Problema protecţiilor nu este un subiect care să fie epuizat în discuţiile noastre sau care să se epuizeze acum; vom reveni ori de câte ori se va oferi prilejul. Indiferent dacă abordăm subiectul prin prisma laturii sale neconvenţionale (protecţii astrale), sau ca necesităţi pentru protejarea vieţii şi activităţii noatre cotidiene, este necesar să ştim că protecţiile vor cunoaşte o detaliere foarte mare în viitor: şi ca subiect de dezbatere publică, şi ca învăţătură practică de viaţă pentru copii, maturi şi bătrâni. Iar acest lucru va apare necesar nu neapărat pentru că agresivitatea va creşte, fiind necesară o protecţiie pe măsură, ci pentru că oamenii se vor simţi destul de vulnerabili în viitor în faţa avalanşei circulaţiei emoţional-mentale, care se va activa din ce în ce mai mult, urmare a creşterii vibraţiei medii planetare.
Vibraţia medie planetară este un element deosebit de important în viaţa biosistemului planetar şi mai ales în viaţa omului - în calitate de creator conştient. Omul creator este destul de puţin obişnuit cu schimbările majore, deşi a trăit şi trăieşte mereu asemenea conjuncturi - este adevărat: mereu noi. Dar experienţa puţină în vibraţii de frecvenţă joasă îl sperie şi uită că poate face faţă, de multe ori, oricăror provocări ale destinului său pământean. De cele mai multe ori disperarea cu care luptă pentru supravieţuire şi înălţare îl obligă să folosească metode neconvenţionale, care nu au făcut anterior subiectul preocupărilor sale. Rolul principal în asemenea situaţii îl joacă selectorul-amplificator de vibraţii (link) dar şi alte componente de acelaşi fel, de aceeaşi natură, aflate la nivelul (în preajma) altor corpuri fluidice din sistemul corporal uman: corpul mental şi corpul astral (emoţional).
Astfel de structuri la care facem referire se numesc sub-selectori de vibraţii şi sunt întrutotul asemănători ca constituire şi funcţionare cu selectorul-amplificator principal, aflat în preajma corpului cauzal. Rolul cel mai important al acestor sub-selectori rămâne, ca şi în cazul selectorului-amplificator al corpului cauzal, amplificarea unor vibraţii din mediul înconjurător, selectate în funcţie de necesităţile personale de manifestare a spiritului întrupat.
Astfel de selectori însă pot fi mai mulţi, chiar numai pentru un singur corp, dar fiecare corp în parte dintre cele menţionate (astral şi mental) are sub-selectori care potenţează fluxurile de vibraţii care scaldă fiecare corp în parte. Fiecare sub-selector este o structură materială ataşată corpului material pe care îl serveşte, dar având împreună frecvenţe superioare corpului fizic (fizic-material, aşa cum fiecare corp fluidic în parte este material, şi mai este solid pe frecvenţa sa de vibraţie): corpul fizic fiind corpul de acţiune, de manifestare directă în spaţiile fizice a spiritului întrupat.
Sub-selectorii nu sunt, aşadar, tot structuri din materie cauzală (de vibraţie cuprinsă în segmentul de vibraţie specifică corpului cauzal). Dar ei au funcţiunea specifică de selectare şi amplificare a fluxurilor vibraţionale - nu a fluxurilor de energii şi de materii, care intră prin plexuri în corpurile fluidice. Aşadar, numai plexurile, cu structurile lor complexe (aşa cum vom vedea) au posibilitatea de a atrage selectiv fluxurile energo-materiale din spaţiile planetare. Sub-selectorii, ca şi selectorul principal, sunt structuri funcţionale independente, care au rol de gestionare a vibraţiilor din segmentul fiecărui corp fluidic în parte. În sistemul corporal fluidic uman, selectorul-amplificator de la corpul cauzal este structura principală de gestionare a vibraţiilor corporale; dar vom vedea că, la alte vieţuitoare (la mamifere, spre exemplu) - aşadar spirite care nu sunt încă creatoare conştiente - selectorul principal se află la nivelul corpului astral (emoţional), iar la corpurile superioare se află sub-selectorii. Căci în cazul lor, al spiritelor care nu sunt creatoare conştiente, corpul fluidic cel mai complex structurat dintre cele planetare (adică dintre corpurile de la fizic - la cel cauzal) este corpul astral (emoţional), mamiferele fiind spirite întrupate care dezvoltă manifestări personale prin intermediul emoţiilor lor: o treaptă pe care spiritele umane au avut-o de mult în evoluţiile lor progresive, iar acum, aici - pe Pământ - fiecare din perspectiva evoluţiilor sale, învaţă să consolideze totalitatea manifestărilor individuale şi de grup prin prisma echilibrului emoţional. O învăţătură care se experimentează în egală masură din perspectiva exacerbărilor remanente din perioadele evoluţiilor animale, precum şi ajungerea la echilibru emoţional şi consolidarea acestuia în toate conjuncturile vibraţionale planetare: variaţiile de vibraţie planetară, variaţiile specifice biosistemului planetar, variaţii de grup social (de societate proprie).
