ATITUDINI ALE OAMENILOR FATA DE ANIMALE

Răspund mai pe larg comentariului Brânduşei, la postarea anterioară.
Suntem la începutul învăţăturilor privind faptul ca tot ceea ce exista in jurul nostru este radiant, puternic radiant si influenteaza spatiile, structurile, vietuitoarele si pe noi, oamenii. Suntem concentrati la un fel de activitate si pierdem din vedere faptul ca corpurile noastre primesc influente din mediile de trai. Cu toate acestea, avem instincte pe care le numim sanatoase, avem intuitii in care credem din ce in ce mai puternic. Nu-l vedem pe Dumnezeu, dar credem cu tarie in El, nu vedem nici o satana, dar credem – chiar daca nu cu atâta tarie ca si in Dumnezeu – macar avem intuitia ca ceva-ceva tot exista.
Si chiar nu ne inseala de loc intuitia. Cel putin aceasta este parerea mea.
Da, sunt oameni care nu iubesc in mod special animalele sau chiar nu le iubesc de loc, caci le este frica de ele, din varii motive. Dar cunosc si oameni care au luat si cresc animale de casa (caini, pisici) pentru a-si invinge teama de ele, sau sila de ele si... au reusit intr-un mod uluitor !!!
De fapt cu totii iubim animalele, insa frica de ele invinge de multe ori ceea ce in alte situatii planetare este chiar un mod normal de a trai in prezenta lor, de a le asigura conditii speciale de trai, de a le proteja de tot felul de situatii planetare grele. Dar trăim alte vremuri decât cele din trecut, când oamenii chiar erau înfrăţiţi cu animalele şi împreună reglau, în anumite condiţii, vibraţia planetară a locului în care trăiau.
Sunt multe, foarte multe de spus însă cu privire la relaţia oamenilor cu animalele din perioada dinainte şi imediat după ultima glaciaţiune. Cu puţină răbdare... ajungem şi acolo...
Azi avem o frica foarte, foarte complexa, chiar in linia de coexistenta a omului cu celelalte vietuitoare. Nu este o frica care se impleteste cu altele, de alta natura, dand o rezultanta puternica. Ea însăşi este foarte complexă, cu nenumărate fire care conduc catre tot atat de multe cai de manifestare normală umană. Se poate spune că ea ţine de conservarea puterii de manifestare ca om, ca creator constient in mediul sau biologic planetar – vegetal si animal deopotriva, nu numai ca orice fel de vieţuitoare care se teme de una mai puternică, agresivă şi impulsivă în egală măsură.
Complexitatea vieţii umane cuprinzând calitatea de creator conştient este însă destul de apropiată de epoca desprinderii spiritelor umane din epoca de început: aceea a desprinderii lor din stadiul de creator inconştient. Spre exemplu, după felul în care un animal îşi construieşte o vizuină pentru apărarea şi creşterea puilor săi. Cu toate că diferenţa de evoluţie între aceste două momente evolutive este mare, totuşi frica de “cădere” este foarte puternică încă pentru foarte mulţi oameni, în ziua de azi. De aceea este de luat în considerare faptul că originea notiunii de satan provine din suma influentelor biosistemului planetar+uman de pretutindeni, in conditiile fondului general universic de vibratie foarte joasă, comparativ cu perioadele stravechi (dinainte de ultima glaciatiune).
Înlăturarea (lepădarea) cu frică de influenta de acest fel este o luptă agresivă împotriva unui sentiment, in loc s-o acceptam si s-o invingem cu constienta umana a creatorului constient pe care o avem (in fine, mai mult sau mai putin dezvoltată). Dezvoltându-ne şi perfecţionându-ne creaţia, ridicând calitatea muncii de orice fel pe care o realizăm, am putea să ne depăşim o astfel de frică, creind simultan şi posibilităţi de ocrotire a animalelor, de înţelegere a necesităţilor lor profunde de habitat deschis, curat şi hrănitor. De ocrotire a întregului sistem biologic planetar.
