Am mai scris despre acest lucru: în ultima vreme am observat un avânt puternic îndreptat către generalizarea neîncrederilor în adevărurile purtate de religii. Agresivitatea cu care mulţi religioşi se comportă în această lume naşte reacţii adverse, necontrolate, sprijinite de cunoaşterea prea puţină a străvechimilor din care se trag majoritatea ciunoaşterilor purtate de textele religioase. Totul conduce la negarea generală a celor purtate de astfel de texte religioase. În sprijinul încredinţărilor de natură a nega multe adevăruri biblice sunt desfăşurate studii cu intenţia de a sprijini negarea, nicidecum studii privind căutarea adevărului – indiferent ce am găsi la un moment dat sau altul al acestora.
Ca întotdeauna în faţa unor astfel de subiecte, nu vreau să neg sau să atac. Vreau numai să-mi spun punctul de vedere. Voi prezenta şi elemente care sunt reale, activităţi umane cu o reală bază activă, desfăşurate însă spre susţinerea unor interese meschine ale reprezentanţilor religiilor. Nu trebuie să le ascundem, trebuie să le cunoaştem, pentru a ne feri să repetăm ceea ce s-a făcut în zorii civilizaţiilor umane, după ultima glaciaţiune – şi nicidecum înainte: ni s-au impus de multe ori teorii legate de potenţiale păcate care ar fi dus lumea de râpă, care ar fi condus la prăbuşirea unor civilizaţii anterioare – lemuriană, atlantă – din cauza unor aşa-zise păcate ale omenirii din acele timpuri. Nicidecum nu s-au petrecut asemenea lucruri, iar o astfel de viziune este uşor de explicat. O voi face, treptat, cu răbdare, explicând în detaliu fiecare element care s-a desfăşurat în lumea străvechimilor.
Vreau să adaug câteva considerente acum, când ne pregătim să intrăm într-o nouă etapă a umanităţii... deşi omenirea a mai trăit asemănător, în trecut. Înclinaţiile generale ale omenirii îşi au rădăcinile în ceea ce a fost odată şi cu siguranţă va reveni într-un viitor apropiat, cu un om însă mult mai întărit, mai puternic, mai înţelegător, cu un plus la toate manifestările sale la orice nivele de vibraţie ale Pământului.
Dintre toate cele care caraterizează viaţa umană, sexualitatea, aşa cum o cunoaştem azi, a fost o manifestare foarte departată de manifestările noastre de azi. Dar toate cele lăsate să fie au întotdeauna un rost, o determinare: crearea unei toleranţe înaintate a spiritelor înaintate, creatoare înaintate, faţă de toate vieţuitoarele, faţă de toate spiritele întrupate care îşi desfăşoară în felul lor evoluţiile. Şi pe toate le vom înţelege încă mult mai profund atunci când vom ajunge din nou la parametrii spirituali de maxim potenţial.
Activitatea sexuală era în trecutul lemurian şi atlant doar necesară procreerii într-o lume foarte puţin dezvoltată populaţional. Pe scurt, aceasta poate fi descrisă în felul următor:
Fiecare femeie era purtătoarea unui singur ovul – dacă trebuia să dea naştere unui singur copil de-a lungul întregii sale vieţi – sau de loc, rămânând virgină în continuare, toată viaţa sa.
Bărbatul era purtătorul unui singur spermatozoid, dacă avea în programul destinului său să faciliteze naşterea unui singur copil. Sau, în cazul în care nu trebuia să faciliteze naşterea vreunui copil, rămânea virgin sau "fecior" pe româneşte, toată viaţa sa.
Existau însă cupluri peste tot, indiferent dacă aveau de născut sau nu copii. Căci creaţia materială mentală, folosită exclusiv în acele timpuri, avea nevoie de energii şi materii atrase în mod particular de femei sau în mod particular de bărbaţi. Nu adâncim însă acum discuţii despre natura creaţiei materiale străvechi, mentale. Suficienţa unui asemenea cumul ovulativ (un ovul – un spermatozoid) era determinată de magnetismul uriaş al structurilor corporale umane în special – dar şi al celorlalte specii de vieţuitoare planetare, comparativ cu ceea ce cunoaştem azi în mod curent.