Pentru desfăşurarea optimă a acestor învăţături, sistemul corporal ajută spiritele pe parcursul întregului lor destin: ajută în mod personal, ajută individual sau în grup, ajută propria persoană să se orienteze în spaţii şi în diferite conjuncturi, ajută altor indivizi - din grupul propriu sau din grupuri cu care vin în tangenţă (individual sau în grup) să-şi desfăşoare acelaşi fel de învăţături, sau altele asemănătoare, sau complementare, cu care şi cei ce le crează (inconştient sau urmărind ţeluri) se vor confrunta în viitor, în detalii cu care momentan doar fac cunoştinţă.
În asemenea condiţii, sub-selectorii corpului emoţional joacă un mare rol în urmărirea ţelurilor fiecărui om în parte. Cu toate acestea, drumul este lung şi - la nivelul vibraţional al Pământului în galaxie - varietatea manifestărilor de tip anterior creaţionismului conştient este foarte mare: fiecare element remanent în viaţa, în manifestările umane, aduc un aport substanţial în deviaţiile curente ale spiritului angrenat pe calea conştient-creatoare a înălţării sale. Iar creaţia materială conştientă este calea de înălţare pe care fiecare spirit în parte o oferă tuturor fraţilor săi care îi calcă pe urme, pe calea evoluţiilor către sublimarea formelor material-structurale în creaţii universice de mare amploare, de mare subtilitate, necesare unor alte feluri de creaţie cu care indirect (sau direct, depinde de unghiul de vedere) suntem implicaţi: modelarea înalt-creatoare a evoluţiilor de pretutindeni, creind alături de Făuritori, de marii Creatori şi Coordonatori ai evoluţiilor de pretutindeni.
Sub-selectorii corpurilor astrale şi mentale activează, la rândul lor, o serie întreagă de alte structuri ale corpului astral şi ale corpului mental - corpuri care au, la rândul lor, structuri separate, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritelor (fie ele creatoare conştiente sau numai aflate în pregătire pentru o asemenea evoluţie, de creator conştient). În funcţie de segmentul din corp care primeşte prioritar vibraţiile către dezvoltare (căci - la fel ca şi corpul fizic, de manifestare folosit de noi, azi - şi corpul astral, şi cel mental au structuri interioare de diverse vibraţii, toate încadrându-se în acelaşi segment vibraţional care oferă individualitate corpului), sub-selectorii funcţionează temporar şi acordându-şi funcţionarea în funcţie de necesitatea de funcţionare a celorlalţi. În timp ce sub-selectorii operează astfel, selectorul-ammplificator (central, principal) funcţionează fără oprire, funcţionează în continuare chiar şi dupăretragerea spiritului din destinul de întrupat în corp fizic - adică ceea ce numim în mod curent deces. Funcţionarea sub-selectorilor poate să se oprească însă la deces, sau să continue în regim redus, sau o parte să nu mai funcţioneze, rămânând în stare latentă. Se menţionează acest lucru căci, dacă necesităţile impun tangenţa cu oamenii, cu spiritele rămase în întrupare cu corp fizic, ei se pot reactiva prin voinţa purtătorului - spiritul rămas în manifestare în corp astral. Mai departe, funcţionarea merge în mod conştient pentru entitatea astrală, ceea ce în timpul vieţii nu le este dat oamenilor (nici în etapa mentală, cu atât mai puţin în cea intuitivă, pe care o trăim azi) să-şi manipuleze în mod conştient selectorii şi sub-selectorii corpurilor lor. Nici coordonatorii de evoluţii nu pot interveni - nici nu au astfel de dorinţe, ei care înţeleg mult mai bine decât noi, oamenii, necesităţile de evoluţie curentă. În întrupările de tip astral, entitatea astrală de nivel evolutiv uman este mult mai conştientă de propriile necesităţi de evoluţie şi chiar învaţă să-şi potenţeze plaja vibraţiilor primite şi emise de ea însă-şi, în mod conştient: prin modularea vibraţiilor, nu numai prin comportament social de înaltă calitate, care se desfăşoară în paralel.
