Discutam la un moment dat despre deschiderea cerurilor şi cineva spunea că e trist că cerurile se închid...
Da, de-a lungul acestor ani am discutat de multe ori despre „deschiderea cerurilor”: perioade de timp în care o serie întreagă de ritmuri planetare ating cotele lor cele mai înalte – pentru nivelul momentan al ascensiunilor lor pe scara valorilor locale vibraţionale. Împulsurile create astfel oferă omului – dar şi celorlalte vieţuitoare planetare – elanuri noi în folosirea unora, sau altora, sau tuturor forţelor sale spirituale deopotrivă. Dar omul – în calitate de gânditor şi creator conştient înaintat – trebuie mereu să aleagă:
– între obişnuinţele sale curente şi impulsurile nou, mereu nou-formate astfel în fiecare clipă de existenţă a universului;
– între necesităţile cerute de semenii săi şi cele către care îl trag: ori obişnuinţele sale, ori impulsurile care îi vin. De aceea gândirea este deosebit de importantă, căci dacă pe mine plăcerea mă trage să meditez, să cercetez, mai ales în momentele de optim energetic – dar semenii mei au nevoie de ajutor, las totul de o parte şi ajut pe măsura puterilor pe care le am în acel moment. Dacă ştiu că sunt pe maximum de forţe ale trupului, voi ajuta să facă curăţenie sau să ducă apă bătrânelul care are grijă de grădina blocului, dar cu grijă să nu facem amândoi eforturi prea mari, la vârsta noastră sau la puterile corporale existente, chiar dacă elanul este foarte mare şi ne vine să mai facem în plus încă şi alte „treburi”!! Dacă sunt pe un vârf spiritual, iar dânsul îmi cere ajutor fizic, i-l dau pe măsura puterii mele, îl ponderez între timp din obişnuinţa dânsului de a se lansa în lucru fără să ţină seama de vârsta sau puterea momentului... Dar îi spun, în timp ce facem ce trebuie, că eu mai ţin cont de ceea ce simt – şi acum simt că nu am putere prea mare, iar dacă facem prea multe o să ne doară oasele mâine... Caz real, în care omul, spre mirarea, dar şi bucuria mea, mi-a spus că şi el simte şi se gândeşte deseori să nu sară peste cal !!! dar nu reuşeşte întotdeauna şi o dată a ajuns şi la spital din cauza asta... Îl întăresc să nu mai facă aşa ceva... Omul aprobă, deşi chiar el ştie că poate nu va avea puterea să se echilibreze întotdeauna, că... aşa e omul !!!
Bine-bine, dar întărindu-ne recioroc vom reuşi !!...
Învăţăm astfel treptat să folosim în fiecare moment, după specificul său, forţele pe care le avem, care ni se activează, pe care le întărim, prin care de fapt experienţa noastră se îmbogăţeşte, se specializează pe grupări mari de lucrări, de sarcini, şi ele îşi împletesc firele mai departe, oferind alte dezvoltări de care devenim conştienţi cu timpul...
Astfel de perioade ne pregătesc întotdeauna pentru vremurile viitoare. Să nu uităm că, deşi credem ca fiind în aceşti ani vârful ridicărilor vibraţionale galactice (de fapt zonale, aşa cum am mai discutat de multe ori) – vibraţia medie nu se află decât în primele sale faze de ridicare. Vor trece multe milioane de ani până la atingerea unui maxim vibraţional: planetar, stelar, galactic, subzonal şi zonal – căci toate se împletesc strâns, susţinându-se reciproc de la cele mai joase frecvenţe, pe care nu trebuie să le dispreţuim, până la cele mai înalte – dar aflate ele înseşi în creştere vertiginoasă, chiar fiind de lungă durată... În tot acest timp civilizaţia creativă mental-tehnologică a omenirii se va finaliza, iar alte popoare spirituale vor veni pe aceste meleaguri ale universului să-şi continue evoluţiile, trăirile – în ultimă, sau primă! instanţă...
Aşadar cerurile nu „se închid” – repet!! Cresc însă, în ritmurile totale (cu tendinţă totală mereu de creştere acum), alte feluri de împletiri locale, care ne vor atrage atenţia spre alte activităţi. Ele erau tot acolo, doar că se aflau în creştere sau în scădere, după forma şi viteza de mişcare proprie. Se pierdeau în strălucirea celor care ajunseseră la valorile lor maxime atunci, care apoi îşi urmează ciclul prin diminuare, estompare, în timp ce altele prind strălucire, plenitudine, oferindu-ne impulsurile lor. Totul, şi fiecare fir în parte, ne învaţă fluiditatea derulărilor, flexibilitatea atitudinilor, alegerile, înţelegerile.
