MEMORIA HINDUŞILOR...

Am întâlnit destul de des în ultima perioadă ideea conform căreia hinduşii – orientalii cred că se dorea a spune – ar fi păstrat mult mai multe învăţături, direcţionate dinspre ceea ce numim ezoterism: ei având o memorie ancestrală mai bună. 

Este de atenţionat asupra faptului că se confundă deseori memoria cu păstrarea conştientă a cunoştinţelor din generaţie în generaţie, indiferent de suportul pe care are loc o asemenea păstrare: 

– moştenire reîmprospătată generaţie de generaţie pe diferite căi, mai cu seamă accesul relativ liber la cercetarea profundă, subtilă, de tip ezoteric: prin dezvoltarea percepţiilor mentale şi prin călătorie astrală conştientă (vis lucid), în funcţie de potenţialul personal al căutătorilor;

– păstrarea învăţăturilor privind căile de cunoaştere şi folosirea cunoaşterilor: prin moştenire orală sau pe suport material, ambele fiind folosite în toate civilizaţiile terestre care au lăsat moşteniri diverse: un suport material mai mult sau mai puţin înţeles azi, fapt pentru care se pierd constant urme ale unei asemenea moşteniri din jurul nostru. 

De fapt analizând şi coroborând înţelegerea felului în care a curs istoria omenirii pe diferite continente, se poate ajunge la concluzii foarte diferite, pe care cel ce analizează trebuie să le prezinte cât mai real, dar fără să judece şi să instige la mânie, dispreţ, lipsă de respect la adresa celor care au modelat istoria omenirii în ultimele 2-3 milenii. 

Sunt întrutotul de acord cu faptul că orientalii au păstrat multe elemente de cunoaştere, dar deschiderea lor către restul lumii nu a fost, şi nu este nici azi altruistă în întregime. Ea a fost forţată prin dorinţa doar a unor oameni: şi din partea lor, şi din partea noastră, a europenilor – care să permită răspândirea în lume. Din cunoaşterea astfel răspândită am putut noi, europenii, să aflăm că în general cunoaşterea amănunţită nu se poate face doar cu microscopul sau telescopul. Iar dacă orientalii s-au dovedit a fi realizat şi folosit înaintea europenilor mijloace de pătrundere a percepţiei umane înaintate în largul cosmosului, sau orientare chiar în spaţiul planetar, acestea s-au datorat tocmai păstrării multor cunoaşteri înaintate pe căi multisenzoriale. Multisenzorialul a fost un domeniu în care ei au avut o continuitate nealterată de politicile religioase care, în ţarile mediteraneene şi, prin influenţă în întreaga Europă şi în imperiile create de europeni, şi-au arogat sub pedeapsa cu crima unicul drept de a-şi îndrepta privirile dincolo de nori. Orientalii nestânjeniţi decât de agresivitatea conducătorilor s-au dovedit cercetătorii timpurii de mare calibru ai multor structuri din spaţiul înconjurător, cercetătorii macrocosmosului şi micro-cosmosului, ai unor extrem de fine elemente de cunoaştere a vieţii planetare. Energetica umană – şi nu numai – a fost astfel pentru ei metodă de supravieţuire în aceleaşi timpuri grele ca şi pentru alte popoare, care nu au beneficiat însă atât de mult de astfel de puteri. 

Este drept că au pierdut şi ei mare parte şi din puteri, şi din cunoaşterile moştenite, pe parcursul epocilor grele pe care omenirea – aşadar şi ei de asemenea – le-a suportat sub puterea vibraţiilor planetare foarte joase. Au pierdut elemente privind rădăcinile cunoaşterilor, chiar dacă multe au fost ascunse din varii motive prin aşezările destinate special deschiderilor de acest fel, retrase, de unde au răzbătut luminile căutărilor lor. De regulă însă ele au fost folosite numai de către conducătorii societăţilor sau spre cuminţirea şi asuprirea poporului: dar şi pentru repararea sănătăţii distruse de războaie şi calamităţi naturale. Ceea ce totuşi a fost mult – iar de acest lucru nu prea ne dăm seama noi, europenii. Cunoaşterea lor s-a perpetuat din generaţie în generaţie, iar azi a ajuns şi la noi, sprijinindu-ne pe drumul deschiderilor noastre generalizate deja – ale fiecărui om în parte – nu numai ale celor care se dedică exclusiv dezvoltării percepţiilor de dincolo de frontierele trupului uman. 