Dar viaţa pe care o ducem, lucrativă, culturală sau spiritual-religioasă conduce la exacerbarea fricilor, iar acest lucru nu ne este în general cunoscut. Nu mai avem astfel putere sa estompam ceea ce nu ne apartine, ca oameni, ca creaturi care au rolul de a conserva intreaga viata de pe planeta. Nu degeaba cartile de spiritualitate pomenesc de faptul ca omul este pus de catre Creatorul său stăpân peste animale, nu degeaba, genetic vorbind, genomul uman este cel mai complex genom intre toate tipurile de vietuitoare planetare. Cu o astfel de moştenire genetică, omul ar trebui să-şi dezvolte sub toate formele dragostea faţă de vietuitoarele planetei. Iar dacă nu ajunge sa faca acest lucru de-a lungul vieţii, cel putin va sti la finalizarea ei ca acesta aspect, alaturi de altele, nu i-a stat in atentie, caci avea si alte sarcini de realizat in acest destin. Că nu şi-a fixat priorităţile astfel încât să cuprindă şi acest aspect, deosebit de important pentru viaţa sa de creator conştient. De care nu şi-a dat seama la timpul potrivit şi acest lucru nu a făcut decât să-i întârzie consolidările evoluţiei sale momentale.
Si lupta cu sine insusi incepe, este grea, dar spiritul uman iese intotdeauna invingator din orice fel de confruntare: in primul rând din confruntarile cu sine insusi.
Unii oameni au teama de animale, altii sunt indiferenti, altii poarta si imprastie idei prefabricate fara suport spiritual (sau macar moral) si prin prisma pozitiei lor in societate pot influenta mare parte din cei cu care intra in contact. Un preot care spune ca animalele nu au suflet... are dreptul, normal! sa spuna orice.. dar faptul ca astfel de idei circula, mai ales in randul preotilor, denota ca la baza chiar exista o invatatura de acest fel.
Nu este cazul sa aduc eu acuze scrierilor altor popoare, chiar daca religia crestina pare a-si tragă radacinile din religia iudaica. Dar atata timp cat exista lucruri care pot fi indreptate chiar in textele vechi, (care de multe ori aduc o nota in plus de realitate) este bine sa o facem... Exista carti religioase iudaice care aduc laude poporului iudeu, in detrimentul altora, numindu-si conationalii adevaratii oameni si considerand celelalte popoare ca fiind animale, animale care nu au suflet, fata de care pot avea orice fel de comportament imoral, punand oamenii pe aceeasi treapta cu animalele... Dar chiar dispretuirea in acest fel a animalelor fiind departe de o atitudine morala, spirituala – chiar demna, as zice, a omului fata de vietuitoarele Pamantului...
Atat este de spus, nu comentez , fiecare are dreptul sa aiba pareri proprii la adresa unor teorii existente in societatea noastra.
Respect evreii, am prieteni de suflet evrei, dar ma detasez de unele scrieri ale literaturii lor religioase.
Influenta este insa de comentat, dar nici pe aceasta nu vreau sa o comentez. Am vrut doar sa punctez acest lucru, avand in vedere faptul ca a fost pus acest lucru in discutie.
Eu consider ca TOATE VIETUITOARELE PLANETARE, DE LA VIRUSI LA OM (si inca nu cunoastem tot felul de alte vietuitoare – cum ar fi şi CELE ASTRALE, pe care doar le putem incadra in diferite categorii asemănătoare vieţuitoarelor in corp fizic pe care le cunoastem), TOATE VIETUITOARELE DIN UNIVERS, PRECUM SI STELELE, PLANETALE, ASTEROIZII (si, cum spuneam si in alte postari, chiar o anumita parte din galaxiile cele mai departate de locul nostru de evolutie aici, pe Pamant) AU SUFLET. Adică sunt întrupări ale unor spirite cu viaţă eternă, iar de acest lucru nu ar trebui să ne îndoim vreodată.
Este drept că prin suflet se pot înţelege multe variante, în funcţie de cultura sau de contextul unei discuţii. In cazul unei discuţii despre un segment foarte îngust de abordare am spus chiar, la un moment dat, că sufletul omului este reprezentat de corpul emoţional (astral), în contextul discuţiei despre corpurile astrale, căci corpul astral este acela care exprimă, în complexul corporal-fluidic omenesc, simţirea cea mai largă a omului, simţirea spirituală care se transferă către corpul fizic în stare de trezie şi către corpul astral – în stare de vis.
