Avem de dezbătut un subiect foarte important, vast, cu multe referiri la sarcinile noastre de destin uman, care nu se referă numai la sărbătorile de iarnă, pe care tocmai le încheiem, ci la orice fel de sărbătoare, inclusiv zilele de sâmbătă şi de duminică – zile de odihnă şi sărbătoare în felul lor, pentru diferite grupuri umane, aşa cum ştim. De aceea nici nu m-am grăbit să încadrez acest subiect în zilele sărbătorilor lunii decembrie. Vreau să mă opresc la mai multe aspecte decât simplul: Da, sunt bune petrecerile, deşi sunt multe voci care spun că nu este chiar aşa – vocile acestea chiar au dreptate: ne trebuie mai mult echilibru. În plus sunt şi alte aspecte pentru care deocamdată chiar au nevoie majoritatea oamenilor azi de petreceri. Şi nu este vorba numai despre odihna sufletelor noastre obosite de activităţile cu concentrare maximă, indiferent de natura lor, ci despre mult mai mult decât atât.
Desigur, fiecare dintre noi ne pregătim în felul propriu pentru sărbători, le petrecem după obiceiuri proprii, după încredinţări proprii: şi vor exista în continuare, până când fiecare zi a vieţii va deveni pentru fiecare om în parte o sărbătoare, o bucurie, o petrecere a timpului cu activităţi care aduc bucurie şi folos: propriu şi pentru cei din jur. Va fi aşa de frumos când vom înţelege că fiecare clipă cuprinde în fiinţa ei toate rădăcinile celor care ne-au înălţat nivelul de trăire: de emoţional, de inteligenţă, de înţelegere, de putere de adaptare la o viaţă care nu este de loc simplă. Dar tocmai această complexitate ne poate mobiliza în moduri la care mulţi nici nu pot să se gândească azi.
Ne atragem atenţia în mod public de la o vreme că punem accent mai mult pe cumpărături, consum exagerat de mâncare, băuturi, cadouri de toate felurile care nu-şi au sensul de multe ori întrucât avem tot ce ne trebuie, dar lăcomia ne este speculată de comenrcianţi. Răspândirea liniilor de dezvoltare spirituală personală ne conduce spre echilibru, mai mult şi mai repede decât în multe ţări vestice şi nordice, ceea ce este îmbucurător. De asemenea, liniile de alimentaţie naturală, răspândirea ideilor echilibrante preluate din practici străine (yoga, qi gong, şamanism) conduc la ponderarea multor români. Religia care stă la baza majorităţii sărbătorilor pe care le trăim la nivel de popor nu ne atrage însă prea mult atenţia asupra pericolului sărbătoririlor de dragul petrecerii, având nu de puţine ori grijă să speculeze bunul plac pentru a nu pierde adepţi – pericol pe care puţini l-au sesizat de mult şi puţine persoane îndrumătoare încearcă azi să echilibreze o asemenea situaţie. Dar orice început este bun şi sperăm să dezvoltăm echilibrat în continuare aspecte religioase în viaţa noastră, punând accent pe CREDINŢĂ şi ÎNVĂŢĂTURĂ mai mult decât pe petrecere şi consum.
Iar aici aş deschide două drumuri de gândire:
– impunerea unor practici străine care doresc eliminarea din viaţa publică a încredinţărilor religioase, punând accent laic pe consum şi fast – deşi declarat voalat pe faţă. Ne confruntăm de curând în lume cu interdicţia menţionării aspectului religios, deşi este oarecum de înţeles din cauza temerilor legate de impuneri din partea unor grupuri sociale, chiar ameninţări din această direcţie, ameninţări nedorite în mod oficial în unele tări. Sunt evenimente ale momentului, desigur, care apar mai cu seamă în condiţiile unor populaţii restrânse dar pe teritorii largi – cum sunt ţările nordice, care se confruntă dramatic acum cu ameninţarea unor valuri de emigranţi. Vom mai discuta în viitor despre migraţii, deocamdată să limităm discuţiile de acest fel;
– rădăcina evenimentelor pe care le trăim este legată însă de linii de destin uman, pe care azi le legăm de religie, deşi ea ar trebui să fie doar păstrătoarea unor cunoaşteri pe care ar trebui să le studieze profund şi să le dezvolte împreună cu ştiinţele aşa-numit exacte. Ar trebui să încerce să scape de aspectul dogmatic şi metaforic introdus la un moment dat - dar nu o face. De aceea ne revine nouă, celor ce studiem viaţa şi societatea în mod particular, mental şi astral, rolul de a curăţi cunoaşterile de acest fel, de a despărţi cunoaşterea de practicile abuzive.
Să detaliem puţin.
Actuala populaţie spirituală umană este formată din spirite care vin la întrupare pe Pământ în grupuri din zone universice diferite sau din alte universuri. Sunt foarte multe astfel de grupuri, reunite în blocuri spirituale organizate în mod piramidal: pe relaţii între spirite aflate în etape de evoluţie primară de la un anumit nivel evolutiv către nivele superioare, formând o piramidă spirituală. Alte grupuri care sunt, de asemenea, pe planetă, sunt tot în evoluţii primare, dar mult mai avansate – evoluţii primare galactice ; galacticii evoluează alături de blocurile piramidale în calitate de ajutători, iar în calitate de ajutători pentru toate grupurile primare sunt secundarii cei care oferă permanent exemple şi îndrumări în condiţiile cele mai grele ale evoluţiilor pământene: având sarcini complexe pentru toate vieţuitoarele planetei, nu numai pentru oameni.
Unul dintre scopurile reunirii tuturor pe o planetă atât de mică – aparent neîncăpătoare pentru o populaţie de spirite extrem de mare (numărând aici toate vieţuitoarele – de la viruşi la oameni, cu corpuri de manifestare şi fizice, şi astrale) este acela de universalizare, de obişnuire a fiecăruia dintre aceste grupuri cu toate celelalte. Să ne obişnuim unii cu alţii, ceea ce înseamnă mult mai mult decât să dăm mâna unul cu altul: să ne cunoaştem în primul rând neacceptările şi să lucrăm asupra noastră înşine pentru a depăşi orice fel de neacceptare. Pentru unele grupuri este necesar acest lucru chiar înainte de ieşirea din întruparea curentă – cu corp fizic – pentru altele doar trăind în condiţiile pământene actuale şi conştientizând modul în care reuşim sau nu să ne depăşim neacceptările.
Atingerea unui asemenea scop – printre altele personale şi de grup propriu – înseamnă formarea (pentru unii) sau reînnoirea (pentru alţii) a unor legături mai vechi în condiţii de trai diferite: la un moment dat într-o zonă sau într-o subzonă a universului, la alt moment dat în altă zonă, în alte subzone, cu condiţii diferite sau apropiate de trai. Trăind astfel foarte variat, se formează o flexibilitate din ce în ce mai avansată în comportament, în conlucrare, în comunicare: de la o viaţă la alta, în condiţii foarte diferite planetare, de corporalitate, de conjunctură socială.
Unele spirite sunt în astfel de conjuncturi pământene pentru prima dată, nu pot să se încadreze de la bun început în ele (sunt cei care azi sunt numiţi agorafobi – un exemplu, dar şi toate felurile de fobie socială). Ei nu au însă necesitatea de a sta pe Pământ până ce reuşesc să depăşească şi să trăiască lejer şi bine: atrag mereu atenţia că nu venim întrupare după întrupare cu toţii pe Pământ până ajungem vrând-nevrând să stăpânim solar, sublim comportamente umane. Cei care ajung să transforme respingerea în acceptare, spre exemplu, sunt spirite care au experienţă multă în locuri asemănătoare Pământului – altfel un asemenea element de evoluţie spirituală nu poate fi obţinut decât în cicluri de vieţi derulate la intervale lungi de timp, timp în care au loc multe alte feluri de manifestări în vibraţii foarte înalte, pentru consolidarea lor: abia după care derulăm următorul ciclu de observare a calităţilor obţinute între timp.
Lucrurile sunt mult mai complexe decât credem noi acum: dar înţelegem treptat, cu toţii, iar o astfel de înţelegere pe loc, acum, este scopul unor alte grupuri care au experienţă mai multă în evoluţii la nivele joase de vibraţie. Toate condiţiile noastre de trai sunt create prin variaţia de manifestare a grupurilor spirituale – nu ne impune cineva „de sus” ceva: noi, între noi, ne impunem în mod brutal orice, conform încredinţărilor şi obişnuinţelor noastre. Spre exemplu: pentru cei care sunt mai statici, mai retraşi, s-au creat anumite condiţii spirituale – legate de prezenţa unor alte grupuri care nu pot sta locului prea mult timp; acestea din urmă au creat fenomenul planetar de migraţii, având ca efect amestecarea cu populaţii locale statice şi formarea unor alte popoare pentru o perioadă de timp nedeterminat, în funcţie de stabilitatea sau instabilitatea emoţională şi mentală a spiritelor astfel reunite. Populaţiile inactive sau parţial active, dar agresive de felul lor, au declanşat războaie prin care şi-au satisfăcut dorinţa de ne-muncă, dar s-au amestecat cu alte popoare, obligaţi fiind să suporte apropieri de care în alte condiţii s-ar fi ferit până la moarte. S-au creat imperii, s-au schimbat permanent, aşa cum ştim, structurile imperiilor, s-au creat mereu noi condiţii de depăşire a stării de indiferenţă, dispreţ, silă. S-au descoperit compatibilităţi sau alte noi incompatibilităţi. S-au descoperit accente puternice acolo unde nu s-ar fi crezut înainte să existe: nu ne cunoaştem altfel – credem că ne cunoaştem, dar ajungem să ne dăm seama că lucrurile nu stau de loc aşa cum credeam.
Toate la un loc conduc la înţelegeri, după ieşirea din destine, că toate confuziile făcute, neînţelegerile, neacceptările pot fi de fapt depăşite şi, CHIAR PE TEMELIA LOR, pot fi create condiţii de trăire împreună de o frumuseţe şi o însemnătate cu totul deosebite.
Desigur, aşa cum ştim, războaie sunt în lume fără întrerupere, dar în lume azi mai sunt şi căi paşnice de formare a relaţiilor interumane: turismul şi sărbătorile au un rol deosebit de important. Şi aici ar fi câteva aspecte de discutat.
Intuiţiile – dar şi direct sfinţii ajutători care ne reajustează mereu calea – ne spun că sărbătorile sunt un prilej de a ne reuni cu familia de naştere: şi o facem de cele mai multe ori – deşi de multe ori nu o facem, motivând distanţele, serviciul, copiii, sănătatea şi altele. Altele fiind nu de puţine ori fiţe, plăcerea de a petrece în alte locuri, în companie cel puţin dubioasă, etc.
DAR... chiar dacă de multe ori plăcerea de a petrece în alte locuri aparent este fiţă de om cu bani, lucrurile sunt aşezate în fondul lor spiritual puţin altfel: sunt spirite care fără astfel de conjuncturi nu s-ar mişca în alte locuri, dar atrase de plăcerile proprii ajung să-şi atingă scopul destinului propriu: prima fază a cunoaşterii de sine, a felului în care acceptăm oamenii, modul în care NE antrenăm, şi ÎI antrenăm în acţiuni. După terminarea destinului spiritele vor şti bine că au făcut totul conduse de plăceri (de multe ori nu tocmai „ortodoxe” – deşi sărbătorile vin pe fond religios). În vibraţii mult mai mari decât cele ale corpului fizic, dincolo de aglomeraţiile planetare fizice, în prezenţa unor entităţi cu mare forţă de manifestare iubitoare, spiritul are conştiinţa deplină a faptelor reprobabile făcute, dar şi căpătarea curajului de a înfrunta alte situaţii asemănătoare, dar numai după consolidări ale unor comportamente de înaltă forţă spirituală, care nu vor cuprinde băutură, sexualitate, căutări dincolo de limitele bunului-simţ, etc. Cei care s-au reunit în destrăbălare vor învăţa să-şi reunească forţele în faţa unei planete cu primejdii la tot pasul, cu vreme instabilă, cu evenimente dezorientante, în sens contrar oricăror aşteptări, iar odihna le va fi binevenită după depăşirea greutăţilor: în pacea sufletului şi echilibrul socio-natural.
NE APROPIEM PRIN DARURI !!!
Sărbătorile vin cu cerinţa sufletească de dăruire. Cel mai iubit sfânt rămâne în Europa (şi ţările formate din migraţii ale europenilor) Sf. Nicolae care, ştie bine lumea, a dăruit. Prin prisma obişnuirii de a primi daruri, unii dintre copii vor face şi ei daruri la maturitate – alţii vor păstra mereu pofte şi vor sta cu mâna întinsă spre a primi de la oricine, în continuare. Învăţătura de bună calitate spirituală ar trebui spusă tranşant şi permanent de biserică în primul rând, căci ea spune că gestionează cunoaşterea vieţii celor care au plătit cu viaţa lor darurile făcute omenirii, în special dăruirea de sine... Desigur, preotul ar trebui să meargă din casă în casă să dăruiască binecuvântare... dar e dificil de spus: dacă îşi aduce aminte... Nu să plimbe icoana şi să aştepte darul celui vizitat uitându-se la hârtia de 5 lei sau cât a scos omul din buzunar... DAR să privim şi aici partea mobilizantă: noi să fim cei care cerem sfaturi şi binecuvântare preoţilor şi astfel îi vom învăţa să nu se mai plimbe pur şi simplu cu icoana din casă în casă, căci sărbătorile nu sunt spirituale numai pentru sărutat icoana şi mâna preotului, ci pentru SCHIMBUL DE SENTIMENTE, CUVINTE, PRIVIRI, GESTURI... Calme, liniştite, profunde... Dăruirea/primirea de susţineri, sfaturi... Icoana este foarte bună, ne aduce aminte de sfinţenia Drumului, de Gândul şi Vorba care trimite la sarcina de destin uman şi la primirea/oferirea de ajutor spiritual: din ambele părţi, căci este o Relaţie Inter-umană la mijloc... Frumos ar fi să văd un gest al preotului care a primit de la cel ce are mai mult dând pe loc celui care nu are (căci dânsul poate vedea şi compara: spiritual – nu altceva)...
...Mdaaa....
...Poate cândva...
Se spune că de sărbători mulţi oameni se simt singuri. Alţii par singuri, dar nu sunt de loc aşa! Trebuie să ne ajutăm să depăşim această stare de singurătate cu accentele ei dureroase, să ne inspirăm unii de la alţii, după cum simţim şi după cum ne dictează intuiţiile. Avem putere să facem asta. Să profităm de sărbători pentru a ieşi în lume, socializând cu bucurie dacă simţim nevoia de lume, privind-o cu bunăvoinţă dacă am depăşit faza de necesitate şi ne simţim relaxaţi în orice fel de situaţie. Nu ştim bine, dar putem avea bunăvoinţa să credem că un cuvânt, un gest, o apropiere de pe Pământ conduce în mod cert la mlădierea apropierii faţă de alţi întrupaţi, faţă de alte grupuri din alte locuri din univers. Ne vom întâlni în acele locuri sau în altele, unde vom ajunge treptat să desfăşurăm activităţi vitale pentru populaţii, planete, stele şi chiar galaxii întregi, bazându-ne pe relaţii începute sau consolidate aici, pe Pământ. Şi oriunde, prin toate părţile universului. Dăruirea unui zâmbet deschide cu adevărat drumuri neştiute în univers şi de acolo către alte deschideri de o importanţă covârşitoare pentru eternitatea vieţii noastre.
Însă mai este un aspect care ţine de dăruire – pe care azi nu o înţelegem la justa valoare. S-a împământenit a da de pomană cu prilejul unor evenimente legate de religie, dar şi viaţa laică de asemenea creează linii de universalizare nebănuite încă de majoritatea oamenilor.
DE CE SOCIETATEA NOASTRĂ A AJUNS SĂ PRODUCĂ ATÂT DE MULT ŞI DE VARIAT...
Ar trebui să înţelegem că cei care trag un semnal de alarmă echilibrat au dreptate să arate că se distrug anual producţii de lucruri făcute mult peste posibilităţile de absorbţie ale pieţii. Aparent nu mai sunt nimănui de folos. Mai sunt şi cei care aproape ne trag spre sărăcie cu vădit dispreţ faţă de multitudinea de feluri de creaţie: aproape că ne împing spre a trăi în grotă, de aceea ei sunt cei care ar trebui ponderaţi cu blândeţe, dar şi cu seriozitate. Şi este necesar să înţelegem mult mai profund acest aspect: doar extremele sunt cele care ar trebui să fie eliminate: mai avem destul de mult timp până când vom înţelege şi vom lua măsuri pentru rezolvare.
Spiritele vin la întrupare mult mai rar decât se crede acum – adică: viaţă după viaţă, crezându-se că nu suntem la întrupare decât spiritele care evoluează acum pe Pământ, în mijlocul cărora trăim acum, conducători şi conduşi, ajutători şi ajutaţi. Majoritatea spiritelor umane vin pe Pământ prin călătorii spirituale regresive – din locuri cu vibraţie foarte înaltă, în locuri cu vibraţie mult mai mică; sunt situaţii rare în evoluţiile de început, întrucât spiritele nu sunt obişnuite cu diferenţe mari de vibraţii. Dar ele sunt situaţii-cheie pentru conştientizarea capacităţilor proprii obţinute în etapele anterioare de evoluţie. Ajutătorii planetari (cca.10-20% din populaţiile umane) vin mai des, pentru a ajuta şi pentru a menţine în echilibru emoţiile şi mentalul populaţiilor de toate speciile de pe planeta astfel încărcată. Pentru evitarea oboselii se creează condiţii pentru ca vieţile să fie scurte, iar toată perioada cu vibraţie joasă să nu fie lungă: am mai discutat deseori despre lucrările de scurtare a perioadei cu vibraţii joase ale planetei, prin atragerea de fluxuri de filamente noi, proaspete, din barierele dintre zonele şi sub-zonele universului: lucrare realizată de coordonatorii principali ai evoluţiilor din galaxie. Vizitatorii mai noi ai blogului pot urmări articolul Variaţia vibraţiei medii zonale pentru a înţelege complexitatea acestui tip special de ajutor oferit numai în astfel de situaţii, când pe planetă evoluează foarte multe grupuri de spirite organizate în blocuri spirituale piramidale . Sunt multe blocuri spirituale piramidale acum pe Pământ, cu multe grupuri de spirite cu evoluţii foarte diferite: toate trebuie să intre treptat în întrupare într-o perioadă relativ scurtă de timp – exact cât ţinea o viaţă medie (nu foarte lungă) de atlant: cam 10.000 de ani. Sarcinile destinelor sunt variate şi multe – dar socotite întotdeauna astfel încât să fie exact cât este necesar pentru puterea energetică a călătorilor care trăiesc şi se bazează pe sisteme de ajutor de acest tip planetar.
Aceste blocuri de spirite formează majoritatea populaţiilor umane actuale, iar evoluţiile lor sunt deosebit de importante pentru restul spiritelor întrupate – ajutători cu multă experienţă în acest loc din univers.
Înafară de aceste blocuri spirituale piramidale evoluează pe planetă numeroase alte grupuri de spirite primare aflate în evoluţii galactice , precum şi grupuri numeroase de secundari, ajutători şi susţinători ai tuturor primarilor. Toţi întrupaţii din astfel de grupuri îşi derulează programele în primul rând pe bază de creaţie. Ciclurile de vieţi presupun 1 sau 2 întrupări în plus faţă de una care ar putea fi suficientă (viaţa principală, destinul principal) care ar putea cuprinde totul; dar datorită inerţiilor – piedici rezultate din neputinţele societăţii de acest fel – nu se cuprinde de regulă totul într-o viaţă, astfel încât restanţele se pot acoperi în perioadele următoare. De aceea, ceea ce nu s-a creat şi nu s-a utilizat de către fiecare spirit la un moment dat (din cauza condiţiilor dure de trai, a războaielor, etc.) se împlineşte în ultima parte a ciclului de vieţi. Este o parte cu creaţie mai uşoară (căci şi spiritele sunt obosite): partea de industrializare, de producţie tehnologică, în serie mare, în societăţi deosebit de complexe. Oboseala spiritelor, dar şi complexitatea societăţii umane conduc la necesitatea unor forme de viaţă care să compenseze şi vieţile scurte şi rare, şi oboseala întrupaţilor. De aceea discutăm despre producţii în serie mare, discutăm despre schimburi de produse extrem de variate, de care are nevoie toată lumea. Folosite, dar chiar şi stocate dacă sunt nefolosite, amprenta lor energetică intră în câmpul mental şi emoţional al oamenilor, proces care creează legături, se împrospătează legături preexistente, dar puţin dezvoltate.
Chiar dacă sunt de calitate scăzută sau ridicată, indiferent de modul de creaţie – manual sau industrial – ele au o deosebită importanţă: orice mod de creaţie poartă cu sine un firicel de suflet de la toţi cei care contribuim în diverse faze de producţie, comercializare, transport şi stocare. Toate lucrurile create creează în acest fel legături conştiente sau subconştiente între oameni, care conduc la obişnuirea unora cu alţii. Sunt amprente ale sufletului altora care stau la noi în casă, le purtăm cu noi, se amestecă cu câmpurile noastre, conduc în timp la lărgirea sentimentului de cunoscut, de obişnuit, de înţelegere rapidă a fiecăruia dintre noi despre oameni, alte lucruri, alte lucrări ale lor, evenimentele lor.
Cumpărând şi oferind ori mâncare, ori lucruri, oferind servicii, creând evenimente cu participare oricât de mică nu facem altceva decât să ne obişnuim unii cu alţii, să creştem rapiditatea înţelegerilor între noi, să întărim fondul general de umanism pe baza căruia se vor dezvolta relaţii cu totul necunoscute nouă acum, pe Pământ.
Să ne oprim deocamdată aici, cred că am deschis câteva linii de înţelegere care să ne îndemne la gândiri. Desigur, să nu uităm că trebuie să încurajăm echilibrele tuturor celor cu care ne confruntăm în viaţă, să gândim în continuare mai curând la ceea ce ne trebuie tot ceea ce trăim, şi nu să folosim tonul întrebător-dispreţuitor de felul: La ce ne trebuie?!... căci cam asta facem de multe ori... Uite la ce ne trebuie...
Şi cunoaşterile, şi înţelegerile noastre abia au început...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu