Pentru abordarea acestui subiect este necesar de la bun început să facem diferenţa între seturi de noţiuni pe care le-am mai discutat aici, şi le putem folosi pentru a înţelege aspectele fenomenologiei legate de un astfel de subiect. Este vorba despre diferenţa dintre structurile sistemelor corporale folosite de creatorii conştienţi şi structurile sistemelor corporale ale celorlalte vieţuitoare: diferenţa dintre ele este uriaşă, chiar dacă vietăţi dovedite mult inferioare gradului evolutiv al omului realizează creaţii de mare fineţe, acurateţe, dovedind manifestări aparent conştiente. Spre exemplu, insecte cum sunt albinele pot să realizeze construcţii uluitoare prin precizia lor; dar ele au o creaţie instinctivă, limitată, imitativă la nivelele lor de percepţie, cu un grad redus de conştienţă, comparativ cu actul de creaţie umană. Ele percep în ţesătura matriceală planetară elemente, structuri eterice mărunte ale acesteia: materiale (bine structurate şi fixe în spaţiul planetar) – dar de altă frecvenţă, specifice spectrului, segmentului de frecvenţe eterice ale câmpului universal pământean. Prin mimetism – formă incipientă de învăţătură în domeniul creaţiei materiale – astfel de vieţuitoare vor crea forme asemănătoare, despre care ele au învăţat, anterior momentului lor evolutiv pământean, să le folosească în interes propriu: pentru conservarea speciei prin adăpostire şi hrănire, folosirea fluxurilor energetice pe care ele le percep la conservarea vitalităţii proprii şi a membrilor grupului de trăire momentană. Asemenea elemente de creaţie din acest moment (pământean) se vor constitui în elemente de bază mai departe, în înaintările lor către alte forme de învăţătură, cu mereu alte forme de creaţie: forme care le vor spori şi modela puterea şi abilitatea de a crea şi de a utiliza rezultatele creaţiei în continuare, în evoluţii ulterioare de o mare varietate de forme.
Evoluţiile unor asemenea spirite nu au desfăşurări ample, comparativ cu cele ale spiritelor umane: puterea lor energetică interioară (a spiritului, a fiecărei monade din spirit) nu a ajuns la stadiul de a desfăşura acţiuni de mare amploare. Gradul de conştientizare a realităţii înconjurătoare este mic, dar în creştere, într-o formare permanentă către creaţia conştientă. Omul a parcurs toate etapele de evoluţie pe care le vede reprezentate în diversitatea întregului biosistem pământean, şi încă multe alte etape în plus, până ce a ajuns un creator / utilizator în creaţie conştientă. El îşi conştientizează întâi necesităţile multiple şi interdependenţa lor; descoperă disponibilităţile planetare materiale de creaţie; îşi potriveşte, din mulţimea posibilităţilor de folosire a forţelor şi priceperilor proprii pe acelea care se potrivesc obiectivelor sale; aduce în concordanţă (armonie, potrivire) forţele sale cu posibilităţile materiale: apoi crează. Compară apoi, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient, rezultatul procesului de creaţie cu ideea, prototipul, standardul, idealul aflat în mintea sa, şi încearcă să efectueze corecţii la nivele din ce în ce mai apropiate de idealul urmărit. Pentru acest lucru, el perfecţionează fără încetare uneltele sale, adaptează mereu materialul folosit pentru a ajunge cât mai aproape de calitatea ce va oferi execuţiei sale finale aspectul / randamentul ideal, optim scopului urmărit. Indiferent de acest scop, el ajunge să înveţe treptat, oricare ar fi condiţiile în care trăieşte şi lucrează, să ţină cont în acelaşi timp de protecţia sa şi a celor din jurul său, apoi treptat să protejeze segmente tot mai extinse din arealul său de trai: şi după interesele sale personale, şi după cele ale tuturor vieţuitoarelor planetare. Prin procesul de dezvoltare embrionară, chiar înainte de naşterea sa, omul îşi are activată legătura cu întreg mediul său de trai: de la organismele monocelulare – până la omul care devine la naştere.
Prin corpurile sale fluidice şi prin câmpul propriu al corpurilor sale fluidice, omul este permanent activ în direcţiile integrării armoniei sale cu mediile planetare. Chiar dacă acest lucru pare a se dezvolta relativ târziu pe scara istorie contemporane, omul a parcurs un drum lung şi foarte rămuros, pentru a ajunge să conştientizeze necesitatea protecţiei mediului înconjurător. Nu toţi oamenii au această conştiinţă înaintată, dar ei sunt, fără excepţie, pe drumul conştientizării acestei armonii planetare, care se va manifesta extins, mai devreme sau mai târziu pe scara propriei sale evoluţii, a fiecărui individ în parte.
Asemenea conştientizări, chiar dacă fac obiectul propriei persoane sau a unui grup apropiat, a unui loc (areal) restrâns – dar în curs de universalizare – sunt rodul unei evoluţii înaintate:
– în calitate de creator conştient, a cărui evoluţie cuprinde faze de creaţie materială nu numai prin folosirea unor structuri materiale preexistente (piatră, pământuri, metale, lemn, os, prelurări înaintate ale lor), şi nu numai prin activitatea realizată cu corpul fizic pe care îl cuprinde sistemul lui corporal: corp terminal de manifestare în aceste timpuri. Creaţia învăţată anterior evoluţiilor pământene spiritul omului o consolidează în condiţiile energo-materiale, corporale şi sociale actual-pământene. O astfel de creaţie, care are idealuri înalte de calitate, frumuseţe, utilitate, armonizare cu restul lumii în care trăieşte, are rădăcimi adânci în şirul evoluţiilor anterioare ale spiritelor umane, cu forme de o mare diversitate de creaţii, de folosiri în condiţii planetare de o mare varietate, la rândul lor. Nici o creaţie materială de felul celei actuale nu ar fi posibilă, dacă omul nu ar avea în evoluţiile sale anterioare perfecţiunea uriaşă a creaţiei materiale mentale: o creaţie care foloseşte elementele fundamentale ale spaţiilor universice – fluxurile de filamente materiale, circulante oriunde în astfel de spaţii. Ele dau posibilitatea execuţiei unei creaţii deosebit de fine, subtile, de o calitate a execuţiei excepţională şi mereu perfectibilă, care devine ideal intuit în creaţia cu care suntem azi obişnuiţi: creaţia cu structuri materiale, prin muncă manuală (şi, mai târziu, tehnologică). Omul mental urmăreşte mereu idealuri precise, clare în mintea sa, iar această obişnuinţă o va purta cu sine chiar şi de-a lungul grelei perioade a creaţiei manuale: greutate care însă nu-l va împiedica să îşi dorească însă mereu idealul interior.
– în calitate de utilizator, omul poate să nu fie creator direct, ci doar să utilizeze: şi intuitiv, şi perfect conştient de ceea ce se crează în societatea în care trăieşte. Simpla trăire în mediul planetar de naştere impulsionează, prin câmpurile formatate de impulsurile social-planetare, crearea calităţii de utilizator. Dezvoltarea conştienţei umane şi experienţa uriaşă anterioară (şi ele, fiecare în parte, mereu perfectibile) conduc la dezvoltarea conştiinţei de utilizator, a conştienţei şi conştiinţei (morală, etică, social-spirituală) de utilizator. Un asemenea fel de conştiinţă umană activă se bazează pe conştientizări mereu dezvoltate ale legăturilor sale puternice, ca om, cu biosistemul, apoi cu planeta, cu steaua, cu galaxia şi întreg univesrul în care se manifestă în mod din ce în ce mai extins.
