INTUIŢIILE SI ÎNTRERUPEREA DE RITM

Mergem în concediu. Nu mai contează unde, important este că mergem. Sau are importanţă: căutăm un loc în care nu am mai mers. Sau în care am mai mers, căci ştim că ne-am simţit bine.
Ne-am obişnuit atât de mult cu viaţa noastră, încât nici nu ne mai vine să credem ceea ce aflăm – la un moment dat al existenţei noastre: că trăim cu nou şi vechi în acelaşi timp, că intuiţiile fac cea mai mare parte a vieţii şi experienţei noastre.
Aflăm despre minuni ale cunoşterilor umane, admirăm pe cei care le-au pus în circulaţie, am vrea să fim şi noi la fel – fără să ştim că avem acelaşi fel de intuiţii, cunoaşteri subconştiente, în virtutea cărora trăim, vorbim, lucrăm, socializăm. Sau mergem să ne „spună” cineva destinul, un „cineva” care poate să profite (inconştient sau nu) de neştiinţa propriilor noastre desfăşurări de intuiţii, şi ni se spun lucruri pe care le cunoaştem deja: că suntem pe drumul cel bun, că dacă în tinereţe am avut necuviinţe şi fapte dezordonate, viaţa ne-a ajutat să intrăm de făgaşuri de îndreptare: prin propriile intuiţii.
Este drept şi că nu cunoaştem multe lucruri: nu ne merge „bine” (poate mai curând „plăcut”) şi credem că acest „neplăcut”, „rău” este lipsa noastră de „noroc” sau lipsa noastră de intuiţie. De fapt, derularea vieţii ne rupe de un anume ritm: al unor fapte rele, nesociabile – la fel ca şi de fapte excesiv de bune. Viaţa, intuiţiile noastre, ne conduc de fapt pe calea echilibrului, iar subconştientul nostru ne conduce exact acolo unde aveam nevoie. Alegem o cale a echilibrelor, a ruperii de ritmuri anterioare sau a consolidărilor, a apropierii sau depărtării de oameni, de locuri, de cunoaşteri... Pentru pauze sau odihniri, din necunoscute şi varii motive: toate făcând parte din evoluţiile noastre spirituale.
Nu ştim clar, dar ştim că aşa facem, după cum simţim... Poate că nu credem că şi alţii fac la fel, rănindu-ne – poate că nu intenţionat, ci pentru că aşa au ei obişnuinţa să procedeze, aşa sunt ei... Ne întovărăşim după cum ne urmăm destinul, după cum ne simţim necesitatea de a ne purta cu partenerii de drum, după cum simt şi ei, după cum ne înţelegem vieţile, necesităţile...
Învăţăturile contemporane ne vorbesc de multe ori despre întreruperile (ruperile) de ritm: căci obişnuim să trăim într-un anume ritm care ne formează rutinări, ale căror desfăşurări le ducem în virtutea inerţiilor. Intuiţia ne semnalează din timp – lent şi slab perceptibil la început, dar din ce în ce mai pronunţat ulterior, căci omul este un creator conştient ce are nevoie întotdeauna de schimbări, pentru a fi permanent în activitate: mai cu seamă de creaţie – indiferent dacă este vorba despre creaţie materială sau despre gândire.
Omul a luptat mult pentru obţinerea unor drepturi pe care nu şi le-a înţeles în rădăcinile lor profunde. Dar a luptat intuitiv: le-a găsit explicaţii mai simple şi a luptat pentru ele. Deschiderile pe care şi le-a creat către mereu noi înţelegeri, indiferent pe ce cale au venit, au condus, şi vor conduce treptat la generalizarea luptei pentru orice fel de drepturi morale pe care lumea simte nevoia să le aibă. Un exemplu concludent îl putem găsi – şi mă sprijin aici chiar pe un comentariu al lui Adrian
(https://www.blogger.com/comment.g?blogID=2209419348485102612&postID=4629103659054450242 )
în modificările de ritm şi de energetică personală în timpul vacanţelor / concediilor. Ele sunt, într-adevăr, un complex cauzal cu rădăcini, dezvoltări şi efecte speciale. Un astfel de moment (vacanţa, concediul) schimbă mult din felul implicărilor în activitatea noastră curentă, deşi nu conştientizăm decât partea de odihnă prin somn, prin distracţii, prin vizitarea unor locuri din care aflăm multe lucruri legate de istoria planetei sau a omenirii, prin întâlniri cu persoane plăcute, etc. Intuiţiile joacă un rol extrem de important în alegerea locurilor de plecare în vacanţă: intuim că avem nevoie de o schimbare, de o întrerupere de ritm curent, intuim că avem nevoie să parcurgem trasee noi – atunci când ceva, o cunoaştere – s-a umplut în perioadele anterioare şi nu mai simţim nevoia să mai mergem în acelaşi loc; dimpotrivă, intuim că avem nevoie să frecventăm în continuare aceleaşi locuri, simţind că suntem atraşi în continuare de ele. Toate sunt necesare, chiar dacă unii oameni par a fi foarte superficiali: în loc să fie foarte atenţi la cele vizitate, par atraşi mai curând să se fotografieze, să discute despre orice altceva decât să se intereseze profund de amănunte locale, aşa cum procedează alţii. Se judecă însă unii pe alţii, căci încă nu ştiu să se accepte exact aşa cum sunt: unii au nevoie să aprofundeze, alţii au nevoie doar să treacă prin asemenea locuri, să facă cunoştinţă doar cu ele: fiind la începutul unor trepte proprii de evoluţie spirituală, o avalanşă informaţională nu ar face decât să-i obosească, în loc să pregătească terenul propriu pentru o şezare treptată, în forme conturate treptat – proces prin care au trecut cei care acum au nevoie să aprofundeze. Se poate observa foarte bine într-un grup de turişti asemenea grupări de tot felul, unde turiştii se ajută fără să ştie, creindu-şi mai mult sau mai puţin conştient premizele propriilor lor aprofundări: cei care respectă atenţia celor care se interesează de mult mai multe lucruri se pregătesc astfel de propria etapă viitoare (care se poate petrece sau nu în această viaţă); cei care aprofundează trebuie să-i privească pe ceilalţi cu toleranţă, găsind căi de desfăşurare proprie a cercetărilor pe care şi le doresc.
Este necesar – de aceea – să ştim, în calitate de turişti, cum să ne respectăm şi să ne tolerăm reciproc, simţindu-ne modul în care suntem sau nu atraşi de cele din jurul nostru.
De asemenea, este necesar să mai ştim un lucru deosebit de important: chiar dacă plecâm la relaxare (nu?!) să nu uităm un lucru: orice rupere de ritm presupune un efort deosebit din partea organismului, chiar daca avem condiţii bune de trai, de companie, de distracţie. O mare parte din simţurile noastre sunt copleşite de schimbare, de aceea căutăm intuitiv ceea ce se poate compensa în astfel de caz: sufletul caută frumuseţea, trupul reclamă o hrană plăcută. Oferiţi-vă de la bun început ceea ce vă cere sufletul şi trupul – având în vedere însă păstrarea unui echilibru pentru a nu adânci greutatea de acomodare a trupului şi a spiritului deopotrivă. Acordaţi-vă toate acomodările pe care le necesitaţi, dar mai ales nu plecaţi în prima zi de vacanţă chiar într-o călătorie obositoare. Chiar intuiţiile vă pot spune ceea ce serviciul vă cere fără să ţină cont de necesităţile voastre: încercaţi să diminuaţi mult activitatea în ultima zi, dacă chiar trebuie să plecaţi chiar în prima zi de vacanţă în călătorie. Este spre binele tuturora!!!
Urmaţi-vă întotdeauna intuiţiile, căci ele vă pot îndruma mai bine şi mai mult decât orice şi oricine!!!