33. LA CERDAC

I. IDEI PRINCIPALE

1. Cerdacul este o culme muntoasă terminată abrupt printr-un perete vertical pe capătul căreia a fost cândva șănțuită piatra pentru a se ajunge la forma unui mic platou terminat la capătul dinspre Obârșie printr-un cap de om.

2. Omul sau Gospodarul de pe Cerdac transmite oamenilor două mesaje importante:

– după o zi de muncă, seara gospodarul se odihnește pe cerdacul casei sale, o odihnă mereu activă, privind atent la realitatea care îl înconjoară: dintr-un loc de odihnă, de observare atentă și de învățătură;

– omul să-și aleagă loc de casă un spațiu cu canale eterice planetare care au cel puțin 4-5 până la 7 canale interioare aflate pe subnivele de vibrație eterică înaltă și foarte apropiate, dacă vrea să aibă grădină de legume, livadă și un loc bun pentru creșterea de animale sănătoase, precum și o casă proprie odihnitoare, cu aerul curat și înălțat, pentru sănătatea și puterea proprie și a familiei sale.

II. DETALII, DISCUŢII

Despre Cerdac am mai discutat când am expus povestea caselor de călători. Toată porțiunea de la Călăuză (Baba Mare) la Cerdac a fost în vechime acoperită de păduri dese, culmi cu vârfuri (rotunjite sau ascuțite) pierzându-se în acoperirile păduroase. Din ele au rămas un timp mai îndelungat păduri în partea primilor megaliți (până spre Sfinx, cum numim azi Dacul Văzător). Pădurile erodează puternic prin rădăcini, dar și prin favorizarea traiului multor viețuitoare mari și mărunte, care și ele contribuie la erodarea terenurilor. Mult timp după păduri au rămas ieburi și jepi – din care puțini au mai rămas pe versanții muntelui, urmând ca, în timpurile care vor veni, vegetația să se regenereze pe măsura creșterii vibrației medii planetare. 

Cerdacul este o culme muntoasă terminată abrupt printr-un perete vertical pe capătul căreia a fost cândva șănțuită piatra pentru a se ajunge la forma unui mic platou terminat la capătul dinspre Obârșie printr-un cap de om. Pentru a înțelege mesajul complex al acestui megalit este nevoie să ne gândim la o parte exoterică: de cunoaștere a realității fizice a omului și locului, iar pentru partea ezoterică este nevoie să studiem locul din punct de vedere eteric-matriceal. 

În primul rând, omul care stă pe cerdac privește atent la realitatea care îl înconjoară: dintr-un loc de odihnă, de observare atentă și de învățătură. Este un om în curtea casei sale într-o odihnă activă: odihna trupului după o zi de muncă, seara, dând loc gândirii, reflecțiilor cu referire la învățăturile zilnice din munca sa care îi îmbogățește experiența și i-o consolidează în același timp, integrând-o în armoniile universale. Locul este cu certitudine un cerdac, întrucât sus și în spate au fost amenajate case de călători, săpate în piatra muntelui, pe albiile interioare ale pâraielor din munte, lărgite și amenajate pentru a adăposti drumeți. Nu degeaba sunt amplasate acolo, căci de acolo se desfac mai multe drumuri:

– un drum spre Călăuză (Baba Mare) pentru cei care vin dinspre Țara Bârsei, după ce au trecut de megalitul de la vârful Omul, îndreptându-se către megaliții pe care i-am studiat până acum: prin fața Cerdacului spre Călăuză (Baba Mare), Dacul Văzător (Sfinxul) și Orbul, megaliții cuplului familial (Tatăl, Mama și Copilul) și Sfătuitoarele (Babele);

– unul către Padina cu Peștera Ialomicioarei, cu toată seria megaliților care reprezintă viețuitoarele de mare folos omului, purtătoarele mesajului general de a proteja viețuitoarele locale, fie ele sălbatice sau domestice. 

Gospodarul de pe cerdacul casei sale privește spre capătul unde pornește drumul spre Padina, cu două drumuri de fapt: unul pe lângă cerdac și altul care vine de sus, care coboară pe Obârșie de la vârful Omul și merge spre Padina cu a sa Peșteră a Ialomicioarei. 

Pentru înțelegerea mai profundă a mesajului Omului (Gospodarului) de la Cerdac, este necesar să ne întoarcem la cunoașterea canalelor eterice matriceale ale locului. S-a ales un anumit loc, acolo unde se află un snop de canale eterice matriceale ale planetei care sunt aproape paralele, fiecare în parte cu 6-7 canale interioare aflate pe subnivele apropiate de vibrație eterică, care asigură locului calități echilibrante deosebite. Mesajul este, din acest punct de vedere: omul să-și aleagă loc de casă un spațiu cu canale eterice planetare care au cel puțin 4-5 până la 7 canale interioare aflate pe subnivele de vibrație eterică înaltă și foarte apropiate, dacă vrea să aibă grădină de legume, livadă și un loc bun pentru creșterea de animale sănătoase, precum și o casă proprie odihnitoare, cu aerul curat și înălțat, pentru sănătatea și puterea proprie și a familiei sale. 

