EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (5): MESAJE ŞI ACŢIUNI DIRECTE ALE AJUTĂTORILOR NOŞTRI ASTRALI

RUGĂCIUNEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni

Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,

Căci am făcut adesea din Tine robul meu

Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu...

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta

Îţi cer într-una să faci Tu, voia mea

Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiti ce vrei

Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai fără să-mi iei,

Gândindu-mă că dacă îţi cant şi Te slăvesc

Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc.

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga

Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,

Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu,

Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.

Să înţeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga

E să doresc în toate să fie voia Ta.

Vă voi povesti mai întâi un eveniment din viaţa mea, după care vom analiza deocamdată ceea ce am înţeles şi am dezbătut sub îndrumarea îngerilor mei – entităţilor mele astrale de ajutor destinic actual.

Viitorul ne va ajuta mult să deschidem porţile unor înţelegeri din ce în ce mai mari, iar noi trebuie doar să rămânem deschişi în faţa celor pe care le avem de trăit. 

Căci nimic, dar nimic nu este degeaba în această lume în care trăim... 

Acum câţiva ani eram la mormântul părintelui Arsenie Boca şi am vrut să îngenunchez, aşa cum făceau cei sosiţi acolo... măcar un genunchi să pun pe pământ... 

Am auzit clar în sinea mea – obişnuită de zeci de ani cu comunicările ajutătorilor mei astrali (îngeri – cum îi numim  popular) cum o voce îmi spunea să nu îngenunchez... Am crezut că mi s-a părut mie şi m-am poziţionat chiar pe centru cu faţa spre cruce, pentru că nu era nimeni acolo să deranjez... Exact în aceeaşi clipă o forţă redutabilă m-a zvârlit cât colo şi am simţit că un bărbat foarte înalt mă prinde în spate uşor şi mă ţine să nu dau cu capul de pământ. În clipa aceea îmi dăduseră lacrimile, oamenii ţipau , o măicuţă liniştea oamenii... Am fost dusă pe o băncuţă de către prietenii mei, împreună cu o măicuţă mititică, mai mititică decât mine... Îmi tremurau genunchii de se izbeau unul de altul... Încet m-am liniştit, lacrimile mi s-au oprit şi m-am uitat la măicuţă, am rugat-o cât am putut de frumos, de respectuos să se dea la o parte un picuţ să mă uit după domnul acela înalt care m-a ţinut şi să-i mulţumesc ... Măicuţa s-a uitat la mine zâmbind, cu ochii strălucitori şi mi-a spus că .. dânsa era în spatele meu... dar între ea şi mine a fost Părintele... "S-a mai întâmplat, de ce nu aţi ascultat să nu îngenuncheaţi? pe unii nu-i lasă..." Îmi vorbea şi mă mângâia... Spunea că o să fie bine... Ştiam, simţea că aşa va fi... i-am povestit cum în urmă cu câteva zile visasem exact aranjamentul de brazi de diferite culori de acolo apărând din ceţuri, ca de dimineaţă, şi chiar fusese vis de dimineaţă... parcă mă chemau acei munţi... Acum înţelegeam ...

Părintele, căci mi-am dat seama după felul în care mi se adresa, mi-a mai spus că nu voi mai ajunge acolo decât atunci când îmi voi fi terminat lucrarea. Soţul prietenei mele tocmai spusese "Cristiana tu trebuie să mai vii aici de câteva ori..." dar răspunsul părintelui, imediat, doar acesta fusese...

Am mulţumit cu plecăciune măcar, dar zâmbind spre soarele care apunea... O altă măicuţă mi-a spus că am permisiunea să iau pietricele albe de la mormânt şi dânsa mi-a dat un mănunchi de busuioc. L-am uitat în maşina prietenilor mei... dar parcă Părintele îmi zâmbea din neştiut, să nu mă necăjesc, ce e dat ajunge acolo unde trebuie...

Mulţi ne veghează şi ne ajută, noi trebuie să-i ascultăm...

La prima vedere a fost o “minune” făcută de părintele, pe care nici eu nu am înţeles-o de la bun început, şi nici cei din jur. Numai cei care cunoşteau manifestările dânsului, dinainte de plecarea dintre noi şi de după plecarea dânsului, m-au privit cu înţelegere. Undeva pe lateral, cineva şuşotise că Dumnezeu nu-mi permisese apropierea de mormântul sfântului… Numai cei apropiaţi înţelseseră altceva, şi eu simţeam la fel: că îmi ascund de lume capacităţile de clar-auz – de aceea nu am luat în considerare ceea ce dânsul îmi comunicase – dar eu crezusem că astfel de comunicare venise de la ajutătorii mei: pe care nu-i ascult întotdeauna, obişnuită să cam fiu superficială în faţa lor, ca un copil în faţa atenţionărilor părinţilor săi…

Ca să arate că nu era dreptate în ceea ce se şuşotise în jur, măicuţele mă îndrumaseră să iau pietricele de la mormânt, să mă rog şi să mulţumesc fără să îngenunchez acolo: au vorbit foarte serios, clar cu mine, iar la sfârşit mi-au dat busuioc sfinţit acolo. Dar toate ştiuserăm că sfatul a fost clar: “Nu îngenunchia!!!” dânsele ştiau că, încă din timpul vieţii, dânsul procedase în acest fel, şi nu încheiase încă acest fel de a proceda, urmând să facă şi cu alţii, uneori, acelaşi lucru, de dincolo de mormântul trupului său. 

Era însă prea neobişnuit, şi doar acum, când mă gândesc cunoscând ceva mai mult decât atunci, percep întreaga (sau oricum substanţial) privind profunzimea acestei învăţături: de spargere a unor tipare. De “eliberare” din “robia” unor tipare vechi, mai ales ale celor care nu-şi mai au rostul pentru întrupaţii de azi. Sigur că o asemenea învăţătură se răspândeşte subconştient în timp, dar ajutătorii noştri lucrează astfel pentru că altfel de intervenţii ar fi eradicate de la început de către organizatorii religioşi, trecând în patrimoniul celor secretizate, chiar combătute. Ori, în zilele noastre, legile evoluţiilor desfac dogmele, secretizările şi pun accent pe revenirea la libertatea şi liberul arbitru al omului. Un liber arbitru al fiecărui spirit întrupat de a desfăşura o viaţă pământeană cu minimum de tipare sociale – fie ele laice sau religioase. 

În acest fel s-a procedat întotdeauna, de altfel. Fiecare societate a avut parte de spărgătorii tiparelor vechi, fără să creeze pe loc, în majoritatea cazurilor, alte tipare noi. Eliberarea s-a făcut şi prin simplificare, dar şi prin sinteză, prin sintetizare. Mulţi oameni au avut sarcina de eliberare a frontului extrem de bogat de tipare, aşa cum la sfârşitul mileniului I î.Ch. sarcina religiilor a introdus prima mare simplificare pentru viaţa omului: constând în sintetizarea complexului zeiesc - o multitudine de zei, a căror cinstire deja ocupa o parte impresionantă a spiritualităţii omeneşti, se condensa, se compactiza într-o sinteză numită:

– în Egiptul antic: Aton-Ra – eradicat de către vechii preoţi ai templelor egiptene;

– în sarcina iudeului Moise a revenit din nou această încercare, dar de această dată propriul popor nu a avut tăria, puterea de a accepta un astfel de eveniment; a fost însă o pregătire a terenului religios, pe care urma să se implementeze acelaşi fel de concept, care să inunde practic lumea mediteraneană;

– creştinismul însă, pe baza învăţăturilor christice, de mare profunzime şi putere vibraţională, aduce şi generalizează această sinteză simplificatoare, care concentrează astfel toată dragostea omului pentru divinitatea întrupată, la început, apoi înţelege cu mult mai multă uşurinţă Trinitatea care sintetizează şi atrage subtil atenţia asupra celor trei mari trepte de înţelegere a divinităţii: Tatăl, Fiul şi sfântul Duh;

– etapa contemporană aduce din nou – fără să rupă profunda trimitere spre înţelegere a Sfintei Treimi – rolul entităţilor astrale personale şi de grup spiritual propriu: ceea ce semnificau zeii popoarelor din vechime, din ceea ce numim antichitate. Însă o asemenea revenire este de fapt baza sub formă de spirală a conlucrărilor spirituale dintre om şi divinitate, particulare etapei viitoare de evoluţie a omenirii.

Lucrurile sunt foarte complexe azi – dar în dezvoltările minţii omeneşti contemporane omul poate ajunge la înţelegeri şi acumulări de cunoaştere prodigioase. Important este de fapt să ne eliberăm de concepte învechite, conform cărora omul nu ar avea acces – sau acceptul divinităţii – la cunoaşterea Creaţiei, element implementat de morbida impunere a Evului Mediu, de care ne desparte în fond foarte puţin timp. 

Avem încă foarte puţină aplecare de înţelegere a epocilor pământene… Încă…

Dar permanent au existat de fapt oameni care au avut, prin atitudinile lor, o astfel de respingere a tiparelor vechi ale societăţii – laice şi religioase în mod egal. Chiar dacă şi în trecut, şi azi dispreţul şi revolta au ocupat un loc important în manifestările de acest fel, azi estompările lor îşi fac treptat apariţia şi se întăresc pe zi ce trece. Înţelegerea, toleranţa, bunăvoinţa, cuminţenia îşi găsesc loc şi stabilitate, cu ecou din ce în ce mai mare în sufletele noastre. 

Însă, dacă mulţi au avut, de-a lungul timpului, sarcina de a se revolta, pregătind de fapt terenul celor de azi, puţini au avut deocamdată sarcina de a sparge tipare şi de a pune ceva în locul lor: alte tipare în fond – dar necesare viitorului societăţii omeneşti. De care începem treptat să fim azi conştienţi.

Ştiam de mult despre această sarcină a omenirii de azi, de înţelegere a necesităţii de ridicare la un nivel superior de pătrundere în cunoaştere şi de analiză a celor vechi prin prisma cunoaşterilor noi. Şi este necesar să se înţeleagă că această sarcină nu este una susţinută de indivizi “aleşi” – aşa cum din nefericire se cred mulţi oameni în ziua de azi – cu referire mai ales la cei care au deschideri ale clar-simţurilor. Oameni care le au nu numai în perioadele de maxim energetic planetar, ci ca percepţie permanentă: în special clar-vedere şi clar-auz. Este necesar ca astfel de oameni să se considere însă doar susţinători pe drumul acesta, pe care mergem cu toţii, fără excepţie, chiar dacă unii dintre noi intră mai devreme sau mai târziu, merg cu vitezză mai mare sau mai mică. Suntem fără îndoială în situaţia în care de fapt toată lumea are posibilităţi de percepţie multisenzorială - dar trecerea se face treptat, întrucât multă lume nu are încă terminate sarcinile de tip socio-familiar, conform planurilor cu care au venit pe Pământ. 

Folosirea, aplicarea – în acest caz: găsirea explicaţiilor celor mai profunde pentru acest moment al evoluţiilor noastre, constă în curajul abordării tematicii în mod deschis, în lume, indiferent dacă momentan se manifestă sau nu interes pentru o astfel de temă. Să înţelegem că noi, cei care avem azi deschidere, ajutăm, după micile noastre puteri, în direcţia deschiderilor spirituale ale altor semeni. În mod direct (discuţii, scrieri) sau indirect, radiant, răspândirea atitudinii şi înţelegerii noastre formează grupuri întregi de oameni care astfel pot merge drept pe drumul înţelegerilor noi. 

Asemenea fenomene sunt destul de frecvente azi, doar că mulţi preferă să nu le discute decât dacă alţii au curaj înaintea lor să le abordeze. 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE TEMATICA „ALEŞILOR”

Vom dezbate mai larg această temă într-un mic studiu privind înţelegerea extinsă a activităţii sfinţilor.

Deocamdată aş propune doar să intrăm cu curaj în abordarea acestei teme, urmărind un anume aspect. 

Mulţi dintre cei care azi şi-au conştientizat capacităţi multisenzoriale – în special clar-auz şi clar-vedere – se cred, şi lasă şi pe alţii să creadă, că sunt „aleşi” de divinitate; sunt oameni care, de regulă, îşi limitează trăirile la povestirea repetată a câtorva evenimente deosebite trăite de dânşii, de mare putere, fără să creadă că astfel de momente sunt doar preludiul unora ce vor deveni obişnuite cândva pentru toată lumea. 

Ar trebui să comutăm înţelegerile noastre către ideea că fiecare om, toţi oamenii, sunt „aleşi” pentru ceva în lumea întrupărilor de pretutindeni – nu numai cele pământene. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi intrăm la întrupare exact în momentul în care societatea planetară are nevoie de noi, de fiecare în parte, în momentul pe care toată suflarea planetară necesită un anume tip de forţă spirituală care să ajute înaintarea tuturor. 

Dar vom mai discuta şi despre altă formă de „alegere” – specifică lumii în care ne aflăm azi la întrupare, de care ar trebui să ţinem cont înainte de a ne revolta de felul în care merge – sau mai corect: nu merge societatea noastră aşa cum ne-am dori... Vom înţelege treptat că în societatea contemporană conducătorii nu sunt spiritele cele mai evoluate, ci spirite care învaţă să-şi cunoască şi mai ales să-şi recunoască singuri greşelile în faţa unor mari mase de semeni pe care nu-i ştiu conduce, aşa cum bogăţia materială pe care o caută şi o au nu ştiu să o gestioneze încă. Dar sunt în etapa deînvăţătură, prin care fiecare dintre noi am trecut sau vom trece cândva. 

Iar aceasta este un fel de „alegere” într-o lume care îşi doreşte spiritual profund să-şi descopere neputinţele din toate punctele de vedere. Chiar dacă deocamdată prea puţini dintre noi conştientizează acest lucru. 

