17. PRIMA RETRAGERE A MOŞILOR: STRATEGII PENTRU VIITOARELE EVENIMENTE; PEȘTERA IALOMICIOAREI DUPĂ ACEST EVENIMENT

I. IDEI PRINCIPALE

Retragerea Moșilor, pretutindeni în lume, a avut loc numai atunci când au fost reunite anumite condiții – condiții care au fost totodată realizări de sarcini: și ale Moșilor, și ale oamenilor din așezări:

a. Se încheiase etapa de trecere de la manifestările mental-astrale – la manifestările preponderent fizice; se consolidaseră manifestările fizice și se finalizaseră pregătirile pentru etapa manifestărilor mental-astrale care urma să se deruleze după etapa manifestărilor fizice.

b. Se încheiaseră aplicațiile celor ce aveau să fie numite tradiții: ca forme curente de organizare, de comunicare (scris, citit), arhitectură, artă (pictură, sculptură, muzică), precum și forme de percepție și înțelegere a intuițiilor, clar-intuițiilor și clar-simțurilor în perioadele de timp cu vibrații mai înalte. 

c. Nu mai erau necesare îndrumările oferite de Moși de două ori pe an – necesare până la consolidarea manifestărilor fizice, orientarea și adaptarea tuturor la viața manifestată fizic; o parte din Călătorii Moșilor au rămas pe lângă așezări pentru a ajuta oamenii în retragerile din calea migratorilor, o altă parte s-au retras în sihăstrie, ținând legătura cu Moșii și alți Călători. 

2. În mod normal, Moșii geților ar fi trebuit să nu se mai întoarcă, lăsând totul în grija celor puțini Moși care aveau ca sarcini permanente rămânerea definitivă în marginea așezărilor omenești. 

3. Pentru coordonarea acțiunilor legate de evitarea războaielor cu migratorii agresivi, o parte din Moșii tracilor (elini, traci și asiatici – toți coordonați de Zalmoxis) s-au întors pentru a participa la conducerile statale din acea perioadă. Este valabil și pentru alte evenimente de pe alte continente, pentru alte feluri de evenimente locale.

4. Populațiile din Transilvania (Cuibul Munților) și din nord (din Carpații Păduroși) s-au retras din așezările lor pentru a face loc trecerii migratorilor:

– cei din nord s-au retras spre podiș și Carpații Orientali;

– în vederea evenimentelor ulterioare, cea mai mare parte a populațiilor din podiș s-au retras spre Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

5. Toate aceste mișcări nu au fost migrații, întrucât:

– s-au derulat în propriile teritorii ale geților;

– nu au fost mișcări în masă, în grupuri mari din același popor;

– majoritatea strămutărilor au fost pentru o perioadă scurtă de timp (circa 300 de ani), făcând parte din strategiile de planificare a evenimentelor istorice. 

6. În vederea evenimentelor următoare, Călătorii care activaseră în Peștera Ialomicioarei au rămas în, și în jurul Peșterii; au consolidat anumite structuri interioare și și-au derulat cercetările mentale și astrale proprii, necesare pentru vremurile care aveau să vină. 

II. DETALII, DISCUŢII

Ce a însemnat prima retragere a Moșilor?

Sunt câteva puncte pe care le punem în primul rând în vedere:

1. Populațiile încheiaseră epoca de trecere de la activitatea de tip mental+astral la activitatea preponderent fizică, incluzând aici și consolidările traiului integral fizic + cele necesare trecerii, într-un viitor mai îndepărtat, înapoi de la etapa activităților preponderent fizice – din nou la cele de tip mental și astral în mediul rural și urban pentru toată lumea din viitorul lor – de fapt ultima mare etapă de trăire pământeană a tuturor spiritelor care fac acum întrupări umane. Acest lucru este deosebit de important pentru toată omenirea, căci revenirea la cele din vechime este ceva dificil în perioadele atipice ale evoluțiilor noastre, așa cum este etapa prin care trecem acum. Așadar să reținem că ambele direcții de manifestare s-au derulat în acea perioadă, fiecare om fiind conștient de tot ceea ce avea să se petreacă în viitor: și viitorul foarte apropiat, și viitorul mai îndepărtat – adică ceea ce începem noi acum să trăim, revenirea treptată la manifestările mentale și astrale, pe care le-am folosit cândva absolut toată omenirea. 

