18. OARE OMUL A LUAT-O PE O CALE GREȘITĂ LA UN MOMENT DAT AL ISTORIEI SALE ?

I. IDEI PRINCIPALE

1. Nu, omenirea nu a intrat pe o cale greșită începând cu retragerile Moșilor din societatea umană: este exact calea pentru care spiritele umane au venit pe Pământ, pentru a-și descoperi:

– puterile proprii în condiții de necunoaștere a celor mai profunde și înalte elemente de spiritualitate, precum și experiența de a lucra cu ele, așa cum le conștientizează fiecare;

– neputințele și lipsurile din experiența personală, vastă și profundă având în vedere evoluțiile înaintate prin care a trecut fiecare spirit în parte în etapele de evoluție din celelalte spații universice, de unde a venit fiecare grup de spirite. 

2. Acest fel de a trăi va mai dura o vreme, până când fiecare grup spiritual va trece prin condițiile cele mai bune pentru a li se revela ceea ce este important pentru momentul actual al evoluțiilor lor. 

II. DETALII, DISCUŢII

Este o întrebare care a apărut constant în gândirea filozofică (și nu numai) începând cu anii dinaintea primului război mondial și a fost dezbătută cu argumente pro și contra, amestecând viața social-politică cu progresul tehnologic – diferență foarte rar înțeleasă. 

Mai nou, pe parcursul acestor studii, a apărut și ideea – tot atât de legitimă – că Moșii ne-ar fi părăsit din cauza răutății și agresivității oamenilor. Este normal să gândim așa, întrucât uităm de faptul că venirea spiritelor umane pe Pământ a avut ca scop perfecționarea noastră, dar pentru majoritatea spiritelor umane (care fac parte din acele blocuri spirituale piramidale despre care am tot discutat - și vom mai discuta foarte pe larg pentru lămurire) venirea aici a avut ca scop în primul rând trăirea în condițiile în care nu-și cunosc (doar își intuiesc) atitudinile și manifestările concrete decât trăindu-și agresiunile, negativitățile: ale lor proprii și a celor de același fel ca și ei, aflate pe aceeași treaptă sau trepte apropiate de evoluție. 

Astfel, este o întrebare normală cu un răspuns previzibil pentru un om care nu nu poate suporta ceea ce am putea denumi devieri ale societăţii noastre, având chiar încredinţarea că suntem pe o cale greşită. Şi eu am avut această încredinţare, gândind din perspectiva aderării instinctive la “poruncile” – de fapt îndrumările dumnezeieşti, pe care orice creştin le are în minte, dacă nu în suflet: și pe care le vedeam, normal, ca pe niște deraieri complete (şi, din nefericire, complexe şi profunde) de la căile îndrumărilor dumnezeieşti. Și le-am avut, până când am înţeles că gândirile oamenilor corecți și buni sunt necesare, ca jaloane care modelează hotărârile noastre, după care omul să se orienteze, când are timp de gândit. Contează atitudinile noastre față de toate relele din lume - și nu numai cele extreme, și nu numai ale celorlalți, ci în atitudinile proprii este important echilibrul pentru noi, cei care ne credem de multe ori superiori. Dar superioritatea trebuie înțeleasă strict personal: azi am o atitudine pozitivă superioară celei de ieri, căci am învățat ceva și mă străduiesc să aplic cât mai consecvent. Pentru că uneori totul este extrem de spontan – am avut timp de gândire dar până la gândire avem deja gestul, vorba, gândul spontan şi ajungem la concluzia că spontaneitatea are aspectele ei frumoase, dar şi aspecte total neplăcute, cu consecinţe dezastruoase şi mulţi dintre noi nu ne dăm seama când depășim nişte limite morale…

Aşadar le avem, le luăm sau nu în considerare, după cum, şi cât considerăm fiecare dintre noi. Este un ajutor de mare preţ în timpurile pe care le trăim. Astfel intrăm în acest subiect, despre care se spune în discuţii diverse, că omenirea a luat-o pe căi greşite începând cu migraţiile: începând cu sfârşitul mileniului III î.H. – pentru cine nu ştie – când au avut loc cele dintâi migraţii. Am mai discutat despre ele în capitolul (eticheta) “Platoul munţilor Bucegi”. 

Nu, omenirea nu a intrat pe o cale greşită începând de fapt cu retragerea Moşilor popoarelor din care s-au desprins primele grupuri de migratori. Căci au fost grupuri din diferite popoare – nu popoare cu totul migrând de colo-colo în căutarea unor locuri mai bune de trai, pe măsura reducerii vegetaţiei, sărăcirii unor pământuri, instalării treptate a câmpurilor ierboase şi apoi deşerturilor sub puterea cerului – în aceste vremuri neacoperit de plafonul ceţos existent în străvechimi (înainte de ultima glaciațiune), plafon cețos care menţinea fiecare palmă de pământ acoperită cu o vegetaţie deasă, bogată, indiferent dacă pământurile aveau o constituţie geologică mai aridă sau nu. Deci nu din sete de sânge, nu animalic, au pornit oamenii în pribegie… Desigur, numai metafizic vorbind omenirea nu a fost, şi nu este pe o cale greşită, căci numai aşa se poate înțelege, la scară foarte extinsă, acest lucru. Omenirea este exact pe calea pentru care fiecare spirit a venit pe Pământ, pentru descoperirea periodică pe de o parte a celor ce ţin de puteri proprii înălțătoare spiritual (inclusiv creațional) cu creşterea experienţei personale şi, pe de altă parte, a celor care ţin de neputinţe şi lipsuri de experienţă proprie. Toate trebuiesc privite comparativ cu:

– situaţia în care spiritul are condiţii perfecte – noi le numim ideale: dar ele sunt de fapt conforme cu situaţia de etapă de evoluţie în care orice spirit poate folosi toate razele sale obișnuite cu o experienţă consolidată şi doar trebuie să continue consolidarea în condiţii planetare mereu noi, îmbogăţindu-şi astfel și mai mult experienţa şi consolidând-o chiar în plan local;

– situaţia în care corporalitatea nu asigură folosirea razelor şi experienţei de manifestare prin toate cele dezvoltate şi consolidate până atunci, condiţiile de mediu nu sunt echilibrate la fel ca înainte. Ele pot fi într-un echilibru propriu constant, și atunci nu conduc la distrugerea integrală nici mai devreme, nici mai târziu a vieţii proprii, a vieţuitoarelor planetei şi planetei însăşi. Dar în alte situații ele pot să nu fie în echilibru, ci chiar adâncindu-se dezechilibrele pe măsura diminuării vibrației planetare: la care se adaugă și faptul că biosistemul planetei este extrem de dens provocând influenţe distonante prin mulţimea speciilor şi indivizilor speciilor – distonanţe care creează greutăți pentru ducerea la bun sfârșit a sarcinilor umane, de o complexitate mult superioară altor viețuitoare planetare, dar care aminteşte omului că cele ce nu-i sunt pe primul plan sunt totuşi extrem de importante.

Calea pe care merge omenirea este o cale conformă cu sarcinile sale principale, cu modalitatea, calitatea, protecţia vieții, înţelegerea rădăcinilor şi respect pentru ele, pentru toate formele de viaţă, inclusiv planeta locală, planetele şi stelele din galaxie şi din universul întreg. Pentru ele, avându-le în vedere mereu (chiar dacă nu le conștientizează în mod curent acum), au venit spiritele umane pe Pământ. Tocmai acest lucru, descoperirea manifestărilor negative, devine normalitatea ca rădăcină a înţelegerilor profunde: că omul începe să-şi dea seama de toate acestea și îşi corectează toate cele care par a merge bine într-o societate de acest fel – dar de fapt noi încurcăm conceptul de progres material cu cel de evoluție spirituală. Omul parcă merge în contrasens: însă el merge exact pe sensul normal al devenirilor, de aceea un analist superficial poate fi determinat la început să spună că omenirea ar fi pe o cale greşită – şi el însuşi, alături de alţii merg la fel – şi antrenează astfel întrega societate, treptat. 

De fapt cei care se corectează antrenează treptat totul pe calea cea bună, chiar dacă se vede mai puțin și înaintarea este mai lentă fără a ajunge la o împlinire concretă deocamdată. 