De remarcat este şi faptul că, imediat după naştere :
1. Femeia devenea din nou virgină. De fapt, în majoritatea cazurilor, himenul prezintă doar o deschidere care se lărgeşte, şi multe femei ştiu bine acest lucru prea puţin acceptat de către bărbaţi. Doar forţarea deschiderii lui bruşte, în zilele noastre, conduce la durere şi sângerare. În trecut, magnetismul puternic al corpurilor: vital, astral şi mental crea forţa de atragere a spermatozoidului de către ovul, iar la naşterea fătului, sub puterea proceselor vitale deosebit de puternice, acesta era expulzat fără durere şi fără sângerări. Practic toate structurile se dilatau, funcţionau spre realizarea rapidă a naşterii şi îşi reveneau imediat la loc. Neavând în continuare nici un fel de activitate sexuală, practic femeia devenea din nou virgină, pentru tot restul zilor sale.
2. După naştere avea loc o singură lactaţie, constând într-o cantitate relativ mică de lapte matern, preluată integral de copil într-o singură porţie. O astfel de unică hrănire avea rolul de a deschide funcţionarea tractului digestiv, dar nu prin hrană străină de corpul său, ci cu hrană de aceeaşi natură ca şi aceea care i-a circulat în organism în cursul vieţii intrauterine. În acele vremuri, omul nu avea nevoie, în general, de hrană zilnică, permanentă, căci prin epiderma foarte permeabilă aveau loc, prin osmoză, transferuri foarte rapide de nutrienţi materiali şi energetici din mediul planetar şi eliminarea prin vapori a substanţelor rezultate din hrănirea osmotică a organismului. Cu ocazia acestui transfer rapid şi permanent avea loc şi împrăştierea celulor moarte, departe de corp, ele intrând astfel în compoziţia obişnuită a mediului ambiant. Hrănirea cu materii structurate – vegetale întotdeauna: un tubercul şi/sau un fruct (care aducea astfel aport energo-material din mediul planetar-teluric şi din mediul împletit cosmic+planetar) avea loc numai atunci când omul avea de realizat activităţi care îi solicita corpul fizic mai mult decât în mod obişnuit sau atunci când ritmurile cosmice şi planetare se aflau în puncte de vibraţie extremă (de minim sau de maxim planetar şi de biosistem).
3. Hrănit astfel, copilul devenea imediat conştient de mediul înconjurător, putând să se deplaseze singur în mijlocul familiei sale, care nu avea rolul protector, de asigurare a hranei sau altor lucruri specifice creşterii unui copil – aşa cum cunoaştem azi. Este foarte greu de priceput (sau cel puţin mie mi-a fost greu de priceput!!) de unde aveau hainele uşoare, strălucitoare, care îi învăluia pe oameni ca nişte ţesături de borangic, pe care le schimbau în funcţie de condiţiile de trai, de mediul înconjurător. De fapt hainele erau compactizări structurate din aceleaşi energii şi materii filamentare din care realizau orice fel de creaţie, pe care noi, azi, cu intuiţiile noastre umane normale, le dorim, le creăm tehnologic, ne plac şi de multe ori trebuie să ne mulţumim cu prea puţine, rămânând frustraţi în neputinţele de a avea la dispoziţie ceea ce numai oamenii foarte bogaţi pot avea... Copilul avea imediat singura abilitate prin intermediul corpului său mental, de a crea astfel de “pânze” cu rol protector şi hrănitor totodată, căci erau puternic energizante şi extrem de permeabile, lăsând desfăşurarea integrală a procesului osmotic descris mai sus. Pe parcursul primei părţi a vieţii copilul învăţa însă de la părinţi tot ceea ce constituia complexitatea uluitoare a vieţii de adult pentru care se pregătea din primele sale clipe de viaţă.
Revenind la procesul de la care am pornit discuţia actuală: este corect să înţelegem că reluarea vieţii obişnuite de către femei şi bărbaţi deopotrivă era imperios necesară, circuitul energiilor vitale trebuind să fie în întregime folosit pentru continuarea vieţii, creaţiei materiale, învăţăturilor spirituale ale vremurilor. Închiderea ciclului matern/patern era necesară pentru a putea continua celălalt circuit – energo/material, al creatiei materiale mentale: prin materializare, modelare, dematerializare şi remodelare mentală.