Pe același principiu au fost alese terenuri și pentru casele de călători. Se alegeau peste tot terenuri cu cel puțin 3-4 canale apropiate și aproximativ paralele, cu 6-7 subnivele eterice interioare. Pentru casele de întâlnire a Călătorilor Moșilor cu Învățătorii din așezări, erau însă necesare locuri cu canale groase cu peste 9-10 subnivele eterice interioare. 

Vom vedea că și pentru amenajarea Peșterii Ialomicioarei s-a ales un loc cu canale groase, cu peste 9-10 subnivele care să străbată întreg locul, având în interior pe cea mai lungă distanță o stabilitate vibrațională avansată, chiar dacă la gura și la fundul Peșterii sunt ”fracturi” între zone cu canale care au grosimi, și astfel vibrații foarte diferite, care în plus schimbă direcția, determinând fenomenologii interesante, așa cum vom discuta la vremea cuvenită. 

 Cerdacul Obârșiei și Culmea Doamnelor 

Piatra Omului (megalitul de pe vârful Omul), în paranteză fie spus, este rar luată în seamă de noi, ca şi multe altele – dar ea este deosebit de importantă în planul energetic al muntelui şi un punct de maximă importanţă pentru drumul care urcă din Ţara Bârsei. De la vârful Omul se coboară astfel și pe Obârşie spre Padina pe un fir vibraţional, iar de la Cerdac se coboară spre Padina pe un alt fir vibraţional – nu cu mult diferit de celălalt drum. Practic azi nu este sesizată diferenţa din acest punct de vedere, decât poate ceea ce vedem în planul peisajului: dar va fi o diferenţă pe care o vom simţi foarte curând noi, cei care suntem obişnuiţii acestui drum, căci dezvoltările corporalităţii umane merg pe linia creşterii percepţiilor multisenzoriale – dintre care percepţia vibraţiilor este deosebit de importantă pentru oameni. 

Stânca Gospodarului de la Cerdac

(nu am putut lua o fotografie din alt unghi, dar profilul uman se poate observa bine chiar și din această poziție)

Sunt repere pe drumul care merge de la Cerdac spre vârful Omul, unde se află Piatra Omului, orientat spre Valea Horoabei, mai precis către îmbinarea drumurilor care se reunesc la un moment dat venind dinspre Ţara (sau ţinutul) Bârsei spre Platou. Vârful Omul este punct de orientare către megaliţii de peste tot, inclusiv spre Peştera Ialomicioarei – lăcaşul de odinioară al unui grup de Moşi. 

Casele de călători din spatele Cerdacului azi sunt închise (sigilate de armată); ar fi fost frumos să se amenajeze într-una din aceste lăcaşuri un muzeu local – bineînţeles că nu este tipul pierdut, voință să avem… 

Revenind la istoria veche: după odihna din timpul nopții, oamenii mergeau spre lăcaşurile de observare, pregătiţi pentru o lucrare personală de o deosebită importanţă, profunzime. Lăcașurile de observare erau exterioare, în aer liber – locuri de percepţie, analiză, de aprofundare a înţelegerilor prin cercetare mentală şi astrală, prin forţele proprii ale spiritului, alături de simţirile prin corpul fizic, lăsate libere, pentru percepția fizică totală a omului cercetător. 

Iată așadar cum toți megaliții pregăteau omul să cunoască profunzimile vieţii, să respecte și să iubească viaţa, să se pregătească şi să reziste la toate furtunile vremurilor şi oamenilor. Să protejeze natura, oamenii din jurul său, atât cât se putea pentru fiecare om în parte, din locul său de fiinţare şi cu puterea primită la naşterea sa. Să-şi protejeze familia, ascultând de sfatul Moşilor atât cât aveau să fie în mijlocul lor, să-și amintească mereu de ei și de sfaturile lor, lăsate moștenire chiar cu ajutorul tradițiilor, și să asculte din nou de sfaturile lor, direct, atunci când ei vor reveni, după o pauză relativ scurtă de timp, în apropierea şi apoi în mijlocul poporului. Să nu se uite niciodată sfaturile ce vor rămâne moştenire: 

– femeia să nască şi să crească copiii, fiii poporului, să-i îndrume până când capul fiecărui copil va ajunge să crească – dar nu până la a ajunge la aceeaşi mărime ca şi al mamei sale; în acest fel se atenţiona ca urmaşul să-şi întemeieze familia proprie până ce capul său să ajungă la fel cu al mamei sale – şi nici cât al tatălui său. 