Este doar o cale. Ea ne este îndrumată, ordonată – în sens de ordine, nu de autoritate – de coordonatorii evoluţiilor noastre, care cunosc ordinea firească a evoluţiilor: pe care o știm și noi de altfel, doar că din cauza condițiilor discutate le pierdem uneori din vedere. Acceptarea celor pe care le manifestăm şi ajutorul constant dat de ajutători și coordonatori (chiar dacă par a nu se implica, iar acest ajutor, așa de delicat cum este, pare a nu fi observat de majoritatea oamenilor) arată că omenirea nu este o cale greşită, ci pe o cale revelatorie în felul ei, o decopertare şi rădăcină a corecţiilor pe care le avem de făcut descoperind greşelile proprii. Greșeli (și corectări ulterioare) care sunt sub influenţa:

1. evoluţiilor anterioare: care sunt impulsionate să-şi arate efectele pozitive și negative în condiţiile unui biosistem numeros şi influent, care cuprinde în speciile sale toate fazele de evoluţie care ne-au format nouă manifestările actuale, adică mai savant spus un anumit tip de înaintare evolutivă: de la viruşi la oameni. Și noi, toţi oamenii, am trecut cel puţin o dată prin manifestări asemănătoare cu ale lor, şi cel puţin o dată prin influenţele vibraţiilor joase care ne scot din memoriile spirituale manifestări asemănătoare. Și să nu uităm că aceste rememorări și manifestări sub impulsul lor se autoinfluenţează cu cele mai noi performanţe ale spiritului umane. Astfel, vom fi creatori în asemenea condiţii – dar vom fi şi criminali când dorinţele noastre sunt ameninţate de alţii, oameni sau alte vieţuitoare, ca într-o turmă de animale sălbatice cu lupta interioară a masculului dominant care nu vrea să-şi piardă locul şi beneficiile sale. În cunoaşterea acestor negativități, vom munci în continuare să nu mai agresăm, omorâm, ci să conlucrăm pentru găsirea celor mai bune căi de realizare echilibrată a sarcinilor de destin uman;

2. sub influenţa vibrației planetare foarte joasă și a biosistemului, precum şi a altor grupuri din specia umană care au experienţă de corecție mai puţină – şi astfel ne influenţează negativ, sau au experienţă mai multă şi ne influenţează pozitiv: avem astfel pe loc posibilitatea să ne observăm greșelile și să le corectăm după un standard interior pe care îl avem fiecare dintre noi, în funcție de stadiul personal al evoluției noastre. Înseși aceste standarde ale evoluțiilor noastre, cu care venim la întrupare pe Pământ, ne influenţează pozitiv şi ele apar uneori ca intuiţii, clar-intuiţii şi clar-simţuri (retro-cognoscibilitate, retro-cunoaştere).

Creşterea vibraţiei medii planetare determină creşterea, dezvoltarea corporalităţii noastre, şi astfel readucerea pe ambele căi: creşterea vibraţiei planetare şi creşterea (cu sens de revenire) a corporalităţii. Astfel treptat se împletesc în mod armonios părţi din ce în ce mai elevate din experienţa noastră, de manifestarea cărora nu ne despart decât câteva milenii, aşa cum am descris în studiile anterioare. Este o revenire pe o cale corectă, da, dar de fapt este una şi aceeaşi cale, în care sarcinile de depistare a manifestărilor noastre proprii negative se termină: pentru că evoluțiile au în vedere, în acest moment al lor, doar un set de negativități: dacă ar fi luate în calcul toate cele trăite anterior pe o mulțime uriașă de planete cu condiții extrem de diferite care formează manifestările noastre, ar fi îngrozitor de obositor. De aceea doar o parte dintre toate se lucrează într-un asemenea context universic, şi doar după ce evoluţiile viitoare ne vor ajuta să corectăm şi să consolidăm cele corectate, cu adăugarea unor alte manifestări mult mai pozitive, creatoare, protectoare decât cele de până acum, care fac esenţa evoluţiilor progresive, ne vor creşte în primul rând puterea interioară şi ne vor ajuta să revenim pe aceste locuri şi pe altele asemănătoare, să ne relevăm înaintările în corecții și să ne descoperim alte negativităţi, să purcedem mai departe la alte corecţii, dar şi la alte îmbogăţiri cu un material nou de lucrat în continuare…

Deci odată cu primele migraţii omenirea nu a intrat pe o cale greşită, şi nu din silă pentru oameni Moşii ne-ar fi “părăsit”, așa cum cred mulți oameni numind desigur în asemenea condiții: Zei, Dumnezeu, Fii de Dumnezeu, în loc de Moși, ajutători și coordonatori ai evoluțiilor noastre...