Cu alte cuvinte, omul-spirit vine din eternitate şi universal, găsind (pentru că este căutător) mereu noi căi de universalizare, la nivele de profunzime mereu mai înaintate.
În asemenea condiţii trebuie să înţelegem fenomenul complex de reîntrupare, dar şi fenomenologia metempsihozei ca atare. O numire care poate taxa o psihoză, o alienare spirituală, sufletească, emoţională – aşa cum poate fi ea privită în acest moment de mase largi de oameni. Dar care are rădăcini adânci, reale – doar că generalizarea devine uneori o tară a realităţii intelectuale contemporane.
Înţelegera diferenţelor dintre om, ca creator conştient înaintat, şi celelalte vieţuitoare planetare constă nu numai în experienţa uriaşă care stă la baza piramidei creaţioniste umane, ci şi în folosirea în manifestare a unor sisteme corporale a căror componenţă este diferită de la o specie la alta de vieţuitoare planetare. Corpuri de acest fel, purtate de spirite care au o experienţă redusă în manifestări de creator şi de utilizator, sunt oglinda evoluţiei lor aflată la începuturi, chiar dacă de multe ori poziţia spiritelor în lanţul biosistemului planetar nu relevă întrutotul experienţa, înaintarea spirituală pe care o au. Corpurile impulsionează manifestarea spiritelor pe linii de dezvoltare care întăresc sau slăbesc capacitatea de concentrare pe care spiritele şi-au format-o în evoluţii. Evoluţiile atent urmărite şi ordonate de către coordonatori crează astfel performanţe care consolidează toate aspectele manifestărilor ce pot fi derulate în fiecare moment al creşterii forţelor spirituale. Înţelegem modul în care spiritele extrag din condiţiile planetare, trăind în mijlocul lor, exact acele dezvoltări care le vor consolida aspectele necesare evoluţiei de creator şi utilizator. Corpurile lor fluidice, care induc stări interioare relevante pentru formarea conştiinţei specifice fiecărei specii de vieţuitoare, spun imediat cercetătorului totul despre evoluţiile spiritelor.
Spre exemplu, putem spune, la prima vedere, că reptilele sunt moştenitoarele saurienilor din vremurile îndepărtate ale Pământului; dar la analiza sistemului corporal-fluidic al celor două specii se ajunge rapid la concluzia că este vorba despre două specii diferite, reprezentând două popoare spirituale aflate pe trepte diferite de evoluţie spirituală. Sistemele lor corporale departajează astfel:
– reptilele de azi: sunt spirite intraplanetare, ale căror corpuri sunt create de către planetă din matricea sa eterică, pentru a fi utilizate de către spirite cu puţină evoluţie, cu puţină experienţă; astfel de corpuri sunt specifice manifestării exclusiv instinctive (pentru vieţuirea şi perpetuarea speciei);
– saurienii de ieri: sunt spirite independente de planetă, cu un sistem corporal dezvoltat, chiar dacă nu în felul atât de compelx al mamiferelor de azi. Sistemele corporale ale spiritelor care evoluează independent pe planetă au în cuprinderea lor corpuri superioare celor planetare (specifice spiritelor intraplanetare, care evoluează numai prin grija planetei de rezidenţă proprie) – adică corpurile spirituale. Corpurile spirituale sunt: corpul spiritual (sau budhic), corpul dumnezeiesc (sau atmic), corpul enesic şi corpul supraenesic – dintre care ultimele două intră în componenţa sistemelor corporale în funcţie de complexitatea sarcinilor pe care fiecare grup spiritual le are pentru destinul său. Ele oferă posibilităţi de desfăşurare a unor sarcini personale, împreună cu grupurl propriu, în relaţii cu alte grupuri spiritiale, dar şi ca individ în interiorul grupului corelat cu restul biosistemului planetar.
Reptilele de azi, ca spirite intraplanetare, nu au decât un sistem corporal planetar, adică cuprinzând: un corp fizic, un corp dublu eteric foarte bine dezvoltat, un corp astral de asemenea foarte bine dezvoltat pentru calea echilibrului corporal complex în spaţiul planetar (în general pentru intraplanetare: fie aerian, fie terestru sau intra-terestru, fie acvatic; pentru reptile – în mediul terestru şi acvatic). Corpul lor astral conduce către faze de dezvoltare a unui echilibru emoţional simplu, exclusiv de conservare a individului (mai mult sau mai puţin a speciei). Apoi au un corp mental şi un corp cauzal care sunt reprezentate numai printr-o coajă: adică corpuri foarte puţin dezvoltate, pentru ca să se formeze în timp obişnuinţa de purtare a unor astfel de corpuri şi de vehiculare a energiilor şi materiilor specifice unor astfel de corpuri. Aceste vieţuitoare nu au corpuri spirituale, ceea ce înseamnă că nu au sarcini de destin – individuale sau de grup; chiar destinul lor este comun – în sensul unei lipse totale de legături între membrii speciei: fiecare individ trăieşte fără să aibe obligaţia (sarcina de destin, învăţată) de a ţine cont de semenii lor. Spunem ca astfel de sisteme corporale simple – formate din corpurile de mai sus – sunt planetare, întrucât şi planeta ca atare are în plan local numai astfel de formaţiuni corporale: fizic, eteric, astral, mental şi cauzal.
Numai mamiferele, înafara omului, au în sitemul lor corporal corpuri spirituale, chiar dacă ele sunt mai mult sau mai puţin dezvoltate, iar spiritele care le folosesc au sarcini de grup – nu individuale, în cazul mamiferelor. Dezvoltările structurilor lor interioare sunt mai extinse sau mai restrânse, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale grupurilor spirituale din care fac parte şi în funcţie de forma de întrupare: cu corp fizic de manifestare sau cu corp astral de manifestare.
Să facem şi precizarea că, pentru ca evoluţiile să fie susţinute, fluide în desfăşurările lor, nici un fel de spirite întrupate în zona I a Universului Fizic – zonă în care se află şi Pământul – nu efectuează evoluţii regresive. Iată de ce trebuie să ţinem cont şi de alte elemente când discutăm despre reîntrupare, de problemele care trebuiesc puse în discuţie când este vorba despre o specie sau de alta, să ţinem cont de toate cele pe care le cunoaştem în contextul evoluţiilor pe o planetă. De asemenea, evoluţiile regresive nu se fac individual, ci numai în grup; coordonarea grupurilor aflate în evoluţii regresive presupune programe complexe, de o mare subtilitate, armonizate întotdeauna cu necesităţile de evoluţie ale unor segmente de populaţii universice în număr uriaş. Evoluţiile regresive nu sunt punitive, nu sunt corective decât în planul aprofundării evoluţiilor primare, atunci când la nivele foarte înalte de vibraţie conştienţa evoluanţilor devine modelatoarea hotărârilor personale de extindere a înţelegerilor proprii şi de grup spiritual.
Oricum însă, evoluţiile regresive nu pot avea loc înainte de terminarea parcurgerii zonei I în evoluţii progresive, până când spiritele nu se obişnuiesc cu trăiri complexe în prezenţa multor grupuri spirituale. Evoluţiile progresive din zona I a universului sunt abia la începuturile lor, cu greutăţi în orientare de la o perioadă de timp (viaţă) la alta pe aceeaşi planetă. De aceea nu au opriri în vedere corecţiilor, aşa cum au evoluţiile progresive mai avansate. De aceea spunem că numai spiritele care au depăşit evoluţiile zonei I fac astfel de evoluţii de corecţie, de înţelegere şi de aprofundare a acelor manifestări care au format originile manifestărilor pe care le folosesc în mod obişnuit. Tot ceea ce au dezvoltat şi formează fondul de manifestare curentă, în calitate de rezidenţi, va fi treptat aprofundat în evoluţii de revenire, pe care le-am numit regresive. Astfel de evoluţii în corpuri care nu facilitează creaţia conştientă – aşa cum sunt cele la care se fac referiri în fenomenologia legată de metempsihoză – pot fi considerate evoluţii regresive. Iar astfel de evoluţii regresive nu pot avea loc oricum, aşa cum este explicat mai sus.
Nu numai rezidenţii nu sunt puşi în asemenea situaţii. Rezidenţii sunt spirite care nu au o putere energetică foarte mare, spirite care, în evoluţia lor progresivă nu au ajuns decât aici, la mijlocul zonei I a universului. Nici ajutătorii lor nu fac (în majoritatea lor) asemenea regresii, adică ceva în plus faţă de ceea ce au în programul revenirilor lor – ori pe Pământ, ori în alt punct al zonei I – toată fiind grea de parcurs în astfel de reveniri. Cu cât vibraţia locală este mai înaltă, cu atât au loc conştientizări mai multe şi mai profunde, chiar dacă manifestările nu mai sunt dure. De aceea este foarte greu în orice parte a zonei I, când este vorba despre primele regresii de acest fel. Au venit în calitate de creatori conştienţi – în această calitate rămân până la capătul drumului lor regresiv. Eventuale întreruperi ar crea greutăţi mari de orientare de la un tip de evoluţie la alta, de la un tip de astfel de vieţi la altul, ceea ce ar conduce la mari oboseli, necesitând întreruperi mari de evoluţii în Universul Fizic: retragere în Universul Astral pentru o perioadă mai îndelungată şi în acest fel prelungirea tuturor evoluţiilor – în situaţia în care se poate evita acest lucru.
De altfel, popoarele spirituale beneficiază de grupuri uriaşe de ajutători de foarte multe feluri, încât popoarele intraplanetare în mijlocul cărora s-ar afla astfel de pedepsiţi nu ar avea nevoie de alte feluri de ajutători, şi nici ajutători suplimentari care să fie dislocaţi în mod special pentru astfel de situaţii. Să accentuăm că nu este cazul unor astfel de situaţii de pedepsire, care nu ar oferi rezultatul benefic scontat nici pentru poporul de mică putere în mijlocul căruia s-ar întrupa.
De aceea, numai marii ajutători, secundari sau centrali, pot efectua astfel de evoluţii, în mijlocul unor populaţii instinctiv-creatoare, şi numai pentru momente scurte, sub îndrumarea unor ajutători mult mai puternici decât ei înşişi. De asemenea, secundarii pot face – în cadrul învăţăturilor lor de universalizare – astfel de întrupări, dar în special în mijlocul unor spirite care au intrat deja pe drumul unor forme de creaţie conştientă, şi numai folosindu-se deocamdată de structuri planetare preexistente: tipuri de materii prime şi materiale prelucrate din ele. Dar şi secundarii, şi cei pe care astfel ei îi ajută, fac evoluţii de întărire a unor laturi de manifestare în forme aparent-animalice, în care nu creaţia propriu zisă este latura de ajutor, ci alte manifestări care vor ajuta în viitor desfăşurarea în siguranţă şi echilibru emoţional a laturii creative a spiritelor. Vom discuta asemenea lucruri când vom detalia relaţiile dintre ajutătorii planetari secundari şi populaţiile creative care s-au succedat pe planetă.
Ideea de reîntrupare a unor spirite umane în sisteme corporale de animale are însă alte rădăcini şi, mai departe, alte ramificaţii în economia totală a proceselor evolutive. Ea relevă o cunoaştere destul de profundă a unor realităţi care, în timp, s-au profanat: adică au decăzut din calitatea de expunere a realităţii, cu înţelegere profundă a sensurilor cunoscute bine de tot odinioară. Astfel de sensuri, pe scurt, cuprindeau următoarele aspecte ale evoluţiilor:
1. Ajutători foarte înaintaţi ai spiritelor umane (care evoluează acum în sisteme corporale umane) au ajutat anumite specii de vieţuitoare terestre, într-un trecut foarte îndepărtat al Pământului (dacă socotim timpul o mărime liniară, cu mare aproximaţie am orienta acest trecut la cca.60 – 80.000.000 ani în urmă). Astfel de ajutători s-au întrupat în mijlocul unor grupări de indivizi înaintaţi ale acelor specii, în corpuri relativ rudimentare comparativ cu cele umane chiar din vremurile pe care le cunoaştem azi cu titlul de generalitate. Dar ei au făcut acest lucru urmărind cel puţin trei (atâta cel puţin cunosc eu deocamdată) obiective principale:
– pentru ajutor de înaltă spiritualitate (de tip altruist şi sacrificial) oferit acelor vieţuitoare. Concret, este vorba despre cei mai evoluaţi indivizi (cele mai evoluate spirite) care s-au întrupat pe Pământ sub forma saurienilor: înaintaşii poporului spiritual saurian. Spiritele care au evoluat pe Pământ sub formă de saurieni erau spirite creatoare conştiente (deşi nu erau avansate pe calea unei astfel de creaţii, în felul celor umane – de care le desparte azi o cale foarte lungă). La începuturile creaţiei lor conştientizate, au loc dese potenţari ale înclinaţiilor de înaintare în evoluţii: corpuri grele – pentru o deplasare grea, prin care se estompează aruncarea înainte la orice fel de impuls planetar: adică ceea ce numim azi impulsivitate. Există şi cazuri de potenţare a înclinaţiei naturale a spiritelor de retragere din faţa greutăţilor: prin corpuri uşoare, adaptate la zbor. Acestea NU sunt evoluţii regresive, pentru spirite creatoare, ci evoluţii colaterale, şi sunt foarte des întâlnite în evoluţiiile spiritelor, ordonate în special la începuturile evoluţiilor care sunt exclusiv progresive: pentru ca dezorientarea şi oboseala să nu le afecteze impulsurile interioare de înaintare evolutivă. Însă toate trebuiesc considerate ca fiind progresive, urmărind motivaţiile de mai sus.
– pentru obişnuirea biosistemului planetar cu amprenta locală a creatorilor conştienţi, şi mai ales a ajutătorilor care vor evolua în continuare alături de oameni, ca creatori conştienţi mentali foarte avansaţi, veniţi deja în preajma Pământului în timpul ultimei perioade de evoluţie a saurienilor;
– pentru ajutor oferit spiritelor umane, venite deja în preajma Pământului, aşa cum spuneam, care evoluau ca entităţi astrale, obişnuindu-se astfel cu întreaga gamă a desfăşurăriloe de biosistem pământean, precum şi a manifestărilor umane de tip avansat, observabil din multe puncte de vedere la ajutătorii lor deja întrupaţi în corpuri fizice, angrenaţi în tot felul de lucrări, pretutindeni;
– pentru realizarea evoluţiilor proprii, în care astfel de ajutători se află pe treptele de universalizare a simţirilor lor de ajutător înaintat, din orice fel de condiţii corporale, de biosistem şi de societate.