Acest element real ne este cunoscut de la adevărul destinului Fecioarei Maria, precum şi al altor fecioare care au născut în acelaşi condiţii de-a lungul timpurilor din urmă. Au fost spirite întrupate în sisteme corporale feminine pe care le-a mai cunoscut istoria şi în sânul altor popoare. Nu este o legenda preluată, ci un adevăr. Au putut trece prin acest proces fiziologic tocmai pentru că erau fecioare, iar puritatea gândurilor, trărilor lor interioare, era imperios necesară, căci în acest fel se menţine energia compactă a sistemului corporal întreg, precum şi vibraţia necesară susţinerii procveselor: mai cu seamă în condiţiile planetare de joasă vibraţie şi în condiţiile unui câmp mental-astral deosebit de bogat.
Vom mai discuta despre aceste lucruri, în detaliu, în viitor. Mulţi ajutători puternici ne-au amintit, de fapt, ceea ce trăia omenirea înainte de ultima glaciaţiune. Ne-au menţinut amintirea celor pe care le vom trăi din nou în viitor, revenind din neputinţele momentane, ale unei perioade realtiv scurte din viaţa omenirii, pe Pământ – încă infinit mai scurte din viaţa eternă a spiritului. Ne-au prefigurat astfel viitorul: însă fără să o spună direct, căci o astfel de amintire-prefigurare trebuia doar să menţină, să întreţină vie amintirea în subconştientul uman, în condiţiile în care mai avem încă multe sarcini de realizat în tematica vibraţiilor joase şi a folosirii intensive a corpului fizic. Dar sarcina viitorului – ca în orice perioadă de trecere – nu începe şi nu se termină brusc: toate se împletesc armonios – atât liniile latente de sarcină spirituală, cât şi cele aflate în dezvoltare de sarcină, în manifestare maximă şi apoi în descreştere, dar niciodată atingând stingerea. Căci în lumea creată şi coordonată de Creatorii tuturor celor văzute şi mai puţin văzute de noi, azi, totul se află mereu în schimbare, totul se sublimează mereu, nimic nu se întrerupe niciodată. Orice filon poate rămâne în stare latentă, pentru ca, atunci când condiţii permit, să prindă iar avânt de dezvoltare: în acelaşi loc sau cu preluare în alte spaţii ale universului, în alte universuri.
Ca întotdeauna în faţa unor astfel de subiecte, nu vreau să neg sau să atac. Vreau numai să-mi spun punctul de vedere. Voi prezenta şi elemente care sunt reale, activităţi umane cu o reală bază activă, desfăşurate însă spre susţinerea unor interese meschine ale reprezentanţilor religiilor. Nu trebuie să le ascundem, trebuie să le cunoaştem, pentru a ne feri să repetăm ceea ce s-a făcut în zorii civilizaţiilor umane, după ultima glaciaţiune – şi nicidecum înainte: ni s-au impus de multe ori teorii legate de potenţiale păcate care ar fi dus lumea de râpă, care ar fi condus la prăbuşirea unor civilizaţii anterioare – lemuriană, atlantă – din cauza unor aşa-zise păcate ale omenirii din acele timpuri. Nicidecum nu s-au petrecut asemenea lucruri, iar o astfel de viziune este uşor de explicat. O voi face, treptat, cu răbdare, explicând în detaliu fiecare element care s-a desfăşurat în lumea străvechimilor.
Vreau să adaug câteva considerente acum, când ne pregătim să intrăm într-o nouă etapă a umanităţii... deşi omenirea a mai trăit asemănător, în trecut. Înclinaţiile generale ale omenirii îşi au rădăcinile în ceea ce a fost odată şi cu siguranţă va reveni într-un viitor apropiat, cu un om însă mult mai întărit, mai puternic, mai înţelegător, cu un plus la toate manifestările sale la orice nivele de vibraţie ale Pământului.