Se poate face confuzie cu noţiunea de discernământ, şi eu cred că preotul care a spus că animalele nu au suflet la acest lucru se referea. Cu toate acestea, discernământul nu este propriu numai omului, spiritul uman nu capătă discernământ de pe o zi pe alta. Discernământul este o calitate a spiritului formată prin acumulare de experienţă, se formează treptat, de la o treaptă de evoluţie la alta; fiecare treaptă de evoluţie are forma sa de alegere între o manifestare veche şi una nouă. Pentru o exprimare cât de cât corectă, ar trebui ca raportarea să se facă între indivizii aceleiaşi specii, şi numai în cazuri speciale între două specii diferite, atunci când este necesar să se evidenţieze o calitate dând două exemple diametral opuse. Ceea ce nu este cazul aici. Dar este pardonabil, căci religia nu pătrunde cu cunoaşterea foarte departe în cele ce sunt chiar specifice noţiunilor pe care crede că le patronează... Calitatea abordării unui subiect, într-o discuţie, ţine de cultura omului, de gradul de conştiinţă proprie în căutarea explicaţiilor necesare unei îndrumări de calitate.
Personal însă mă îndoiesc că preoţii învaţă acest lucru în cadrul studiilor lor. Am să mă interesez, chiar din curiozitate.

Si cred ca voi face o scurta paranteza, privind parerea mea referitoare la legatura dintre spirit-suflet-corp de manifestare: caci s-a discutat mult pe alte site-uri si nu era cazul sa ma amestec in discutie, avand prea mult de scris pentru a prezenta părerea mea unor oameni care nu imi cunosc ideile.
Dupa parerea mea, într-un mod foarte concret, spiritul este o formatiune de energie compactizata, radianta in spatiile sale de existenta sub formă de lumina si sunet. Atât spiritul ca atare, cat si radiatia pe care o imprastie, emit vibratii (răspândite prin unde vibraţionale), vibraţii care constituie în totalitatea lor (exprimată la modul general: vibraţie) un element de diferentiere a spiritelor in spatiile lor de evolutie proprie. Cum evoluţiile se desfăşoară în mare parte prin intermediul corpurilor de manifestare, se pot cuprinde în înţelegerea acestei noţiuni toate cele trei elemente: spiritul, radiaţia lui şi corpurile prin care se manifestă. Toate la un loc formează o vibraţie specifică fiecărui întrupat; ea se modifică de la o întrupare la alta, de la o formă generală de evoluţie la alta, dar şi în cadrul treptelor de evoluţie – de la o subtreaptă la alta, de la un ciclu de vieţi de întrupare la altul. Practic, vibraţia variază de la un moment la altul de existenţă, dar nu total deosebit de segmentul de trăire în acelaşi punct al universului, depăşind limita superioară sau inferioară a segmentului de vibraţii locale.
După părerea mea, nu trebuie să confundăm spiritul care emite radiaţia cu radiaţia în sine, sau cu corpurile care i se formează pe radiaţia emisă, nici cu vibraţia comună întregului complex care îşi defineşte astfel existenţa în spaţiile universice.

(complexitatea formarii, structurile interioare si formele de evolutie a spiritelor le gasiti la adresa urmatoare:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/)

Intreaga radiatie spirituală este concentrată şi canalizata prin paturi sau camasi spirituale din spaţiile specifice spiritelor – in spatiile de manifestare a acestora, numite de noi universuri materiale. Patrunderea acestei radiatii spirituale in spatiul universic local conduce la atragerea de fluxuri de filamente de energii si materii, existente si circulante prin univers, filamente care se pot compactiza, formand corpuri, prin intermediul carora spiritele se pot manifesta, indreptandu-si atentia, concentrarea, prin vointa lor dezvoltată, asupra corpurilor lor: şi, de aici – către întreaga lume pe care o cunosc astfel.
Spunem ca spiritele se manifesta prin intermediul corpurilor care li se formează astfel, si acest lucru este urmarit atent, şi cu mult drag de catre coordonatorii de evolutii. Ei le crează condiţii de manifestare cu totul speciale, intrucat în asemenea stadii de evoluţii spiritele nu se pot concentra la inceput decât pe hranire, deplasare si inmultire, fără discernământ asupra răului pe care il pot face altor intrupati. Pot discerne asupra răului pe care îl pot produce semenilor lor, dar nu si altor specii. In asemenea situatii, pana ce capata un discernamant avansat, si până ce reuşesc să şi-l consolideze, va trece foarte mult timp, de aceea coordonatorii de evolutii le creaza şi conditii pentru manifestare prin intermediul acestor corpuri (prin specializarea avansată a corpurilor), dar învaţă şi alte grupuri spirituale, mult mai avansate, să se îngrijească de protejarea lor.
Pentru înţelegerea avansată a simţirilor tuturor vieţuitoarelor este necesar să aprofundăm câteva noţiuni. Corpurile se formeaza in functie de puterea radiatiilor spirituale, asa cum spuneam, si reprezinta de fapt fiecare forţă interioară a spiritului; sunt multe astfel de forţe, care se formeaza si se intaresc treptat, iar spiritele îşi măresc mereu puterea de constientizare a forţelor, precum şi de concentrare la mereu noi actiuni prin intermediul lor. O astfel de constientizare se aprofundeaza mereu, iar spiritul intrupat simte din ce in ce mai complex toate modurile de dispunere a structurilor in mijlocul carora traieste, precum si toate celelalte spirite intrupate asemenea lui insusi. Intra in comunicare si apoi relationare cu ele, şi primeste aceleasi manifestari din partea lor.
Radiatia spirituala este aceea care se manifesta in fond in lumea pe care, cu corpurile lor din ce in ce mai complexe, mai subtile, o formeaza si o animă permanent. Numim aceasta radiatie – spirituală, pentru ca provine de la spirit, este normal ; dar in situatia timpurilor pe care le traim azi, lumea intuitiva – si nu profund cunoscatoare – si-a creat impresia ca puterea vine de la creier, de la cap, de la mintea cu care gândeste: de aceea a numit-o mentală, in conditiile in care spiritul ca atare a fost perceput doar de către puţini oameni, ca o existenţă dincolo de corpurile de manifestare, dar strâns legat de ele. Dacă multe specii de vieţuitoare nu au complexitatea de gandire ca aceea umană, unii oameni pot ajunge să creadă că alte vieţuitoare decât omul nu posedă nici minte, în alte teorii: nici suflet...
Si au numit radiatia care inconjoara omul, care se intrupeaza la nastere, care se stinge la moarte, a carui putere, şi oarecum formă se poate vedea uneori, de către destui oameni, ca un halou de lumina in jurul trupului: suflet. Suflare care dă viaţă, venind din neştiut, de la o forţă mult mai mare pe care o numim Dumnezeu.
O suflare de viaţă care reprezintă, de fapt, spiritul, care este voinţa radiantă a spiritului care isi dirijează energiile si, prin intermediul lor, corpurile astfel formate, prin care mai departe efectuează tot felul de acţiuni, prin care gândeşte, comunică, intră mereu în relaţii cu semenii săi pentru a evolua, pentru a ajuta si pe alti semeni ai săi să evolueze, in eternitatea vieţii sale.
Asa cum am expus si in multe alte cazuri, fiecare vietuitoare este manifestarea unui spirit. Marile corpuri ceresti: planetele, stelele si unele dintre foarte indepartatele galaxii sunt intrupari ale unor grupuri mari (popoare) si foarte mari (grupuri de popoare si formatiuni si mai complexe de popoare spirituale) care se intrupeaza astfel. In consecinta, sa-i dam dreptate modestului, dar emoţionantului Omraam Mikhael Aivanhov, cand spunea sa respectam planeta pe care traim si steua care ne lumineaza, caci si ele sunt spirite deosebit de mari, de puternice, care ne ofera viaţă şi învăţătură nouă, celor mult mai mărunţi decât ele...

Planeta care ne oferă stabilitate în spaţiile universice, care ne oferă locuri minunate de trai şi posibilităţi uluitoare de înţelegere a universului pe care îl străbate, se îngrijeşte în primul rând de vieţuitoarele care, oricâtă forţă trupească ar avea, nu au multe feluri de echilibre pentru a se descurca în lumea pe care omul pare că mai curând le-ar lua-o – decât să le-o ofere cu generozitate... Spiritele din componenţa planetei şi a stelei care ne guvernează pe toţi se întrupează în mijlocul lor pentru a le oferi direct din corpurile lor învăţătură pentru evoluţiile lor. Altele se întrupează în forme eterice care mlădiază formele corpurilor lor către formele umane, pentru ca ele să se obişnuiască mereu cu existenţa oamenilor, pentru ca frica de ei să nu limiteze niciodată propriile lor trăiri.
Grupuri întregi de spirite stelare şi galactice susţin viaţa tuturor vietăţilor de oriunde, din galaxie. Grupuri de entităţi dimensionale – cele mai puternice din universul nostru – se apleacă cu deosebită gingăşie şi iubire către fiecare vietate în parte, pentru a o ajuta să supravieţuiască propriilor lor trepte de evoluţie.
Entităţi angelice deosebit de importante coordonează şi protejează drumul şi viaţa animalelor (ale căror grupuri urmează evoluţii pe câte un fel de manifestare) sunt coordonate în învăţăturile proprii speciilor lor de câte o entitate angelică specializată, la rândul ei, în oferirea de ajutor de acest fel.
Noi, oamenii, suntem mult mai aproape de astfel de învăţături, care vor face fondul nostru educaţional-spiritual în evoluţiile angelice care ne aşteaptă. Foarte curând...
Basmele nu prea sunt basme – decât pentru că le numim aşa, ca gen de literatură pe care începem să o credem mai curând ca o cronică a unor existenţe pe care omul le-a cunoscut bine cândva şi de care îşi aduce aminte treptat, îmbrăţişându-le cu drag realitatea...

Unii oameni isi inving teama de animale, altii nu. Nu prea ştim care sunt conditiile care favorizeaza aceasta teamă, sau care sunt condiţiile prin care par a nu avea nici un fel de respect pentru viaţa pe care le-o chinuiesc. Se poate explica totul foarte clar astfel, prin evolutiile pe care le avem. Şi tot asa, putem să înţelegem oamenii indiferenţi la viaţa animalelor prin faptul ca acum au altceva de facut, iar experienţa lor este mică in astfel de perioade grele. Animalele sunt puternic radiante in mediul nostru astral (emotional), de aceea – repet: instinctiv multi oameni nu le suportă, mai ales aceia care au activităţi puternic lucrative. Ele radiază doar câteva feluri de activităţi, şi chiar dacă au o putere energetică restrânsă comparativ cu omenirea, volumul lor total la nivel planetar este urias.
Tocmai aceasta influenţă primară omul trebuie sa o invingă, legată de reducerea activităţilor la cele zis animalice: hrănire, deplasare, odihnă si înmulţire. Ele formează sarcina lor spirituală de destin, în timp ce omul este un spirit creator conştient, cu sarcini mult mai multe, după cum si evoluţia sa spirituală este foarte înaintată, comparativ cu ele. Omenirea trebuie să se concentreze pe sarcinile sale, fără să dispreţuiască nici pe cei care nu înţeleg desfăşurările vieţii pe Pământ, nici pe cei care deocamdată nu au puterea să se rupă de influenţa întregului biosistem pământean. Vor putea – după ce vor învăţa: la fel ca şi cei care acum pot să facă acest lucru.

Să iertăm indiferenţa, răutatea, să nu ne ridicăm gândurile cu ură contra lor, căci nu vom face altceva decât să le întărim ura sau chiar să le transformăm indiferenţa în ură, căci mulţi oameni de abia au trecut de la ură – la indiferenţă.
Nouă ni se poate reproşa oricând cu vechea noastră vorbă creştinească: drumul către iad poate fi pavat cu bune intenţii...
Să ne concentrăm aşadar atenţia pe dragostea cu care le putem noi îmbrăţişa. Aceasta este sarcina noastră. Nu spun să nu omorâm un ţânţar sau un gândac, dar să nu o facem cu ură, cu mânie.
PENTRU CĂ PUTEM...