SĂ NE CUNOAŞTEM PLANETA... UNIVERSUL...

Matematica este relaţia dintre om şi univers, într-un fel în care puţini matematicieni îl cunosc, îl conştientizează în prezent. Nu intamplator cei mai valoroşi matematicieni ai antichităţii (şi nu numai) au fost filozofi de renume sau chiar lucrările lor cuprind, în arta cu care desfăşoară gândirea lor, infinitul pe care ei l-au înţeles profund: chiar dacă numai un sector al acestuia, din perspectiva lor de om. Un "petic" de infinit care le-a fost de fapt deschiderea proprie către înţelegeri din ce în ce mai profunde, pe măsura înaintării în propriile lor înţelegeri, în conlucrare cu alţi gânditori, asemenea lor.
Dar dacă discutăm despre matematică, şi nu despre matematicieni, este necesar să înţelegem că ceea ce a pus omul în ecuaţie până acum - şi a pus multe lucruri din această lume!! - este numai o mică parte din ceea ce poate fi cuantificabil din perspectiva omului de azi. Pus în ecuaţie pornind de la structurile materiale ale căror ritmuri planetare de respiraţie se armonizează între ele în planuri diferite - dar de aceeaşi natură, planul material fizic-solid a rămas singurul în perspectiva modernă de lucru; căci în străvechimi oamenii cunoşteau proporţionalităţi şi ritmuri aflate în relaţii nu numai la nivelele materiale unanim cunoscute, ci şi în planul nivelelor de vibraţie planetară mult mai ridicată: adică ceea ce azi numim planul câmpurilor fluidice, de vibraţii superioare structurilor materiale percepute cu strucuturile oculare. Şirul cunoaşterilor străvechi continuă cu planul relaţiilor spirituale ale evoluţiilor grupurilor planetare cu care fiecare om - făcând parte şi el dintr-un astfel de grup - venea în contact.
Primele raporturi ale relaţiilor între comportamentele umane şi modurile lor de desfăşurare, în condiţiile variaţiei ritmurilor vibraţionale planetare, au fost evidenţiate în străvechimi de entităţile astrale ajutătoare ale atlanţilor. Astfel de dispuneri au făcut parte din cadrul primelor programe atlante de pregătire a oamenilor pentru perioada epocii intuitive, de joasă vibraţie planetară, pentru care ei se pregăteau intens, cu mult timp înainte de ultima glaciaţiune. Aveau foarte clar conştiinţa trecerii creaţiei materiale din planul de execuţie mentală - în planul execuţiei manual-tehnologice, iar raportul de armonii om-planetă-stea-galaxie a fost intens studiat şi profund conştientizat ca atare de majoritatea oamenilor - fie ei atlanţi sau lemurieni. În paranteză fie spus acum, a spune că lemurienii nu s-au preocupat de partea mentală este un lucru, o exprimare insuficient înţeleasă de către cei care au preluat comunicări fără să aprofundeze personal fenomenologia pusă în discuţie: lemurienii (şi numai o parte a populaţiilor lemuriene, de altfel) nu au putut aprofunda astfel anumite scheme, raporturi de gândire datorită faptului că nu au evoluat în perioada post-glaciară, în corp fizic solid, retrăgându-se, prin specificul normal al evoluţiilor lor, în evoluţii prin intermediul corpului astral. Din rândurile lor, ajutătorii grupurilor lor, susţinătorii lor în planul evoluţiilor ulterioare, au activat însă alături de atlanţi, ajutându-i astfel să accepte cu încredere toate programele de pregătire (pe care le-am numit "programe atlante"), la originea cărora chiar ajutătorii lemurienilor lucraseră din plin, ajutându-i pe atlanţi să se orienteze în lucrările lor după specificul de evoluţie al lemurienilor. Vom vedea, în studiile viitoare, ce gândiri profund spirituale au stat la baza unor asemenea orientări.
În acest fel, până la schimbarea vremurilor, toate populaţiile Pământului au luat în seamă rădăcinile acestei ştiinţe care azi se numeşte matematică.
Matematica cuprinde, şi deschide astfel, nivele puternice de pătrundere în totalitatea moştenirilor spirituale ale omenirii; căci fără moştenirea spirituală, de o bogăţie pe care o conştientizăm prea puţin acum, abstractizarea pe care o presupune ea nu ar avea nici o bază, temelie de desfăşurare. Fiecare formă de cunoaştere se înmagazinează în raporturi de înţelegere comparativ cu alte elemente memorate anterior, iar revenirea din memoriile spirituale are loc simultan în puncte de raportare (de orientare) specifice nivelelor vibraţionale locale, din mediul de întrupare. În acest fel, datorită faptului că astfel de nivele vibraţionale se află şi ele în raporturi locale specifice unele faţă de altele, indiferent dacă vibraţia planetară se află în diminuare sau în creştere, impulsurile de vibraţie accesează elemente memorate aflate în cele mai apropiate raporturi de fiinţare şi funcţionare. Toate apar aproape simultan, ca şi cum ar fi prezente deodată în memoriile active ale spiritului care se manifestă în structurile stelar-planetare: în sistemele de memorare ale corpurilor proprii. Nu se poate discuta pe larg decât considetând astfel omul - parte integrantă a unor ample structuri universice, chiar dacă el se manifestă individual. Fiecare formă de impuls planetar, indiferent pe ce cale ajunge să influenţeze sistemele corporale umane, intră în relaţii particulare cu alte seturi de impulsuri care au acţiune mult mai mare sau mult mai mică, şi de aceea nu s-au putut manifesta concret, perceptibil, asupra simţurilor conştientizate. Tot ceea ce numim "subconştient" formează astfel de seturi de influenţe, sub incidenţa seturilor de impulsuri, aflate în relaţii de manifestare cu cele conştientizate de noi, dar având puteri mai mari sau mai mici decât cele optime formării percepţiilor conştientizate de noi.
Toate asemenea relaţii pot fi cuantificabile, căci numai asemenaea relaţii de directă legătură pot face viabil orice sistem de referinţă dintr-un cadru planetar. Nici o mişcare a structurilor planetare nu ar fi posibilă, dacă nu ar avea un raport direct, o cauzalitate directă care determină mişcarea, ieşind sau intrând în elemente, fenomene, desfăşurări ca înlănţuiri logice, secvenţe după secvenţe, într-o derulare permanentă.
Fiecare secvenţă (fenomen, eveniment, fiinţă) are puncte de subsecvenţialitate care se derulează şi simultan, nu numai secvenţial (secvenţă după secvenţă). Omul nu poate percepe întotdeauna simultaneitatea secvenţelor sau subsecvenţelor; dar studiind fenomenele şi înţelegând logica desfăşurărilor raporturilor dintre funcţionările lor, poate intra pe nivele cunoscute de el, poate determina secvenţialitatea derulării şi poate extrage "formula" după care au loc alte fenomene, nepercepute prin simţuri, sau care pot scăpa atenţiei cercetătorului din cauza rapidităţii derulărilor lor.
În acest fel, toate ştiinţele care se folosesc de matematică pot să determine cu precizie secvenţe neconştientizate pe cale senzorială; prin măsurători care folosesc alte secvenţe şi alte raporturi de existenţă - dar toate fiind părţi ale aceluiaşi mare întreg planetar, se pot determina secvenţele "socotite" anterior: vedeţi istoria tabelului lui Mendeleev, de exemplu.
Studiind şi detaliind cele cu care omul se confruntă permanent în calea sa, majoritatea celor create de el sau ajutate de el să se desfăşoare în mod optim (în natură, în relaţiile inter-umane) sunt derulate având la bază calcule ale unor asemenea secvenţialităţi sau simultaneităţi.
Numai în regiuni ale universului în care desfăşurările au loc foarte lent - căci încărcătura de impulsuri foarte diferite unele de altele este mare, indiferent dacă ea este sau nu conştientizată - spiritele pot să deruleze asemenea învăţături, intrând lent (încet) pe nivelele desfăşurărilor naturale. Orice derulare are un caracter natural, chiar dacă se petrec în câmpul unor aparate, instalaţii create artificial (cum spunem noi). Observând funcţionările globale, înţelegem raporturile de funcţionare ale părţilor componente; înţelegând raporturile de cauzalitate între elementele interne şi cele externe (sau interne care se externalizează parţial sau total, în procese uşor de înţeles prin folosirea în viaţa curentă: facem foc în sobă, fumul se elimină pe coş, căldura ne este nouă de folos, scoatem cenuşa şi facem curăţenie) se poate extinde orice înţelegere de la planuri mărunte, la planuri superioare: adică din ce în ce mai cuprinzătoare, cu frecvenţe ale derulărilor funcţionărilor interioare şi exterioare din ce în ce mai rapide şi vehiculând fluxuri energo-materiale din ce în ce mai bogate. Astfel, omul epocii contemporane ajunge să înţeleagă rostul acestei epoci de vibraţie foarte joasă (pe care o finalizăm în prezent) - în contextul amplu al ciclului său de experienţe prezente pe Pământ. Înţelege treptat - dar repede - felul în care s-au desfăşurat formele de creaţie şi comunicare mentală din etapele anterioare, din vremuri în care vibraţia planetară (şi stelară, şi galactică) era mult mai mare - şi totuşi mult mai mică decât în zone ale universului, în care vibraţia medie planetară (stelară, galactică) este uriaşă, comparativ cu cea de pe Pământ. Comparând asemenea derulări, se înţeleg rădăcinile derulării secvenţelor creaţioniste străvechi (le vom descrie şi aici, foarte curând, în amănunt), curprinzând astfel de simultaneităţi sau/şi secvenţialităţi discutate mai sus, unele chiar parţial suprapuse, în care frecvenţa de vibraţie a corpului mental (care lucrează aşa cum azi lucrăm cu mâinile noastre) ajută derulări de procese creative. Dar din cauza rapidităţii derulării fenomenelor cu care spiritele doar s-au obişnuit, înţelegerile, cauzalităţile şi inter-condiţionările lor rămân mult în urma derulării aplicaţiilor de creaţie. Adică, într-un fel în care folosim azi diferite utilaje casnice, fără să intrăm în detaliile cunoaşterilor structurilor utilajelor şi funcţionării lor, cu particularităţile lor de conexiune cu exteriorul (curent electric, fluxuri lichide, etc.)
Extrapolările pe care corpurile noastre le permit - nu numai în planul corpului solid, prin structurile ţesuturilor cerebral şi spinal, ci şi la nivelul celorlalte corpuri fluidice, despre care am discutat în linii mari, conduc la înţelegerea unor derulări în condiţii de frecvenţă a vibraţiei planetare mult mai mare, care atrage după sine un volum uriaş de funcţionări cu viteze mult mai mari decât cele pe care le putem crea şi înţelege pe Pământ. Deja la asemenea frecvenţe uriaşe - şi totuşi mici comparativ cu cele din alte dimensiuni paralele (simultane şi secvenţiale) sau alte universuri - nu mai este cazul unor calcule lente matematice; dar spiritul, cu bogăţia sa de înţelegeri, le derulează cu viteze fantastice (unde comparaţia dintre mintea omului şi viteza supercomputerelor de azi devine valabilă, şi chiar depăşită..), la nivele de frecvenţe uriaşe, cu care spiritul poate fiinţa şi se poate manifesta, eliberat de greutăţile pe care le cunoaştem azi.

Revenirea pe meleagurile universice de mai joasă frecvenţă se va face însă permanent (deşi la perioade mari de timp) pentru a oferi altor spirite, nou intrate în evoluţie, ajutor pentru astfel de înţelegeri. Odată cu oferirea de ajutor, creşte experienţa răbdării de a oferi acest ajutor, dar şi a preluării de învăţătură privind relaţiile care se stabilesc, pornind de la premize mereu noi, între membrii societăţilor. Mereu au loc mai multe şi mai profunde înţelegeri, "amănunte" nesesizate anterior, care formează nu numai un volum de cunoaştere şi aplicaţii, dar - mai cu seamă în etape intuitiv-manuale - conduc la creşterea calităţii execuţiilor în aplicaţiile (creaţiile) personale. Este o experienţă care, de asemenea, trebuie să fie privită în planul învăţăturilor oferite întregii societăţi în mijlocul căreia se află asemenea ajutători. Cei ajutaţi de azi vor ajunge şi ei ajutători într-un viitor apropiat, iar rezultatele colaborării dintre ajutători conduc la ridicarea nivelului de calitate a traiului în orice societate: pământeană sau de pe orice alte meleaguri universice.