30. RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DVS. PRIVIND MOȘII

Să mai lămurim încă o dată câteva aspecte legate de acest subiect, prezentate sub formă de întrebări.

1. DACĂ OMUL NU CUNOȘTEA ÎN TRECUT BĂTRÂNEȚEA NEPUTINCIOASĂ, CUM S-AU NUMIT EI MOȘI?

În primul rând ei nu s-au numit pe ei înșiși Moși, de la începutul vieții lor – deși acești oameni știau bine că vor ajunge extrem de bătrâni la un moment dat – că se vor naște și vor trăi ca ajutători planetari înafara societăților lor natale, și că vor deveni, atunci când va fi necesar, îndrumători ai oamenilor din societățile de pretutindeni un timp extrem de îndelungat. De regulă erau cunoscuți toți ajutătorii planetari ca pădureni, munteni și insulari, deși oamenii nu îi numeau nici așa, doar pentru simplul fapt că, înainte de ultima glaciațiune (dar și un oarecare timp după ultima glaciațiune) oamenii nu erau ”numiți” căci nu foloseau vorbirea – graiul articulat – între ei, chiar dacă cunoșteau bine toate sunetele Pământului și din toată galaxia, precum și moduri diferite de articulare a sunetelor între ele, în mod coerent și logic, așa cum gândim și vorbim acum. Dar nu aveau atunci nevoie de grai articulat, căci sistemele lor corporale emiteau în mod natural (la fel ca și acum, și în orice timpuri) un set de sunete împletite care prezentau de la sine caracteristicile evolutive și sarcinile de destin ale oricărui întrupat, permanent: este ceva destul de greu de conceput pentru noi, dar acest fel de prezentare este întotdeauna valabil; doar lipsa actuală (temporară) a capacității noastre de a percepe și folosi asemenea percepții conduce la înțelegerea și acceptare cu foarte multă greutate a acestui fel specific oricărui întrupat în străvechimi. 

Așadar o parte a ajutătorilor planetari cunoscuți în trecut astfel (pădureni, munteni și insulari) au rămas într-o viață lungă, fără pauze de întrupare, începând cu perioada dinainte de PENultima glaciațiune: adică au rămas și au fost numiți, milenii mai târziu, Moși. Oamenii de pretutindeni i-au cunoscut de la bun început, direct, după derularea specială a sarcinilor lor în timpul Paznicilor din străvechimi, departajându-i de alți ajutători planetari asemănători în vremurile nașterii și tinereții lor: așadar ceilalți au rămas însă mai departe pădureni, munteni și insulari cu viață normală pentru ajutătorii generali planetari (20-30.000 ani de regulă, paznicii cca. 40-50.000 ani maximum, Moșii cca. 2-3 milioane de ani în medie). Erau vremurile în care oamenii se pregăteau pentru etapa lor de manifestare preponderent fizică, ce urma să vină după ultima glaciațiune. În această etapă pregătitoare, oamenii au fost ajutați de cei ce vor deveni Moșii de mai târziu: să se folosească de diferite feluri de manifestări care vor apare când creația materială mentală urma să fie înlocuită cu creația materială fizică: adică atunci când aveau să creeze numai folosind materiale din corpul planetei (pământuri, metale, cristale, lichide și gaze) sau corpurile altor viețuitoare (lemn, fibre vegetale, oase, piele și tendoane, grăsimi animale).

Moșii așadar nu au fost Paznicii din străvechimi – așa cum pot apărea confuzii, Paznicii urmăreau, analizau și supervizau sau corectau activitățile pe care le realizau oamenii din așezări sub îndrumarea celor care în viitor vor deveni Moșii de popoare. Să-i numim noi acum încă de la asemenea începuturi: Moși – pentru a le oferi poziția clară în formele de ajutor oferit și oamenilor, înafară de ceilalți pădureni, munteni și insulari ajutători, forme de ajutor pe care le-au oferit oamenilor pe lângă cele pentru planetă și biosistemul ei. 

Sarcina de corecție pe care au avut-o Paznicii nu a însemnat că ei ar fi avut o evoluție superioară tuturor – așa cum am putea gândi azi – căci mare parte dintre Moși au fost și sunt coordonatori ai evoluțiilor din această zonă a universului în care se află galaxia noastră, deci cu evoluție mult mai multă decât Paznicii. Paznicii au trăit așadar mult mai mult decât oamenii din așezări (care trăiau în medie cam 10-15.000 de ani), dar nu și mai mult decât Moșii, să reținem acest lucru. 

Am mai spus că ideea și exprimarea ei – care nu a fost însă general valabilă, la toate popoarele – de a-i numi Moși, Bătrâni, Patriarhi, este relativ nouă, după ultima glaciațiune. La început au fost Părinți: pentru primii copii ai lor după ultima glaciațiune; dar cu timpul, când au trecut câteva generații de oameni-copii ai Moșilor, dânșii nu îmbătrâneau și nu mureau – lucru binecunoscut de toate spiritele umane, care aveau încă cunoașterea deplină a tuturor celor dinainte și a tuturor celor ce aveau să vină. Abia atunci, după câteva generații, au fost numiți Bătrâni, Moși, dar fără să răspundă unor idei de neputință, pe care le-am avea azi cu corporalitatea noastră degradată, ci unor convingeri legate de omul-ajutător foarte vechi aflat în viață încă, care a strâns și păstrat enorm de multă cunoaștere. Oamenii ajutați de dânșii știau că vor pierde treptat pe cunoașterea lor străveche, în timp ce Moșii strângeau cunoaștere și înțelepciune în continuare și îi învățau permanent și pe ei, pe oricine din jurul lor. Oamenii nu aveau numai cunoașterea trecutului și viitorului, alături de folosirea experienței lor pentru clădirea unui prezent ideal pentru situația lor momentană pe Pământ, dar mai erau în cunoașterea lor și elemente pe care azi le numim:

– spațiu: ceea ce putea fi atins de om, de oamenii de pretutindeni;

– hiperspațiu: spațiul aflat dincolo de stelele pe care omul le putea vedea cu ochii lui fizici, dar le putea cunoaște și studia cu vederea mentală sau prin călătorie astrală;

– subspațiu: domeniul undelor de frecvență rară în viața obișnuită a omului, folosibile de el în comunicații, dar pe care Moșii le foloseau pentru a trece într-o anumită formă de hiperspațiu – dincolo de lumea oamenilor, adică aceea a pământurilor paralele de deasupra spațiului oamenilor: sau a cerurilor de dincolo de spațiul ce poate fi atins de oameni cu mâna sau cu privirea sa fizică sau mentală. 

Așa era pe vremea în care omul nu se dezobișnuise încă a înțelege cele mai profunde elemente ale vieții sale: eternitatea sau infinitatea. 

Noi am uitat la un anumit moment al vieții noastre grele de toate cele îndurate, dar de Moși, zei, Dumnezeu – nu. După ce am trecut prin etapa în care i-am crezut a sta în ”nori”, sau pe Lună, sau pur și simplu în Cer, am ajuns să înțelegem puțin – dar treptat din ce în ce mai mult – despre ”spațiile” lor: spații, dimensiuni paralele, hiperspațiu, etc., înțelegând (este drept, rudimentar) noțiuni de călătorie prin hiperspațiu sau subspațiu, apoi cumva folosindu-le pe amândouă, dar punându-le în aceeași ”oală” cu civilizațiile extraterestre de tip uman, care ar fi ajuns atât de dezvoltate tehnologic încât pot manipula spațiul și timpul, alături de o inginerie genetică prodigioasă.

De fapt pare a fi așa, deși nu este așa: în primul rând pentru că nu acceptăm faptul că nimic nu este de fapt tehnologie, nimic nu este inginerie genetică cu referire la Moșii cu o experiență uriașă în evoluția lor proprie, pe care o parcurgem și noi treptat ajutați de dânșii, ajungând în eterna viață a spiritelor la aceeași experiență pe care o au au ei azi – bineînțeles însă neputând să atingem însă experiența lor întrucât nu există niciodată limite în evoluție: noi înaintăm – ei înaintează la rândul lor. Și astfel avem permanent siguranța că putem fi etern ajutați, sprijiniți, îndrumați în propriile noastre evoluții. 

2. AU ÎNVĂȚAT DE LA MOȘI OAMENII SĂ DUCĂ RĂZBOAIE?

Cu referire la faptul că Moșii au acceptat luptele la început (cu perșii, cu romanii), să reținem faptul că ei nu au învățat oamenii să lupte: spiritele umane au venit pe Pământ cu o experiență deosebit de bogată în folosirea războiului – de la revolte spontane la arta războiului, cu toate sensurile lui negative și pozitive. Nu era necesar să învețe ei aici așa ceva, dar este de menționat faptul că, în evoluțiile anterioare, în locurile de unde vin toate blocurile spirituale care evoluează azi pe Pământ (care compun aproximativ 80% din populațiile umane de azi) și unde evoluțiile lor sunt foarte avansate, spiritele uită de astfel de manifestări specifice locurilor cu vibrație foarte joasă – pentru că nu le mai folosesc. Dar ele păstrează, în manifestările lor în spații cu vibrații joase și foarte joase, manifestări agresive, concurențiale cu orice preț, din etapele anterioare (animalice, începătoare în etape puțin creative, cu manifestări de haită, de turmă, înainte de a învăța să conlucreze). Venind aici, în această subzonă a universului, unde vibrația este foarte joasă și scade încă mult mai mult în anumite perioade, spiritele trebuie să se descurce în astfel de condiții planetare și, uitate fiind însă și manifestările cu vibrație foarte înaltă, nu mai văd altă soluție pentru rezolvări curente decât agresiunea și războiul care cuprinde toate formele cele mai joase de manifestare. Mai ales când este vorba despre probleme de relaționare care apar pe o planetă micuță cu o populație uriașă. Dar Moșii nu au dreptul, și nicio intenție, dorință de fapt înțelegând sensurile evoluțiilor și etapele sale, să se amestece în manifestările de acest fel ale oamenilor – pentru care au tot respectul, căci pentru asemenea situații de altfel au și venit spiritele aici, pe Pământ: pentru a și le reaminti și a le înlocui/corecta în timp cu cele mai noi și bune, și frumoase modalități de conviețuire, de conlucrare, de înțelegere, căutând cu toții soluții pașnice și ajutându-se reciproc să le pună în practică. Să fie pentru toți, în evoluțiile lor viitoare, o atenție permanentă pentru conservarea vieții oricăror viețuitoare (necreatoare și creatoare deopotrivă) și oferirea de ajutor oricui pentru a-și continua viața și sentimentele proprii, trăind împreună într-o armonie din ce în ce mai înălțătoare… Așa cum se petrec lucrurile acolo de unde au venit pe Pământ. 

În țara noastră, Moșii au îndrumat oamenii să se retragă în munți sau la poalele munților pentru spiritele care nu aveau curaj să trăiască în apropierea animalelor sălbatice. Oamenii apți de luptă, folosind unelte de lucru adaptate apărării, au rămas în calea năvălitorilor, în timp ce femeile, copiii și bătrânii au creat noi așezări în munți, organizând viața conform cunoașterilor lor, obiceiurilor lor. În rândul geților s-au întrupat spirite puternice, pricepute, foarte flexibile, care se orientau și se adaptau rapid condițiilor noi de trai. Spiritele întrupate în aceste teritorii aveau să ducă mereu la bun sfârșit sarcinile de popor și cele personale în același timp, trăind în tradițiile locului cu înțelepciune, putere și hărnicie, gospodărind lumea lor în echilibru, în curățenie trupească și sufletească. Cu toate greutățile mari pe care le-au trăit, s-a păstrat în timp neamul, cultura și tradițiile străvechi, cu muncă ridicată la rang de artă: creativă și însoțită mereu de o gândire credincioasă. Religia abrahamică în sine nu a fost credința românului, ci numai cele legate de Iisus și sora sa de spirit, mama lui după naștere trupească, sora lui după spirit și cu care împărtășește aceeași uriașă sarcină: de a duce lumea până la capătul suferințelor ei, dincolo de care Viața în dumnezeire este atotputernică, atotcuprinzătoare; poporul l-a simțit în sufletul lui ca pe Fiul lui Dumnezeu cel Adevărat, făuritor și îndrumător din rândul Făuritorilor Dintâi, vestit din timp de Deceneu – Moșul din podișul dintre munți. Credința acestui popor a fost credință în îndumnezeire universală, nu neapărat în dumnezeirea unilaterală a poporului iudeu, pe care o respectă fără să uite vreodată că Iisus a venit pentru toată lumea – nu special doar pentru iudei sau pentru vreun popor ori altul. Doctrina religiei iudee – ea însăși prea puțin conturată în Vechiul Testament care s-a răspândit la noi – nu a avut ecou în sufletul poporului, suflet bun și blând – nicidecum războinic. Însă învățătura hristică prin excelență profundă a lui Iisus a format suflul de Viață curată, și încă lucrează deschis în sufletele noastre…

3. DE CE MOȘII? DE UNDE ACEASTĂ AUTORITATE SPECIALĂ A LOR?

Discutăm despre Moși ca fiind grupuri umane trăitoare din străvechimi, care au păstrat corporalitatea, atitudinea și cunoașterea integrală a lumii străvechi: atlanți, lemurieni, tolteci – adică a tuturor populațiilor străvechi din care se trag populațiile noi, prin nașterea oamenilor noi din Moșii tuturor continentelor, după ultima glaciațiune. Dacă Pământul nu ar fi ajuns acum la limita cea mai joasă a vibrației medii planetare, nu s-ar fi schimbat multe în corporalitatea umană, dar s-ar fi diminuat mult acel strat interior, al cincilea strat corporal al corpului mental care a facilitat în străvechimi creația materială mentală; și care azi ne este în stare complet latentă. Practic omul ar fi rămas cu aceleași capacități ca și Moșii, doar cu diminuarea posibilității de creație mentală, ceea ce la Moși nu există o astfel de limitare: pentru că ei sunt obligați prin sarcinile lor de a ne ajuta să circule permanent între Pământ și spațiile dimensionale, interdimensionale și altele ajutătoare pentru toată galaxia (pentru că mai sunt câteva planete în galaxie care au primit alte blocuri spirituale, care dau planetelor lor o evoluție atipică). Și viața oamenilor ar fi fost mult mai lungă: nu chiar atât de lungă de minimum 10.000 de ani cum era înainte de ultima glaciațiune, dar ar fi ajuns la 6-7.000 de ani, fără să existe nimic care să obosească omul și nimic din partea omului care să obosească planeta. 

Pe de altă parte, Moșii pot păstra oricând puterile lor de manifestare mental-astrală (deplasare, comunicare, hrănire, creație materială) pentru că au o putere deosebită (prin evoluția lor foarte înaintată) de autocontrol și nu folosesc creația materială decât extrem de rar și numai punctual (am discutat despre acest lucru la amenajarea Peșterii Ialomicioarei). 

În acest fel trebuie să-i vedem pe Moși, Moși care au fost cândva printre pădurenii, muntenii și insularii din străvechimi, ajutători planetari cu experiența cea mai bogată în orice fel de activități fizice, mentale și astrale, specifice acestei planete, ca și o experiență prodigioasă în ajutor oferit în egală măsură și creatorilor conștienți avansați aflați în curs de universalizare (așa cum sunt acum oamenii), dar și tuturor celorlalte viețuitoare planetare, planetei locale, planetelor din sistemul stelei locale și stelei însăși. O mică parte din acești ajutători planetari au rămas în aceeași corporalitate și după ultima glaciațiune; iar dintre cei care au ajutat popoarele nou-create astfel, o mare parte au fost (și sunt) născuți înainte de PENultima glaciațiune (atenționez cu majuscule faptul că nu sunt născuți înainte de ultima glaciațiune, ci înainte de penultima). Pentru ei, în asemenea condiții nu este nicio greutate să trăiască mai bine de două milioane de ani cel puțin fără condiții sacrificiale, așa cum au avut sarcini pentru învățătură și corectură majoritatea spiritelor umane pe Pământ în ultimele milenii. Înafara Moșilor, toți ajutătorii planetari secundari pot trăi tot atât de mult pe o planetă cum este Pământul, dar limitarea vieților lor este necesară pentru a ține pasul cu modificările planetare și corporale din această perioadă cu vibrație foarte joasă. Așadar, dacă Pământul nu ar fi trecut acum – așa cum trece orice planetă din această zonă a universului – prin vibrație zonală foarte joasă, cea mai joasă – cu totul alta ar fi fost viața creatorilor avansați pe Pământ: adică mult mai bună, mai frumoasă. Greutatea bine-știută a vieții umane în această perioadă, la fel ca și necesitatea de a trăi toate schimbările destul de rapide ale planetei, au determinat stabilirea unor vieți naturale de scurtă durată. Vom mai discuta și în alte studii despre acest lucru. 

Restul ajutătorilor planetari, în funcție de experiența lor totală, au intrat în întrupări umane obișnuite, tot ca ajutători planetari, conform evoluției lor, dar cu sarcini reduse ca amploare – deși nu ca importanță, după cum le oferă putere evoluția lor de secundari sau centrali. Întrucât au fost de multe ori în întrupări obositoare și sacrificiale, ajutătorii planetari au avut și ei vieți scurte, dar au făcut aproape permanent vieți, destine scurte, vieți una după alta în toată această perioadă foarte grea a omenirii, de la ultima glaciațiune în contemporan. Celelalte spirite umane, diferențiat în evoluțiile lor primare, în volum de cca. 80-90%, au avut maximum 3 vieți (destine), vieți limitate prin îmbătrânire și deces: adică limitate în mod arhetipal prin structurile corporale, pentru ca astfel să dezvolte sarcini în societate cât mai puține (în perioada maturității lor), dar să trăiască suficient pentru ca, la anii senectuții, să ducă și sarcini de gândire, de analiză a tuturor celor trăite de-a lungul destinului propriu. 

Ajutorul oferit de monadele secundare și centrale este astfel împărțit tuturor prin ajutor concret din partea lor, întrupate în mijlocul evoluanților primari, primind ajutor specializat de tip fizic-astral-mental din partea Moșilor. Să reținem însă faptul că de multe ori, în perioada cea mai grea a omenirii, aceea a Evului Mediu – dar și înainte, și după ea – la acțiunile Moșilor de echilibrare a vibrației medii planetare au participat și ajutători avansați întrupați în mijlocul așezărilor umane, în mijlocul evoluanților primari, dar care s-au retras periodic, pe o perioadă scurtă de timp din societatea lor, să lucreze cu Moșii sau reprezentanții lor; ei nu au avut nevoie decât de o scurtă îndrumare (noi numim inițiere), căci secundarii și cu atât mai mult centralii știu bine să desfășoare asemenea activități în interiorul sau în exteriorul așezărilor umane obișnuite, pe care le-au desfășurat milioane de ani înainte de epoca noastră actuală, înainte de ultima glaciațiune. 

Iată așadar că Moșii au într-adevăr autoritate totală de trăire, de lucrare și îndrumare pentru orice evoluție se desfășoară în întreg universul nostru, în celelalte universuri materiale (Universul Astral și Universul Cauzal) și în spațiile ajutătoare ale universurilor materiale. Ei participă în mod constant la diverse lucrări de întreținere a tuturor structurilor subzonei în care se află Pământul, ca oameni care sunt născuți pe Pământ – dar nu lucrează și în alte subzone ale universului: nu pentru că ar avea puteri limitate în alte subzone, ci pentru că corporalitatea lor cu rădăcini în această subzonă nu permite schimburi de fluxuri energo-materiale cu alte vibrații decât cele ale subzonei proprii: pentru că diferențele vibraționale sunt foarte mari de la o subzonă la alta. Numai entitățile dimensionale și interdimensionale, adică întrupații direct în spațiile dimensionale și interdimensionale pot să circule în orice subzonă sau zonă din Universul Fizic, în orice univers material prin structurile specifice legăturilor dintre universurile materiale doar că, cu corporalitatea lor, nu pot depăși sfera universurilor materiale pentru a circula în universurile spirituale: unde ar fi necesar să lepede orice corporalitate pentru a se manifesta astfel oriunde în Centrul de evoluție.