2. Pentru înţelegerea acestui punct este necesară citirea studiului privind http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/intrupare/ , punctul care se referă la evoluţiile comune: planetă, stea şi galaxie. Să precizăm aici faptul că asemenea evoluţii presupun întruparea unui întreg popor spiritual într-un singur corp comun (planetă), întruparea mai multor popoare spirituale cu particularităţi asemănătoare de profil spiritual într-un corp comun (stea) şi întruparea unei multitudini de popoare spirituale, mai mult sau mai puţin diferite în înclianţiile lor naturale de înaintare în evoluţii: întruparea „galaxie”. În zona I şi II a universului ne referim numai la stele şi planete întrupate în forme de organizare numite galaxii (organizate şi menţinute în organizare prin intermediul unor reţele, matrici galactice). O astfel de organizare este pregătitoare de fapt pentru forma de întrupare “galaxie”. De-a lungul unor astfel de evoluţii, prin rotaţie, spirite din popoarele planetei sau stelei care o guvernează se întrupează, pentru puţine vieţi, în evoluanţi individuali, independenţi (indivizi, oameni în exemplul nostru): sunt vieţi scurte şi rare, pentru ca spiritele să nu-şi piardă abilităţile de manifestare individuală, în timp ce desfăşoară evoluţii comune, foarte statice în felul lor. Trecerea de la întruparea comună la cea individuală este deosebit de grea, dar spiritele au nevoie de astfel de situaţii; mai mult, ele se întrupează de cele mai multe ori ca creatori conştienţi, simultan cu alte grupuri de spirite, evoluante în ciclu complet, tot de creatori conştienţi – când există astfel de creatori pe planetă. Asemenea forme de întrupare ajută mult întreg biosistemul planetar, nu numai creatorii conştienţi de pe planetă.
Oamenii care cunosc asemenea lucruri au tendinţa de a generaliza – lucru care nu este de dorit, confundând evoluţii colaterale cu extinderi punitive: generalizări forţate pentru corectarea unor avântări, în scopul ofertei de ajutor: de universalizare a ajutorului, chiar şi în cazul secundarilor, ale căror intuiţii sunt destul de clare, chiar în condiţiile grele de acum.
Alte cazuri, care nu au însă legătură cu întrupări pe Pământ în perioadele următoare, pot fi:
– Un caz de confuzie privind prefigurarea, intuirea unor cursuri de destin, cunoscute în vechime, cunoscute şi din perioadele dintre întrupări, momente legate de întrupări viitoare: este vorba despre grupuri de spirite aflate în tranzit universic. Nu sunt călătorii propriu zis regresive, cu un punct terminus unde are loc un şir lung de întrupări, ci un voiaj lejer (vieţi curte – doar 1-2 pe o planetă), într-un circuit interzonal fără sarcini grele, cu condiţii de trai în general optime. De aceea îl numim simplu”tranzit” şi este creat pentru obişnuirea spiritelor care se pregătesc de călătorii regresive (ori pentru primele lor astfel de călătorii, ori călătorii extrem de complexe care să aibă loc ulterior celor în tranzit). Depăşind Pământul, ele merg mai jos, pe liniile de evoluţie locale, adică pe planete cu vibraţie şi mai joasă, în care aspectul întrupaţilor – dacă nu este asemănător oamenilor, este asimilat celui al animalelor!! Mai ales că astfel de continuări au loc în subzone de vibraţie mai joasă decât aceea a Pământului, care nu prefigurează ceva de calitate superioară sau de aspect mai rafinat decât acela al omului de azi.
– cazul cel mai răspândit în zilele noastre ţine de confuzia privind prefigurarea drumului evolutiv de la plecarea de pe Pământ, spre locul de unde am venit fiecare aici. Viziuni – spontane, apoi căutate cu dorinţa de a cunoaşte asemenea lucruri – arată fiinţe care nu seamănă câtuşi de puţin cu oamenii. Astfel de viziuni sperie în general, chiar dacă vibraţia unor astfel de locuri este deosebit de ridicată comparativ cu orice vibraţie ar avea Pământul, oricât de mare a fi ea oricând. Şi – în viziunea multora – tot ceea ce nu seamănă cu omul este animal, indiferent dacă se înţelege sau nu gama activităţilor desfăşurate de ele.
Şi eu am avut viziuni spontane şi stabile (adică mi-au apărut în faţa ochilor şi nu au trecut rapid, ca un fulger): cu creaturi de o frumuseţe uluitoare. Ceva asemănător cu nişte panseluţe pe o tijă lungă, cu mişcări graţioase, dar foarte precise, într-o societate foarte aglomerată, cu indivizi asemănători, dar totuşi diferiţi ca alură şi colorit: creaturi cât se poate de conştiente, cu comunicare mentală conştientă, într-un ocean de lumini, sunete, miresme, vibraţii de o frumuseţe uluitoare, radiind o spiritualitate cu totul specială. Alt caz pe care îl voi dezbate pe larg cândva arăta o viziune cu omuleţi foarte urâţi (după “standardele” pământene), de care m-am speriat cumplit, dar care viziune m-a ajutat (alături de alte cazuri asemănătoare) să-mi înving teama de necunoscut şi să mă depărtez de aparenţe. Viziunea unor asemenea creaturi, când am acceptat-o, mi-a relevat o spiritualitate înălţătoare, în locuri în care nu se mai ştie de mult ce este cruzimea, crima, agresivitatea, răutatea, frica. Aşadar cazuri în care se putea jura că este vorba despre întrupări de tip vegetal-animalic… şi nu era vorba despre aşa ceva.. nici pe departe…
Dar când ajungem la nivele extrem de înalte de spiritualitate, nu ne mai pasă de forma de întrupare, dacă ştim că putem fi de ajutor semenilor, fraţilor noştri.
Iată, foarte pe scurt, câteva aspecte care explică forme de întrupare legate de evoluţii. Secundarii în ultimele lor trepte (îngeri şi arhangheli îi numim în prezent) şi toţi centralii (coordonatorii de evoluţii) se întrupează fără nici un fel de reţineri în orice fel de corpuri, în mijlocul oricăror populaţii spirituale, evoluante în orice locuri din universuri, oferind ajutor şi multă învăţătură pe diferite trepte de evoluţie, indiferent de stadiul creatorilor, utilizatorilor sau doar trăitorilor de pretutindeni. Literatura populară (în mituri, legende, basme) menţionează despre asemenea cazuri, în care apare “împăratul” sau “regina” unor anumite specii (zburătoare, insecte: este sensul de percepţie a unor ajutători extrem de evoluaţi, întrupaţi astfel, care fac întotdeauna mlădierera în relaţiile dintre speciile de vieţuitoare terestre. Pe Pământ, asemenea cazuri sunt rare, dar stabile în configuraţiile spirituale locale.
Înafară de faptul că generalizarea unui anumit aspect conduce la confuzii mari privind problematica generală a reîntrupării, inducerea fricii este un elemente neacceptabil, iar frica, ca atare, apare în sânul unor populaţii nepregătite să parcurgă astfel de forme de evoluţie. Metoda are însă oarece implicaţii de cuminţire, dar pentru o cale spiritualizată nu acesta este cel mai eficient mod de parcurs, ci rezolvarea problemelor care crează confuzie, dezordine, deznădejde, creatoare la rândul lor de agresivitate pentru conservarea vieţii. Doar aparent, şi doar momentan poate avea loc o cuminţire a omului ce-şi ascunde grija şi frica sub masca potolirii, în cazul unor ameninţări de forma: „Să nu faci aşa... căci vei ajunge să te târăşti ca o râmă pe Pământ!!”. Din nefericire, subconştientul preia întreaga gamă a posibilelor manifestări ale spiritelor vieţuitoarelor din termenul de comparaţie: chiar şi ele manifestă doar o mică parte din zestrea lor spirituală în acest moment planetar, dar sunt purtătoare a multor alte manifestări care au făcut obiectul evoluţiilor anterioare. Omul are deja activat cuprinsul unor astfel de manifestări neconştientizate, aşa cum spuneam la început. Activările de felul celor din perioada intrauterină sunt suficiente pentru ca omul să se manifeste plenar ca ocrotitor al biosistemului planetar, mergând pe drumul său puternic novator, radiant în câmpul universal, către toate vieţuitoarele planetare, al căror PRINCIPE după ADN a fost hotărât din prima sa clipă pământeană.
Căci el şi-a asumat cândva, în trecutul său atlant, rolul de susţinător al vieţii planetare, pe care trebuie să şi-l asume până la capătul ciclului său de vieţi pe Pământ. Aroganţa să-i fie acoperită de sfială şi demnitate, dispreţul şi indiferenţa să-i fie acoperite de iubire, altruism şi sacrificiu.
Acesta este drumul pentru care a fost lăsat pe Pământ, să-i fie stăpânitor: prin cuprindere profundă, cu respect şi cu iubire.
Evoluţiile unor asemenea spirite nu au desfăşurări ample, comparativ cu cele ale spiritelor umane: puterea lor energetică interioară (a spiritului, a fiecărei monade din spirit) nu a ajuns la stadiul de a desfăşura acţiuni de mare amploare. Gradul de conştientizare a realităţii înconjurătoare este mic, dar în creştere, într-o formare permanentă către creaţia conştientă. Omul a parcurs toate etapele de evoluţie pe care le vede reprezentate în diversitatea întregului biosistem pământean, şi încă multe alte etape în plus, până ce a ajuns un creator / utilizator în creaţie conştientă. El îşi conştientizează întâi necesităţile multiple şi interdependenţa lor; descoperă disponibilităţile planetare materiale de creaţie; îşi potriveşte, din mulţimea posibilităţilor de folosire a forţelor şi priceperilor proprii pe acelea care se potrivesc obiectivelor sale; aduce în concordanţă (armonie, potrivire) forţele sale cu posibilităţile materiale: apoi crează. Compară apoi, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient, rezultatul procesului de creaţie cu ideea, prototipul, standardul, idealul aflat în mintea sa, şi încearcă să efectueze corecţii la nivele din ce în ce mai apropiate de idealul urmărit. Pentru acest lucru, el perfecţionează fără încetare uneltele sale, adaptează mereu materialul folosit pentru a ajunge cât mai aproape de calitatea ce va oferi execuţiei sale finale aspectul / randamentul ideal, optim scopului urmărit. Indiferent de acest scop, el ajunge să înveţe treptat, oricare ar fi condiţiile în care trăieşte şi lucrează, să ţină cont în acelaşi timp de protecţia sa şi a celor din jurul său, apoi treptat să protejeze segmente tot mai extinse din arealul său de trai: şi după interesele sale personale, şi după cele ale tuturor vieţuitoarelor planetare. Prin procesul de dezvoltare embrionară, chiar înainte de naşterea sa, omul îşi are activată legătura cu întreg mediul său de trai: de la organismele monocelulare – până la omul care devine la naştere.
Prin corpurile sale fluidice şi prin câmpul propriu al corpurilor sale fluidice, omul este permanent activ în direcţiile integrării armoniei sale cu mediile planetare. Chiar dacă acest lucru pare a se dezvolta relativ târziu pe scara istorie contemporane, omul a parcurs un drum lung şi foarte rămuros, pentru a ajunge să conştientizeze necesitatea protecţiei mediului înconjurător. Nu toţi oamenii au această conştiinţă înaintată, dar ei sunt, fără excepţie, pe drumul conştientizării acestei armonii planetare, care se va manifesta extins, mai devreme sau mai târziu pe scara propriei sale evoluţii, a fiecărui individ în parte.
Asemenea conştientizări, chiar dacă fac obiectul propriei persoane sau a unui grup apropiat, a unui loc (areal) restrâns – dar în curs de universalizare – sunt rodul unei evoluţii înaintate:
– în calitate de creator conştient, a cărui evoluţie cuprinde faze de creaţie materială nu numai prin folosirea unor structuri materiale preexistente (piatră, pământuri, metale, lemn, os, prelurări înaintate ale lor), şi nu numai prin activitatea realizată cu corpul fizic pe care îl cuprinde sistemul lui corporal: corp terminal de manifestare în aceste timpuri. Creaţia învăţată anterior evoluţiilor pământene spiritul omului o consolidează în condiţiile energo-materiale, corporale şi sociale actual-pământene. O astfel de creaţie, care are idealuri înalte de calitate, frumuseţe, utilitate, armonizare cu restul lumii în care trăieşte, are rădăcimi adânci în şirul evoluţiilor anterioare ale spiritelor umane, cu forme de o mare diversitate de creaţii, de folosiri în condiţii planetare de o mare varietate, la rândul lor. Nici o creaţie materială de felul celei actuale nu ar fi posibilă, dacă omul nu ar avea în evoluţiile sale anterioare perfecţiunea uriaşă a creaţiei materiale mentale: o creaţie care foloseşte elementele fundamentale ale spaţiilor universice – fluxurile de filamente materiale, circulante oriunde în astfel de spaţii. Ele dau posibilitatea execuţiei unei creaţii deosebit de fine, subtile, de o calitate a execuţiei excepţională şi mereu perfectibilă, care devine ideal intuit în creaţia cu care suntem azi obişnuiţi: creaţia cu structuri materiale, prin muncă manuală (şi, mai târziu, tehnologică). Omul mental urmăreşte mereu idealuri precise, clare în mintea sa, iar această obişnuinţă o va purta cu sine chiar şi de-a lungul grelei perioade a creaţiei manuale: greutate care însă nu-l va împiedica să îşi dorească însă mereu idealul interior.
– în calitate de utilizator, omul poate să nu fie creator direct, ci doar să utilizeze: şi intuitiv, şi perfect conştient de ceea ce se crează în societatea în care trăieşte. Simpla trăire în mediul planetar de naştere impulsionează, prin câmpurile formatate de impulsurile social-planetare, crearea calităţii de utilizator. Dezvoltarea conştienţei umane şi experienţa uriaşă anterioară (şi ele, fiecare în parte, mereu perfectibile) conduc la dezvoltarea conştiinţei de utilizator, a conştienţei şi conştiinţei (morală, etică, social-spirituală) de utilizator. Un asemenea fel de conştiinţă umană activă se bazează pe conştientizări mereu dezvoltate ale legăturilor sale puternice, ca om, cu biosistemul, apoi cu planeta, cu steaua, cu galaxia şi întreg univesrul în care se manifestă în mod din ce în ce mai extins.
Cu alte cuvinte, omul-spirit vine din eternitate şi universal, găsind (pentru că este căutător) mereu noi căi de universalizare, la nivele de profunzime mereu mai înaintate.
În asemenea condiţii trebuie să înţelegem fenomenul complex de reîntrupare, dar şi fenomenologia metempsihozei ca atare. O numire care poate taxa o psihoză, o alienare spirituală, sufletească, emoţională – aşa cum poate fi ea privită în acest moment de mase largi de oameni. Dar care are rădăcini adânci, reale – doar că generalizarea devine uneori o tară a realităţii intelectuale contemporane.
Înţelegera diferenţelor dintre om, ca creator conştient înaintat, şi celelalte vieţuitoare planetare constă nu numai în experienţa uriaşă care stă la baza piramidei creaţioniste umane, ci şi în folosirea în manifestare a unor sisteme corporale a căror componenţă este diferită de la o specie la alta de vieţuitoare planetare. Corpuri de acest fel, purtate de spirite care au o experienţă redusă în manifestări de creator şi de utilizator, sunt oglinda evoluţiei lor aflată la începuturi, chiar dacă de multe ori poziţia spiritelor în lanţul biosistemului planetar nu relevă întrutotul experienţa, înaintarea spirituală pe care o au. Corpurile impulsionează manifestarea spiritelor pe linii de dezvoltare care întăresc sau slăbesc capacitatea de concentrare pe care spiritele şi-au format-o în evoluţii. Evoluţiile atent urmărite şi ordonate de către coordonatori crează astfel performanţe care consolidează toate aspectele manifestărilor ce pot fi derulate în fiecare moment al creşterii forţelor spirituale. Înţelegem modul în care spiritele extrag din condiţiile planetare, trăind în mijlocul lor, exact acele dezvoltări care le vor consolida aspectele necesare evoluţiei de creator şi utilizator. Corpurile lor fluidice, care induc stări interioare relevante pentru formarea conştiinţei specifice fiecărei specii de vieţuitoare, spun imediat cercetătorului totul despre evoluţiile spiritelor.
Spre exemplu, putem spune, la prima vedere, că reptilele sunt moştenitoarele saurienilor din vremurile îndepărtate ale Pământului; dar la analiza sistemului corporal-fluidic al celor două specii se ajunge rapid la concluzia că este vorba despre două specii diferite, reprezentând două popoare spirituale aflate pe trepte diferite de evoluţie spirituală. Sistemele lor corporale departajează astfel:
– reptilele de azi: sunt spirite intraplanetare, ale căror corpuri sunt create de către planetă din matricea sa eterică, pentru a fi utilizate de către spirite cu puţină evoluţie, cu puţină experienţă; astfel de corpuri sunt specifice manifestării exclusiv instinctive (pentru vieţuirea şi perpetuarea speciei);
– saurienii de ieri: sunt spirite independente de planetă, cu un sistem corporal dezvoltat, chiar dacă nu în felul atât de compelx al mamiferelor de azi. Sistemele corporale ale spiritelor care evoluează independent pe planetă au în cuprinderea lor corpuri superioare celor planetare (specifice spiritelor intraplanetare, care evoluează numai prin grija planetei de rezidenţă proprie) – adică corpurile spirituale. Corpurile spirituale sunt: corpul spiritual (sau budhic), corpul dumnezeiesc (sau atmic), corpul enesic şi corpul supraenesic – dintre care ultimele două intră în componenţa sistemelor corporale în funcţie de complexitatea sarcinilor pe care fiecare grup spiritual le are pentru destinul său. Ele oferă posibilităţi de desfăşurare a unor sarcini personale, împreună cu grupurl propriu, în relaţii cu alte grupuri spiritiale, dar şi ca individ în interiorul grupului corelat cu restul biosistemului planetar.
Reptilele de azi, ca spirite intraplanetare, nu au decât un sistem corporal planetar, adică cuprinzând: un corp fizic, un corp dublu eteric foarte bine dezvoltat, un corp astral de asemenea foarte bine dezvoltat pentru calea echilibrului corporal complex în spaţiul planetar (în general pentru intraplanetare: fie aerian, fie terestru sau intra-terestru, fie acvatic; pentru reptile – în mediul terestru şi acvatic). Corpul lor astral conduce către faze de dezvoltare a unui echilibru emoţional simplu, exclusiv de conservare a individului (mai mult sau mai puţin a speciei). Apoi au un corp mental şi un corp cauzal care sunt reprezentate numai printr-o coajă: adică corpuri foarte puţin dezvoltate, pentru ca să se formeze în timp obişnuinţa de purtare a unor astfel de corpuri şi de vehiculare a energiilor şi materiilor specifice unor astfel de corpuri. Aceste vieţuitoare nu au corpuri spirituale, ceea ce înseamnă că nu au sarcini de destin – individuale sau de grup; chiar destinul lor este comun – în sensul unei lipse totale de legături între membrii speciei: fiecare individ trăieşte fără să aibe obligaţia (sarcina de destin, învăţată) de a ţine cont de semenii lor. Spunem ca astfel de sisteme corporale simple – formate din corpurile de mai sus – sunt planetare, întrucât şi planeta ca atare are în plan local numai astfel de formaţiuni corporale: fizic, eteric, astral, mental şi cauzal.
Numai mamiferele, înafara omului, au în sitemul lor corporal corpuri spirituale, chiar dacă ele sunt mai mult sau mai puţin dezvoltate, iar spiritele care le folosesc au sarcini de grup – nu individuale, în cazul mamiferelor. Dezvoltările structurilor lor interioare sunt mai extinse sau mai restrânse, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale grupurilor spirituale din care fac parte şi în funcţie de forma de întrupare: cu corp fizic de manifestare sau cu corp astral de manifestare.
Să facem şi precizarea că, pentru ca evoluţiile să fie susţinute, fluide în desfăşurările lor, nici un fel de spirite întrupate în zona I a Universului Fizic – zonă în care se află şi Pământul – nu efectuează evoluţii regresive. Iată de ce trebuie să ţinem cont şi de alte elemente când discutăm despre reîntrupare, de problemele care trebuiesc puse în discuţie când este vorba despre o specie sau de alta, să ţinem cont de toate cele pe care le cunoaştem în contextul evoluţiilor pe o planetă. De asemenea, evoluţiile regresive nu se fac individual, ci numai în grup; coordonarea grupurilor aflate în evoluţii regresive presupune programe complexe, de o mare subtilitate, armonizate întotdeauna cu necesităţile de evoluţie ale unor segmente de populaţii universice în număr uriaş. Evoluţiile regresive nu sunt punitive, nu sunt corective decât în planul aprofundării evoluţiilor primare, atunci când la nivele foarte înalte de vibraţie conştienţa evoluanţilor devine modelatoarea hotărârilor personale de extindere a înţelegerilor proprii şi de grup spiritual.
Oricum însă, evoluţiile regresive nu pot avea loc înainte de terminarea parcurgerii zonei I în evoluţii progresive, până când spiritele nu se obişnuiesc cu trăiri complexe în prezenţa multor grupuri spirituale. Evoluţiile progresive din zona I a universului sunt abia la începuturile lor, cu greutăţi în orientare de la o perioadă de timp (viaţă) la alta pe aceeaşi planetă. De aceea nu au opriri în vedere corecţiilor, aşa cum au evoluţiile progresive mai avansate. De aceea spunem că numai spiritele care au depăşit evoluţiile zonei I fac astfel de evoluţii de corecţie, de înţelegere şi de aprofundare a acelor manifestări care au format originile manifestărilor pe care le folosesc în mod obişnuit. Tot ceea ce au dezvoltat şi formează fondul de manifestare curentă, în calitate de rezidenţi, va fi treptat aprofundat în evoluţii de revenire, pe care le-am numit regresive. Astfel de evoluţii în corpuri care nu facilitează creaţia conştientă – aşa cum sunt cele la care se fac referiri în fenomenologia legată de metempsihoză – pot fi considerate evoluţii regresive. Iar astfel de evoluţii regresive nu pot avea loc oricum, aşa cum este explicat mai sus.
Nu numai rezidenţii nu sunt puşi în asemenea situaţii. Rezidenţii sunt spirite care nu au o putere energetică foarte mare, spirite care, în evoluţia lor progresivă nu au ajuns decât aici, la mijlocul zonei I a universului. Nici ajutătorii lor nu fac (în majoritatea lor) asemenea regresii, adică ceva în plus faţă de ceea ce au în programul revenirilor lor – ori pe Pământ, ori în alt punct al zonei I – toată fiind grea de parcurs în astfel de reveniri. Cu cât vibraţia locală este mai înaltă, cu atât au loc conştientizări mai multe şi mai profunde, chiar dacă manifestările nu mai sunt dure. De aceea este foarte greu în orice parte a zonei I, când este vorba despre primele regresii de acest fel. Au venit în calitate de creatori conştienţi – în această calitate rămân până la capătul drumului lor regresiv. Eventuale întreruperi ar crea greutăţi mari de orientare de la un tip de evoluţie la alta, de la un tip de astfel de vieţi la altul, ceea ce ar conduce la mari oboseli, necesitând întreruperi mari de evoluţii în Universul Fizic: retragere în Universul Astral pentru o perioadă mai îndelungată şi în acest fel prelungirea tuturor evoluţiilor – în situaţia în care se poate evita acest lucru.