2. Populațiile de pretutindeni aplicaseră nu numai toate cele ce urmau să se constituie în ceea ce numim azi obișnuințe curente ale manifestărilor fizice, dar și ceea ce numim tradiții – traducerea în forme fizice a tuturor celor percepute până atunci pe cale mentală și astrală: elemente de pictură, sculptură, arhitectură, muzică, precum și pregătiri ale înțelegerilor intuițiilor, clar-intuițiilor și clar-simțurilor în anumite perioade ale anilor, când vibrația devine mai înaltă. 

3. Nu mai erau necesare îndrumările primite de oameni de la Moși, de două ori pe an (în zilele Mijlocului de Vară și ale Mijlocului de Iarnă) prin intermediul Călătorilor Moșilor. O parte dintre Călătorii Moșilor s-au retras în locuri amenajate dinainte de ei în păduri sau chiar și în locuri deschise, dar singuratice, trăind individual – nu grupați pentru că nu aveau să ducă o viață de așezare, familială, ci exclusiv de cercetare pentru toate evenimentele care urmau să se desfășoare în vremurile viitoare. O perioadă de timp ei au dat așezărilor îndrumări însă directe, prin tangență directă (am scris mai de mult ”Veneau odinioară colindătorii-călători ai Moșilor” ), mai ales în așezările care aveau să rămână în vatra lor sau să se retragă mai târziu doar temporar, urmând să se reîntoarcă și să ia de la capăt viața din urmă.

Acolo unde aveau să înceapă migrațiile, Călătorii au rămas în apropierea așezărilor, dar mulți s-au sihăstrit imediat ce au început să plece migratorii. Au ținut legătura în continuare cu restul populațiilor din care au plecat migratorii, au ținut legătura cu alți Călători, precum și cu Moșii retrași – dar care aveau în continuare sarcină de ajutor pentru popoarele lor.

Pentru geții carpatici se punea doar problema retragerii din calea migratorilor, pentru a le lăsa să înainteze spre vest. Niciodată nu au migrat grupuri de geți din această parte în lume – pentru ei nu a existat nicio nemulțumire cu privire la locurile lor natale. Călătorii Moșilor au însoțit și ajutat pe cei care s-a retras, au rămas în preajma lor de-a lungul timpului, până dincolo de a doua retragere a Moșilor. 

Călătorii geți nu s-au întors destul de multă vreme în Peștera Ialomicioarei, având multe de făcut înafară, dar alții prin alte locuri de aproximativ același fel au rămas pe loc, în funcție de sarcina fiecăruia în parte. Cea mai mare parte din Moșii de pretutindeni au plecat, dar doar temporar, urmând să se reîntoarcă după schimbarea vremurilor și creșterea vibrației planetare suficient cât oamenii să poată reînchega începuturile vieții de odinioară. Totuși în acele vremuri au rămas Moși în număr minim – adică 1-2 din fiecare grup de Moși de odinioară. În alte locuri – cum a fost în Africa sau în America de Sud, au rămas mai mulți Moși, grupuri mici dar compacte, în mici așezări care au dăinuit până la mijlocul mileniului I d.H. când s-au retras în majoritate, la fel ca pretutindeni. 

Să reținem că vracii (vindecătorii) de la Polovragi au fost din rândul Călătorilor și nu ai Moșilor – Vraci erau numiți Moșii din Africa de vest și o parte dintre cei din sudul Africii care și ei s-au implicat în conducerile imperiului din Țara lui Ker (numit actual Egipt); iar cei din mijlocul arabilor și mesopotamienilor au rămas și ei până în mileniul al II-lea d.H., făcând cu rândul parte din Bătrânii neamurilor – unii dintre ei chiar până în zilele noastre, fără pauză, fără o primă sau o a doua retragere din lume, chiar dacă au stat în marginea ei, neștiuți decât de foarte puțini oameni, pregătiți prin destin să ia parte la lucrările lor continentale și planetare. 