Chiar dacă obstrucţiile inerente vremurilor grele prin care a trecut întreaga omenire în ultimele două milenii mai ales au estompat sau chiar au determinat pierderea multor secvenţe întregi de cunoaştere, ceea ce a rămas ne orientează azi, popor după popor, către completări, conştientizări, marcarea şi corectarea confuziilor, dezvoltarea în continuare a cunoaşterilor. Conştientizăm şi lucrăm spre autocunoaşterea noastră, nu numai legat de trupul nostru şi de tot ceea ce ne înconjoară în mediul perceput cu senzorii lui, ci şi modul în care energetica subtilă ajută trupul uman, modul în care ea poate fi folosită către dezvoltare – nu numai întreţinere. Iar în ultima vreme aflăm şi de preocupările orientalilor pentru energetica care ajută sufletul uman, înălţarea lui prin spaţii şi vremuri planetare. 

Nu este nici cazul şi nici timpul să facem o analiză de detaliu a moştenirii orientale din toate punctele de vedere – dar este imperios necesar să reflectăm asupra unor lucruri pe care le preluăm de la oameni care la rândul lor au transmis cu candoare (eu aşa vreau să cred azi, în general, până la proba contrarie) fără să reflecteze serios asupra istoriei Europei, comparativ cu aceea a Orientului Îndepărtat: China, Japonia – ar mai fi de adăugat şi cunoaşterea insularilor din Pacificul de Sud (indonezieni, polinezieni, populaţia maori din Australia, etc.): mare parte din cunoaşterile lor au fost cu destulă uşurinţă semănată cu confuzii în ultimele două secole, acţiune intenţionată prin politici religioase, conduse cu destul de multă uşurinţă datorită fărâmiţării teritoriale. Dar ei mai păstrează şi azi urmele unei cunoaşteri aprofundate la un moment istoric dat, care şi-a pierdut treptat din putere prin decimarea populaţiilor şi valurile de influenţe religioase impuse după descoperirea lor teritorială de către europeni. 

Cu ceea ce nu sunt de acord, cu tot respectul, este faptul că apare şi se propagă ideea că orientali au o memorie ancestrală mult mai bună comparativ cu alte rase – bunăoară cea albă, ariană: şi să nu ne mai fie frică să folosim termeni corecţi, cum ar fi acela de arian (care îşi trage originile din cunoaşterile de tip atlant), termeni care au fost preluaţi şi profanaţi prin politici criminale. A venit timpul să restabilim împreună adevărurile propriei noastre istorii, propriilor noastre cunoaşteri: ceea ce ne conduce la corectarea unor confuzii, la analiza cu ajutorul cunoaşterii obişnuite – nu neapărat de vastă cultură de specialitate. Analiza realizată conştient, cu blândeţe, trebuie să ne conducă la înlăturarea urii, mâniei, dispreţului, desconsiderării; o astfel de analiză dublată de o asemenea atitudine interioară în cercetare trebuie să ne conducă la concentrarea atenţiei în mod punctual, adică la obiect, în punctul analizat, fără căderea în capcana cascadelor agresive, dispreţuitoare, revanşarde. Să conştientizăm realitatea, corectând devierile şi atrăgând atenţia şi celor din jur asupra descoperirilor prin astfel de analize, prin toate înţelegerile noastre. 

DE CE AM PIERDUT CUNOAŞTEREA

Părerea mea este că nu cunoaştem – sau încă nu suntem obişnuiţi să luăm în considerare: şi nu din vina noastră: percepţia şi gândirea, apoi şi aplicarea lor. Toate acestea la un loc formează ceea ce se numeşte îndeobşte filozofia europeană, moştenită din străbuni. Nu cunoaştem nici modul în care ea s-a estompat pe parcurs; iar faptul că nu ştim acest lucru a fost posibil pentru că nu avem obişnuinţă să ne preocupăm de aşa ceva, şi nu din vina noastră neapărat, ci pentru că suntem obişnuiţi să lucrăm/luptăm până la epuizare pentru supravieţuire într-o lume îngreunată în mod artificial în ultimele milenii. Dar dacă vom conştientiza acest lucru, vom corecta şi vom ajunge să ne modificăm, să ne înălţăm întreaga viaţă. Să nu mai numim în mod peiorativ cunoaşterea de acest fel: „filozofie”, căci se dovedeşte din ce în ce mai mult că ceea ce numim astfel cuprinde de fapt o percepţie şi o practică spirituală care, din timpurile îndepărtate ale societăţii noastre, s-a dovedit de fapt o adâncă artă de a analiza şi folosi realitatea înconjurătoare, cu toate dimensiunile sale – nu numai cele perceptibile prin intermediul trupului nostru. 

Descurajarea pe toate căile a gândirii mature, profunde ne-a condus, şi ne duce şi azi dacă acceptăm aşa ceva, către desconsiderarea drumului larg al spiritualităţii – chiar dacă omul merge pe mijlocul lui strâmt pentru a evita devierile. Este un drum care conduce la înălţarea spirituală a întregii omeniri. 

Mai mult, se dovedeşte azi că percepţiile multisenzoriale şi folosirea lor, fără înţelegerea profunzimilor spirituale cu cel mai mare calibru: altruismul şi iubirea, nu conduc la înălţare spirituală, aşa cum crede destul de multă lume azi, ci dimpotrivă: la căderea în abisul distrugerii, aşa cum de fapt au conceput, îndrumat şi folosit iniţializatorii acestui drum devenit dosnic: preoţii egipteni antici. Ei au pus bazele furtului cunoaşterilor, obstrucţionarea recuperării lor, închiderea lor în spatele uriaşelor porţi ale templelor special construite, mergând până la a pune şi dezvolta bazele criminalităţii în lume. 

Să fim conştienţi de toate acestea şi să iertăm, dacă am judecat, am urât, dispreţuit şi ne-am mâniat cândva, dar este neapărat necesar să ştim toate cele ce s-au petrecut. Omenirea a trăit o epocă de adânci greutăţi – dar şi prefaceri, necesare conştientizării noastre, a tuturor oamenilor: a tot ceea ce poate conduce la manifestări criminale, apoi a depăşi doar cu înălţarea conştiinţei noastre, ajutându-ne tot prin aceeaşi metodă: a cunoaşterii. 

Căci cunoaşterea poate înălţa sau poate cufunda lumea în întuneric – iar pentru asta nu cunoaşterea în sine este vinovată, aşa cum nicidecum ciocanul cu care ne lovim peste degete nu poate fi vinovat de strivire şi durerea noastră, ci propria noastră neatenţie, a mânuitorului. 

Din experienţa unei asemenea istorii vom învăţa asemenea lucruri şi mai ales: vom învăţa să alegem:

– şi uneltele: percepţiile noastre de toate felurile, 

– şi folosirile lor: aplicaţii ale celor permanent percepute astfel, prin care ne cunoaştem, ne dezvoltăm, ne întreţinem la standarde înalte şi viaţa noastră, şi a celorlate vieţuitoare planetare, şi a planetei însăşi, cu întreg mediul ei înconjurător;

– şi domeniul spiritual al aplicaţiilor: nicidecum asuprire, crimă şi război, ci domeniul întreţinerii sănătăţii şi reparaţiilor corporale în urma dezastrelor naturale. Nu este de loc nevoie de agresiuni interumane pentru a învăţa să se ferim şi să supravieţuim, căci planeta ne-a fost lăsată aşa cum este ea ca să învăţăm să ne folosim percepţiile pentru a ne descurca în mediile ei atât de variate, şi nu să le folosim pentru a ne distruge sau asupri reciproc. 

Şi vom învăţa acest lucru, fără nici o îndoială.

MOŞTENIREA TUTUROR OAMENILOR

De fapt toţi oamenii avem aceleaşi disponibilităţi de percepţie şi de gândire, dar nu avem multă experienţă la nivele foarte joase de vibraţie planetară, şi nici în situaţii grele, în care prevalează doar lupta pentru supravieţuire cu orice preţ. De aceea devenim vulnerabili, pentru că suntem lipsiţi de încredere în intuiţiile, în percepţiile noastre, în toate forţele noastre spirituale, cedăm uşor presiunilor exterioare. De aceea istoria noastră acum s-a scris în felul în care ştim deja – şi nu altfel. 

Moşteniri din străvechimi au avut toate popoarele, inclusiv popoarele vechi europene; am discutat de multe ori despre faptul că nu este de loc validă teoria teritoriilor goale, luate în stăpânire de grupurile migratoare în deplasările lor. Însă pe de o parte războaiele, pe de altă parte religiile au distrus sau au ascuns cunoaşterile aproape de peste tot. Orientalismul nu s-a confruntat cu religiile abrahamice decât foarte târziu: religii care au aspectele lor ezoterice şi pentru a-şi proteja prioritatea câştigată cu greu peste sufletele oamenilor, neagă cu tărie aspectele strămoşeşti ale cunoaşterii popoarelor. Cunoaşterile au fost interzise, dar tăinuite sau remodelate conform propriilor interese, la fel ca şi scrierile – remodelate, interpretate de-a lungul timpurilor şi aducând astfel devieri, sau omiţând elemente de cunoaştere, sau îndreptând atenţia credincioşilor către alte aspecte, sub impunerea pedepsei capitale de cele mai multe ori, în vremurile tulburi ale Evului Mediu întunecat. În continuare, conducerile laice au mers pe aceeaşi linie, distrugând vestigii prin războaie în urma cărora rămăşiţele cunoaşterilor anterioare au fost sistematic distruse. Pe locurile vestigiilor de odinioară învingătorii şi-au instalat propriile lor forme de stăpânire. 

Multe scrieri antice arată însă o bogată cultură exoterică şi ezoterică deopotrivă, cu aplicaţii largi, mau mult sau mai puţin ascunse. De-a lungul timpului însă, fără obişnuinţa folosirii de teama pedepselor ucigătoare, cele rămase nu au mai fost luate în seamă; acolo unde s-a păstrat interesul de cercetare şi aplicare au fost transformate în unelte de coagulare a forţelor politice, adică folosite în politici de accentuare a cerinţelor muncii brute pentru popoare lipsite de învăţătură profundă şi apărare împotriva agresiunilor atroce. 

Azi oricine poate înţelege, dacă doreşte, cât de profundă, de amplă poate să fie gândirea europeană aşa-numit filozofică. Din necunoaştere, se crede deseori că ar fi vorba despre influenţe orientale asupra ezoterismului european, mai mult, există de mult tendinţa de a pune în faţă aşa-zisa superioritate rasială, împingând lumea să creadă că la baza cunoaşterilor orientale şi mai nou şi a celor europene au stat cunoaşterile unui singur popor civilizator. Fiecare popor care şi-a descoperit astfel de moşteniri: egiptenii, iudeii, celţii, tibetanii, geţii – trece prin furia primitivă a eroului sau a „poporului erou” civilizator. Tema „poporului ales” aprinde egoisme şi rupe virtuţi, se răspândeşte repede şi aprinde flacăra naţionalismului obscur: şi va ţine până când se vor lămuri toţi susţinătorii despre adevăr şi confuziile adunate de-a lungul timpului. Într-o surdă luptă de eliberarea din chingile asupririi ideatice a lumii de un singur popor, fiecare poate găsi moşteniri comune care să conducă la îndepărtarea de impresia că numai un singur popor stă la baza creării civilizaţiilor continentale cel puţin. 

De fapt suntem cu toţii moştenitorii unei civilizaţii înaintate dar în aceeaşi măsură şi cuminţi, pătrunzătoare în cunoaşterile întregului univers prin încărcătura spirituală pe care o purtăm cu toţii, în corpurile noastre. Moştenirea lemuriano-atlantă, mult hulită şi transformată ruşinos, mincinos într-o formă de prezentare distructivă şi perversă, inspiră mereu ură şi batjocură la fel de nemeritorie... Pe bazele ei însă, şi cu puterea şi înţelegerea pe care o căpătăm permanent, se va reînălţa din nou civilizaţia mentală umană, care va reînvia Pământul. 

Desigur că revine sarcina fiecărui om care poate începe cercetarea adevărului, şi sarcina celor puternic intuitivi care pot sprijini dezvoltările cunoaşterilor şi răspândirilor lor în lume, să-şi aducă aportul pe această linie. Deja suntem pe drumul normal de revenire, dar trebuie să participăm cu toţii la crearea unui asemenea drum cât mai curat, cât mai luminos. Generaţia care se va forma peste 100-150 de ani va cunoaşte adevărul istoric întreg şi va şti că este de admirat zbaterea oamenilor din primele milenii de după schimbare şi de azi deopotrivă, ca pe o formă de angajare a tuturor oamenilor în remodelarea propriilor atitudini şi acţiuni: trecând de la asupriri şi forţarea formelor de activitate creativă umană în condiţii îngreunate mult mai mult decât cele natural-pământene – la unirea oamenilor pentru a-şi înţelege adevăratele rădăcini, adevăratele necesităţi de dezvoltare, folosirea cumpătată a efectelor aplicaţiilor în lume şi transmiterea mai departe a învăţăturilor: pe orice fel de cale, înfruntând asprimile, greutăţile epocilor. 

Însă să recunoaştem că acolo unde cunoaşterea străveche a rămas în sufletele oamenilor: în ţările Orientului Îndepărtat (China, Japonia, Polinezia, Australia), Africa, America de Nord şi Sud – de peste tot ne vin întăriri şi, dacă ne ascultăm sufletele vibrând în cunoaşteri intuite din străvechimi, chiar şi acolo unde distrugerile şi impunerile au creat goluri imense, pot fi găsite firişoare orientative pentru înţelegerea faptului că am fost, şi suntem oameni cunoscători peste tot, cu posibilităţi multiple de cercetare a vieţii şi a universului. 

Ajungem treptat să ne cunoaştem, şi să ne recunoaştem – atât cât poate fi azi posibil, încetul cu încetul: şi puterile spirituale, dar şi moştenirile de popor. 

Important este să ştim să învăţăm nu pentru a ne dispreţui rădăcinile, ci din contră: pentru a ni le depista chiar dacă le-am considerat pierdute – dar nu definitiv, a le cerceta şi a le folosi în ritmurile de radiaţie a pământurilor şi cerurilor de de-asupra lor, armonizându-ne cu ele corpurile, cu respiraţia, lumina, sunetul şi vibraţia lor.

Atunci vom învăţa să ne cunoaştem cu adevărat şi, mai mult, să apreciem la justa valoare de ajutor cunoaşterile împletite ale popoarelor noastre de pretutindeni.