COPILĂRIA ŞI BĂTRÂNEŢEA OMULUI – AJUTOR PENTRU O VIAŢĂ ETERNĂ

(...acesta este un fragment dintr-un studiu mai amplu; am considerat că poate fi oferit ca subiect distinct, cale de a reflecta asupra unor atitudini ale noastre faţă de etapele vieţii pământene...)

În ultima vreme văd că dorim din ce în ce mai mult altundeva în univers, în altă dimensiune, parcă scârbiţi de Pământ şi de pământeni... Dar ne-am întrebat vreodată dacă suntem gata să părăsim acest Pământ??...
Şi când spun asta nu mă refer la faptul că nu am fi pregătiţi – căci sunt încredinţată definitiv că venim fiecare dintre noi de undeva din univers, unii dintre noi chiar din alte universuri, dar mă refer la faptul de a fi pregătiţi deja, acum, să părăsim Pământul cu sarcinile pe care ni le-am asumat la planificarea acestei călătorii spirituale cu destinaţia Pământ, de unde ne vom întoarce doar după ce ne-am dus la bun sfârşit toate sarcinile cu care am venit.
Am venit aici pentru că undeva, în drumurile noastre de evoluţie progresivă, ne-am confruntat cu o diminuare a puterii de înaintare datorată unor rădăcini rebele care ne-au tras înapoi. Am venit aici – aşa cum facem uneori, nu foarte des, ci atunci când necesităţi de acest fel ne cer – şi ne-am întărit în anumite direcţii, ne-am dezvoltat anumit aptitudini mai puţin consolidate în alte timpuri, când am mai trăit la asemenea nivele de vibraţie ale universului, ne-am îmbogăţit de fapt întreaga experienţă cu tot felul de manifestări specifice acestui loc, dar şi cu deschideri către obişnuiri în alte locuri din univers.

Căci nici un coordonator de evoluţii nu aruncă vreun spirit undeva în întrupare, fără să aibă o cât de mică experienţă, deschidere de fel asemănător chiar în acel punct sau în alt punct asemănător – ales pentru că răspunde la asemenea deschideri foarte variate pentru o multiturine de puncte din univers. Suntem ajutaţi în feluri extrem de diferite, complexe, pe care cu toţii le vom aprecia la vremea cuvenită...

Este necesară înţelegerea felurilor de ajutor oferit de dumnezeire – fără să ne mai încrâncenăm în gândiri care duc spre devieri de la realitate: păcate închipuite, decăderi. Vom vedea şi cât de deformată ne este părerea privind HARUL – sau darul, dau datul, aşa cum îl percepem noi azi... Orice tip de ajutor pe care îl primim este un ajutor de tip universal. Memoriile noastre, ale fiecărui corp fluidic în parte formează o zestre de o bogăţie, şi profunzime deocamdată inimaginabile pentru majoritatea dintre noi, azi. Ele sunt activate de vibraţia locului în care ne întrupăm restul experienţei spiritului rămânând la nivel de intuiţie cu accente de cunoaştere care ies la iveală în momentele cele mai active ale vieţii noastre. De fapt trecutul ca amintire, prezentul activ şi viitorul ca planificare se îmbină astfel mereu armonios în evoluţiile noastre.
Omul matur se ruşinează de cele mai multe ori de copilăria sa, pe care o consideră stare de imaturitate, de naivitate, de neputinţă pe toate planurile. De altfel îşi urăşte de cele mai multe ori senectutea (bătrâneţea), tocmai pentru că aduce din nou în planul activ neputinţa, accemtuând-o în fel şi chip, accentuând de fapt toate momentele şi cazurile de neputinţă derulate de-a lungul vieţii.
Dacă am şti cât de mult contează pentru universalitatea noastră aceste etape de fiinţare a organismului nostru... am avea şi mai multă grijă de el, am respecta şi datul darul dumnezeiesc care este cu adevărat copilărie şi bătrâneţea.
Să nu uităm că aceste călătorii spirituale ale noastre, în acest punct al universului sunt foarte rare, de aceea ele sunt extrem de cuprinzătoare la asemenea nivel de vibraţie joasă a universului. în fiecare clipă a vieţii noastre este curpinsă atâta inteligenţă de îmbinare a celor necesare creşterii experienţei şi tăriei noastre spirituale la acest nivel de vibraţie al universului, cu cele necesrae deschiderii, creării de puncte de obişnuire pentru o multitudine de alte locuri de univers, de alte contacet, cu multe alte feluri de manifestări spirituale.

COPILĂRIA ...
Copilăria omului, treptele de trecere prin ea, prin adolescenţă până la maturitate – toate sunt trepte spirituale de obişnuire cu o astfel de viaţă fizică. Fiecare etapă are sub-etape, cu perioade line de trecere de la una la alta, cu dezvoltarea elementelor specifice, în continuare cu consolidarea lor şi apoi obişnuirea cu elementele etapei următoare. De fapt, toate se îmbină – seminţe active sau latente, cu creşteri şi dezvoltări în timp ce se derulează consolidări ale unor elemente mai vechi şi treceri în perspectiva viitoarelor etape. Toate se derulează pentru oameni în acest fel, pentru că spiritele umane au multă evoluţie, şi experienţă pe măsură – chiar dacă în anumite perioade planetare nu conştientizează întreaga sa zestre la valoarea ei reală. Tocmai pentru că spiritul vine cu o experienţă prodigioasă la întrupare, el vine pentru sarcini precise de tangenţe în care foloseşte experienţa sa şi o dezvoltă pe multiple planuri. Şi încă tocmai de aceea el are puterea de a trăi doar cu intuiţia sa, la care nu renunţă, chiar dacă la un moment dat, în necunoaşterea generalizată, unii semeni numesc asta: prostie, nebunie – până când se confruntă ei înşişi cu intuiţii pe care nu şi le pot explica clar. Şi cu timpul cu toţii îşi dau seama că totul se petrece oarecum fluid – greutatea provenind doar din diferenţele de atitudine între oameni. Şi tocmai pentru acest lucru, pentru a fluidiza relaţiile între ei la nivele de acceptare şi de înţelegere tot mai înalte, între limite tot mai largi până la desfiinţarea lor – au venit pe Pământ.
Copilăria, la fel ca şi senectutea (bătrâneţea) au un rol foarte bine centrat pe cele două aspecte ale vieţii spiritului: viaţa locală (pe Pământ, în situaţia noastră) şi viaţa în eternitate, în univers, în alte universuri în care ea se desfăşoară.
Astfel, în copilărie, spiritul se obişnuieşte treptat cu simţirea, cu percepţia lumii, complexă şi combinând simţirile de la o perioadă de trecere la o etapă sau alta, formând treptat experienţă la diferite nivele de creştere a organismului. O astfel de creştere creează mai întâi percepţii prin simţurile fizice la diferite nivele de înălţime a organismului – ceea ce va favoriza în viitor obişnuiri cu percepţii la nivelul întrupării pe diferite planete, în diferite feluri de corpuri, cu specific diferit: de înălţime, de schimbări rapide ale câmpurilor corpurilor proprii, de îndemânare a folosirii resurselor despre care spiritul ştie la început prea puţine lucruri. Puterile nu sunt mari, trecerea este rapidă (câţiva ani) pentru că spiritul doar trece prin astfel de obişnuinţe, posibile – dar schimbabile – în multe părţi de aceeaşi vibraţie a universului, fără să se întrupeze chiar pe toate planetele. Dar deschiderile se formează astfel, şi vor forma în continuare seturi de obişnuinţe folosibile în alte călătorii spirituale, în alte vremuri, în alte locuri. Este o linie de deschidere de o excepţională importanţă pentru evoluţiile tuturor spiritelor – fie ele ajutători şi ajutaţi deopotrivă.

Să enumerăm deocamdată câteva elemente importante de acest fel, privind copilăria, de exemplu:
– percepţii modificate de la o înălţime corporală variabilă: căci fiecare planetă are seturi de forţe gravitaţionale care impun o înălţime variabilă;
– dezvoltarea treptată a glandelor endocrine, care procesează energiile şi materiile venite din spaţii sau din procesele desfăşurate la nivelul altor corpuri din propriul sistem; volumul lor este variabil de la un spaţiu universic la altul, spiritul trebuind să-şi modeleze imediat manifestările după cum locul îi oferă cele necesare pentru trai şi lucrările în curs de execuţie;
– folosirea transformărilor corpurilor fluidice şi adaptarea activităţii la schimbările care se produc şi în interiorul sistemului propriu, şi în exterior, fluidizarea manifestărilor la impactul dintre ele – atunci când este cazul. Astfel de exemple pot fi închiderea parţială, şi naturală a unor plexuri, până la nivele de sub-plexuri – chiar şi până la nivel de canale energetice; spiritul se obişnuieşte cu astfel de schimbări, care pot fi efectul unor modificări ale sarcinilor de efectuat în mediul planetar, oriunde în univers, chiar în intervalul unei vieţi.
Conform dezvoltărilor astfel concepute, spiritele se obişnuiesc cu derularea fluidă, lină, uşoară, de activităţi după cum merg forţele lor – chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient la nivelul vieţii sociale.
Dar chiar în mediul local se petrec multe procese pe care nu le conştientizăm actualmente – deşi avem oarecare cunoaştere din amintirile din propria copilărie. Copiii se obişnuiesc cu înţelegerea lumii percepute la diverse nivele de înălţime corporală: lumea vegetală măruntă mai întâi, lumea animală, coordonarea mişcărilor în funcţie de fenomenologia naturală, pătrunderea treptată în viaţa social-creatoare a întrupaţilor de acelaşi fel. Nu ne-am putea dezvolta atât de repede dacă nu am percepe mişcarea şi ordonarea existentă în lumea măruntă: noi credem că învăţăm să trăim numai prin ceea ce ne învaţă părinţii – cu respect pentru ei scriu acum – dar un aport deosebit de important îşi aduce lumea pământeană măruntă, cu toate cele specifice ei, în viaţa copilului care creşte astfel.

SENECTUTEA... SAU BĂTRÂNEŢEA...
În acelaşi fel trebuie să privim azi bătrâneţea omului, pe care o vom considera poate altfel privind lucrurile din altă perspectivă: aceea a unor locuri care îngreunează mult desfăşurarea forţelor de întrupare: forţe gravitaţionale mari, viteze încetinite de deplasare prin corp fizic – accentuând în special gândirea, analiza locurilor şi modurilor în care se pot descurca în astfel de condiţii fiecare grup spiritual, în funcţie de experienţa proprie, alături de ajutor accentuat din parte asemeneilor şi a entităţilor ajutătoare fluidice asistente. Cu atât mai mult cu cât şi în asemenea situaţii dificile (care au rostul lor să fie trăite şi înţelese) sunt semeni de ajutat, de învăţat, pe lângă greutatea de a face faţă personal la asemenea condiţii locale.
Spiritele învaţă astfel să primească ajutor şi să ofere ajutor din diferite perspective: cum să se descurce în modul cel mai favorabil, cum să ofere ajutor la rândul lor celor care învaţă prin astfel de condiţii să-şi potenţeze elanurile permanent, să se echilibreze şi să-şi protejeze în acelaşi timp propriile corpuri, precum şi pe cele ale semenilor lor.

Vom descoperi alte perspective odată cu trecerea timpului, chiar privitoare la noi – în cursul vieţii noastre, apoi de la o generaţie la altă, în stare să creeze un fond bogat de experienţă umană, cu rezonanţe foarte importante, după cum constatăm.