Să reţinem însă că nimic nu este iluzie: iluzia este speranţă deşartă, neîmplinită, pe când toate acestea sunt reale, existente – dar trecătoare şi în acelaşi timp formatoare, întăritoare, care îmbogăţesc şi aprofundează experienţa fiecărui spirit în parte, fiecărui popor spiritual în parte, întregii lumi spirituale şi Creatorilor lor deopotrivă. Ceea ce rămâne cu certitudine este întărirea încredinţării că cele percepute pentru câteva clipe se pot dezvolta în viitor, că toate se aşează unele cu altele, cresc, sporesc, ne aduc tot mai multă experienţă şi înţelegere. Cele câteva clipe de conştientizare, de percepţie, de simţire şi de înţelegere se vor transforma treptat în mult mai multe astfel de clipe; intuiţiile multora se vor transforma în simţiri certe, reale, alăturându-şi cercetările celor mai vechi pe această cărare care, cu experienţa lor acum deja mai veche, mai consolidată, pot profita intens de forţele care le dau un impuls de pătrundere tot mai adânc, spre binele semenilor şi al său personal...
Cerurile rămân deschise... iar noi trebuie să rămânem deschişi celor întrezărite o clipă... Ele ne dau speranţa că suntem întotdeauna mult mai mult decât frunze în vânt, că suntem mult mai mult decât corpurile noastre – dar ne dau şi înţelegerea că tot ceea ce este mai puţin decât esenţa noastră monadică, spirituală ESTE TOT ATÂT DE IMPORTANT pentru noi !! Ar trebui să fie TOT ATÂT de important pentru noi... aşa cum este de fapt pentru ajutătorii noştrii astrali şi dimensionali, pentru întreaga verticală creatoare şi coordonatoare spirituală a universului...
Totul valsează cu noi – noi valsăm cu lumea noastră !!! Totul ni se apropie la un moment dat şi apoi se depărtează uşor.. pentru a reveni pe o spirală dezvoltatoare mereu de profunzimi ale tuturor celor create pentru noi!! ceea ce avem de făcut noi este să stăm cu demnitate în mijlocul valurilor şi să simţim, să înţelegem ceea ce simţim, să ne creştem înţelegerile în eternitate !!
Da, de-a lungul acestor ani am discutat de multe ori despre „deschiderea cerurilor”: perioade de timp în care o serie întreagă de ritmuri planetare ating cotele lor cele mai înalte – pentru nivelul momentan al ascensiunilor lor pe scara valorilor locale vibraţionale. Împulsurile create astfel oferă omului – dar şi celorlalte vieţuitoare planetare – elanuri noi în folosirea unora, sau altora, sau tuturor forţelor sale spirituale deopotrivă. Dar omul – în calitate de gânditor şi creator conştient înaintat – trebuie mereu să aleagă:
– între obişnuinţele sale curente şi impulsurile nou, mereu nou-formate astfel în fiecare clipă de existenţă a universului;
– între necesităţile cerute de semenii săi şi cele către care îl trag: ori obişnuinţele sale, ori impulsurile care îi vin. De aceea gândirea este deosebit de importantă, căci dacă pe mine plăcerea mă trage să meditez, să cercetez, mai ales în momentele de optim energetic – dar semenii mei au nevoie de ajutor, las totul de o parte şi ajut pe măsura puterilor pe care le am în acel moment. Dacă ştiu că sunt pe maximum de forţe ale trupului, voi ajuta să facă curăţenie sau să ducă apă bătrânelul care are grijă de grădina blocului, dar cu grijă să nu facem amândoi eforturi prea mari, la vârsta noastră sau la puterile corporale existente, chiar dacă elanul este foarte mare şi ne vine să mai facem în plus încă şi alte „treburi”!! Dacă sunt pe un vârf spiritual, iar dânsul îmi cere ajutor fizic, i-l dau pe măsura puterii mele, îl ponderez între timp din obişnuinţa dânsului de a se lansa în lucru fără să ţină seama de vârsta sau puterea momentului... Dar îi spun, în timp ce facem ce trebuie, că eu mai ţin cont de ceea ce simt – şi acum simt că nu am putere prea mare, iar dacă facem prea multe o să ne doară oasele mâine... Caz real, în care omul, spre mirarea, dar şi bucuria mea, mi-a spus că şi el simte şi se gândeşte deseori să nu sară peste cal !!! dar nu reuşeşte întotdeauna şi o dată a ajuns şi la spital din cauza asta... Îl întăresc să nu mai facă aşa ceva... Omul aprobă, deşi chiar el ştie că poate nu va avea puterea să se echilibreze întotdeauna, că... aşa e omul !!!
Bine-bine, dar întărindu-ne recioroc vom reuşi !!...
Învăţăm astfel treptat să folosim în fiecare moment, după specificul său, forţele pe care le avem, care ni se activează, pe care le întărim, prin care de fapt experienţa noastră se îmbogăţeşte, se specializează pe grupări mari de lucrări, de sarcini, şi ele îşi împletesc firele mai departe, oferind alte dezvoltări de care devenim conştienţi cu timpul...
Astfel de perioade ne pregătesc întotdeauna pentru vremurile viitoare. Să nu uităm că, deşi credem ca fiind în aceşti ani vârful ridicărilor vibraţionale galactice (de fapt zonale, aşa cum am mai discutat de multe ori) – vibraţia medie nu se află decât în primele sale faze de ridicare. Vor trece multe milioane de ani până la atingerea unui maxim vibraţional: planetar, stelar, galactic, subzonal şi zonal – căci toate se împletesc strâns, susţinându-se reciproc de la cele mai joase frecvenţe, pe care nu trebuie să le dispreţuim, până la cele mai înalte – dar aflate ele înseşi în creştere vertiginoasă, chiar fiind de lungă durată... În tot acest timp civilizaţia creativă mental-tehnologică a omenirii se va finaliza, iar alte popoare spirituale vor veni pe aceste meleaguri ale universului să-şi continue evoluţiile, trăirile – în ultimă, sau primă! instanţă...
Aşadar cerurile nu „se închid” – repet!! Cresc însă, în ritmurile totale (cu tendinţă totală mereu de creştere acum), alte feluri de împletiri locale, care ne vor atrage atenţia spre alte activităţi. Ele erau tot acolo, doar că se aflau în creştere sau în scădere, după forma şi viteza de mişcare proprie. Se pierdeau în strălucirea celor care ajunseseră la valorile lor maxime atunci, care apoi îşi urmează ciclul prin diminuare, estompare, în timp ce altele prind strălucire, plenitudine, oferindu-ne impulsurile lor. Totul, şi fiecare fir în parte, ne învaţă fluiditatea derulărilor, flexibilitatea atitudinilor, alegerile, înţelegerile.
Să reţinem însă că nimic nu este iluzie: iluzia este speranţă deşartă, neîmplinită, pe când toate acestea sunt reale, existente – dar trecătoare şi în acelaşi timp formatoare, întăritoare, care îmbogăţesc şi aprofundează experienţa fiecărui spirit în parte, fiecărui popor spiritual în parte, întregii lumi spirituale şi Creatorilor lor deopotrivă. Ceea ce rămâne cu certitudine este întărirea încredinţării că cele percepute pentru câteva clipe se pot dezvolta în viitor, că toate se aşează unele cu altele, cresc, sporesc, ne aduc tot mai multă experienţă şi înţelegere. Cele câteva clipe de conştientizare, de percepţie, de simţire şi de înţelegere se vor transforma treptat în mult mai multe astfel de clipe; intuiţiile multora se vor transforma în simţiri certe, reale, alăturându-şi cercetările celor mai vechi pe această cărare care, cu experienţa lor acum deja mai veche, mai consolidată, pot profita intens de forţele care le dau un impuls de pătrundere tot mai adânc, spre binele semenilor şi al său personal...
Cerurile rămân deschise... iar noi trebuie să rămânem deschişi celor întrezărite o clipă... Ele ne dau speranţa că suntem întotdeauna mult mai mult decât frunze în vânt, că suntem mult mai mult decât corpurile noastre – dar ne dau şi înţelegerea că tot ceea ce este mai puţin decât esenţa noastră monadică, spirituală ESTE TOT ATÂT DE IMPORTANT pentru noi !! Ar trebui să fie TOT ATÂT de important pentru noi... aşa cum este de fapt pentru ajutătorii noştrii astrali şi dimensionali, pentru întreaga verticală creatoare şi coordonatoare spirituală a universului...
Totul valsează cu noi – noi valsăm cu lumea noastră !!! Totul ni se apropie la un moment dat şi apoi se depărtează uşor.. pentru a reveni pe o spirală dezvoltatoare mereu de profunzimi ale tuturor celor create pentru noi!! ceea ce avem de făcut noi este să stăm cu demnitate în mijlocul valurilor şi să simţim, să înţelegem ceea ce simţim, să ne creştem înţelegerile în eternitate !!
5 comentarii:
...Cred că o să mai scriu ceva referitor la "închideri" de ceruri...
La acele ceruri despre care unii dintre noi cred că se pot închide in cursul lunii decembrie a acestui an..
Multumesc pentru vibratia inalta pe care am simtit-o citind cele de mai sus🙏💕❤️
Mă bucur mult !!!
Dacă mai vreți, am scris mult despre acest subiect și conexe, vă mai dau o direcționare:
https://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2014/01/sub-semnul-solstitiului-4-deschiderea.html
Să vă fie frumos și de folos !!!
Trimiteți un comentariu