Să reţinem faptul că fiecare om care trece prin aşa ceva are partea de învăţătură din evenimentele petrecute în jurul său – lucru care, cu tot respectul, nu este considerat ca atare de cele mai multe ori: ne mirăm de miracol, îl interpretăm în fel şi chip, povestim altora... Este foarte bine pe de o parte, căci ne întărim în credinţa că astfel de lucruri, de evenimente există, că sfinţii ne ajută, că Dumnezeu ne ajută prin intermediul sfinţilor. Nu luăm încă astfel de evenimente drept o sursă practic inepuizabilă de învăţătură, o întărire a unor învăţături anterioare, personale, o învăţătură nouă oferită altora prin intermediul trăitorului. Vom vedea că asemenea evenimente se petrec doar în astfel de conjuncturi planetare pentru oameni, când gradul nostru de înţelegere a universului, şi a propriilor noastre puteri de pătrundere în „misterele” universului, este redusă: din varii motive, aşa cum bine ştim acum. 

Întreaga societate are partea sa de participare la petrecerea evenimentului, fenomenului – prin toate forţele spirituale care se desfăşoară pe planetă înainte, în timpul şi, clipă de clipă, ulterior evenimentului. Fără de care participare trăitorul (şi povestitorul în acelaşi timp) nu ar putea avea parte de amploarea evenimentului – de „revelaţie”, în exemplul nostru religios – şi de altfel nu ar putea nimeni înţelege şi dezvolta trăiri de acesz fel decât în contextul unui biosistem şi a unei societăţi care îi desfăşoară fondul propice, special.

Iar acest lucru nu se înţelege. Încă...

Căci într-o societate în care toţi oamenii ar înţelege şi ar cerceta, ar aprofunda permanent cunoaşterile despre micro-, şi macro-univers, nimic de acest fel nu ar mira, nu ar fi luat drept miracol şi nu ar dezvolta necesităţi de învăţături pe care le cere viaţa noastră acum, şi le va cere schimbate în continuare.

Fenomenul, trăirea descrisă astfel, face parte din necesităţile de destin ale omului şi ale întregii societăţi: mai mult, ale întregii desfăşurări planetare. Fiecare fel de astfel de fenomen contribuie la formarea unui câmp informaţional planetar general, care permite un anumit fel de înaintare în evoluţie, chiar dacă fiecare specie planetară, planeta însăşi, planetele şi stelele cele mai apropiate îşi are evoluţia sa. Fiecare trăire, a fiecărui spirit întrupat este de fapt o aplicaţie a învăţăturilor de neam, de specie, de popor spiritual şi pregăteşte terenul pentru toate cele care vor urma. Referitor la oameni, în continuarea evenimentului (oricărui eveniment de fapt), trăitorul, şi fiecare dintre cei din jurul său, va găsi în continuare, de-a lungul vieţii, alte proprii înţelegeri, folosiri mereu noi ale diverselor aspecte legate de eveniment, asociind cele aflate, trăite, cu propriile sale trăiri, apoi cu altele formate din aflarea/trăirea altor evenimente mai departe. 

Să înţelegem astfel că:

– nici o revelaţie nu are loc decât în conjunctura care o necesită;

– participarea la formarea evenimentului este o trinitate în felul ei: divinitatea care formează fondul general al derulării evenimentului; omul-canal cu forţa sa spirituală primitoare a impulsului specific celor necesare desfăşurărilor; biosistemul planetar în totalitatea sa + societatea omenească în dubla sa ipostază: de bloc spiritual evoluant şi de grup socio-spiritual de întrupare într-o anumită conjunctură – şi nu alta: pentru care există o pregătire anterioară a fiecărui grup spiritual de pe planetă. 

Dar ceea ce este mai important ţine de un alt aspect, pe care începem abia acum să-l studiem; de aceea nici prea multă acceptare nu este încă formată, nici studiu prea mult – este o moştenire veche, de teama repercusiunilor de regulă religioase, care dezvoltă imediat gândire negativă cu putere foarte mare de pătrundere… Şi da, din nefericire, mai ales când este vorba despre revolta “sfântă” a unor oameni religioşi ultra-dogmatici. În fond, aşa cum bine spunea cineva – suntem la doar 5 minute de Evul Mediu întunecat…

De ce era atât de important să fiu atenţionată atât de puternic, vizibil??... Am mai scris, chiar şi în alte cazuri, nu am deplină încredere în public să arăt legătura cu cei de „dincolo”... Ştiu, este o rămăşiţă încă existentă – chiar dacă am multă experienţă de ieşit în lume, prin scriere după comunicare astrală... Trebuie să recunosc că este destul de stresant, de teama judecării pline de confuzii, neînţelegeri, din partea multora dintre cei din jur... Dar – vorba îngerului – dacă voi, cei care aveţi experienţă, vă eschivaţi, vă faceţi rău şi vouă, şi celor care aşteaptă ajutor din partea voastră...

Şi astfel am înţeles de ce evenimente de acest fel mi s-au petrecut în public, aşa cum v-am mai povestit şi chiar mai am şi altele de povestit: este drept de amploare mai redusă, dar de importanţă reală pentru orice om, care se va confrunta în viitor cu evenimente personale de acelaşi fel, până la instalarea permanentă a comunicărilor astrale. 

Să analizăm de asemenea şi cele legate de importanţa faptului în sine: să nu îngenunchez atunci când mi-a spus clar, răspicat, acest lucru – la fel ca şi altora: în timpul vieţii dumnisale şi după părăsirea corpului său fizic, din postura de entitate astrală înalt-ajutătoare, la nivel de întreg popor...

Pe de o parte este necesară înţelegerea faptului că asemenea mesaje intră în programe spirituale de mare anvergură, la care participă spirite puternice, capabile să ducă o sarcină la bun sfârşit: de aceea a apărut şi severitatea mesajului – concomitent cu protecţia oferită de aceeaşi entitate: părintele m-a împins, părintele m-a prins, pentru a nu speria spiritele mai fragile deocamdată, existente de faţă, tot dânsul interpunându-se între mine şi măicuţa care a recunoscut imediat că nu m-a prins dânsa, ci tot părintele. Cine îşi asumă o sarcină – neapărat trebuie să o ducă la bun sfârşit, căci şi ajutoarele pe care le primeşte sunt pe măsură. 

Şi da, trebuie să înţelegem că avem de-a face, într-adevăr, cu adevărate programe spirituale ale etapei în curs, aşa cum – la diminuarea vibraţiei medii planetare, înainte de ultima glaciaţiune, au fost realizate ample programe spirituale de pregătire a întregii omeniri pentru etapa manuală, intuitivă: care avea să se instaleze după glaciaţiunea despre care ştiau bine că se va derula în viaţa planetară, ultima glaciaţiune pe care o va trăi omenirea, după celelalte glaciaţiuni anterioare prin care a trecut omenirea în ultimele cca 40 milioane ani până acum. 

Şi nu este vorba numai despre spirite puternice, ci şi purtătoare de informaţie. În general purtătorii de informaţie spirituală nu sunt conştienţi întotdeauna şi/sau pe deplin de încărcătura spirituală pe care o poartă, dar ei sunt radianţi din ce în ce mai puternici, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare şi de asemenea, pe măsura conştientizării dorinţei proprii de dezvoltare  a cunoaşterii de orice fel: ştiinţifică, culturală, religioasă, diverse ramuri ale cunoaşterii care fac legătura între cunoaşterea mentală profundă (prin percepţii multisenzoriale) şi cunoaşteri de ramură, unilateral fizice (le numim de regulă ştiinţe exacte, deşi ştiinţele ezoterice ajung să fie incomparabil de exacte compartiv cu cele fizice). 

Asemenea spirite pot adera mult mai uşor la cunoaşteri şi înţelegeri noi, comparativ cu procedeele obişnuite ale societăţii la momentul de trăire. În acest caz omul simte nevoia unor gesturi care să exprime respectul purtat, aplecare în faţa unor semeni care au adus mult beneficiu spiritual omenirii în totalitatea ei sau numai unui grup spiritual, unui popor. 

Dar un asemenea obicei, al aplecării, al îngenuncherii, a devenit uneori obligaţie nu din partea celui căruia i se adresa respectul, ci chiar din partea oamenilor, fără să li se ceară. Însă nu este normal, din punct de vedere spiritual, să avem pretenţii de acest fel, exacerbate până la anatemizare în structurile sociale fără o cultură spirituală foarte dezvoltată: prin cultură spirituală înţelegând de fapt cunoaşterea rădăcinilor obiceiurilor noastre, necesităţile funcţionării pentru o anumită perioadă de timp sau pe parcursul întregului ciclu de vieţi ale grupurilor spirituale participante la specia planetară. Căci nu este vorba numai despre oameni, ci despre orice spirite participante la biosistemul planetar. În plus, se cuprind aici şi cunoaşterile privind efectele exacerbărilor, necesitatea moderării şi echilibrării pentru spiritele care obişnuiesc să se manifeste în mod exgerat; şi ar mai fi încă multe alte aspecte de acest fel, care formează o adevărată cultură spirituală necesară populaţiilor. Dar care cunoaştere se pierde în vibraţii joase, predominând obiceiurile prin care creatorii conştienţi – în cazul oamenilor – s-au zbătut în evoluţiile lor să se debaraseze de apucăturile animalice, non-creative, distructive: care le arândul lor sunt distructive, iar sarcina noastră acum este de a ameliora asemenea obişnuinţe. 

Ceea ce este azi mai ales deosebit de important este faptul că a venit timpul să depăşim manifestările exclusiv trupeşti, treptat, în funcţie de posibilităţile pe care le are fiecare om în parte. A venit timpul ca numai din radiaţia sufletului nostru să rezulte respectul pe care îl oferim mai întâi lui Dumnezeu, apoi sfinţilor, să nu uităm eroii laici alături de cei religioşi: şi ar trebui să ne gândim mult mai mult şi mai profund la acest lucru; apoi tuturor oamenilor, indiferent de lucrarea sau trăirea fiecăruia în parte. Să ajungem să avem aceeaşi atitudine de aplecare faţă de toate vieţuitoarele planetare – de la virus la om, pentru planeta însăşi, pentru stelele de pe cer, pentru universul întreg care ajută fiecărei clipe a trăirilor noastre. 

Se termină o epocă în care omul se manifestă numai prin corporalitatea sa fizică. O astfel de terminare o cer energiile noi, corpurile noastre care se reînnoiesc acum, evoluţiile noastre. 

Ne pregătim pe toate căile pentru trecerea la manifestări astrale, mentale, cauzale – ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin lepădarea de fizic, aşa cum au tendinţa mulţi oameni extremişti de felul lor. Manifestările trupeşti, aflate în treptată diminuare le cunoaştem chiar dacă nu ne-am gândit vreodată la aspectul lor de tranziţie între etapele noastre evolutive: folosirea tehnologiilor ne uşurează mult viaţa, dar pe de altă parte ele fac trecerea de la exclusivitatea manifestărilor trupeşti din ultimele milenii – la minimalizare prin diminuarea treptată a volumului lor. Tot aşa cum radioul, TV, internetul ne facilitează cunoaşterea, relaţionarea, prin legături stabilite cu mintea noastră, folosind-o permanent, din plin, o parte importantă a manifestărilor noastre rămân neinfluenţate de folosirea mijloacelor mass-media, şi atunci rămâne sarcina unor întrupaţi puternici să pornească schimbarea şi din aceste puncte de vedere. 

Tot ceea ce azi avem ca avantaj tehnologic faţă de ceea ce făceam manual este de fapt, în rădăcinile speciale al acestei etape, o trecere uşoară, simplă în felul ei, către etapa folosirii mentalului aproape în orice manifestare umană. Tot ceea ce facem azi cu mintea noastră contribuie la acest proces rapid de trecere către activitatea mentală – de bază pentru orice spirit creator înaintat, de felul omului. Iar cei care ajută la dezvoltarea acestei etape sunt formatori puternici, aşa cum spuneam, recunoscuţi în general pentru activităţile lor curente – trecute şi prezente. Aşa cum a fost şi părintele Arsenie Boca – şi trebuie să ştim că dânsul este, rămâne astfel în continuare. 

Se va ajunge la o folosire minimă a corpului fizic – aşa cum a fost şi înainte de ultima glaciaţiune – prin întărirea permanentă a corpurilor fluidice: dublul-eteric, astral (emoţional), mental, cauzal şi a tuturor corpurilor spirituale: corpul spiritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), precum şi, în continuare, cele de mare forţă energetică pentru ajutătorii secundari: enesic şi supraenesic.

În acest fel, omenirea va evolua lin în continuare – dar cu un minimum de efort fizic: plutind practic la suprafaţa pământurilor, apelor, va comunica – dar numai mental, fără ceea ce azi numim aparatul vorbirii, ci prin translaţie de imagine de la un om la altul, prin intermediul corpului mental, sprijinindu-se în mod minimal pe activitatea curentă a creierului corpului fizic. 

Se va mări foarte mult comunicarea între oameni şi entităţile sale astrale ajutătoare: la început prin imagistică + cuvânt primit mental, adică sunete mentale articulate: comunicare astrală prin cuvinte, pe înţelesul obişnuirilor din ultimele milenii, urmând să se reducă treptat volumul comunicărilor prin cuvânt şi intrând rapid pe imagine complexă: având în plus conştientizarea sunetului fundamental al structurilor universice care ne înconjoară, plus sunetele cunoscute azi de noi, mecanice, formate din mişcările şi furnicarul compunerilor şi microorganismelor aerului, vegetaţiei, a tuturor vieţuitoarelor, sunetele ce răzbat din mişcările apelor de suprafaţă, de adâncime, mişcările plăcilor continentale, mişcările rădăcinilor plantelor şi tuturor vieţuitoarelor din preajma lor. Şi încă multe altele care formează complexitatea de neimaginat încă a tuturor celor care compun lumea noastră. 

O asemenea trăire şi comunicările inter-umane presupun o neintervenţie fizică a omului – de fapt a participării sale la desfăşurarea planetei al cărei supraveghetor, ajutător, echilibrant vibraţional şi energetic complex va fi omul. Omul va emite volitiv vibraţii, va conştientiza orice fel de vibraţii, va echilibra şi va impulsiona acolo unde este cazul. 

Multe dintre rădăcinile viitoarelor noastre manifestări le regăsim în viaţa noastră de azi, pe care va trebui să le simplificăm la maximum, înlocuindu-le cu simţiri, emoţii pe care le învăţăm să le moderăm şi să le echilibrăm, pe cele agresive, negative schimbându-le cu cele pozitive, creatoare, înţelegătoare, lăsând lucrurile să se desfăşoare şi intervenind minimal doar acolo unde trebuie. 

Iată aşadar cum se schimbă, şi cum va trebui să acceptăm schimbarea paradigmelor vechi. Şi mai mult, să înţelegem că activităţile pe care trebuie să le schimbăm nu sunt numai cele din domeniul comportamentului obişnuit, sau al creaţiei, sau al comunicării, ci – în primul rând – concepţiile noastre despre relaţiile cu ceea ce azi numim divinitate. Cei care au înţeles acest lucru sunt foarte puţini, raportat la masa mare a omenirii: azi majoritatea oamenilor sunt ori ultra-dogmatici, ori indiferenţi, nepăsători, necredincioşi. Iar când vorbim despre necredincioşie, nu vorbim numai despre obiceiuri ritualice, pe care trebuie să le înţelegem în cu totul alt mod. Schimbarea obiceiurilor se va referi la atenuarea manifestărilor de acest fel, ritualic-religioase, dar mai ales de atitudine generală faţă de divinitate, căci viitorul spiritual va fi totalmente manifest ezoteric, şi totalmente legat de divinitate – dar pe baze conlucrative şi nicidecum aşteptând fără participare ca divinitatea, îngerii, entităţile prea puţin văzute azi, să ne rezolve integral treburile. Dimpotrivă, dacă până acum lucrurile au stat în acest fel, omul rugând şi Dumnezeu lucrând, de acum încolo trebuie să înţelegem că cea mai puternică conlucrare va fi cu îngerii, direct, prieteneşte, camaradereşte, lăsându-ne conduşi în diverse activităţi curente: în călătorii astrale de cunoaştere, în cercetarea timpurilor, universurilor, cu propria noastră minte, cu propriul nostru suflet, îndrumaţi de ajutătorii pe care îi numim azi divini – care desfăşoară în prezent o muncă susţinută pentru a ne dezobişnuit treptat, dar clar, cert şi sever nu de puţine ori, aşa cum am trăit şi eu acest eveniment – de practicile învechite deja azi. 

Ne vom confrunta cu o lume în care fiecare om va trăi solitar, având o grijă deosebită de natura din jurul său, vegetală şi animală deopotrivă, sub îndrumarea entităţilor astrale şi dimensionale: în funcţie de complexitatea sarcinilor pe care le are fiecare în parte de desfăşurat. O lume care are nevoie de manifestări simple, o lume în care acumularea se va disipa rapid, omul trăind în deplină austeritate: ce are pe el va fi îmbrăcăminte/încălţăminte de vară care se va remodela iarna – atâta timp cât omul va trăi în zonele ce vor mai rămâne temperate o oarecare perioadă de timp, încălzirea treptată a atmosferei făcându-se resimţită peste tot. O lume în care omul foarte rar consumă un fruct şi un tubercul – hrănindu-se astfel solid cu energia planetei şi cu energiile stelei şi, în general, ale galaxiei. O lume în care omul va comunica de la distanţă cu semenii săi, transmiţând pe cale mentală lucrarea pe care o are de făcut într-un anume teritoriu, de la care persoana cu care comunică îşi poate face în continuare acelaşi fel de lucrare proprie; la „graniţa” dintre teritorii energiile umane ajutătoare îşi vor împleti vibraţiile, realizând mlădios echilibrările vibraţionale de care are nevoie planeta pentru a-şi reveni după etapa dură petrecută sub mâna mai mult sau mai puţin conştientă a omului doar intuitiv. Iar în continuare, sub bagheta din ce în ce mai bine înţeleasă a entităţilor astrale ajutătoare, oamenii vor împământa toate materiile scoase la suprafaţa planetei de către semenii din timpurile trecute, pentru a repune natura în deplinătatea drepturilor ei. Am mai discutat despre asemenea lucrări (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/creatie-materiala/3-etapele-de-creatie-materiala-ale-omenirii-pe-pamant-1/ ) – vom mai discuta mult în continuare. 

Înţelegerea şi acceptarea unor asemenea lucruri se sprijină în mod activ, din ce în ce mai mult, pe revenirea aminitirilor noastre privind cele pe care le-am realizat tot aici, pe Pământ, în urmă cu numai 9-10 milenii, înainte de ultima glaciaţiune. Pe măsura creşterii vibraţiei planetare, aminitirile noastre vor reveni, forţele noastre spirituale se vor mări şi aplicaţiile vor prinde un volum din ce în ce mai mare. Totul are loc sub forţa marelui, uriaşului ajutor pe care îl avem, şi care creşte în continuare, din partea divinităţii – cu latura, aspectul acesta direct conlucrativ cu care nu suntem obişnuiţi de fapt. Nici cei mai credincioşi oameni nu acceptă că multe feluri de manifestări ale lor sunt toate benefice nouă, sunt efectele unor puternice şi mai ales active manifestări ale lor. 

Învăţăm treptat că tot ceea ce trăim are o latură veche şi una nouă, că aspecte ale lor nu am fost îndrumaţi să le dezvoltăm pentru ca frica să se minimizeze în lumea noastră. Învăţăm că sub nici o formă nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, că nu există entităţi malefice – ci doar aspecte corective ale activităţilor lor, îndreptate către eliminarea confuziilor care ne-au acoperit ultimele vieţi. Învăţăm că doar semenii noştri ne-au învăţat ce este frica, în avantajul lor, iar de această practică, a folosirii fricii, trebuie să ne debarasăm cât mai repede: căci fără să vrem suntem influenţaţi şi transmitem copiilor noştri ceea ce de fapt trebuie să eliminăm. 

Învăţăm multe lucruri, treptat. Învăţăm să cercetăm fiecare aspect despre care auzim, învăţăm, să pătrundem în micro- şi macrocosmos fără să ne mai fie frică, fără să facem ritualuri care ne-au diminuat doar frica primită astfel în „dar” din partea unor semeni lipsiţi de har. Înţelegem, iertăm, mergem mai departe. Învăţăm să facem călătorii astrale împreună cu prietenii noştri – sub îndrumarea directă a îngerilor personali. Ne întoarcem, povestim – observăm că am realizat aceeaşi călătorie, am perceput exact aceleaşi lucruri – chiar dacă unul prinde un amănunt, altul: alt amănunt. Totul se dezbate, se cercetează din nou, iar se analizează, se înţelege. Mergem mai departe... Acestea sunt, şi se dezvoltă tot în acest fel, pe măsura creşterii încrederii noastre: în proprii semeni, în existenţa şi conlucrarea cu ajutătorii astrali. Nu vom mai aştepta să ne dicteze ei totul, fără să cercetăm personal, iar o astfel de cercetare trece din plaja neîncrederii – în plaja curiozităţii: nu cercetez ceva din cele spuse de înger pentru că nu aş avea încredere, ci pentru că am curiozitatea să văd cu ochii mei cele povestite. Din care vom înţelege că ei ne spun lucruri asupra cărora aveam o părere plină de confuzii, şi dânşii fac acest lucru nicidecum minţindu-ne, ci atrăgându-ne atenţia asupra confuziilor noastre, în aşa fel încât noi înşine să le descoperim şi să le analizăm: din asemenea analize va rezulta treptat un volum de cunoaşteri mult mai mare decât dacă cineva ne-ar spune doar un singur subiect, referindu-se strict la un anume fel de confuzie. 

Sunt multe de spus – şi multe vom spune în continuare. Important este să avem încredere şi mai ales multă răbdare. Să fim credincioşi, să fim încrezători în Dumnezeu şi în propriile noastre desfăşurări de forţe spirituale, care cresc fără încetare: dar încet, treptat, echilibrând cele neobişnuite până acum. 

Nu este de loc prima dată când facem o astfel de trecere. Şi nu va fi ultima, în eternitatea vieţii noastre monadice. Dar de fiecare dată, cu fiecare experienţă în plus, puterea noastră de pătrundere creşte exponenţial, puterea de înţelegere, de adaptare la noi aspecte pe care acum poate nici nu le percepem, sau le percepem ca pe o iluzie, ca pe o părere trecătoare, ca pe un fapt demn de trecut sub tăcere...

Dar nu... Nu este de loc aşa...

Să fim curajoşi – dar nu agresivi, să fim blânzi şi înţelegători cu cei care azi nu pot să ţină pasul cu noi: ei vor fi primii şi cei mai exaltaţi ai viitorului apropiat. Îi vom ajuta să-şi estompeze exaltările, să se echilibreze şi să devină modeşti şi moderaţi în toate...

Căci aşa va fi viaţa oricui în viitor, iar azi trecerea ne poate fi uşoară, nicidecum grea...

Dar trebuie să ne ajutăm cu mult curaj, cu multă dăruire...

Aşa cum şi ajutătorii noştri o fac, constant...

MULŢUMESC PĂRINTE ARSENIE, CU RESPECT, CU TOATĂ DRAGOSTEA ŞI RECUNOŞTINŢA DE CARE POT FI EU AZI CAPABILĂ !!! 

DOAMNE AJUTĂ !!!