbarea totală a materiilor lor şi obişnuirea circulaţiei energetice noi, antrenată de corpurile cele noi. În plus, apar astfel în programul destinelor noastre sarcini noi - chiar dacă nu toţi avem sarcini de lucru efectiv în, şi cu energiile noi - ci doar acomodarea cu cunoaşteri noi. Şi nu orice fel de acomodări, ci acel fel de acomodări privite din perspectiva celui care trăieşte această perioadă de trecere: pornind din cunoaşterea veche să primească elementele care se relevă azi percepţiilor noi. Restul au ca sarcină învăţarea acceptării în societatea de naştere doar a existenţei unor asemenea înaintări, de orice fel: de la acceptarea noutăţilor materiale, tehnologice, ştiinţifice - până la noutăţile spirituale, de cuplare a conştientului cu armoniile universice privite din perspectiva pământeanului creator conştient universal. Astfel de lucruri trebuiesc tolerate - până la înţelese total, fiecare evoluant având de acceptat în felul său diverse elemente de noutate pământeană. Subconştientul fiecăruia dintre noi preia tot ceea ce îi trebuie pentru deschiderea din vieţile următoare, astfel încât este necesar să înţelegem că sarcinile sunt diferite acum, dar evoluţiile următoare au majoritatea punctelor lor comune. Nu este nimeni pierdut pe drum, aruncat de pe drum, părăsit sau pedepsit.
Sunt cele mai puternice învăţături ale acestui sfârşit de etapă, iar cei care ne naştem acum avem - fiecare din perspectiva evoluţiei sale - câte ceva foarte complex de învăţat.
 
Detaliind puţin tematica schimbării energiilor şi materiilor  corpurilor noastre, aceasta înseamnă că vibraţia materiilor corpurilor noastre creşte mereu, căci creşte cuantumul materiilor noi în compoziţia corpurilor noastre (mai întâi a celor fluidice şi apoi, treptat, şi a corpului fizic).
Corpurile preiau fluxuri energetice cu vibraţie din ce în ce mai ridicată, prin ceea ce numim plexuri (sau chakre). Mai departe, impulsurile pe care le primeşte creierul se împart pe diferite proporţii la nivele tot mai înalte de vibraţie, activând manifestări conştiente ale spiritului prin corpurile de vibraţie în creştere. Nimic nu se modifică brusc de la o stare la alta, ci totul variază încet, după o sinusoidală aflată ea însăşi acum într-o curbă în creştere, obişnuind treptat vieţuitoarele cu variaţii mici şi simple, cuprinse însă în variaţii ample, care nu obosesc prin suprapunerea lor celor mici.
Schimbările au loc astfel treptat, începând cu corpurile de vibraţia cea mai înaltă dintre cele moştenite de la părinţii noştri, adică: începând cu corpul cauzal. El procesează materiile şi energiile de vibraţia cea mai înaltă dintre aceste corpuri moştenite. O vibraţie care se menţine foarte înaltă, chiar dacă are şi ea variaţiile ei fireşti, antrenând repede schimbarea celorlalte corpuri (mental, astral, vital (dublu eteric) şi fizic). Căci corpul cauzal primeşte şi influenţele vibraţionale de la corpurile spirituale, cu care se învecinează: corpuri cu vibraţie mare şi puţin schimbată chiar şi pe parcursul etapei de cea mai joasă vibraţie a planetei: de la corpul spiritual (sau budhic), apoi corpul dumnezeiesc (sau atmic) şi, pentru ajutătorii înaintaţi: corpul enesic şi supraenesic. Nu numai aceste corpuri păstrează vibraţia relativ înaltă a corpului cauzal (creat astfel încât să faciliteze în orice fel de condiţii înţelegeri profunde ale realităţii înconjurătoare), ci şi o serie de structuri corporale special create pentru a se păstra o stabilitate vibraţională a sistemului corporal de-a lungul acestei etape planetare destul de greu de îndurat, de oameni mai ales. Sunt selectorii de vibraţii, setaţi pe destinul individual, dar şi în marele grup al întrupaţilor de tip uman, pe Pământ, astfel încât să faciliteze revenirea la conştiinţa deosebit de înaltă a vremurilor de înaltă vibraţie.
De aceea, primele care se manifestă astfel la un nivel ridicat de conştienţă sunt înţelegerile noastre: dintre ele, primele pe care le conştientizăm sunt cele de la nivelul câmpului fizic (mediul general perceput cu senzorii corpului fizic), apoi cele provenite din câmpul eteric (vital), apoi cel astral (emoţional). Se observă că ceea ce numim conştientul nostru merge de la fizic către spiritual, în timp ce activităţile noastre se impulsionează venind de la valorile cele mai înalte (ale corpurilor spirituale) către fizic.
Se păstrează astfel un echilibru al experienţei spirituale anterioare şi al experienţei în curs de formare, care va avea un rol deosebit de important în etapa viitoare, de activitate mentală - dar conştientizând în mod complex spaţiul fizic-vital (eteric) al planetei şi al tuturor vieţuitoarelor sale.
Însă impulsurile care ajung la creier prezintă variaţii de intensitate: mai slabe sau mai puternice - după cum sunt ritmurile biologice proprii + cele ale biosistemului planetar, pe lângă impulsurile radiante primite de la planetă şi stelele înconjurătoare. Vom vedea cât de puternice sunt astfel de impulsuri, provenind de la elementele matriceale ale planetei, ale stelei şi ale legăturilor galactice prin care planeta este racordată la totalitatea macrostructurilor zonale.
În funcţie de activitatea astrală pe care o avem în timpul somnului, creierul va decodifica totalitatea impulsurilor, în funcţie de factorii biologici apropiaţi şi de gradul de activare a corpurilor fluidice din sistem. Însă corpurile noastre sunt parţial deteriorate din cauza condiţiilor de viaţă ale generaţiilor trecute (obiecţia mea ar fi să ne gândim foarte serios la cele vehiculate conform cărora egoul nostru este acela care ne-a distrus până acum… Sunt oare speranţele neamurilor noastre: de mai bine, de mai decent, de libertate… păcate sau ego-uri??..). Circuitele energetice nu sunt înaintat-deteriorate decât în rare cazuri, şi tocmai de aceea vieţile oamenilor în perioada de vibraţie planetară joasă sunt scurte: pentru a nu se deteriora mai profund decât au suferit ele în aceste timpuri.
Vibraţia planetară în creştere a menţinut cât de cât o vitalitate a corpurilor noastre, însă, cu toate acestea, deteriorări există şi le cunoaştem bine. Gradul înaintat de oboseală datorat acestor deteriorări conduce la boli manifeste în corpul fizic, şi nu numai. Imaginile interioare (din mintea noastră) sunt cele dintâi afectate, iar coerenţa lor presupune un efort mental înaintat, pe care în acest moment nu toţi oamenii îl pot depune. Căci întârzierile de destin şi goana după a face faţă dezvoltărilor societăţii actuale sunt până la un punct normale, în condiţiile în care astfel de întârzieri îşi au rădăcinile în perioadele mileniilor trecute, din impuneri dincolo de limitele corecţiilor de abatere de la sarcini omeneşti normale. Cu alte cuvinte se datorează impunerii muncii forţate, sărăciei: nu austerităţii echilibrate, ci mizeriei, înfometării, folosirii agresivităţii dincolo de orice normă morală, din orice timpuri. Totul a fost în detrimentul legării unor relaţii umane normale, cunoaşterilor legate de muncă, viaţă, societate - viaţa sub toate aspectele ei. Toate şi-au pus o amprentă puternică la toate palierele existenţei umane, iar acest lucru nu este normal să fie pierdut din vedere.
Însă acum, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare, senzorii celorlalte corpuri fluidice, precum şi structurile lor de redare, care transmit conştientului informaţii pe diverse căi, sub diverse forme, uşurează treptat activitatea creierului, care procesează cu prioritate informaţii de la corpurile de mişcare, de deplasare:
- în primul rând corpul fizic: pentru susţinerea lui, mai mult sau mai puţin adăugând şi voinţa, con?tienţa necesităţii de mişcare, impulsionat mult de voinţa spiritului în derularea activităţilor de destin.
- apoi şi corpul astral, pentru mişcarea sa nocturnă (pentru stabilizare vibraţională în primul rând) sau în oricare moment necesar spiritului: odihna prin somn, care presupune de fapt desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal, de care rămâne prins doar printr-o prelungire a plexului central - denumit şi solar: aşa-numitul „cordon de argint", care de fapt nu este de loc cordon, şi nu este de loc de argint! Este, aşadar o prelungire a acestui plex (cunoscut sub numele de manipura), o structură complexă de legătură multi-vibraţională între corpul astral şi restul sistemului corporal, căci plexul central culege energii din toate corpurile sistemului şi este influenţat de toate câmpurile corpurilor noastre. Astfel de activitate este impulsionată de energiile şi structurile corpurilor, dar o parte importantă a sa se poate derula în mod accentuat prin voinţă: meditaţie, călătorie astrală conştientă.

Să reţinem, printre altele, faptul că acest „cordon de argint" nu este de loc impur - cum se acreditează în unele scrieri şi nu este de loc o piedică pentru călătorii astrale în spaţii de vibraţie înaltă. În studiile viitoare voi detalia structurile de legătură - fie ele între corpuri, între planete, între stelele unei galaxii şi între galaxiile unei zone a universului în care ne aflăm. Imediat după ce voi detalia cele mai importante lucruri pe care le consider nediscutate pe larg în literatura de specialitate (cel puţin eu nu le-am citit în limba română) voi spune şi alte păreri proprii privind cunoştinţele vehiculate azi pe această temă, a călătoriilor astrale, lucruri care m-au izbit parcurgând şi eu câteva dintre articolele accesate prin Google.

Trăim în vremuri destul de grele pentru obişnuinţele noastre de creatori conştienţi universali, dar ne-am obişnuit până acolo încât nu ne mai credem în stare de un trecut luminos, conştient universalizat şi creator de mare anvergură. Sunt ultimele noastre „clipe grele". Să luăm în considerare faptul că suntem protejaţi în tot ceea ce facem, chiar şi pentru lucruri rele care ni se fac, pentru ca spiritul să nu fie atacat şi nici să nu suporte ceva dincolo de puterile proprii de suportare. De aceea spuneam la început că, în astfel de condiţii, ajungem până acolo încât să nu mai credem că există un Dumnezeu în altă formă decât cel mult ca univers care se echilibrează prin legile sale proprii, fără ca să existe cineva conştient, care să se aplece cu grijă asupra durerilor noastre. Şi totuşi, în epoca durerii, oricât ne-ar fi de greu să acceptăm, suntem enorm de mult ajutaţi, protejaţi, învăţaţi. Îndreptaţi în primul rând să învăţăm din experienţa noastră.
În acest context, o activitate astrală conştientă, moderată, este necesară pentru protejarea multor componente ale sistemului nostru corporal, prin care putem să derulăm absolut toate sarcinile noastre de învăţătură şi de consolidare a unor învăţături cu grade diferite de subtilitate. Moderaţia este necesară pentru protejarea creierului nostru, în aceeaşi măsură ca şi pentru protejarea senzorilor şi aparatului de transmitere de energii şi, prin ele, de acces către informaţii în volum mare şi informaţie neobişnuită pentru conştientul nostru. Sunt plexurile, canalele energetice de transmitere, structurile de amplificare/diminuare a intensităţii sunetului şi luminiscenţei, a vibraţiilor: după necesităţile destinului în curs de derulare. Abia după ce intrăm în lumea astrală, chiar dacă ne-am dorit de mult acest lucru, înţelegem că intrarea în timpi diferiţi în diverse feluri de activităţi astrale şi mentale au fost pe de o parte participări ale noastre la:
- protejarea vitalităţii noastre şi a urmaşilor noştri, căci copiii pe care îi avem de născut trebuie să beneficieze de tot aportul energetic pe care corpul nostru îl poate oferi acum. În condiţii normale de vitalizare a corpurilor noastre, activitatea astral-mentală nu ar influenţa vitalitatea noastră totală, dar în condiţiile degradării unor structuri ale corpurilor noastre, efortul energetic total poate influenţa structuri ale corpului fluidic de care nu suntem conştienţi în mod normal. Vom studia structuri ale corpurilor fluidice şi vom vedea modul subtil în care ele se pot influenţa, mai ales în situaţia în care avem de făcut faţă unor variaţii intense şi rapide de vibraţii din mediul înconjurător. Ştim cum vorba multă, mersul mult, eforturile fizice intense ne obosesc, de multe ori până la degradarea „văzând cu ochii" a corpului nostru: acelaşi proces se poate derula şi la nivelul corpurilor fluidice, mai ales în condiţiile în care însuşi corpul astral - corpul nostru emoţional - este în mod deosebit solicitat în cursa istovitoare, de multe ori, a activităţilor noastre curente.
- protejarea mediului exterior, a biosistemului planetar, care are nevoie de multă energie provenită din exteriorul planetei. Şi legăm acest lucru în special de faptul că omul este acela care a schimbat în modul cel mai semnificativ, şi subtil până a fi de loc înţeles - echilibrul natural energetic şi vibraţional al biosistemului planetar, prin scoaterea la suprafaţă a minereurilor care conferă solurilor o emisie radiantă de lumină, sunet şi vibraţie pe care azi, din nefericire, nu le înţelegem chiar de loc. Rădăcinile plantelor au de suferit, căci nu mai sunt supuse unei anumite luminiscenţe interioare, necesare - chiar într-o mică măsură (din punctul nostru de vedere) - dar mare măsură, pentru ele. Nu mai sunt hrănite cu complexul organic-anorganic natural, în timp ce, la suprafaţă, sunt bombardate cu efectele folosirii tuturor materialelor scoase din pământurile şi oceanele planetei. Este necesar să mă opresc aici, voi vă puteţi gândi, pe parcursul altor studii, la astfel de aspecte regretabile.
Dar totul este o mare învăţătură pentru oameni, în primul rând. Şi nu numai…