Este de menționat faptul că Moșii-conducători (ai geților sau ai altor popoare, de pe alte continente care au avut sarcini de conducători) erau în acest fel de sarcină numai pe timpul unor evenimente de mare amploare (socială, politică) așa cum era situația și în cazul geților păstrători de tradiții locale în Europa, și se retrăgeau imediat ce situația se normaliza. La noi au intrat în conduceri Moșii încă din timpul Durașilor: Diurpaneus era Moș, Deceneu era Moș-sihastru, singuratic de cele mai multe ori, dar stând în legătură cu ceilalți Moși, încă din ajunul plecării dintâi a Moșilor și al primelor migrații, intrând și plecând din conduceri când era cazul de îndrumări în momentele care necesitau vibrații foarte înalte, care să susțină oamenii de pretutindeni. 

Zalmoxis, în calitate de îndrumător al Moșilor dintre Alpi și Urali, a fost permanent peste tot – nu într-o locație anume, și se retrăgea în spațiile dimensionale sau inter-dimensionale intrând de acolo oriunde era nevoie de el în calitate de monadă centrală (fiu de Dumnezeu) întrupată pe timp nedefinit, ori de câte ori era nevoie de puterile lui echilibrate și puternic pătrunzătoare dincolo de materiile fizice, în profunzimea timpului și spațiului, a însăși energiei fundamentale. 

Moșii coordonați de Zalmoxis primeau îndrumări mult mai complexe de la el, comparativ cu ceea ce comunicau Călătorilor când era necesar. Călătorii primeau în principal îndrumări de la Moșii care primiseră anterior îndrumări de la Zalmoxis. Dar Moșii primeau îndrumări și de la alți îndrumători continentali, asemănători lui Zalmoxis, atunci când era necesar, în funcție de derularea sarcinilor fiecăruia în parte. 

Să detaliem. 

Prima retragere a Moşilor geţilor a avut loc odată cu ceilalţi Moşi – ai popoarelor din care s-au desprins primele grupuri migratoare din cauza condiţiilor de trai devenite excesiv de grele: cauza principală fiind deşertificarea pământurilor sau chiar şi numai sărăcirea lor. 

În mod normal Moşii geţilor ar fi trebuit să plece mai târziu şi să nu se mai întoarcă: căci din mijlocul geţilor nu era în programul vieţii lor să se desprindă grupuri migratoare, condiţiile lor de trai în jurul şi în podişul dintre munţi nu aveau să devină grele niciodată din cauza mediului natural planetar. Geţii erau deja total pregătiţi pentru desfăşurarea sarcinilor lor de popor spiritual, iar Călătorii Moşilor, Învăţătorii şi Măiaştrii erau în continuare în mijlocul lor, ţinând o legătură strânsă cu alţi asemenea lor înşişi din alte popoare, de pe alte continente, precum şi cu Moşii înşişi ori de câte ori era nevoie. În continuare Moşii geţilor ar fi trebuit să rămână cu ceilalţi Moşi retraşi în insulele din sudul Oceanului Pacific cam până spre anul 1000 d.H., când principalele evenimente ale mileniului I d.H. aveau să se fi derulat deja în istoria tuturor popoarelor, de pe toate continentele, formând primele state care au intrat în matca lor, aşa cum ştim că s-a desfăşurat istoria. 

Prima retragere a însemnat așadar, spre sfârşitul mileniului III î.H., că toate popoarele erau pregătite pentru viaţa fizică în general şi pentru viaţa social-politică în particular, o viaţă atipică comparativ cu ceea ce se desfăşurase înainte în lumea omenească şi aşa cum se desfăşoară lucrurile în societăţile tipice în această zonă a universului, astfel obişnuite la scară universică, ale creatorilor avansaţi aflaţi în curs de universalizare – așa cum sunt și spiritele umane pe Pământ. 

Am discutat de multe ori despre situaţia atipică de pe Pământ, care s-a manifestat cu putere începând cu epoca migraţiilor – chiar dacă nu a primelor migraţii care au fost mult mai blânde decât cele ulterioare: căci oamenii erau încă în obişnuinţe de viaţă ordonate, curate, echilibrate, fără ca conştiinţa lor să-şi fi pierdut ceva din liniile echilibrate, avansate spiritual. Dar să reținem că primele migraţii au creat condiţii pentru derularea istoriei de mai târziu, aşa cum o ştim noi azi, formând treptat temeliile statelor de mai târziu. Aşadar primele migraţii s-au derulat cu totul paşnic peste tot în Europa – dar şi pe alte continente, chiar dacă pe alocuri migratorilor le-a trebuit mult timp pentru a se înţelege, mai mult sau mai puţin, cu localnicii. Cu timpul, odată cu scăderea drastică a vibraţiei planetare, odată cu îndesirea populaţiilor în locurile cu condiţii bune de trai, viaţa a devenit ea însăşi atipică şi de aceea caracteristicile vechilor vieţi: calmă, frumoasă, lucrativă, conlucrativă în relaţiile dintre diverse grupuri de populaţii cu obiceiuri diferite, s-a modificat definitiv spre agresiv până la criminal şi pervers. 

Retragerea – temporară – a Moşilor de pe meleagurile noastre, a lăsat timp oamenilor din aşezări să-şi consolideze cunoaşterile cu privire la viaţa dinafara vetrelor satelor lor. La noi, Moşii nu au plecat până ce populaţiile nu s-au mutat din locurile natale spre munte. Am discutat pe scurt despre aceste deplasări şi în capitolul “Platoul munţilor Bucegi”. Oamenii au ştiut dintotdeauna ce avea să urmeze şi s-au pregătit din absolut toate punctele de vedere pentru acest moment: să-şi ridice case provizorii în umbra pădurilor de la rădăcinile munţilor, lăsând loc de liberă trecere primelor grupuri de migratori spre vest. Drumul liber însemna în partea de nord – prin Carpaţii Păduroşi şi la nord de ei, partea de nord a Moldovei şi a Transilvaniei, precum şi în Câmpia Panoniei. Geţii nordici s-au retras spre podiş, Carpaţii Apuseni şi spre mijlocul Carpaţilor Orientali, iar din podiş, ştiindu-se şi evenimentele următoarelor valuri de migratori, o parte din localnici şi-au strămutat definitiv vetrele satelor şi în sudul podişului, şi în munți (Carpații Meridionali), fără însă a se trece de linia Subcarpaţilor Getici (din sudul Carpaţilor Meridionali). De acolo, la al doilea val de migratori, aveau să se retragă din nou în munţi, iar populaţiile care nu s-au retras din centrul şi din sudul podişului la primul val (în mileniul III î.H.) se vor retrage la poalele Făgăraşilor la timpul valului al doilea (sfârşitul mileniului I î.H. – începutul mileniului I d.H.). 

Să reținem un lucru deosebit de important: toate aceste mișcări ale geților au avut loc în propriile lor teritorii, nu au fost migrații: pe de o parte nu au fost mișcări în masă, pe de altă parte nu au fost mișcări definitive decât pentru foarte puține așezări (și care oricum făceau parte din strategiile de orientare și adaptare la condițiile istorice, nu de mediu natural); de asemenea majoritatea mișcărilor de acest fel nu au fost pe termen lung în general – circa 300 de ani – iar cele care au fost permanente s-au hotărât pentru a face loc romanilor care aveau să vină în teritoriile geților la începutul mileniului I d.H. 

Toate mișcările s-au realizat în funcție de situația concretă a vremurilor, însă toți oamenii erau pregătiți să facă tot ceea ce era necesar după cum avea să fie nevoie – în trepte și după cum se dovedea mai bine, făcându-și loc unii altora, astfel încât nu numai să se țină cont de necesitățile trecerii migratorilor, dar și între ei, pentru a e evita aglomerațiile. 

Noile aşezări au beneficiat de cunoaşterile oamenilor bine pregătiţi pentru aceste evenimente, iar casele din vetrele aşezărilor străvechi, care au rămas în urma lor, au avut provizii uscate, exact ca şi în casele de călători din timpul drumeţiilor lor spirituale din trecut: pentru a sprijini deplasările migratorilor; grădinile cu legume, livezile – toate bine îngrijite pentru termen îndelungat, fântânile curate şi adăpostite, drumurile pietruite pe marginile lor (element specific drumurilor europene – celtice şi traco-getice), la fel ca şi apele pârâurilor şi râurilor în locurile mai expuse viiturilor de primăvară – la fel şi podeţele bine întărite pretutindeni. 

Aceasta era cultura localnicilor – ca şi, de altfel, a oamenilor de pretutindeni. Dar şi migratorii erau încă în capacităţile lor cuminţi, echilibrate şi în cunoaşterile încă bine amintite din viaţa lor curentă. Plecaseră pentru a-și găsi un loc de viață la fel de curată, bine gospodărită, așa cum o aveau și în trecut, acasă la ei. De aceea ei nu au prădat, ci au fost recunoscători pentru toate felurile de ajutor primite, au folosit bunurile întâlnite în cale, procedând şi ei, la rândul lor, la fel ca şi în drumeţiile lor spirituale, rămase proaspete în amintire la fel ca şi celelalte ale lor. În acest fel, ei au contribuit la repararea caselor întâlnite în cale, a drumurilor, a podeţelor, indiguirilor, pretutindeni unde era necesar – adică tot ceea ce făcuseră toate populaţiile de pe toate continentele, de pe întreg Pământul, în cele mai frumoase timpuri ale lor. 

Desigur, ni se pare incredibil totul acum, având în vedere prăpădul făcut de cel de-al doilea val, un mileniu mai târziu. Însă diminuarea la minimul suportabil de planetă a vibraţiei zonale, precum şi lipsa unor îndrumători permanenţi de talia Moşilor au condus la pierderea conştiinţei evoluanţilor luminaţi de odinioară. Dar pe măsură ce toţi ne vom aminti treptat istoria omenirii pe care noi înşine am trăit-o, vom înţelege şi vom accepta ceea ce acum vine pentru majoritatea dintre noi ca o simplă informare.

Să reţinem aşadar că pentru geți, având mereu Moșii în preajma lor, s-a menținut același fel de strategie față de migratorii din al doilea val, de omenie și protecție a vieții ca atare. Strategia generală, în fața celui de-al doilea val (mileniul I î.H. – mileniul I d.H.), a fost ca migratorii să fie respinşi în valuri mici, să nu li se dea ocazia să se strângă pentru un război în valuri mari, căci aceasta însemna omorârea multor oameni şi mai ales majoritatea migratorilor: ceea ce nu era de loc de dorit, căci cea mai profundă politică era să se apere viaţa cât se putea mai mult. Pe de altă parte se ştia cât se poate de bine, clar, şi de foarte mult timp, în ce vremuri se va trăi în viitorul lor, şi cât de bine era să se ajungă în centrul şi vestul Europei cât mai mulţi migratori, pentru împlinirea destinelor lor – nu pentru a-şi pierde viaţa departe de locurile unde trebuiau să ajungă. 

ÎN PEŞTERA IALOMICIOAREI…

Călătorii Moşilor, cei obişnuiţi ai locurilor, au rămas activi chiar în interiorul lăcaşului, trăind aşa cum făcuseră şi înainte, doar că activităţile lor s-au extins şi timpul petrecut acolo nu a mai fost legat exclusiv de venirea la perioade scurte de timp a Moşilor, de evenimentele cosmice şi planetare obişnuite. Având în vedere faptul că în viitor aveau să se deruleze aici partea cea mai însemnată a organizării evenimentelor geto-romane, ei au consolidat structurile interioare având în vedere că aveau să dea drumul liber apelor interioare, pentru ca Peştera să aibă, şi să păstreze un fond natural pe parcursul unui mileniu întreg, cât avea să nu fie folosită de ei. a fost necesar acest lucru, întrucât apele aduc atmosfera interioară la un nivel vibraţional acceptabil de către oamenii obişnuiţi care astfel puteau în viitor să lucreze acolo – nu numai Moşii-conducători care aveau o vibraţie înaltă, dar neobositoare pentru oamenii cu care conlucrau în mijlocul societăţii omeneşti, ci şi cu acei Moşi care păstrau o vibraţie înaltă şi destul de obositoare pentru oameni, pentru care motiv ei stăteau în marginea lumii și de acolo lucrau pentru întreaga planetă care avea nevoie de dânșii. Nu venea în Peșteră des, ci doar atunci când era absolut necesar – așa cum era zalmoxis și încă câțiva Moși lucrători cu el însuși, mereu, direct. 

Așadar să reținem că şi-ar fi putut modela şi ei vibraţia corporală, dar pentru că, în virtutea sarcinilor lor moşeşti, trebuiau să menţină vibraţia locului echilibrată şi trebuiau să călătorească în straturile dimensionale şi în spaţiile inter-dimensionale, aveau nevoie să-și păstreze o vibrație foarte înaltă. Cu toţii aveau să conlucreze acolo, atunci când Moşii plecaţi pentru un timp aveau să revină. 

Astfel că, chiar dacă perioada de timp avea să fie relativ scurtă – aproape două milenii până la plecarea tuturor Moşilor din regiune şi retragerea lor în insulele din Oceanul Pacific – aveau să conlucreze cu toții, derulând toate sarcinile lor comune pe teritoriile în care poporul avea să dăinuiască până la revenirea definitivă a Moşilor în viaţa lui: până la plecarea celor mai agresive grupuri de spirite care sunt pe Pământ la întrupare. 

Dar Peştera Ialomicioarei, aşa cum o cunoaştem acum, cu sculpturile ei, cu sălile hărţilor şi a creării celorlalte elemente esenţiale pentru istoria noastră, toate au fost realizate după a doua retragere a Moşilor – nu după prima retragere, pentru a nu fi deteriorate de apele care au fost între timp lăsate libere în peşteră, aşa cum am discutat. Apele au păstrat Peştera intactă, protejând-o şi de vibraţiile fizice puternice în anumite perioade (anuale, multianuale), precum şi de cutremurele inerente perioadei cu variaţii foarte mari de vibraţii, mult mai dese decât în trecut.

Unele dintre aceste lucrări se mai pot vedea şi azi. Auzindu-ne cum discutam despre acest lucru, cineva ne-a luat în zeflemea, neputând accepta că mâna omului ar fi putut interveni înafară de contemporana tăiere a treptelor. L-am rugat doar să-şi ridice privirea spre tavanul de deasupra noastră, unde se putea vedea cât se poate de clar cum o grindă tăiată perfect se suprapunea alteia care se vedea la rândul ei modelată, sculptată pentru a sprijini bine pe cealaltă. Nu era de altfel prima dată când cineva rămânea cu ochii cât farfurioarele, îndrumat să privească mai atent în jur…

Am mulţumit entităţilor din peşteră, căci chiar acel loc nu-l ştiusem până atunci nici eu, iar în acel moment, ridicând ochii cu disperare spre ceruri, entităţile mi-au atras atenţia în felul lor tăcut şi cald, spre răspunsul aflat chiar deasupra capetelor noastre…

I-am zâmbit cu drag omului care încă nu se mişcase din loc, privind încă înmărmurit cele din jur… Ce să-i mai zic omului altceva – oricum ne grăbeam, altfel l-aş fi condus şi prin alte părţi, aşa cum făcusem ani de-a rândul arătând toate sculpturile de pe etaje oamenilor care, la fel, cotrobăiau cu curaj printre pietrele învălmăşite de apele contemporane, descoperind alte noutăţi, spre marea mea şi a lor bucurie !!! 

Realizate toate de străbunii noştri…

Turiști impresionați de cele văzute în acest lăcaș de spiritualitate străveche...

Nu ştiu ce a mai rămas în Peşteră în urma noilor amenajări făcute fără nicio atenţie… cunoaştere… Prietenii mi-au spus că nu au mai rămas multe… tristă, mergeam chiar şi înainte, acum vreo 10 ani, văzând cum, de la un an la altul, încă ceva se strica în lăcaşul drag al geţilor de odinioară. Dar bunul meu “călugăr”, entitatea de care mă ataşasem cel mai mult, mi-a spus să nu fiu tristă, va reveni sarcina noastră, a celor care le-am văzut pe toate, să vorbim oamenilor despre ele… Şi oamenii ne vor crede, căci intuiesc adevărul atunci când le vine în cale…

Am mulţumit, şi mulţumesc şi azi tuturor pentru bunătatea şi dragostea cu care ele, entităţile din toate locurile vizitate m-au ajutat în feluri extraordinare, aş zice chiar eu incredibile dacă nu le-aş fi trăit, şi dacă oamenii din jur nu mi-ar fi spus ceea ce au văzut şi simţit ei înşişi… Iar eu le spuneam că Dumnezeu face adevăratele minuni, prin oameni sau orice alte vieţuitoare – chiar şi prin gâzele din jurul nostru… 

Am să vă povestesc încă și mai multe în vremurile ce vor veni…

Întotdeauna zâmbesc cu drag oamenilor adăugând şi eu, de la mine, încurajări şi mai ales îndrumări să nu-şi piardă credinţa, căci ea este cel mai mare dar pe care îl căpătăm şi pe ea trebuie s-o creştem mereu, ca pe un copil ce creşte în braţele noastre… de fapt, în sufletele noastre…