SCHIMBĂRILE VREMURILOR (1)

ÎNCREDINŢĂRILE NOASTRE...

Societatea omenească a fost permanent într-o schimbare pe care fiecare om în parte a simţit-o, dar numai în limitele vieţii sale curente. Trăirile sale şi consecinţele în planul adaptărilor au dat naştere la modificări pe care omul le-a înţeles treptat, dar pe care le-a luat în considerare separat, fără să fie îndrumat să le ia ca pe schimbări trăite de spiritul mereu călător prin vremuri. Fiecare om a crezut – şi crede azi – că îşi trăieşte o viaţă la care a ajuns datorită luptei generaţiilor anterioare, din care el nu a făcut parte, la care nu a participat efectiv: cu gândul, cu faptele sale, cu munca şi cu lupta sa în fiecare dintre vremurile pe care le cunoaşte.
Atât cât, şi cum le cunoaşte.
Neînţelegerea acestui fenomen – pe care în mod curent îl numim reîncarnare – este de fapt generat de teama multor segmente ale populaţiilor umane cu privire la răspunderea pe care ar trebui să şi-o asume, acceptând că a contribuit la crearea trecutului. De aceea nu poate participa activ la crearea timpurilor, la schimbarea lor, fără conştiinţa că a făcut-o, că o face efectiv acum şi că o va face în orice moment al viitorului. Atunci când fiecare om care crede în reîncarnare va gândi şi va simţi efectiv că a trăit fiecare dintre momentele istoriei pe care o cunoaşte + multe altele pe care încă nu le cunoaşte (dar este deschis pentru a primi în continuare noi cunoaşteri), fiecare va simţi cum timpurile se crează şi prin el, şi prin fiecare spirit care se întrupează astfel. Va constata că are o responsabilitate concretă, dar pe care nu trebuie să şi-o asume pe toată acum, tot ceea ce s-a petrecut în trecutul de care crede acum că nu a fost conştient. Căci fiecare om şi-a asumat responsabilitatea deja, atunci când a trăit. Dacă va gândi că doar acum poate să şi-o asume, trebuie să-şi asume toată responsabilitatea celor din trecut, nu va putea face faţă panicii de necunoscut şi durerii de a fi greşit – dacă societatea de acum pare a nu funcţiona corect.
De fapt, ea chiar funcţionează corect, pentru oameni - spirite care vin la întrupare să înveţe din cele care se derulează permanent, cu legături multiple între indivizi sau grupuri, între ei şi mediul planetar înconjurător, şi tot ceea ce se desfăşoară în universul de care azi suntem conştienţi. Dar pentru ca este prea dureros că lucrurile se petrec astfel, suntem tentaţi să credem că nimic nu merge corect pe Pământ. Suntem tentaţi să credem că venirea noastră ar trebui să se desfăşoare cu totul în alt mod şi, dacă lucrurile nu se petrec aşa, există un păcat, o vină, un Dumnezeu supărat pe oameni, o pedeapsă pentru nesupunere.
Când oamenii vor înţelege că lucrurile nu sunt aşa cum par, lumea nu se va schimba imediat. Omul însă îşi va schimba modul de a privi lumea şi de a nu se mai implica în lupta celor care încă nu şi-au terminat înţelegerile.

SUBLIMAREA ÎNŢELEGERILOR
Dar înţelegerile se sublimează. Cei care înţeleg azi multe lucruri cred din tot sufletul lor că le-au înţeles pe toate: pentru că ele se aranjează frumos în mintea lor. Pentru că toate sunt logice. Dar societatea umană nu s-a desfăşurat în trecut după logica noastră de acum, şi nu se va desfăşura în viitor după logica pe care o avem azi. Lucrurile sunt mult mai complexe şi nimic nu pare să conducă deocamdată la înţelegerea faptului că putem căuta rădăcinile celor care se petrec azi – în cele care s-au petrecut în trecuturile omenirii (lemuriene şi atlante): ştim de ele, dar ele nu s-au desfăşurat după logica noastră de acum, ci după subtilităţi pe care abia de acum încolo se pare că avem puterea să le înţelegem ca atare. Viziunile curente văd rădăcinile, cercetătorii care le au – le înţeleg, dar nu înţeleg şi desfăşurarea evenimentelor conform particularităţilor acelor vremuri – nu celor de azi. Oamenii aveau alte trăiri, alte emoţii, alte mentalizări, alt fel de a percepe realitatea. După logica pe care o avem azi – pe care o păstrăm mereu de-a lungul vieţii – ne coordonăm în viaţa de zi cu zi, credem că nu mai trebuie să ne punem întrebări, din moment ce am înţeles complexitatea în acest moment. Transpunem totul după logica care dă roade acum, în acest moment. Vedem efectele şi nu înţelegem desfăşurarea faptelor. Vedem evenimentele, şi credem că ştim la ce vor conduce ele – dar dacă nu ştim rădăcinile, desfăşurarea lor în alte vremuri, în care ele erau estompate de creaţii şi emoţii de alt fel decât cele pe care azi le considerăm normale – nu ajungem să înţelegem cum acţionează fondul evenimental asupra viitorului. Şi nici nu vedem cum acest fond de azi acţionează asupra fondului nostru emoţional de mâine. Pentru că şi acela va fi cu totul altul decât ceea ce trăim azi, chiar dacă azi percepem, şi înţelegem o parte din rădăcinile celor care vor fi mâine. Putem înţelege astfel măcar şi o parte din aceste sublimări, fără ca aceste înţelegeri să ne determine să lăsăm munca şi lupta noastră de azi la o parte.
Ceea ce nu acceptăm azi ne va conduce mâine să înţelegem că cele în care vom trăi vor exista chiar dacă nu le acceptăm azi. De la potop încoace, puţini oameni au acceptat ceea ce au trăit. Cu toate acestea lumea a evoluat mult, chiar dacă nu a luptat decât aparent pentru un „bine” pe care nu l-a avut în înţelegere în timpul vieţii şi al luptei lor. Fiecare om a luptat împotriva unui anumit tip de pericol de înlăturat, împotriva unui anumit tip de insuportabilitate de înlăturat, dar şi pericolele, şi insuportabilităţile au rămas, în timp ce societatea a evoluat pe cu totul alte căi.
Lumea nu a luptat pentru televizoare sau pentru computere, dar a ajuns la ele... Ţăranul din secolul XIX nu a luptat pentru a ajunge la maşina stăpânului – el a luptat pentru un foc în vatră, o bucată de pâine şi o haină de’’mai călduroasă. Dar prin lupta sa a dat curs în acelaşi timp altor evenimente, altor lucruri să apară în viaţa omenească. Nu a fost conştient de viitorul lui, dar a creat acest viitor. Şi-a creat de fapt propriul viitor.
La fel se petrec lucrurile şi azi. Noi muncim, luptăm şi vorbim de încredinţările pe care le avem, dar timpul crează câmp de desfăşurare pentru alte evenimente, de care nu suntem conştienţi, căci lumea noastră „ne petrece” – cum spunea Mihai Eminescu. Ceva se petrece permanent în fundal şi acel lucru ne va lumina vremea de mâine.
Această vreme de mâine se leagă de cele de ieri şi de cele de azi. Vom vedea că avem toate cărţile în mână, le putem citi şi putem să trăim fără teamă pentru viitor. Căci vom trăi, în mare, exact ceea ce ne uimeşte azi + (ceea ce este foarte important) ceea ce ne înfricoşează azi!
Este uimitor şi înfricoşător în acelaşi timp, nu?!

P.S. Ar trebui să vedem în continuare ce se poate înţelege prin „uimitor” şi prin „înfricoşător”.