– tatăl să primească mereu sfatul Moşilor și al sfătuitorilor ce vor rămâne după plecarea dânșilor; să fie și să rămână mereu puternicul apărător al familiei şi neamului său.

– sfătuitoarele (sau babele, sau ursitoarele) să le umple din timp fiinţa cu urările de bine, cu înţelepciunea ancestrală ca putere interioară, arătând părinţilor derularea timpurilor pe care urmaşul lor avea să le modeleze după puterile şi priceperea lui, când va părăsi vatra familială strămoşească. Ele, ursitoarele, vor şti şi vor arăta permanent dacă vor avea loc sau nu schimbări de destin. Schimbările de destin sunt întotdeauna specifice ajutătorilor planetari, secundari arhetipali, căci orice monadă va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să acumuleze suficientă experienţă pentru a evolua după cum curge necesitatea celor pe care îi ajută – şi nu conform unui destin planificat şi pregătit cu foarte mult timp înainte, așa cum se petrec lucrurile, din necesitate, cu restul poporului. O planificare există întotdeauna şi pentru ajutătorii planetari, sub forma locului de naştere şi al societăţii în care va petrece copilăria chiar şi cu schimbările de domiciliu sau părinţi dacă este nevoie. Schimbările personale și ale poporului sunt pregătite pentru primari din timp, iar babele, sfătuitoarele clarvăzătoare ale neamului, vor arăta orice schimbare în destin şi sub ce formă va veni; vor da sfaturi până când vremurile se vor schimba agresiv şi oamenii vor uita să dorească să ştie, și să întrebe, şi să se organizeze după necesităţile poporului lor, orientându-se mai mult după interesele personale. Sfătuitoarele au știut mai mult timp decât oamenii că se va instala o vreme în care și lor, dar mai ales copiilor li se va tăia dreptul de a spune ceva despre schimbările vieţilor lor, în care vor fi puşi la muncă brutală de o societate ai cărei conducători vor şti bine că urmaşii vin cu cunoaşteri noi pe care au nevoie să le comunice părinţilor, pentru ca părinţii lor să se înalțe spiritual și să le pregătească terenul pentru lucrarea lor și a urmaşilor lor, apoi să lucreze împreună mai departe. Știau că, atunci când munca brută a copiilor nu va mai fi acceptată de societate, copiii nu vor fi însă liberi să spună, să îndrume, ci vor fi obligaţi să urmeze cursuri preşcolare şi şcolare care să-i oblige să-şi canalizeze forţele spirituale proaspete către interesele conducătorilor – şi tot mai puţin către necesităţile mari, importante, spirituale ale întregii societăţi umane. 

Este bine să reținem că Stânca Gospodarului de la Cerdac - și megaliții de pe drumul spre Padina care reprezintă animale și păsări, au fost ultimii creați, întrucât au fost realizați pentru vremurile târzii, în timp ce ceilalți au fost realizați în mod egal pentru toate vremurile, pregătind oamenii pentru vremuri în care munca fizică – brută de cele mai multe ori – cerea manifestări specifice acestor vremuri: așa cum și gospodarului îi trebuia odihnă la capătul zilei și, în continuare, mult respect pentru toate viețuitoarele comune ale locului, oamenii știind atunci că vor fi tentați să piardă acest respect: avem cu toții în memoriile noastre anterioare Pământului, din aceste subzone ale universului, adică lupta prin dispreț pentru a scăpa de influența animalelor și vegetalelor; iar aceste memorii sunt activate aici, acum, pe Pământ, fără a fi protejați prea mult de astfel de influențe (cum era în trecut, înainte de ultima glaciațiune) și încă suntem vulnerabili în fața unor asemenea influențe. Tocmai de astfel de atitudini trebuie să scăpăm, trăind aici, pe Pământ, din nou în mijlocul unui biosistem atât de bogat, cunoscându-ne reacțiile, impulsurile, și luptând-muncind pentru a ni le estompa. 

Mai ales că dacii aveau să fie și ei – nu atât de curând ca celelalte popoare ale Europei – sub influența migratorilor, primii care au folosit în mod agresiv animalele, înjugându-le, călărindu-le și ucigându-le fără pic de respect pentru evoluțiile lor. Și mai ales fiind expuși cei dintâi la influențele lor, influențând treptat și alți oameni, contribuind astfel decisiv la răspândirea atitudinilor agresive în rândul populațiilor umane…

Megaliții vor fi mereu aici să ne amintească cât de important este să respectăm oamenii și toate viețuitoarele pământului și văzduhului…