De altfel, popoarele spirituale beneficiază de grupuri uriaşe de ajutători de foarte multe feluri, încât popoarele intraplanetare în mijlocul cărora s-ar afla astfel de pedepsiţi nu ar avea nevoie de alte feluri de ajutători, şi nici ajutători suplimentari care să fie dislocaţi în mod special pentru astfel de situaţii. Să accentuăm că nu este cazul unor astfel de situaţii de pedepsire, care nu ar oferi rezultatul benefic scontat nici pentru poporul de mică putere în mijlocul căruia s-ar întrupa.
De aceea, numai marii ajutători, secundari sau centrali, pot efectua astfel de evoluţii, în mijlocul unor populaţii instinctiv-creatoare, şi numai pentru momente scurte, sub îndrumarea unor ajutători mult mai puternici decât ei înşişi. De asemenea, secundarii pot face – în cadrul învăţăturilor lor de universalizare – astfel de întrupări, dar în special în mijlocul unor spirite care au intrat deja pe drumul unor forme de creaţie conştientă, şi numai folosindu-se deocamdată de structuri planetare preexistente: tipuri de materii prime şi materiale prelucrate din ele. Dar şi secundarii, şi cei pe care astfel ei îi ajută, fac evoluţii de întărire a unor laturi de manifestare în forme aparent-animalice, în care nu creaţia propriu zisă este latura de ajutor, ci alte manifestări care vor ajuta în viitor desfăşurarea în siguranţă şi echilibru emoţional a laturii creative a spiritelor. Vom discuta asemenea lucruri când vom detalia relaţiile dintre ajutătorii planetari secundari şi populaţiile creative care s-au succedat pe planetă.
Ideea de reîntrupare a unor spirite umane în sisteme corporale de animale are însă alte rădăcini şi, mai departe, alte ramificaţii în economia totală a proceselor evolutive. Ea relevă o cunoaştere destul de profundă a unor realităţi care, în timp, s-au profanat: adică au decăzut din calitatea de expunere a realităţii, cu înţelegere profundă a sensurilor cunoscute bine de tot odinioară. Astfel de sensuri, pe scurt, cuprindeau următoarele aspecte ale evoluţiilor:
1. Ajutători foarte înaintaţi ai spiritelor umane (care evoluează acum în sisteme corporale umane) au ajutat anumite specii de vieţuitoare terestre, într-un trecut foarte îndepărtat al Pământului (dacă socotim timpul o mărime liniară, cu mare aproximaţie am orienta acest trecut la cca.60 – 80.000.000 ani în urmă). Astfel de ajutători s-au întrupat în mijlocul unor grupări de indivizi înaintaţi ale acelor specii, în corpuri relativ rudimentare comparativ cu cele umane chiar din vremurile pe care le cunoaştem azi cu titlul de generalitate. Dar ei au făcut acest lucru urmărind cel puţin trei (atâta cel puţin cunosc eu deocamdată) obiective principale:
– pentru ajutor de înaltă spiritualitate (de tip altruist şi sacrificial) oferit acelor vieţuitoare. Concret, este vorba despre cei mai evoluaţi indivizi (cele mai evoluate spirite) care s-au întrupat pe Pământ sub forma saurienilor: înaintaşii poporului spiritual saurian. Spiritele care au evoluat pe Pământ sub formă de saurieni erau spirite creatoare conştiente (deşi nu erau avansate pe calea unei astfel de creaţii, în felul celor umane – de care le desparte azi o cale foarte lungă). La începuturile creaţiei lor conştientizate, au loc dese potenţari ale înclinaţiilor de înaintare în evoluţii: corpuri grele – pentru o deplasare grea, prin care se estompează aruncarea înainte la orice fel de impuls planetar: adică ceea ce numim azi impulsivitate. Există şi cazuri de potenţare a înclinaţiei naturale a spiritelor de retragere din faţa greutăţilor: prin corpuri uşoare, adaptate la zbor. Acestea NU sunt evoluţii regresive, pentru spirite creatoare, ci evoluţii colaterale, şi sunt foarte des întâlnite în evoluţiiile spiritelor, ordonate în special la începuturile evoluţiilor care sunt exclusiv progresive: pentru ca dezorientarea şi oboseala să nu le afecteze impulsurile interioare de înaintare evolutivă. Însă toate trebuiesc considerate ca fiind progresive, urmărind motivaţiile de mai sus.
– pentru obişnuirea biosistemului planetar cu amprenta locală a creatorilor conştienţi, şi mai ales a ajutătorilor care vor evolua în continuare alături de oameni, ca creatori conştienţi mentali foarte avansaţi, veniţi deja în preajma Pământului în timpul ultimei perioade de evoluţie a saurienilor;
– pentru ajutor oferit spiritelor umane, venite deja în preajma Pământului, aşa cum spuneam, care evoluau ca entităţi astrale, obişnuindu-se astfel cu întreaga gamă a desfăşurăriloe de biosistem pământean, precum şi a manifestărilor umane de tip avansat, observabil din multe puncte de vedere la ajutătorii lor deja întrupaţi în corpuri fizice, angrenaţi în tot felul de lucrări, pretutindeni;
– pentru realizarea evoluţiilor proprii, în care astfel de ajutători se află pe treptele de universalizare a simţirilor lor de ajutător înaintat, din orice fel de condiţii corporale, de biosistem şi de societate.
2. Pentru înţelegerea acestui punct este necesară citirea studiului privind http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/intrupare/ , punctul care se referă la evoluţiile comune: planetă, stea şi galaxie. Să precizăm aici faptul că asemenea evoluţii presupun întruparea unui întreg popor spiritual într-un singur corp comun (planetă), întruparea mai multor popoare spirituale cu particularităţi asemănătoare de profil spiritual într-un corp comun (stea) şi întruparea unei multitudini de popoare spirituale, mai mult sau mai puţin diferite în înclianţiile lor naturale de înaintare în evoluţii: întruparea „galaxie”. În zona I şi II a universului ne referim numai la stele şi planete întrupate în forme de organizare numite galaxii (organizate şi menţinute în organizare prin intermediul unor reţele, matrici galactice). O astfel de organizare este pregătitoare de fapt pentru forma de întrupare “galaxie”. De-a lungul unor astfel de evoluţii, prin rotaţie, spirite din popoarele planetei sau stelei care o guvernează se întrupează, pentru puţine vieţi, în evoluanţi individuali, independenţi (indivizi, oameni în exemplul nostru): sunt vieţi scurte şi rare, pentru ca spiritele să nu-şi piardă abilităţile de manifestare individuală, în timp ce desfăşoară evoluţii comune, foarte statice în felul lor. Trecerea de la întruparea comună la cea individuală este deosebit de grea, dar spiritele au nevoie de astfel de situaţii; mai mult, ele se întrupează de cele mai multe ori ca creatori conştienţi, simultan cu alte grupuri de spirite, evoluante în ciclu complet, tot de creatori conştienţi – când există astfel de creatori pe planetă. Asemenea forme de întrupare ajută mult întreg biosistemul planetar, nu numai creatorii conştienţi de pe planetă.
Oamenii care cunosc asemenea lucruri au tendinţa de a generaliza – lucru care nu este de dorit, confundând evoluţii colaterale cu extinderi punitive: generalizări forţate pentru corectarea unor avântări, în scopul ofertei de ajutor: de universalizare a ajutorului, chiar şi în cazul secundarilor, ale căror intuiţii sunt destul de clare, chiar în condiţiile grele de acum.
Alte cazuri, care nu au însă legătură cu întrupări pe Pământ în perioadele următoare, pot fi:
– Un caz de confuzie privind prefigurarea, intuirea unor cursuri de destin, cunoscute în vechime, cunoscute şi din perioadele dintre întrupări, momente legate de întrupări viitoare: este vorba despre grupuri de spirite aflate în tranzit universic. Nu sunt călătorii propriu zis regresive, cu un punct terminus unde are loc un şir lung de întrupări, ci un voiaj lejer (vieţi curte – doar 1-2 pe o planetă), într-un circuit interzonal fără sarcini grele, cu condiţii de trai în general optime. De aceea îl numim simplu”tranzit” şi este creat pentru obişnuirea spiritelor care se pregătesc de călătorii regresive (ori pentru primele lor astfel de călătorii, ori călătorii extrem de complexe care să aibă loc ulterior celor în tranzit). Depăşind Pământul, ele merg mai jos, pe liniile de evoluţie locale, adică pe planete cu vibraţie şi mai joasă, în care aspectul întrupaţilor – dacă nu este asemănător oamenilor, este asimilat celui al animalelor!! Mai ales că astfel de continuări au loc în subzone de vibraţie mai joasă decât aceea a Pământului, care nu prefigurează ceva de calitate superioară sau de aspect mai rafinat decât acela al omului de azi.
– cazul cel mai răspândit în zilele noastre ţine de confuzia privind prefigurarea drumului evolutiv de la plecarea de pe Pământ, spre locul de unde am venit fiecare aici. Viziuni – spontane, apoi căutate cu dorinţa de a cunoaşte asemenea lucruri – arată fiinţe care nu seamănă câtuşi de puţin cu oamenii. Astfel de viziuni sperie în general, chiar dacă vibraţia unor astfel de locuri este deosebit de ridicată comparativ cu orice vibraţie ar avea Pământul, oricât de mare a fi ea oricând. Şi – în viziunea multora – tot ceea ce nu seamănă cu omul este animal, indiferent dacă se înţelege sau nu gama activităţilor desfăşurate de ele.
Şi eu am avut viziuni spontane şi stabile (adică mi-au apărut în faţa ochilor şi nu au trecut rapid, ca un fulger): cu creaturi de o frumuseţe uluitoare. Ceva asemănător cu nişte panseluţe pe o tijă lungă, cu mişcări graţioase, dar foarte precise, într-o societate foarte aglomerată, cu indivizi asemănători, dar totuşi diferiţi ca alură şi colorit: creaturi cât se poate de conştiente, cu comunicare mentală conştientă, într-un ocean de lumini, sunete, miresme, vibraţii de o frumuseţe uluitoare, radiind o spiritualitate cu totul specială. Alt caz pe care îl voi dezbate pe larg cândva arăta o viziune cu omuleţi foarte urâţi (după “standardele” pământene), de care m-am speriat cumplit, dar care viziune m-a ajutat (alături de alte cazuri asemănătoare) să-mi înving teama de necunoscut şi să mă depărtez de aparenţe. Viziunea unor asemenea creaturi, când am acceptat-o, mi-a relevat o spiritualitate înălţătoare, în locuri în care nu se mai ştie de mult ce este cruzimea, crima, agresivitatea, răutatea, frica. Aşadar cazuri în care se putea jura că este vorba despre întrupări de tip vegetal-animalic… şi nu era vorba despre aşa ceva.. nici pe departe…
Dar când ajungem la nivele extrem de înalte de spiritualitate, nu ne mai pasă de forma de întrupare, dacă ştim că putem fi de ajutor semenilor, fraţilor noştri.
Iată, foarte pe scurt, câteva aspecte care explică forme de întrupare legate de evoluţii. Secundarii în ultimele lor trepte (îngeri şi arhangheli îi numim în prezent) şi toţi centralii (coordonatorii de evoluţii) se întrupează fără nici un fel de reţineri în orice fel de corpuri, în mijlocul oricăror populaţii spirituale, evoluante în orice locuri din universuri, oferind ajutor şi multă învăţătură pe diferite trepte de evoluţie, indiferent de stadiul creatorilor, utilizatorilor sau doar trăitorilor de pretutindeni. Literatura populară (în mituri, legende, basme) menţionează despre asemenea cazuri, în care apare “împăratul” sau “regina” unor anumite specii (zburătoare, insecte: este sensul de percepţie a unor ajutători extrem de evoluaţi, întrupaţi astfel, care fac întotdeauna mlădierera în relaţiile dintre speciile de vieţuitoare terestre. Pe Pământ, asemenea cazuri sunt rare, dar stabile în configuraţiile spirituale locale.
Înafară de faptul că generalizarea unui anumit aspect conduce la confuzii mari privind problematica generală a reîntrupării, inducerea fricii este un elemente neacceptabil, iar frica, ca atare, apare în sânul unor populaţii nepregătite să parcurgă astfel de forme de evoluţie. Metoda are însă oarece implicaţii de cuminţire, dar pentru o cale spiritualizată nu acesta este cel mai eficient mod de parcurs, ci rezolvarea problemelor care crează confuzie, dezordine, deznădejde, creatoare la rândul lor de agresivitate pentru conservarea vieţii. Doar aparent, şi doar momentan poate avea loc o cuminţire a omului ce-şi ascunde grija şi frica sub masca potolirii, în cazul unor ameninţări de forma: „Să nu faci aşa... căci vei ajunge să te târăşti ca o râmă pe Pământ!!”. Din nefericire, subconştientul preia întreaga gamă a posibilelor manifestări ale spiritelor vieţuitoarelor din termenul de comparaţie: chiar şi ele manifestă doar o mică parte din zestrea lor spirituală în acest moment planetar, dar sunt purtătoare a multor alte manifestări care au făcut obiectul evoluţiilor anterioare. Omul are deja activat cuprinsul unor astfel de manifestări neconştientizate, aşa cum spuneam la început. Activările de felul celor din perioada intrauterină sunt suficiente pentru ca omul să se manifeste plenar ca ocrotitor al biosistemului planetar, mergând pe drumul său puternic novator, radiant în câmpul universal, către toate vieţuitoarele planetare, al căror PRINCIPE după ADN a fost hotărât din prima sa clipă pământeană.
Căci el şi-a asumat cândva, în trecutul său atlant, rolul de susţinător al vieţii planetare, pe care trebuie să şi-l asume până la capătul ciclului său de vieţi pe Pământ. Aroganţa să-i fie acoperită de sfială şi demnitate, dispreţul şi indiferenţa să-i fie acoperite de iubire, altruism şi sacrificiu.
Acesta este drumul pentru care a fost lăsat pe Pământ, să-i fie stăpânitor: prin cuprindere profundă, cu respect şi cu iubire.
Un comentariu:
Abordand acest subiect, nu am facut nici o aluzie la alte articole, de pe alte bloguri, nu am avut nici cea mai vagă intentie de a necaji pe cineva. Daca totusi vor fi oameni care se vor necaji, sa stie bine ca este urmarea unui set de articole, set care a inceput cu Posedarea, cu Exorcizarea. Nu pot sa expun anumite subiecte asa cum le vad eu, decat atunci cand se formeaza o cunoastere aproximativa a celor care stau la baza modului meu de a privi o anumita fateta a realitatii. Intrucat am reusit acum sa public mai multe subiecte de acest fel, treptat voi aborda subiecte mai spinoase - dintre care si acest element de evolutie spirituala, pe care il dezbat aici, in acest articol.
Cu respect, cu drag, Cristiana
Trimiteți un comentariu