Este o scurtă expunere rezultată din discuții bazate pe comentarii cu dvs.
1. DESPRE FORMAREA ACTUALĂ A POPORULUI ROMÂN
Asemenea adevăruri nu au fost ştiute: cei ce au scris despre conducătorii (Moşii) geţilor ori nu au ştiut despre adevărurile legate de aşa-numita ocupare a Daciei – ori dacă au ştiut au ţinut secret. Şi nu au fost numai cele legate de ocupaţia secretă a Daciei, ci şi despre multe alte secrete prin care s-a continuat politica tăinuită cu privire la lupta contra migratorilor, pentru orchestrarea până la capăt a acestei lucrări în comun pentru daci şi romani, şi apoi retragerea romanilor din Dacia. Fiecare popor avea doar un grup de Moşi şi nu erau puţini cei care ţineau legătura cu ei – şi cu Moşii din vestul munţilor Alpi, şi cu cei din estul lor: adică Moşii celţilor şi ai geţilor, despre care se ştiau în lume multe lucruri, şi se ştiu în egală măsură şi azi, chiar dacă încă nu sunt spuse sau scrise în manualele de istorie.
Toate raţiunile pentru care atunci, la vremea aceea, au fost lucrurile tratate în acest fel vor ieşi la iveală fără îndoială. Vremurile acelea permiteau păstrarea secretelor – dar nu în asemenea măsură încât să nu se ia măsuri în strategiile operaţiunilor militare. Şi să nu uităm că este o realitate a istoriei faptul că migratorii au fost în majoritatea cazurilor foarte bine organizaţi, fiind oameni inteligenţi, care gândeau strategii de ocupare pe baza informaţiilor luate din teren – terenul aşezărilor pe care le spionau şi profitau din plin de rezultatele lor, căci mizau chiar pe inferioritatea lor aparentă în ochii celor care se simţeau superiori. Moşii au învăţat mereu oamenii să nu se simtă niciodată superiori altora, căci chiar din momentul în care o vor face au şi început să piardă avantajul lor, indiferent dacă ar fi fost în faţa unui singur om sau a unei mulţimi, a unei armate. Mai devreme sau mai târziu atitudinea de subestimare a celuilalt – partener sau adversar – avea să conducă la pierderea contactului cu realitatea: ceea ce conduce la ideea că numai lupta-munca cu rezultatele ei poate arăta cine s-a dovedit pe loc superior. Iar rezultatul poate fi unul de pierdere, dar poate da un răgaz de mobilizare ulterioară tocmai pentru că câştigătorul se relaxează şi poate pierde imediat totul.
Aceasta a fost strategia geţilor şi ei practic au pus în formă bună ceea ce a fost cu adevărat luptă câştigată pe teritoriile Daciei, păstrând-o exact aşa cum o numeau romanii: Dacia Felix – Dacia Fericită !!!
Mai este ceva foarte important de spus cu pornire de la această prezentare. Există o dispută între cei care spun şi susţin că Dacia a fost romanizată de cele două legiuni romane în cei 165 de ani de “ocupaţie” – şi cei care susţin că acest lucru nu este practic posibil, deşi în condiţiile în care ungurii au spus că au venit aici şi au găsit teritoriile goale, putând astfel să se instaleze aici, totul ar putea prinde un soi de contur dacă ar fi şi adevărat. Teritoriile erau aproximativ goale la un moment dat pentru că oamenii erau împrăştiaţi încă prin munţi şi în câmpiile exterioare munţilor (în sud şi în est) – dar treptat s-au reîntors în vetrele satelor, unde nu au găsit nici ei prea mulţi migratori stabiliţi în ţară; iar cei stabiliţi s-au împletit cu alte grupuri şi, în timp, cu geţii – deşi în foarte mică măsură, întrucât nu aveau multe principii de trăire în comun. Problema a fost complexă – de loc simplă, căci dacă geţii ar fi rămas în sudul Subcarpaţilor Meridionali, hunii nu ar fi avut putere în Transilvania. Sfatul Moşilor a fost uitat şi, de frica triburilor organizate ale hunilor, parte din ei au rămas în sudul subcarpaţilor, în loc să se strângă în “Cuibul Munţilor”. O parte din geţii răspândiţi în mod organizat în sud până la Dunăre s-au întors în podiş, mai ales în regiunile de la poalele interioare ale munţilor (Ţara Făgăraşilor, Ţara Bârsei, etc.) Dar nu toţi au făcut acest lucru bun. Dacă ar fi rămas cu toţii astfel în podiş şi în munţi, nu s-ar fi creat niciun fel de probleme nimănui, nicăieri. Vibraţia în câmpiile din sud este mai joasă decât în nordul subcarpaţilor şi este extrem de variabilă, ceea ce slăbeşte mult puterea omului care nu este obişnuit cu astfel de situaţie, mai ales că după 200-300 de ani a început să se simtă variaţia de vibraţie din cauza amestecării fluxurilor energo-materiale vechi cu cele noi, accentuând astfel situaţia naturală a locului. Tocmai de aceea moştenirea spunea ca geţii să se oprească la graniţa dealurilor din sud (pe linia Subcarpaţilor Getici), lucru care nu s-a petrecut şi triburile slave care au format mai târziu poporul bulgar nu s-au mai putut extinde şi în nordul Dunării, până la subcarpaţi. În Câmpia Română de azi starea locală era foarte bună pentru ei, având obişnuinţele din naşterea lor pe alte pământuri, cu vibraţii asemănătoare cu cele din Câmpia Română de azi. Dacă românii ar fi rămas în nord, nu s-ar fi confruntat cu bătăliile cu otomanii, căci ei nu aveau puterea în munți și s-ar fi săturat repede de luptele de gherilă în care românii nu ar fi pierdut niciun om… Ca să nu mai vorbim de faptul că Ardealul ar fi fost apărat puternic și sub nicio formă ungurii nu ar fi avut niciun fel de putere în Ardeal.
Așa cum s-au petrecut lucrurile, bătăliile din sud au atras prin necesitate încă și mai mulți oameni, pecetluind soarta grea a poporului român prin chiar mâna proprie. Dacă de la Mircea cel Bătrân valahii ar fi rămas în munţi, aşa cum el a cerut insistent oamenilor săi, totul ar fi decurs altfel – şi nicidecum mai rău. Mai mult, dacă lucrurile ar fi stat așa cum au vorbit toți Moșii prin gura dânsului, ar fi putut să-și ajute frații moldoveni, reunirea celor două țări s-ar fi făcut chiar din timpul dânsului și cu totul alta ar fi fost istoria poporului nostru…
Totul este însă îmvăţătură pentru spiritele care au trăit atunci şi au hotărât altfel decât spunea moştenirea înţelepţilor…
Dar revenind la romani, să reținem faptul că dintre soldaţii romani este foarte adevărat că mulţi au rămas în Dacia Felix, căci li s-a lăsat libertatea de a o face. Retragerea a fost a oficialităţilor romană, a structurilor de conducere, de organizare. Cu toate acestea, chiar dacă o parte dintre români sunt urmașii geților uniți cu romanii, soldaţii nu au avut practic nicio contribuţie la modelarea tradițiilor poporului get (sau dac, după vorbirea romană a acelor timpuri), ci ei au fost asimilați cu tot dragul de geți, romanii preluând integral tradițiile getice. La fel ca şi grupuri ale migratorilor care s-au oprit fără război sau distrugeri prin diferite locuri ale noastre, cu toţii: geți, migratori şi invitaţi romani au format cu timpul, cu bunăvoinţă şi trăind în bună vecinătate, aşezări cu tradiții getice.
Alte grupuri venite pe parcursul timpului s-au delimitat de populațiile tradiționale, așa cum am discutat mai sus. Deja știm multe despre aceste aspecte acum.
În timpul Evului Mediu, s-au mai amestecat vlahii cu moldovenii, dar în Ardeal nu s-au amestecat decât în foarte mică măsură, insignifiant practic pentru a fi participanţi la eventuale astfel de modelări spirituale. Faptul că maghiarii trăiesc separați de români în majoritate denotă faptul că românii din Ardeal sunt urmașii geților reuniți cu romanii, iar moldovenii sunt în cea mai mare parte urmași ai geților.
Să reținem că cei mai neaoși rămân maramureșenii.
DE CE NU ȘTIM ATÂT DE MULTE LUCRURI DESPRE PROPRIA NOASTRĂ ISTORIE…
Veşti despre evenimente se transmit pe care orală, prinzând deformări inerente, aşa cum ştim bine azi. Mai ales pe aceste meleaguri nu a fost nici timp, nici mijloace în vremuri de reconstrucţie a aşezărilor şi a intrării în ritmul curent al vieţii oamenilor reîntorşi din bejenie. Chiar dacă nu s-au fixat în termeni de scriere, aşa cum se petreceau lucrurile în locurile şi obiceiurile cuceritorilor, spre slava proprie de altfel, evenimentele au rămas în amintirea oamenilor. Totuşi puţine dintre ele au dăinuit, iar cele păstrate în înscrisuri au fost furate şi depozitate, adânc ascunse pentru ca nimeni, vreodată să nu ştirbească gloria cuceritorilor…
Și este foarte trist…
Ulterior religiile au mai şters şi ele din vestigii şi au obligat sub tortură şi defăimare orice om care ar fi îndrăznit să aducă inconveniente conducătorilor agresivi. În asemenea situaţie, tradiţiile au păstrat doar prin arte, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare, muzică şi dansuri cunoaşterile străvechi ale căror sensuri s-au pierdut. Dar a rămas esenţa, ideea perpetuată din generaţie în generaţie cu privire la esenţa ascunsă a evenimentelor antice. Anumite informaţii extrem de valoroase au fost păstrate cu grijă, cu dublă scriere:
1. Creştină (religioasă), însoţită de elemente de artă de o profunzime care şi-a pierdut înţelesul pe parcurs – dar care pot fi descifrate de către cei care şi-au recăpătat, odată cu creşterea vibraţiei planetare, conştientizarea memoriilor lor cele mai vechi: şi încep să descifreze şi să înţeleagă felul în care curg cunoaşterile celor nevăzute cu ochii fizici – dar bine percepute cu senzorii altor corpuri, cu vibraţii mult mai înalte: ale corpului mental şi ale corpului astral.
2. Străveche: care s-a dorit la un moment dat să fie distrusă, dar s-a reuşit totuşi doar în mică măsură. Permanent au fost oameni care au încercat şi au reuşit să conserve cunoaşteri din vechime, sub diferite forme ascunse la vedere, cum spunem noi azi, dând alte înţelesuri, profane de cele mai multe ori. S-au conservat runele – scrierea veche a geţilor, dar şi obiecte, decoraţiuni ale obiectelor casnice, arhitectonică curentă, care dovedesc o cunoaştere extrem de avansată şi pătrunzătoare în toate timpurile din urmă. Vom discuta despre toate acestea, treptat. Descoperim azi cum basmele, miturile şi legendele ascund în jocul cuvintelor înţelesuri profunde, pe care le simţim, le intuim, apoi le analizăm şi, dacă sunt posibilităţi, le scoatem la lumină. Bătrânii au avut sarcina să le relateze, să le explice copiilor care, pe măsura creşterii lor şi creşterii experienţei lor de viață, la rândul lor, la bătrâneţe au făcut şi ei acelaşi lucru ca şi bunicii lor. Acolo unde o vreme au existat învăţători de neam, fiind respectați în lumea lor, religia a interzis secol după secol răspândirea lor – o mai face şi azi, deşi nu mai are puterea să ordone.
Toate ne ajută pe noi, cei ce începem să le vedem, să le înţelegem, să acceptăm cu drag conlucrarea cu entităţile astrale ajutătoare care devin învăţătorii noştri loiali. La rândul nostru ajutăm pe cei din jur să urmeze aceeaşi cale, atunci când conştiinţa lor se deschide spre lumea percepută mental şi astral – prin călătorii astrale conştiente. Ceea ce în trecut a fost catalogat ca non-manifestare, azi descoperim că s-a manifestat permanent şi împreună ştim că vom construi din nou lumea umană cu înaltă spiritualitate din care de fapt ne tragem ca specie pe Pământ. Ceea ce nu percepem noi deocamdată – nu înseamnă că nu există, iar această idee extrem de pătrunzătoare ne creează drumuri către înălţarea spirituală permanentă a trăirilor noastre, pe măsură ce puterea noastră de pătrundere se revigorează mereu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu