19. DE CE AU AVUT LOC MIGRAŢIILE

 (Foto: preluată de pe http://geticul.blogspot.com/2012/10/statuile-de-daci-din-gradina-boboli.html)

I. IDEI PRINCIPALE

1. Moșii s-au retras din preajma popoarelor pentru a lăsa loc liber manifestărilor lor; retragerile lor s-au realizat în trepte, derulate mai devreme sau mai târziu în fiecare parte a lumii, după necesitățile de destin ale popoarelor;

2. Cauzele migrațiilor au fost de două feluri:

– direct: schimbările drastice de mediu planetar, în spațiile lor natale;

– mai profund și foarte puțin înțeles azi: orientarea intuitivă a grupurilor nu spre Asia, unde ar fi avut condiții mai bune și mai cunoscute de trai, ci spre Europa, unde îi mâna destinul cunoscut cândva chiar de ei înșiși, dar uitat în asprimea vremurilor: o lume care să fie îmbogățită, în care să locuiască cu urmașii lor: un loc stabil, de unde să caute în lume vibrații asemănătoare cu cele obișnuite lor din vechime, dar pe care nu le-au găsit totuși niciodată, nicăieri.

3. Prin migrațiile spre Europa s-au realizat cele două aspecte profunde ale destinelor lor spirituale:

a. Schimbarea populațiilor spirituale ale Europei: populația veche, locală de natură transcedentală, era așezată, echilibrată, liniștită, se simțea bine în spațiul ancestral, și niciodată nu ar fi călătorit definitiv în alte parți ale lumii. Migratorii erau căutători, iscoditori, mereu nemulțumiți: și astfel s-a creat premiza spirituală a imperiilor, a asupririi, a condițiilor grele instaurate astfel pe toate continentele;

b. Prin evenimentele pe care le-au creat astfel s-a putut împlini principala cauză a venirii majorității grupurilor spirituale aflate acum în întrupări terestre: să-și descopere toate formele de folosire a puterilor lor – negative și pozitive deopotrivă, toate formele de neputințe personale, putând astfel la întoarcere de unde au venit pe Pământ (”acasă”) să lucreze la corectarea tuturor formelor de manifestare rămase din animalitate sau mai vechi, din evoluțiile vegetale. 

II. DETALII, DISCUŢII

Am scris în mai multe locuri că Moşii de pretutindeni, de pe toate continentele, au început să se retragă treptat din preajma aşezărilor umane înainte de primele migraţii. De fapt, în detaliu vorbind, este vorba despre Moşii care ajutau populaţiile din care s-au desprins primele grupuri de migratori, dar nu s-au retras toţi Moşii în acea perioadă: o a doua parte dintre ei s-a retras cam între anii 500-700 d.H., şi este vorba despre Moşii din populaţiile care au rămas pe locurile lor natale, strămoşeşti, din care nu au migrat grupuri prin alte părți; iar aici este necesar să facem diferența între migratori și strămutați, aceștia din urmă au intrat pe scena istoriei odată cu crearea imperiilor. Dar să reţinem că nu absolut toţi Moşii s-au retras din lumea noastră, ci o mică parte dintre ei au rămas pe fiecare continent, au ţinut permanent legătura cu Moşii retraşi din mijlocul oamenilor. Retragerea lor, de pretutindeni, s-a petrecut mai întâi în insulele din Oceanul Pacific apoi, treptat, cei din Pacific s-au retras în spaţiile inter-dimensionale. Dar Moşii din spaţiile inter-dimensionale au venit des în spaţiile noastre, ori de câte ori era nevoie de vreo lucrare masivă de echilibrare vibraţională aici, lucrând alături de Moşii continentali. Pe de altă parte şi Moşii continentali (aşadar: cei rămaşi pe continentele Pământului) au avut întotdeauna nevoie să meargă, periodic, în spaţiile interdimensionale, aşa cum făcuseră şi paznicii din străvechimi   (care au trăit și activat înainte de penultima glaciaţiune). 

Nu discutăm aşadar numai de popoarele dintre Asia şi Europa, sau din Orientul Mijlociu şi Apropiat – ci despre toate continentele: pe fiecare au avut loc migraţii şi toate fenomenele asociate migraţiilor. 

Tot foarte târziu s-au retras şi majoritatea Moşilor rămaşi în Africa, America de Sud şi de Nord, la fel ca şi cei din Orientul Mijlociu, Apropiat sau Îndepărtat – deci de peste tot. 

Tot legat de remarca de mai sus, nu numai Moşii care au rămas au îndrumat popoarele în continuare, ci şi cei care au plecat pentru a lăsa loc liber de manifestare oamenilor. Pretutindeni Moşii au planificat desfășurarea acțiunilor – şi ne referim la amănuntele locale, pentru că marile planificări se realizaseră cu mult timp înainte de plecarea spiritelor spre Pământ, din locurile unde desfășurau evoluțiile lor mai avansate decât cele de pe Pământ. 

Concret, la prima migrație (sfârșitul mileniului III î.H. – începutul mileniului II î.H.) în cazul desfășurărilor evenimentelor cu privire la migrații pe teritoriile geţilor, s-au creat culoare de trecere, în nordul teritoriului actual al României cuprinzând mare parte din Carpații Păduroși care acum se află în Ukraina: pentru deplasarea liberă a grupurilor migratoare. Al doilea culoar s-a creat în sudul Dunării, de unde polăulațiile locale s-au retras spre nord, spre teritoriilor geților, și spre sud, spre sudul Bulgariei actuale și spre Grecia actuală. 

Și tot aşa s-au creat asemenea culoare de deplasare şi în alte locuri din lume, pe continentele unde era necesar să se desfășoare astfel de evenimente. 

S-au planificat şi s-au creat orientări şi forme de ajutor pentru populaţiile locale, care nu au blocat activitățile curente ale populațiilor locale de pe teritoriile Transilvaniei, chiar dacă localnicii s-au deplasat mult spre sud și est, spre Carpații Meridionali și Carpații Orientali. Moșii au pregătit din timp oamenii încurajați să se deprindă cu cele necesare retragerii temporare din calea migratorilor, să se organizeze și să conlucreze cu oamenii locurilor noi de trai, mai ales că se știa că va mai fi un val de migrații, întrucât schimbările planetare nu ajunseseră atunci la capătul lor. Așadar ei nu au fost strămutați, ci s-au deplasat o perioadă de timp din locurile natale pentru a reveni în vatra așezărilor lor imediat ce a fost posibil, după scurgerea acestor grupuri; și vom mai discuta despre acest aspect. 

În timpul celei de a doua migrații (sfârșitul mileniului I î.H. – începutul mileniului I d.H.) s-au refăcut cele două culoare anterioare, dar de data aceasta pregeătirile nu au mai fost doar de coabitare între localnici, ci și de formare a celor două fronturi de armate în regiunile getice. Dacă la început, în preajma năvălirilor perșilor și apoi romanilor, geții s-au pregătit și organizat pentru lupte efective, câștigate prin mobilizarea tuturor grupurilor mărginașe de același neam trac, pentru a doua parte a istoriei geților cu romanii lucrurile au stat cu totul altfel, așa cum am discutat în studiile anterioare – așa cum se vor recunoaște asemenea evenimente treptat, pornind de la documentele de la Vatican și cunoașterea acum deja a ”misterului” (care nu mai este un mister totuși) a statuilor din Roma și Vatican: care reprezintă organizatorii-generali ai armatelor reunite geto-romane.

A doua bătălie dintre geți și romani – așa cum este prezentată azi oficial – nu a fost aşadar decât o aparență de bătălie – chiar dacă erau formate din armate bine pregătite. De asemenea, nu a fost un eveniment agresiv, o bătălie efectivă pentru blocarea agresivă a înaintării migratorilor, ci doar pentru a orienta grupurile pe drumul gândit dinainte, pe culoarele cu direcţii clare de orientare în deplasare. Erau armate cu rol doar ca ameninţare prin apariţii masive acolo unde se iveau migratorii, îndreptându-se spre centrul podişului, unde erau cele mai dese aşezări locale: devierea era spre nord sau spre sud, în funcţie de originea migratorilor și sarcinile lor spirituale de destin, astfel încât vibraţia lor naturală să se potrivească cât de cât cu vibraţia pământurilor locale. 

Deci nu au existat războaie propriu-zise nici între armatele geților și romanilor, nici între armatele geto-romane şi migratori, chiar dacă unele grupuri de migratori au intrat în mici conflicte prin dealurile sudice şi spre partea dintre Dunăre, Balcani în sud și subcarpaţii de curbură în nord-est. Luptele de pe Dunăre s-au dat așadar, nu între geți – daci – și romanii conduși de Traian, ci între ei cu toții și grupurile de migratori din sud care doreau să intre pe teritoriile din nordul Dunării. Cele povestite pe Columna lui Traian sunt cele legate de respingerea acestor grupuri de migratori, dar pentru menținerea secretelor reunirii celor două armate în fața migratorilor au fost prezentate ca fiind lupte între daci și romani. 

Toată istoria acelor vremuri se orientează în jurul respingerii echilibrate a migratorilor din teritoriile geților, care aveau să rămână păstrătorii tradițiilor europene de-a lungul mileniilor următoare. 

Într-un anume fel este necesar să ştim şi de ce au fost încurajate şi direcţionate grupurile de migratori spre centrul şi vestul Europei, iar aici putem înţelege foarte bine cum, şi cât de profund în destinele popoarelor – de comun acord cu toate spiritele astfel întrupate – s-a planificat de la bun început crearea unei alte populaţii europene decât cea care fusese până atunci. Se încheia destinul european al unor spirite – începea destinul european al altora. 

Să reţinem că totul s-a petrecut cu întreaga plenitudine a liberei înţelegeri şi cerinţe ale blocurilor de spirite intrate pe Pământ la întrupare, ele înseşi croindu-şi la origine destinele, sub coordonarea ajutătorilor popoarelor lor spirituale, pentru a-şi cunoaşte reacţiile comportamentale şi modurile de orientare şi adaptare la condiţiile grele pe care nu le mai pot sub nicio formă găsi acasă, acolo de unde au venit pe Pământ: căci acolo nu mai sunt spații cu vibrații foarte joase și este necesar pentru corecții să se întoarcă pe liniile de evoluție proprie în spațiile în care au început evoluțiile lor: cu vibrație foarte joasă și joasă, proporțional cu propria lor vibrație, joasă în mod natural, la început – așa cum au vibrația viețuitoarele pământene acum, în evoluțiile lor naturale. 

Deplasarea migratorilor din teritoriile devenite aride şi neputincioase pentru asigurarea calităţii vieţii umane, pentru toate populaţiile, ca până atunci, a fost ocazia – dar nu şi cauza pentru evenimentele care au urmat să se petreacă în istoria ulterioară a Europei, aşa cum ştim azi. Cauza profundă, spirituală, a fost crearea unor populaţii pe micul continent Europa, apte pentru crearea unor mari imperii pe toate continentele planetei. Și știm asta azi. Asemenea situaţii, şi numai ele, pot crea comportamente umane negative, prin care spiritele să înveţe să nu şi le mai încurajeze niciodată, în eternitatea evoluţiilor lor, indiferent de condițiile în care trăiesc. Au fost, şi sunt încă – dar pe sfârşite acum – exact motivele pentru care spiritele au venit pe Pământ: să-şi cunoască concret neputinţele în condiţii grele dar şi favorizate pentru ce le trebuie lor, din anumite puncte de vedere. Cum spunem noi, românii, ne pune Dumnezeu ispita la uşă, iar noi trebuie să alegem dacă o luăm în casă sau îi dorim drum bun mai departe !!! 

Da, NOI ALEGEM !!!

Numai migraţiile, şi apoi războaiele pot să releve ce pot face spiritele – individual şi în grup – când nu sunt mulţumite, când caută ceva fără să găsească, pentru că în fond nici nu ştiu clar ce caută când descoperă posibilităţi la care nici nu s-au gândit anterior. Se pot mulţumi doar aparent şi trecător cu orice, şi aleargă după orice din nou, dacă apar şi altele la rând: satisfacţii materiale, agresiuni pentru frustrările interioare, sexualitate, putere de dragul puterii – adică tot ceea ce au disprețuit, tot ce au urât mai mult înainte, şi de care credeau că au scăpat definitiv în evoluţiile lor imediat anterioare Pământului, în evoluţiile lor progresive (adică de la un bine anumit – la altul mai mare, mai profund, mai înălţător).

Pe de altă parte, localnicii – așa cum au fost geţii, elinii, celţii, etruscii – nu erau deranjaţi niciodată de vibraţia care este în sufletul şi în carnea trupului omenesc pe pământurile natale, nepărăsite de când era neamul lor. Ei nu ar fi dus niciodată (aşa cum bine ştim din propria istorie, a valahilor, moldovenilor şi ardelenilor) la dereglări politice și sociale, de care însă spiritele întrupate în lumea largă aveau, şi au încă nevoie – chiar dacă fac parte din aceleaşi grupuri de spirite sau grupuri asemănătoare cu migranţii. Nici migranţii nu ar fi plecat din pământurile lor dacă toate le-ar fi mers bine. Numai când greutăţile le devin prea mari, reacţiile manifestate sunt puternic agresive, în lupta pentru supraviețuire. Să reținem că impulsurile interioare şi exterioare, în pământurile de naștere a poporului în care se întrupează, le oferă localnicilor linişte interioară, manifestări creative, căutări întotdeauna frumoase. 

Aşadar localnicii nu ar fi pornit niciodată la cuceriri de noi teritorii pentru sclavi sau bogăţii, ei ar fi pornit doar să cunoască lumea (cum facem azi turism – dar în alte condiţii, mult mai bune, pe care le avem azi); iar acolo unde ar fi fost nevoie, ar fi ajutat populaţiile oriunde ajungeau. 

Unele grupuri stabilite în Europa au început prin a avea intenţii bune – cum au fost mai târziu templierii: corecţi, cinstiţi, răbdători, modeşti – dar au sfârşit prin a fi războinici agresivi, răzbunători şi chiar distrugători criminali, exterminând spre exemplu catharii – grup de oameni foarte credincioşi, care urmau în mod absolut toate îndrumările hristice: manifestări care fuseseră în tradiţia lor chiar cu mult înainte de introducerea forţată a creştinismului în vest: corecţi, blânzi, echilibraţi, muncitori devotaţi, ţinând regulile comunităţii lor chiar cu preţul vieţii. Dar războaiele pentru recucerirea Ierusalimului (și nu numai) le-au schimbat mult modul de a privi lumea și moștenirile din vechime. 

De reţinut este faptul că agresori şi agresaţi au făcut parte din blocurile spirituale cu aceeaşi evoluţie şi au trăit feluri complementare de evenimente prin sarcinile lor de destin. În tot felul de sclavii, în sclavagism, în feudalism, în capitalism, stăpâni şi asupriţi au fost spirite cu aceeaşi evoluţie, cu acelaşi nivel şi chiar fraţi din acelaşi popor spiritual: dacă ar fi trăit în roluri inverse, ar fi făcut exact la fel şi cei asupriţi, la fel ca şi asupritorii lor. Proporţia la reactivitatea rămasă din cicluri de evoluţie foarte vechi determină întotdeauna poziţia de stăpân sau de sclav în asemenea situaţii, căci acum, în acest ciclu de vieţi pe Pământ, spiritele primare nu pot să trăiască vieţi una după alta, în condiţiile foarte obositoare de azi, pentru oricine. Fiecare spirit efectuează un număr limitat de vieți în condițiile pământene de din ultimele milenii, și este eronat să credem că lucrurile ar sta altfel: să se deruleze vieţi una după alta, cu o mică pauză între ele. Iar dacă noi credem asta, să nu uităm că Dumnezeu nu vrea să ne obosească sub nicio fprmă, iar spiritele întrupate începând cu epoca marilor imperii până în zilele noastre nu ar fi suportat multe vieți la rând în condițiile pe care de altfel le cunoaștem bine cât de grele au fost. 

De altfel, după revoluţie au existat români care au scris cât se poate de clar despre faptul că, după plecarea lui Iisus, spiritele umane au făcut extrem de puţine întrupări comparativ cu perioada dinainte – tocmai datorită lucrării lui Iisus care a venit să schimbe vremurile şi lumea însăşi. 

Este o discuţie însă care ar trebui să fie mult mai amplă, pe care astfel o vom lăsa pentru altă dată. Dar să reţinem că au existat, şi există încă unele grupuri de spirite care într-adevăr efectuează întrupări mult mai dese – este vorba despre secundarii care sunt ajutători planetari şi au puterea să facă astfel de întrupări, multe și grele alături de celelalte grupuri care au nevoie de ajutor, chiar şi acum, la final de ciclu de vieţi pământene.

Populaţiile locale – din transcendenţă strămoşească pe propriile pământuri – nu au fost distruse integral, așa cum se crede, ci au fost asimilate de grupurile migratoare, împletindu-şi reciproc obiceiurile, impulsionându-se reciproc şi contribuind împreună la formarea noilor populaţii europene, nefiind niciodată însă majoritari nicăieri înafară de poporul român, prin sarcină de destin (însă nefiind şi sarcină unică). Au mai rămas grupuri relativ mici, compacte, în sudul Franței – nordul Spaniei, în nordul Franței și sudul Angliei, dar și în proporție destul de mare deși nu compacte, în Scoția care însă își dorește acum refacerea tradițiilor proprii. și pe bună dreptate. La fel în nordul Europei, în Finlanda și mici grupuri în Rusia mai ales sud-estul Siberiei. 

Există voci care se întreabă azi cum de au rămas geţii singurul popor în Europa cu componenţă aproape integrală din rădăcina transcedentală strămoşească, chiar dacă interesele politice de moment au cerut să se reia ideea romanităţii în contextul agresiunilor huno-ruse. La vremea formării Principatelor Unite s-a pus intens problema numirii lor Dacia – deşi (şi acesta a fost unul dintre principalele argumente) daci şi Dacia au fost numiri străine – romanii le-au folosit, dar oamenii locului nu şi-au spus niciodată aşa, doar când era neapărată nevoie (şi nu era des nevoie) s-au numit pe ei înşişi geţi sau gheţi, iar după timpuri au folosit tot denumiri preluate de la popoarele din exterior: vlahi, valahi, blahi sau moldoveni, moldovlahi, etc. 

Da, a rămas singurul popor – prin unire şi numire politică, oficială, dar oamenii locului s-au simţit geţi sau daci întotdeauna pentru că, dacă alte popoare au avut destin de expansiune, al nostru a avut destin de rămânere până la “sfârşitul timpului”: adică al veacurilor în care oamenii măsoară timpul, ceea ce a început doar înainte de migraţii şi se va termina odată cu terminarea erei oraşelor indistrializate, vreme în care localnicii din rural vor fi terminat de mult să nu-şi mai folosească decât ceasul biologic şi nu tehnologic, ceasul biologic şi cosmic: din nou, aşa cum a fost la fel şi odinioară…

Şi da! A fost, după cum vedem acum, o muncă titanică pentru păstrarea acestui popor: pentru păstrarea tradiţiilor special realizate pentru a ajunge obiceiuri în forme consolidate, în care cusăturile, ornamentele în interiorul şi exteriorul caselor, miturile şi legendele vechi şi nespus de profunde vorbesc pe limba oamenilor care, păstrându-le, contribuie la ajutorul oferit lor de ele, oamenilor care vor avea nevoie de întărire, de încurajare, pentru a lupta cu necunoaşterea, dispreţul sau chiar şi numai indiferenţa celorlalţi: care de fapt şi ei vor avea nevoie mai târziu de ele spre întărirea încrederii în propriile percepții, şi vor fi îndureraţi că au dispreţuit în fond nepreţuitul...

Azi zicem că suntem mândri de un popor care şi-a păstrat esenţa în vremuri grele, îngrozitoare. Dar dacă avem tendința azi să renunţăm la tradiţiile noastre, ar trebui să nu mai fâlfâim drapelul mândririi cu o istorie pe care nu noi am făcut-o, ci doar profităm de ea... Deci să nu disprețuim și să nu alterăm tradițiile noastre, înlocuindu-le cu cele ale altor popoare... 

Pentru păstrarea cunoaşterilor ancestrale au intrat Moşii în conducerile geţilor, coordonând ei înşişi trecerile migratorilor astfel încât totul să se desfăşoare:

– cu cât mai puţine pierderi în eventuale lupte – în egală măsură pentru geţi, romani şi migratori;

– cât mai corect privind rămânerile majoritare ale geţilor pe teritoriile lor natale, mai ales în inima teritoriilor Moşilor dintre Alpi şi Urali. Dincolo de Nistru atenţia s-a îndreptat doar la început, până la consolidarea statutului get printre grupurile de migratori; dar și acolo s-au împletit și au rămas, în împletirea lor, multe elemente getice: păstrate, încurajate şi de re-romanizarea cuceririlor din timpul împăratului Constantin cel Mare;

– rămânerea unor grupări locale, de factură traco-getică, în sudul Dunării şi în nordul extrem al țării noastre, unde au rămas o mare parte din populaţiile autohtone, cu toate încercările urmaşilor migratorilor de a-i marginaliza (în Bulgaria, Yugoslavia sau Ukraina). Amprenta traco-getică a rămas şi va fi de un real folos după încheierea vieţii migratorilor şi plecarea definitivă a spiritelor de pe Pământ.

Aşadar să reţinem că Moşii, prin acţiunile totale la care au participat unii dintre ei, au protejat toate populaţiile astfel încât să se finalizeze migraţiile în această parte a Europei cu cât mai puţine pierderi de vieţi omeneşti, pentru că toţi aveau alte numeroase sarcini personale şi de grup propriu de întrupare decât să-şi piardă viaţa pe aici. Acţiunile au fost mai mult descurajante prin atitudine războinică decât războire soldată cu pierderi de vieţi omeneşti, iar aceasta a fost o intenţie pentru care legionarii romani au primit ample îndrumări, şi au urmat îndelungi consolidări de atitudini pe care le-au primit spre învățare din partea geţilor. 

Vom discuta în postarea următoare despre instrucţiile primite de romani din partea geţilor şi modul în care s-a realizat cu adevărat retragerea romană din Dacia. 

În aceasta a constat planificarea lucrărilor, care s-a ţinut aici, în Peştera Ialomicioarei, cu ţelul principal subtil de a păstra tradiţiile europene strămoşeşti, dar şi derularea altor sarcini de destin ale populaţiei din teritoriile din, dintre şi din jurul munţilor Carpaţi. În toată această perioadă, Moşii geţilor au ţinut legătura (mental pentru ei, cu puterile lor) cu ceilalţi Moşi: traci din sud, elini, etrusci şi celţi, cu Moşii dintre Alpi şi Oceanul Pacific (ai populaţiilor din vestul Europei şi America de Nord), dar şi cu o parte din patricienii romani, cu alţi conducători ai populaţiilor locale din nord, din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu (sau Apropiat, atenţie să nu credem că sunt două spaţii diferite – sunt doar denumiri diferite folosite pentru acelaşi spaţiu; şi eu am făcut această greşeală ani de-a rândul). 

Pentru a nu lungi excesiv acest studiu, vom discuta separat despre necesitatea retragerii Moşilor în timpul societăţilor atipice. Şi vom continua cu analiza timpurilor retragerii romanilor din Dacia şi toate cele petrecute după retragea romanilor şi plecarea definitivă a Moşilor din mijlocul poporului nostru, după restabilirea populaţiilor pe locurile strămoşeşti.