3. NE DORIM MĂCAR ÎNŢELEGEREA VISELOR…
Spuneam că primele activităţi ale corpurilor noastre fluidice care se modifică prin creşterea vibraţiei medii planetare sunt corpurile de cea mai înaltă vibraţie: corpul cauzal, în primul rând. De aceea, legat de subiectul nostru, ne dorim în primul rând să înţelegem visele. Visele noastre sunt crâmpeie de activitate emoţională, provenite din activitatea corpului astral (emoţional) - adică acel corp care procesează toate emoţiile noastre. De aceea sunt de acord cu cele spuse de către diferiţi oameni, cercetători, care nu cred că au greşit - decât că au universalizat, au generalizat ceea ce nu era decât ceva parţial.
Şi eu detaliez aici ceva, care este doar o bucăţică din ceea ce este, de fapt, întregul. O bucăţică pe care o considerăm azi „subtilă", pentru că ţine de corpurile noastre fluidice, nevăzute, greu perceptibile la modul general. Dar în condiţiile trecutul - şi, de altfel, ale viitorului nostru planetar şi uman - subtilul era planul fizic, nefolosit la propriu decât în activităţi susţinute puternic de corpurile fluidice: creaţia - mentală, deplasarea (mersul) susţinut de corpul astral foarte puternic energizat (azi numit: mersul solomonar). Astral-mentalul uman ajuta de altfel şi deplasarea aeriană prin nave-capsule de protecţie (nicidecum propulsate tehnologic). Aşadar, depinde din ce unghi de vedere privim timpul studiat, şi nu trebuie generalizat un anume fel de privi viaţa (proprie sau a restului planetar), prin prisma celor cu care percepem, simţim, gândim şi creăm noi, momentan.
Călătoria astrală, dublată de activitatea mentală - chiar dacă la început doar ca percepţie vizuală, auditivă şi olfactivă - rămâne o metodă eficientă de cunoaştere avansată, atâta timp cât era rămâne morală, protectivă şi la adresa persoanei proprii, şi la adresa mediului înconjurător. Ar trebui să reţinem asta.
Dar mai presus de toate ne dorim în primul rând să ne înţelegem visele. Ştim din experienţa umană că creierul nostru poate procesa şi informaţiile care croiesc viitorul trăirilor noastre, împletind rezultatele activităţilor desfăşurate prin toate forţele spirituale. Le numim vise premonitorii.
Visele pot cuprinde fleşuri din memorii accesate mai curând prin corpul astral, atunci când este necesar: când activităţile curente cuprind linii de formare cu rădăcini care se evidenţiază prin impulsuri de vibraţii corespunzătoare perioadelor trecute. Chiar dacă în trecut vibraţia planetară era în descreştere, valorile asemănătoare lor din acest moment trezesc amintiri care ne ajută să ne redescoperim pe noi înşine: aşa cum trăiam în trecut. Dezvoltarea actuală a plexului retrocognoscibilităţii ajută la procesarea unui volum de informaţii mult mai mare decât în trecutul apropiat, de aceea mulţi oameni îşi văd în vis, sau în stare de meditaţie (unde cerebrale alfa) crâmpeie din vieţile anterioare, formându-şi înţelegeri din ce în ce mai clare despre viaţa şi activitatea spiritului prin corpurile sale.
Să avem încredere în vise. Ele ne pot spune multe despre sănătatea noastră, despre activitatea noastră, despre trecutul şi despre viitorul nostru. Să avem încredere în aspectul de învăţătură, căci de multe ori emoţiile noastre excesive se moderează prin trăire. Ne descoperim experienţe sau preluăm din experienţa prietenilor noştri astrali. Spre exemplu, ne obişnuim cu trăirea pe timp de cutremur şi cu încredinţarea că, dacă nu mi-e foarte frică, pot găsi soluţii în jur. Personal am visat ani de-a rândul cum trebuia să cobor o scară extrem de abruptă, de care îmi era cumplit de frică; după ani de zile de trezire înfricoşată, am descoperit cum se poate coborî: numai cu spatele la prăpastie, şi nu cu faţa spre ea. Alpiniştii ştiu de mult!! Nu şi eu!! Peste câteva luni de la acest deznodământ, aveam să ajung la Peştera Ialomicioarei… cine a fost acolo ştie bine cât de abrupte sunt acolo unele porţiuni ale scărilor. M-am simţit ca peştele în apă!! ŞTIAM… De 10 ani învăţ toţi oamenii care au nevoie de acest lucru şi mulţi au spus că vor învăţa şi ei, la rândul lor, pe alţii.
… Spre bucuria mea !!!

Aşa cum spuneam de la bun început, visele pot să ne jaloneze viaţa către înţelepciune în fel şi chip. Important este să le primim, şi să le privim cu inima deschisă către învăţătură, în primul rând. Pe urmă, atunci când ne va veni timpul, să fim pregătiţi pentru călătorii desfăşurate cu multă moralitate, în adevăratul sens al spiritualităţii. Cei care desfăşurăm acum deja călătorii astrale conştiente, să le facem în continuare cu moderaţie. Nu este de loc adevărat că, dacă nu faci aşa ceva susţinut, adică în fiecare zi, „abilitatea" se pierde.
Să ne protejăm şi pe noi înşine, ca oameni, şi natura în mijlocul căreia trăim.
Să ne păstrăm dorinţa de a cunoaşte, dar să o moderăm şi să ne folosim înţelegerile din fiecare crâmpei de cunoaştere, analizând totul prin prisma cunoaşterilor anterioare. Apoi să verificăm cele cunoscute, cu prilejul următoarei călătorii. Să înţelegem că Dumnezeu nu ne opreşte din cunoaştere, ci doar vrea să avem infinită grijă de orice fel de viaţă din jurul nostru.
Să învăţăm să fim, şi să rămânem adevăraţi ajutători, nu numai pentru familiile noastre, sau pentru oameni în general, ci pentru orice formă de viaţă pe care o putem întâlni, în eternitatea vieţii noastre spirituale.

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (3)

Pornim în această nouă discuţie tot de la ideea de a nu căuta sfaturi de accesare a unor căi de efectuare a călătoriilor astrale în mod forţat: să vedem mai întâi în mod practic de ce NU ESTE SĂNĂTOS să fie oferite sau să fie accesibile căi comune de pornire în efectuarea conştientă a călătoriilor astrale.
Vom discuta despre particularităţile de trăire ale fiecărui om în parte, pentru a înţelege că, în acest fel, fiecare om are modul său personal de pornire într-o manifestare atât de sensibilă şi subtilă cum este călătoria astrală, în etapa planetară pe care o traversăm acum: de vibraţie planetară joasă. Din fericire, suntem la finalul ei, acum. Fiecare om are momentul său personal de vibraţie în care poate intra natural, aşa cum fiecare dintre noi ne urcăm în avion, tren, tramvai, autobuz, metrou, maşină personală, pornind din locul său propriu de trăire, de acasă, din camera în care se simte în intimitatea sa naturală.
Să facem aşadar o incursiune în intimitatea vieţii umane. Rapid, pe scurt - căci altfel nu vom termina nici până într-un an cu detalieri, şi ştiu că îmi veţi da dreptate!!

UN SIMPLU „DE CE?" ŞI MULTE „PENTRU CĂ"…
DE CE sunt atât de multe păreri privind fenomenologia paranormală?
O fenomenologie în care clasificăm şi călătoria astrală.

Să ne gândim la noi, în viaţa pe care obişnuim să o numim „normală" sau „reală". Fiecare om în parte vede, aude, miroase, pipăie: astfel simte realitatea înconjurătoare, şi gândeşte despre ea, şi îşi exprimă verbal şi faptic părerea despre ea. Ştim bine asta. Prieteniile, certurile, războaiele, spectacolele sportive şi culturale, lucrările de orice fel, le putem defini ca fiind conlucrări ale noastre, în care venim fiecare cu individualitatea sa - constructivă sau creând elemente pentru distrugeri.
Corpul nostru astral (pe care îl mai numim şi emoţional) creează o bază complexă pentru exprimarea gândurilor noastre, chiar dacă nu suntem încă cu toţii bine lămuriţi de acest lucru. Gândurile noastre pot fi numite şi expresia logică a simţirilor noastre, ca urmare a percepţiilor şi acţiunilor noastre.
Dacă punem în ecuaţie toate elementele care creează complexitatea vieţii noastre, ajungem la concluzia că diversitatea universală a fiecărei clipe pe care o trăim prin oglinda impresiilor personale este uluitoare. Aproape de necuprins. Nu putem să exprimăm decât vârfurile celor care ne creează percepţia totală şi exprimarea părerilor noastre despre ceea ce numim realitate. Într-o propoziţie scurtă, să zicem: „Îţi dau o cană cu afine" se află un univers întreg despre mine ca om, cu posibilităţile mele, prin care am ajuns la coerenţa de a folosi o cană, de a înţelege crearea cănii cu toate elementele ei constitutive şi artistice, apoi de a aprecia natura din care culeg afinele; apoi despre tine - cu toate necesităţile care te-au adus în faţa mea, cu bucuriile, plăcerile, necesităţile care te fac om în faţa mea - şi eu un om, cu toate posibilităţile şi neputinţele care construiesc în plus relaţia dintre noi, ca oameni.
Este o lume întreagă de emoţii într-o clipă de simţire, de gest, de primire, de necesitate, de cauzalitate - de spiritualitate. Viaţă şi moarte, prin care gestul, emoţia, gândul, vorbirea construiesc viitorul care vine, construindu-se el însuşi prin trecut şi prezent. Unde trecutul, prezentul şi viitorul sunt infinituri, fiecare în felul său eternităţi simultane, paralele, universice.
Asta este, rudimentar spus, viaţa noastră, aşa cum este ea la modul general, acum. Să punem laolaltă tot ceea ce facem, clipă de clipă, zi după zi, în toată viaţa noastră. Am ajuns să facem totul fluid, cu o anume graţie chiar, încât nici nu ne dăm seama cât de multe trăim, gândim, facem.
Este uriaş.
Eu vorbesc despre universul percepţiilor mele, emoţiilor, gândurilor, faptelor mele.
Tu - de ale tale.
Fiecare om trece şi lasă câte ceva în urmă, la fel, aducând şi el aport la construcţia realităţii noastre.
Fiecare vieţuitoare - care nu este nicidecum decor lipsit de viaţă, de suflet - la fel.
Fiecare are complexitatea sa şi trăieşte în numele unei diversităţi de sfere de o complexitate din care pe Pământ doar vârfurile creează realitatea noastră înconjurătoare. A spune că totul este pe Pământ, şi este numai ceea ce vedem cu ochii, este simplist spus - dar fiecare spune ceva cu complexitatea care îi este perceptibilă în fiecare moment.
Intuiţiile ne creează în plus o lume aparte, împletită cu lumea senzaţiilor, gândurilor, vorbelor şi faptelor momentane şi locale, iar fiecare om participă cu seturile lui de intuiţii la crearea unei complexităţi suplimentare a vieţii înconjurătoare.
Dezvoltarea clar-simţurilor, specifică acestei etape planetare pentru oameni, dar şi pentru înaintarea celorlalte vieţuitoare - dintre care mamiferele în mod particular - creează un volum special, specific omului, adiţional la această realitate. Dacă corpul fizic are senzori cu rază de acţiune limitată (în mod special, pentru ca viaţa sa să se concentreze în apropierea sa, în acel mult-comentat „aici şi acum"), corpurile fluidice au senzori asemănători celor cunoscuţi de noi din constituirea corpului fizic - dar distribuiţi pe întreaga suprafaţă a fiecărui corp. În plus, ele oferă încă multe alte percepţii, care creează o multidimensionalitate cu totul specială perceperii realităţii de către spiritele umane.
Iată… din nou foarte pe scurt spus, viaţa noastră, aşa cum este ea…
Şi, în sfârşit, iată de ce fiecare om are calea sa de trăire fizică, de descoperire de sine în trăirea sa conştient-fizică, împletită cu calea proprie de trăire astral(emoţional)-mental-cauzală. La care se adaugă contribuţia etericulului (adică a vitalităţii - după liniile genetice, ca urmaş al părinţilor), precum şi a elementelor corporal-spirituale care îl propulsează spre înaintări de mari complexităţi (la rândul lor), prin contribuţiile corpurilor: de la spiritual (budhic) până la supra-enesicul atot-ajutător. Toate îşi aduc contribuţii uriaşei plaje de posibilităţi umane.
Iată de ce susţin pe de o parte călătoria astrală conştient-naturală, la momentul natural venit pentru fiecare dintre noi. Tocmai datorită acestei complexităţi a vieţii noastre cotidiene, care ne oboseşte de multe ori, şi nu ne cunoaştem bine corpurile, pentru a şti bine unde trebuie să ne oprim şi cum să ni le folosim în mod optim.
Pe de altă parte, iată de ce consider că pot ajuta scriind din experienţa personală, din perspectiva moralităţii, a unei spiritualităţi mai profunde - mă rog! atât de profunde pe cât o pot înţelege şi eu personal. Dar ştiind că suntem în dezvoltare permanentă, permisă treptat de vibraţia medie planetară, dincolo de restricţiile societăţii destul de exclusiviste, pe care o mai trăim încă.
Călătoria astrală cred că nu trebuie percepută doar ca o unealtă de înălţare sau o cale de decădere spirituală (în cazul în care este folosită în spionaj de război, politic sau industrial). Ea este, de asemenea, şi o unealtă pentru consacrarea cercetării materiale, iar aceasta nu este de loc o ruşine: de altfel, unele mari invenţii ale lumii au fost realizate în urma unui vis, din care „visătorul" a înţeles demonstraţii fizice, trasee chimice, elemente de astronomie, etc. Este o folosire morală, atâta timp cât nu este folosită în spionaj sau pentru unic, şi lacom profit personal. La fel ca şi în medicină, atâta timp cât nu se face speculă medicală şi farmaceutică. La fel ca şi în spiritualitate, aşa cum am mai discutat.
Dar ceea ce mie, personal, mi se pare cu totul deosebit, chiar înainte de a cunoaşte multe elemente din sfera celor nevăzute şi netrăite direct, local şi momentan (adică: trecut şi viitor), este cunoaşterea de sine, spre împlinirea destinului propriu.
Să studiem puţin acest aspect.

APROFUNDAREA CUNOAŞTERII DE SINE
Cunoaştere de sine nu este neapărat ceea ce se numeşte în mod curent „trezirea spirituală". Fiecare om îşi cunoaşte treptat modul de a trăi în condiţiile pe care le are aici, prin naştere, prin ceea ce societatea îi oferă. Fiecare om devine conştient de dorinţele sale, de atitudinile sale, de gândurile sale. Să nu confundăm cunoaşterea de sine cu dorinţa de aprofundare a unor căi de cunoaştere diferite de ceea ce oferă societatea în mod oficial, faţă de care fiecare om îşi manifestă adeziunea sau retragerea, respingerea. Când o masă tot mai mare de întrupaţi aderă la o anumită cunoaştere, recunoscându-i avantajele faţă de cele obişnuite până atunci, schimbarea devine perceptibilă. Mai departe, ea poate determina modificarea modului de trăire al grupului spiritual iniţializator şi, treptat, al altor grupuri spirituale cu care acesta vine în contact. Procesul de difuzare în masă continuă până la formarea unei mase critice - care poate determina schimbarea întregii societăţi. Iar acest lucru nu se datorează forţei de impunere (se poate şi aceasta, dar numai pe termen relativ scurt), ci încredinţărilor prin intuiţie şi prin percepţie proprie. Şi, mai ales - ceea ce ne interesează pe noi, acum - se datorează faptului că din ce în ce mai mulţi indivizi observă asemănări ale trăirilor proprii cu cele ale noutăţii care se relevă treptat. Se regăsesc puncte comune de acţiune între grupuri - chiar dacă nivelul sau/şi domeniul de lucru este diferit. Spre exemplu: calitatea superioară a gândirii şi atitudinii faţă de muncă sau faţă de semeni este tot o calitate superioară în domeniul creaţiei materiale, care propulsează omul pe orice domeniu şi-ar îndrepta atenţia. Deşi poate părea paradoxal, căutarea cu orice preţ a calităţii în creaţia materială conduce treptat la căutarea ei cu un anumit preţ - acela al compasiunii pentru semenii folosiţi ca sclavi la un moment dat, în acumularea şi folosirea în scop egoist a creaţiei materiale de calitate înaltă. Iar acest lucru se petrece cu siguranţă, datorită faptului că spiritele umane au deja bagajul lor de învăţături înaintate, pe care şi le pot aduce aminte cu relativă uşurinţă într-un anumit moment, în anumite condiţii de trai pe care le primeşte prin naştere sau căutare.
Până atunci însă, ele trec printr-o anumită formă de cunoaştere de sine: aceea că sunt în stare să facă rele cu grade diferite de subtilitate. O subtilitatea răului, a distrugerii, a oricăror forme de agresiune şi de distrugere.
A ajunge la efectuarea conştientă a călătoriilor astrale nu este decât o treaptă de aplicaţie cu ajutorul corpului astral (emoţional), pe care omul o cunoaşte bine - dar nu a avut condiţii de folosire pe parcursul etapei de vibraţie medie plantară joasă prin care a trecut Pământul: dar aflat în perioada de ieşire din această etapă, perioadă pe care o traversăm cu toţii în acest moment.
A ajunge la conştientizarea modurilor în care se poate folosi călătoria astrală este însă altceva. A recalibra în sensul ridicării calităţii căutărilor noastre este o linie principală de destin uman: individuală, dar se va îndrepta treptat şi la nivel de omenire.
Pe de altă parte, să înţelegem călătoria astrală în sensuri mult mai cuprinzătoare. Călătoria astrală oferă ajutor extinderii percepţiilor fizice în sectorul creaţiei materiale structurale, prin înţelegerea constituenţilor activi şi relativ pasivi ai structurilor: planetare, corporale, ai circulaţiilor atât de complexe ale fluxurilor energo-materiale universice. Extindem înţelegerea sectorului vibraţional şi radiant, prin înţelegeri asupra luminiscenţei şi sunetelor fundamentale - sunetele compactizărilor materiale. Ea ajută astfel la corectarea cunoaşterilor privind structurile din sectorul fluidic, vag cunoscute azi, cu direcţionări de înţelegeri privind extinderea cunoaşterii sectorului fizic către limitele imperceptibilului, prin simţurile cunoscute. Acolo unde ceea ce în mod obişnuit numim "limite" apar plaje întinse de cunoaşteri inter-sectoriale, inter-dimensionale, inter-personale, prin înţelegerea rolului complex al sectoarelor fluidice, care se împletesc cu sectorul fizic cunoscut. Iată - relativ cunoscut. Astfel limitele dispar şi apar lumi întregi inter-sectoriale, pe care obişnuinţa treptată a perceperii lor conduce la aprofundarea practic fără limite a vieţii.
Sectorul inter-personal, atât de dificil de înţeles în zilele noastre, atât de puţin acceptat a fi tolerat chiar şi în discuţiile obişnuite, se aprofundează prin înţelegerea rădăcinilor comportamentului uman şi extinderii înţelegerii importanţei fiecărui moment din viaţa noastră în trăirile viitorului înaintat, pentru pătrunderea căruia ne aflăm în principal aici, majoritatea noastră, a oamenilor.
Studiul luminiscenţei şi a sunetului fundamental al compactizării fluxurilor materiale care formează corpurile (ale noastre, ale planetelor, ale stelelor, ale matricelor galactice şi ale construcţiilor universice ale marilor Creatori), studiul câmpurilor fundamentale ale structurilor noastre corporale, ajută pătrunderea în spaţii de cunoaştere cu adevărat relevante pentru viaţa şi activitatea noastră.
Şi nu am spus decât o mică parte, poate 5-10% din totalitatea elementelor de studiu: cele pe care le putem accesa acum, la acest nivel al vibraţiei planetare. Căci vom vedea cum, în etapa mentală, structurile, vibraţiile, luminiscenţa şi sunetul fundamental sunt folosite laolaltă pentru cunoaşterea mediului de trai şi de efectuare a unor lucrări de o complexitate deosebită, aproape incredibilă pentru noi azi, unde ridicarea calităţii execuţiei creaţiei mentale prinde avânturi total nebănuite pentru simţurile şi utilizările omului intuitiv-manual, aşa cum îl cunoaştem azi.
Ceea ce ne interesează însă acum, în primul rând, sunt elementele care conduc la înţelegerea propriilor noastre atitudini, înainte de a ne preocupa de alţii. Este drept că a ne preocupa de alţii înseamnă a ne da seama într-o secundă ce simte omul sau grupul uman din faţa noastră: nicidecum ceea ce ne închipuiam… Înţelegem în fracţiuni de secundă că ceea ce numim azi "închipuire" la adresa clarvăzătorilor este practic zero faţă de ceea ce ne închipuim în viaţa de toate zilele (adică departe de realitate: trist - dar foarte adevărat). Credem că avem percepţii şi gândiri corecte, dar descoperim că doar ne-am închipuit că în faţa noastră oamenii sunt sau fac ceea ce credem noi. De aceea ni se spune să nu judecăm oamenii: putem să ne ferim de unii dintre ei atât cât ne este posibil, iar dacă nu putem - să ştim că este sarcina noastră să dăm exemplu de atitudine morală, demnă, prin gândirea şi lucrarea pe care o facem împreună.
Am mai spus că astfel de călătorii astrale nu sunt numai pentru a şti ce se petrece în lume, în spatele unor uşi mai mult sau mai puţin închise: ne repezim cu curiozitate să vedem ce fac alţii, cum sunt alţii, înainte de a ne vedea pe noi înşine. În primul rând avem nevoie să ne preocupăm de noi înşine, căci înţelegându-ne pe noi înşine - înţelegem lumea aşa cum este ea. Vom înţelege ce stă la baza comportamentelor noastre, iar dincolo de "jocul" luminilor simple şi ale umbrelor pe care le credem unice, cunoaşterea se deschide uriaş în ochii noştri larg deschişi, relevând:
- luminile uluitor de complexe ale corpurilor şi câmpurilor noastre, unde blocajele nu mai sunt "păcate", ci direcţionări către lucrări de destin;
- sunetele fundamentale prin care înţelegem interacţiunile dintre toate structurile, simultane, în fiecare moment al existenţei noastre;
- modul în care primim totul în viaţa noastră, într-o diversitate de radiaţii cosmice, planetare, ale vieţuitoarelor planetei noastre, ale semenilor noştri. Pentru început, toate par năucitoare, dar ne obişnuim repede, căci suntem utilizatori veniţi din valuri de eternităţi de cunoaştere şi de procesare a informaţiilor primite din univers.
- modul în care acţionăm vrând-nevrând asupra mediului natural şi social, prin propria noastră radiaţie, în care înţelegem elemente care nu apar în planul somatic, care doar acum se discern rapid, chiar în formele cele mai fine, mai ascunse, mai subtile, chiar fără să le conştientizăm personal: perfidia, ipocrizia, care apar cu greu sau de loc în planul fizic. Înţelegem de asemenea confuziile între ele şi planul abilităţii cu care mare parte dintre noi ne străduim să corectăm, chiar din mers, impulsurile de acţiune agresivă sau revoltată învăţate din familie şi societate. Ceea ce este deosebit de important pentru noi - lucru pe care majoritatea oamenilor nu îl înţeleg la valorile specifice momentului.
Se poate ca nici prin călătorie astrală la prima vedere să nu le conştientizăm: depinde de etapa de evoluţie pe care o traversăm, pe care o traversează cei din jurul nostru, iar nevinovăţia inconştienţei lor o detectăm imediat, aşa cum nu o putem face în planul intuitiv. Şi învăţăm să nu acuzăm, nici măcar să nu atragem atenţia celor care au în planul destinului lor să le cunoască doar treptat, să le conştientizeze după mult timp evolutiv, şi numai în prezenţa de-un-anumit-fel-activă a ajutătorilor LOR personali. Este o învăţătură de o mare subtilitate, pe care ne obişnuim să o folosim treptat, învingându-ne obişnuinţa de a ne repezi să acuzăm, frustraţi în faţa propriilor noştri acuzatori… Sau să credem că suntem singurii ajutători, fără de care nimeni din jurul nostru nu va putea învăţa ceea ce considerăm noi că le-ar trebui.
Omul atent la propriile impulsuri, dar şi la impulsurile care vin din mediul său de trai începe să deceleze adevărata impurificare din fluxurile informaţionale care îl scaldă permanent. Cât din ele creează impuls de destin pentru schimbarea învăţăturilor sale, cât de ele creează impuls pentru cunoaşterea celor din jurul său şi pentru ajutor oferit din însăşi forma de manifestare a semenilor.
Începe, adică, aprofundarea cunoaşterii de sine.
Cunoaşterea de sine, la fel ca şi cunoaşterile structurilor corpurilor şi câmpurilor, ale activităţilor şi relaţiilor sociale, sunt supuse mereu confuziilor, aşa cum am mai spus, dar şi modificărilor de la o perioadă scurtă de timp la alta. Nu este o confuzie şi nu este lipsă de aprofundare anterioară dacă observăm că azi lucrurile nu mai stau aşa cum erau ele ieri. De aceea ne obişnuim să studiem lucrurile care ne înconjoară în dinamica lor, mai cu seamă în dinamica vremurilor. Dacă nu înţelegem acest lucru, facem cu adevărat confuzie: dacă nu înţelegem că în loc de a spune: înainte de Christos şi după Christos, înaintea erei noastre şi în era noastră (cum sunt obişnuinţele fiecăruia dintre noi) înseamnă de fapt: când vibraţia planetară era în scădere (diminuare) sau de când vibraţia planetară se află în creştere - nu vom înţelege cum se derulau şi cum se derulează evoluţiile umane influenţate de această vibraţie planetară. Dacă nu înţelegem că, mai presus de semantică, "întunecarea luminii" este percepţia omenească a vremurilor de diminuare a vibraţiei galactic-stelar-planetare, vom înlătura din cunoaşterea noastră o plajă extrem de întinsă de cunoaşteri, de înţelegeri ale felului în care am avut parte de învăţături deosebite în acea perioadă, aşa cum se deosebesc ele în mod special de percepţiile, cunoaşterile, aplicaţii, relaţiile noastre de azi.
De aceea discutăm atât de des de recalibrarea cunoaşterilor noastre. Confuziile noastre pornesc chiar din sensul religios-limitat al activităţilor Fiilor de Dumnezeu care ne-au traversat şi ne traversează mereu planeta, vieţile: cu vibraţiile lor uriaşe, cu energiile lor care schimbă lumea. Cu adevărat ei schimbă lumea, şi nu numai a noastră, a oamenilor. Până nu vom înţelege să schimbăm literatura uşoară cu cunoaşterea puternică, vom face adevăratele confuzii ale vieţilor noastre. Cunoaşterile eteric-astral-mental-cauzal-spirituale sunt într-adevăr pietre grele de răscruce (să nu le numim "încercare") ale comportamentelor, atitudinilor noastre pe care le recalibrăm permanent, pentru a ne adapta la modificările universului în care trăim. Înţelegerea propriilor noastre incompetenţe, astfel, ne ajută activ la lepădarea noastră de acuze, un prim pas în astfel de recalibrări conjuncturale.
Paşii următori vin de la sine.
Iar drumul este tot mai clar înainte, chiar dacă vom simţi greutatea, apăsătoare la început, a deschiderii conurilor de cunoaştere din fiecare clipă a paşilor noştri în această lume a armoniilor universale. Abia atunci înţelegem că armonia universală a fost pentru noi un soi de literatură frumoasă: trăirea efectivă a unor asemenea clipe, pe viu, devine certitudine, nădejde, viaţă cu adevărat veşnică! Fără nici un fel de exagerare.

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (2)

Aduc din nou în discuţie modul de abordare a temelor în studiile pe care le prezint, ca urmare a discuţiilor purtate cu dvs., cititorii acestor studii.
Scopul declarat - şi de declarat în continuare, ori de câte ori se va ivi prilejul - al scrierilor mele privind călătoria astrală (dar şi orice altă temă) este acela de a aduce înţelegeri extinse privind fenomenologia conexă şi eliminarea confuziilor, părerilor preconcepute şi notei de superficial inerent cu care sunt preluate diverse scrieri uneori, fără cunoaşteri aprofundate şi aplicaţiile lor concrete, fără învăţături care să uşureze mersul fără frică pe liniile destinelor noastre. Să intrăm - sau să continuăm, după cum este cazul - avizaţi, întăriţi, pregătiţi şi mai ales învăţând permanent din astfel de căutări. Scriu atâta cât cunosc şi eu, căci cu toţii suntem pe o cale, pe un drum, şi urmărim nu numai ţelul, scopul final, ci şi toate învăţăturile care se pot trage din parcurgerea acestui drum.
Sunt adepta practicilor naturale şi ajungerii la trăiri dincolo de limitările impuse societăţii noastre în secolele anterioare, cu care moştenire am rămas înlănţuiţi şi azi, din nefericire. Ar fi trebuit ca în tot timpul care s-a scurs să învăţăm, din experienţa fiecărui om în parte, oricât de mică sau oricât de mare ar fi fost ea, posibilităţile extinse ale omului-spirit-pământean. Asemenea învăţături au fost retrase din viaţa societăţii şi folosite unilateral, pentru extinderea formelor de putere, dar acest lucru nu trebuie să ne afecteze mai mult decât cu mirare în clipa în care aflăm. Puterea noastră nu stă în răzbunare, ci în căutarea de metode de cunoaştere şi de înţelegere a ceea ce poate face omul simplu, care nu caută decât înaintarea sa spirituală, continuarea înălţării sale spirituale îmbrăţişând eternitatea şi infinitul. Să înţelegem că lucrurile absolut naturale înving orice fel de teorii şi practici artificiale, vibraţia planetară este în permanentă creştere ajutându-ne permanent, iar memoriile noastre ne vor aduce treptat în matca naturală a cursului destinului nostru comun, ca omenire: reluarea cursului de universalizare
Şi pentru că discutăm în egală măsură şi despre destin general, şi despre destin individual, să înţelegem că destin individual poate fi şi ceea ce denumim azi construirea acelui Homo Pantocrator care a înmugurit şi creşte azi în noi, care ne poate trezi la o viaţă care se desfăşoară pentru toată lumea la cote superioare. Căci tot ceea ce avem de făcut, fiecare om în parte, este să facem cu concentrare, cu tragere de inimă, cu bucuria de a realiza ceva de calitate mereu înălţată, până în ultima clipă a vieţii noastre.

CÂTEVA PRECIZĂRI PRIVIND LINIILE DE DESTIN ALE OMENIRII

Să legăm tema călătoriilor astrale de însăşi înţelegerea destinului umanităţii este o încercare pe care o fac cu ceva curaj, căci subiectele abordate în cadrul acestei teme trebuie să fie multe, cu legături ramificate în care chiar nu vom avea timp pentru abordări foarte profunde. Dar studiind în continuare şi alte aspecte ale realităţii contemporane, ale unor cunoaşteri care îşi fac loc treptat în lume, în sufletele noastre, ne vom orienta către alte noi aprofundări ale acestui subiect. Vor veni la rând capitolele de percepţii, protecţii, creaţii materiale şi nu în ultimul rând capitolul de sisteme corporale (ba chiar foarte curând) - toate deschizând linii de extindere a înţelegerilor noastre asupra modului în care fiecare grup spiritual uman - şi umanitatea în ansamblul ei - îşi urmăresc concret liniile de destin şi, mai ales: foarte corect.
Greu de crezut - dar Dumnezeu nu ne cere decât ceea ce putem să înţelegem, fiecare dintre noi, la timpul şi în locul potrivit al vieţii sale.
***
Destinul nostru, ca omenire în ansamblul ei, se situează la un nivel echilibrat între deznădejdile unora şi exacerbările altora.
Destinul omenirii nu este iluminarea genrală, reînvierea generală, trecerea planetei în alte dimensiuni structurale ale universului, crearea mentală a unui corp de lumină ca vehicul pentru o plecare selectivă, avantajoasă doar pentru o anumită parte a oamenilor, cei care se pot dovedi în stare de a efectua o asemenea creaţie.
Toate cele de mai sus (şi vom vedea şi partea negativă, a deziluziilor omenirii oglindită în încredinţări asupra destinului ei) sunt metafore ale trecerii întregii zone I a universului la un nivel de vibraţie superior: nicidecum într-o altă dimensiune structurală a universului, nicidecum o scindare a unei părţi care ar merge în "Rai", lăsând-o pe cealaltă în "Iad". Lucrurile sunt foarte clare atunci când se studiază în profunzime dinamica fluxurilor de energii şi materii circulante în univers: treptat zona întreagă îşi schimbă vibraţia, fluxurile vechi - cu vibraţie diminuată, care alimentează galaxiile (componentele lor: stelele şi planetele cu toate vieţuitoarele planetare) sunt înlocuite cu cele noi, cu vibraţie ridicată. Iar această schimbare se face aici, în zona I astfel încât spiritele aflate la începutul evoluţiilor lor să treacă încet, treptat, de la o formă de învăţătură la alta, să înţeleagă perfect, dar tot treptat, dinamica schimbărilor universice, la oricare nivel al vibraţiilor din orice punct al ei.
Spiritele învaţă să folosească această dinamică în creaţia lor materială, în planificarea fazelor de lucru, în simţirea emoţiilor şi în gândirile lor, înţelegând astfel derularea evenimentelor create prin puterile lor spirituale şi, în acelaşi timp, prin neputinţele tuturor. Cunoaşterea învăţăturilor spirituale - după cât de simplu am putut relata în expunerea mişcărilor blocurilor spirituale piramidale aflate în călătorii interzonale (totuşi lucrurile sunt mult mai complexe) - ne relevă faptul că suntem creatori conştienţi universali, aflaţi în etape de evoluţie deosebit de subtile. O astfel de cunoaştere ne conduce la înţelegerea că suntem spirite întrupate, care învaţă să primească şi să ofere ajutor pentru înţelegerea lucrurilor simple - până la cele complexe, de la cele văzute - la cele nevăzute, înţelegând mai întâi dinamici secvenţiale pentru a ajunge la urmărirea celor simultane. Avem nevoie de toate acestea pentru a reuşi să creăm personal diverse elemente în mod simultan, fără să ne folosim de tehnologii distrugătoare, utilizând posibilităţi extinse ale propriilor noastre corpuri de întrupare. Avem nevoie în egală măsură şi de înţelegerea secvenţialităţii, şi a simultaneităţii existenţelor, acţiunilor, evenimentelor. De aceea trăim aici, pe o planetă cu populaţii extrem de numeroase, efectuând mişcări, creaţii, deplasări, comunicări pas cu pas, secundă după secundă, pentru a ajunge să înţelegem derularea lor, împletirea lor: a rădăcinilor lor, a dezvoltărilor lor şi a efectelor lor în spaţiu şi timp. Le cunoaştem treptat la nivele joase de vibraţie, după ce ne-am obişnuit cu existenţa lor la nivele mai înalte, după care revenim la vibraţii înalte şi folosim întreaga experienţă pe care am acumulat-o astfel.
Avem ca sarcină implicită să ne obişnuim cu moduri diferite de abordare a vieţii, a oricăror feluri de manifestări spirituale care vin din partea diferitelor grupări spirituale, cu care vom conlucra în eternitatea vieţii noastre, a spiritelor de pretutindeni.
Avem să ne obişnuim să diferenţiem, în mareea de intuiţii care ne inundă la schimbarea vremurilor (situaţia noastră de azi) ce este amintire proprie din alte lumi şi ce este specific acestei lumi. Suntem spirite diferite şi trebuie să ne acceptăm modul de percepţie a realităţii locale din perspectiva fiecăruia în parte, fără să ne denigrăm - până la a ne distruge. Să ajungem să ne înţelegem şi să colaborăm fără să ne impunem ceva şi fără să ne dispreţuim pentru altceva.
Viaţa nu ne este câtuşi de puţin un joc, aşa după cum răspândesc unele şcoli ezoterice azi. Tot ceea ce avem şi facem prin corpurile noastre sunt oferite spre folosirea şi înţelegerea forţelor spirituale pe care nu am ajuns să ni le cunoaştem îndeaproape, şi ajungem până la a le dispreţui, până la a dispreţui corpurile noastre, care ne ajută, de fapt, să ne înţelegem pe noi înşine.
Ne întrebăm cine suntem, dar nu prea înţelegem modul în care învăţăm că suntem SUMA PUTERILOR NOASTRE SPIRITUALE. Că venim din evoluţii înalte şi ne îndreptăm către altele şi mai înalte, având astfel puterea să realizăm lucruri de care nu credem că am putea fi capabili.
Suntem opaci la suma neputinţelor noastre, deşi din ele putem să învăţăm cum să le depăşim şi cum să înţelegem pe cei care încă le au: dispreţuindu-ne neputinţele, le dispreţuim şi pe ale altora, în loc să ne putem ajuta reciproc să ni le învingem, să ni le sublimăm şi astfel să ne înălţăm spiritual. În loc să o facem, ajungem să credem cu deznădejde că destinul omenirii, pe care am ajuns să o credem o masă informă de clone extraterestre, ar fi să devenim sclavi ai altora veniţi din ceruri, sau să devenim suport de manifestare pentru şerpi astrali, sau să ni se crească şi apoi să ni se fure prin ardere corpurile noastre spirituale, pe care cu greu ni le dezvoltăm în lumea aridă, crâncenă în care trăim.
Ar trebui să înţelegem că nu avem de-a face nici cu confundarea scopului cu uneltele de atingere ale lui - dar nici faptul că am fi scopul altora. Nu ne jucăm şi nici nu avem ca scop distrugerea jocului sau visului altora. Trăim cât se poate de real, acumulăm cunoaştere, cizelăm atitudini şi comportamente: prin dureri şi bucurii, prin creaţie şi distrugere, prin înţelegerea binelui şi răului. De fapt - prin înţelegerea treptată a necesităţilor noastre, care ne conduc pe drumurile aprofundării permanente a tuturor celor care ne înconjoară.
Destinul omenirii este acela de a ajunge, individual şi în blocul său existenţial, la înţelegerea necesităţii ridicării permanente a calităţii manifestărilor noastre în oricare planuri. Toate planurile realităţii universice în care trăim aparţin spiritului, sunt manifestări ale spiritelor, ale grupurilor aflate în evoluţie: de la stele şi planete - până la cele mai mici vietăţi planetare (viruşi, bacterii, alge).
Fiecare om, după puterea sa spirituală, trebuie să ajungă la conştientizarea lucrului bine făcut: indiferent dacă mătură strada sau asamblează sateliţi geostaţionari, indiferent dacă corespondăm pe Skype sau bloguri, ori scriem cărţi de specialitate înaintată. Fiecare lucru pe care îl facem este o manifestare a forţelor spirituale care constituie, animă şi foloseşte corpurile constituite prin însăşi puterea lor. Modul în care folosim ceea ce ne aparţine corporal, modul în care construim de la case până la relaţii, ne caracterizează spiritual. Şi acest mod de a ne prezenta nouă înşine (pentru a conştientiza la ce nivel propriu de calitate am ajuns) şi a ne prezenta în faţa societăţii, în faţa lumii întregi, este destin personal, pe care îl comparăm cu modul de manifestare al altor grupuri, al omenirii în general.
Destinul fiecărui om nu este să vină pe Pământ până când devine Dumnezeu. Până acolo este cale lungă, dar şi viaţa noastră este eternitate. Cine iubeşte cunoaşterea, munca şi călătoria se va bucura - cine iubeşte comoditatea se va aştepta să cânte imnuri de slavă unei divinităţi pasive - inexistentă de altfel.
Dar nu este scopul acestor studii să fie arătate acum, pe loc, rădăcinile pornite din anumite secvenţe reale ale acestor imagini, precum şi modul în care confuziile au denaturat realitatea, sau cum s-au sprijinit unii oameni pe aceste rădăcini pentru a construi impuneri pe baza unor intuiţii perfect cunoscute, de altfel.

CĂLĂTORIA ASTRALĂ - OGLIDA ÎNDEPLINIRII SARCINILOR DE DESTIN

Călătoriile astrale sunt instrumente superioare de calibrare a liniilor, sarcinilor de destin. Ele pot fi oglinda subtilă a înaintărilor noastre, iar acest lucru ar trebui înţeles ca pe o continuare a cunoa?terilor noastre prin intermediul simţurilor şi structurilor noastre corporale. Este o aprofundare a cunoaşterilor pe care le avem deja, este extinderea lor - până acum doar idei palide de patrimoniu al intuiţiilor care acum se pot transforma concret în cunoaşteri: pentru care să avem certitudini de acum încolo.
În acest fel, călătoriile astrale sunt instrumente de aprofundare a unor noţiuni cunoscute doar din punctul de vedere fizic (adică prin simţurile corpului fizic şi prin extinderi ale lor, pe care le numim tehnologii), şi pe care credeam până acum că le cunoaştem complet. Finalizăm o etapă de evoluţie pământeană în care încrederea de sine şi-a format trasee pe cunoaştere, creaţie, deplasare, comunicare şi relaţionare prin intermediul corpului fizic, ajutat parţial de activităţi ale corpului astral, mental, cauzal şi spiritual. Creşterea vibraţiei planetare determină treptat revenirea la starea dinainte de ultima glaciaţiune, faţă de care însă avem în plus experienţa ulterioară, consolidată pe tărâmul înţelegerii fenomenelor fizico-chimice planetare şi de tangenţă a radiaţiilor cosmice cu planeta pe care ne aflăm. Ne continuăm cercetarea mentală consolidată înainte de ultima glaciaţiune, chiar dacă confuziile pot domni încă un timp înainte de trăirea totală prin manifestări în egală măsură ale corpului fizic şi ale celor astral-mental, împletind astfel toate metodele de cunoaştere şi aplicare a cunoaşterii care se pot desfăşura pe Pământ. Chiar dacă o parte din spiritele umane vor pleca în curând de pe Pământ, continuarea activităţilor lor va fi cel puţin la fel de înaintată procedural.
Deocamdată ne confruntăm cu greutăţi de reacomodare, la nivele înalte de percepţie şi acţiune, cu senzaţiile, percepţiile, comunicările, deplasările noastre, precum şi cu folosirea tuturor la un loc, căci:
- confuziile există, şi sunt normale acum, în această perioadă de trecere, de reacomodare, iar confuzia se împleteşte uneori cu realitatea, fiind foarte greu să le deosebim şi să le despărţim. Numai răbdarea, experienţa care se formează şi creşte (uneori chiar exponenţial), precum şi cunoaşterea generală a deosebirilor şi asemănărilor între manifestările umane la nivele de vibraţie foarte mari (din trecutul pământean: lemurian, atlant, toltlec) pot să ne recalibreze simţurile, astfel încânt să ajungem să deosebim confuzia de realitatea momentului;
- există nivele de concret, împletite cu o simbolistică aparte, pe care fiecare grup spiritual o vehiculează, în funcţie de experienţa proprie totală în trăire la acest nivel cosmic de vibraţie. Care, aşa cum am tot arătat, este extrem de diferită. Împletirea trăirilor tuturor grupurilor spirituale pe Pământ, în momentul de faţă, şi obişnuinţa noastră de a crede că nu există nici un fel de deosebiri între noi, oamenii, conduce ori la generalizarea prin impunere - incorectă şi nepotrivită - a înţelegerilor unui grup către celelalte grupuri spirituale sau, dimpotrivă, la reţinerea - până la interzicerea cu obstinaţie - a cunoaşterilor unor grupuri, numai pentru că altele nu pot ajunge la o astfel de acceptare a realităţii.
- există posibilităţi reduse de accesare a unor profunzimi - şi chiar, pe alocuri, imposibilităţi de accesare momentană - care ţin de puterea redusă de adaptare fină şi rapidă a corpurilor noastre la vibraţia planetară. Acest lucru este absolut necesar pentru înaintările noastre spirituale, înţelegerea acestui lucru este deosebit de importantă şi tocmai de aceea vom dezvolta puţin această idee, în postarea care va urma.

Să avem răbdare să înţelegem diferenţele între diferite aspecte ale realităţii pe care o trăim este una dintre căile individuale actuale de destin ale oamenilor. Să remodelăm spiritual după criterii de înţelegere profundă înseamnă să oferim exemplu celorlalţi, fără să ne fie frică, fără să avem îndoieli şi temeri privind bunul mers al universului.
Până ce să înfăptuim ceea ce este înălţare spirituală la cote deosebit de înalte, ne trebuie putere şi răbdare de pătrundere în lumea înţelegerilor profund spirituale.
Iar pentru aceasta călătoriile astrale practicate în mod conştient apar pe puntea dintre două epoci pentru fiecare individ în parte, treptat: spontan la început, înainte de a deveni instrument de folosire conştientă şi condusă după dorinţă.
Aşadar înălţarea spirituală nu este posibilă fără pătrundere cu înţelegere extinsă către segmentele spirituale cu experienţă mică şi medie, pe de o parte, şi evenimentele produse prin trăirile lor - pe de altă parte.

Călătoria astrală ne poate ajuta să înţelegem aspectele calitative ale manifestărilor noastre, dar ea nu este obligatorie în acest moment al evoluţiei omenirii, în ansamblul ei. Adică nu este un semn specific unei înălţari spirituale globale. Dacă este atinsă individual în mod natural - la fel ca şi cercetarea mentală - doar modul ei de folosire este un semn de înaintarea spirituală, folosirea ei pentru ridicarea calităţii execuţiilor noastre, corectitudinea percepţiilor noastre, moralitatea, seriozitatea, demnitatea gândirilor noastre.
Acolo unde apare acum în mod natural este semn că o astfel de folosire superioară chiar este sarcină de destin individual.
Prin exerciţiu îndelungat se poate obţine călătorie astrală în orice condiţii, însă înaintarea spirituală - pentru cine o doreşte, o conştientizează chiar acum, în aceste vremuri - îşi are regulille sale peste care nu putem trece oricum.
Sau putem.
Depinde ce alegem acum, aici, pe Pământ.
Căci eternitatea ne aşteaptă, fără urmă de îndoială.

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (1)

1. CĂLĂTORIA ASTRALĂ ŞI CUNOAŞTEREA

Acest articol vine în completarea celui dinainte ca răspuns la avalanşa de citiri, mail-uri, alte modalităţi de comunicare, înregistrate de la publicarea lui.
Sigur că este un subiect greu – să pun aceste elemente laolaltă şi să concep un articol scurt (ori cât ar fi el de lung!) pe un blog. Dar am discutat suficient de mult despre fiecare element în parte, suntem deja familiarizaţi cu ele: despre călătoria astrală am scris – şi voi mai scrie un picuţ şi acum, despre destin şi misiune am scris la adresele:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/11/destin-i-misiune.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/12/destin-si-misiune-2.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/10/genetica-si-destin.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/05/metempsihoza.html
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/03/karma.html
Şi mai căutaţi cuvântul „destin” la Răspunsuri la întrebările dvs.
Pentru iluminare aveţi un capitol etichetat deja cu aceeaşi denumire.
Acestea sunt părerile mele personale şi respect părerile celor care nu le acceptă, însă voi răspunde doar la comentariile pline de bun simţ, demnitate, respect pentru cunoaştere.
Aşadar, dacă discutăm în acest cadru spiritual, putem să facem câteva legături utile între asemenea elemente importante pentru viaţa omului şi pentru viitorul care ni se configurează pas cu pas.

SUNTEM CREATORI ŞI AVEM NEVOIE DE CUNOAŞTERE..
Personal, scriu despre lucruri pe care le-am studiat. Puteam să fac contabilitate şi să câştig bani. Nu am nimic contra celor care o fac, dar eu nu m-am simţit atrasă sau impulsionată cu ceva de meseria pe care, de altfel o fac cu multă dăruire, atâta cât este ea la serviciu. Dar mi-am dorit mai mult decât atât.
Alţii vor relaxare, yoga pentru sănătate. Alţii chiar au aptitudini de vindecători, cu bisturiul sau energetic. Pentru asta studiază mult şi fac ceea ce fac. Fiecare om are o meserie. Unii au mai mult decât o meserie: au drag de cunoaştere. De orice fel de cunoaştere. Au o deschidere deosebită pentru a cunoaşte cât mai multe despre lumea care ne înconjoară.
Mulţi se pot întreba astăzi – şi cunoaştem, cu siguranţă, fiecare dintre noi, asemenea oameni, pe care de altfel este necesar să îi respectăm, chiar dacă ei nu ne pot respecta pe noi: „La ce ne trebuie o asemenea cunoaştere, aceea pe care o căutaţi voi?!” şi îşi răspund în continuare, cu încredinţare: „La nimic.”
Eu aş începe prin a răspunde în acest fel: nici acela care a făcut roata nu şi-a imaginat în acel moment că ea se va învârti până când omul va ajunge pe lună de deasupra capului său şi va trimite nave cosmice către stele. Nu avea în cap nave cosmice, dar el a făcut roata pentru nevoile sale imediate. Alte popoare au făcut doar drumuri largi, pavate cu arta deosebită şi noi azi ne întrebăm la ce Dumnezeu le foloseau, din moment ce nu cunoşteau nici măcar roata?? Sincer mă mănâncă limba să spun de acum ce am descoperit pe drumurile toltlece, dacă tot vorbim de călătora astrală… La fel cum mă mănâncă să spun şi despre confuzia privind “sinucigaşii lemurieni”. Rog pe cei care au avansat asemenea discuţii să mai aibă un picuţ de răbdare, aşa cum am şi eu!! Nu poţi demonstra ceva, până ce nu prezinţi toate cele care demonstrează, şi susţin, cele afirmate.
Nici acela care a inventat abacul nu s-a gândit nici o clipă la vreun computer, dar a făcut abacul pentru nevoile sale imediate. Şi sunt tot felul de nevoi, şi cel care atunci nu avea ce mânca ar fi putut să se întrebe, frustrat: la ce-i trebuie, când alţii nu au nici măcar ce mânca?? Să-şi numere averea şi robii??..
Aşadar… Noi vrem azi cunoaştere, pentru că ne-am obişnuit cu ea – aşa cum ne-am obişnuit cu hrana, cu îmbrăcămintea, cu tot ceea ce ne înconjoară. Suntem oameni şi unii dintre noi dorim mai multe decât bani pentru viaţa cea de toate zilele. Simplu: vrem să ştim, curat, cuminte şi frumos.
Nu contest că mulţi oameni îşi doresc cunoaştere pentru a stăpâni lumea. Iar acest lucru doare, pentru că ne iubim libertatea. Dar din această cauză nu trebuie să învinuim pe cel care a creat cuţitul care înjunghie sau frânghia care leagă. De aceea – şi nu numai, aşa cum vom vedea – am spus că nu ofer îndrumări privind modalităţi de efectuare a călătoriei astrale. Toţi cititorii care m-au contactat de-a lungul timpului mi-au spus că nici alţi oameni care practică călătoriile astrale de ani de zile nu spun mai multe lucruri.
Şi am încredere multă în cei care spun în felul următor, plin de înţelepciune, chiar dacă se simte regretul în sufletul lor: „Înţeleg că acest lucru vine atunci când dă Dumnezeu!..” Aici, regretul nu cred că este ceva rău: este deschidere păstrată către menţinerea dorinţei de a cunoaşte, de a lăsa – în ciuda unor eşecuri sau neînţelegeri – porţile larg deschise.
Şi aş mai adăuga ceva, un lucru pe care îl voi dezvolta treptat în aceste studii: Dumnezeu nu oferă ceva în funcţie de criterii doar de El cunoscute. Sunt multe elemente pe care le stabileşte în funcţie de cauze profunde. Care pot fi descifrate, concret. Treptat, cu răbdare şi cu dorinţa de adâncire a înţelegerii.
Ceea ce încerc să fac aici, pe blogurile mele, nu este decât o foarte palidă expresie a celor pe care începem să le studiem, după o pauză de mai multe mii de ani. Le cercetăm şi le înţelegem acum, în pragul trecerii către o epocă cu vibraţii planetare foarte înalte, care va oferi alte forme de viaţă omului: de cercetare, de creaţie, deplasare, comunicare. Vechi, chiar foarte vechi – dar toate noi, prin suma tuturor celor învăţate în perioada în care au fost lăsate în latenţă, care se adună şi formează o experienţă deosebită omului care se modelează acum spre orizonturi noi.

SCURTĂ PLEDOARIE PENTRU CUNOAŞTERE SPIRITUALĂ DE CALITATE ÎNALTĂ
Suntem spirite întrupate, şi încă mai mult: spirite care nu se află pe primele trepte lor de evoluţie, ci înaintate pe liniile lor de evoluţie, creatori universali care îşi doresc remodelarea manifestărilor de la nivelele formelor de început ale evoluţiilor lor. Remodelare în lumina ultimelor lor învăţături, în baza puterilor spirituale obţinute în îndelungata lor evoluţie de creator universal. O evoluţie cu adevărat lungă de la animal – adică spiritele aflate pe calea creatorilor instinctivi – la omul care suntem azi. Este ca şi cum (dar nu efectiv) ne-am aminti, în deplina conștientă a maturităţii, de stări din copilărie şi adolescenţă iar acum, la anii maturităţii, ne străduim să îndreptăm manifestările pe care le-am avut atunci: începând cu creaţia materială – cam cum ar fi trecerea de la păpuşele de plastilină sau jocurile pe computer – la învăţături de calificare superioară; apoi continuând cu deplasarea – greoi la început, rudimentar – până la forme elevate de transport intercontinental; şi nu în ultimul rând – relaţionarea. Este cel mai greu să ne menţinem pe linia unor relaţii morale, pline de bun simţ, de demnitate împletită cu delicateţe, împletite la rândul lor însă cu fermitate, fără să confundăm nicidecum bunul simţ cu ipocrizia. Sau sinceritatea cu cruzimea. Şi toate celelalte pe care le ştim foarte bine.
Dar treptat învăţăm, consolidăm, practicăm neîntrerupt. Este de remarcat faptul că, de prin 1965 s-a generalizat înlumirea tuturor oamenilor: nimeni nu se mai poate retrage efectiv pe termen nelimitat – fie în sihăstrie, mănăstire, aşezări depărtate de lume (deşerturi, aşezări dincolo de Cercurile Polare, insule sau în inima pădurilor.
Ne universalizăm pentru cunoaştere. Şi cu asta cred că am spus totul.
Călătoria astrală a fost şi cel mai de seamă mod de cunoaştere al spiritelor care au venit în valuri la întrupare pe Pământ, în străvechimi. Nu numai, aşa cum am văzut deja, ca spirite întrupate în corpuri astrale, ci ulterior, în întrupări în corpuri fizice, continuând cunoaşterea din perspectiva unor astfel de întrupări. Întruparea fizică, pe Pământ, oferă spiritelor o viziune de nivel vibraţional mai scăzut decât întruparea astrală, adică aflată în spaţiul spiritual dintre percepţia globală prin corp astral (de vibraţie superioară) şi aceea a mamiferelor planetare – vieţuitoare cu nivelul cel mai ridicat din restul biosistemului planetar (adică înafară de om). La acest nivel, al omului, percepţia lumii este încă şi mai complexă: dacă din corpuri astrale spiritele umane sunt interesate de desfăşurări mai curând macro-modelatoare, din perspectiva sistemului corporal cu corp fizic corpul astral oferă impuls către studierea particularităţilor de profunzime ale câmpurilor, fluxurilor energo-materiale, ale biosistemului mărunt astral şi fizic.
Toate acestea aveau să joace un rol cu adevărat esenţial în formele de creaţie materială mentală în prima parte a istoriei omenirii, atunci când au venit spiritele umane în preajma Pământului, în această galaxie, din călătoriile lor spirituale din diverse spaţii din univers. În acele timpuri, corpul astral şi, implicit, călătoria astrală (zborul, plutirea astrală), ca mijloc obişnuit de cercetare chiar din întruparea fizică, avea să joace un prim rol: în care subtilul şi particularităţile profunde au constituit esenţa în creaţie – dar şi în deplasarea omului, în hrănirea lui osmotică, în relaţiile dintre oameni şi mai ales dintre oameni şi entităţile astrale ajutătoare.
Corpul astral nu este propriu doar omului şi nu este destinat doar cunoaşterii de care el are nevoie. Corpul astral (numit de noi şi emoţional) este cel care îşi pierde vibraţia (puţin, însă semnificativ) în implicările existenţiale curente. Şi tot el are puterea de a influenţa restul sistemului corporal de folosinţă curentă (de la corpul fizic până la corpul cauzal), aflat la jumătatea drumului vibraţional între corpul fizic (direct influenţat de cele fluidice) şi corpurile spirituale, aflate pe scara valorilor de-asupra corpului cauzal, aflate sub imperiul unor vibraţii mult mai înalte decât restul sistemului corporal.
Privită din acest unghi de vedere, călătoria astrală este o activitatea naturală a sistemului corporal, aşa cum este şi tractarea hranei, respiraţia, circulaţia sanguină, etc.: prin desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal şi intrarea în acea zonă (calotă, bandă, pată, punct) de autostabilizare vibraţională. În acest fel, deplasarea (sau călătoria) astrală este o modalitate de recăpătare a valorii optime a vibraţiei corporale personale, individuale a întrupatului, este o uşurare a drumului de destin în manifestare fizică a spiritului. O astfel de manifestare este greoaie la începuturile evoluţiilor. Spiritele sunt astfel ajutate să-şi deruleze mai uşor viaţa, acţiunile curente. Timpul de viaţă (destin) devine ceva mai îndelungat, astfel încât să se consolideze – nu numai să se înveţe – activităţi spirituale pe o perioadă de timp care anulează necesitatea întreruperilor pentru odihnă a spiritelor care pot lesne obosi.
(Se poate studia despre Zona de autostabilizare vibraţională la adresa
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html )
În funcţie de puterea spirituală şi de cunoaşterea generală acumulată, în cadrul călătoriei astrale cercetarea poate avea loc ori înainte de auto-stabilizarea vibraţională, ori după ea – în funcţie şi de necesitatea de cunoaştere: repede, în regim de necesitate sau după odihnă (restabilirea valorilor optime vibraţionale), adică după recuperarea vibraţiei în zonele, câmpurile astrale specifice populaţiilor spirituale, conform înaintării în evoluţie. În acest ultim caz, cercetarea poate fi făcută în amănunt, pe termen mai îndelungat, în funcţie de necesităţi.
Fiind o activitate normală pentru spiritele umane, cunoaşterea prin călătorie astrală a continuat încă mult timp după ultima glaciaţiune, atunci când a avut loc ultimul acordaj fin al vibraţiei corporale umane cu vibraţia medie planetară drastic diminuată, păstrând proporţionalităţile necesare câmpului de individualitate umană. În planul activităţilor proprii umane vom vedea în continuare şi alte elemente de destin, legate de hotărârea – cu grad înaintat de luciditate – a spiritelor umane în tema călătoriilor astrale, de fapt a tuturor activităţilor astral-mentale, în general.
Rezultă că astfel de căi de cunoaştere, călătoriile astrale cu prilejul pe care îl oferă pentru cunoaştere, sunt căi normale, naturale de manifestare, de înaintare spirituală. Nu le efectuăm aici, acum, pentru prima oară, ca şi cum trecutul nostru cunoscut s-ar fi pornit de la coborârea primatelor din copaci. Sigur că asemenea grupuri de evoluanţi – primatele în stare mai avansată de conştienţă creativă comparativ cu alte animale pământene – au fost şi sunt pe Pământ, dar nu au decât prea puţin de-a face cu spiritele umane creatoare conştiente înaintate, deja universalizate acum.
Am discutat şi vom mai discuta asemenea probleme aici, în temele noastre de studiu.
Ştim deja acum că suntem pe Pământ pentru a ne cunoaşte limitele superioare şi limitele inferioare, la acest nivel de vibraţie stelar-planetară. Cunoaşterea acestor limite individuale şi de grup spiritual, ca parte a unor mari blocuri spirituale piramidale, este o necesitate de înaintare în evoluţiile noastr: prin învăţătură şi aplicaţii, remodelăm periodic manifestările noastre, nu numai pe Pământ, ci la diferite nivele de vibraţie ale universului.
Avem nevoie mare de aceste remodelări, permanente perfecţionări ale unor manifestări anterioare, căci în eternitate rămânem învăţători şi ajutători puternici pentru generaţiile noi de spirite care intră în evoluţii: tot la fel ca şi copiii noştri pământeni, care se nasc, cresc, învaţă de la părinţi, profesori şi apoi oferă învăţătură şi ei, la rândul lor, celor care vin în urma lor.

CĂLĂTORIA ASTRALĂ FACILITEAZĂ RETROCOGNOSCIBILITATEA

Să reţinem că ceea ce numim desprindere sau călătorie astrală ne ajută la dezvoltarea cunoaşterilor în plan local, căci prin corpurile astrale pământene nu putem călători decât în subzona Universului Fizic în care se află Pământul.
Acest mod de evoluţie este specific însă doar zonei I a universului – nu şi celorlalte zone căci aici, la începutul evoluţiilor, rezidenţii umani – ai căror ajutători suntem cei care evoluăm aici, în această perioadă de joasă vibraţie – nu pot încă să călătorească fără frică, de la un sistem stelar la altul. O pot face numai însoţiţi de către îndrumătorii, coordonatorii propriului lor popor spiritual. Nici bazalii blocurilor spirituale piramidale, acele spirite care au cea mai puţină experienţă de trăire la nivelele joase de vibraţie, dintre toţi ajutătorii actuali, nu pot rămâne în zonă, în timpul etapei intuitive, fără această legătură cu structurile de autostabilizare vibraţională, ataşate planetei.
(Rugămintea mea este să nu facem confuzie între marile zone de vibraţie ale Universului Fizic şi zonele, mici, regionale, de stabilizare vibraţională. Voi mai reveni cu detalii.)
Însă toate spiritele venite din alte zone ale universului prin călătorie spirituală regresivă, sau din alte universuri, sunt în situaţia de a ţine cont de neputinţele naturale, normale, ale copiilor evoluţiilor – rezidenţii care evoluează în corpuri umane, urmărindu-ne acum din întrupările lor astrale, încercând să înveţe să facă tot ceea ce facem şi noi, între noi. Dar bunînţeles sub protecţia şi îndrumarea propriilor lor coordonatori.
Existenţa acestor mecanisme de autostabilizare vibraţională în apropierea planetei de naştere este absolut necesară pentru spiritele aflate la începutul manifestărilor lor prin corpuri (rezidenţii umani şi celelalte vieţuitoare pământene) cărora li se creează astfel de condiţii de recuperare a vibraţiei individuale, aşa cum am mai spus: pentru reducerea gradului de oboseală, în vederea acoperirii unei plaje substanţiale de consolidări ale manifestărilor lor pe plan local.
Obligativitatea păstrării acestor manifestări şi pentru ajutătorii umani veniţi pe Pământ este creată pentru a feri pe cei mai mici de dezorientări masive. Drept pentru care toate spiritele întrupate în sisteme corporale cu corp fizic sunt supuse unui şir general de fenomene corporale, parcurgeri de etape mari în ritmuri asemănătoare. Ajutătorii sunt supuşi aceloraşi reguli (uneori, pentru ei: chiar rigori) în cicluri derulate în cursul fiecărui destin, doar păstrând o proporţionalitate necesară cu nivelul mediu pe specie, atins în evoluţii.
De aceea, în funcţie de vibraţia planetară, toţi întrupaţii planetari trăiesc aproximativ la fel: se nasc, se hrănesc, se dezvoltă treptat prin acomodări, primesc învăţături pe măsura evoluţiilor lor, se reproduc, socializează şi trec în altă etapă: de odihnă, de învăţătură, de ajutor, în general asemănătoare.
Cu corpurile astrale, datorită sistemelor corporale legate de structurile de autostabilizare vibraţională, nu se poate depăşi subzona de vibraţie locală. Dar corpul astral are posibilitatea accesării mult mai uşoare şi rapide a memoriilor spirituale, ale căror segmente – mai cu seamă ale istoriilor planetare, ale destinelor realizate în ciclul prezent, pământean – le poate descifra uşor prin structurile proprii. Aceastea oferă impulsuri de reamintire: mai repede sau mai lent, în funcţie de vibraţia mede planetară şi de experienţa totală a spiritelor
Aşa cum spuneam, corpul astral, datorită vibraţiei sale superioare, poate facilita rememorări ale unor experienţe trecute. În funcţie de experienţa anterioară a cercetătorului, accesarea pământeană a trecutului poate fi realizată pe două căi:
– mental, direct din conştienţa corpului fizic, fără desprinderea corpului astral. Însă corpul astral are, şi păstrează permanent o funcţie de echilibrare emoţională, prin care cercetărul poate să păstreze controlul asupra stării sale vibraţionale: adică, frica, dezgustul, lipsa de acordaj vibraţional de orice fel scot conştientul din starea de cercetare, păzindu-l de oboseală excesivă şi de consolidarea stării de negativitate percepută astfel. Tot oboseala poate apare în caz de bucurie excesivă, fapt pentru care am numit echilibrare vibraţională – şi nu ridicare, înălţare. Căci înălţarea este bună, dar în echilibru, pentru a nu se forma – la polul opus – dezgust, intoleranţă faţă de alte activităţi curente, dar complementare, ale oamenilor sau ale altor vieţuitoare.
– prin călătorie astrală, în care cercetătorul intră mai mult sau mai puţin conştient. Foarte plastic spus, cei care au trăit în trecutul puţin expeperimentat ca mod de exprimare (limbaj), au numit în chip metaforic: răpire la cer. Schimbarea totală a percepţiilor în astfel de cazuri conduce la dezorientare, dar intuiţia arată asemănare cu cele ale… cerului, ale cerurilor din care venim pe Pământ. (Nu discutăm acum, aici, despre cazurile, rare de altfel, în care anumite persoane, prin destinul lor, au plecat definitiv în dimensiunile de ajutor planetar - paralele). Impresiile formează astfel ori încredinţări ale plecării efective în trecuturi îndepărtate sau accesării unor biblioteci astrale (numite Akasha, etc.). Se va forma treptat încredinţarea că astfel de evenimente sunt de fapt rememorări ale trecutului propriu fiecărui spirit în parte, care se înlănţuie pe tărâmul memorat astfel de amintirile celorlalţi semeni. Căci se termină epoca metaforizărilor şi intrăm deja în epoca realului concret: amintit sau direct trăit.
Tematica legată de retrocognoscibilitate este însă largă, pe multe nivele, necesitând studii foarte precise şi aprofundarea altor studii pe teme conexe. De aceea sunt şi foarte multe confuzii, împletiri ale realităţii percepute corect cu confuzii, denaturări rezultate din interpretări şi asocieri cu elemente ale vieţii noastre actuale, pe care o derulăm la nivele mult mai joase de vibraţie. Nivele joase care au creat un trecut imediat foarte întunecat, formator de multe dureri, frustrări, superficialitate în percepţii, încredinţări eronate, mai mult sau mai puţin conştientizate.
Să ne oprim deocamdată aici… altfel nu mai terminăm !!!
Vom discuta în continuare despre legătura directă între călătoria astrală şi destinul individual sau de grup spiritual.

DESPRE CĂLĂTORIA ASTRALĂ: ÎNTRE PRO ŞI CONTRA, ÎNTRE ŞTIUT ŞI NEŞTIUT

Deschid din nou subiectul călătoriei astrale, deşi nu vreau să ofer o şcoală de decorporalizare pe blogurile mele. Am foarte mari reţineri privind ajungerea ne-naturală la efectuarea călătoriilor astrale conştiente, lucide, iar din cele de mai jos veţi deduce de unde porneşte, şi se întăreşte, această reţinere. De precizat este numai faptul că nu sunt câtuşi de puţin împotriva cunoaşterii pe această cale, dar nu încurajez decât în măsura în care se simte că omul are, şi-a câştigat sau luptă fervent pentru cucerirea totală a bunului său simţ.

LUCRURI DEJA DISCUTATE. ŞI NU NUMAI…

În articolul Călătoria astrală, cu adresa:

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html

am pornit în discuţii după studierea unor noţiuni generale privind sistemele corporale: adresa

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/search/label/Sisteme%20corporale

Apoi am amintit pe scurt despre folosirea călătoriei astrale în zorii civilizaţiei umane: în Lemuria şi Atlantida, în condiţii de vibraţie planetară foarte înaltă şi astfel cu posibilităţi de constituire a unor corpuri mult mai puternic energizate decât cele pe care le avem acum. Astfel de corpuri, pe care le avem azi, de vibraţie mai mică, au fost benefice şi pentru oameni, şi pentru mamifere, în general, şi graţie lor întregul biosistem pământean a putut supravieţui perioadei de vibraţie joasă pe care întreaga galaxie a străbătut-o în ultimele 10 milenii. În condiţiile străvechi de vibraţie planetară deosebit de înaltă, în condiţiile folosirii acestor corpuri cu putere de vehiculare a energiilor deosebit de mare, călătoria astrală a fost principala cale de cunoaştere detaliată a particularităţilor structurale, energetice, vibraţionale ale întregii planete, a sistemului planetar al stelei care ne guvernează planeta, al întregii galaxii.

Discuţiile istorice despre călătoriile astrale ale omenirii în străvechimi sunt doar la început; cel puţin un an vom discuta în continuare despre astfel de cunoaşteri lemuriene şi atlante, apoi contemporane.

PUŢINĂ ISTORIE ŞTIUTĂ ŞI MAI PUŢIN ŞTIUTĂ…

Am discutat în articolul menţionat, pe scurt, despre perpetuarea practicării cu uşurinţă a călătoriei astrale, a visului conştient, lucid, chiar şi mult timp după ultima glaciaţiune, chiar dacă vibraţia medie planetară a fost mult mai mică decât înainte de glaciaţiune. Chiar această vibraţie scăzută a condus la modificarea comportamentului uman, mai cu seamă pentru cei care au experienţă foarte mică la nivele de vibraţie joasă ale universului. Dar chiar şi cu astfel de comportament, prin exerciţii asidue din cea mai fragedă pruncie, călătoria astrală era o adevărată meserie pentru ei. Cei care au acaparat puterea au ştiut că „zeii”, adică entităţile astrale, nu se vor amesteca în cele pe care oamenii le vor face pe Pământ. Au ştiut bine asta chiar din activităţile, din călătoriile lor astrale. Şi astfel au creat, fără regrete sau remuşcări, structuri ale puterii – şi subtile, şi grosiere în acelaşi timp – unde arta războiului s-a împletit mereu cu arta „visării lucide”.

Treptat însă lupta brută şi-a rafinat armele, iar mental-astralul a fost abandonat din neputinţa menţinerii formelor ramificate ale acţiunilor astrale (acţiuni care constau în provocarea slăbirii sistemului corporal uman până la întreruperea vieţii umane). Creşterea volumului activităţilor umane creatoare şi distructive în acelaşi timp, a condus şi la necesitatea dezvoltării gândirii umane, ceea ce a diminuat şi mai mult energiile mental-astrale.

Însă călătoria astrală a fost păstrată şi dusă mai departe pe cel puţin două căi:

– pe calea înfiinţării şi perpetuării unor societăţi secrete – vânate mai mult sau mai puţin sau folosite de către oficiali;

– pe calea practicii şi perpetuării în popor, prin învăţături oferite unor oameni de mare putere spirituală, oameni fără rang social, ascunşi în popor sau aflaţi în marginea aşezărilor umane, sub formă de vraci, tămăduitori, solomonari…

Nu am discutat până acum, în cadrul acestui subiect, despre marii ajutători întrupaţi ai popoarelor – cei pe care îi numim în aceste studii moşii popoarelor. Activitatea lor însă s-a bazat pe călătoriile astrale şi au încurajat, în echilibru însă, folosirea ei doar în cazuri absolut necesare, şi numai de către oameni cu destulă experienţă ca spirite întrupate, având şi ei înşişi evoluţie înaintată, fiind la rândul lor, alături de moşi, ajutători spirituali ai popoarelor.

În calitate de urmaşi ai geţilor (dacilor) este necesar să susţinem măcar noi, cei care acceptăm şi înţelegem călătoria astrală – chiar dacă de multe ori doar intuitiv şi nu neapărat practicanţi, faptul că geţii nu au fost nişte sinucigaşi – chiar şi în numele unor zei, în numele unei credinţe într-un zeu atotputernic, bun şi înţelegător. Ideea practicării aruncării semenilor – chiar şi de bună voie – în suliţe, pentru ca sufletul celui decedat astfel să ducă doleanţele semenilor săi către zeu, este întrutotul asemănătoare ideii conform căreia creştinii au fost numiţi canibali de către reprezentanţii altor religii. Exprimarea metaforică a multor lucruri, evenimente, sarcini, etc., era des folosită în trecut, mai ales în cazul popoarelor cu o mare bogăţie de expresie sufletească.

Nici un creştin nu şi-a omorât semenii în deplinătatea puterilor mintale şi a încredinţării religioase că astfel va consuma trupul lui Christos şi sângele său.

Nici geţii nu-şi aruncau semenii în suliţe, dar practicau – aşa cum am mai spus, când era nevoie de cunoaştere aprofundată – călătoria astrală, adică metaforic vorbind: aruncarea sufletului omenesc, sufletului propriu, în suliţele soarelui, ADICĂ: ZBORUL SUFLETULUI CĂTRE UNIVERSUL ÎNCONJURĂTOR, UNDE PRIMUL SĂU PAS ESTE LUMINA SOARELUI…

Ceea ce este cu totul altceva…

Adică, călătorie astrală…

Vis conştient, lucid.

Străinii de poporul get au înţeles ce au putut.

NOI, AZI, AVEM SARCINA DE ONOARE SĂ REABILITĂM MEMORIA PROPRIILOR NOŞTRI STRĂMOŞI.

CARE NU AU FOST NICIDECUM NIŞTE BARBARI.

PRACTICI, ÎNCREDINŢĂRI…

Se fac cursuri pentru a învăţa călătoria astrală. După părerea mea este nevoie de mult simţ al măsurii pentru a oferi o şcoală de calitate. Căci călătoria astrală poate să fie folosită de oameni care au mult bun simţ, dar şi de oameni care îşi doresc să înveţe şi să practice cu perversitate. Este bine că oamenii devin curioşi, înţelegători privind sfera celor nevăzute, în timpurile pe care le trăim, când mulţi rămân în puterea neîncrederii şi băşcăliei naţionale privind orice lucru serios.

Din nefericire, mulţi iau în serios asemenea practici pentru spionaj, pentru a se război din orgoliu şi sete de putere cu cei pe care îi duşmănesc.

Vibraţia medie planetară este în creştere şi mulţi oameni de foarte bună credinţă păşesc pe această cale, astfel încât media celor buni şi paşnici va creşte foarte mult în perioada următoare.

De aceea veţi înţelege reţinerile mele naturale de a nu discuta prea mult, chiar dacă răspund la întrebări în mod delicat. Deschid acest subiect, dar cu amendamentul că îl voi dezbate doar în limitele bunului simţ, iar dacă o fac, este pentru că cititori cu bun simţ şi respect autentic caută răspunsuri la întrebări pe care şi le-au pus de mult timp.

Acest subiect continuă să fie privit ca fiind controversat, neclar. De aceea subiectul ca atare este de multe ori considerat neadevărat, imaginar. Nu vreau să accentuez latura negativă a unor astfel de gândiri. Vreau doar să precizez.

Unii oameni au învăţat să efectueze călătorii astrale în mod conştient, lucid, pas cu pas, prin propria lor voinţă. Alţii o fac spontan – tot atât de natural precum ne este şi alunecarea în somn şi vis. Somn (şi vis) care este o călătorie astrală cu scop natural precis, chiar dacă nu neapărat conştientizat ca atare: atunci când îşi pierde din vibraţia normală, corpul astral ne este atras în regiunea (semisfera, banda, pata, punctul – în funcţie de necesităţile de destin ale fiecărui spirit întrupat) de autostabilizare vibraţională. Amănunte veţi găsi tot în prima detaliere (articol menţionat mai sus) despre călătorii astrale.

După ce are loc echilibrarea vibraţională a corpului astral, el poate să se desfăşoare cu mai multă uşurinţă şi atunci avem în conştientul nostru desfăşurarea a ceea ce numim vis: activitate desfăşurată împreună cu entităţile ajutătoare astrale, cele căre nu au corp fizic, ci sunt întrupate direct în corp astral, şi care ne oferă învăţături legate de desfăşurările noastre viitoare, imediat viitoare sau pe termen mai lung. Conştientul poate reţine sub formă de premoniţie mai multe sau mai puţine elemente, după cum învăţăturile de destin se află în faze preliminare, de mijloc sau finale (experienţă mai puţină, medie sau mare). Cultivarea unei vieţi calme, liniştite, desfăşurată cu curaj şi mai ales încredere în forţele proprii poate conduce la păstrarea unei vibraţii înalte şi astfel la trecerea naturală spre practicarea acestor călătorii astrale, pentru cunoaşterea detaliată a lumii în care trăim.

Călătoria astrală nu a rămas în puterea tuturor oamenilor, mai ales în vremurile de minimă vibraţie planetară. Dar chiar şi în această perioadă, de după începutul creşterii vibraţiei planetare (perioadă pe care o trăim acum), oamenii au impresia că nu pot face faţă oricăror evenimente născute din neînţelegerile dintre ei înşişi: şi astfel îşi pot face rău unii altora, mai mult sau mai puţin conştient. Odată cu creşterea puternică a vibraţiei planetare, pe măsura acumulărilor, în structurile corporale, de materii şi energii de înaltă şi din ce în ce mai înaltă frecvenţă, corpurile noastre astrale se vor energiza din ce în ce mai mult, păstrând activităţile treptat spre conştientul nostru, ordonându-ne treptat etapele de lucru naturale, în desfăşurarea lor naturală. Aceste lucruri sunt necesar a fi luate acum în considerare.

Este bine să avem cunoştinţă de ele, pentru a nu ne speria atunci când corpurile noastre sunt pregătite şi activităţile corpului astral încep să se desfăşoare conştient. Ele vor fi rare la început, dublate de momente în care nu putem avea controlul nostru asupra fenomenelor însoţitoare, chiar dacă suntem deja obişnuiţi cu majoritatea lor. Momentele în care sistemul nostru corporal se află în puncte de maxim sau de minim ne pot strica echilibrul deja cunoscut: punctele de minim ne pot arunca în deznădejde, căci nu mai putem efectua anumite faze, controlabile în perioada imediat anterioară. Punctele de maxim ne pot dovedi că astfel de decorporalizări nu le putem ţine în frâu întotdeauna, acţiuni spontane putând să ne dezorienteze deseori. Toate la un loc ne pot face să ne pierdem încrederea, deşi la mijloc nu sunt decât cunoaşteri şi necunoaşteri.

Tocmai de aceea există ajutători în preajma noastră, întrupaţi în mijlocul nostru, ca oameni, sau ca entităţi astrale (îngerii noştri, aşa cum îi numim în popor), care ne pot ajuta, orienta, susţine. Mai ales în primele reuşite de acest fel, când suntem dezorientaţi de multele texte citite, speriaţi de faptul că mulţi au perceput la trecerea prin „hornul” de deplasare, de ieşire în câmpul planetar, tot felul de entităţi care ne-ar înconjura cu ură, provocându-ne frică, trăgându-ne înapoi.

Am mai discutat şi voi pomeni acest lucru ori de câte ori va veni vorba: hornul nu este decât percepţia clară şi în amănunt a străbaterii sistemului corporal şi câmpurilor aferente corpurilor din sistem, până la detaşarea completă a corpului astral de restul sistemului nostru corporal. Este o percepţie de început, de regulă, atunci când omul nu este obişnuit cu percepţii de acest fel, iar senzorii corpurilor sale înregistrează pas cu pas tot ceea ce se desfăşoară, simţurile fiind acutizate de curiozitate şi în acelaşi timp frica de noutate.

