ÎNCĂ PUŢINĂ DISCUŢIE ASUPRA TIMPULUI

Nu sunt savant să fac abordări ample şi matematice asupra timpului, dar sunt anumite date de la care mi se pare că putem să pornim în abordări ulterioare, pe măsură ce înţelegem fenomenele lumii care ne înconjoară. De asemenea, sunt multe discuţii pe care nu le putem aborda total într-un articol - poate nici sintetic într-o viaţa întreagă… Dar putem aborda trepte de gândire asupra subiectului care rămâne deschis şi putem înţelege părţi ale unor fenomene, rămânând deschişi la completările ulterioare.
Problema timpului este discutată tot mai frecvent. Am promis şi eu că o mai abordez din când în când, atunci când eu însămi strâng înţelegeri, idei, aspecte pe care le-am abordat trecător, anterior.
Este o mare diferenţă între a monitoriza timpul şi a percepe timpul ca atare; se poate discuta despre percepţia personală a timpului (a fiecărui individ în parte) şi timpul ca variabilă sau constantă a Universului Fizic în care trăim. Depinde din care unghi de vedere abordăm problema. În timp ce noi trăim aici, acum, se desfăşoară în paralel dimensiuni (sau realităţi) distincte, unele defazate în spaţiu şi în timp, altele fiind în fază cu dimensiunea noastră (desfăşurând realitatea în mod identic din acest punct de vedere) - dar fiind alcătuite din elemente energo-materiale de vibraţii diferite. Asemenea condiţii de desfăşurare a lumilor îşi pun în mod cert amprenta asupra derulărilor temporale locale, chiar şi asupra unui cercetător dinafara lor - indiferent dacă el îşi dă seama sau nu acest aspect.
Coexistăm însă cu toţii în planul general al unei Creaţii uriaşe din care azi înţelegem doar o mică parte - dar avem la dispoziţie puterea mentală prin care înţelegem, detaliat sau sintetic, organizări desfăşurate în acelaşi timp cu viaţa noastră, având impact asupra noastră, fără de care nu am fi aici, acum. Că vrem sau nu, că putem sau nu să recunoaştem sau numai să acceptăm acest lucru, nu împiedicăm cu nimic să se desfăşoare totul constant, ritmic, venind din eternitate şi mergând în eternitate.
Se va discuta despre timp în fel şi chip. Circulă de 2 - 3 ani informaţii privind modificările vibraţionale ale planetei noastre, ale sistemului nostru stelar şi ale galaxiei din care facem parte. Şi mai circulă informaţii privind felul în care timpul, ca o variabilă universală sau numai locală, s-ar reduce simţitor, arătându-se prezumtive rezultate, ale unor prezumtive calcule, conform cărora ne-am îndrepta către timpul cu valoarea "zero", undeva în jurul datei mult discutatei de 21 decembrie 2012.
În timp ce cineva îmi prezenta, acum 2 ani (opa! s-au făcut deja 3 !!) această teorie, spunând că asta poate observa oricine: nu mai are nimeni timp, timpul se sfârşeşte, nu mai avem la dispoziţie decât 16 ore "pe zi" (de 3 ani tot 16 ore) în loc de 24 de ore. La drept vorbind, mă gândeam şi eu că sunt într-adevăr momente în care nu am timp... să le fac pe toate câte ar trebui să le fac dacă aş asculta de toţi cei din jurul meu: dacă aş lucra la serviciu 9 - 10 ore ca şi înainte (noroc cu PC ul, care scurtează formidabil timpul de lucru, binecuvântat fie cel care l-a inventat!!), să mă plimb, să citesc, să conversez cu cei peste 100 oameni din agenda mobilului, să mă uit la filme vechi şi noi, să fac tot ceea ce alţii din jurul meu mi-ar pune în cârcă pentru că ei nu vor să se uite decât la TV sau prin infinitatea internetului... să facă şi ei (nu??!!) orice altceva decât ce le este dat să facă pentru omul zilei de azi.
Dar pentru că astfel dăm cu toţii în bâlbâială (aş mai număra primăriile, cumpărăturile, îngheţarea timp de o oră aşteptând RATB ul..) ... na! timpul implozează...
Îi demonstram prietenului care rămăsese cu gura căscată că de cele mai multe ori pentru mine timpul parcă se lăţea, se lungea... nu are cum să se lungească în fond... dar mai şti??!! de parcă intram într-o buclă temporală din acelea de care se vorbeşte în SF-uri… Dar dacă intru în panică, am observat că "trag" timpul după mine: simt o presiune cumplită în creier, parcă nimic nu mai "merge", nici să vorbesc nu mai pot, înghit cuvintele, înghit şi respiraţia. Ceva merge "pe sărite", ca atunci când privesc la TV pe computer în timp ce rulează mai multe programe deodată.
Şi, continuam eu, când sunt liniştită, când - înainte de o lucrare, la serviciu sau oriunde în altă parte, respir adânc cu ochii închişi, mă opresc câteva clipe să simt cum liniştea îmi invadează tot trupul, şi gândul, şi orice fel de simţire… pornesc să fac ceea ce am de făcut fără să mă gândesc că nu am timp, că nu am condiţii… Condiţiile sunt cele ce sunt şi gata. Nu mă las auto-condiţionată şi, dacă pot, nu las nici pe alţii s-o facă. Este foarte drept că nu se poate aşa ceva tot timpul, dar aceasta este altă poveste.
Şi timpul parcă se dilată, şi fac într-o zi de mă mir şi eu ce, şi cât am putut face… Dar în clipa în care pierd armonia cu aerul liniştit din jurul meu, acel timp zboară, parcă stimulat de alţii şi altele din jurul meu. Dacă mă necăjesc că nu am ce-mi trebuie, că nu am condiţii, următoarele 10 minute nu ştiu ce au fost, cum au fost, de parcă le-am dat altcuiva, din viaţa mea. Şi când îmi reintru în linişte, totul devine calm şi liniştit, toate se aştern tăcut în faţa mea, de parcă s-ar face toate… aşa cum bine spunea o prietenă: de la sine…
De parcă timpul ar fi frânghie care se scurtează şi se îngroaşă, sau se lungeşte şi se subţiază, până ce dispare cu totul. Căci în acea "buclă" timpul nu se mai simte, dar se poate percepe doar prin efectele actiunilor desfăşurate în acea perioadă de timp: pentru mine - paginile scrise în linişte, în teanc de 20-30 de parcă s-ar fi scris singure, cu scris egal şi regulat. Când ridic ochii, nu a trecut decât o oră.
Acela este timpul meu real.
Când suntem mai mulţi "pe un timp", timpurile se încalecă, îşi trag seva unul de la altul, se îngemănează şi se bat - după cum sufletele noastre sunt şi ele, la fel.
Prspectiva din care privim timpul este alta, diferită de la om la om, de la o vieţuitoare la alta. Am citit undeva cum că unei muşte i se pare viaţa ei tot atât de lungă pecum ni se pare nouă - viaţa noastră. Trăim astfel o sincronizare cu un timp planetar, nu numai în funcţie de AND-ul nostru celular, ci de toate structurile asemănătoare acestuia din celelalte corpuri fluidice pe care le avem: orice vieţuitoare planetară, aflaţi cu toţii în acelaşi câmp universal. Fiecare celulă a sistemelor noastre corporale se armonizează perfect cu Pământul (cu pământurile planetei, cu apele, cu aerul), cu întreg "colţul" nostru de cer în care ne zbenguim !! Avem puterea pe care Creaţia - cerurilor şi a noastră, a tuturor - ne-o oferă pentru a ne înţelege, pentru a ne accepta într-o lume uluitor de variată: ne ajută să-i cunoaştem tainele, din ce în ce mai profunde pe măsura înţelegerilor noastre, cu puteri şi ele din ce în ce mai mari, parcă tot pe zi ce trece…
Suntem într-adevăr pe o coardă, fiecare dintre noi. Îi spunem, popular: drum sau destin, dar suntem o buclă de viaţă călătoare pe un string: supus celor care au creat stringul, cu dragoste şi înţelepciune, o lume a stringurilor în care ne integrăm astfel perfect, în orice moment. Lumea buclelor călătoare este mai frumoasă sau mai puţin frumoasă, după cum este sunetul nostru interior, şi lumina noastră interioară. Dacă sunt frumoase, voioase, deschise, contribuie mereu la construcţia altelor noi - prin vibraţia lor înaltă, sau dacă nu - la distrugerea celor mai plăpânde, prin vibraţia lor scăzută.
Timpul nu rămâne însă o necunoscută, mai presus de cele care ne formează viaţa, atât şi cum ne este dat nouă.
Mai sunt destul de multe lucruri interesante de abordat. De exemplu, percepţia timpului în societăţile străvechi - lemuriene şi atlante: un timp nemonitorizat, dar perceput cerebral şi cu senzorii corpurilor fluidice ca fiind segmente de destin, de lucrare personală, integrată în lucrarea societară locală: toate fiind bine cunoscute şi urmărite: personal şi în grup spiritual, în armonie perfectă cu derulările planetare, stelare şi local galactice (din "braţul" local al galaxiei, loc unde se află Pământul). Nici măcar cercetătorul retrocognoscibil (adică: cel care cercetează trecutul planetei şi totdată al societăţii umane) nu îşi poate da seama cu precizie în ce segment de timp se află, decât după totalitatea încadrărilor într-un timp dinainte stabilit. De exemplu: înainte de ultima glaciaţiune, sau între intrarea spiritelor umane la întrupări pământene şi contemporan, sau între diferite momente de integrare a unor grupuri spirituale venite pe Pământ, din diverse zone ale universului, etc.
Ne îndreptăm către distribuţii societare care se vor apropia foarte mult de cele ale societăţilor trecute, dar pe o spirală deschisă de puterea spirituală pe care am cucerit-o toţi oamenii, de-a lungul ultimelor milenii. Un viitor nesupus tehnologiilor, ci percepţiilor naturale, de acelaşi fel ca şi cele expuse mai sus. De aceea este necesar să avem habar de astfel de lucruri, să le înţelegem măcar în linii mari, căci altfel efortul de a ne încadra ulterior în cunoaşteri va fi mult mai mare.
***
Vă recomand să citiţi cartea "O mai scurtă istorie a timpului" - Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow Ed. Humanitas, precum şi recent apăruta carte "Mileniul pierdut" - Florin Diacu Ed. Dacica