Astfel de învăţături de modulare a frecvenţei de vibraţie au loc în mod concertat, adică în grupuri organizate - grupuri îndrumate de către ajutători cu multă experienţă, pentru ca fiecare grup în parte care învaţă astfel să se poarte conştient de nivelul constructiv şi distructiv al vibraţiilor emise prin fondul emoţional şi mental de întrupat în mediul local, mediu în care desfăşoară ciclul de învăţături (destine sau vieţi). Asemenea învăţături au loc în zone planetare situate dincolo de zonele de autostabilizare vibraţională ale populaţiilor planetare, locuri care nu afectează nici celelalte planete din sistemul stelar, la fel cum nu afectează planeta de întrupare. Sunt locuri neutre din punct de vedere vibraţional şi aflate sub protecţia ajutătorilor de grup aflat la o astfel de învăţătură. Învăţăturile au ca scop în primul rând consolidarea eforturilor duse de entităţile care au conştientizat greşelile făcute în viaţa (destinul) recent finalizat, ele însele pline de dorinţa de a învăţa să-şi pondereze emisiile de vibraţie joasă ale fiecărui segment vibraţional al corpurilor proprii: ceea ce înseamnă înălţarea comportamentală la fiecare nivel în parte - şi de manifestare curentă prin corp fizic, şi emoţional, şi ca volum al activităţii mentale (imaginaţie, gând), şi ca nivel al înţelegerilor (în orice fel de întrupare să nu se mulţumească cu explicaţii simple, ci să meargă în profunzimi din ce în ce mai adânci privind sensurile desfăşurărilor existenţiale curente).
Dacă rezultatele par a nu se vedea în masa mare a întrupaţilor de azi, acest lucru este foarte normal: să nu uităm că majoritatea întrupaţilor de azi nu au avut până acum timp să pună în practică învăţături de acest fel, alţii nu au avut conjuncturi complete de conştientizare a unor diverse moduri de prezentare a acestei vaste problematici (nici nu conştientizăm azi cât de vastă poate fi..) - cum sunt cele legate de derularea într-un volum populaţional uriaş şi folosind o creaţie materială de o bogăţie uriaşă, aşa cum cunoaşte lumea pământeană din zilele noastre. Mari mase de spirite se află acum la întrupare pentru a cunoaşte efectele activităţilor, manifestărilor sociale în astfel de conjuncturi planetare, de care nu au avut când să-şi dea seama până acum: legate de gândurile şi sentimentelor oamenilor, de vorbele, gesturile, căutările şi înţelegerilor tuturor, în tangenţă sau numai sub influenţa celor proprii - precum şi influenţele uriaşe ale oceanului de viaţă al întregii populaţii + biosistemul planetar atât de complex - asupra fiecărui individ în parte.
Alte mase de oameni îşi potenţează cu greu cele recent învăţate, supuse influenţelor inconştiente ale altora - fie ele alte vietăţi de la care nu pot avea pretenţii de automodelare comportamentală, fie semeni asupra cărora îşi îndreaptă pretenţiile - ca asupra lor înşişi: vor învăţa, în viitoarea etapă, să-şi dozeze, să-şi rafineze permanent chiar aceste pretenţii - nu în sensul creşterii lor în înălţare - pe care şi-o vor cere doar lor înşişi - ci în sensul înţelegerii şi acceptării treptelor evolutive care îşi împletesc mereu drumurile pe o planetă aşa cum este Pământul: şi nu numai aici, ci oriunde în univers. O înţelegere din ce în ce mai profundă a tuturor aspectelor de evoluţie şi în primul rând al înţelegerii aspectului profund de PROTECŢIE pentru evoluanţii de orice fel din jurul său. O protecţie a felului de a privi propria realitate pentru fiecare spirit în parte, căci fiecare spirit are deja puterea, formată anterior, de a învăţa prin puterea exemplului primit de la ajutătorii pe care fiecare evoluant în parte îî are în jurul său: asemenea lui însuşi, manifest prin corp fizic sau prin entităţile astrale, dimensionale, angelice sau central-coordonatoare.
Prin forţa, şi după exemplul cărora vom învăţa cu toţii, în eternitate…

14 comentarii:
Mi-ar fi placut sa ma plimb prin parc,dar,nu-mi pot permite din motive intelectuale de shmotru si pregatiri pentru Paste.Asa ca,am citit repede,repede ultimul tau articol,pe care urmeaza sa-l mai citesc inca o data pe indelete,mi-am spus si eu parerea cu privire la plimbatul prin parc,si imi voi relua activitatile,pe care le indeplinesc cu brio!Sunt incurajata si laudata de sotul si baietii mei,care ,fiind barbati se ocupa cu chestii mai serioase decat cele prestate de mine.Iti urez spor la treburile pe care sunt sigura ca e musai sa le faci,si la scris,caci vor urma si zile mai relaxate,in care sa ne luminam mintea si spiritul!Gabriela.
Draga mea Gabriela!
Ma luminez toata cand citesc un comentariu de la tine!! Bine, normal, si de la Iulius, si de la Adrian, si de la prietenii mei care intra imediat pe mail la discutii si incurajari!! Si va multumesc din tot sufletul meu pentru toate cuvintele bune pe care le primesc din partea voastra!!
...mmmmda... activitatea aceasta foarte ..'telectuala a romancei de sarbatori=shmotru, etc. la mine se reduce mult din cauza ca sunt vegetariana, dar tot sunt 1001 de chestii de facut... Eu chiar am ceva de facut.. povesteam unui prieten ce harababura este pe aici, prin camaruta mea, sufocata de carti, topuri de hartie, hartie pentru imprimanta, tone de creioane, pixuri, cleme, bibliorafturi, cutii cu ciorne, imprimanta, scanerul, ba chiar a cazut izoprenul pentru stat pe iarba la munte (sau in parc!!)poate de la cutremurul de mai zilele trecute!! Asa ca fiecare cu ale sale!! Macar sa apuc sa le pun in ordine pe toate, sa aprind o lumanare intr/o camera frumoasa!!
Te imbratisez cu mult-mult drag, iti doresc un Paste fericit, sanatate si multa bucurie in viata, tie si tuturor celor dragi!
O forma de protectie este considerata a fi prezenta sau apropierea icoanelor.
Cum crestinatatea intreaga sarbatoreste Invierea Domnului ne-ar bucura sa vedem la intrarea pe acest blog imaginea unei icoane, macar in aceasta sfanta perioada a Saptamanii Luminata si Sfintelor Sarbatori de Pasti.
Si florile sunt frumoase, dar inaltatoare de suflet ar fi imaginea unei icoane in aceasta perioada...
Lumina din Lumina...
Multumesc, as fi vrut sa pun de sambata si toata Saptamana Luminata, pentru ca eu il iubesc foarte mult pe Iisus. Tot ceea ce scriu incerc sa ofer cu orientare catre invataturile pe care le avem pe aceasta directie, chiar daca si eu sunt om ca toti oamenii, si ma cert cu oamenii, cu ciorile, cu usile blocului, ma revolt si ma zbat, si ma "bat" pe mine insami pentru multele nerozii prin care ii trădez pe toti moşii lumii noastre, pe marii Făuritori, pe marii Creatori ai nostri, ai tuturor...
...si ei ne iarta, si ne ridica intotdeauna fruntea din ţărâna drumurilor noastre spirituale...
Ma bucur ca asociati acest blog cu credinta in Domnul Nostru, al tututor oamenilor (lucru care nu se recunoaste, din nefericire). Vreau sa tin totusi o linie echilibrata, caci am prieteni care sunt protestanti, evrei, musulmani si vreau sa respect incredintarile oricui, tuturor!
Va veni o vreme in care voi posta sute de pagini privind MAREA SA LUCRARE, din care invataturile sale constituie doar o parte; o lucrare universală, dintr-un punct de vedere care sunt convinsa ca se cunoaste, dar se pastreaza inca multa tacere... Religia are si partea ei politica, dar dincolo de dogmă si politica, ramane ceea ce numim Iubire, Sacrificiu si Lumina!!!
Dar suntem la inceput de Lume Noua si avem timp pentru tot ceea ce nu s-a spus inca... si inca de mult mai multe...
PASTE FERICIT VA DORESC !!!
Multumesc cu smerenie...
Am primit cu emotie icoana...
Doamne-ajuta!
Doamne ,Cristiana,cate lucruri aflu citind ce scrii tu! Aproape ca imi vine sa intreb:cine esti tu cu adevarat,om sau inger? Si cat de profunde sunt toate,cata intelepciune si invataturi exista in scrierile tale! Mintea mea nu intelege(inca)multe dar sufletul meu stie ca a fost o vreme cand aceste invataturi nu-i erau straine.Poate de aceea revin mereu si iti citesc blogul .
Este meritul bunei mele prietene care ma ajuta intotdeauna cu sfaturi speciale, tot ea ne-a trimis imediat icoana, si suntem si noi doua emotionate acum!
Doamne ajuta tuturor!!
Elena, draga mea, tu sa citesti ce am scris mai sus... sunt un om ca toti oamenii, ai sa vezi cum se leaga cele stiute din vechime cu ceea ce eu scriu cu cuvinte moderne... De ex., spunem PORTI sau PORTALURI in loc de CELULE DE STABILIZARE VIBRATIONALA!!! Cand vom studia civilizatiile egipteana, babiloniana, etc., vei vedea cum toate acestea sunt pe toate zidurile... e drept NEvazute la vremea splendorii lor de tot poporul... dar cunoscute de catre cei care se aflau in spatele uriaselor porti ermetic inchise. Si a fost bine pe undeva ca lucrurile au stat asa, pentru ca aszfel nu au stiut si nu au folosit majoritatea oamenilor cunoasterile strvechi - pervertite la rau, la crima, la cruzime... Dumnezeu sa ierte pe toti cei ce au procedat asa, si sa ne lumineze mereu pe toti!!!
Mai vorbim noi!!!
Acum un an,in prima zi de Paste,am vizitat pentru a 2-a oara Corbii de Piatra.Prima data am avut sentimentul ca acolo este mult mai mult decat o simpla biserica rupestra.Am plecat cu multe intrebari,la care nu le-am aflat raspunsul,si mi-am dorit sa ma intorc.Locul are o energie rece ,patrunzatoare,te copleseste.In interiorul bisericii nu poti sta mai mult de 5-10 min.Mie mi se pare straniu de ce nu a functionat ca manastire,decat perioade fractionate de timp.Maicutele au fost mutate la alta manastire,nici calugarii nu au petrecut prea mult timp acolo,din cauza climei s-ar zice.Asezarea omeneasca din Corbi a prosperat in ciuda climei,deci trebuie sa fie o alta explicatie.Este vorba de o protectie a sitului de influienta umana,sau de protectia oamenilor cre nu rezista la vibratia locului?Pentru cine a functionat protectia?In celelate 2 asezaminte rupestre ,Schitul Cetatuia si Manastirea Namaiesti,cu care formeaza un triunghi sacru,fiinteza neintrerupt de un nr.foarte mare de ani,calugari si calugarite,care au facut fata aceleiasi clime ,ca la Corbi.E drept ca la Cetatuia am simtit o energie calda,puternica,diferita de cea de la Corbi.Sunt convinsa ca protectii au toate aceste 3 situri,pentru ca sunt locuri sacre,deci,ce se intampla Corbi?Si apoi de ce se numeste Corbi?Este vorba de corbul care face legatura cu lumea de dincolo?S-ar putea sa nu ma incadrez in subiectul dezbatut pe blog,dar am simtit nevoia sa intreb si ma dumiresc de ce nici slujbe nu se mai tin,decat foarte rar in acest lacas de cult.Gabriela.
In primul rand nu este nevoie neaparat sa ne incadram intr-un anume subiect... cu atat mai mult cand subiectul, de fapt, se incadreaza in expunerile de pe blog!!! Dar poate sa fie orice altceva, Gabriela. Nu degeaba am pus acolo fotografiile de la Corbii de Piatra si este foarte mult de comentat privind propria mea "aventura" acolo. Nu stiam ca nu se mai fac slujbe acolo, dar intr-un fel mie imi este explicabil. Iti spun doar cateva cuvinte acum, caci sunt foarte multe lucruri de explicat despre acest loc. Cred ca mai curand exista un fel de protectie din alt punct de vedere, pe care l-am cunoscut (intamplator??!! nu prea cred!!..) cand am vizitat si eu locul: situl este in vederea restauratorilor, care nu au vrut sa strice ceea ce este pe partea stanga - poate mosteniri UNICE cel putin in acest "colt" al pamanturilor noastre. Eu chiar discut cu multi oameni sa imi aduca si mie la cunostinta daca viziteaza ceva asemanator... dar deocamdata nimieni nu mi-a spus nimic... si nu pentru ca ar ascunde cineva - ceva..
Sunt marturii ale cunoasterii foarte avansate ale celor care au locuit si au studiat, si au slujit aici, de/a lungul veacurilor. Omul de ingrijire de acolo (nu era preot, calugar, poate dascal... in sensul celui care ajuta preotul..) era ingrozitor de frustrat din cauza "pacatoseniei" de acolo - pe celalat perete se pictase candva ceva religios-crestin, cine stie ce minunatii erau si acolo... Dacii erau numiti acolo barbari, pacatosi, necredinciosi, etc., pentru ca si pacatosii ceia de la restaurari nu se bagasera acolo ca sa dea jos "netrebniciile" acelea... in fine, sa nu mai zic ceva, inteleg - dar nu as spune eu asa ceva. Chiar i-am spus ca un bun crestin tolereaza... dar nu am facut decat sa aprind mai mult spiritele pe acolo.. Sunt convinsa ca parerile sunt impartite si la nivele mai inalte, nivele care cunosc bine toate realitatile pamantene si dimensionale de tangenta cu dimensiunea in care evoluam noi acum, aici.
Nu numai interiorul spune despre cunoasterile "vechilor" care au daltuit aici cele mai importante lucruri din activitatea lor interdimensionala. Afara, de jur imprejur, cele mai accentuate canale energetice matriceale sunt marcate prin "gurile" de patrundere in pietrele pe care le traverseaza. Cand vezi asta, iti spui ca oamenii de acolo au stiut bine pe ce lume traiau, iar oamenii care pot trece pe acolo si sunt cunoscatori vor sti si ca ei, personal, nu "bat campii" (nu-si imagineaza lucruri care nu sunt reale - sunt doar de alta vibratie, iar mintea noastra incepe sa perceapa si in planurile de alte vibratii, treptat) ; vor sti si ca cei de acolo au stiut candva, au fost oameni foarte luminati si Lumina Cunoasterii lor ne-o trimit si noua, prin negura vremurilor.
Capul care se vede acolo este asa numitul "Sfinx" al Corbilor. Da, Gabi, Corbii nu sunt degeaba numiti mesagerii taramurilor de "dincolo", caci ei sunt "ingerii" pasarilor: energetica lor taie planurile campului eteric-fizic de parca ar avea aripi din alte lumi si planurile intretaiate se succed intr-un anumit fel (totusi nu am studiat in mai mare amanunt, recunosc) de parca ar duce-aduce ceva de "dincolo". La fel ca si corpurile de care se folosesc, atunci cand se intrupeaza in dimensiunea noastra, in corpuri cu trup fizic, ca oameni - ingerii (spirite aflate pe acesta treapta de evolutie). Plexurile corpurilor lor (plexuri-malaxor) vehiculeaza extrem de rapid volume uriase de energii, de parca ar avea niste aripi uriase in jurul lor, se vede intr-adevar ceva extraordinar.
Dar sa revin la subiect. Locul este protejat in felul sau - vom discuta despre protectii de intrupat si protectii de loc. Sunt doua porti (celule de stabilizare vibrationala) situate cam in unghi de 100 grd fata de peretele cu sculpturi si una chiar in spatele bisericutei. In spate energetica este foarte puternica, cred ca din cauza asta ai simtit ceva strain. La Cetatuia, in spate, spre Cavalerul Trac, cand am urcat, am simtit ceva asemanator, si calugarul care ma observa foarte atent, mi-a spus sa nu ma scutur ca nu e nimic rau... ceva asemanator.. Mi-a tras un perdaf ca m-am scuturat... si avea dreptate... cu ce drept sa sperii eu oamenii??!!.. nici nu mi-am dat seama, dar oamenii sunt foarte perceptivi... Cand ai pretentii de spiritualitate trebuie sa-ti dai seama permanent ce e cu tine... Iar eu gresesc des, crezand ca trebuie sa ma port si eu ca oamenii, si nu ma simt pe urma prea bine... Mi se face rusine... si poate ca e bine, ca sa nu ajung cu nasul pe sus... Da, chiar e bine...
Cred ca schitul acesta a fost folosit tocmai pentru astfel de cunoasteri. BOR stie foarte bine multe lucruri naturale si multe facute din vechime. Nu-si asuma nimeni raspunderea sa schimbe cunoasterea lumii, doar oamenii, prin dezvoltarea uriasa a comunicarilor directe cu entitatile ajutatoare - de om si neam - ajung sa afla realitati uluitoare doar pentru ca ele nu au fost cunoscute pe scara larga pana acum.
Si eu vreau sa ma intorc acolo, chiar in vara asta, poate reusesc sa nu mai spun nici un cuvant si sa stau acolo mai mult. Cu cat ai mai multa iubire in suflet, cu atat rezisti mai mult oriune. Acum, omul acela ne/a dat afara, pentru ca ne-a interesat mai mult cele din partea stanga decat picturile crestinesti, asa cum si pe cei din echipa de restauratori i-a interesat si nu au vrut sa strice nimic acolo. Chiar ne-a spus ca nu intelege de ce. Dar nici nu a vrut sa stie, caci noi am vrut sa-i spunem. Acum stim sa tacem, sa ne uitam, sa simtim si gata. Oamenii nu sunt peste tot pregatiti.
La Cetatuia nu am avut nici o retinere, i-am zis calugarului de la lumanari sa se intoarca cu fata la mine, pt ca l-am visat cu o noapte in urma ca imi spunea ca are sa-mi spuna ceva... Omul a sarit ca ars in sus si a spus sa-l urmam. Nu a pus nici o intrebare. Mergea repezit spre spatele manastirii, sus, acolo unde este Cavalerul Trac. Dar mai sunt acolo si altele "Bineinteles ca mai sunt si altele!!" a prins dansul din zbor soapta mea... In stanga - cum stai cu fata la perete este un loc de ti se ridica parul in varful capului!! Acolo nici eu nu am suportat mai mult de 5 minute, m/a ametit. Raul il suporti cu iubire, ceea ce este foarte putenic inseamna ca trebuie sa te pregatesti ca sa suporti. M-am departat 1 2 metri si mi-am dat seama ca se schimba imediat energetica. Acolo da, se putea sta. Aveam de studiat ce este acolo, ce se poate suporta si cum se poate suporta ca pe o normalitate. Vom mai vorbi. Calugarul spunea ceva ca nu e tot timpul asa. Dar nu puteam sa il intrerup, avea un volum verbal de te speria, si venisem oricum ca sa il ascultam pe dansul, nu sa ma bag eu in vorba.
La Dragoslavele este un loc fantastic, mergi acolo in miezul verii, daca poti, stai pe banca din spate, acolo sunt niste puncte in care te simti ca in niste inele din acelea ca in Star Gate !!! Japonezul acela care ii ajuta producatori nu e degeaba pus acolo!! Stiu ei multe lucruri, le lasa sa apara asaaa... ca fictiune, dar nu prea e multa fictiune pe acolo...
Mai vorbim, oricum!!! Sunt muuulte-multe de spus!!
Nu stiu care este explicatia lumeasca a denumirii, Corbii de Piatra, dar cred ca se potriveste cu faptul ca acolo se pastreaza cunoasterea legaturilor cu portile interdimensionale. Acolo se afla, pe lateralele portilor (sa te uiti la fotografii, acolo unde arat si eu cu mana), ca niste aripioare (linii drepte trasate clar) pe laterale, semnificand faptul ca astfel de porti au legutura cu alte lumi. Nu toate portile au astfel de legaturi, unele sunt create cu astfel de legaturi, cele mai multe nu sunt asa. Nu am avut nici o viziune cu portile de acolo, poate se activeaza, in timp. Ele sunt activate din dimensiunea paralela tangenta cu a noastra, in restul timpului functioneaza ca o celula de stabilizare vibrationala obisnuita. Reprezentarea este ca o poarta pentru ca o parte este impamantata, si oamenii nu o vad usor, iar materia astrala din interior (oul astral propriu zis) este mai greu de perceput decat intaritura eterica exterioara. Mai repede se vede de fapt intaritura cu aspect de poarta. O sa scanez si o sa prezint in text, cand o sa vorbim de Corbii de Piatra, poate chiar acum, la Protectii... Vedem.
La Corbi m-au frapat 2 lucruri care nu-mi dau pace,si anume;stanca din curtea alaturata,care are forma unor aripi desfacute larg si altarul dublu din biserica,care are si el forma unor aripi.Aripile acelea simbolizeaza o pasare,probabil corbul.Am cautat in Dacia Preistorica sa gasesc o posibila explicatie ,dar,nu am gasit.Acum,citind raspunsul tau,am facut legatura intre aripile din piatra si aripile eterice ale corbilor.Aripile acelea si corbul m-au fascinat teribil.In alta ordine de idei,vreau locul din Dragoslavele,mai precis unde se afla.Ma duc des in zona,langa muntele Mateias am casa,familia si trei sferturi din copilarie,si desi cunosc bine imprejurimile,locul magic din Dragoslavele mi-e necunoscut.Eu nu am perceptii extrasenzoriale,dar simt emotii puternice si un ceva inexplicabil,cand ma aflu in locuri precum Corbii de Piatra.Iti multumesc din suflet pentru dialogul acesta si pentru explicatiile pe care le dai.Paste fericit!Gabriela.
Gabriela, simtirea aceasta deosebita eu am avut-o in spatele bisericii, unde se afla o bancuta, dar nu te asezi pe ea, stai in fata ei, cam la jumatatea ei sau daca nu mai este bancuta, te pui pe peretele bisericutei la jumatatea lui.. Insa de acolo, cum te uiti spre inainte, se face o pajiste cu meri si acolo, pe pajiste am simtit o liniste sufleteasca extraordinara,trupul imi era usor, parca plutea, parca nu mai aveam greutate... Chiar in pridvorul bisericii este iarasi un loc de plutire. Am o fotografie acolo, doar cand o privesc ma simt plutind!!!
Ceva asemanator am simtit la Boziorul Buzaului in livada de meri de peste apa, acolo unde soseaua se afla in punctul cel mai apropiat de apa, pe dreapta cum mergi de la Buzau) Nu-ti mai simti greutatea, nu mai simti nimic decat acea serenitate care apare dincolo de fericire si cred ca este cel mai stabil sentiment, fondul inaltator din care suporti orice in viata, chiar daca izbucnirile ne fac oameni deseori... Am simtit de asemenea ceva asemanator la manastirea Suzana, de Sanziene...
Dupa parerea mea, locurile nu dau simtamantul acesta pentru ca sunt biserici acolo, la Boziorul Buzaului nu este nici o biserica, ci bisericile au fost construite pe locuri simtite de constructorii lor, sa faca bine oamenilor care vin acolo, constienti de greutatile pe care oamenii le au de infruntat in viata.. Adevarate locuri de odihna.. Locurile sunt extrem de echilibrate energetic. Mai este un astfel de loc la Pestera Sihastrului de langa Pestera Ialomicioarei; chiar si in Pestera eu simt acest fel de echilibru intr-un loc acum aflat sub o scara si trebuie efort destul de mare sa intri sub scara. Acolo este un semn care nu se acopera de mazga - si numai eu il cunosc de 10 ani - este alb si luminos.. Si seamana cu exact acelasi semn (ca o rozeta, ca deschiderea unui plex energetic) pe care l-am vazut si pe o cladire aflata in spatele hotelului Intercontinental, in patrimoniul national, dar... daramata pe jumatate!! te ingrozesti.. in fine, sa nu ne pierdem echilibrul..
Sunt convinsa ca mai sunt astfel de locuri peste tot, eu nu am posibilitatea sa circul prea des, decat daca sunt invitata, daca merg cu altii care au masina. Sper sa mai circul si prin alte parti (Hm... padurea de mesteceni de langa cetatea Blidaru, daca ma mai gandesc mult nu mai fac nimic pe ziua de azi!!)
Multumesc si eu, pentru prilejul acestor reverii!! Scrie-mi daca vrei pe adresa de pe blog sa-ti trimit niste fotografii. Paste fericit tuturor!!
Credinta, lumina, speranta.Paste Fericit!
Trimiteți un comentariu