Dintre toate cele care caraterizează viaţa umană, sexualitatea, aşa cum o cunoaştem azi, a fost o manifestare foarte departată de manifestările noastre de azi. Dar toate cele lăsate să fie au întotdeauna un rost, o determinare: crearea unei toleranţe înaintate a spiritelor înaintate, creatoare înaintate, faţă de toate vieţuitoarele, faţă de toate spiritele întrupate care îşi desfăşoară în felul lor evoluţiile. Şi pe toate le vom înţelege încă mult mai profund atunci când vom ajunge din nou la parametrii spirituali de maxim potenţial.
Activitatea sexuală era în trecutul lemurian şi atlant doar necesară procreerii într-o lume foarte puţin dezvoltată populaţional. Pe scurt, aceasta poate fi descrisă în felul următor:
Fiecare femeie era purtătoarea unui singur ovul – dacă trebuia să dea naştere unui singur copil de-a lungul întregii sale vieţi – sau de loc, rămânând virgină în continuare, toată viaţa sa.
Bărbatul era purtătorul unui singur spermatozoid, dacă avea în programul destinului său să faciliteze naşterea unui singur copil. Sau, în cazul în care nu trebuia să faciliteze naşterea vreunui copil, rămânea virgin sau "fecior" pe româneşte, toată viaţa sa.
Existau însă cupluri peste tot, indiferent dacă aveau de născut sau nu copii. Căci creaţia materială mentală, folosită exclusiv în acele timpuri, avea nevoie de energii şi materii atrase în mod particular de femei sau în mod particular de bărbaţi. Nu adâncim însă acum discuţii despre natura creaţiei materiale străvechi, mentale. Suficienţa unui asemenea cumul ovulativ (un ovul – un spermatozoid) era determinată de magnetismul uriaş al structurilor corporale umane în special – dar şi al celorlalte specii de vieţuitoare planetare, comparativ cu ceea ce cunoaştem azi în mod curent.
De remarcat este şi faptul că, imediat după naştere :
1. Femeia devenea din nou virgină. De fapt, în majoritatea cazurilor, himenul prezintă doar o deschidere care se lărgeşte, şi multe femei ştiu bine acest lucru prea puţin acceptat de către bărbaţi. Doar forţarea deschiderii lui bruşte, în zilele noastre, conduce la durere şi sângerare. În trecut, magnetismul puternic al corpurilor: vital, astral şi mental crea forţa de atragere a spermatozoidului de către ovul, iar la naşterea fătului, sub puterea proceselor vitale deosebit de puternice, acesta era expulzat fără durere şi fără sângerări. Practic toate structurile se dilatau, funcţionau spre realizarea rapidă a naşterii şi îşi reveneau imediat la loc. Neavând în continuare nici un fel de activitate sexuală, practic femeia devenea din nou virgină, pentru tot restul zilor sale.
2. După naştere avea loc o singură lactaţie, constând într-o cantitate relativ mică de lapte matern, preluată integral de copil într-o singură porţie. O astfel de unică hrănire avea rolul de a deschide funcţionarea tractului digestiv, dar nu prin hrană străină de corpul său, ci cu hrană de aceeaşi natură ca şi aceea care i-a circulat în organism în cursul vieţii intrauterine. În acele vremuri, omul nu avea nevoie, în general, de hrană zilnică, permanentă, căci prin epiderma foarte permeabilă aveau loc, prin osmoză, transferuri foarte rapide de nutrienţi materiali şi energetici din mediul planetar şi eliminarea prin vapori a substanţelor rezultate din hrănirea osmotică a organismului. Cu ocazia acestui transfer rapid şi permanent avea loc şi împrăştierea celulor moarte, departe de corp, ele intrând astfel în compoziţia obişnuită a mediului ambiant. Hrănirea cu materii structurate – vegetale întotdeauna: un tubercul şi/sau un fruct (care aducea astfel aport energo-material din mediul planetar-teluric şi din mediul împletit cosmic+planetar) avea loc numai atunci când omul avea de realizat activităţi care îi solicita corpul fizic mai mult decât în mod obişnuit sau atunci când ritmurile cosmice şi planetare se aflau în puncte de vibraţie extremă (de minim sau de maxim planetar şi de biosistem).
3. Hrănit astfel, copilul devenea imediat conştient de mediul înconjurător, putând să se deplaseze singur în mijlocul familiei sale, care nu avea rolul protector, de asigurare a hranei sau altor lucruri specifice creşterii unui copil – aşa cum cunoaştem azi. Este foarte greu de priceput (sau cel puţin mie mi-a fost greu de priceput!!) de unde aveau hainele uşoare, strălucitoare, care îi învăluia pe oameni ca nişte ţesături de borangic, pe care le schimbau în funcţie de condiţiile de trai, de mediul înconjurător. De fapt hainele erau compactizări structurate din aceleaşi energii şi materii filamentare din care realizau orice fel de creaţie, pe care noi, azi, cu intuiţiile noastre umane normale, le dorim, le creăm tehnologic, ne plac şi de multe ori trebuie să ne mulţumim cu prea puţine, rămânând frustraţi în neputinţele de a avea la dispoziţie ceea ce numai oamenii foarte bogaţi pot avea... Copilul avea imediat singura abilitate prin intermediul corpului său mental, de a crea astfel de “pânze” cu rol protector şi hrănitor totodată, căci erau puternic energizante şi extrem de permeabile, lăsând desfăşurarea integrală a procesului osmotic descris mai sus. Pe parcursul primei părţi a vieţii copilul învăţa însă de la părinţi tot ceea ce constituia complexitatea uluitoare a vieţii de adult pentru care se pregătea din primele sale clipe de viaţă.
Revenind la procesul de la care am pornit discuţia actuală: este corect să înţelegem că reluarea vieţii obişnuite de către femei şi bărbaţi deopotrivă era imperios necesară, circuitul energiilor vitale trebuind să fie în întregime folosit pentru continuarea vieţii, creaţiei materiale, învăţăturilor spirituale ale vremurilor. Închiderea ciclului matern/patern era necesară pentru a putea continua celălalt circuit – energo/material, al creatiei materiale mentale: prin materializare, modelare, dematerializare şi remodelare mentală.
Acest element real ne este cunoscut de la adevărul destinului Fecioarei Maria, precum şi al altor fecioare care au născut în acelaşi condiţii de-a lungul timpurilor din urmă. Au fost spirite întrupate în sisteme corporale feminine pe care le-a mai cunoscut istoria şi în sânul altor popoare. Nu este o legenda preluată, ci un adevăr. Au putut trece prin acest proces fiziologic tocmai pentru că erau fecioare, iar puritatea gândurilor, trărilor lor interioare, era imperios necesară, căci în acest fel se menţine energia compactă a sistemului corporal întreg, precum şi vibraţia necesară susţinerii procveselor: mai cu seamă în condiţiile planetare de joasă vibraţie şi în condiţiile unui câmp mental-astral deosebit de bogat.
Vom mai discuta despre aceste lucruri, în detaliu, în viitor. Mulţi ajutători puternici ne-au amintit, de fapt, ceea ce trăia omenirea înainte de ultima glaciaţiune. Ne-au menţinut amintirea celor pe care le vom trăi din nou în viitor, revenind din neputinţele momentane, ale unei perioade realtiv scurte din viaţa omenirii, pe Pământ – încă infinit mai scurte din viaţa eternă a spiritului. Ne-au prefigurat astfel viitorul: însă fără să o spună direct, căci o astfel de amintire-prefigurare trebuia doar să menţină, să întreţină vie amintirea în subconştientul uman, în condiţiile în care mai avem încă multe sarcini de realizat în tematica vibraţiilor joase şi a folosirii intensive a corpului fizic. Dar sarcina viitorului – ca în orice perioadă de trecere – nu începe şi nu se termină brusc: toate se împletesc armonios – atât liniile latente de sarcină spirituală, cât şi cele aflate în dezvoltare de sarcină, în manifestare maximă şi apoi în descreştere, dar niciodată atingând stingerea. Căci în lumea creată şi coordonată de Creatorii tuturor celor văzute şi mai puţin văzute de noi, azi, totul se află mereu în schimbare, totul se sublimează mereu, nimic nu se întrerupe niciodată. Orice filon poate rămâne în stare latentă, pentru ca, atunci când condiţii permit, să prindă iar avânt de dezvoltare: în acelaşi loc sau cu preluare în alte spaţii ale universului, în alte universuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu