A DEVENI MODELATOR...

Una e cum mă văd eu, şi alta e cum mă văd alţii.

Fiecare suntem propria raza de lumină, pură, conştientă, cu care pătrundem în interiorul propriu - în timp ce altcineva din jurul nostru nu poate decât să ne observe din exterior, să baleieze suprafaţa oceanului nostru interior, observând imperfecţiunile (valurile) fără să ştie toată viaţa mirifică din interior. Şi unul va spune că acolo nu e nimic, altul că sunt valuri care dăunează liniştii lor, producând agresivitate, frică şi saltul sufletului pentru apărare. Pentru că nu orice observator din exterior are experienţa de a fi pătruns în interiorul său propriu, dar crede că este perfect pentru a denunţa - comparativ cu felul în care se percepe pe sine însuşi - imperfecţiunile altora.

Depinde numai de experienţa de pătrundere a fiecăruia, dar nu ştim bine asta şi mai ales nu ştim bine că toţi suntem pe drumul cunoaşterii de sine şi de oricine. Bunăvoinţa (îngăduinţa sau toleranţa, o numesc alţii) ar trebui să ne fie întotdeauna la îndemână, ea este de fapt pe la jumătatea drumului, atunci când conştientizăm răul ce se face, iar atunci când mai avem şi ceva cunoaştere în plus  - ştim că este doar un moment (oricât de lung ni se pare că ar fi acel moment) de pe drum.

Cândva i s-a mai spus şi ...Pomul Cunoaşterii.

DAR din orice gând rău al altuia, oricât de neadevărat ni s-ar părea, se poate extrage măcar o dâră, o urmă de adevăr, o urmă de înţelegere a propriei imperfecţiuni - iar asta poate aduce bunăvoinţa cu care privim/primim gândul celuilalt. 

Şi acesta devine un pas, pe drumul pasului după fiecare pas. 

Şi apoi vom vedea treptat, cu această experienţă în permanentă formare, cum "dâra" este de fapt un munte întreg, cu dealurile şi şesurile care îl înconjoară... 

Şi aşa ne modelăm spre bunătate pe noi înşine, iar exemplul propriu va deveni modelator pentru o lume întreagă din jurul nostru...