Tot prima dată – sau ori de câte ori facem o pauză lungă în care ne putem dezobişnui de senzaţiile deja avute o dată – se poate percepe un alt fenomen: amprentările pe care le purtăm cu noi, în câmpurile noastre, la diferite nivele de vibraţie. Frica de noutate duce la diminuarea – mică, dar existentă – a vibraţiei corpurilor, în cascadă, la trecerea corpului astral care se detaşează. De aceea, în funcţie de vibraţia medie a fiecărui om în parte, limitele maxime şi minime ale fiecărui segment de vibraţii corespunzătoare fiecărui corp astfel străbătut, determină percepţia unor amprentări de vibraţie mai înaltă sau mai joasă, în funcţie de vibraţia generală a omului. Dar şi a mediului înconjurător, care ne amprentează.

Să detaliez. Dacă omul are o vibraţie generală înaltă, amprentările de vibraţie joasă din mediu sunt stinse, iar percepţiile sunt foarte clare în segmentul înalt: percepe entităţi albe, sidefii, aude sunete de clopoţei – înalte – simte parfumuri de medii pe care le considerăm plăcute. Nimic nu pare a-l ataca, nimic nu pare rău într-o lume calmă, liniştită, un vârtej care oferă încredere şi bucurie de călătorie. Ieşirea este zbor… joacă în infinitul care înconjoară plăcut, tandru şi bucuros… Este către cerul senin, chiar dacă apoi un întuneric relativ pare a ne înconjura: un fel de cer de culoare indigo, în care stelele par la prima vedere mari şi galbene-aurii. Întoarcerea este către Pământ, cu cercetare curioasă, cu bucuria ajutătorilor în jur, cu care face cunoştinţă… deşi simţământul este acela că ne cunoaştem de o viaţă!! Învăţăm că „îngerii” nu au „aripi” şi ni se explică valurile de energii ale câmpurilor lor dense pot fi percepute uneori ca nişte aripi, indiferent dacă îi percepem ca sfere de lumină sau cu forme cunoscute, umane.

Şi mai departe, fiecare va învăţa ceea ce are în destin să înveţe, să aprofundeze, de fapt. Căci suntem pe Pământ pentru a aprofunda multe cunoaşteri pe care le avem deja, pentru a ne ridica calitatea tuturor celor pe care le putem face, gândi, vorbi.

Dacă vibraţia este mai scăzută, o parte din amprentările mediului sau chiar ale noastre, cu propriile noastre frici, temeri, imposibilităţi, potenţiale lipsuri în abilităţi vor rămâne un timp mai îndelungat în câmpul energo-material al fiecărui corp din sistemul propriu. La trecerea plină de reţineri, frici, temeri prin aceste câmpuri percepem toate amprentările – apariţii care iau forme animale, vegetale, umane, asociate fiind unor elemente de mult uitate, dar păstrate în memoriile care se activează rapid, trecând de la una la alta. Se poate percepe ceva asemănător cu mişcarea prin câmpuri, propria deplasare determinând percepţii de mişcare a lor şi impresia de urmărire. Sunetele devin prelungi şi groase, sunetele înalte şi vesele de clopoţei (descrise anterior) devin dangăte lugubre de clopote… Nici clopoţei nu sunt – nici clopote bătând pe-o dungă (a mort, aşa cum suntem obişnuiţi de la bisericile noastre – de altfel o moştenire care vizează exact acest fenomen perceput la limita dintre somn şi trezire): sunt numai sunetele fundamentale ale propriilor noastre corpuri, din care majoritatea nu se percep în mişcarea prin câmpuri, ci se percep doar cele de frecvenţele apropiate de vibraţia pe care o are în acel moment corpul astral al călătorului.

Obişnuinţa cu astfel de călătorie conduce la intrări ulterioare direct în acţiune, fără să mai fie percepute trecerile prin câmpuri. Se ia legătura imediat cu entităţile astrale şi nu se mai sperie de nimic, totul devenind o activitate de rutină.

Întrebări frecvente se referă la modalităţile de intrare în călătorie astrală.

Unii folosesc o respiraţie intensă abdominală, alţii se liniştesc complet, diminuându-şi respiraţia.

Semnele prin care omul se încredinţează de faptul că este „afară” în mod conştient sunt şi ele diferite de la om la om. Daca omul nu se poate situa la "tavan" crede că nu a fost în călătorie astrală, pentru că aşa a auzit sau aşa a citit că se văd alţii. Alţii nu se gândesc la amănuntele acestea şi sunt atenţi la ceea ce văd ei personal, la ceea ce percep pas cu pas.

Unii numesc călătoria astrală "meditaţie" – alţii o numesc direct: călătorie astrală. Este deosebire între meditaţie şi călătorie astrală, căci meditaţia poate să nu fie chiar aşa de profundă şi omul să nu ajungă la detaşare. Dar intrarea în starea cerebrală „alfa” poate declanşa de multe ori un tip de activitate mentală care nu este călătorie astrală, dar în care stare omul poate vedea, cunoaşte multe elemente profunde, pe care cu mintea sa, activând memoriile sale, nu are de unde le cunoaște. Aceasta este o activitate a corpului mental, pe care creierul o poate decodifica în stare de relaxare şi de vibraţie medie ridicată. O activitate care se foloseşte de senzorii acestui corp – corpul mental – şi se echilibrează prin senzorii corpului astral (emoţional), în condiţiile în care acesta din urmă rămâne fix în interiorul sistemului corporal. Se pot percep şi înţelege elemente de mediu natural, social (evenimente trecute, desfăşurate simultan sau viitoare – ale planificărilor sau rezultantelor evenimentelor cumulate ale trecutului şi prezentului).

Aceasta poate fi numită mentalizare, spre deosebire de călătoria astrală sau de gândire.

În meditaţii de multe ori are loc o împletire a activităţii mentale cu activitatea astrală.

Să ne oprim deocamdată aici, reluând cu detalii astfel de discuţii despre mentalizare cu alte prilejuri. Activitatea mentală poate să fie uşor denaturată, datorită faptului că noi, oamenii, ne-am obişnuit să ne imaginăm ceea ce gândim, în viaţa noastră curentă. Este normal şi este foarte bine să facem acest lucru. Dar influenţele unei asemenea activităţi pe care o desfăşurăm în mod normal zilnic, foarte des de-a lungul aceleiaşi zile, rămân întipărite în memorii şi apar astfel influenţe în timpul mentalizării. De asemenea, se asociază ceea ce am citit, cunoscut, văzut şi auzit cu elementele pe care ni le propunem spre cercetare, ceea ce diminuează rata de percepţie a realităţii elementului, evenimentului cercetat. De aceea este bun exerciţiul de meditaţie fără vizualizare, la începuturile activităţii, pe termen chiar îndelungat, dar totuşi nu chiar foarte îndelungat, pentru a nu pierde din vedere ţelul cunoaşterii. O astfel de fază de alungare a cunoaşterii anterioare este punct de referinţă în foarte multe scrieri vechi, dar cunoaşterea acelor oameni din străvechimi nu s-a oprit ci, după un astfel de exerciţiu de durată, de golire momentană a minţii, mentalul s-a curăţat şi omul a putut să fie astfel convins de adevărul celor percepute de el. Astfel ajunge să-şi conducă singur mentalul, percepţiile vizuale şi auditive mentale şi astrale, exact aşa cum azi privind un film înregistrat pe PC, derulându-l înainte şi înapoi pentru a studia amănunte, detalii ale evenimentelor, elementelor cercetate.

De regulă, este bine ca cercetarea noastră să nu se axeze doar pe o latură, un aspect al realităţii studiate, ci să se extindă studiul din multe alte puncte de vedere, pentru ca studiul să se contureze în complexitatea sa, creând un covor bogat reprezentat al elementului studiat.

Iată aşadar că este mai important să explic lucruri care pot aduce liniştirea şi încrederea omului cercetător, pentru momentul în care acest eveniment se petrece în mod natural, decât să încerc să ofer lecţii care pot să nu fie de folos majorităţii cititorilor mei. Este deosebit de important să oferim cunoaştere şi liniştire sufletului omenesc, încurajându-l pe calea experienţelor sale naturale. Vom mai discuta despre acest subiect, în detaliu, studiind istoric folosirea călătoriei astrale în etapele cele mai importante ale omenirii.

Din viata mea: IGNORANTA vs. CUNOASTERE

 Ignoranta... Dogmatism... 

Curiozitate... Dorinta de cunoastere...

Da, m-am gandit la acest cuvant: ignoranta.  Ignoranta este necunoastere dublata de pasivitate, de indiferenta, de un fel de indolenta... Nepasare... Este o sfera foarte cuprinzatoare, pe la extremitatile careia se afla si sfera dogmatismului, cei care se intereseaza pentru a denigra, a distruge raul din radacina - sa nu cumva sa mai faca pui...
As fi vrut sa spun ca educatia comunista isi face uneori simtita dur prezenta, la toate nivelele, sau doar la unele dintre ele. Este tot atat de drept ca tot pana in 1989 citeam jumatate din atelierul de proiectare, pe furis, "Viata dupa viata" a lui Mooddy si "Amintiri despre viitor" a lui Daniken, altele asemanatoare...
Dar si cei care nu au trait comunismul sunt la fel - ametiti si dusi cu vorba de traiul bun. La noi - de lupta pentru subzistenta, desi aici , la capatul palierului comunist, a fost si traiul bun cu lupta acerba pentru pastrarea privilegiilor cu greu obtinute... Care continua cu spor si azi..
Da, suntem la "5 minute de Evul Mediu" asa cum foarte frumos si-a intitulat blogul dl. Adrian Cioflanca... Din foarte multe puncte de vedere...
Denigrarea absoluta, bascalia celor care cu o mana mangaie cunoasterea si cu cealalta o injunghie... toate fac parte din aceeasi categorie... Ar fi bine sa nu acuzam religiosii sau patriotarzii de razboaiele lor exclusiviste, caci dogmatici constienti sau involuntari sunt la toate nivelele si inca se alimenteaza reciproc, invatand unii de la altii, dar negandu-se unii pe altii. De fapt intra in aceasi categorie, cred eu.
Dar este de inteles (nu si de incurajat !!), sunt etape pe care fiecare le parcurgem mai repede sau mai incet, cu pasi inainte si cu pasi inapoi... Este normal, desi nu demn de dezvoltat. Fiecare palier al vietii noastre este asemanator, nu numai aspectul discutat, al scrierilor de acest fel.
Am hotarat sa fac parte dintre cei care construiesc cunoasterea pentru sectoare mai putin explicate, in mijlocul celor care vor sa o aiba si a celor care vor sa si-o aprofundeze.  Ma bazam poate pe faptul ca cei care nu o doresc se vor duce in alta parte, dar daca o vor dori vreodata - vor sti unde sa gaseasca ce le trebuie. Realitatea m-a pus fata in fata cu acest aspect: "Taiati raul din radacina, sa nu cumva sa mai faca pui !!!"  Nu eram pregatita pentru asa ceva, eu eram pregatita pentru a raspunde cu multe alte cunoasteri, pentru aprofundarea carora am stat la studiu 10 ani. In 1998 mi s-a propus sa public la ed. TEORA si am simtit ca nu sunt pregatita sa raspund la intrebarile care cel putin mie imi veneau in minte. In 2008 am facut primul blog, pentru ca deja aveam puterea sa nu ma mai limitez la o carte. Incurajata de oameni cunoscuti si necunoscuti din lume, am inceput sa scriu.
Azi incerc sa raspund celor care ma denigreaza, in loc sa imi vad de studiu mai departe... Incerc sa ma rup de incercarile de a demonstra ca  ceea ce fac este real, studiat, explicat pe indelete. Este o experienta din care acum, in saptamanile acestea, pot sa grupez studiile si sa remodelez astfel incat sa se studieze detaliile doar de catre cei care chiar doresc acest lucru. Ceilalti vor dori mai tarziu, si vor sti unde sa gaseasca.
Se si profita foarte mult de faptul ca cei care prezinta noutati nu au o experienta gata formata de organizare a materialului prezentat. Se confunda cu materialele deja trecute prin multe maini, organizate in fel si chip, dupa necesitati diverse. Se denigreaza fara sa se inteleaga, se acuza fara principii serioase.
Am invatat ca este o mare diferenta intre a fi sensibil si a fi nepasator. Cred ca numai cei care au trecut prin asa ceva pot intelege dincolo de cuvinte, ATENTIE: Sensibilitatea nu este de loc bine sa fie inlocuita cu indiferenta, caci astfel se atrag puncte de indiferenta in orice fel de cautare spre studiu!! Imi pare rau ca aceasta intelegere lipseste deocamdata din patrimoniul multor cercetatori de acelasi fel cu mine. Ar trebui cautata puterea de a reveni la echilibru, dupa tulburarea inerenta, cat mai repede, intrand in armoniile naturale. Parerea mea este ca meditatia pentru gasirea armoniilor nu este doar pentru relaxare, asa cum o iau multi oameni azi, ci pentru gasirea unor modalitati de revenire cat mai rapida in mijlocul greutatilor inerente ale vietii. Este un subiect care merita mai multa atentie.
Sa ma opresc aici. Voi cauta sa ma retrag din discutii pe alte bloguri, sa-mi vad de treburile mele, care si-au incetinit mult ritmul din cauza imprastierilor de acest fel.